,,Dintre sute de catarge”(nr.4/2023)
de Radu Botiş | 6 Iunie 2023
Nouă apariție: ”Dintre sute de catarge”, revistă premiată la Concursul revistelor școlare!

,,Dintre sute de catarge”(nr.4/2023),revista clasei a IV a a Școlii cu clasele I-VIII Mireșu Mare, Maramureș, o revista care și-a câștigat valoarea înainte de toate prin conținut dar și prin premiile obținute, deloc neglijabile, la diferite concursuri ale revistelor școlare, atât pe plan județean cât și național.
Regăsim în prezentul număr materiale de interes specific vârstei, lucrări ale elevilor despre natură, fauna locală, curiozități, pagini de lectură, concursuri, vizite tematice, întâlniri ale elevilor cu scriitori, diverse activități recreative, premii obținute la concursuri. O revista bogat ilustrată care încântă privirea și oferă certitudinea că la Mireșu Mare școala reprezintă un factor important în bunul mers al comunității și nu numai.
Felicitări elevilor dar și celui care este sufletul acestei publicații (coordonator) prof. înv. primar Gelu Dragoș (membru UZPR), tuturor cadrelor didactice implicate.
Meritoriu este și aportul Primăriei Mireșu Mare (ing. Ioan Mătieș, primar; Gheorghe Tînc, viceprimar),Consiliului local, direcțiunii școlii (dir. prof. Dorel Merciu) pentru susținerea morală și financiară a publicației.
(Radu Botiș,UZPR)
Topic: Diverse | Comments Off on ,,Dintre sute de catarge”(nr.4/2023)
PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
de Ilie Bucur | 4 Iunie 2023
RUSALIILE și CREDINȚA… adevărată
Motto:
„CREDINŢA e puntea vie peste prăpastiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu”.
Liviu Rebreanu (1855 – 1944), scriitor
1. „Când a sosit ziua Cinzecimii (Rusaliile), apostolii erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim fiecare limba noastră în care ne-am născut. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene şi romanii în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu. Iisus a stat între ei şi a strigat zicâd: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Amin!
Duminica Rusaliilor – Ioan, cap. 7; Fapte, cap. 2
+ + +
2. „Duhul Sfânt este Divinul artist, Care vrea să sape în fiinţa noastră desfigurată de păcat trăsăturile vii ale lui Hristos, întocmai ca şi sculptorul care îşi scoate capodopera, lovitură după lovitură, dint-un bloc inform de marmură. Este Duh de viaţă făcător, deoarece creează în noi o nouă făptură spirituală, care poate să se adreseze lui Dumnezeu cu numele de Tată (Rom. 8,5), care poate să gândească nu potrivit omului, ci potrivit lui Dumnezeu, să iubească cum iubeşte Dumnezeu. Prin puterea Duhului Sfânt, creştinii pot aduce roadele duhovniceşti: iubirea, bucuria, blândeţea, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Gal. 5, 22-23).
Dr. Irineu Pop (1953-),
Arhiepiscop de Alba Iulia, cărturar creştin.
+ + +
3. „Prin comuniunea cu Hristos, Duhul Sfânt ne facem fim fii duhovniceşti, ne readuce în rai, ne reîntoarce în Împărăţia cerurilor şi adopţiunea filială, ne dă îndrăzneala de a-L numi pe Dumnezeu Tată şi de a ne împărtăşi din Harul lui Hristos, ne dă îndreptăţirea de a fi numiţi fii ai luminii şi de a avea parte de viaţa cea veşnică”
Sf. Vasile cel Mare (330-379),
unul dintre cei patru doctori ai Bisericii Răsăritene.
Duminica Rusaliilor este o „zi a păcii şi dragostei” între creştini. Hristos s-a pogorît în mijlocul ucenicilor Săi spunându-le „PACE VOUĂ”. Aceştia rânduind în timp urmaşi prin preoţii lui Dumnezeu au transmis lumii întregi de milenii aceste cuvinte dumnezeieşti: „PACE VOUĂ”.
