Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

CALITATEA DE MARTOR

de Ion C. Ștefan | 28 Iulie 2010

IOANA STUPARU, “TOVARĂŞI DE ULTIMĂ ZI”, EDITURA DACOROMÂNĂ, Bucureşti, 2010

Deşi au trecut douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, iată că se mai întâlnesc autori despuşi să scrie despre acele momente, pe care le-au trăit direct – în calitatea lor de martori.
Mă refer la doamna Ioana Stuparu, autoarea unor volume de proză, reportaje, cronici literare şi portrete, dintre care amintim: “Clipa de Lumină”, “Oameni de nisip”, “Grădina care s-a suit la cer” şi “Cuvinte de mătase”.
Aceasta, cea de a cincea carte a sa, se individualizează nu prin tema prezentată, ci prin felul cum o abordează. O funcţionară de la Fabrica de Confecţii din Petreşti, Marga Lupescu, face zilnic naveta de la Găeşti spre comuna natală a Elenei Ceauşescu, Petreşti, trecând pe lângă casa părintească a acesteia, devenită un fel de muzeu, păzită de soldaţi. Naveta se face cu un autobuz, condus de un şofer imprudent şi vesel, Nenicu, prilej pentru autoare să ne înfăţişeze o serie de portrete pitoreşti: fete frumoase, care lucrează la maşinile de cusut, un curtezan permanent, Sorin, şi chiar pe directorul fabricii – un inginer priceput, ridicat din rândul muncitorilor: “Tovarăş comun le era timpul, în faţa căruia cu toţii erau egali” (pg. 25).
Înainte de evenimentele care le vor schimba destinele, aceşti oameni, deşi îndurau unele lipsuri materiale, se fereau să discute, fiind preocupaţi, în primul rând de producţie. “Chiar dacă se întâmplă ce se întâmplă, noi trebuie să ne vedem de lucru în continuare. Avem producţie pe flux, avem contracte pe care trebuie să le onorăm. Fiindcă altfel nu avem de unde să ne luăm banii » – le explică directorul muncitorilor, imediat după izbucnirea revoluţiei în Bucureşti şi fuga Ceauşeştilor (pg. 55).
Originalitatea acestui roman, faţă de altele cu teme asemănătoare, este că evenimentele din Petreşti şi Găeşti au loc la nivelul oamenilor simpli, ca o percuţie directă a marilor evenimente din Bucureşti. Trec şi pe aici doi demnitari politici, pe care « instructorul » vrea să-i aresteze, iar când aceştia dispar îl interoghează pe şoferul maşinii. Se pune la cale schimbarea directorului care era din Scorniceşti, motivaţia fiind mai mult generală, invocată de acelaşi ipocrit “instructorul”, care se schimbase peste noapte din activist de partid în anticomunist: tipul de lichea cu mai multe feţe, cum, din păcate, încă se mai întâlnesc şi după douăzeci de ani de la evenimentele invocate.
« Tovarăşi de ultimă zi » devine un titlu simbolic, deoarece “tovarăşii” se metamorfozează în domni, după ultima zi a evenimentelor descrise cu talent şi mult simţ de analiză psihologică de către Ioana Stuparu. « Lumea era prea sătulă de suferinţă. Deocamdată se trăia bucuria momentului. Gândirea în perspectivă nu-şi găsea locul. Poporul român abia îşi căpătase libertatea” – notează cu înţelepciune autoarea.
Aşteptăm de la Ioana Stuparu alte cărţi care să ne încânte, fiindcă are un spirit de observaţie şi analiză deosebit şi un talent care s-o ajute pe deplin.

Topic: Recenzii | Comments Off on CALITATEA DE MARTOR

STRIDII PERLATE ÎN VERSURI

de Laurian Lobodă | 27 Iulie 2010

STRIGĂT

plouă cu soare –
lacrima din ochii mei
se rostogoleşte
pe-un estuar
din Marele Canion

