« POEME DE PE MUNTELE NOPŢII… | Principal | Sarmana bogatie »
INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (28) – Trădare Bolşevică (2)
de Florin Bădican | Septembrie 28, 2009
INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI
TRĂDARE BOLSEVICĂ 2
Era trecut bine de ora patru când, o femeie pupăzată intra în curtea comunistului Barbu; De cum trânti poarta după obicei şi educaţie, pupăzata începu să strige ca la tac-so în Prundu:
-Mă frati-miu, dar unde dracu te pitişi? Nu-i nimeni pacilea?
-Dar eu sunt nimenea, răspunse tovarăşul frate, în timp ce cu mâinile pline de sânge, ieşea de sub polată construită în mare pripă?
-Ce dracu păţâşi mă frati-miu, întrebă pupăzata care deacum se retrăgea speriată? Nu cumva te bătuşi cu ţâganii şi te spintecară pă la spate?
-Nu te speria soru-meo; Ăsta-i sânge dă la un viţăl junghiat.
-Bine mă frati-miu, dar acu ce vină mai avu şi bietu animal?
-El n-avu nici-o vină, dar cum ştia că orice-ar face, până la urmă tot un bou bălţat ajunge, îmi ceru cuţitu şi să sinucisă sângur.
-Bată-te să te bată! Nu ştiu, dar sângili mă sperie ăl mai mult.
-Ia nu mai fă pă nebuna şi intră-n casă mai repede, admonestă şi nu fără motiv tovarăşul care deacum încerca să pară cât mai îngrijorat cu putinţă.
-Să ştii că nebună-i nevastă-ta care te ţâne dăgeaba în curte, iar eu trecui pă la tine doar într-o doară; Dă fapt eu mă duceam la plotoneru dân capu străzii, dar mă gândii să trec şi pacilea.
-Picaşi la ţanc surioară; Eu chiar mă gândeam cum dracu să-i trimit tablagiului, nişte muşchi dăla bun; Nu dalceva, dar trebuie să închidă şi el ochii; De soro, doar nu dăgeaba să făcu poliţai.
-Nu te mai strofoca frati-miu; Las că-i duc eu muşchiuleţu preferat, raportă bucuroasă femeia pupăzată, după care râzând intră în casă.
Luată pe nepregătite, Rada care tocmai aprinsese focu în soba pe care o cratiţă aştepta carnea crudă de viţel, tresări puţin speriată; Cum încă n-o văzuse pe pupăzată, gazda întrebă:
-Dar cine-i acolo omule? Tu eşti mă Ioane, sau mi să năzări?
-Bună zâua cumnată, dar ia uite-n ce mai viaţă vă scăldaţi!
-Fă Rico, tu eşti? Bată-te să ta bată, dar ce rău mă speriaşi.
-Păi de ce mă cumnată? Într-o săptămână ajunsăi dă speriat?
-Vorbeşti prostii; Eşti o muere mişto şi numai bună de măritat.
-Ştiu fă, dar după cum să vede treaba, vă cam pusărăţ pă trai.
-Păi ca oamenii săraci! Acu ce-ai vrea, să răbdăm dă foame?
-Mai rău dă mine cumnată, dar cum n-am ce dracu să fac…,
-De fă Rico, eu ţ-am zis să-l laşi dracu dă curcan; Cum este-nsurat, vrea doar să te reguleze şi atâta tot; Tu ca proasta, mori în fundu lui, dă parcă s-ar fi termenat bărbaţii cu bani şi drugă mare.
-Da cumnată, dar ce dracu să fac? Ăsta-mi căzu cu tronc şi cu altu nu mă culc.
-De fă Rico, să-ţi fie troncu dă râs; Ascultă-mă pă mine, cu nenorocitu dă tablagiu pân la urmă tot vei da de dracu; Păi tu nu vezi că te regulează doar când nevastă-sa este plecată cine ştie unde?
-Auzi cumnată, răspunse întristată pupăzata, până azi îmi fuse ruşine să-ţi spun care-i năcazu, dar cred c-am şi dat dă dracu gol.
