O meditaţie creştină medicală la sărbatoarea “Bunei Vestiri”
de Iulian Scoipan | 21 Martie 2008
Luna martie stă, din punct de vedere bisericesc, sub semnul Buneivestiri. Considerată “începutul mântuirii noastre”, aşa cum sună cântarea Bisericii, această sărbătoare poartă conotaţii mult mai profunde decât ar părea la prima vedere.
În primul rând, ea reprezintă împlinirea profeţiei lui Isaia: “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi voi chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu.” (ISAIA VII,14). În aceste cuvinte se cuprinde “taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” a praznicului – Cel nezidit întru a Sa zidire Se încape, Cel necuprins în pântecele Fecioarei coboară, punând început mântuirii noastre. Că momentul Buneivestiri reprezintă începutul Învierii, primul pas spre mântuirea noastră, ne-o arată în chip simbolic şi icoana praznicului, zugrăvită aproape în toate bisericile ortodoxe pe uşile împărăteşti ale altarului, adică pe drumul care duce la Sfânta Masă şi crucea altarului, la moartea şi învierea lui Hristos.
În al doilea rând, sărbătoarea Buneivestiri comportă şi un aspect medical. Singurul evanghelist care redă momentul Buneivestiri este sfântul Luca, doctor în viaţa de toate zilele. Asta poate pentru că a înţeles şi din punct de vedere medical că atunci, în momentul adumbririi Duhului Sfânt, Mântuitorul ia trup uman din Fecioară.
Generalizând, avem în Sfânta Scriptură dovada extrem de evidentă acum că viaţa apare încă din momentul conceperii şi nu neapărat în momentul naşterii. Calitatea primă şi de necontestat a Maicii Domnului este pururea-fecioria. Ea a fost fecioară înainte de naştere şi a rămas fecioară în timpul şi după naşterea Mântuitorului.
Mare taină, necuprinsă de mintea omenească şi neexplicabilă decât prin credinţă ne descoperă Dumnezeu. De aceea, fecioria este atât de preţuită în creştinism. Neprihănirea trupului, dar şi a sufletului este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Ciprian ne încredinţează că “fecioarele sunt floarea Bisericii, podoaba harului duhovnicesc şi cinstea îngerilor”, iar sfântul Iacob Monahul spune că Maria n-ar fi primit să fie Maica Mântuitorului dacă prin aceasta urma să-şi calce făgăduinţa de feciorie. De aceea îngerul o linişteşte zicând: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri”. Unde este astăzi “floarea Bisericii” ? Cine gândeşte astăzi castitatea sau fecioria ca firesc? Într-o lume ce dezvoltă cultul senzualităţii şi al sexualităţii, de multe ori împinse la extreme ce depăşesc limitele firescului uman, virtutea fecioriei pare mai degrabă o anomalie, un semn de anormalitate fizică sau psihică.
Dar această perspectivă asupra fecioriei distruge şi celula de bază a societăţii şi a Bisericii – familia creştină. Cultul de care vorbeam favorizează libertinajul, încurajând adulterul, destrămarea familiilor, avortul sau abandonul copiilor. Împotriva a toate acestea avem fie doar şi exemplul Maicii Domnului. Rămasă logodnica lui Iosif, fără a se căsători însă, ea oferă micului Iisus, familia şi cadrul ei iubitor de creştere.
Câte dintre femeile de azi înţeleg momentul în care ia naştere viaţa în ele şi câte gândesc astfel înainte de a consimţi la avort ? Cu toate consecinţele nefaste pentru ea, deşi nevinovată, Maica Domnului acceptă această sarcină, de a naşte lumii un Mântuitor. Ce le împiedică pe femeile de azi să păstreze sau să crească un copil ? Ruşinea socială ? Neajunsurile materiale ? Scuze ieftine, auto-mulţumitoare pentru “conştiinţe” liniştite.
Mai presus de toate, Maica Domnului este modelul suprem, arhetipul matern. Iubirea cu care ea L-a iubit pe Mântuitorul, iubire de altfel reciprocă, nu poate fi exprimată în cuvinte. Ea este o sumă a smereniei, a dăruirii, a curajului şi a jertfei cum numai o mamă o poate trăi. A smereniei, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de om. A dăruirii totale; a curajului extrem şi a jertfei supreme. Poate că toţi părinţii, nu doar mamele, trec examenul smereniei, prin faptul că sunt singurii care se bucură cu adevărat de binele copiilor lor, dar Maica Domnului s-a smerit pe sine pentru întreaga lume. Poate fiecare mamă se dăruieşte pentru şi prin copilul său, dar Fecioara s-a dăruit pe sine prin Hristos. Iar curajul şi jertfa sa depăşesc orice putere de imaginaţie, căci spune evanghelistul Ioan, “Lângă crucea lui Iisus, mama Lui”. Ce poate fi mai curajos şi mai dureros?