NE MISTUIM

ne mistuim în rugul sângelui
ne despărţim de pământ –

prin mine rădăcinile
încă respiră

* * *

spre ascunzişul albastru
pictat de lună
în liniştea nopţii
mâna îmi alunecă
pe Calea Lactee

prin pânza de cort
focul evadează
ca un străin
în pădurea de ceaţă

* * *

eu tot sper
ca un lăstar de trestie
să crească din cer
până la mine

REVOLTA IMAGINARĂ A CUVINTELOR

locul meu nu este aici
unde voi vă simţiţi acasă
anonimi adunaţi
de cimitire de oase
pentru cei care vin
pentru cei care pleacă
nu mai e pământ
între atâtea oase
alergăm alergaţi
pe cioburi de sticlă
sub cravaşa dresorului
şi eu speram să devin
îmblânzitorul
ultimilor urşi rămaşi

ŞTIU CĂ NU S-A TERMINAT

am pus luna albastră
printre fluturi de noapte
şi păsări de pradă
care-ţi coboară în vis
şi tu încă alergi
în amintirea mea
înlănţuită pe un
galion iberic

ALANYA

în golf
vase de pescari
îşi întind năvoadele
la uscat

prin ochiurile lor
soarele pârjoleşte
în colb colbuit
urmele turcilor seldjucizi

PLOAIE DE IARNĂ

ploaia se zbate
pe acoperişul de tablă zincată
ca scrumbiile
în plasă –
fumul din sobă
sparge rezerva de nemurire
prin passe-partout-ul cerului

* * *

copii ai mlaştinilor
cu beţe de pescuit
din trestie
şi colaci de cauciuc
priveam
alunecarea
dopului de plută
prin apa limpede cu ierburi –

ce senzaţie
am prins o latiţă de Dunăre
cu solzii curcubeu

JE SUIS UN AUTRE

nu mai sunt cel de ieri
cel care alerga prin lanul de grâu
nu mai sunt copilul-pescar
care alerga peste nouă lanţe de ape
sunt dintr-o dată bătrânul de azi
şi umbra de mâine

Topic: Poezii | Comments Off on STRIDII PERLATE ÎN VERSURI

TIRANIA GOLĂNIEI ŞI VOTUL CA ILUZIE

de Adrian Botez | 26 Iulie 2010

„PUNCTE DE VEDERE”…

În vremuri de polarizare violentă a societăţii româneşti, se produce şi o polarizare violentă atitudinală:
1- de o parte, golanii, bandiţii şi „umflaţii” (care ar trebui să aibă pe conştiinţă distrugerea, materială şi moral-spirituală, a României, din ultimii 20 de ani…asta dacă n-ar fi, TOŢI. „operaţi” de conştiinţă!) – cei ce-şi permit să aibă…”puncte de vedere”: „Din punctul meu de vedere, România este un paradis (n. mea: cum să nu fie, când i-ai jefuit tot ce-i dăruise Dumnezeu…?!) – din punctul dvs. de vedere aţi vrea să-mi şutiţi din buzunar paradisul furat de mine, ca să-l transferaţi, democratic, în buzunarul dvs. – … iar punctul lor de vedere nu mă interesează, deci nu contează, pentru că ei sunt doar…masa de votanţi ai noştri, ai amândurora (n.mea: putere şi opozioţie, otova!!!, când e vorba de jefuit ţara…). Să-i ia naiba, deci… – DAR NU ÎNAINTE DE A NE DA VOTUL!”;
2-de cealată parte, cei care posedă doar…UNICUL PUNCT DE VEDERE, pe cel al necăjiţilor/umilinţei continue: „Noi suntem umiliţii şi minţiţii de către toţi golanii şi bandiţii, cocoţaţi în <
>, pe umerii naivităţii, ignoranţei şi toleranţei noastre (n.mea: naivitate-ignoranţă-toleranţă ca „produse”, ameţite/amorţite de dureri şi de manipulare grosolană, din partea „umflaţilor” Minciunii Jefuitoare…şi, treptat, de imunitate faţă de „stimulii” politici…ceea ce noi, cu lipsă de înţelegere, numim, de obicei, prea grăbit: „indiferenţă şi iresponsabilitate <>”…), copiii noştri nu pot învăţa carte – nu la Oxford şi Harvard, dar nici în sătucul lor, pentru că se desfiinţează şcolile…, vitele ne mor de foame, iar dl Berceanu promite bani de ajutor, pentru agricultură-zootehnie, pentru 2010!!! – de parcă animalele ar putea să-şi blocheze maţele, să şi le ţină între copite, la comanda miniştrilor – şi să le dea drumul, să le…re-activeze…la anul!”