La ŞUMULEU CIUC, în România străveche, de Rusale, s-au adunat sute de mii de unguri catolici, reformaţi, unitarieni, uniţi cu Roma ş.a.; nimic rău atunci când ne adunăm în numele lui Dumnezeu şi deci a păcii, dragostei, unirii între creştini. Însă ceea ce am văzut acolo fără a minimaliza slujbele de facto, am văzut manifestări politice extremiste, revizioniste, revanşarde. Sute de steaguri ungureşti, secuieşti, toate străine de ţara care îi hrăneşte şi îi adăposteşte de aproape 1000 de ani. Fraţilor creştini, fraţilor preoţi! Dacă aveţi posibilitatea să citiţi aceste rânduri, închideţi-vă în casa sufletului dvs. căutaţi-L pe Dumnezeu şi întrebaţi-L este de acord cu manifestarea voastră de credinţă? Cum este posibil să înălţaţi acele steaguri antiromânești ştiind că nouă românilor băştinaşi de la… Burebista, Decebal şi Traian ne creaţi un disconfort; că ne aduceţi o jignire? A fost Dumnezeu sau diavolul prezent acolo? Să nu mai spun de atitudinea obraznică a președintei Ungariei care poartă și numele Sfintei Fecioare Maria?!… Unde este Dumnezeu fraţilor creştini, care după îndemnul scripturistic are trebui să trăim în pace, dragoste, toleranţă, iar dacă a fi să avem unele… pretenţii sau a ne lăuda cu ceva … s-o facem, în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos. Numai atunci credinţa noastră va fi adevărată şi mântuitoare. „Harul Domnului Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sf. Duh să fie cu noi cu toţi”. Amin!
P.S. VĂ ÎNDEMN FRAŢILOR” pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel „SĂ NU FIE DEZBINĂRI ÎNTRE VOI”; ci să fiţi cu totul „UNIŢI ÎN ACELAŞI CUGET” ŞI ÎN ACEEAŞI ÎNŢELEGERE”. Căci, fraţii mei, despre voi, mi-a venit ştire că „ÎNTRE VOI SUNT CERTURI”; Şi spun aceasta , că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt a lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! „OARE S-A ÎMPĂRŢIT HRISTOS?”.
Topic: Diverse | Comments Off on PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
UNIFERO (27 – 29 IULIE, 2023 – BRAȘOV, ROMÂNIA)
de Radu Botiş | 23 Mai 2023
Smaranda LIVESCU: A XVI-A CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ UNIFERO (27 – 29 IULIE, 2023 – BRAȘOV, ROMÂNIA)

A XVI-a CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ UNIFERO Inc.
27-29 iulie, 2023
DESTINAȚIA: ROMÂNIA ISTORICĂ și EDUCATĂ
EROINE SI EROI – ATUNCI și ACUM
LIMBA ȘI CULTURA ROMÂNĂ – PAȘAPORT IDENTITAR GLOBAL prin EDUCATIE
DIASPORA – a 2-a ROMÂNIE
TRAFICUL UMAN – o PANDEMIE GLOBALĂ CONTINUĂ
INTRARE pe portile Institutiilor de Invatamant Superior:
Tineret si nu numai
Pentru Inscrieri: worldprofm14@gmail.com
26 iulie – Intalniri oficiale 10:00
Conferinta de Presa – Hotel BELFORT
27 iulie – 13:30
DESCHIDERE OFICIALĂ – ALOCUȚIUNI – Primaria Brasov, Inspectorat Ed. Bucuresti, Inspectorat Judetean Invatamant Brasov,
Universitatea Tiraspol – prof. Dr. Eduard COROPCEANU;
Academia Educație fără Frontiere – Prof. Victoria STRATAN, Director
Prof. Dr. Sebastian CHIRIMBU – Colegiul Spiru Haret
Prof. Paraschiva ABUTNARITEI – ASF ; Arboroasa (V. Dornei (RO)
Saluturi dinafara RO
VP Kamala HARRIS USA, Fulbright Scholars – Atl (USA); ATL Mayor
