UN SCRIITOR CU SUFLETUL PE FAŢĂ
de Cezarina Adamescu | 5 Octombrie 2010
STANISLAV LACOMCHIN, „MOZAIC”, proză, versuri, dramaturgie,
Editura SINTEZE, Galaţi, 2009
S-ar părea că nu există dileme, frământări creatoare, strădanii artistice chinuitoare pentru autorul de faţă. Scrisul pentru Stanislav Lacomchin este un joc amuzant, prilej de destindere, ocupaţie de vacanţă, de week-end ori de sărbătoare, când toată lumea e plecată la promenadă ori primeşte musafiri. El nu zăboveşte îndelung asupra paginii, chinuind plaivazul între dinţi şi transpirând abundent, aşa cum o fac alţi scriitori.
Autorului de faţă, condeiul i-o ia înainte, îi dă cu tifla, şi el se ţine după condei, abia prididind, cu sufletul la gură. Mai bine zis, cu sufletul pe faţă. E bine, e rău, cine ştie? Dar, în nici un caz, nu-şi ia scrisul în derîdere, în pofida unor subiecte amuzante, care şi-ar găsi foarte bine loc într-o antologie de umor.
Fie că scrie proză scurtă, poezie, teatru, proză ritmată, autorul este egal cu sine, de o sinceritate dezarmantă, cu mijloace simple de expresie dar cu trăire autentică şi cu un simţ al adevărului cât se poate de relevant. Transfigurate artistic, prozele acestui scriitor, tratează diferite subiecte, pornind de la banalul cotidian, până la fapte ieşite din comun, numite de el însuşi „spicuiri din viaţă”.
Stanislav Lacomchin se remarcă prin uşurinţa de a construi personaje şi dialoguri, pornind de la o intrigă simplă, aparent banală, dar care capătă pe parcurs, înţelesuri multiple, conducând acţiunea cu măiestrie şi har, până la finalul, care, nu de puţine ori se dovedeşte neaşteptat, paradoxal. Un „mozaic” de întâmplări comune, ale unor oameni cât se poate de obişnuiţi în aparenţă, dar, a căror carismă se luminează treptat, pe măsură ce înaintezi în lectură, fiecare personaj dovedindu-şi specificitatea în câte o împrejurare-cheie, care constituie pretextul nuvelei.
O revedere romantică între doi foşti iubiţi, pe coverta unui vapor, când amândoi constată cu surprindere şi nostalgie că viaţa a trecut pe lângă dânşii, fără să-şi consume actul incandescent care le-ar fi putut schimba destinul.
Un Don Juan urban, numit Mitică, găsindu-şi o parteneră pe măsura faimei lui: Didina; suntem în plin Caragiale; întâmplări nostime, pretexte după anecdote sau folclor umoristic, gen bancuri şi poante, încheagă un subiect facil şi amuzant, fără substrat psihologic.
O întâmplare având ca protagonişti o familie de artişti de circ, caractere remarcabile cum e cel al Martei şi al soţului ei, Allberto, săraci, oneşti şi demni în viaţa şi munca lor – în contrast flagrant cu directorul circului Globus, un anume Krauss, care-şi exercită dreptul de patron, iar când este refuzat, recurge la ameninţări şi la sancţiuni, ceea ce-i determină pe artişti să părăsească Circul, la fel de săraci precum au venit, dar demni în hotărârile lor.
Multe proze au ca eroi, artişti de teatru, de circ, muzicieni ori pictori. Teatrul e domeniul predilect al autorului pentru că el a trăit în lumea artei pe care a iubit-o cu pasiune şi dăruire, toată viaţa.
Născut la Galaţi, în 9 august 1930, autorul a fost actor semi-profesionist în trupa de teatru condusă de T.Mazilu, între anii 1952-1954, iar mai apoi la clubul Salom Alehem, între anii 1959-1965.
Din 1969 până în 1986 a fost actor amator la Teatrul Nostru, condus de regretatul actor Lucian Temelie, unde a dat măsura adevăratului talent artistic, luând o serie de premii, medalii de aur şi titlul de laureat între anii 1972-1885. Ca scriitor a debutat în cenaclul Casei de Cultură „Gheorghe Gheorghiu-Dej între 1952-1955 şi cel al Casei de cultură a sindicatelor între 1975-1985, ca şi cel al Casei Armatei, până în 1989.
Autorul a debutat în cotidianul Galaţiului şi în diverse alte reviste, dar şi în culegeri de poezie şi proză editate pe plan local. Recent a publicat şi în regvistele on-line „Ecoul”; „Cărticica de copii”, ale ARP.
În creaţia nuvelistică, de o factură aparte, este proza „Geşeft”, având drept cadru ambiental un târg de provincie la începutul anilor ’50, cu atmosfera lui vetustă, parfumul aproape uitat, dar cu un farmec aparte al târgurilor înţesate de negustori evrei, lume pestriţă. Stanislav Lacomchin creionează caractere admirabile, surprinse în anumite ipostaze ale existenţei lor: Sami – un negustor evreu care vinde coloniale şi covrigi, intră într-un admirabil dialog cu un puşti isteţ care luptă cu viaţa; Ilie – foarte bine prins în nuvelă, un samsar cinstit şi generos. Gheşeftul pe care-l pun la cale cei doi este un prilej de a-şi arăta omenia şi frumuseţea caracterului.