O mai veche icoană a Buneivestiri îl arată pe arhanghelul Gavriil cu o cruce în mână, iar acceptul Fecioarei devine astfel acceptarea crucii. Cine poate azi reface în viaţa sa suferinţa Mariei? Nu puţine sunt exemplele mass-mediei de abandon sau părăsire, chiar maltratare a copiilor de către părinţii. Şi iată cum de la exemplu se ajunge la contra-exemplu.
Încercând să rezumăm, putem spune că fiecare dintre noi poate deveni, păstrând proporţiile, mamă a lui Hristos, prin imitarea Fecioarei. Aşa precum ea s-a făcut sălaş Fiului lui Dumnezeu, tot aşa fiecare dintre noi Îl poate primi în sine prin credinţă şi precum ea L-a născut fără prihană şi noi Îl putem naşte în fiecare faptă bună. Prima persoană îndumnezeită, Maica Domnului, poate fi reactualizată în fiecare dintre noi, în măsura în care Îl putem primi pe Hristos.
Evangheliile apocrife, scrieri atribuite unor persoane sfinte, dar a căror autenticitate nu este recunoscută de Biserică, amintesc două momente ale Buneivestiri, menţionând pe lângă cel redat de sfântul evanghelist Luca şi un altul, petrecut lângă fântână. În acest amănunt şi-ar afla originea, după unii cercetători, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii din Vinerea Luminată.
Am pomenit acest amănunt pentru a sublinia importanţa terapeutică pentru neamul omenesc a acestei sărbători a Buneivestiri – tămăduirea sufletului uman de păcat.
Urmarea exemplului personal al Fecioarei de către fiecare dintre noi ne împropriază şi ne asigură permanenţa acestei tămăduiri – mântuirea. Doar înţelegerea personală a venirii Fiului lui Dumnezeu în lume, pentru fiecare dintre noi, doar recunoaşterea personală a fiecăruia dintre noi în acceptul fecioarei, ne poate apropia de bucuria sfântă a acestui praznic, bucurie despre care vorbeam la începutul cuvântului nostru. Bucurie pe care, rugându-ne lui Dumnezeu s-o permanentizeze în sufletele noastre, o dorim tuturor!
Topic: Meditaţii | Comments Off on O meditaţie creştină medicală la sărbatoarea “Bunei Vestiri”
Biserici şi înstrăinare
de Klara Lucia Losonczy | 20 Martie 2008
Se spune că aflăm valoarea adevarată a lucrurilor doar după ce le pierdem şi le simţim lipsa. Deşi mergeam la biserică (la Mitropolia mea dragă din Iaşi) o dată pe săptămână încă din timpul liceului, nu m-am gândit niciodată înainte de a pleca la consecinţele ‘spirituale’ ale mutării într-o ţară străină şi atât de diferită din punct de vedere religios. Biserica, spaţiu spiritual dar şi spaţiu concret fizic este o parte din fiinţa şi viaţa mea care îmi lipseşte cel mai mult aici, departe, în Japonia.
Cred că avem de ce să fim mândri de bogăţia spirituală a ţării noastre, să fim bucuroşi şi recunoscători că în Romania avem nu doar un loc, ci sute de locuri numai ale noastre de relaxare şi recreere mentală şi spirituală care ne aşteaptă mereu cu porţile deschise. Şi nu doar cantitatea bisericilor, dar şi calitatea lor, vechimea lor, sutele şi miile de ani, tradiţia ce se pierde în negura timpurilor şi ne leagă de strămoşii nostri, care este mereu vie, şi azi prin intermediul frumoaselor biserici şi mănăstiri din Romania. Fără îndoială acestea sunt lucruri spuse şi cunoscute, dar atunci cand trăim în Romania le luam de-a gata şi ni se pare normal, uităm de cele mai multe ori să fim recunoscători şi mândri de comorile pe care le avem chiar în casa noastră. Aşa cum am mai spus, îndepărtarea de şi lipsa lor ne fac să le preţuim la cuvenita lor valoare şi cred că este una dintre marile lecţii pe care le-am învăţat până acum în viaţă.
