Mănăstirea “Lacul Frumos” Vlădeşti-Vâlcea (2)
de Ligya Diaconescu | 17 Martie 2008
Continuarea interviului din articolul anterior… Mănăstirea “Lacul Frumos” Vlădeşti-Vâlcea (1)
R.: Dar spuneţi-mi mai departe Sfinţia Voastră şi aş vrea să vă întreb şi numele celor care v-au ajutat la ridicarea mănăstirii, în primul rând să începem cu cei doi bătrâni.
P.G.: Doi bătrâni, da.
R.: De care vorbeaţi dumneavoastră.
P.G.: Amândoi trăiesc, unul este Avrinte Traian, care locuieşte peste drum de mănăstire, are 78 de ani, aproape 80.
R.: Să-i ajute Dumnezeu!
P.G.: Şi mai este un învăţător.
R.: Cum se numeşte?
P.G.: Mihai Claujean îl cheamă. Aceştia sunt doi bătrâni. Iar ei au mai fost ajutaţi de un călugăr de la Mănăstirea Frasinei.
R.: Părintele Paisie?
P.G.: Părintele Paisaie Vasilioglu care acuma implineşte vârsta venerabilă de 93 de ani.
R.: Să-i ajute Dumnezeu!
P.G.: Să-i ajute Dumnezeu!
R.: Şi dumneavoastră, de când sunteţi aici?
P.G.: Eu aici sunt din 1997, când s-a făcut sfinţirea acestui Sfânt Lăcaş.
R.: Să vă ajute Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului şi dumneavoastră.
P.G.: Am luat iniţiativa aici şi din puterile mele şi prin cunoştinţele mele…
R.: Da…
P.G.: Am mai făcut câteva îmbunătăţiri.
R.: V-a fost foarte greu în acea perioadă. A fost foarte greu pentru, că ştim acum cum, care este problema cu fondurile şi mai ales cu sponsorii care pot sponsoriza echipe întregi de fotbal, de handbal, concursuri de miss şi celelalte dar când este vorba de o biserică, o mănăstire, mai greu se lasă convinşi. Doar atunci cand au anumite necazuri dau fuga la biserică sau la mănăstire crezând că Dumnezeu şi poate preotul de acolo pot face minuni într-un timp scurt. Poate, dacă se îndreaptă, ştim cu toţi, după o anumită perioadă… de… eu ştiu, canon, ei pot peste cîteva luni, un an, să capete un pic de desăvârşire spirituală şi să intre în lumea Lui Dumnezeu cât de cât, pentru că dacă ar fi să ne gândim în fiecare zi că facem păcate cu toţii, şi mai trebuie să ne şi curăţim din când în când şi să urmăm o nouă cale, cu toţii am fi mai liniştiţi şi mai împăcaţi sufleteşte.
P.G.: Da, sunt oameni care au suflet mare şi care m-au ajutat n-am întâmpinat greutăţi şi doar numai am deschis cuvântulşsi am fost ajutat.
R.: Puteţi să ne nominalizaţi câteva persoane?
P.G.: Şi pe Gigi Becali pot să-l nominalizez, pentru că el, prima dată când am venit aici el m-a ajutat.
R.: Este un creştin adevărat!
P.G.: N-a avut bani mulţi la el, că l-am găsit pe teren dar mi-a dat o mie de euro din buzunar şi cu aceştia o mie de euro eu am început o sufragerie, am început o casă de musafiri.
R.: Cine ştie Preacuvioase Părinte Galaction, poate reuşim să-l şi aducem aici, să ştiţi că şi cei de la Muntele Athos îl aşteaptă cu nerăbdare. Ştiţi că noi tocmai ne-am întors de acolo din Grecia, am fost într-o croazieră în jurul Muntelui Athos şi am reuşit în port să cumpărăm mirul cel Sfânt pe care îl doream aşa de mult. Am fost şi la Meteora dar toţi cei de acolo şi călugării erau entuziasmaţi de sosoirea lui Becali, îl aşteptau pe Becali, care le promisese că îi va ajuta să construiască o mănăstire la Muntele Athos. Suntem printre singurii ortodocşi de acolo care nu avem o mănăstire românească, avem un sigur schit acolo şi iată că toată lumea îşi îndreapta privirile tot către Becali. Poate reuşim să-l atragem şi noi pentru că, cu cît dă, cu atât Dumnezeu îi dă mai mult.
P.G.: Da, e conştient şi el în chestia asta.
R.: Da, da…
P.G.: Şi recunoaşte că am fost la el personal şi aşa s-a bucurat de mine!
R.: Cred. A vizita vreodată mănăstirea?
P.G.: N-a vizitat-o dar a promis o dată şi o dată va ajunge aici.
R.: Înseamnă că o să reuşim. O să-i facem o invitaţie împreună, el citeşte publicaţia noastră, aşadar o să-i facem o invitaţie să vină aici, chiar să şi poposească pentru o noapte măcar, să stea şi la slujba.
P.G.: Da, ar fi bine!
R.: Spuneţi-mi, aveţi şi enoriaşi aici, da?