Totdeauna, golanii şi briganzii nu sunt grăbiţi şi au vreme…să piardă vremea, dispersaţi, formal şi parazitar, în tot soiul de „jocuri politice” (când ţara arde, atunci…”le arde” şi domniilor lor, mai abitir, de…”jocuri”!!!) şi de nuanţe inutile şi inutilizabile…

Totdeauna, cei săraci n-au DELOC vreme de „jocuri” şi de nuanţe, căci ei trăiesc într-o realitate imediată, a maximei urgenţe.

ADEVĂRUL este UNUL – şi are cel mult alternativa primordială: a supravieţui – /vs/ a „crăpa”!

…La fel, când e vorba de imoralitate: golanii (susţinuţi de o anumită presă – din păcate, majoritară! – presă de şacali obedienţi, snobi şi tâmpiţi) vor să nu-şi piardă, Doamne fereşte, GOLĂNIA ŞI MÂRLĂNIA, şi urlă, din fundul bojocilor, că a fi moral este doar…”un punct de vedere”!!! – şi asta, deşi se vede clar că declinul social-economic, politic şi de orice fel, al României (ca şi al oricărui stat, în istorie!!!), însoţeşte, de fapt, doar cu un pas în urmă, declinul moral-spiritual al ţării!!! Cu cât se „produc” mai mulţi tineri dezmăţaţi şi „fără Dumnezeu”, cu atât golanii şi mârlanii obraznici sunt mai siguri de „tirania majorităţii” ignorante (noi nu folosim termenul de dictatură, pentru că au existat, de la romani, de la Cincinnatus – 519-430 a.H. – încoace, dictaturi ca momente astrale, de salvare a statului/neamului!), că se va manifesta, 100%, în favoarea intereselor lor imunde…Nu doar că obţin nişte indivizi gregari, prin imoralitate şi urlete tâmpitoare de discoteci, ci „produşii” sunt grav şantajabili! Niciodată nu poţi fi sigur pe votul „comandat” al unui om moral, pentru că cel moral nu acceptă „comanda” (obraznică şi distructivă), pentru că are şi fruntea sus, şi ochii spre Dumnezeu…deci, are şi o minte, şi conştiinţă, şi, deci, le poate pune piedică leprelor politice/politicastre! În schimb, cel imoral stă fie cu mintea blocată de instinctualitatea dominantă, fie cu fruntea în jos, printr-un rudiment de conştiinţă dându-şi seama că nu e „curăţel”… – şi, deci, devine, prin sentimentul de culpă (insuficient „gestionat”, spre eliberare de Duh!), un complice ideal (ba chiar extrem de obraznic, şi el!) al borţoşilor şi golanilor, al celor cu tupeu infinit!

