Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

Arhiva pentru Octombrie, 2009

« Anteriorul

A FI ROMÂN ÎN CANADA – CU ŢARA ÎN SUFLET

Sâmbătă, 31 Octombrie 2009

REFLECŢII NECESARE O N E S T I T A T E (Puterea unei rugăciuni) Zilele trecute mi-am pierdut portmoneul. Eram în Scarborough. În el aveam toate cardurile şi cam $50, aşa credeam. Portmoneul nu era de regretat. Era cam obosit şi se cerea schimbat, dar încă mă mai atrăgea forma lui. Pentru cei $50 […]

Daruri

Vineri, 30 Octombrie 2009

Cum ai Tu grijă, Doamne, de cei răi, Şi-ntâi, şi-ntâi, de cei ce nu-s ai Tăi – Din tot ce ai creat, cum tot împarţi La lacomi, la roboţi, şi dezmăţaţi – Împarte, Doamne, dă-le mai departe, Da şi aici, şi dincolo de moarte – Şi pentru cei pe care îi iubeşti, Nu da nimic […]

EDIFICIUL CULTURII ŞI FAPTA CARE ZIDEŞTE (2)

Joi, 29 Octombrie 2009

…continuare  Programul Intermundus Media are în vedere reperele fundamentale ale personalităţii umane: cultura, memoria, istoria, arheologia, vestigiile trecutului, văzut ca un arc uriaş transgresând Timpul şi Spaţiul, arheologia culturală, şi în acest domeniu de referinţă, dl. Artur Silvestri a făcut cercetări, şi a scos la iveală comori de cultură şi limbă. De altfel, s-a dovedit […]

EDIFICIUL CULTURII ŞI FAPTA CARE ZIDEŞTE (1)

Miercuri, 28 Octombrie 2009

Venind pe lume în calitate de creaturi, ni s-a oferit harul special de a fi (co)participanţi la crearea unor opere menite să ne definească. În această privinţă, hotărâtoare rămâne Clipa aceea providenţială a întâlnirii cu o personalitate de excepţie care poate să-ţi schimbe destinul. Determinarea aceasta are ca urmare decizia de a-ţi oferi talantul propriu […]

« Anteriorul