Mănăstirea Frumoasa
de Losonczy Alexandru | 22 Ianuarie 2009
Ascunsă printre blocurile de la poalele Cetăţui, Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, înlocuieşte o biserică mai vechi, ctitorie din secolul al XVI-lea al hatmanului Balica. De pe terasă cu o altitudine relativă de 8-10 metri faţă de şesul Bahluiului, Biserica Frumoasa domină peisajul prin silueta sa zveltă şi albă şi prin cele patru cupole ale sale, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.
Poziţia deosebit de pitorească în care era situată mănăstirea lui Balica l-a determinat pe domnitorul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica (1726-1748, cu intermitenţe), să o restaureze între anii 1727-1733, adăugându-i un ansamblu de palate minunate după moda orientală, nişte curţi spaţioase, un heleşteu mare în apropiere pe care se puteau plimba bărci şi caiace, precum şi grădini cu fântâni arteziene.
Actuala clădire a bisericii datează din perioada 1836-1839, fiind ctitoria egumenului Ioasaf Voinescu, care a rezidit-o din temelie, după cum arată şi pisania care aminteşte pe lângă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, un al doilea hram în cinstea Adormirii Maicii Domnului (Uspenia). Biserica actuală este un monument din prima jumătate a secolului al XIX-lea, construită în stil ucrainean (clasicist cu infuenţe slave). Faţadele sunt ornate în stil clasic cu panouri şi pilaştri angajaţi. Faţada are intrarea decorată cu un înalt portic doric format din patru coloane, cele din mijloc fiind unite printr-o arcadă în plin centru. Pe sub streaşină biserica este încinsă cu o friză decorată cu palmete şi de cornişă cu mutuali. Toate acestea contribuie la formarea aspectului monumental al construcţiei. Domnitorul Mihail Sturdza a împodobit interiorul bisericii şi a ridicat alături un mausoleu de marmură albă pentru mormintele membrilor familiei sale. Monumentul aminteşte de începuturile sculpturii statuare din Moldova. Ca stil, această nouă biserică aparţine clasicismului. Biserica este monumentală ca proporţii, planul ei asemânându-se cu cel al Biserici Sf. Spiridon din Iaşi. Noua concepţie arhitecturală se bazează pe ideea tratării unitare a spaţiului interior, pridvorul, pronaosul şi naosul fiind aproape egale ca dimensiune şi separate doar printr-un arc dublou median încadrat de arcade longitudinale, sprijinite pe coloane degajate. Clădirea cuprinde o singură navă, flancată de încăperea altarului spre răsărit. Intrarea în biserică este precedată de un frumos portic doric, compus din patru coloane înalte, cele din mijloc fiind legate între ele printr-o arcadă în plin cintru, pe care se sprijină un fronton triunghiular. Stilobatul solid pe care se ridică coloanele ca şi friza bogat decorată cu motive ornamentale în formă de frunze de palmier şi cornişa cu mutuli se continuă de jur împrejurul clădirii sporindu-i aspectul monumental. Deasupra bisericii se înalţă patru turnuri false construite după modelul turlelor bisericilor ruseşti şi dispuse în linie; două mari care exprimă în exterior cele două cupole ale navei şi două mai mici aşezate, respectiv, deasupra pridvorului şi altarului. Monumentul se prezintă ca o îmbinare dintre forme simple, sobre, de factură clasică şi forme răsăritene, imprimând bisericii un caracter exotic.
În curte se află casa numită „palatul de pe ziduri“ sau „Palatul Sturdza“, construită în 1818-1819 cu parter şi etaj, restaurată ultima dată în 1982-1983. În curte se mai găsesc ruinele vechilor case boiereşti de pe timpul lui Grigore Ghica şi cavoul familiei Sturdza (tatăl domnitorului Mihail Sturdza) şi a altor membri ai familiei din care doi înrudiţi cu familiile Vogoride şi Mavrogheni.
După o perioadă destul de tulbure în istoria sa, aceasta ctitorie voievodală şi boierească a redevenit mănăstire, în vara anului 2003, cu binecuvântarea IPS Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În prezent, la Mănăstirea Frumoasa vieţuieşte o obşte de călugăriţe care au venit de la Mănăstirea Văratec, din judeţul Neamţ.