Nuvela „Mogoşoaia” – cu o încărcătură de dramatism cu totul extraordinară, este un document autentic şi istoriseşte drama care a avut loc pe Dunăre, la Mila 80, lângă Cotul Pisicii, cu vasul de călători care trecea Dunărea spre Dobrogea, vas intrat în coliziune cu o barjă sub pavilion bulgăresc, impact care a avut ca deznodământ pierderea a câteva sute de vieţi omeneşti şi scufundarea vasului românesc, supravieţuind doar câţiva pasageri. Dovadă că moartea nu are ultimul cuvânt, este faptul că, un bărbat şi o femeie, afectaţi deopotrivă de pierderea partenerului de viaţă în acest nefericit accident, hotărăsc să-şi unească destinele şi să meargă mai departe, formând un cuplu, în cele din urmă, fericit.
Tot istoria unui cuplu face obiectul nuvelei „Retro”, de data aceasta e vorba de doi colegi de teatru care se reîntâlnesc după zeci de ani şi în pofida diferenţei de vârstă, încheagă o relaţie afectivă.
Cât priveşte lirica, Stanislav Lacomchin păstrează canoanele poeziei clasice, iar paleta nuanţată a versurilor, cuprinde teme de dragoste, pasteluri, câteva poeme antirăzboinice! şi elegii, în care-şi proclamă iubirea pentru fiinţa pierdută. Versurile sunt simple transcripţii ale unor stări afective care-l stăpânesc şi pe care doreşte să le împărtăşească. Peste tot, romantismul este la el acasă. Multe poeme sunt retorice, în care autorul îşi pune multiple întrebări privind sensul existenţei pământeşti şi, mai ales, existenţa cerească. Există, desigur şi reversul întrebărilor, în poeme ca „Să nu mă-ntrebi de ce”, dar care, ascund întrebări şi dileme mai dureroase şi, de bună seamă, inutile.
Tristeţea, angoasa, nostalgia, suspinul, singurătatea şi chiar plânsul, răzbat în aproape toată lirica autorului. „Avertisment”; „Perla vieţii” – sunt poeme antirăzboinice care militează pentru sănătatea şi liniştea planetei.
„Fetiţa de sub felinar” – o poveste tristă, versificată, despre soarta unui copil sărman şi a prietenului ei, căţeluşul Lăbuş, răpuşi de frig într-o noapte geroasă de iarnă, are darul să emoţioneze cititorul până la lacrimi. De asemenea, „Scrisoare de departe” – care evocă starea şi condiţia de imigrant care se confruntă clipă de clipă cu dorul de casă şi de toţi cei dragi, rămaşi în colţişorul de rai în care s-a născut. „Verigheta”; „Clepsidra”; „Zbucium”; „Nunta”; „Lacrimi” – sunt tot atâtea crâmpeie dureroase din existenţa autorului, care şi-a pierdut fiinţa iubită.
A treia secvenţă a volumului, destul de consistent, cuprinzând aproape 450 de pagini, este alcătuită din două piese de teatru şi o scenetă versificată.
„Un caz în familie” – evocă destinul trist al unui tânăr orb talentat violonist care, în cele din urmă îşi găseşte fericirea în persoana unei studente la Conservator, care-i împărtăşeşte sentimentele.
Intriga se ţese în jurul acestor două personaje, dar acţiunea se desfăşoară în 4 acte, 7 tablouri, evocând starea unei familii mijlocii din a doua jumătate a veacului trecut, gen „Gaiţele” lui Al. Kiriţescu, având multe personaje, fiecare cu interesele sale.
Cea de-a doua piesă, „Stradivarius”, „în două acte şi 4 sau 5 tablouri”, cu două finaluri, la alegerea regizorului, este o comedie spumoasă. Întreaga acţiune se petrece într-un bufet de gară al unui oraş de provincie. Un artist amator, înfrigurat şi flămând, este gata să-şi vândă pe câţiva lei, pentru ceva de mâncare şi o sticlă de bere, vioara Stradivarius, moştenită de la bunicul său, celebru artist care a colindat lumea împreună cu – nu mai puţin celebrul Georges Boulanger. Aflăm şi povestea artistului Georges Boulanger, celebrul interpret de muzică de cafe-concert al secolului al XIX-lea, român de origine, care a colindat lumea cu vioara sa, câştigându-şi faima cu celebrele sale melodii, în cafenelele Parisului. Două personaje suspecte, puse pe câştig, caută să profite de situaţie şi să cumpere vioara pe care Piţurcă o lăsase amanet la barman, pe nimic, pentru a o valorifica pe o sumă imensă. În cele din urmă, aceştia doi sunt demascaţi. Autorul lasă cititorului plăcerea de a construi un final pe măsura aşteptărilor fiecăruia. Tehnica autorului în aceste două piese este remarcabilă. El construieşte intrigi şi dialoguri cât se poate de naturale, cu marea artă a conversaţiei şi creionează caractere originale, care câştigă sufragiile auditoriului sau ale spectatorului, ori, dimpotrivă, stârnesc antipatie pe tot parcursul piesei.
