Bat clopotele…
de Nicolae Nicoară-Horia | 12 Aprilie 2011
Bat clopotele, tu ascultă cum
Lutul ni se vindecă de moarte
Şi sufletul din el se face drum
Călătorind cu ele spre departe…
Bat clopoptele şi în Cerul lor
Mă umplu de-o lumină ne-nţeleasă,
Închide ochii, dincolo de Dor
Rămâi ce eşti- de-a pururea mireasă!
Bat clopotele şi văz-duhul plin
Se bucură şi el a Sărbătoare,
Aşteaptă-mă, cât mai degrabă vin
În Rugăciunea lor vindecătoare…
27/28 Martie 2011.
Topic: Poezii | Comments Off on Bat clopotele…
SE PREGĂTEŞTE MAREA PUSTIIRE MONDIALĂ!!!
de Adrian Botez | 11 Aprilie 2011
PUŞCĂRIA DUHULUI TUTUROR POPOARELOR PLANETEI TERRA!!!
(NOI AFIRMĂM REMEDIILE DE DUH HRISTIC, CONTRA SATANEI. CUM VA FI CONDUCĂTORUL ADEVĂRAT, CA ENTITATE CONSTRUCTIV- HRISTICĂ, DE NEAM…?!)
…Priviţi pe străzi: oameni singuri, care vorbesc singuri, cu celularele lipite de urechi, având impresia că chiar comunică. Oameni care se răspândesc/se împrăştie, care încotro – cu maşini alergând dement… după „afaceri”/”business”! Oameni care nu mai simt nevoie unii de alţii….nu mai simt nevoia căldurii unui cămin stabil, al unei spaţialităţi statornice, liniştite, echilibrate şi sfinte: nu tu dorinţă de familie, nu tu prietenie şi dragoste/căldură a „aproapelui”, nu tu bucurie faţă de chipul unui copil…nici vorbă de conştiinţa necesităţii unei existenţe în comuniune cu semenii, într-o parohie hristică…deci, nu mai au nevoie nici de limbă…vorbesc din ce în ce mai puţin şi mai aproximativ…folosind rudimentele unor limbi, de acum, în curs de dezintegrare rapidă…limbi uitate…tot mai grav şi profund şi definitiv uitate… Dar nu mai au nevoie, se pare, nici de suflet…: nişte bieţi „zombies”!!!
…Toţi, au sufletele atât de pustiite, încât par a fi umbre…sunt atât de dezagregaţi fiinţial şi spiritual, printr-o mişcare browniană a/către „joburi/lor” disperate (singura opoziţie a mai rămas aceea între şomaj/dat afară din serviciu – şi a avea un loc de muncă/”job”, oricât de aberant şi oricât de prost plătit, până la sclavaj…!), mişcare haotică, fără nicio perspectivă ori viziune asupra interrelaţiilor, cauzalităţilor şi consecinţelor aşa-zisei lor munci/”făptuiri”, a justificării ei social-spirituale…o continuă stare de febrilitate profund maladivă, provocată de impresia că muncesc pentru supravieţuire, pentru competiţie, pentru o atât de iluzorie „victorie ontologică”, încât li s-a atrofiat grav simţul religios…nu mai simt nevoia de a reflecta asupra propriei lor existenţe, asupra motivaţiei fiinţării lor, încât au uitat de Dumnezeu, nu mai simt nevoia de a se adresa cuiva superior „aspiraţiilor” lor primitive şi gregare…NICI VORBĂ SĂ-ŞI MAI PUNĂ PROBLEMA UNEI „CĂI DREPTE” de urmat, problema moralităţii şi a Ortodoxiei, a Mântuirii printr-o stare de comuniune, între ei, întâi, apoi, cu Dumnezeul Luminii. Nu mai discern (şi nu mai simt nevoia de a deosebi!) între Lumină şi Întuneric, între Bine şi Rău, în acest haos diabolic, creat de instrumentele VIRTUALITĂŢII: lume virtuală, acţiune virtuală, sexualitate virtuală, lumină/luminare virtuală…nemaibăgând de seamă un răsărit sau un apus de soare!!!
Topic: Meditaţii | 2 Comentarii »
Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
de Gavriil Stiharul | 8 Aprilie 2011
Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
la hotarul cerului, unde, prin altare,
luceferii ard sacru ca o lumânare,
din fire sfinţite se ţes în zori perdele.
La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina de lună şi se frânge,
din luncă se aude salcia cum plânge
când iarba se-nroşeşte şi behăie mieii.
Topic: Poezii | Comments Off on Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
O LACRIMĂ DE FLOARE ÎNTR-UN BUCHEŢEL DE SONETE
de Cezarina Adamescu | 7 Aprilie 2011
VIOREL MARTIN, „STELE CU NOROC”
(Sonete şi poezii de suflet), Coperta şi grafica: Roxana Dumitru, Prefaţa: Nicolae Paul Mihail. Postfaţa: Corin Bianu. Lector: George Zarafu, Editura Semne, Bucureşti, 2010.
Binecuvântate vremurile când mai răsar lirici care să-şi dezvolte modalităţile de expresie în aceste rare specii ale Poesiei: sonetul, rondelul, pastelul, pantumul, – considerate adevărate pietre de încercare pentru autori. Deşi aceste forme fixe au evoluat şi s-au diversificat şi ele, au păstrat structurile de început privind normele de teorie a versificaţiei.
Şi nu versurile închistate-n canoane trebuie să fie stricte, cu rimă perfectă, cu ritm şi prozodie desăvârşite, ci atmosfera, starea, tonul care înscrie poemul în speciile amintite. La fel cum, în poezia-blitz tradiţional japoneză, de 17 sau de 22 de silabe, dispuse în trei versuri scurte, cu schemă precisă, numită haiku sau tanka – ceea ce primează e spiritul.
Muzicalitatea joacă un rol important în aceste poeme scrise, vorba lui Nichita Stănescu „În dulcele stil clasic”.
Specia sonetistică presupune – după părerea noastră un bagaj lingvistic plin de muzicalitate care să creeze eufonia fără cusur ce te poate purta pe aripi de visare. Rareori se găsesc sonete sau rondeluri în langaj uzual, frust sau chiar argou. Poetul care îmbrăţişează această formă magnifică de a-şi dezvălui trăirile trebuie să manifeste luare aminte la cuvinte. Dar nu cred că am spus ceva nou. În orice carte de teorie literară sau de noţiuni de teorie a versificaţiei specifică acest lucru.
Viorel Martin – în chip fericit – se poate număr printre acei care stăpânesc bine genul, specia, are substanţă poetică, trăire autentică, limbaj metaforic, stil original şi multă inspiraţie. El ne conduce de mână prin Lumea sonetelor, printre „Stele cu noroc” şi ne îmbie să pregustăm din dulceaţa, din mierea terapeutică a versurilor care curg lejer, şi sună precum susurul izvorului de pădure, în aerul înalt al brădetului secular.
Inefabilul, starea de graţie, visul întruchipat în cuvinte, confortul spiritual, legănarea unei amintiri, fac casă bună în sonetele de faţă, adunate bucheţel-înmiresmat pentru dăruit, în picături de parfum ori de rouă pe genele iubitei. Citiţi şi restul… »
Topic: Recenzii | Comments Off on O LACRIMĂ DE FLOARE ÎNTR-UN BUCHEŢEL DE SONETE
« AnteriorulUrmătorul »
