Reconectarea cu rădăcinile
de Radu Botiş | 5 Septembrie 2024
Reconectarea cu rădăcinile -Tabăra culturală “Oprește-mă la tine Maramureș,2024
Tabăra culturală “Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp” (29 august – 1 septembrie), și în acest an, a fost un eveniment de mare amploare, reunind personalități și publicaţii culturale locale și din țară, având ca scop principal promovarea valorilor tradiționale și literare românești.
Partenerii și contribuția lor la eveniment
Un rol esențial în organizarea și buna desfășurare a taberei a fost jucat de partenerii de prestigiu, fiecare contribuind prin intermediul specificului la îmbogățirea programului cultural:
-Revista ,,Luceafarul de vest”, Timișoara;
-Revista ,,VIP Seniori”, Timișoara;
-Revista ,,Mărturii Maramureșene”, Ulmeni;
-UZPR,Filiala Maramureș;
-Cenaclul Scriitorilor din Maramureș;
-L.S.R., filiala Maramureș.
-A.N.C.M.R.R., Filiala ,,Pintea Viteazu”, Maramureș;
-Asociația Culturală ,,Ion al Anei”, Băsești;
-Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca;
-Editura Armonii Culturale, Slobozia-Urechești;
-Editura Casa Cărților, Baia Mare;
-Blogul ,,Moara lui Gelu”, Lucăcești;
Concursurile literare și premiile
Tabăra a inclus două concursuri literare de mare interes, coordonate de Vasile Bele și revista „Din vatra satului”, care au stimulat creativitatea și originalitatea participanților:
- Concursul de Tautograme – O provocare literară complexă, care i-a invitat pe participanți să creeze texte pline de sens, folosind doar cuvinte ce încep cu aceeași literă. Acest concurs a evidențiat abilitățile lingvistice și jocul de cuvinte, aducând în prim-plan frumusețea limbii române.
- Concursul – Personalitatea lui Vasile Lucaciu – Dedicat unei figuri istorice marcante din Maramureș, Vasile Lucaciu, concursul a explorat impactul acestuia asupra istoriei și culturii naționale. Participanții au scris eseuri sau lucrări literare despre viața și realizările acestui mare patriot.
Premiile și diplomele acordate au fost oferite ca o recunoaștere a talentului și efortului creativ, iar acestea au fost înmânate participanților de către Vasile Bele și echipa sa.
Dintre cei prezenți în tabără amintim pe:
Olimpia Mureșan,Radu Botiș, Gavril Babiciu, Mihai Marian, Gelu Dragoș, Lotica și Simion Vaida, Cornel Cosmuța (MM), Maria Tomița Corini (Republica Moldova), Dumitru Buțoi (Timișoara), Mioara Baciu (Galați), Natașa Peteu (Medgidia),Georgeta Tudor și Sofia Marin (Buzău), Marieta Coman (Turda), Mirela Cocheci și Carmen Pinte (Petroșani),Mihaela Leliana Rădulescu,Cristian Mărgineanu (Craiova), Marinela Belu Capșa, Luci Trușcă, Zenovia Zamfir și Andrada Diaconescu (Vâlcea), Dumitru Tâlvescu (Hunedoara),Florentina Danu (Brașov), profesori și copii de la Școala Gimnazială Satulung, Maramureș, Vasile Bele (Maramureș)-organizator.
Importanța evenimentului
“Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp” nu a fost doar o tabără literară, ci un adevărat festin cultural. Într-o lume tot mai grăbită și modernizată, astfel de inițiative contribuie la reconectarea oamenilor cu rădăcinile lor, la conservarea tradițiilor și la promovarea culturii autentice. Implicarea numeroșilor parteneri culturali și editoriali a asigurat succesul evenimentului și a pus bazele unor viitoare colaborări literare și culturale în Maramureș și nu numai.