În toată creaţia sa, pe o plajă de aproape 6 decenii, Stanislav Lacomchin s-a dovedit egal cu sine însuşi, un constructor destoinic la edificiul Cuvântului şi un scrupulos meşteşugar al intrigilor, care, fie în proză, fie în vers ori dramaturgie, îmblânzeşte şi conduce cuvintele ca pe nişte fiinţe, în pajiştea plină de flori înrourate a Limbii Române.
Topic: Recenzii | Comments Off on UN SCRIITOR CU SUFLETUL PE FAŢĂ
AVERTISMENT
de Stanislav Lacomchin | 4 Octombrie 2010
POEME ANTIRĂZBOINICE
S-a întâmplat pe mapamond
Cu nopţile stelare,
Cu cer senin şi soare blond
Cu viaţa toată-n floare.
În clipa-aceea pe pământ
Indiferent de rasă,
Indiferent de legământ,
Indiferent de casă,
Toată suflarea de pe glob
Din aer şi din apă,
Tot ce este al vieţii bob
Ce-n pârgul vieţii crapă,
Trăia ca orice muritor
Ce speră şi visează;
Muncea din greu, iubea cu dor
La poarta vieţii trează.
Atunci, în pampas pe-nserat,
O mamă fericită
Năştea pe câmp primul băiat
În miriştea-nverzită.
În clipa-aceea fiind flămând,
În jungla seculară,
Un pui de tigru nu prea blând,
Prindea o căprioară.
În Caracas, un spărgător
Cu stil şi de elită,
Devaliza cu mult umor
O bancă mult vestită.
În Rămânia, prin Ardeal
Soseau în şir cocorii;
În eleşteul de sub deal
Se cuibăreau prigorii.
La umbra deasă-a unui pom
Sub ochii cruzi ai dramei,
Tot gângurind, un pui de om,
Sugea la sânul mamei.
Pe-oglinda lacului Baikal,
Trăgeau la plăşi pescarii,
În jurul focului pe mal
Cântau în cor ţiganii.
În cimitirul Veronez
La crucea Julietei,
Doi amorezi şopteau un crez
Jurând pe crucea fetei.
Şi tot atunci, la Gibraltar
Doi bătrânei, cu laur
Păşeau sfios spre un altar,
La nunta lor de aur.
Atunci, pe cer a apărut
Ciuperca blestemată;
Şi tot atunci a dispărut
Peleta vieţii toată.
În clipa stop, un schizoid
Cu mintea sclerozată,
A declanşat un genocid
Cum n-a mai fost vreodată.
Un simplu gest necugetat
De bestie umană,
În cremator a transformat
Planeta pământeană.
Atunci, la ora post sincron
S-a apăsat pe un buton!
Vestitul hoţ n-a mai furat;
Cu bani cu tot s-a estompat.
Puiul de om nu a mai supt,
Căci firul vieţii i s-a rupt.
Puiul de tigru n-a mâ ncat;
Vânatul s-a dezintegrat.
Femeia mamă n-a născut.
Nici pruncul soare n-a văzut.
Bătrânii nu au mai nuntit;
În cer, pe veci ei s-au unit.
Romeo nu a mai jurat,
Julieta nu l-a sărutat;
Cocorii nu au cuibărit,
Prigoriile n-au mai clocit;
Pescarii n-au mai pescuit
Ţiganii n-au mai dănţuit:
Nici lac, nici peşte n-a rămas,
Nici câinii şatrei de pripas;
Nici cuibul crimei n-a rămas,
Nici geniul morţii ce-a fost as;
Nici soarele n-a mai asfinţit,
Nici luna n-a mai răsărit.
De ce?
De ce acum pe continente,
Sunt peste tot doar armamente?
De ce?…
De ce?…
De ce?…
Acum, când nu e prea târziu
Distrugeţi înarmarea!
Acum! Când totul mai e viu,
Opriţi exterminarea!
De nu, pe-acelaşi mapamond,
Va fi o noapte oarbă;
Va râde moartea-n primul rond
Şi viaţa o s-o soarbă.
Topic: Poezii | Comments Off on AVERTISMENT
CE SE-NTÂMPLĂ, OARE, CU ROMÂNIA…?!
de Adrian Botez | 3 Octombrie 2010
– sau: despre păcate din mass-media românească… –
…Privesc la televizor (Antena 3, ProTV şi TVR 1), azi, 22 septembrie 2010: imagini cu grevişti, chipuri şi glasuri care ştiu (probabil s-au făcut ceva repetiţii, în culise…) cum trebuie să „se prindă” de sticlă…
…Dar nu cine ştie ce revoltă, dar nicicum clocotul unei răzmeriţe, cum s-ar cuveni (…şi cum doar 200 de infirmieri şi asistente au ştiut face, la Spitalul de Urgenţe, din Brăila, dându-i peste cap, vitejeşte, pe „dulăii” cei graşi ai Puterii Celei Ticăloase!!! – probabil că, pentru restul de 21 milioane şi ceva de români, din ţară şi de aiurea, DEMNITATEA, ONOAREA, LIBERTATEA DUMNEZEIASCĂ – N-OR MAI FI FIIND …”URGENŢE”!!! ), într-o Românie tot mai dominată de foame, întuneric şi absurd… – nu-nu: doar „antisepticismul” sindical, bine organizat „pe voci”… – bun de vodevil, dar nu de însănătoşirea Ţării şi Neamului…
Nu-i mai mângâiaţi cu flori, pe jefuitorii de GRĂDINĂ!!! Şi România este Grădina Maicii Domnului, dată spre jaf şi spurcare, de către nişte iude nemernice de la „cârma” ei (dar şi de nesimţirea/non-reacţiunea noastră!) , oricui e mai obraznic, mai criminal şi …”mai iute de mână”!!!
