CAZUL DACIA (2/11)
de Adrian Botez | 16 Noiembrie 2010
„ROMÂNIA MARE” – O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!!
– continuare –
II – EXISTĂ O CONJURAŢIE ÎMPOTRIVA CUVÂNTULUI „ROMÂN”!!!
(…)Există o conjuraţie împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât şi la Belgrad sau Atena. Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului (s.n.). Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu ţara de la nordul Dunării, să se ţină drept o naţie nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul şi interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.
„Dacă sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE” (n.n.: iată una dintre naivităţile cărturarului timocean, izvorâtă din exasperare şi lipsa perspectivei istorice, care l-a animat până în acest punct al interviului).
…(…)- Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe daco-românii din Timoc şi pe aromânii din restul zonei balcanice?
– Doar vag şi doar din întâmplare. O excepţie face preşedintele Băsescu (iată o a doua naivitate, izvorâtă din aceleaşi cause, asupra cărora avertizam mai sus; de data asta, a se observa, urmărind curgerea textului, că dl Cristea Sandu Timoc păstrează, în frază şi-n ton rezerve mari şi tragice!!!), mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia şi pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Preşedintele s-a dus la Cladova şi bine a făcut, deşi autorităţile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa. A fost, de curând, şi în Macedonia. Declaraţiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor şi bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Aceşti oameni nu au onoare. Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toţi, de la Bucureşti, la Bruxelles. Dar sârbii nu mai trebuie lăsaţi să-şi bată joc; dacă nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare şansă, pierdută, a avut fostul preşedinte Iliescu. În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad şi spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăşi! Trec cisternele cu o condiţie: recunoaşteţi statutul juridic al românilor timoceni, acordaţi-le dreptul la limba română, la şcoli, la biserici! (n.n.: îl durea în “bumbărează” pe “dl Iliescu” de “salvarea Neamului”…când el avea ordine foarte precise, de la Oculta Mondială, care l-a “montat” la noi, să distrugă fibra morală şi de rezistenţă a Neamului Românesc, Neam de Imperialitatea Sacră! – …Ion Iliescu era anunţat ca fiind “succesorul lui Ceauşescu” [Ceauşescu fiind un NAŢIONALIST, deci o “struţo-cămilă, un paradox periculos, în lumea masonică, get-beget şi UNIVERSAL-INTERNAŢIONALIST-COMUNISTĂ, numită fals “liberalo-comunistă”, de la Washington şi până la Moscova! – de la biroul lui Regan şi până la biroul lui “Gorby”/Gorbaciov!] – încă din 1974, prin oficina Masoneriei Albastre, de la New York-Washington – Europa Liberă!!!). Să-i fi văzut pe fraţii sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu ştiu de prietenie, de înţelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).
– Ar putea guvernanţii de la Bucureşti să facă faţă cerinţelor românilor din jurul României, în condiţiile în care criza îngenunchează economia românească?
III – CRED CĂ SINGURII GUVERNANŢI CARE AR ÎNŢELEGE DRAMA NOASTRĂ AR FI AROMÂNII!!!