Christine BLOODWORTH – OMEGA support Center – Atl, USA
ANUNT membri ONORIFICI UNIFERO Inc. – 14: 30 – 14:45
ÎNMÂNARE DIPLOME – ORAȘE de PRIMA PAGINĂ – Brasov, IAȘI
Premiere CONCURS CREAȚIE LITERARĂ ELEVI și ADULȚI
14:45 – 16:45
SPECTACOL International de CARITATE – MUZICĂ, DANS, POEZIE, PANTOMIMĂ – Participarea extraordinara grup dansuri grecesti (BV)
Recital Poezie autori: Oana A. COSTIUC (It), Mada CAZALI (USA),
Virgil CIUCA (USA), Coca POPESCU (RO), Carmen Iris STANESCU (CA), D. MUNTEANU (GE)
Responsabili: Valeria Sanda IONITA; Smaranda CAZAN-LIVESCU
ATELIERE SCRIERE CREATIVA/PICTURĂ/CARICATURĂ/ ANIMAȚIE / COMPUTER SKILLS – Responsabili: BD UNIFERO
Deschidere TÂRG INTERNAȚIONAL de CARTE si REVISTE
17:00
Cu participarea editurilor „Carte Frumoasa; CORESI, Mircea cel Batran
Reviste: Cetatea lui Bucur – Scriitor Elisabeta IOSIF; Cronica -Iasi
Timpuri Romanesti – Lucian LIVESCU Atl (USA); Viata Noastra (IS)
Cuvânt: Radu BOTIŞ (RO), Alex CETATEANU (CA); George TERZIU, Vasile POENARU, Puiu POPESCU
Organizatii reprezentative pentru Romania si Romani:
Prof. Paraschiva ABUTNARITEI, Alex CETATEANU (more TBA)
Responsabili: Mirela PENU, Smaranda LIVESCU, Oana COSTIUC, Maria si Ioan VISOSCHI
Vernisaje – EXPOZITII COLECTIVE ARTĂ si Viata in plastilina: Beatrice HUMINIUC, 8 ani – Responsabil – Oana A. COSTIUC
MODULE / DEZBATERI
28 iulie
Modul 1
(prezentari Powerpoint – 10’ plus discutii 10’)
- DESACRALIZAREA EDUCAȚIEI? Invatamant Hibrid
Importanta si Metode implementate 9:15 – 9:40
- Studiul /educatia in Republica Moldova, Transnistria si Ucraina
Sub semnul discriminarii? 9: 40 – 10: 00
Prof.: Zoia JALBA; Svetlana JITARIUC
Educatia in alte sisteme de invatamant 10:00 -10:30
- ACADEMIA fara FRONTIERE: Prof. Dr. Eduard COROPCEANU;
Prof. Dr. V STRATAN 10: 30- 11:00
- LANSARE ANTOLOGIA II UNIFERO Diamante Spirituale
Cu participare autori 11:15 – 12:00
Pranz –- Bufet 12 : 15 -13 : 15
Modul 1 (continuare) – 13 :15 – 14 :15
GENUL FEMININ în SITUAȚII SOCIALE TRAGICE / SOLUTII
Traficul uman și violența împotriva FEMEILOR /COPIILOR, a VIEȚII NORMALE – ÎNCĂ! – Prof. Elena MARUNTELU; S.L;
Politia de proximitate Brasov
RECUPERARE prin ÎNCURAJAREA FOLOSIRII CALITĂȚILOR, a CUNOSTINTELOR si prin EDUCATIE
- Cum deschidem PORTILE INSTITUTIILOR de INVATAMANT SUPERIOR – Tineret si nu numai – Magda PIRLEA, Master Studies,(RO) Prof Dr. Sebastian CHIRIMBU, Prof. Smaranda C. LIVESCU, PhD
Pauza – 14: 15 – 14:30
Modul 2 – 14:30 – 16:00
MARTIRI ROMÂNI NE-RECUNOSCUȚI
Cu participarea extraordinara a Dr. Mihai GANEA, prof. Virginia PARASCHIV (RO); Poet si scriitor Virgil CIUCA (USA); scriitor Mirela PENU
Lansare Proiect: Pentru Generatiile viitoare – NEUITARE
Oana A. COSTIUC si echipa UNIFERO
CONCURS GASTRONOMIC IRON CHEF Părinți și copii, Restaurante/ Fast Food – Vineri 28 iulie, ora 19:30 Hotel
Modul 3 – 29 iulie 9:00 – 12:00
PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI- SPECIALIZARE – SCRIERE PROIECTE
Parteneriate institutii educationale RO – USA
LECTIE MODEL – Invitati speciali printre care: Anca SERGIE (RO); Valeria Sanda IONITA (RO, BV); Elena MARUNTELU (RO); Oana Alina COSTIUC (IT); Smaranda CAZAN-LIVESCU (USA, Atl); s. a.