…Ce se întâmplă, Românie, cu Tine?! Cât mai suporţi acest tembelism „generalizato-globalizat”?!
…Pe 15 septembrie 2010, în plin Parlamant al României (noroc, totuşi, de câţiva profesionişti oneşti, de la Antena 3 şi Realitatea TV…!) s-a produs cea mai neruşinată, dacă nu şi cea mai mare fraudă naţională, cu implicaţii vitale, pentru Neamul Românesc: când să se voteze criminala Lege a pensiilor, ne-doamna Roberta Anastase, obrăznicătura de preşedintă a Camerei Deputaţilor (spurcată progenitură băsesciană, deh!), a numărat oamenii din sală, precum Pristanda, steagurile (…”Roberta” cea Nesimţită ajungea, mereu, de la 76 de „prezenţe”- fie la 260, fie doar la…160!!!):
„- PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură… – TIPĂTESCU: Două… – PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie…- TIPĂTESCU: Patru… – PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie… – TIPĂTESCU: Şase… – PRISTANDA (acelaşi joc): Unul la şcoala de băieţi… – TIPĂTESCU: Şapte… – PRISTANDA: Unul… la şcoala de fete… – TIPĂTESCU: Opt… – PRISTANDA: Unul la spital… – TIPĂTESCU: Nouă… – PRISTANDA: Două… la catrindală, la Sf. Niculae… – TIPĂTESCU: Unsprezece.- PRISTANDA: Două la prefectură… paispce…- TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură. – PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci… – TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea şi aduni rău… – PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru… Cum zic, unul-două, poate vântul… ori cine ştie…”
…Da, Tipătescu râde (îi dă mâna: “moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache” – adică, ai poporului!) – …”vântul” (?!) cel parşiv…bate, şi ia nu doar steagurile (şi moneda, şi Imnul Cel Sfânt Românesc…pentru că aflarăm că în judeţele Ardealului Românesc – Harghita, Covasna, Mureş – nu se mai cântă decât…IMNUL SECUIESC!!!), ci vieţile celor ce sunt acum pensionari, precum şi ale celor ce vor mai apuca să fie (limita de vârstă, EGAL, pentru femei şi bărbaţi, 65 de ani…deocamdată!: poate că nu va dura mult până se va legiui: “muncă silnică PE VIAŢĂ!”), în viitorul numai Dumnezeu ştie cât de lung…
SUTE DE MILIOANE DE ASASINAŢI POTENŢIALI, ÎNTR-O SINGURĂ SEARĂ – PRINTR-O GURĂ SPURCATĂ DE MINCIUNĂ ŞI PRIN 76 DE MÂINI RIDICATE STRÂMB…, STRÂMBATE DE SEMNUL LUI CAIN!
…Pe 12 septembrie, tot la televizor, pe Realitatea TV – dis-de dimineaţă, o ştire (pe care, apoi, la următoarele buletine de ştiri, n-a mai dat-o nimeni…dar nici Realitatea TV n-a repetat-o! … – pe principiul: “Cine prinde, bine, cine nu, să moară prost!”): “Mii de familii de români din Ardeal îşi dau copiii la şcoală ÎN UNGARIA (s.n.), pentru că, acolo, în şcolile din Ungaria, există piscine, lift şi …biblioteci”. Sec!
…Am scuturat, buimac, din cap – …mă trezisem, sau, încă, visam?! : deci, românii îşi dau copiii la şcoală în Ungaria, pentru piscină şi pentru lift…că bibliotecile, doar nu credeţi că ar conţine cărţi în româneşte, despre români şi despre adevărurile cele româneşti şi despre drepturile lor şi despre flagrantele nedreptăţi, care li se fac, de către “vecini”, de o mie de ani încoace (ŞI N-AU ÎNCETAT!!!)…Adică, românii au ajuns să înţeleagă prin ŞCOALĂ, nu locul unde se dezleagă (sau: ar trebui să se dezlege, dacă n-ar fi, multe dintre cadrele didactice – fie “iepuroase” întru…curaj, fie slab pregătite!) tainele Neamului şi lumii, nu locul unde se vorbeşte despre şi se face plutire a Sfântului Duh, a Dumnezeului Neamului… – ci: UN LOC CU PISCINĂ ŞI LIFT …parcă îi şi văd pe “liftologii” ăia de copii cum grohăie de grăsime, că nu se-ndură nici nişte pârlite de scări să urce…o liotă de handicapaţi locomotori …”handicapaţi” de BUNĂ-VOIE!!!…şi, apoi, încercând să-şi mai reducă stratul de slănini râncede, azvârlindu-se în piscină…PTIU!