Conform listei monumentelor istorice din jud. Iaşi elaborată în anul 2004 de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, Mănăstirea Frumoasa (având codul LMI IS-II-a-A-04006) conţine un ansamblu de şase monumente istorice şi anume:
- biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“, reconstruită din temelie în perioada 1836-1839;
- palatul „de pe ziduri“, construit în anii 1818-1819;
- palatul domniţelor, aflat astăzi în ruină, la intrarea în mănăstire. În lista monumentelor istorice este denumit ca Ruinele palatului „Pentru Femei“;
- turnul-clopotniţă, construit în perioada 1819-1833;
- zidul de incintă;
- un monument al descendenţilor familiei Sturdza (Mausoleul lui Grigore Sturdza), aflat lângă biserică.
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
Bibliografie: ro.Wikipedia.org
Topic: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Frumoasa
Călăreţul
de Klara Lucia Losonczy | 21 Ianuarie 2009
Un vânt răcoros de toamnă răscolea covorul de frunze de pe aleea parcului. Soarele se pierduse undeva, printre norii fumurii, iar cerul era trist. Copacii îşi lepădau podoabele arămii într-un cortegiu funerar, îngroşând covorul. Nu se mai auzeau cântecele plăcute ale păsărilor, nici zumzetul insectelor: era linişte deplină… Doar freamătul unor paşi printre frunze te aducea cu gândul înapoi, pe această lume.
O tânără cu ochi melancolici se plimba pe sub ramurile goale ale fagilor din parc. Cum păşea aşa, cu o rochie lungă şi largă până-n pământ, cu părul lung şi negru fluturându-i în vânt, cu o statură mândră şi un chip ce exprima doar tristeţe, părea o adevărată întrupare a anotimpului ce-şi trăia apogeul. O înconjura liniştea. Părăsise grupul gălăgios cu care venise in parc, pentru că se plictisea de moarte în mijlocul lor. Înafară de modă şi dragoste, acele fete nu mai ştiau nimic! ªi erau mult prea diferite de ea, o atât de înflăcărată adeptă a lecturii. Prefera să stea toată ziua închisă în bibleoteca casei, decât să se plimbe singură. Dar nu putea fi întotdeauna după cum vroia ea!…
Se aşeză pe o bancă aproape îngropată de torentul vegetal. Se lăsă pe spate şi privi cerul. Ce mult i-ar fi plăcut să zboare, să fie liberă să meargă oriunde vrea ea! ªi apoi mai era si el… Citind cărţile lui Dumas, ale lui Balzac sau ale lui Walter Scott, ea începuse să-şi dorească să trăiască în acele vremuri, în care vitejii se luptau pentru a câştiga zâmbetul unei doamne şi în care iubirea adevărată se găsea mereu. Începuse să-şi făurească un cavaler imaginar, pe care-l aştepta cu nerăbdare să apară. Ochii îi coborâră din nou spre peisajul ce o înconjura. Privi spre capătul aleei şi un fior de gheaţă îi cuprinse tot corpul.
În depărtare se zărea silueta impunătoare a unui călăreţ şezând mândru pe spatele calului său. Un nor de praf şi frunze se ridica în urma lui în timp ce se îndrepta în galop spre locul în care se afla ea. Silviei nu-i venea să-şi creadă ochilor: era oare posibil să fie un cavaler, cavalerul pe care-l aşteptase atât? Necunoscutul îşi continua galopul cu puterea vântului. Tânăra se ridică în picioare, ca împinsă de o putere nevăzută. Vroia să vadă cu proprii ei ochi dacă era un cavaler sau o fantasmă a imaginaţiei sale bogate. Acum putea să-i desluşească armura greoaie ce-i apăsa umerii, coiful împodobit cu pene albe, sabia ce-i aluneca pe lângă corp şi murgul îmbrăcat în una dintre acele armuri speciale ale evului mediu. Privirea ei melancolică deveni luminoasă.