-Da fă Rico, dar cât îi dă gol? Să nu-mi spui că eşti borţoasă.
-Doar o proastă ca mine putea să rămâe borţoasă; Uite fă cumnată, astăzi taman daia mă duc la el; Vreau să-i cer nişte bani.
-Bani de la un tablagiu, dar pentru ce dracu? Ce vrei să faci?
-Cum pentru ce? Numai pentru a scăpa dă plodu pă care-l port în burtă; Acum pricepuşi dă ce mă tot ţân după curu tablagiului?
-Bine fă Rico, dar ce faci dacă în loc dă bani, curcanul îţi dă un şut în cur? Doar n-oi vrea să te procopsăşti c-un copil dân flori?
-Fă cumnată, eu cred că numai un prost ar putea să strice bunătate dă cur; Doar asta-i place ăl mai mult la mine, răspunse amanta care deacum încerca să facă haz de necazul în care căzuse.
-Eşti o toantă şi jumătate, dar ia spune-mi: Barbu ştie ce faci?
-Nu fă cumnată, dar să nu scapi cine ştie ce vorbă; Nu dalceva, dar cum este cam nebun, ar fi în stare să-mi sucească gâtu ca la găină.
În timp ce cumnata se străduia să explice ce şi cum să facă în chestiunea nedoritului plod, în casă intră val-vârtej tovarăşul Barbu; După ce înmână un pachet cu carne macră, fratele ordonă:
-Uite colea Rico; Dai pachetu poliţaiului şi zâci că este de la Barbu cheferistu; Ştie dumnealui când şi cum să închiză ochii.
-Da mă omule, dar nu este cam mult, doar pentru că închide nişte ochi?
-Fă nevastă, ia mai taci dân gură; La cât îi cer, cum dracu să fie prea mult?
-Cumnată, eu cred că frati-miu are dreptate; Doar nu-i dă în fieşcare zi.
-Bravo mă soru-meo! Uite că nici nu te ştiam prea dăşteaptă.
-Sunt mă frati-mio şi încă mă mai fac, dar acuşa chiar că plec.
-Rico, dacă nu vrei să dai dă dracu, ia aminte la ce-ţi spusăi.
-Da cumnată, dar pân la urmă poate fac la un fel convenabil.
-Fuga marş Rico, ordonă răsuflând uşurat, tovarăşul Barbu.
-Bine mă omule, dar acuşa ce dracu pui la cale? Doar nu tăiaşi dă pomană un viţăl cât un bou, întrebă Rada după plecarea pupăzatei.
-Fă muere, ordonă tovarăşul care deacum încerca să pară cât mai autoritar cu putinţă, după ce să înserează am câţiva tovarăşi la masă, dar cum este cam secretoşi, ar putea să se ferească dă tine.
-Să înţeleg că nu trebuie să vă stau pă cap?
-Fă muere, pricepuşi dă parc-ai fi nevasta tovarăşului Barbu.
-Păi atunci mă duc la vecina care ştie doar să tăifăsuiască.
-Bine fă muere, dar ai şi tu grijă ce dracu cleveteşti; Nu dalceva, dar copoii numa ce aşteaptă să mă înhaţe şi să mă bage iar la mititica.
-Ştiu că vrea să te înhaţe boii dă jandari; Doar nu mi-s proastă.
-Bravo fă muere, ordonă meticulos tovarăşul, dar până să te duci la vecină, scoate şi tu o sticlă cu ţuică; Nu dalceva, dar aş vrea să mă cinstesc cu tovarăşii care mai pă seară vine pă la mine.
-Bine mă omule, se declară de acord nevasta comunistului Barbu, după care bucuroasă plecă să execute ordinul tovarăşului de viaţă.
*****
Timp de aproape juma de oră, tovarăşii muncitori sosiră unu câte unu şi atunci când gazda-i întâmpina cu salutul care deacum le era atât de scump şi drag, se bucurau ca nişte copii fără minte.
-Noroc mă tovarăşu muncitor şi fii bine venit în casa mea.