– Cred că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în Bucureşti, şi ne-ar fi mult mai bine! (s.n. – n.n.: având în vedere situaţia istorică, dar, mai ales, cea “de facto”, a aromânilor, şi în epoca interbelică, atunci când au fost primii care l-au înconjurat, cu maximă încredere, pe Căpitan – …din păcate, nedovedindu-se tot atât de rafinaţi, în înţelegerea de Duh, pe cât erau de fideli şi de vii/vitalişti întru re-acţiune! – …dar şi în “anul de graţie” 2010, când sunt siliţi, în Grecia, Bulgaria, Serbia etc. să-şi apere, viaţa lor şi a familiei, cu toporul în mână, ÎN FIECE NOAPTE DATĂ DE DUMNEZEU! – când grecii, bulgarii, sârbii etc., ieşiţi de la crâşmă, vor “să bea sânge de valah blestemat”… – nu ne îndoim că soluţia propusă de C.S.T. este, FOARTE SERIOS, de luat în seamă!!!… – singura rezervă fiind că “orice pădure are uscăturile ei”, şi că un Ion Caramitru şi-a trădat, deja, Neamul, la fel şi un Costică Canacheu…, dar şi, în diaspora, un Vasile Barba1 etc.) . Bunînţeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minorităţile din ţară. În urmă cu patru ani, ştiu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociaţii etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puţinele fonduri pentru românii minoritari din jurul ţării? Dacă, totuşi, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâţia bani unui grupuleţ de sârbi (croaţilor le dau alţi bani, bulgarilor alţi bani, ruşilor alţi bani), şi românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!? Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, şi tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare. Am impresia că, în instinctul majorităţii românilor, sentimentul naţional a adormit de tot. Mai dăinuie puţin în Transilvania şi în Banat, dar în rest îi mort. şi mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal şi Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni. Timocenii încă n-au fost sârbizaţi, încă n-au fost bulgarizaţi. Că-i urăsc sârbii şi bulgarii e una. Dar politicienii români nu-şi dau seama că sârbii şi bulgarii vor ca şi românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…”(s.n.)
Vedeţi că Petre Ţuţea avea perfectă dreptate, când caracteriza cele două ramuri, cea de la Nord de Istru (noi…) şi pe cea de la Sud de Istru (aromânii/macedo-românii prigoniţi, deci oţeliţi ŞI VII!!!)?! “Mă întreba Marin Preda cum era cu macedo-românii şi i-am zis : domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută.Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe.Macaim. Am stat cu macedo-români în temniţă. Ii băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.”
– va continua –
Topic: Meditaţii | Comments Off on CAZUL DACIA (2/11)
MÂNA CE-A FOST O VIOARĂ
de Cezarina Adamescu | 15 Noiembrie 2010
Pe câmp amiroase a floare de rai
Un abur curat răsărind din pământ
Mi-atârnă un vis de o coamă de vânt;
Călcată mi-i ţărna de slobozii cai.
Mi-e glasul firav fiindcă-i nechiotit
Să dau mărturie cu el, nu văd rost
De nici nu mai ştiu: am fost, nu am fost?
Un vers se preschimbă în plâns hohotit.
Îmi sângeră-n carne rebelul fluid
Când vin să te-ntâmpin precum prima oară
Iar mâna ce-odată mi-a fost o vioară
Nu vrea să mai cânte refrenul druid.
Şi-mi plimb disperarea în nevindecare;
Iertatele tâmple-s târzii de răbdare…
Topic: Poezii | Comments Off on MÂNA CE-A FOST O VIOARĂ
Dezvăluiri din culise
de Gheorghe Stroia | 12 Noiembrie 2010
Învăţământul românesc, transformat „la vârf” – într-o afacere profitabilă, iar „la bază” în şi mai multă umilinţă şi disperare
Am trecut cumva – cu bune şi cu rele – dincolo de începutul noului an şcolar şi bineînţeles, am trecut peste cele două săptămâni de evaluare iniţială, la care au fost supuşi şcolarii şi şcolăreii noştri. Ca o continuare a unei runde anteriore, a reînceput bătălia pentru impunerea din partea ministerului (prin efectuarea de licitaţii…corecte???) şi a Inspectoratelor Şcolare: a manualelor, a caietelor speciale (pentru învăţământul preşcolar) şi materialelor „auxiliare” acestora. Spun materiale auxiliare, cu ghilimelele de rigoare, care – culmea ironiei – în loc să ajute, mai mult încurcă lucrul la grupă şi mintea şi aşa destul de încercată a micilor şcolari. Editurile s-au întrecut în oferte (care mai de care) pentru caiete speciale şi auxiliare. Aceste oferte au fost făcute direct Inspectoratelor şcolare, care de pe urma acestei afaceri au câştigat comisioane grase ( cca. 20%) din distribuirea acestor materiale.