…Da, „votul democratic” devine, din ce în ce mai puţin, un „instrument” de doborâre a bandiţilor, şi, din ce în ce mai mult, un „instrument” pentru instaurarea DICTATURII/TIRANIEI UNEI MAJORITĂŢI NOCIVE ŞI DISTRUCTIVE! Democraţia care ajunge la acest grad de corupţie morală s-a „preparat” cel mai bine, chiar desăvârşit, PENTRU TIRANIE! Tirania Golanilor, prin intermediul „drogaţilor” cu imoralitate complice şi cu ignoranţă progresivă/autodistructivă…
Cred că aţi observat cât de „lejer” se plimba dl Băsescu, cât a foat „suspendat” de Parlament, „pe roşu”, peste stopurile marilor bulevarde, urmat, pe străzile Bucureştilor, de mulţimea urlătoare (precum fiarele adulmecând sânge), de…BUCURIA „REVELAŢIEI PRIN CONDUCĂTOR”, A PERSPECTIVEI ANOMIEI ABSOLUTE!!! Această anomie sinucigaşă îşi are corespondentul, în plan (i)moral, în şcolile României de azi…!!! În şcoala românească (de stat!) de azi poţi să-ţi dezvolţi neruşinarea şi instinctele de fiară, la superlativ, „în bună-voie”… – statul şi presa de stat (aservite celor care numai binele lumii creştine îl vor…) te „ocrotesc” prin toate mijloacele (de coioţi puturoşi şi jegoşi!), ajungându-se chiar până la martirizarea/ostracizarea/linşarea mediatică a „dascălilor” (îngrijorători de puţini…ŞI DELOC SOLIDARI!!!) care mai apără, cu disperare, azi, meterezele MORALEI CREŞTINE…„Viitor de aur ţara noastră are”…
În şcolile României de azi sunt pregătite, din păcate, cele mai perfecte batalioane de idioţi buni de vot complice la TIRANIE, cele mai bine organizate „turme” ienicereşti: şcoala de azi nu mai e DELOC şcoala „din cărţile copilăriei”, ci instigă cu maximă agresivitate, PE FAŢĂ, la exacerbarea instinctelor, la distrugerea FAMILIEI SFINTE, la indiferenţa faţă de esenţe, la negarea, TURBATĂ, a divinităţii (complici, în diverse grade, sunt şi preoţii, care nu-şi mai împlinesc, decât minim şi tot mai „funcţionăreşte”, Misiunea Sfântă/Soteriologică!!!!), la înrolarea în „politica” distructivă a golanilor/mârlanilor: vedeţi, tot mai des, echipe de elevi lipind afişe electorale, pentru ca „să se pună bine” cu cutare sau curtate „prof” sau director de şcoală! – care fie îi manipulează, fie îi şantajează cu nota!!!
…Şi atunci, da, golanca-şefă, doamna Elena Udrea, avea perfectă dreptate, când clama, cu neruşinare (…dar nu lipsită de un oarece… „vizionarism”!), la Cavadineşti-Galaţi, după audiţia melodiei Noi suntem români, cântată de Gheorghe Turda: “Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, AI LUI TRAIAN BĂSESCU” – le-a spus Udrea celor aproximativ 250 de persoane aflate în căminul cultural din localitatea Cavadineşti” – cf. Evenimentul zilei, 25 octombrie 2009. Da, pentru că această generaţie, precum şi următoarele (dacă românii îşi vor fi auto-distrus total sistemul imunitar!), sunt formate de golănia şi mârlănia propusă (şi, insidios, impusă!), de Traian Băsescu şi de către batalioanele sale de asalt, cu agenţi impuşi peste tot – …cel mai grav, IMPUŞI LA CONDUCEREA ŞCOLILOR ŞI INSPECTORATELOR ŞCOLARE DIN ROMÂNIA!!!
…Şi tot “vizionara” de serviciu a lui Băsescu şi a PD-L-ului: “Şase decembrie este sfânta zi a dreptăţii şi a libertăţii poporului român”…Şi n-are dreptate, această “apostoliţă”… “de serviciu la smoală”, predicând în numele Antihristului?! Da, poporul român se poate “elibera”, în această zi (pe care creştinii i-o închinaseră Sfântului Neculai… – purtătorul/aducătorul Duhului Dăruirii/Autojertfirii şi Milei Creştineşti!), de bun-simţ, de Duh şi de Dumnezeu – lăsând să troneze, în voia lui cea întunecată, Antihristul, linguşitorul instintelor josnice şi al crimei cain-ice, din fostul om…!
