Voci Divine
de Radu Botiş | 26 Martie 2008
Voci divine
La fereastră, tainic, îngeri
Ascunşi încă în mister,
Scoborâţi tocmai din cer
Ne fac semne atât de sinceri.
Lacrimi nevăzute curg
În voci sacre, cuprinzând
Paza celui mai bun gând
Omului înspre amurg.
Desluşind sacra împăcare
Orşicui , cu gest prea larg
Verticali , ca un catarg,
Surâzând spre fiecare.
Voci divine însoţesc
Revederea –n sfânta taină,
Solii în divina haina
Ai tărâmului ceresc.
Topic: Poezii | Comments Off on Voci Divine
Târgovişte
de Ligya Diaconescu | 25 Martie 2008
Călătorului îi stă bine cu drumul!
Şi cu informaţia aş zice eu, îmbinarea utilului cu plăcutul fiind absolut necesară atunci când poposeşti pe meleaguri străine.
Cultura şi civilizaţia şi-au dat mâna la Târgovişte, istoria a lăsat urme adânci.
Cel care păşeşte pentru prima dată în micul orăşel dâmboviţean trăieşte senzaţia că aici este locul unde nu se întâmplă nimic. Târgoviştea te întâmpină cu o atmosferă liniştită, cu case vechi boiereşti amestecate cu clădiri noi construite în binecunoscutul stil al anilor ’80. Pe masură ce te acomodezi cu atmosfera oraşului începi să-i decoperi comorile.
Reşedinţă domnească şi capitală între 1396 şi 1714, Târgoviştea a deţinut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar şi cultural al Ţării Româneşti. Prima menţiune documentară datează din 1396 şi este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger. Pe tronul de la Târgovişte au stat de-a lungul timpului nume importante ale istoriei româneşti: Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepes, Radu cel Mare, Matei Basarab, Petru Cercel, sau Constantin Brâncoveanu. În urma lor au rămas veritabile valori materiale şi spirituale: Complexul de la Curtea Domnească (Palatul, Turnul Chindiei şi Biserica Domnească Mare), Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Stelea, Biserica Mitropoliei, Biserica Târgului, Catedrala Catolică, etc. Între zidurile acestor edificii au fost tipărite primele cărţi de învăţătură în chirilică şi română. Desigur că despre fiecare dintre aceste lăcaşuri s-ar putea scrie pagini întregi. Noi dorim doar să vă stârnim curiozitatea.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Pentru că, să nu uitam că la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea a avut loc o adevarată renaştere spirituală naţională. Fenomenul a fost generat de scriitorii acestor meleaguri: Ienăchiţă, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Vasile Cirlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Vlahuţă, Ion Ghica, Ion Alexandru Brătescu Voineşti, Elena Văcărescu, Smaranda Gheorghin (Maica Smara), s.a. Multe dintre casele memoriale ale acestora sunt incluse în circuitele turistice târgoviştene, care mai pot fi completate cu Muzeul de Arheologie, cel de Istorie şi Arta, Muzeul Poliţiei, Muzeul Tiparului, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Petraşcu. Şi pentru că Târgoviştea, pentru a-i descoperi toate comorile, nu poate fi vizitată într-o singură zi permiţându-ne, ca jurnalisti de turism ce ne aflăm, să vă sugerăm şi un loc de popas. Am ales cea mai elegantă unitate de cazare din oras, Hotel Dâmboviţa. Renovat din temelie în urmă cu puţin timp stabilimentul oferă condiţii de cazare şi restauraţie, precum şi servicii la nivel de trei stele. Hotelul pune la dispoziţia clienţilor un numar de 166 de locuri în camere single, duble şi apartamente care răspund celor mai exigente cerinţe: mobilier modern, lenjerie şi consumabile personalizate de cea mai bună calitate, radio, televizor conectat la reteaua de cablu, telefon internaţional, aer condiţionat, minibar. Pentru turişti de hotelul deţine doup spli de conferinţă dotate cu aparatură specifică de ultimă generaţie, instalaţie de traducere simultană şi conectare la internet. Şi dacă doriţi să faceţi şi puţină mişcare, la dispoziţie vă stau cele două săli de fitness.
Aşadar, un oraş încărcat de istorie şi bogat în monumente de arhitectură religioasă sau laică, cu spaţiu de cazare elegant şi primitor se constituie într-o invitaţie de a vizita Târgoviştea.
Cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi.
Topic: Descrieri | Comments Off on Târgovişte
Muntele cu muzică
de Mariana Zavati Gardner | 24 Martie 2008
Paianjeni vărateci urzeau
Cuibăriţi în alcovuri din stînci
Eram sub un castron de sineală
Şi gălbenuş, pămîntul plutea
Plesnindu-ne-n lumina acută
Umbre de aur prin bolovani
Şopîrle care înnoatau la soare
Printre cactuşi care trosneau spaţii
O libelulă se pierdea la Palatul din Stîncă
Argint scrijelit pe-o tăbliţă de cer
Greierii se scăldau pe boabe de ienupar
Îngînînd melodii de demult
Crengi rupte, mărgele din turcuoaze
Frunze şopteau despre legende
Prezente-n imagini pe nisip invizibil
Ţipete de păsări în tocana de suflete
Fierbeau suspendate în ocrul torid.
Topic: Condeie din Diaspora, Poezii | Comments Off on Muntele cu muzică
L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte!
de Petru Berbentia | 22 Martie 2008
„Auzind Pilat acestea, pe Iisus L-a scos la ei:
„Ecce Homo ! Strălucitul Împărat peste iudei!”