P.G.: Da, avem nişte enoriaşi care sunt în vîrstă, sunt bătrâni de la care n-avem pretenţii.
R.: Deci în număr prea mic, da?
P.G.: Da. N-avem pretenţii. N-avem pretenţii să ne ajute cu nimic, dacă putem noi îi ajutăm pe aici, cu câte cu o masă, câte cu o vorbă bună…
R.: Şi atunci cum reuşiţi să întreţineţi mănăstirea? Iată că aţi reuşit să faceţi şi niste locuri pentru cei care vin într-adevăr să se roage, oaspeţii dumneavoastră, deosebite.
P.G.: Da, aşa din puţinul nostru.
R.: Cum reuşiţi dacă nu aveţi nici un venit la mănăstire?
P.G.: Aşa… Pe oriunde mă duc sunt ajutat!
R.: Dumnezeu nu vă lasă niciodată. Oamenii vă ajută!
P.G.: Dar nu mă ajută cu sume mari ci cu sume modeste, aşa că dacă patru milioane le-am primit sau cinci milioane, pentru biserica am mai rezolvat din probleme. Am mai cumpărat ceea ce trebuie aicea, materiale de construcţii…
R.: Da.
P.G.: Şi am realizat şi celelalte îmbunătăţiri care sunt pe aici.
R.: Şi cum pic cu pic se face un strop…
P.G.: Exact. Se adună!
R.: Iată că şi noi după ce vom lucra această frumoasă manastire in revista STARPRESS, citită în întreaga lume, vom face un apel la credincioşi de a veni la dumneavoastră, de a vedea şi de a vă sprijini fiecare cu cât poate pentru ca e o lume de vis aici la dumneavoastră, într-adevar chiar şi aerul pe care îl respirăm este parcă din Eden, dar liniştea sufletească, cu care plecăm de aici e de nedescris şi de cum ai pus piciorul dincolo de poartă te leagă un dor şi o puternică dorinţă de a te reîntoarce aici, în lăcaşul lui Dumnezeu, în acest colţ micuţ de rai, departe de stres, poluare, răutăţile de zi cu zi şi grijile lumeşti.
P.G.: Toate cele ce s-au facut aici şi ce facem aici, toate le facem spre Slava Lui Dumnezeu şi lauda poporului român. Asta este intenţia.
R.: Acuma aş vrea să ne spuneţi care este vârsta dumneavoastră?
P.G.: Destul de onorabilă. Sunt leat cu Ion Dolănescu, Leat cu Preasfinţitul Calinic.
R.: Deci, ce vârstă aveţi?
P.G.: 63 de ani. M-am născut când au venit ruşii, sovieticii.
R.: Mulţi înainte şi să vă ţină Dumnezeu sănătos, să ne mangâiaţi cu cuvintele dumneavoastră pline de har.
P.G.: Mulţumesc, vă urez la fel şi dumneavoastră.
R.: Spuneţi-mi câteva cuvinte şi despre sufletul dumneavoastră care a călătorit şi s-a stabilit pentru o bună bucată de vreme la Mănăstirea, Schitul de fapt… Pătrunsa.
P.G.: Eu am umblat prin mai multe Mănăstiri dar prin care am umblat, nu am stat cât stă cioara în vârful parului sau cât stă porumbelul pe casă. Am stat mai mult, de exemplu am intrat novice la Mănăstirea Frasinei, acolo unde l-am cunoscut pe părintele Lavrentie, părintele Paisie şi alţi buni duhovnici.
R.: Da?
P.G.: Acolo am fost ca ucenic, am mers la vârsta de 23 de ani la Frasinei.
R.: N-am ştiut!
P.G.: Atunci era foarte greu de primit la Manastire, era foarte greu ca să intri într-o MĂNĂSTIRE. Eu…
R.: Şi pe vremea comuniştilor!
P.G.: Da, pe vremea comuniştilor. Da au fost înţelegători şi ne-au lăsat pentru că am fost verificaţi bine, că am venit pe la mănăstire pentru suflet.
R.: Da.
P.G.: Şi pentru că doream mult să ajutăm acolo. Apoi, am intrat din Frasinei în Mănăstirea Rohia din judeţul Maramureş.
R.: Ce frumoasă zonă şi Maramureş!
P.G.: De unde sunt eu născut, de acolo.
R.: Aţi ajuns în zona zamislirii dumneavoastră!
P.G.: Da, acolo sunt de Obârşie, de la 30 de kilometri de Manastirea Rohia. Acolo am avut fericita ocazie sa-l cunosc pe marele savant Nicolae Steinhart.
R.: Steinhart?
P.G.: Evreul ăla încreştinat!
R.: Da, da, da, am citit mult despre el şi scrieri de-ale lui, cunoscând adevărate povestiri incredibile de viaţă, lecţii de bunătate de neînchipuit, suferinţă, iertare, sacrificiu, devotament…
P.G.: Da. L-am cunoscut acolo şi pe urma chiar el personal mi-a facut o vizită aici la Vâlcea, la mănăstire, unde eram stareţ, la Mănăstirea, Schitul Pahomie.