Iată un mic exemplu, comparativ ! La o editură, pentru o comandă făcută direct pe internet: 1 set caiete speciale nivelul I (3-5 ani) costă 20 lei şi nivelul II (5-7 ani) costă 22 lei. Continuăm cu exemplul. Pentru o grupă simultană cu 28 de preşcolari (11 nivelul I şi 17 nivelul II), preţul caietelor calculate pentru o comandă online este de 594 lei, la care se aplică o reducere de 20% (118,80 lei), rezultând un preţ final de 475,20 lei. În acest caz prezentat, un cadru didactic care ar fi făcut comanda direct la editură, ar fi obţinut reducerea de 118, 80 lei, în contul căreia ar fi putut achiziţiona materiale auxiliare pentru lucrul la grupă. În schimb, având contracte direct cu editurile, Inspectoratele Şcolare au impus cadrelor didactice să cumpere toate materialele trimise, cu titlu de „obligaţiune”. Ca să nu apară direct implicate în acest proces ( să mascheze diversiunea ), Inspectoratele Şcolare au trimis materialele la câte o grădiniţă coordonatoare, care s-a transformat în centru de vânzări en-gros, prin care Inspectoratul Şcolar impunea un comision de 10%, până la 20% (depinde de fraier).
Cadrelor didactice li s-au băgat pe gât diverse materiale, la care s-au adăugat şi altele, printre care şi Caietul Educatoarei ( caiet de evidenţă didactică ). Acest „monumental” material trebuia obligatoriu cumpărat, deoarece era „făcut” ( după celebra formulă Copy – Paste) de însăşi Inspectorul de specialitate. Relatez – spre exemplificare, opinia en-gros-istului (un „căţel” al inspectoratului) – care spunea: „Îndrăzneşti să nu-ţi cumperi caietul făcut de însuşi inspectorul…X – ca şi coordonator? Dacă vine cumva în control şi cere Caietul Educatoarei, cum ai să te justifici că nu l-ai cumpărat pe al său ? Ce contează că ai o altă ediţie mai veche, acela nu este bun! Şi oricum la acest caiet nu se mai poate oferi nici o reducere! Preţul este integral de 20 de lei”). Iată cum unii se pricep să transforme orice chestiune legată de învăţământ, într-o afacere profitabilă şi să smulgă cadrelor didactice până şi posibilitatea de a-şi putea achiziţiona materiale auxiliare, pentru care Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Învăţământului niciodată nu găsesc bani.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că aceste materiale – artificial create – sunt urmate de nişte ghiduri şi îndrumare metodice (foarte piperate la preţ – 3 bucăţi, 100 lei şi de o calitate îndoielnică ), în care foarte multe dintre lecturile adunate între paginile lor au fost preluate de pe site-ul www.xxx.ro. Destul de jenant (pentru ei, bineînţeles), fără să mai amintim de prefaţa extraordinar de savantă, făcută de câte un…profesor universitar…al unei anonime universităţi. Aş dori să lecturaţi câteva dintre scrierile adăugate în aceste îndrumare (câte unul pentru fiecare nivel de vârstă la domeniul limbă şi comunicare şi unul pentru domeniul ştiinţă), ca să constataţi şi singuri (fără a avea studii de specialitate ) cât de penibile pot fi unele dintre ele şi complet neadaptate nivelului de vârstă al preşcolarilor. Scrieri, cu finaluri fabuloase, pline de învăţăminte şi de metafore (unele cu un grad de abstractizare teribil) pentru care îţi stă mintea în loc, darămite unui preşcolar! Aş dori să mai spun că atât Caietul Educatoarei, cât şi Caietele Speciale sunt făcute pe acelaşi calapod, cu teme impuse, luate din îndrumătoarele metodice. Dacă este îndrumător, de ce trebuie să impună o anumită temă, o anumită lectură şi să nu lase o oarecare libertate de mişcare educatoarelor, care să decidă ce este mai bine pentru buna desfăşurare a lucrului la grupă?