V. Militaru
Ştim ce s-a întâmplat în acele vremuri pentru că Sfinţii Evanghelişti au avut grijă să ne relateze evenimentele cu destule amănunte. Ştim şi ne îndurerează ingratitudinea şi răutatea concetăţenilor Domnului, contemporani cu evenimentele, dar oare care au fost motivele condamnării Mântuitorului Iisus Hristos la moarte? Iată ce spune profesorul Martin Noth: ”Speranţa vechilor profeţi evrei în venirea unui rege mesianic, se transformase în timpul îndelungatei ocupaţii străine în nădejdea apariţiei unui eliberator politic”. Înţelegem atunci de ce apăruse chiar un curent în sânul iudaismului antic a cărui adepţi se numeau „zeloţi” şi care erau apărători ai teocraţiei. Deşi proveneau din rândul fariseilor, au fost cei ce au pregătit şi au animat în anul 66 răscoala împotriva stăpânirii romane şi au declanşat războiul iudaic în urma căruia romanii au dărâmat templul din Ierusalim (anul 70).
Resentimentul evreilor faţă de stăpânitorii romani era puternic şi pentru că administraţia şi armata se comporta deplorabil cu urmaşii lui Avraam. De aceea dorinţa de eliberare era fierbinte şi eliberatorul mesianic era aşteptat.
Privit prin această prismă, Iisus din Nazaret nu era Mesia cel aşteptat de ei. El le vorbise despre o împărăţie cerească şi afirmase de mai multe ori că împărăţia Lui „nu este din lumea aceasta”, ori pe ei nu o astfel de împărăţie îi interesa. Dar dacă Iisus nu era Mesia, eliberatorul aşteptat, atunci El trebuia să fie un impostor – aşa au gândit arhiereii şi conducătorii templului – şi pentru liniştea vieţii religioase din Ierusalim, impostorul trebuia înlăturat.
Mai trebuia şi pretextul. Afirmaţia Mântuitorului că El este Mesia – adică „Fiul lui Dumnezeu” conform Vechiului Testament – a fost momentul speculat de cei ce-I voiau moartea. Se declarase „Fiu al lui Dumnezeu”, deci era blasfemiator! Trebuia omorât! Dar cum, că legea în vigoare permitea doar romanilor să condamne la pedeapsa capitală sau măcar să fie confirmată această condamnare de către procuratorul pus de Roma.
În vremea aceea era procurator Pontus, supranumit Pilatus – probabil din cauza unui „pilum”, o medalie de onoare în formă de suliţă cu care el sau vreun înaintaş de-al său fusese decorat. Era omul potrivit pentru o mârşăvie pentru că, aşa cum îl descriu Josephus Flavius şi Philon din Alexandria, era avid de bani şi setos de sânge, un tiran şi un caracter coruptibil. „Era crud şi inima lui împietrită nu cunoştea mila” iar vremea guvernării sale a fost măcinată de corupţie şi violenţă, de jafuri şi execuţii fără judecată.
Se naşte totuşi o întrebare: de ce nu a voit Pilat să-l condamne pe Iisus? Evreii ştiau că Pilat îi urăşte şi îi dispreţuieşte cum şi Pilat ştia că acuzatul era o victimă a urii dezlănţuite de farisei. Şi pentru că avea puterea să refuze o cerere a evreilor şi să-l achite pe cel învinuit, îl declară nevinovat fără nici o ezitare:
”Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta „( Luca 23,4). Poporul însetat de sânge însă rostise sentinţa: ”Să se răstignească!” şi Pilat nu se mai putea împotrivi decât formal. Pusese pentru început ca Iisus să fie biciuit şi se retrage în palat ca să nu vadă oroarea. Biciuirea însă preceda de obicei pedeapsa cu moartea şi Pilat – fără să vrea – rostise sentinţa capitală.
Poate impresionat de sângele ce curgea, poate din dorinţa de a mai şicana odată pe evrei, Pilat rosteşte cu durere şi cinism: ”Ecce Homo!”- „Iată Omul!”. Nu s-a înduioşat nimeni ci gloata isterizată strigă din nou cu o ură neostoită: ”Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Şi până la urmă cedează presiunii. De ce oare? Sfântul Evanghelist Ioan ne dă o lămurire precisă: ”…De-L vei slobozi pe Acesta nu eşti prietenul Cezarului. Tot cel ce se face pe sine împărat este împotriva Cezarului” (Ioan 19, 12). Aceasta era o ameninţare serioasă pentru Pilat, însemna trădare şi „Lex Iuliana” pedepsea aşa ceva cu moartea. I s-a făcut frică şi totuşi, cere apă şi, într-un gest făţarnic, îşi spală mâinile de faţă cu ei, ca un semn al neparticipării la osândirea lui Iisus. Şi-a spălat mâinile, dar nu conştiinţa!
Şi astfel se încheie un proces nedrept, o farsă judiciară. Şi astfel este condamnat şi omorât Dumnezeu – Fiul! De la trădătorul Iuda şi până la Pontius Pilat, toţi vor plăti acest omor: Iuda se spânzură, arhiereul Anna moare în ruşine, Irod moare departe, sărac şi anonim, Pilat sfârşeşte în exil şi mulţime de popor va sfârşi în spânzurători încât, aşa cum se exprimă un scriitor: ”…locul nu mai ajungea pentru cruci, iar crucile nu mai ajungeau pentru trupurile ucise”.
DAR DOMNUL A ÎNVIAT! ŞI ÎNVIIND, NE-A MÂNTUIT!
Topic: Studii | Comments Off on L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte!
« AnteriorulUrmătorul »