R.: Da? Fantastic.
P.G.: De la Rohia am venit dupa 3 ani şi jumătate în judeţul Vâlcea din nou şi am fost dat pentru ascultare la Mănăstirea Pătrunsa. Acolo am stat 6 ani de zile. De acolo de la Pătrunsa, m-am mutat la Schitul Pahomie, unde am stat 23 de ani.
R.: O viaţă de om! O viaţă aducând slava Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului, într-un loc departe de lume, de cele lumeşti, loc de rugăciune, laudă.
P.G.: 23 de ani au trecut ca o zi, aşa de repede, încât nu-mi pot închipui… şi aşa, după cum spune poetul român: “Că de când lumea şi pământul anii se duc ca şi gândul”. Aşa s-au dus şi anii mei şi în general aşa se duc anii.
R.: Se apropie sărbătoarea hramului Mănăstirii Lacul Frumos!
P.G.: Da, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
R.: Intenţionaţi să faceţi aici câteva pachete sau o masa pentru cei care vor veni?
P.G.: Da, cum nu? Întotdeauna!
R.: Vin oameni mulţi?
P.G.: Întotdeauna am făcut şi vin până la doua, trei sute de oameni.
R.: O, aşa de mulţi?
P.G.: Da, în 2006 am avut aşa un semn ceresc şi divin….
R.: Care a fost acela?
P.G.: În 2006, când a fost hramul, dimineaţa, pe la ora 10:00, când a început Sfânta Liturghie, a apărut deasupra bisericii un curcubeu atât de frumos, care avea cele trei culori ale steagului nostru românesc! Şi acest curcubeu a ţinut 10 minute pe cer, deasupra bisericii, deasupra turlei bisericii, mirarea oamenilor şi miracolul era că nu era nici un nor!
R.: Fantastic!
P.G.: A apărut din senin.
R.: Da, da, da…
P.G.: Şi ca simbol, că aşa, noi cu toţii l-am numit că este un semn ceresc, al lui Dumnezeu, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril au arătat această minune, acest miracol care s-a arătat pe cer în anul 2006.
R.: Şi pentru că vad acum descărcându-se nişte saci de ciment… Ce faceţi cu ei?
P.G.: Continuăm lucrările.
R.: Ce intentionaţi să faceţi în continuare sau la ce mai lucraţi?
P.G.: Urmează ca să facem un sălaş pentru un locaş pentru a servi masa la hram, ca vin oameni mulţi, de multe ori se întâmplă că plouă sau ninge.
R.: Şi nu aveţi loc pentru toţi, nu?
P.G.: Spaţiul în sala de mese este mic.
R.: Micuţ, asa este.
P.G.: În fiecare an aproape când a plouat, bineînţeles s-a servit masa în Sfânta Biserică, ceea ce nu este potrivit.
R.: Cu siguranţă.
P.G.: E drept dar nu e moral că nu tot ceea ce este drept este şi moral.
R.: Da.
P.G.: Atuncea am găsit de cuviinţă să facem aici un acoperiş, o sală de mese mare, ca să intre acolo oamenii, să fie acolo sub scutul acestui aşezământ pe care acuma îl vom ridica şi speram până de 8 noiembrie anul acesta, 2007 să fie ridicat şi să fie dat în folosinţă. Referitor la ciment care…
R.: Da, spuneţi, tocmai vroiam să vî întreb dacă mai aveţi nevoie de materiale.
P.G.: Da, nevoie va fi mereu, aşa în fiecare an!
R.: Şi de materiale de construcţie de ciment, de var, gresie, faianţă?
P.G.: Da, da, da, da. De toate. De toate şi unde apelăm n-am fost respinsi de nimeni!
R.: Bun.
P.G.: N-am cerut cantităţi mari ca să speriem oamenii.
R.: Sigur, că şi puţin cu puţin se adună.
P.G.: Cât de micuţ, aşa din suflet e bine venit.
R.: Că se adună!
P.G.: Dai din suflet, Dumnezeu îţi primeşte!
R.: Bănuiesc că şi dumneavoastră vă rugaţi pentru binefăcătoriii dumneavoastră şi Dumnezeu le dă şi lor înmiit.
P.G.: Musai, că suntem obligaţi în toate slujbele să-i amintim pe binefăcătorii noştrii, pe cei ce ne servesc şi cei care iubesc binecuviinţa casei Sale, care este biserica.
R.: Noi vă mulţumim mult pentru primire şi cred că de acum ne vom îndrepta privirea şi catre Casa Domnului pe care o păstoriţi dumneavoastră, aici unde ne simţim chiar într-o altă lume. Încă o dată mulţumim mult!
P.G.: Aşa după cum vedeţi locul aici este aşa de sus, aşa frumoase pădurile astea din jur şi aici în dreapta, jos, se vede Oltul, care merge binenţeles spre Dunăre, spre Drăgăşani în jos se vede Oltul de aici frumos, în zilele senine.