Ajuns în dreptul ei, cavalerul întinse braţul său puternic, neîcetinind din goană. O cuprinse fulgerător de mijloc şi o sui pe calul său. Silvia se dezmetici din starea de extaz atunci când calul trecea în goană prin faţa prietenelor ei. Le făcu din mână. La un moment dat avu impresia că zburau în loc să galopeze pe caldarâmul parcului. Închise ochii şi respira adânc. Ce senzaţie minunată! Ce fericire îi invada inima simţind vântul răscolindu-i întreaga fiinţă! ªi mâna cavalerului care o înconjura, oprind-o parcă să nu-şi ia zborul şi ea…
Îl privi, dar nu văzu decât un coif semeţ îndreptat înainte. Dar ea era sigură că era el: Cavalerul Viselor Ei! Calul gonea atât de tare, încât nu se mai vedea nimic din peisajul parcului: copacii îmbrăcaţi în haine aurii, aleea acoperită de frunze ruginii, cerul cenuşiu, nimic… Obosită şi ameţită după toate cele întâmplate, Silvia adormi, sprijinindu-şi capul de armura de fier a cavalerului.
Când se trezi, soarele dispărea într-o ploaie după nişte dealuri înverzite. Murgul mergea acum la trap, obosit şi el de galopul din parc. Nimic din ceea ce vedea nu semăna cu locurile pe care ea le vizitase, cu excepţia… cu excepţia peisajelor din visele ei. Plaiuri verzi, pline de flori şi de copaci, îi încântau privirea, iar în depărtare se zăreau turnurile unui castel medieval. Privea buimăcită în jur, când ochii ei grizonaţi îi întâlniră pe cei ai viteazului ei. De această dată coiful era ridicat, lăsând să se întrevadă nişte ochi strălucitori de culoarea smaraldelor, ce o priveau fascinaţi. Ea îşi plecă privirea, ruşinată. Nu îndrăznea să spună nimic şi privea drept înainte, fără să privească de fapt nimic. Era oare real ceea ce vedea? Sau doar o halucinaţie provocată de singurătate? Oricum, dorea ca aceste clipe să nu se sfârşească niciodată!
Dar, ca din senin se iscă o furtună. Vântul îi biciuia cu furie, în timp ce picături mari şi greoaie de ploaie îi loveau de pretutindeni. Braţul cavalerului o strânse şi mai tare. Un fulger străpunse cerul întunecat. Silvia îşi acoperi faţa cu palmele. Apoi se simţi atrasă de o forţă nepământeană în înaltul cerului. Cavalerul se lupta pentru a o ţine în braţele lui. Vântul, furtuna, acea forţă nepământeană o smulse de lângă el. Tânăra începu să strige, în timp ce perle cristaline îi izvorau din ochi. ªi el o striga, o striga pe nume. Deci o ştia, o cunoştea! Se pomeni strigându-l pe un nume necunoscut…
O palmă o readuse la realitate. Prietenele ei o înconjurau, privind-o mirate şi îngrijorate. Nici urmă de furtună, dealuri verzi, cavaler… Fusese doar un vis! Se ridică de pe bancă, povestindu-le şi lor visul fabulos pe care-l avusese, neobservând că pe locul rămas gol se afla o pană albă, lungă, ce pe vremuri împodobea coiful vreunui viteaz cavaler!
Topic: Meditaţii | Comments Off on Călăreţul
Salvarea monumentelor din diaspora…
de admin | 20 Ianuarie 2009
Domnul Dr. Gudor Botond, preotul reofrmat din Ighiu (Magzarigeni), judeţul Alba, s-a angajat la salvarea bisericilor şi a şcolilor, odinioară cu adunări înfloritoare, dar azi părăsite parţial sau cu un număr redus de enoriaşi.