De aceea cred ca iniţiativa tatălui meu de a crea şi întreţine un mare portal cu poze, informaţii istorice şi noutăţi despre bisericile din Romania vine să completeze acest gol. Un gol simţit nu doar de românii înstrăinaţi peste hotare ca mine, dar şi pentru cei din România care se interesează şi doresc să se implice cu un minim de efort în viaţa creştin-spirtiuală a României şi promovarea ei pe Internet. Să sperăm ca el va fi în viitor o oaza de spiritualitate virtuală şi pentru alţii care, ca mine, se simt rupţi de viaţa spirituală românească şi sunt în căutarea unui spaţiu de rugăciune şi credinţă!
Adresa siteului cu biserici: http://www.biserici.org/
Topic: Condeie din Diaspora | Comments Off on Biserici şi înstrăinare
Hrisovul Bisericii
de Sorin-Florin Şandor | 19 Martie 2008
Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Ortodoxă Sîrbi
Aşa după cum rezultă din inscripţia săpată deasupra uşii de la intrare, cu caractere chirilice, Biserica este construită în anul 1707 la 13 februarie de către: “fecior Boiţe Ion Inat, este ctitor, că au dat eclejia, Ivan Drumită au lucrat tri zile…Gabor bisi butirea, Popa Archim.” Inscripţia este cea mai puternică dovadă din care rezultă că edificiul a fost făcut cu multă jertfă de către locuitorii satului, constituind un autentic lăcaş bisericesc ortodox.
Aşa după cum afirmă unii cercetători istorici, Biserica satului nostru a fost modelul de inspiraţie după care s-a orientat conducătorul iobagilor Horea, mult mai târziu, la 1773, în construirea monumentului bisericesc istoric de la Cizer. Funcţionarii generalului Bucov l-au ignorat probabil, din diferite motive, la 1760-1762, dar amintesc în Sîrbi 38 de familii ortodoxe, care, cu siguranţă aveau şi o biserică.
Biserica este construită din lemn masiv de stejar, în formă de navă dreptunghiulară, caracteristica principală fiind lanţul perechilor de console ce coboară în trepte până la brâul median şi cingătoarea pereţilor care este realizată pe o singură bârnă, însoţită de o torsadă mărginită de dinţisori adânc săpaţi.
Pictura interioară este de factură bizantină datând din anul 1824, unele scene biblice fiind încă vizibile.
Satul Sîrbi constituie şi un exemplu grăitor deoarece tipariturile de dincolo de munţi ajungeau şi în zonele Transilvaniei, greu accesibile. Amintim astfel Evanghelia de la Bucureşti- 1723, Triodul din aceeaşi tiparniţă, Cazania de la Râmnic -1748 etc.
Biserica nu se află în starea ei originală, deoarece acoperişul cu şindrilă a fost refăcut de mai multe ori, iar în anul 1956, în urma unei descărcări electrice, turnul poligonal de o înălţime apreciabilă a fost distrus în totalitate. Cu sprijinul sătenilor în anul 1963 Biserica a fost refăcută, la fel şi turnul dar de o mai mică înălţime. În ultimele decenii s-au mai adus îmbunătăţiri şi la consolidarea fundaţiei precum şi la acoperişul cu şindrilă. Actualmente, Biserica se află într-o stare bună,aici comunitatea credincioşilor încă işi mai desfăşoară serviciile religioase.
Topic: Descrieri | Comments Off on Hrisovul Bisericii
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni
de Jianu Liviu-Florian | 18 Martie 2008
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Ei ştiu că Lumea-i rea, dar o fac bună,
Ei ştiu că toţi Te fură, dar pe strună
Fac Sfinţi din păcătoşii Tăi cei buni –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Ei ştiu cât de frumos, este urâtul,
Şi ce urât, să tai la taine, gâtul,
Să pui pe capul viermilor, cununi –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Ei ştiu să nu găsească mai nimica
Acolo unde alţii găsesc frica
De ei, de măcelarii celor buni –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Ei ştiu, că vagabonzii prin ispite,
Să-şi rătăcească drumul spre iubite,
S-aştepte, din morminte, să-i aduni –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Doar câinii le mai simt dulceaţa morţii,
Şi ii conduc la Tine-n faţa porţii,
Să-i mântuieşti cu dreapta, pe cei buni –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni,
Ca-n întuneric, totuşi, e lumină,
Şi au şi ei un Babilon de vină,
Că nu fac rău, cât fac, prea buni, cei buni –
Iţi iartă, Doamne, prea frumoşii Tăi nebuni…
Topic: Poezii | 1 Comentariu »
« AnteriorulUrmătorul »