R.: Da, iată-l, se vede şi astăzi bătrânul Alutus, în toata splendoarea lui.
P.G.: Parcă ne simţim în Mulntele Athos, în insula aia de la Athos şi Oltul cînd îl vedem acolo în jos parcă este Marea Egee, putem să comparam acest loc superb cu acel loc minunat aşadar locul nostru de aici din ţara noastră din România, este minunat!
R.: Acum, câteva cuvinte pentru cititorii nostri, pentru ca Mănăstirea Lacul Frumos va fi tot timpul, veşnic cât va exista publicaţia noastră, în paginile noastre, nu o vom scoate de acolo, câteva cuvinte pentru cititorii noştrii, ce ar trebui să facă să se îndrepte să-şi îndrepte privirea către Dumnezeu pentru a fi ajutaţi.
P.G.: Da, toata lumea îţi îndreaptă privirea spre Dumnezeu, în special atunci când este la necaz omul cere ajutorul lui Dumnezeu şi este bine este bine chiar dacă ei nu stau numai în rugăciuni ca şi ceilalţi îmbunătăţiţi, măcar o vorba să nu o spună contra lui Dumnezeu, să nu creadă, să nu zică, că Dumnezeu nu îl ajută, o vorbă dulce să fie către divinitate şi atunci, Dumnezeu a facut către el un pas, adică omul face către Dumnezeu un pas şi Dumnezeu face către el o sută. Toată lumea este creştină. Puţinii care sunt atei, ăia sunt bolnavi, diabolici, pentru că, cum spune marele scriitor rus: “Că ateism nu există şi un diabolic e o boală”.
R.: Asa e.
P.G.: Acela care spune că nu-i Dumnezeu este ca şi găina aia care stă pe cuibarul gol, cloceşte acolo, dar nu poate să scoată pui, pentru că n-are de unde, că n-are oua. E cuibarul gol, dar ea sta tot acolo. De ce? Pentru că e bolnavă. Aşa este şi ateismul, nu este o un argument, este o boală.
R.: Încă o dată vă mulţumim mult, să vă dea Dumnezeu sănătate multă, multă, multă, mulţi ani de acum înainte, fericiţi, să puteţi să ne mai învăţaţi către ceva şi să ne mai călăuziţi către Duhul Sfânt şi Domnul Iisus să ne ducă pe cprprile încrederii, ale optimismului, şi să învăţăm să cerem Maicii Domnului orice ne este necesar, în numele Domnului Iisus Hristos şi doar cu un bob de credinţă, vom dobândi.
P.G.: Da, să ne ajute Dumnezeu! Pe toţi, pe toată lumea.
R.: Şi Maica Domnului! Mulţumim!
Topic: Interviuri | 4 Comentarii »
Mănăstirea “Lacul Frumos” Vlădeşti-Vâlcea (1)
de Ligya Diaconescu | 14 Martie 2008
HRAMUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL
Situata la 11 km de municipiul Râmnicu Vâlcea, mănăstirea Lacul Frumos are o bisericuţă nouă, a cărei construcţie a început în anul 1947-1948. Atunci se intenţiona să se ridice aici, în acest loc minunat, o biserică de mir. Regimul din acea vreme a hotărât însă că materialele adunate pentru construcţia bisericii să fie destinate construcţiei unei şcoli, care astăzi nu mai funcţionează.
Pentru cei care nu cunosc aceste locuri, trebuie să spunem că s-a demonstrat ştiinţific că în zona Lacului Frumos există puncte energetice asemenea celor de la Ocnele Mari – Ocniţa, dar mult mai puternice, creatoare de energie pozitivă.
De altfel, toata lumea cunoaşte ca punctul maxim de vizibilitate al eclipsei din 1999, a fost în judeţul Vâlcea. Mulţi îşi amintesc că a fost nominalizată atunci localitatea Ocnele Mari cu punct maxim de vizibilitate, alături de localitatea Vlădeşti, situată in apropierea Ocnelor. În Vlădeşti, zona în cauză era Lacul Frumos, în care, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi al oamenilor cu suflet mare şi dare de mânî, s-a ridicat Mănăstirea Lacul Frumos în anul 1994.
A început mai bine spus construcţia mănăstirii, cu cea a bisericuţei, care este superbă. Picturile, turla, clopotniţa, toate îţi vorbesc, îţi încântă privirea şi sufletul, de cum ai păşit acolo. Florile îţi amintesc de raiul pământean, picturile, că nu ai veşnicie pe pământ. A urmat apoi, rând pe rând, construcţia unei bucătărioare şi a unei săli de mese (neîncăpătoare pentru oaspeţii care poposesc aici pentru reculegere, rugăciune sau pur şi simplu pentru a vizita aceste minunaţii – oaspeţi care niciodată nu pleacă de la mănăstire fără a servi masa, poftiţi de generosul şi blândul preacuvios Galaction).