Salvează biserici preotul angajat…
Pe lângă această muncă ce necesită un om întreg, multilateral şi atent, preotul trebuie să aibă grijă şi de fimilia lui numeroasă. O zi obişnuită începe cu plecarea de la parohia din Ighiu în jur de ora 7 împrerună cu soţia şi cele trei fetiţe, două la grădiniţă, cea mare la în clasa a I-a. Ele frecventează grădiniţa, respectiv şcolala generală de pe lângă Liceul Teologic “Gróf Majláth Gusztáv” din Alba Iulia. Părinţii lucrează tot în reşedinţa de judeţ, pastorul este angajat la Universitatea Alba-Iulia în calitate de corespondent ştiinţific. În timpul zilei se întoarce adesea la parohie pentru a rezolva problemele curente. După masă se adună cu toţii la tatăl său, la parohia reformată din Alba-Iulia, şi se face seara târziu până ajung înapoi acasa.
Şcoala întărită
Vara în timpul vacanţei, orarul zilnic se schimbă un pic. Petrec mai mult timp la parohia din Ighiu, iar domnul pastor are mai multe oportunităţi şi timp să se ocupe de organizarea activităţilor dragi, de salvare a comunităţilor şi a monumentelor religioase. Vom încerca să inventariem rezultatele muncii depuse în anul 2008. Ce s-a întâmplat de fapt în acest an? Împreună cu tatăl său, preotul reformat de Alba-Iulia, Gudor András, au reuşit să menţină în funcţiune mica grădiniţa din casa Rákóczi Ferencz al II-lea. Acest lucru s-a realizat cu sprijinul material al fundaţiilor “Szülőföld” (Patria) şi Communitas. Fundaţia Communitas din Cluj-Napoca a contribuit cu sume importante şi la finanţarea programelor de naveta şi de internat de la Liceul “Gróf Majláth Gusztáv”, respectiv de la Colegiul Bethlen, pentru elevii din Ardealul de sud. Mica grădiniţă oferă posibilităţi de integrare copiilor din familiile mixte. Cu acest program de succes s-a reuşit asigurarea necesarului de elevi pentru buna funcţionare pe termen lung, a învăţământului în limba maghiară din Alba-Iulia. Azi prin contribuţia majoră a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba-Iulia, prin asigurarea şi renovarea clădirii şcolii, în jur de 160 de elevi învaţă într-o şcoală maghiară, în limba maghiară, în spirit ecumenic, de la grădiniţă până la bacalaureat, păstrând independenţa orelor de religie şi tradiţia Seminarului Catolic. Această şcoală întărită, după părerea preotului din Ighiu, este un răspuns la situaţia de criza demografică şi educaţională, prin aceea că a reuşit să depăşească perspectiva desfiinţarea şcolii.
Soarta unei arhive se îmbunătăţeşte
Conservarea arhivelor protopopiatului reformat din Aiud a devenit o problemă stringentă, atunci când s-a trecut la renovarea cetăţii din Aiud. Materialul foarte preţios conţine înregistrările celor două foste protopopiate reformate ale judeţului Alba (din secolul XVIII până la al II-lea război mondial) şi a unei părţi din înregistrările protopopiatului reformat de Hunedoara. Până acum documentele s-au păstrat în sacristia biserici reformate din cetate, în şi pe dulapuri vechi. Documentele, necatalogate, păstrate în condiţii microclimatice proaste, au ajuns într-o stare critică, asta pe lângă faptul că era inaccesibilă cercetărilor sau altor consultări. Colegiu Bethlem, prin contribuţia doamnei directoare Szőcs Ildikó, găzduieşte acum arhiva valoroasă într-un spaţiu de depozitare rezistent la foc şi la umiditate. Cei aproximativ 20 de metri de documente, constau în corespondenţă (secolele XVI – XX), procese verbale, rapoarte personale sau de parohie, respectiv dosare despre probleme şcolare. Decontaminarea şi desprăfuirea documentelor a fost asigurată de Laboratorul de Restaurare Hârtie a Muzeului din Alba-Iulia, sub conducerea restauratorului Alexandru Ştirban. La munca de ordonare, inventariere, şi prelucrare a ajutat şi domnul arhivar Feiszt György din Szombathely (Ungaria), iar în urma acestei activităţi materialul documentar a devenit accesibil pentru cercetare şi documentare. Baza materială pentru lucrările de depozitare şi restaurare au fost asigurate tot de Fundaţia “Szülőföld”. Pastorul reformat din Ighiu a participat activ la aceste lucrări legate de arhivă ocupându-de de organizare. Salvarea arhivei de l-a degradare va ajuta la cunoaşterea trecutului şi la demararea cercetărilor pe această temă.