…Deci, faptul că trec într-o zonă de religie ALTA DECÂT A NEAMULUI LOR STRĂMOŞESC (maghiarii sunt fie de rit romano-catolic, fie protestanţi – calvini sau lutherani…sau neo-protestanţi, cu duiumul! – nicidecum ORTODOCŞI!), nu-i deranjează ABSOLUT DELOC! – NICI PE PĂRINŢI, DAR NICI PE ZIARIŞTI!…
…Când e să arate/anunţe târfe “celebre” ori hoţi, mardeiaşi ori manelişti, care de care mai… “celebri”, dar…găsiţi ”nevinovaţi” şi grozav de…”talentaţi”, fiecare în “profesia” lui! – aşa-zişii “ZIARIŞTI”, dintre care, unii/unele, uneori, nu se prea deosebesc de…”persoanele celebre” promovate… – reiau ştirea şi imaginea, ambele plictisitoare, tembelizatoare şi scabroase – DE SUTE ŞI MII DE ORI, pe toate canalele “valide”!!! – dar, când e să dea o ştire de maximă gravitate pentru Neamul Românesc, decăzut în/la stadiul de năucă “populaţie” mancurtizată, a bietei Românii – N-O REPETĂ, CU GLAS DE ARAMĂ!!!
…PĂRINŢILOR DE COPII ROMÂNI ŞI ZIARIŞTILOR, care ziarişti ar trebui să fie “dulăii stânei” ( ziarişti zişi “români” – dar, mulţi, RUŞINÂNDU-SE CĂ SUNT ROMÂNI!) – nu le produce insomnii ori frisoane nici faptul că MULŢI DINTRE PRUNCII NEAMULUI ROMÂNESC vor învăţa (dacă vor învăţa ceva pe-acolo…) toate calomniile şi falsurile/minciunile, despre Istoria Neamului Românesc şi despre Geografia României (că, doar, noi am văzut, cu ochii noştri, nu doar harta Ardealului din 1940, de după Diktat, ci şi o hartă recentă, de prin 2000, care arăta că, de la Mărăşeşti la Iaşi, NU ESTE ROMÂNIA, CI “ŢARA CEANGĂILOR”!!! – adică, pe de o parte, ce mai scăpaseră eroii noştri de pe linia Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, din trupul sfârtecat al României, în 1917, maghiarii ne luau, acum, prin “scormonirea/instigarea” perfidă a nefericiţilor de ceangăi…pe de altă parte, era clar, prin harta asta, că se duce o muncă “ideologică” de zi cu zi şi de ceas cu ceas, pentru îndoctrinarea ceangăilor că sunt nu doar catolici – asta şi sunt, acum! – ci că ar fi…MAGHIARI!!! – …pe la Cleja şi Ploscuţeni, când au intrat agenţii maghiari, duminica, în Sfânta Biserică plină, cu “sfintele taine” ale maghiarizării, au fost luaţi cu pietre, de către ceangăii de pe-acolo… – DAR MASS-MEDIA A ÎNTORS SPATELE, N-AUDE, N-A VEDE, N-A GREUL PĂMÂNTULUI…!!!).
PĂRINŢILOR DE COPII ROMÂNI ŞI ZIARIŞTILOR nu le pasă, deci, de ştirea că ROMÂNI SUNT PREGĂTIŢI, METICULOS, SISTEMATIC ŞI TEMEINIC, SĂ DEVINĂ DUŞMANII ROMÂNILOR! –adică, duşmanii Neamului care i-a născut, şi ai limbii care i-a crescut şi ai credinţei care i-a dăruit Lui Hristos-Mântuitorul!!!
PĂRINŢILOR DE COPII ROMÂNI ŞI ZIARIŞTILOR “ROMÂNI” puţin le pasă că mii şi mii de prunci români se ridică împotriva Dumnezeului Neamului lor, şi-l scuipă pe acest Dumnezeu al Luminii, cu sictir îl scuipă, dintre nişte buze devenite băloase, de atâta nesimţire/tâmpenie/paralizie cerebrală!!!
…Deci, mass-media românească (în majoritatea ei!) nu se sinchiseşte de nimic din ce-i CU ADEVĂRAT GRAV!!! (“treaba ei” au devenit bâlciurile demente şi cretine, precum şi manipulările… – atât de uşor de izbutit, cu un popor care a renunţat şi la informaţie, şi la reacţie, ba, treptat, şi la Credinţă!). Şi nu mai cere, după cum i s-a indicat, prin milioane de indicatoare şi semne ale perversei “comunicări mass media”, decât…CIRC FĂRĂ PÂINE!!!
…Puţine sunt/au mai rămas şi ziarele (“de hârtie” sau online) cărora le pasă şi sângerează de mila faţă de Neamul lor Românesc – fără fariseism ori demagogie – ci din autentic şi vital-reactiv patriotism!
….Zice (DACĂ îl zice vreodată!) ziaristul/postul TV (sau radio) o SINGURĂ dată, pe furiş (…şi cât de prost îl zic! – şi cât înmărmuritor analfabetism se află “înglobat”, în formularea şi comunicarea ştirilor – primejduind, astfel, gândirea şi Duhul a milioane şi milioane de români, de pretutindeni!!!!) , un adevăr… – şi-apoi: “Doar n-o să tocăm de două ori, pentru o babă surdă!”