Trebuie să menţionez că cei 6 km parcurşi din centrul comunei Vlădeşti până la mănăstirea Lacul Frumos, prin pădure, îţi încântă privirea cu un peisaj autentic, virgin, românesc, pe care mâna omului n-a apucat sa-l “schingiuiască”, pe un drum de ţară. După cum aminteam, stareţul Galaction, de o bunătate rar întâlnită, doar în cărţile despre marii monahi, a reuşit să construiască, încet, încet şi câteva cămăruţe în care locuieşte personalul mănăstirii şi oaspeţii, când poposesc aici. Personalul e format din fratele Silviu – economul mănăstirii, tanti Irina – bucătăreasa şi părintele stareţ Galaction, care este un foarte bun recitator. Preacuviosul părinte Galaction ne-a uimit cu memoria-i fantastică – recita poezii, pilde pentru creştini şi de cate o jumatate de oră (pe care vi le vom încredinţa prin paginile revistei noastre, spre desfătarea şi educarea spiritului) şi inzestrat de Dumnezeu cu o voce de aur, primită în dar spre a aduce alinare lumii prin cântecele sale, voce lăsată moştenire de buna sa măicuţă din Maramureş, locul naşterii sale, o alta zonă minunată a României, un alt ţinut binecuvantat de bunul Dumnezeu cu frumuseţi de nedescris în cuvinte.
A dat singurul porc pe care îl aveam, ne spune tanti Irina în preajma sărbătorilor, unei familii nevoiaşe. Cheama toţi trecătorii de pe drum la masă şi atunci când îi spun că nu mai am ce să le dau să mănânce, cu o voce caldă, care mă dezarmează îmi spune: lasă, că oi găsi tu o bucată de pâine cu ceva, caută acolo, că bunul Dumnezeu nu te lasă! Cu părul nins şi barba aşijderea, cu ochii albaştrii ca seninul cerului de vară, e parcă coborât dintr-o pictură cu sfinţi.
A mai construit o temelie “să mai facă” câteva cămăruţe pentru oaspeţi şi să mărească bucataria. Mi-a mărturisit că orice ajutor ar fi binevenit, materialele de construcţie, lemn, uşi, ferestre, etc., dar şi aşa, nu-şi face griji, ştie că Dumnezeu şi Maica Domnului îl va ajuta să ducă la bun sfârşit ce-a început. Cât despre tanti Irina, ne-a mărturisit că ajutorul lui Dumnezeu e mereu prezent acolo. Ea, care e mai prăpăstioasă, se îngrijorează adesea când se termină bucatele, aflându-se în acel loc izolat. Dar imediat cum s-au terminat, vine cineva la mănăstire cu merinde şi minunea se repetă ori de câte ori “rămân în pană” de câte ceva.
Interviu realizat cu preacuviosul părinte Galaction – Mănăstirea Lacul Frumos, Vlădeşti – Vâlcea – 2007
REPORTER: Ne aflăm într-un loc de vis. Am reuşit să învingem dorul şi curiozitatea pe care am avut-o de a ajunge la Mănăstirea Lacul Frumos situată la 5 km de centrul comunei Vlădeşti şi aproximativ 10-11 km de municipiul Râmnicu-Vâlcea. Avem amabilitatea şi binevoinţa stareţului Mănăstirii Lacul Frumos părintele Galaction.
Bine v-am găsit pprinte! Ne-aţi întâmpinat cu tot dragul şi pentru cititorii revistei STARPRESS INTERNATIONAL şi ascultătorii postului de radio ROMÂNIA INTERNAŢIONAL care ne vor asculta, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre ceea ce aţi reuşit dumneavoastră să faceţi aici într-un superb decor.
Preacuviosul Galaction: Da, bine aţi venit! Mă bucur de prezenţa frăţiilor voastre enorm de mult.
“În lumea aceasta tainică şi dulce,
Prin mii de vise noi călătorim
Şi odată sub o mare cruce
Pe veşnicie ne oprim.
Opreşte-te din când în când
Şi uite-te la lună!
Şi-ascultă-i trecerile ei,
Ca multe au să-ţi spună.
Opreşte-te din când în când
Şi uite-te a soare!
Şi-adu-ţi aminte de ziua aceea
Când n-o să-ţi mai răsară.
Opreşte-te din când în când
Lângă-un mormânt şi o cruce.
Şi-adu-ţi aminte de ziua aceea
Ca într-o zi aci te vor aduce.
Opreşte-te din când în când
În drum numai cu tine
Şi vezi ce duci din lumea aceasta
În lumea care vine.
Opreşte-te din cînd în când
Şi-nspre Dumnezeu te îndreaptă,
Că nu ştii după care ceas
Sfârşitul te aşteaptă.
Când nu cunoaştem umbrele apelor
Ce-ascund în sanul lor
Şi apa suvoaielor
Cum se leagană în nor,
De nu se rupe norul
Sub greul lor potop
Şi se desface ploaia
Ca roua strop cu strop.
Cînd nu cunoaştem al naşterilor fel
Echilibrând pământul şi viaţa de pe el.
Când totul ţi-e de neînţeles în jurul tău
De ce spui stârpitură
Că nu e Dumnezeu?!”…
Iată că…
R.: Ce frumos!