-Noroc mă tovarăşu Barbu, salutau cu glas scăzut, după care bucuroşi nevoie mare, intrau cât mai repede în casa conspirativă.
După ce şi ultimul tovarăş trecuse cu bine de bariera copoilor de la Siguranţă, gazda se mai plimbă puţin prin curte; Câţiva câini mai lătrară o vreme la luna frumos colorată, după care sătui de atâtea inutile ham-hamuri, tăcură ne-împăcaţi; Cum totul părea să fie în ordine, gazda puse zăvoru la poartă şi frecându-şi mâinile de atâta bucurie comunistă, intră repede în casă.
-Noroc tovarăşi şi bine că n-avusărăţ parte dă copoi şi jandari.
-Noroc tovarăşu Barbu, răspunse în cor adunătura comunistă.
-Mă tovarăşilor muncitori, întrebă comunistul Barbu şi nu fără motiv, mai nainte da vorbi dă nişte săcrete secretoase, cred că trebuie să ştim dacă ne adunarăm cu toţii.
-Eu zic că este toţi tovarăşu Barbu, raportă un tovarăş care deacum încerca să glumească, dar mai bine strigaţi catalogu de la şcoală.
-Mă tovarăşu Găină, glume dân trastea să face doar la sărvici.
-Mai ales atunci când pentru a trece timpul, stăm şi flecărim.
-E bună şi gluma tovarăşu Barbu; La cât de săraci este muncitorii cheferişti, ce dracu să facă toată ziua? Glumeşte doar ca să nu le pleznască dibla.
-Da mă tovarăşu Găină, dar când comisaru şi copoii ne urmăreşte până şi la privata-n care ne facem nişte nevoi, nu cred că-i bine să glumim; Acu pricepi dă ce trebuie să fim cu ochii în patru?
-Ai dreptate tovarăşu Barbu, aprobară comuniştii care deacum păreau tot mai atraşi de mirosul cărnii de viţel; Deacuşa suntem cu ochii în patru părţi cardinale.
-Bă tovarăşi, mie-mi zâsă tânăru care fusese angajat la revizie, dar cum dracu-l chiamă? Ştiu că are un nume dă animal, dar uite că uitai cum îi zice.
-Nume dă animal? Nu cumva vorbeşti dăspre tovarăşu Lupu?
-Aşa bă tovarăşe; Uite că chiar tovarăşu Lup îmi zise cum că vagoanili va forma o garnitură în triaj şi abia dupaia va pleca pă frontu în care să luptă fraţii noştri sovietici.
-Da mă tovarăşe, numai că undeva cred că s-a stricat căruţu.
-Şi de ce dracu nu-l reparăm? Avem dăstule piese dă rezervă.
-Ştiu mă tovarăşu Barbu, dar cum dracu să-l mai reparăm dacă Lupu dăspre care vorbirăţ mai adineauri, fuse arestat dă nişte copoi dă la Siguranţă?
-Bine mă tovarăşu, dar când zâci că-l arestară?
-Azi pe la prânz tovarăşe Barbu; Fără să spue care-i motivu, îl săltară chiar când ne pregăteam să mergem la masă.
-Înseamnă că situaţia cu deversiunea să îmbârligă rău dă tot.
-În cazu ăsta noi cum dracu mai punem atâtea bum-bumuri?
-Chiar tovarăşe Barbu, acu va trebui să ne dăscurcăm altfel.
-Da mă tovarăşu Mişcă, dar nu te grijora; Tu nu ştii, dar bombili bum-bumuri este toate la loc sigur; La ordinul tovarăşului Beria şi pă care nu să poate să nu-l cunoaşteţ, le vom pune sub saşiuri.
-Bine tovarăşu, dar când dracu le mai aprindem? Te întreb doar pentru că tovarăşu Lupu mi-a spus cum că bombili poate fi găsâte şi dă copoi.
-Ştiu tovarăşe Mişcă, aprobă gazda şi nu fără dojană, dar nici noi nu putem arunca în aer, nişte vagoane care-i goale pă dinăuntru.