E lăudabil – dacă se poate spune aşa – gestul de a „aduna” într-o carte, o listă de lecturi completă, dar vă rog mult de tot (ca părinte), faceţi-o în limita normalităţii şi a bunului simţ! Nu treceţi pe lista lecturilor necesare în educarea preşcolarului şi scrieri, care nu-şi au nicidecum locul într-un astfel de îndrumar! Oare în acest fel vă gândiţi domnilor din conducerea educaţiei naţionale să faceţi educaţie? Să impuneţi ca materiale „auxiliare” în şcoli şi grădiniţe manuale, caiete speciale, tipărite de edituri care vă oferă cel mai gras comision? Sau pe cele proprii, făcute cu copy-paste, fără măcar un dram de contribuţie personală, dar care vă ridică la nivelul de coordonatori? De ce nu vă gândiţi oare că este vreme de criză şi că un părinte face un imens sacrificiu să cumpere pentru copilul său cele trebuincioase pentru şcoală? De unde să mai scoată bani populaţia acestei ţări şi aşa la limita subzistenţei, să vă cumpere ca „necesare” toate gogoşile înfuriate? Aşa credeţi că puteţi face reforma în educaţie? Aşa v-aţi gândit să eficientizaţi sau să încurcaţi procesul de învăţământ? De ce nu simplificaţi câte ceva şi încercaţi doar să ne scoateţi ochii cu o pretinsă (dar nu evidentă) erudiţie. Unde vă este deontologia profesionala? Ştiţi oare ce înseamnă etica şi morala, pe care în orice „ieşire” mediatizată o propovăduiţi cu neruşinare?
Reforma în educaţie trebuie să aducă (începând de la vârf) un plus de calitate şi nu un plus de şpagă ordinară, care vă închide gura şi vă face să distrugeţi premeditat orice posibilitate de revigorare a învăţământului românesc! Reforma în educaţie înseamnă găsirea oricăror metode şi mijloace de atragere a preşcolarilor, şcolarilor, cadrelor didactice, familiei şi nu de impunere a unor absurdităţi în care nici domniile voastre nu mai cred! Reforma în educaţie înseamnă şi decongestionarea curriculei, a manualelor şcolare şi dezbrăcarea lor de acele conţinuturi care nu fac altceva decât să chinuie elevul şi nu să-l educe ! Ştiţi că preşcolarilor noştri li se cer (conform noilor orientări curriculare) să stea „în priză” 4 ore din cele 4, cât sunt la grădiniţă? Ştiţi că la nivel de clasa a IV-a numai, un elev trebuie să facă intensiv teme peste teme, minim 4-5 ore, din care multe nici măcar nu-şi au rostul? Ştiţi că există elevi de clasele V-VIII care au de rezolvat ca teme pentru acasă, zilnic între 30-50 de exerciţii şi probleme? (şi astea numai la matematică?) Unde le este copilăria, bucuria vârstei, de ce le-aţi furat-o, domnilor? Oare nu-i credeţi că deja sunt suprasaturaţi şi suprasolicitaţi? Că nu se mai citeşte pe faţa lor bucuria aceea de „A fi şcolar”. Cât să-i mai minţim spunându-le că „cea mai frumoasă meserie este cea de elev”? Nu că nu ar mai fi parţial adevărat…dar, credeţi-mă devine mai stresantă ca o slujbă în sine!