P.G.: Am putea să spunem şi am putea să ne lăudăm cu aceasta învăţătură a noastră deci să nu ne comparam cu nişte stârpituri care să spunem că nu există Dumnezeu. Dumnezeu există, a fost şi este întotdeauna. Această bisericuţă pe care o vedem în faţa ochilor noştrii este o bisericuţă nouă, este începută în anii 1947-1948. Atunci a fost intenţionat să se facă aici o Biserica de Mir. Pentru ca Biserica acestor oameni din jur este la 10 kilometri de aici, la asfalt şi până acolo este o distanţă destul de mare. Oamenii pregetă, în special bătrânii ca să ajungă acolo la Biserică. Şi aici s-a programat cândva să se facă o biserică pentru oamenii din aceste trei catune. Însă, cum era atunci regimul din vremea aceea, bisericile erau mai puţin luate în seamă şi cei de la conducere de atunci au vrut să facă o şcoală de cultură laică lumească. Pentru civilizaţia omenirii, pentru educaţia tineretului şi de-bună seamă că s-a stopat construirea acelei biserici de atunci. Materialul a fost confiscat de către regimul de atunci, a fost luat de aici, din acest loc şi a fost dus în spatele acestei biserici, la o distanţă de vreo jumatate de kilometru unde s-a ridicat o şcoala pentru educarea copiilor. De bună seamă că această şcoală există şi astăzi, este şi astazi, însă este pustie, pentru că s-a făcut fără Dumnezeu, fără sa fie educaţi oamenii ca să mai aducă copii pe lume, cu timpul şcoala a ramas pustie şi este şi astăzi pustie. De la revolutie, când Dumnezeu a rânduit ca pe ecranul televizorului, în 1989 să apară fostul ministru al Culturii şi Cultelor Ion Caramitru, în noaptea de 22 decembrie, a apărut Maica Domnului, a apărut Ion Caramitru cu cele doua Cruci în mână, recitând rugaciunea Domnească Tatal nostru, împreună cu toată televiziunea, împreună cu toată ţara, mulţumind lui Dumnezeu că au scăpat de aceea învăţătură diabolică, care ne oprea să nu mergem la biserică, să nu ne rugăm şi să trăim aşa, într-o beznă în care, până la urmă, rezultatele s-au văzut. Şi iată ca Dumnezeu a rânduit libertatea de credinţă şi aici. În anul 1994, doi bătrâni de aici, printre care era şi un învăţător, au luat iniţiativa şi din nou pe acest loc programat în 1947-1948 s-a ridicat această bisericuţă de la Lacul Frumos pe vare o vedem în faţa ochilor noştri.
R.: Cum se numesc?
P.G.: Biserica are hramul SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL.
R.: Da.
P.G.: Însă călugării de atunci în 1994, după ce au ridicat-o, trebuiau să-i dea o denumire, pentru că actele cereau. Unde-i biserica? Unde-i mănăstirea? şi atuncea i s-a dat denumirea Manastirea de la Lacul Frumos pentru că din sus exista un loc minunat, unde pe vremuri era chiar un lac, frumos, care acum însă e plin de bălării.
R.: Ce nume frumos!
P.G.: Cum spuneam, mai sus de mănăstire a existat şi există şi acum un loc care este pustiu din cauza impurităţilor ce sunt acolo, pentru ca s-a umplut de copaci.
R.: Ce păcat! Nu ştim să preţuim lucrurile bune, frumuseţile naturale!
P.G.: Şi nu mai este Lacul Frumos!
R.: Întocmai!
P.G.: Decât doar denumirea lui.
R.: Poate se va găsi cineva cu dare de mână şi cu suflet să reamenajeze locul acolo, să-l facă într-adevăr frumos, ca cei care vin la mănăstire să poată să poposeasca şi la lac, să fie încântaţi acum când trăim în mijlocul civilizaţiei şi nu mai putem respira aerul poluat din oraşe.
P.G.: Bine ar fi!
Va urma..
Topic: Interviuri | Comments Off on Mănăstirea “Lacul Frumos” Vlădeşti-Vâlcea (1)
Ecumenism în Banatul Montan sau normalitatea vieţii
de Petru Berbentia | 13 Martie 2008
Mi s-a cerut să scriu ceva despre ecumenismul din Banatul Montan în general şi din Reşiţa în special şi, chiar dacă nu mi s-ar fi cerut, tot scriam pentru că aşa simt eu că trebuie.
Pentru fiecare dintre noi, totul are un început. Pentru mine, începutul a fost aşezarea părinţilor mei – bănăţeni – la Reşiţa, pe la începutul anilor 60, când eu eram la vârsta grădiniţei. De ce consider momentul un început? Pentru că atunci am luat contact cu copii de altă etnie şi de altă confesiune. Îmi amintesc cu drag de prietenii mei nemţi, unguri sau croaţi, vecini cu mine, copii cu care am crescut, colindând dealurile şi frământând zăpada până când eram aduşi acasă de strigătele mamelor. Şi ce bună era „pita cu untură”, indiferent de casa în care mâncam.