-Ai dreptate tovarăşe Barbu, dar pă fruntea noastră nu scrie cuvântu prost.
-Păi când toţi comuniştii este numai oameni dăştepţi şi taman buni pentru a domni în ţara lu Papură Vodă, cum dracu vrei să scrie cuvinte nasoale?
-Tovarăşe Barbu, dacă tot suntem nişte oameni dăştepţi, hai să le bubuim cât mai dăgrabă; Nu dalceva, dar până când face rost dalte vagoane, poate câştigă sovieticii în războiu mondial al lumii, îşi dădu cu părerea comunistul care nu întâmplător fusese eliberat de comisar Pitaru.
-Nu judeci rău tovarăşu Ştefan Gheorghiu, numai că-n celula noastră, toate să face la ordinul care trebuie să vie dă la centru; Acuşa înţelegi?
-Da mă tovarăşe Barbu, dar ordinu când dracu mai vine? Nu-ţi dai sama c-am putea fi arestaţi cu toţii, dă copoii comisarului Pitaru?
-Ia nu-ţi mai fă atâtea griji tovarăşe Mişcă; Nu peste multă vreme, va veni ordinul dă la centru şi doar atuncea va trebui să ne grăbim mai cu grabă.
-Aşa vom face tovarăşe Barbu, dar ştii ce n-am priceput eu?
-Ia spune-mi tovarăşu Găină? Ce ţi se pare atât dă ne înţeles?
-Pân acu abia dacă ne întâlneam câte doi, doar ca să mai şchimbăm câte-o vorbă, iar astăzi noi facem şedinţă în toată regula; Păi bine tovarăşi, dacilea copoii lu Pitaru nu ne va lua ca dân oală?
-Mă tovarăşu Găină, reproşă gazda şi nu fără motiv, ăi care face în pantaloni dă frica copoilor, nu este nişte comunişti în care fraţii sovietici, să aibă încredere la bine şi mai cu seamă la greu.
-Păi tovarăşe Barbu, numa să vină mai repede fraţii sovietici; Atuncea o să vedeţi ce încredere mai insuflează muncitorii români şi cât de mult se va bucura.
-Ai dreptate tovarăşe Ghiorghiu, dar ca să avem mai mult curaj, nu cred c-ar fi rău să cinstim un păhărel de ţuică bătrână; Nu dalceva mă tovarăşilor muncitori, dar muerea mai să n-o scoaţă dân beciul pitit la subsolu dă sub casă.
După ce umplu ţoiurile aliniate ca nişte răcani instruiţi, tovarăşul Barbu toastă de la înălţimea celor patru clase primare; Clase absolvite în şapte ani, cu foarte multe plocoane şi cu ceva parale:
-Tovarăşi, să bem pentru victoria când la fel ca muncitorii sovietici, o să-i băgăm la pârnaie pă toţi boierii, pă toţi patronii şi nu-n ultimu rând pă regili care-i neam cu nemţii şi cu germanii.
-Noroc mă tovarăşe Barbu; Altfel nici n-are cum să fie, hotărâră în plen muncitorii, după care băură cu poftă licoarea ce-avea să însufleţească şi mai mult, şedinţa celor câţiva comunişti români.
-Bună ţuica bătrână, aprobă pozitiv unul dintre tovarăşi!
-Păi dacă arde ca focu, îşi dădu cu părerea tovarăşul Găină.
-Dacă-i ţuică de Piteşti, cum dracu să nu arză ca focu? Acu dacă tot vă plăcu atât dă mult, eu zic să mai mergem un rând, hotărî tovarăşu Barbu, după care umplu ţoiurile aşezate-n neorânduială, pe aceeaşi masă de lemn scorojit de vremuri şi de multă indolenţă proletară.
-Te gândişi la toate, aprecie pozitiv tovarăşu Ghiorghiu, după care însetat, dădu pe gât lichidul ce părea să fie mai tare şi mai gălbui.