STARE de BINE/suport în STUDIU, RELAXARE, FERICIRE, REUȘITĂ
SĂNĂTATEA la îndemâna tuturor
DOCTORUL PSIHIATRU – AJUTOR în REZOLVAREA EXTENUĂRII, DEPRESIEI , ANXIETĂȚII – support pentru omul modern; epuizare vs relaxare
ANIMAȚIE / COMPUTER SKILLS – Utilizarea 3D in predare:
spec. Robert GHECIU
Pranz – 12:00 – 12:45
ACTIVITĂȚI 29 iulie 13:00 -14:30
LANSARE MANUAL si Ghid UNIFERO – LIMBA ȘI CULTURA ROMÂNĂ – PAȘAPORT IDENTITAR GLOBAL prin EDUCATIE – pentru elevi, adolescenți și adulți de origine română dar si profesori din ROMANIA si din alte tari
Oana A COSTIUC (IT), Mihai GANEA, Virginia PARASCHIV; Elena MARUNTELU (RO), Mirela PENU (RO), Victoria STRATAN (RM), Smaranda CAZAN-LIVESCU, L. Lucian (USA); Magda PIRLEA; Robert GHECIU (RO);
ADUNARE GENERALĂ – Propuneri proiecte si parteneriate intre scoli
(RO)/ si UNIFERO Inc. / scoli Romania si scoli /institutii educationale din Europa si SUA – Sedinta BD – Primire de noi membri; planificare /propuneri pt a XIV a Conferinta UNIFERO 2021); Citire Rezolutie
VIZITE de LUCRU – INSTITUȚII, CASE SOCIALE, monumente 14:30
ÎNCHIDERE OFICIALĂ
Pentru activitati Departament TINERET – Responsabili: Magda PIRLEA si Robert GHECIU
Detalii :
Pentru discutii/dezbateri si Completare REZOLUTIE UNIFERO Inc. 2023 propunem :
I – O societate educata in respect?
II – Școala de azi și școala pt viitor; Soarta cărților și a bibliotecii în era super mediatizării; BIBLIOTECARUL – doar arhivar al patrimoniului documentar?
Seniorii și biblioteca / Serviciile bibliotecilor publice pentru
persoane vârstnice.
III – Valoare și non valoare în contemporaneitate- Unde mergem de aici / Where do we go from here?
IV – Televiziunea, Radioul, mass media in general – influente negative sau sustinerea unei Romanii EDUCATE?
V – Diaspora / emigrarea/refugiatii si viata noastra –
Sugestii discutii Departament Tineret :
Probleme ale comunicării interumane. Eu și comunitatea –
informare si schimburi culturale pentru pastrarea identitatii dar si
pentru cunoastere reciproca intre comunitatile din Diaspora si tineretul din Romania.
Abordare – voluntariat – propuneri proiecte parteneriate;
Implicare si dezvoltarea increderii in sine – impiedicarea abandonului scolar – actiuni?
Trafic uman si pauperitatea – neobisnuitul cel de toate zilele- educatie scoala si parinti; Implicare psihologi/sociologi
informatii si actiuni; sanatatea incepe dinainte de nastere, s.a.
Programul poate suferi unele modificări de oră, ordine a vorbitorilor, etc, acestea fiind anunțate în timpul conferinței.
Evenimentul se va desfasura la Hotelul BELFORT Brasov si in parteneriat cu Primaria Brasov, Inspectorat Scolar Judetean, Organizatii locale, Politia de Proximitate, mass media.
Pentru detalii privind inscriere Conferinta, Deschidere Oficiala, Expozitie Arta Plastica, Targul International de Carte UNIFERO, cazare, Receptie si vizite de lucru ne puteți contacta la adresa de email :
Va asteptam !www.unifero.net
Topic: Diverse | Comments Off on UNIFERO (27 – 29 IULIE, 2023 – BRAȘOV, ROMÂNIA)
MĂSURÂND CLIPA
de Radu Botiş | 20 Mai 2023
Sufletul are sensibilități, iar drumul prin viața aceasta vremelnică a fiecăruia rămâne, poate, încrustat în mod invizibil ca o alternativă la nemurire. Viața pământească privită în complexitatea ei este unică dacă o raportăm la fiecare persoană însă acceptată ca un întreg al omenirii ea își are coordonatele bine stabilite. Lumea celor care au harul de a îmbrăca în straie alese cuvântul este aceea a frumosului prin excelență pentru că numai sufletele sensibile își pot contopi propriile trăiri renăscând prin cuvânt.
O incursiune în cartea „MĂSURÂND CLIPA”, care iese la lumină prin așezarea împreună a talanților celor două autoare, Mihaela CD și Aurelia Oancă ne face să descoperim afinități comune, ghidate după valori în care cu prisosință descoperim iubirea pentru sacru, prețuirea aproapelui, țara și familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simțămintele lor, în ceea ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant (Când treci prin anotimpuri) „Din focul verii calde am adunat culoarea? / Și am depus-o-n plete ce flutură în vânt, / Din brizele suave am adunat candoarea? / Ce mângâie făptura în fiece cuvânt”, decât să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oancă de-a lungul timpului dar toate aceste secvențe de viață au fost adunate și bine primenite precum un odor de preț aparte.