DE CE NU vă inspiraţi din „relele” unuia dintre cele mai avansate sisteme de educaţie din lume – cel finlandez, unde elevii sunt „obligaţi” să facă doar ce le place şi cum le place?. Unde nu există acest sistem absurd de munţi de teme pentru acasă, care torturează atât elevul, cât şi cadrul didactic respectiv? Unde se pune preţ pe un elev superspecializat, cu performanţe într-un singur domeniu şi nu pe unul „multilateral dezvoltat”!(ca-n „Epoca de aur”) Din cauza faptului că doriţi să fim aşa de „performanţi” în învăţământ, a ajuns România unde este astăzi ? Din cauza faptului că ne dorim să facem atât de multe lucruri, am reuşit să facem pentru copiii noştri atât de puţine? Vă rog, coborâţi din jilţurile dumneavoastră ministeriale şi mergeţi în teritoriu să discutaţi şi cu cei care ştiu cum să educe, care educă şi sunt direct implicaţi. Să luaţi pulsul stării reale a învăţământului românesc, care e aproape de colaps. Şi nu datorită numai cadrelor didactice – pe care dumneavoastră le arătaţi sistematic cu degetul – ci din cauza intereselor dumneavoastră meschine, care v-au devenit crez şi faptă! Interese care vor ruina şi ce a mai rămas din sufletul dascălului, care încă mai face educaţie, îndrumă, sfătuieşte, ascultă, înţelege şi reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit sacra lui misiune.
Nu vă vorbesc apărând cadrele didactice, ci ca un părinte care înţelege şi vede multe. Se vede cu ochiul liber ignoranţa şi incapacitatea dumneavoastră de a face din sistemul de învăţământ unul viabil domnilor, unul în care fiecare părticica sa de demnitate şi respect pentru o misiune sacră: aceea de a educa! Unde vă este dorinţa de a stârpi nepotismul, şpaga şi…corupţia ? Oare de aceea România este printre cele mai corupte sate din Europa (sondajele internaţionale o confirmă!!!)? V-aţi îngropat dorinţa aceasta…autoproclamată…în uitare, domnilor, aţi mascat-o undeva în spatele intereselor dumneavoastră ! Le-aţi pasat altora menirea de a vă aduce foloase – pe care nu le meritaţi – pe care le furaţi abuziv altora! Nu vă gândiţi niciodată la defavoarea pe care o faceţi învăţământului românesc! Nu vă gândiţi decât la interesele dumneavoastră. Sunteţi de-a dreptul patetici ! Sper – să puteţi realiza într-o bună zi – imensul deserviciu pe care vi-l faceţi propriilor dumneavoastră persoane, numelui şi reputaţiei dumneavoastră pe care românii – la un moment dat – le vor călca în picioare. La cât sunt de şifonate, ca să le îndrepte…nu de altceva! Iată câteva din întrebările pe care şi le pune românul de rând, dar pe care nu îndrăzneşte să le spună mai des şi mai tare, ca să se facă auzite! Iată nedumerirea noastră, a celor conduşi, despre felul în care suntem conduşi. O proliferare a unei neruşinări naţionale, dusă până aproape de perfecţiune. Asta da, artă, domnilor! Daţi-mi voie să vă doresc…pe viitor multe…multe…SUCCESURI!
Adjud – octombrie 2010
Topic: Meditaţii | 1 Comentariu »
ACUM CÂND SCRIU.
de Nicolae Nicoară-Horia | 11 Noiembrie 2010
Acum când scriu îşi hodineşte Mama
Tăcerile ascunse în ţărână,
Poemul meu ce arde- lumânare,
Clipa aceea încă o amână…
Nimic pe lume nu-i fără părinţi,
Cum nici răspuns nu îi fără-ntrebare-
Ea îmi aude vorbele cuminţi
Cum vin şi se aşează în tipare…
Şi-a pregătit şi hainele de drum,
De-o vreme paşii sunt aşa de grei,
Când îmi şopteşte de plecare-acum
Neputincios mă uit în ochii ei…
Acolo-n Munţi, de-a pururi printre Moţi,
Copchilul cel desculţ şi fără tată
Îi numără mereu tot fără soţ
Vârsta ei în amintiri uitată…
Ea n-a murit, îşi hodineşte oare
Tăcerile ascunse în ţărână?
Poemul meu ce arde- lumânare,
Clipa aceea încă o amână…
6/7 Decembrie 2009.
Topic: Poezii | Comments Off on ACUM CÂND SCRIU.
« AnteriorulUrmătorul »