-De mă tovarăşi, raportă gazda care dintr-o pornire proletară, părea să fie mândru de misiunea ce avea să-i ofere adevărate împliniri bolşevice, eu doar pentru cauza muncitorilor, făcui ce putui.
*****
Până spre dimineaţa zilei de Sâmbătă, garnitura formată doar din câteva vagoane de marfă, se afla garată în staţia Goleşti şi din ordinul cine ştie cărui impegat, fusese trasă pe o linie de aşteptare; Tocmai bătuse ora nouă când, soldaţii care asigurau paza întregii garnituri, executară un ordin venit de cine ştie unde; Se aliniară pe un peron din faţa staţiei şi lăsară trenul de marfă în grija tovarăşilor muncitori; Bucurându-se de momentul care deacum părea prielnic, cei câţiva tovarăşi se năpustiră asupra vagoanelor şi aprinseră fitilele bum-bumurilor care trebuia să arunce în aerul parfumat de fumul unei locomotive, speranţa de libertate a întreg neamului românesc; După ce săvârşiră isprava pentru care Scaraoţki putea să le acorde diplome de merit, cei câţiva muncitorii se retraseră într-un loc în care nu de multă vreme, aştepta un camion cu prelată; Până la urmă urcară cu toţii în maşina care deacum urma să-i scoată cât mai repede cu putinţă, dintr-un spaţiu atât de exploziv; Văzându-se sub prelată, tovarăşul Barbu întrebă cu aceeaşi hotărâre proletară:
-Mă tovarăşi, da şoferu ăsta ce mama dracu face dă nu mai porneşte? Te pomeneşti că-l apucă burta şi în loc să pornească motoru, stă în privata gării.
-Ia lasă-l în pace tovarăşe Barbu; Va porni el pân la urmă.
-Da mă tovarăşi, dar eu care stau foarte bine cu urechili, nu auzâi pân acuşica nici-o bubuială care să arunce-n aer trinul făcut dân vagoane dă marfă.
-Ai dreptate tovarăşe Găină, pân acuşa trebuia să sară în aer toată gara Goleşti; Ce dracu s-o fi întâmplat, doar aprinsărăm atâtea fitile?
-De mă tovarăşe Mişcă, nici eu nu ştiu ce dracu să mai cred.
-Nu ştiu dă ce dracu mă tovarăşi, dar acilea nu-i lucru curat.
-Ai dreptate tovarăşe Mişcă, ordonă şi nu fără motiv muncitor Găină; La cât dădurăm dracilor să înghită, acilea trebuia să fie iadul pă pământ.
În timp ce comuniştii secretarului Ştefan Ghiorghiu se străduiau să înţeleagă ce se întâmplase, prelata din spatele camionului era dată la o parte; Ochiul istoriei va încerca să-i pozeze pe cei care hulindu-l pe Dumnezeu, cătau într-o vreme tulbure, câţiva demoni care să le asigure viaţa şi viitorul îndepărtat; Aflat în spatele soldaţilor care executând un ordin, înconjuraseră camionul plin sabotori, comisar Pitaru ordonă cu aceeaşi voce fermă: Cred că aşa trebuia să fie domnule maior, dar de astă dată n-am prins decât nişte infractori mărunţi; La secţie cu tovarăşii; Încărcat cu sabotori, camionul militar porni cu viteza mijlocului de secol, îndreptându-se spre şoseaua naţională; După doar câteva sute de metri, maşina în care se aflau tovarăşii pe care nu întâmplător spionajul sovietic îi făcuse cadou celor de la Siguranţă, reduse din viteza care la vremea războiului nu permitea celor cu frică de Dumnezeu, să evadeze spre o lume mai bună; Mulţumindu-ne cu lumea în care ne-am născut, să fim atenţi la căruţa care blocând camionul pentru puţină vreme, o coti printre două rânduri de pruni şi în cele din urmă se opri în grădina unui presupus gospodar.
-Da comisare, dar ce dracu facem cu cei din căruţă, întrebă şi nu fără motiv maiorul care din cauze nu prea greu de înţeles, conducea maşina care n-avea nici măcar număr de înmatriculare?