Salvarea bisericilor monument: Şard, Ighiu
În cazul vechilor biserici monument abandonate, este vorba de o sarcină grea şi multilaterală. Biserica monument din Şard împreună cu toată aşezarea este un loc care trezeşte amintiri istorice. Basilica romanică a fost construită în secolul al XIII-lea şi a suferit mai multe modificări în secolul al XVIII-lea. Acum biserica figurează în lista monumentelelor naţionale (LMI) la categoria “B”, dar zidurile, plafonul şi structura acoperişului se află într-o stare critică. Localitatea ocupa un loc important în rândul aşezărilor maghiare “iluminate”, deoarece era una din proprietăţile celebrului cancelar conte Teleki Sámuel. De fapt chiar materialul Bibliotecii “Teleki Teka” din Târgu-Mureş a fost iniţial găzduit aici. Mult timp localitatea a avut un rol de important, cu un preot reformat propriu până în 1940, când parohia a fost ataşată la Ighiu. În casa parohială s-a mutat familia administratorului. În 2005 a fost retrocedată şi fosta şcoală construită în 1916 din colectă publică, şi în care azi funcţionează un centru medical. În 2006 lângă fosta şcolă a început construcţia unei farmacii, care după finalizare va completa paleta de servicii medicale.
În 2008, după spusele preotului reformat, din cauza greutăţilor materiale s-a reuşit doar repararea turnului porţii şi a tavanului bisericii. La lucrările de renovare au contribuit Biserica Reformată din Ighiu, Fundaţiile “Bod Péter” şi “Ágoston Sándor”, precum şi studenţi din Ardeal şi Ungaria. Entuziasta muncă voluntară şi-a arătat rezultatele. În 2007 s-a reuşit scoaterea grinzilor şi demontarea tavaului, iar mai tărziu în 2008 grinzile au fot puse la loc, s-a construit un tavan de lemn pe partea interioară grinzilor şi s-a reparat acoperişul. În acelaşi timp cu ajutorul Fundaţiei “Szülőföld”, s-a trecut şi la eliminarea pagubelor produse de ciuperci la biserica baroc din Ighiu.
Sântamaria-Orlea
O muncă de salvare asemănătoare s-a desfăşurat şi aici în biserica reformată a comunei. Pe lista naţională a monumentelor biserica reformată se află la categoria “A”, deoarece adăposteşte în interior fresce bizantine din secolul al XIII-lea, într-o stare avansată de degradare. În conştiinţa maghiarilor biserca are rezonaţă din cauza prezenţei familiei Kendeffy, respectiv din cauza frescelor descoperite în secolul al XIX-lea, care au trasofmat-o într-una din capodoperele istoriei arhitecturale ardelene. În conştiinţa românilor biserica este prezentă din cauza frescelor pictate în stil bizantin. Până acum nu s-au cheltuit bani guvernamentali pentru restaurarea monumentului. Nici organele locale de conservare a monumentelor nu sunt interesate de acest monument important al disporei maghiare. Deci nici aici nu a existat altă soluţie decât implicarea organizaţiilor civile, dar de această dată şi instituţiile abilitate au fost mai darnice.