Mai apoi şcoala fãcută în Reşiţa, tot într-un mediu multi-confesional şi multi-etnic m-au ajutat să înţeleg mai târziu, la adevărata valoare, ce înseamnă şi ce vrea ecumenismul.
Teoretizând, ştiu că Ecumenismul este definit ca „ansamblul eforturilor intreprinse pentru a reuni creştinii diferitelor confesiuni”. Practic, cred că Ecumenismul ar trebui să fie, în primul rând, sentimentul care ne face să ne zâmbim şi să ne salutăm când ne întâlnim pe stradă, sentimentul care ne obligă să fim împreună în ceea ce ne uneşte şi să discutăm ceea ce, încă, ne mai separă. Eu cred cu tărie că Ecumenismul nu mă va transforma din ortodox în catolic sau reformat sau evanghelic şi nici nu am pretenţia de a opera o asemenea transformare în fraţii mei de alte confesiuni. Dar ce ne opreşte să ne rugăm împreună? Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze minţile şi să ne întărească în munca pe care o depunem pentru creştinii noştrii.
În Banatul Montan şi mai ales la Reşiţa, aceasta nu este o problemă de nerezolvat. O demonstrează activitatea noastră din ultimii 10 ani, întâlnirile noastre, acţiunile comune, prietenia noastră în ultimă instanţă. Prezenţa mea acum, aici, este o asemenea dovadă.
Voi încerca să detailez, fără a vă pune răbdarea la încercare.
În primul rând, de ani buni, participăm la „Octava mondială de rugăciune pentru unitatea creştinilor” sau, mai pe scurt la „Săptămâna ecumenică”, care se desfãşoarã în fiecare an între 18 şi 25 ianuarie. Practic, în fiecare seară ne adunăm în câte o biserică din oraş, unde desfăşurăm o slujbă specifică bisericii respective sau un program special alcătuit şi, fiecare confesiune are o intervenţie sau o contribuţie proprie ei. Predica este susţinutã întotdeauna de preoţi ai altei Biserici decât biserica-gazdă şi tinerii parohiilor noastre cântă împreună sau separat cântări religioase. Se dă astfel posibilitatea credincioşilor noştrii să se exprime într-un cadru festiv şi să-şi manifeste credinţa. În fiecare seară, dupp sfârşitul rugăciunii, preoţii şi colaboratorii apropiaţi rămân la o discuţie liberă şi prietenească care are rolul de a întări şi mai mult relaţiile dintre noi şi în viaţa particulară sau – în limbaj teologic -, în viaţa laică.
După atâţia ani de întâlniri, am constatat că pe zi ce trece suntem tot mai mulţi cei care ne adunăm să ne rugăm împreună. Şi în acest an am văzut că preoţii au fost prezenţi la toate serile de rugăciune, ajungându-se chiar, ca în biserica pe care o păstoresc sã fim prezenţi 24 de preoţi şi 2 diaconi împreună cu sute de credincioşi de toate confesiunile, adică: ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, reformaţi şi evanghelici, români, germani, maghiari, croaţi, sârbi şi ucrainieni. Cred că în fiecare an, interesul creşte şi că ecumenismul a devenit o stare de fapt şi nu doar o manifestare de faţadă.
În afara acestor seri de rugăciune, ce se desfãşoară o dată pe an, „Mişcarea ecumenică a femeilor” din Reşiţa desfăşoară în fiecare lună (de obicei în a doua joi din lună), o seară de întâlnire şi rugăciune. Întâlnirea se produce de fiecare dată într-o altă biserică şi pe lângă femei participă orice doritor, iar un preot susţine o predică sau o meditaţie. Bineînţeles că la aceste seri de rugăciune participă creştini de toate confesiunile. Şi aceste întâlniri lunare se desfăşoară de câţiva ani.
Ecumenismul nostru nu se manifestã doar în zilele stabilite la nivel mondial ci ori de câte ori avem ocazia. Astfel, s-a întâmplat să săvârşim împreună, ortodocşi şi catolici sau chiar ortodocşi şi reformaţi, serviciul funebru pentru creştini ce au trăit în familii mixte, cum de altfel, am participat şi la cununii săvârşite între persoane aparţinătoare diferitelor confesiuni din oraşul nostru.
De asemenea, întâlnirile între tinerii bisericilor noastre, participarea comună la diferite momente de cultură din oraş, sunt un lucru obişnuit.
Personal, cred că buna noastră conlucrare a făcut ca, la „A treia întâlnire ecumenică” de la Sibiu din septembrie 2007, singurii bănăţeni invitaţi să cânte pe marea scenă din piaţa centrală a oraşului au fost grupurile noastre catolice şi ortodoxe, adică Corul „Fiamma” al Bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii” şi Grupul bărbătesc „Strana Strămoşească”, al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Govândari”. Şi pentru a demonstra concret ecumenismul nostru, am învăţat şi am cântat împreună cântări ortodoxe şi catolice, iar spectatorii prezenţi acolo au fost plăcut impresionaţi de mesajul comun rostit de preotul ortodox şi de cel catolic.