Ca un răspuns, asemeni unui ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin acest spațiu finit, precum o mărturie necesară curg asemeni unui firicel de apa din inima Apusenilor noștri (ca o frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD: „Şi-am adunat, puţin câte puţin / Scântei şi sunete de mandolină / Comori ce-al inimii foc întreţin / Jar şi cărbuni arzând în apa lină”, (Bucăţele din sufletu-mi cuvântat).
Plină de rafinament poetic definiția, indirectă, a vieții melodios redata prin sunetele mandolinei, bogății sufletești care și-au urzit arderea întru purificare, mulțumire, dar și răspuns ori odihnă la curgerea vremii. Obișnuim să spunem adesea că timpul trece, dar oare accentuăm suficient realitatea că viața aceasta trecătoare, finită în planul lumesc, trece încet, încet către marele fluviu al nemuririi? Păreri împărțite vor fi din acest punct de vedere însă încrederea în Divinitate ne dă dreptul să gândim, să punem pe talerul vremii încrederea că nu suntem veniți întâmplător pe pământul acesta, iar talanților pe care i-am primit în dar să le dăm șansa de a odrăsli.
Iată întâlnim în această carte ca ofrandă adusă poeziei de cele două autoare, care au copt pe altarul gândirii în jăraticul aspru al propriilor simțăminte roade mănoase, formate din mărgeaua brumei de dimineață, ori din tăcerea unor nopți nedormite. Poate ziua le-a poposit alături darnică întru totul cu binecuvântata lumină ori… uneori taina este greu de vădit! Poetul este urzit să n-aibă timp, când muza îl ispitește, mâna deretică din pana-i măiastră belșug de cuvinte, sensibile, balsamice chiar, iar mai apoi dăruite necondiționat tuturor.
„Ne plânge simfonia toamnei în priviri / Şi-n suflet ne şopteşte o romanţă… / Suntem aceeaşi, … cei din amintiri / Ce suspinăm prin cioburi de speranţă…” (Cioburi de speranţă). Ce frumos tablou redat într-o formă a trecerii fiecăruia, cu desaga prea plină de amintiri, dar cu privirea ațintită neșovăielnic spre ziua de mâine „prin cioburi de speranţă”. Probabil că nimeni nu este grăbit să plece din viața aceasta oricâte obstacole s-ar ivi, încercările sunt inerente, fac parte din firescul lucrurilor, vrem să ne apropiem de perfecțiune atât cât reușim și totuși simțim că mai avem atâtea de făcut, pare-se că timpul se condensează ori ziua trece prea grăbită, noaptea cu, uneori, monotonia ei ne dă răgazul să cumpănim „MĂSURÂND CLIPA” și constatăm că nimeni încă nu i-a stabilit unitatea de măsură. Abia acum vedem deslușit ce înseamnă fericirea cu adevărat și prețuim cu dreaptă măsură clipa prezentă? Răspunsuri, probabil, vom afla fiecare parcurgând cartea aceasta, vom înțelege că nu întâmplător, două poete, Mihaela CD și Aurelia Oancă, au ceva de spus, ceva mirific, iar sufletele lor sunt așezate cu totul în acest buchet de poeme.
Lecturând cartea, cu siguranță vom descoperi imagini poetice deosebite, cu bună mireasmă în care teme existențiale capătă nuanțe pline de armonie, răsfățul anilor care au trecut, bucuria vieții, încrederea că și mâine vom regăsi zâmbetul pentru întâmpinarea noii zile, dar si curajul de a accepta că amintirile sunt tot ale noastre. Las iarăși versurile care vin atât de firesc, complet și pline de sens, să-și urmeze firescul contemplând: „Mai lasă-mi, toamnă, înc-o bucurie / Nu-mi rupe frunza ultimului ram / Aşteaptă-mă cu vesta-ţi aurie / Mai lasă-i fericirii înc-un gram”. (Mai lasă-mi, toamnă!)
Clipă de clipă, minut de minut, căpătând valențe aparte iarăși versurile înnobilează starea de bine, mereu „MĂSURÂND CLIPA”: „Vă las poezia din sufletul meu / De plec fără să dau de ştire, / Să-i faceţi un loc într-un muzeu / Lumii să-i fie eternă oştire”. (Testament, Mihaela CD)
La ceasuri de taină, urzitori de frumos dau frumusețe tainelor din cuvinte deschizând uși către o lume a binelui, frumosului și a bunei conviețuiri între oameni.
Să fie de bun augur!
Topic: Diverse | Comments Off on MĂSURÂND CLIPA
« AnteriorulUrmătorul »