…Eu nu ştiu dacă votul n-o fi ajuns, de mult, o iluzie… – din moment ce, şi în 2004, Români s-a “căptuşit” cu Hăhăilă-Traian Băsescu (râsul lui tălâmb şi într-aiurea trebuia să semnaleze, tuturor oamenilor “treji” din România, hohotitul demonic…dar, deh! – românii de aia şi-au ales ca imn Deşteaptă-te, române!, pentru că-s conştienţi că le adoarme, din ce în ce mai des şi mai grav, vigilenţa şi instinctul sfânt al supravieţuirii ca Neam…!) şi cu “pedeleii” lui, prin decizie venită de la Washington…Dar, dacă n-o fi aşa (cât aş vrea să greşesc, şi să mai existe, fie şi un dram de democraţie autentică, în România!), românii trebuie “să dea peste cap”, în “sfânta zi a dreptăţii şi libertăţii”, întreaga structură a celor mai cumpliţi înrobitori de Duh Românesc: structura golanilor şi mârlanilor SUPERLATIVI, pedeliştii!
…Nu sunt atât de naiv încât să cred că oricare alt “ales” nu va acea în el suficientă încărcătură de canalie…NU! Dar, acum, în aceste ceasuri de cumpănă pentru România, auzind aceste blasfemii antihristice ale “apostoliţei” Elena Udrea, îmi dau seama că lucrurile au fost împinse peste orice limită a lui …“departe”: a afirma neafirmatul (de niciodată!), precum că Traian Băsescu este “izvorul” Neamului Românesc (iar cei prezenţi la BLASFEMIE să aplauzde cu o frenezie care m-a îngheţat!!!), înseamnă că, deja, poporul-populaţie de pe teritoriul României simte, în râsul tembel al “führerului” (nebun şi dansând dansul apocaliptic al lui Shiva), un drog cumplit, de care a devenit dependent, şi se comportă, acum, precum lunaticii, dar se va comporta, cât de curând, precum sângeroşii vârcolaci: ei, drogaţii-manipulaţii roboţi (deja!), simt în Băsescu un tată ocrotitor, atoatefăcător (indiferent cât de nocive şi criminale sunt şi vor deveni faptele lui! – dovadă că somnul acţiunii/responsabilizării popoarelor îi naşte pe tirani…într-un fel, tiranii sunt, şi ei, “manipulaţi”…căci sunt “chemaţi la viaţă/existenţa” lor de GOLEMI, tocmai de acest somn blestemat al neamurilor!). Dar atât de crâncen este somnul nefericiţilor care, încă, se cred aparţinători de Neam, încât îşi părăsesc Dumnezeul Adevărat, UNU-DUMNEZEU, pentru a închipui un cult al confortului moral sinucigaş: CULTUL TIRANULUI GOLAN/GOLEM!!!
…Nu, eu nu vreau nici să adorm întru ne-faptă şi ne-veghe, nici să mă închin unui GOLAN/GOLEM HOHOTITOR ÎNTRU DISTRUGEREA NEAMULUI MEU! Dar votul meu şi al lor, al semenilor mei, mă va lăsa, va permite, oare, Neamului meu, să iasă din acest coşmar, în care agonizăm cu zvârcoliri (cumplite şi tot mai înspăimântător de groteşti!), tot mai aproape de moarte?! Dacă votul nu va ajuta, ci, iar şi iar, va ilustra o iluzie a Marelui Iluzionist – atunci va fi nevoie de o nouă Revoluţie, de data aceasta nu condusă de demonii perverşi ai supraputerilor lumii acesteia, ci de însuşi Hristos! Nu vor fi, probabil, mitraliere de fier, dar BICIUL DUMNEZEIESC VA FI, CUMPLIT ŞI NEIERTĂTOR – şi pentru complicii prin nevolnicie, nu doar pentru “instrumentele” activ-demonice!!!
…Da, din păcate, pe pământul României s-a ajuns la o situaţie maniheistă: ori noi, cei cu frică de Dumnezeu, ori ei, şacalii neruşinaţi ai diavolului (cu mutre “politice” şi ziaristice”…)!!!
…Vom vedea, pe 6 decembrie, pentru cine va fi libertate şi pentru cine… lanţurile …pentru cine se va arăta Dumnezeu şi pentru cine – diavolul!!! Vom vedea, adică, vom FACE SĂ SE VADĂ (prin anemia democratică a votului…), dacă Neamul Românilor mai este iubit de Dumnezeu…dacă MERITĂ Dragostea Lui Dumnezeu…!!!

Topic: Meditaţii | Comments Off on TIRANIA GOLĂNIEI ŞI VOTUL CA ILUZIE

6-PROLEGOMENE LA MOARTE

de Adrian Botez | 23 Iulie 2010

(XV) – dezlegai prieteşugul meu cu vreme
orologiile mă înşfac’ de guler:
da, voi face salt mortal, nu-s şuler –
dar prin asta … nu voi dezlega dileme!

moartea nu ştiu ce-i… – poate-un spectacol…
ochi beliţi la scena veşniciei –
dar de nu pricep, nu cer oracol:
învăţ Tablele Zădărniciei…

dispărut-au genii, dar şi proştii… –
ce-ar mai fi de dezvelit la Moarte?
e ceva ce ştii că nu se poate

decât rânduit la coada oştii…
…nimeni scrie cum că, însă, fruntea
tre’ s-o plece – ăl de trece puntea!

Topic: Poezii | Comments Off on 6-PROLEGOMENE LA MOARTE


« AnteriorulUrmătorul »