-Ai răbdare domnule maior; Nu vezi păduricea de salcâmi?
-Încă mai mai văd comisare; Din fericire, n-am orbul găinilor.
-Foarte bine domnule maior; Opreşti la intrarea în pădurice.
-Bine comisare, dar nu-i prea riscant de unu singur? Nu te supăra, dar cred că pentru siguranţa unui mare expert în criminalistică, va trebui să mergem împreună.
-Mulţumesc domnule maior, dar de unde ştii că sunt singur?
-Ştiu doar că nu ai încredere şi asta de foarte multă vreme.
-Domnule maior, de astă dată n-am avut încotro şi a trebuit să mă încred în câţiva ofiţeri de nădejde; Deacum sper să-i găsesc printre tufişurile pe care le vezi înşirate pe marginea drumului.
-Bine domnule comisar, raportă maiorul care nu fără motiv oprea maşina la marginea pădurii de salcâmi, dar eu unde să vă aştept? N-ar fi bine în acest loc?
-Nu domnule maior; Ne vedem la secţie, ordonă comisarul care hotărât încerca să dispară în pădurea lipsită de frunze şi viaţă.
În timp ce comisar Pitaru Nicolae se întâlnea cu nişte băieţi de încredere, căruţaşul coborî de pe şuzletul din faţă; Deschise o poartă de laţi şi trase căruţa-n curte; Vădit îngrijorat, tocmai scotea resteul din jug şi încerca să elibereze boul de hăis când, gospodina care deacum sta proţăpită în uşa grajdului, începu să strige c-o furie tot mai greu de stăvilit:
-Bine că venişi mă omule! Nu dalceva, dar dă mai chiauneai pă cine ştie ce coclauri străineşti, acuşa mai că trebuia să-ţi dau dă pomană.
-Fă muere, taci dracu dân gură şi nu mai vorbi atâtea prostii.
-Păi cât vrei să mai tac mă omule? Tu mai mereu faci ca tine şi nu ştiu cum dracu să întâmplă, dar mai totdeauna iese pă da îndoaselea.
-Ia lasă tu clanţa şi mai bine zâ-mi dacă mă cătară tovarăşii.
-Cum vrei mă omule bolând şi rău, răspunse femeia cu glas abia şoptit, dar să ştii că de câteva ceasuri, în casă te aşteaptă un coşar.
-Cine dracu zici că mă aşteaptă, întrebă puţin mirat căruţaşul?
-Mă omule, ăsta-i un coşar care-mi zâsă, dar cu mare fereală: Auzi mă ţaţo, ca să vorbesc unui Croitor, pe mine m-a trimis tovarăşu Barbu.
-Fă muere, ia nu mai cleveti şi vin-o niţăluş pân la mandea.
-Ce dracu vrei mă omule, întrebă femeia cu acelaşi glas scăzut?
-Muere proastă, cred că deacuşa ceva nu-i în regulă; Cine ar putea să fie coşaru? Ce dracu fă Nuţo, doar n-avem nici-un coş dă curăţat.
-Bine mă omule, dar tu dă ce crezi că ceva n-ar fi în regulă?
-Păi fă muere tâmpită, ceva nu să potriveşte cu nici-un chip.
-Dar până astăzi cum dracu să potriviră toate câte le făcuşi?
-Uite că se potriviră, dar nu mai sta ca proasta şi ajută-mă să duc sacu ăsta în pătul; Fă muere, tu eşti surdă sau căpiaşi deabinelea?
Văzându-şi sacul asigurat, gospodarul intră în casă; Abia dacă deschise uşa când, coşarul care deacum părea să-şi fi pierdut răbdarea, atacă în forţă:
-Mă omule, să ştii c-am venit doar pentru două coşuri mari.
-Bine mă coşar necunoscut, dar nu-i prea dăvreme? Nu dalceva mă omule, dar pân la vară este timp berechet, răspunse gospodarul luminându-se la faţă.