Vara după desfăşurarea acţiunilor de autorizare s-a trecut la repararea acoperişului de şindrilă. Eparhia Reformată de Ardeal a cumpărat mai demult şindrila şi materialele adiacente, dar din cauza condiţiilor materiale mult timp nu s-a reuşit demararea lucrărilor. Mai târziu s-a reuşit procurarea a încă 20.000 de bucăţi de şindrilă crăpată din localitatea Vărşag aflată în Munţii Harghitei. După cum ne-a spus domnul Gudor Botond, în acest an (2008) în sfârşit s-a reuşit repararea acoperişului şi a turnului în perioada iulie-septembrie. Toate acestea au fost posibile datorită unei conlucrari reuşite şi exemplare a societăţii civile, la care au participat voluntarii Funadţiei Ágoston, preoţi reformaţi, respectiv sudenţi din Ungaria, mai ales de la secţiile de arheologie şi istoria artelor. Au fost prezenţi şi voluntarii Fundaţiei Bod Péter, studenţii de prin satele din jurul oraşului Alba-Iulia, respectiv alţi reprezentanţi ai comunitărilor maghiare din zonă. Pe perioada lucrărilor toţi au avut parte de mâncare caldă şi de cazare. Planurile au fost realizate de doamna restaurator Eke Éva, punerea în practică s-a efectuat sub conducerea arhitectului şi istoricului de artă Sarkadi Márton. Lucrările se desfăşurau de dimineaţa de la ora 7 până seara la orele 8-9, întrerupte doar de pauzele de masă de la prânz şi seara. În cadrul lucrărilor dirijate de Kémenes László au existat şi din acelea care au necesitat lucru la mare înălţime. Astfel ca urmare a colaborării pozitive a societăţii civile din Ardeal şi din Ungaria, clădirea a devenit din nou utilizabilă şi şi-a recâştigat aureola ce i se cuvine unui monument de o asemenea vechime şi valoare. Sumele iniţiale necesare pentru lucrare au fost furnizate de funaţiile “Bod Péter” şi “Szülőföld”. Cu sume importante au contribuit la lucrări şi Eparhia Reformată din Ardeal şi Ministerul Culturii şi Cultelor. Foarte mult a contat şi sprijinul material dezinteresat al familiei Kendeffy, a cărei istorie se leagă nemijlocit de aceste locuri şi pentru care biserica este loc de pelerinaj. Cităm din scrisoarea doamnei Kendeffy Mária: „La aniversarea a 90 de ani a văduvei lui Kendeffy Ádám (tatăl meu), contesa Edelsheim-Gyulai Eva, în loc de cadouri am cerut donaţii pentru biserică”…
Aşadar aşa s-a scurs vara lui 2008 pentru familia Gudor, cu zilele ei, în apărarea trecutului, în slujba prezentului şi a viitorului. După spusele soţiei, în prejama preotului nu este loc de plictiseală nici macar pentru o clipă. Aşa şi este, deoarece munca de salvare a monumentelor şi a comunităţilor necesită foarte mult timp şi energie, la care şi familia trebuie să se adapteze. La acesta se adaugă şi munca de cercetare fructuoasă, cu rezultatul concret actual, cartea despre istoricul Bod Péter (1712-1769) apărută de curând la editura Mega (Gudor Botond: Istoricul Bod Péter). Volumul de aproape 600 de pagini are şi un cuprins explicativ de 42 de pagini în limba maghiară.
Bakó Botond, 2008-11-29
Sursă: Hírvivő www.Reformatus.ro
traducere: Losonczy Alexandru
Topic: Reportaje | Comments Off on Salvarea monumentelor din diaspora…
Cele opt strigăte ale vântului
de Klara Lucia Losonczy | 19 Ianuarie 2009
Pur şi simplu haiku
Capitolul VI – Cele opt strigăte ale vântului
|
|
Singurătate.
Plecarea vaporului
Târziu, în amurg.
***
Tramvaiul grăbit.
Sosirea şi plecarea
Sa prin ninsoare.
***
Ceaţă de sidef.
Bocetul mut al mamei
Ce-şi pierde fiul.
***
Curcubeu difuz.
Mirajul existenţei
Noastre pe pământ.
***
Fără prieteni,
Singur, câmpul de orez
Mustind de apă.
***
Glasul lăuntric
Mă cheamă neobosit.
Ramuri în vânt.
***
Luna îngheaţă
Privind îndurerată
Templul părăsit.
***
Uneori, singur.
Ceaţă coborând spre noi.
Mereu eu, singur.
Topic: Poezii | Comments Off on Cele opt strigăte ale vântului
« AnteriorulUrmătorul »