În oraşul nostru din Banatul Montan, avem bunul obicei să fim împreună la evenimente definitorii pentru creştinii noştrii. Nu mai miră pe nimeni prezenţa corului „Franz Stürmer” sau a corului „Amate Deo” în concerte la Biserica Ortodoxă, sau prezenţa preoţilor ortodocşi la diferite servicii religioase şi festivităţi din biserica romano-catolică. Astfel, manifestările desfăşurate de Forumul Democratic al Germanilor, în amintirea anilor deportării din fosta URSS, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reşiţa” (toate conduse cu atenţie deosebită de Erwin Josef Ţigla), sau participarea preoţilor ortodocşi la pelerinaje precum Mariazell, întâlnirea Episcopului romano-catolic de Timişoara, mons. Martin Roos, cu preoţii ortodocşi şi a Episcopului ortodox de Caransebeş, Lucian Mic, cu preoţii şi delegaţiile catolice, participarea tinerilor catolici şi ortodocşi la momentul religios, cultural şi chiar artistic intitulat „Iubindu-L pe cel Răstignit ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii!”, propus şi promovat de Erwin Ţigla şi desfăşurat în ultimii ani în Postul Paştilor la Centru social “Frederik Ozanam”, cu ajutorul Studioului Regional “Radio Reşiţa”, sunt realităţi ale conlucrării noastre „sine ira”.
Şi pentru că am amintit de întâlnirile interconfesionale desfãşurate în Banatul Montan sau peste hotare, trebuie să amintesc vizitele noastre la Biserica romano-catolică din Italia sau prezenţa tinerilor ortodocşi de la biserica noastră în Germania, unde am săvârşit Vecernii ortodoxe în biserici din localităţi germane pure din sudul Bavariei, precum şi participarea d-lui Erwin Josef Ţigla în delegaţiile nostre ortodoxe prezente în ţară sau la biserici ortodoxe din Ungaria şi Serbia.
Însuşi faptul că ortodocşii şi catolicii ne ajutăm în activitatea pastorală, că suntem împreună la emisiuni ale postului regional de radio, că scriem diferite articole în revistele parohiale ale bisericilor surori, demonstrează că la noi, ecumenismul nu este doar o teorie.
Am făcut destul? Trebuie să facem şi altceva? Sunt întrebări la care acum nu ne putem răspunde. Sperăm că vom primi răspunsul de la Dumnezeu la vremea potrivită. Şi mai sperăm că adresarea Lui Dumnezeu către noi va fi: „Bine slujitor bun şi credincios… intră întru bucuria Stăpânului tău”.
Topic: Editoriale | Comments Off on Ecumenism în Banatul Montan sau normalitatea vieţii
Doina frigului
de Jianu Liviu-Florian | 12 Martie 2008
Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, în tăt locu’,
Dar mai frig ca-n orişicine,
Este drept în chiept, la mine –
Că tot dau cu două mâini
La jigodii şi la câini,
Tot împart, Doamne, din Tine,
La copchii de mărăcine –
Foaie verde bob de linte,
Scoate-mi, Doamne, dinainte,
Nu numai copchiii răi,
Scoate-mi, Doamne, şi de-ai Tăi –
Să se ducă împărţala,
Nu să stea în om, ca boala,
Cine bine când primeşte,
Să dea şi el, cât trăieşte –
Că şi Tu, Doamne, ai dat
Sărăcit-ai din bogat,
Mulţumescu’ de la noi,
N-ai primitară ‘napoi –
Foaie verde de pelin,
Doamne, frigu-i la străin,
Dar mai fără Dumnăzău
Când e frig în neamu’ tău –
Urcă unii pân’la Tine,
Loruşi doar făcându-şi bine,
Rămâne frig, şi nimicu’
Omului mai slab, şi micu’ –
Ca la dreapta judecată,
Ne vei intreba: Măi, tată,
Cât din suflet, pe aici,
Ai dat fraţilor mei mici?
Câtă haină, câtă masă,
Câtă apă, câtă casă,
Căt cuvânt, şi cercetare,
Câtăa inimă, sub soare?
Iară noi răspunde-vom:
Nu am dat la nici-un om –
Că am fost numai jivine,
N-am ştiut de rău, şi bine –
Am ştiut numa’ de noi,
Şi pe lumea de apoi,
Musai, Doamne, să ne dai
Fiecăruia, un Rai!
Frunza verde, frunza oablă,
Şi Ţi-am scris, Doamne, o jalbă,
Pe la case creştineşti,
Să o pui, pe la fereşti –
Cum nime’ nu mai ceteşte,
În sine, nu mai priveşte,
Or ceţi-o gânditori
Ingerii cei păzitori –
Pune-or mână de la mână,
Şi-or face o faptă bună,
Ne-or încălzi patimile,
Vânturând cu aripile –
Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, în tăt locu’,
Dar mai frig ca-n orişicine,
Este drept în chiept, la mine –
Topic: Poezii | Comments Off on Doina frigului
« AnteriorulUrmătorul »