BA, SĂ TOCAŢI, SĂ TOCAŢI, STIMABILILOR ŞI…VENERABILILOR DIN PRESĂ! – dacă sunteţi români şi nu cumva au dreptate cei ce afirmă că, în toată lumea, presa este aservită Ocultei Mondiale (iar în România, cel puţin o treime dintre oamenii din redacţii sunt agenţi infiltraţi!!! – numai Dumnezeu şi Oculta ştiu din ce/câte ţări sunt acele “servicii” care-i infiltreză!). Da, să tocaţi aceste adevăruri (dacă vreţi să nu credem zvonurile, deloc favorabile vouă!) – nu doar de două ori să tocaţi, CI ZI DE ZI ŞI CEAS DE CEAS! (numai aşa vor fi contracaraţi duşmanii Neamului Românesc!) – …şi pentru babe, dar, mai ales, pentru tineretul ăsta “distrofic mental”, pe care cu greu îl mai scoţi, azi, din gheara parşivă a discotecilor şi barurilor…şi cu greu mai poţi acorda calificativul de “OM” acestor vieţuitoare stranii şi cu ochi tulburi de suferinţa interioară a ignoranţei celei mai crase…, cu tatuaje până şi pe…FAŢĂ (…doar suntem făcuţi “după chipul şi asemănarea” unui Dumnezeu de Trib Papuaş, nu-i aşa, nefericiţilor???!!!), îmbelciugate nu doar sub burtă…CI ŞI SUB LIMBĂ!!! – de aceea şi grăiesc atât de rinocereşte, limba românească, aceea “ca un fagure de miere”…!!!
…Ce se-ntâmplă, oare, cu Tine, Românie?! Te trădează, azi, toţi, cu zâmbetul pe buze (unii, cu zâmbet tâmpit, alţii, cu zâmbet viclean…!) – te vând pe mai puţin de 30 de arginţi!!! Şi nici n-au de gând, măcar, să azvârle din mână, înapoi, în curtea Templului lui Caiafas, Arginţii Trădării! Ba chiar se mândresc cu trădarea: “AŞA suntem noi europeni, AŞA se face în Uniunea Europeană…SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE!”
…Asta zicea unul Machiavelli, dar de ce nu vă interesează ce ziceau Voievozii voştri/noştri (spre o pildă, Neagoe Basarab, în Învăţăturile sale, către fiul său, Theodosie…!) şi Martirii voştri/noştri, şi Voievozii voştri/noştri Martiri, precum Brâncovenii, şi Ştefan, şi Mihai, şi Vlad, şi Ioan… – TOŢI cei din veac?! Că Uniunea asta “Europeană” este, de fapt, pe de o parte, o “încârligare” împotriva oricărei firi (naţională, istorică etc. etc. – că doar nu s-or împăca, sincer, până la Judecata cea Mare, francezii cu englezii, francezii şi cu nemţii…!!!) – pe de alta, este o clică de bandiţi şi de păianjeni hulpavi şi răşchiraţi, care ne tot împrumută cu bani, ca să ne mâne, apoi, ca pe sclavi, pe “plantaţiile” lor economice (au şi început, imediat după 1989!), când nu vom putea întoarce datoria, către creditori…! – …şi ziceam noi cândva (şi, din păcate, cu dreptate ziceam…), în revista Epoca, a regretatului ARTUR SILVESTRI:
“La 1 ianuarie 2007, România a intrat în UE. Au vârât-o nişte politicieni total iresponsabili!!! La fel ca la „Circul-Clinton“, la Bucureşti (când România fusese lãsatã afarã din NATO…), sau la „Curcubeul lui Bush“ (pe care Bush îl durea, vorba lui Marin Preda, „în bumbãreazã“, de România şi de binele românilor) — românii, hipnotizaţi de nişte lideri de opinie cretini (ori trãdãtori — s-aleagã domniile lor tabãra unde vor a se-aşeza!) se bucurã (de fapt, s-au bucurat, cu inconştienţã, în acel moment de AN NOU… — acum, au coborât într-o mohorealã indiferentã…mahmurã…) — de nu mai pot/puteau… Orãşenii, dar şi ţãranii… — …cã, cicã, „se dã“, dacã intri în UE…Am ajuns, noi, un popor cu o istorie multimilenarã, prin ADEVÃRAŢII NOŞTRI STRÃMOŞI — TRACII — noi, cei mai vechi locuitori ai Europei!!! — am ajuns nişte cerşetori dezgustãtori, care se bucurã — de ce ? — cã li se dã voie, oficial, de la Bruxelles-Strasbourg-Luxembourg, sã existe în casa lor dintotdeauna!!! Şi, bineînţeles, ca rãsplatã pentru ce era dreptul lor, sã se lase (vorba neculcianã)“beliţi“ de şapte piei, mancurtizaţi — sub mieroase zâmbete şi pretenţii de ajutor „dezinteresat“… Pe 24 octombrie 2006, Anglia, urmatã de Irlanda etc. — ne-au demonstrate ce înseamnã cu adevãrat, pentru ţãrile estico-ortodoxe, intrarea în UE: „Treci şi slugãreşte unde te punem noi, aristocraţii Vestului — MARŞ la agriculturã şi procesare alimentarã, cât te vãd!!!