-Ştiu mă tovarăşe Croitoru, numai că pentru tine timpul s-a oprit; Nu eşti tu sabotoru pe care-l cătăm de atâta amar de vreme, întrebă şi nu fără motiv falsul coşar?
-Da mă coşarule, răspunse bâlbâit comunistul, numa că eu…,
-Numai că ce mă comunist idiot, întrebă motivat locotenent Lupu, în timp ce scotea un pistol pregătit pentru tragere?
-Vroiam să vă spun că eu sunt doar peştişoru cel mai mititel.
-Şi tu vrei să cred că peştele cel mare ne-a scăpat pentru a cine ştie câta oară? Asta trebuie să înţeleg tovarăşe Croitoru, întrebă locotenentul care nerăbdător, îl încătuşa pe sabotorul comunist?
-Tu n-ai decât să crezi ce vrei coşar Lupu; Eu ştiu că voi fi arestat pentru cine ştie câtă vreme, dar dă ciripit n-am să ciripesc niciodată.
-Bă comunistu dracului, ameninţă furios locotenentul care deacum se vedea deconspirat, după prima şedinţă cu pumn de fier, cred c-o să ciripeşti şi ce ştii şi ce nu ştii.
-Asta rămâne de văzut coşar Lupu; Astăzi poate că este greu de crezut, dar până la urmă cred că va muri toţi pumnii de fier; Aşa să ştii coşarule.
-Ieşi afară comunist idiot; Nu dalceva, dar cred c-a venit vremea să mergi la mititica, ordonă ofiţerul care dincolo de regretul deconspirării pe ultima sută de metri, încerca să se mulţumească cu prada pentru care maiorul Botez îl va felicita şi-l va premia.
-Aoleu coşarule! Acu dă ce Doamne iartă-mă-l legaşi cu nişte zăbale dă fier, începu să strige disperată, nevasta tovarăşului Croitoru?
-Taci fă muere dân gură şi nu te mai văicări ca proasta; Când o vedea că alţii calcă legea ţării sovietice, îmi va da drumu imediat.
-Eşti un prost mă omule! Pă-i vinovaţi nu-i prinde niciodată.
-Mă femeie, ordonă sever locotenentul Lupu, ia nu mai boci de pomană; Pentru cât rău făcu, din puşcărie nu-l mai scapă nici dracu.
-Bine maică, dar nu-i sânguru vinovat; Păi dă ce numai pă el?
-Ai dreptate femeie; Acu deschide uşa de la pătul şi vom aresta un infractor mai mare decât el, ordonă cu fermitatea-i cunoscută comisarul care însoţit de câţiva băieţi special pregătiţi pentru astfel de acţiuni, săriseră pârleazul care da spre grădină şi intraseră în curte.
-Mă omule, să ştii că eşti un prost; Ia uite în ce căcat intraşi.
-Fă muere, taci dracu din gură; Nu vezi că spui numa prostii?
-Ia spune tovarăşe Croitoru, în afară de sabotorii pe care ia pus să arunce în aer un tren minat doar cu nişte artificii expirate, ce alt cadou zici că ne-a mai trimis lunganul din Domneasca?
-Păi dacă tot venişi pân acilea, dă ce nu vezi cu ochii tăi, raportă în doi peri comunistul?
-Nu vă supăraţi domnule comisar, dar asta-i treaba poliţiei, raportă locotenentul Lupu, pentru ca mai apoi să dea năvală peste femeia care blestemând nefericita-i soartă, tocmai intrase în pătul.
Lipsa de experienţă şi încercarea de-a se împăuna în faţa unui comisar de la Siguranţă, făcură din locotenent Lupu Valeriu, o ţintă sigură pentru banditul care înarmat c-un pistol dăruit de lungan, trase fără să ezite câteva gloanţe ucigaşe.
-Banditu dracu, înjură comisar Pitaru Nicolae, cu patima birjarului calificat la locul de muncă, după care urcă o scară de lemn şi descărcă pistolul în asasinul domnişoarei Sonia!
Topice: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (28) – Trădare Bolşevică (2)
Comentarii închise.