“ Şi doar raiul UE puteam sã-l vedem clar, trãgând cu ochiul la vecinii noştri unguri — mai vestici decât noi, dar care trec zilnic frontiera, dupã mâncare, la românii încã nu deplin înregimentaţi UE…(n.n.: azi, trecem NOI la ei, după mâncare mai ieftină, cât de cât…!). Venit la Bucureşti, pe 27 septembrie 2006, Preşedintele Comisiei Europene, JOSÉ MANUEL DURAO BARROSO, rânjindu-i complice domnului Bãsescu, din stânga sa, a lãmurit, pe şleau, misiunea komisarului European al oricãrei ţãri (nefondatoare de gaşcã-UE): <> Ce definiţie mai clarã a trãdãtorului de Patrie/Neam mai vreţi, decât cea a komisarului euromân, datã de dl. Barroso şi acceptatã, hlizit, de dl. Bãsescu ? Cât de idioţi am putut deveni, încât ajungem sã (mai) credem cã, într-o lume mercantilizatã la maxim, cineva strãin (devenit, printr-o istorie degenerativã, dacã nu duşman fãţiş, cel puţin adversar, economic şi spiritual!) ar „da“ ceva — aşa, de frumuseţea ochilor noştri celor albaştri, în mod generos şi dezinteresat!…
Drept consecinţã a oricãrui program strãin de „ajutorare a Estului“ — se pretind Estului, din ce în ce mai brutal — din ce în ce mai multe cedãri spirituale (esenţial-ontologice!), dar, fireşte, se întãreşte şi statutul României de stârv-colonie, pe care se bat Corbii cei Mari (care se scoalã mai de dimineaţã: vin Clinton-Bush — ai lor suntem! — americanofono-mârlani de frunte! — se face Reuniune Francofonã cu Chirac-i la Bucureşti — ai lor suntem! — francofoni la comandã şi la cataramã! — cãci poate n-aţi uitat tendinţa, de pânã în anul de graţie 2006, de a se ELIMINA pâş-pâş, franceza, din şcolile româneşti… — sub pretext cã „ar fi corespuns doar unor vremi revolute, Socialismului Francez-Frate cu Socialismul din URSS“… — şi, de s-or învârtoşa chinezii, japonezii ori mongolii pânã la noi — vom schimba macazul „ein-zwei“ — ca tot românul imparţial…! — devenind sino-japono-mongolofonificaţi…) — CORBI aflaţi în plinã „operã“ de recolonizare/neo-colonizare a ţãrilor lumii.
Priviţi spre învãţãmânt şi fondurile PHARE: ORICE BAN PRIMIT DINAFARA ŢÃRII, PRIN AŞA-ZISELE „PROGRAME“ — FACE SÃ DISPARÃ, CU BRUTALITATE BARBARÃ, DIN MANUALELE ŞI DIN SUFLETELE COPIILOR/TINERILOR, CÂTE UN ARGUMENT DE EXISTENŢÃ NAŢIONALÃ, DEMNÃ ŞI MÂNDRÃ (EXISTENŢÃ DE UNDEVA ŞI PENTRU CEVA…ÎNALT/SFÂNT!!!) — CÂTE-UN SENTIMENT NOBIL ŞI OMENESC — ŞI VA FACE SÃ ŢÂŞNEASCÃ, PE VIITOR, CÂTE UN BUTOI DE LACRIMI ŞI UNUL DE SÂNGE, DE LA FIECARE ROMÂN!”
…În loc să tot trâmbiţaţi “fericirea” noastră, de proaspăt “miluiţi”/intraţi în UE (adică, în gura unei haite de lupi nesătui!), mai bine, domnilor din mass media românească (evident, nu mă refer chiar la toţi, ci mă refer la…cei ce se ştiu!), mai bine AŢI SUNA, NECONTENIT, TRÂMBIŢA DE ALARMĂ, PENTRU ACEST NEAM ADORMIT, PENTRU ACEASTĂ ŢARĂ DE RAI, ÎN CARE “Privighetori din alte ţări/Vin doina să ne-asculte;/La noi sunt cântece şi flori/Şi lacrimi multe, multe…”
…Ce se-ntâmplă azi, oare, cu România, de nu învaţă odată să-şi scuture, dând cu ele de pământ, OMIZILE CELE PĂROASE, GRASE/ÎNGRĂŞATE (PRIN LIPSA NOASTRĂ DE REACŢIUNE) ŞI SCÂRBOASE?! De ce nu se găseşte măcar UN patriot AUTENTIC, printre toate iudele şi beşniţele astea, râgâind de-atâtea roade furate din Grădina României – care să-şi folosească banii (câştigaţi cinstit şi cu frica Lui Dumnezeu!) nu pentru sine, nici pentru trădarea către “agenturi străine” (acum am învăţat, pe pielea noastră, că Nicolae Ceauşescu, Dumnezeu să-l ierte! – ştia bine ce zicea!), ci pentru Binele Neamului Care spre Fiinţă l-a Născut?!
…Nu vor face nicio brânză toate “maimuţărelile” şi “bulevardierele teatre” sindicaliste (de doi bani…: cum adică, din 22 de milioane de săraci lipiţi pământului, acum condamnaţi – …cu tineri, copii şi bătrâni, cu femei şi bărbaţi! – la moarte prin foame şi frig şi la înnebunitoare şi continuă umilire şi la nedreptate strigătoare la ceruri, prin toate batjocurile vărsate, ca hârdaiele cu zoaie, peste capetele lor… – să se strângă, pentru “proteste”, doar câteva biete mii…?!), dacă nu izbucneşte URAGANUL CEL PEDEPSITOR DE IUDE!!! Dacă nu izbucneşte POTOPUL CEL NIMICITOR DE NEMERNICIE ŞI DE LAŞITATE – ŞI CURĂŢĂTOR ŞI PLIVITOR DE TOATE UMILINŢELE ŞI DE TOATE PĂCATELE CONTRA DUHULUI SFÂNT, POTOP PRIN CARE SĂ NE “MUTĂM ÎN ALTĂ ŢARĂ” – cum îi zicea, cândva, Martirul Goga – Oltului… – …ADICĂ, DIN NOU, ÎN “ŢARA-GRĂDINA CERURILOR DE LUMINĂ”, dăruită nouă spre/prin Misiune Dumnezeiască…iar nu să …”învăţăm”… în piscine ungureşti!!!:
“Să verşi păgân potop de apă/Pe şesul holdelor de aur;/Să piară glia care poartă/Înstrăinatul nost’ tezaur;/Ţărâna trupurilor noastre/S-o scurmi de unde ne-ngropară/Şi să-ţi aduni apele toate -/Să ne mutăm în altă ţară!”
…Românie, Românie, oare când va veni, şi pentru Tine, Slobozirea din Întunericul LAŞITĂŢII ŞI NIMICNICIEI… (Tu, Grădină a Maicii Domnului, Candelă pentru Re-Apriderea Luminii Credinţei Lumii în Hristos-Mântuitorul – Tu, Mireasă Sfântă a Lui Hristos-Lumina Lumii!) – …când, oare, se va îndura Cel de Sus să întoarcă pe dos toate crugurile Cerului, să se sleiască viforul cumplitelor încercări, să moară tot ce-i învechit întru Rău şi otrăvit de necredinţă şi de ne-voinţă şi nimicnicie – şi SĂ SE NASCĂ, PE ACEASTĂ GLIE, O ALTĂ ŞI CU TOTUL NOUĂ GENERAŢIE – PLINĂ DE VIAŢĂ, DE VOINŢĂ ŞI CREDINŢĂ … – şi să vină şi ceas de trezie şi de bucurie (CUMPLITĂ BUCURIE! – dobândită fie şi prin violenţa vitală, precum “biciuirea zarafilor”, violenţă necesară supravieţuirii şi continuităţii Unirii cu Hristos, a poporului Neamului Românesc!), pentru Alesul Neam Adormit, care în Grădina Ta Dumnezeiască hălăduieşte, şi, din veac, te-a slăvit…, DAR, ACUM, A UITAT PÂNĂ ŞI SĂ TE MAI VADĂ (nu-ţi mai vede nici frumuseţea, dar nici crimele făptuite împotriva Chipului şi Duhului Tău!!!) – …cum, de altfel, nu-şi mai vede nici Duhul Său de Neam Eroic, nici pe Martirii Cei Sfinţi, nici măcar pe Hristosul Măririi…”CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”?!
…Îi întreb pe ei, pe “dulăii stânei” – şi le grăiesc (cu, mereu, aceeaşi lacrimă de revoltă, durere şi furie) şi “dulăilor stânei” – lor, ziariştilor “paznici de Dreptate”: “Până când aveţi de gând să transformaţi Presa de Alarmă – în Tejgheaua lui Iuda ori în Magazin Parşivit, de Boieli şi Cosmeticale?!
…Vai vouă, mişeilor, căci vă vede Dumnezeu, pe voi, trădătorilor de Poruncă Divină – care aşa suna, cu răspicată şi mare mânie: “ Gura ta să rostească doar Adevărul, închisă pe veci să fie pentru minciună şi răstălmăcire mârşavă – iar limba ta să fie curată, doar spre Mântuirea Neamului învârtită, precum Sabia Logos-ului Dumnezeiesc!”
…Celor pe care El altfel i-a menit, iar ei de El n-au voit a asculta – dreaptă şi cumplită pedeapsă le va veni, întocmai după faptă!
Şi Făptuirea lor – TOT TRĂDARE, MEREU TRĂDARE DE NEAM ŞI DE ŢARĂ SE NUMEŞTE!!!
Topic: Meditaţii | Comments Off on CE SE-NTÂMPLĂ, OARE, CU ROMÂNIA…?!
CASA COPILĂRIEI
de Nicolae Nicoară-Horia | 2 Octombrie 2010
Cuvântul de atunci mereu dospeşte,
Noapte de iarnă, fericit sub ţol-
„Culcă-te şi tu şi te-odihneşte,
Stinge, Copchile, lampa cu petrol!
Ce tot te scri acolo murmurând,
Îţi pierzi vederea de atâta carte…”
Acum ea mă citeşte rând cu rând
Şi Ochii ei se bucură departe…
Sărmană Mamă, raiul meu dintâi
Şi cel din urmă când o fi să fie,
De-a pururea de veghe să rămâi
Pe dealul meu uitat în Poezie…
Acum se prinde Postul de Crăciun,
N-auzi cum bate luna în fereastră?
Noapte de iarnă, în cuvânt m-adun,
E stinsă lampa în Căsuţa noastră…
14 Noiembrie 2009.
Topic: Poezii | Comments Off on CASA COPILĂRIEI
« AnteriorulUrmătorul »