De asemenea, merită menționată munca neobosită a coordonatorilor, în special a lui Vasile Bele și echipei sale, care, prin viziunea lor, au reușit să creeze un cadru în care creativitatea, istoria și tradiția s-au întâlnit într-o armonie perfectă. Concursurile de Tautograme și cel dedicat personalității lui Vasile Lucaciu au fost inițiative minunate, care au provocat participanții să își exprime abilitățile literare, aducând un omagiu valorilor culturale ale Maramureșului.
Tabăra a demonstrat că Maramureșul rămâne un loc viu din punct de vedere cultural, un spațiu în care tradițiile, literatura și valorile autentice găsesc mereu ecou în inimile oamenilor.
Felicitări organizatorilor și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment deosebit! Tabăra “Oprește-mă la tine Maramureș, oprește-mă în tine anotimp” a fost un exemplu remarcabil de colaborare și dedicare în slujba culturii românești. Prin implicarea activă a partenerilor și participanților, s-a reușit nu doar organizarea unui eveniment literar de succes, ci și consolidarea unei comunități culturale unite de respectul pentru tradiție și iubirea pentru cuvântul scris.
Acest eveniment a dovedit că, prin efort colectiv și pasiune, tradițiile și cultura pot fi păstrate vii și transmise mai departe, inspirând generații viitoare. Fiecare participant a adus o contribuție valoroasă la succesul taberei, iar acest lucru se reflectă în impactul profund pe care astfel de manifestări culturale îl au asupra comunității.
Un sincer mulțumesc și felicitări tuturor pentru devotamentul arătat față de promovarea culturii și a valorilor naționale. Maramureșul rămâne, prin asemenea evenimente, un reper al autenticității și al frumuseții tradițiilor românești.
Topic: Diverse | Comments Off on Reconectarea cu rădăcinile
Ziua Limbii Române
de Radu Botiş | 31 August 2024
În Tăcerea Limbii Române
Radu BOTIŞ
Cuvintele se nasc
precum semnele de amintiri pierdute
în veacurile ce ne preced,
unde ecourile sunt doar șoapte
într-un vânt ce poartă parfumul străbun.
Scrisul se conturează pe pagini
ca o hartă a dorințelor noastre,
fiecare literă un refugiu,
un adăpost pentru gânduri
care se strecoară între noi vise.
Limbajul nostru, ca un râu vechi
curge în valuri de nostalgie
și de curaj, în amintirile
care ne definesc, ne leagă
de pământul și istoria noastră.
Astăzi, cu fiecare cuvânt rostit,
aducem omagiu celor ce-au fost
și celor ce vor veni,
să păstrăm vie flacăra
în care ard poveștile noastre.
Topic: Diverse | Comments Off on Ziua Limbii Române
Furtuna
de Radu Botiş | 21 August 2024
Se adună norii, grei, deasupra orașului
Ca niște uriași ce se pregătesc să se prăbușească,
Vântul șuieră și rupe liniștea
Cu forța unei bestii nemărginite.
Timpul pare să se oprească,
În așteptarea apocalipsei ascunse în fiecare rafală.
Cumpănește cerul între marea de nori,
Și fulgerele se strecoară,
Ca niște linii de foc desenate pe un tablou întunecat.
Furtuna izbucnește cu un strigăt de furie,
Scuturând pământul și răsturnând visele
Într-o simfonie de haos și distrugere.
Apa se adună în râuri ce se umflă,
Într-un dans amețitor de valuri și spume,
Marele ocean și-a scos furia la iveală
Și valurile se aruncă, se prăvălesc
Ca niște uriași în luptă,
Împotriva stâncilor ce se ascund.
În mijlocul tumultului,
Există un moment de tăcere absolută,
În care întreaga lume pare că respiră adânc
Pregătindu-se pentru următoarea lovitură
Căci în inima furtunii,
Se ascunde o tainică, rece,
Reînnoire.
Așa cum furtuna se retrage,
Lăsând în urmă o lume schimbată,
Ne regăsim în ruinele viselor noastre,
Cu lecții învățate în strigătele vântului,
Pregătiți să întâmpinăm soarele ce va răsări
Pentru o lume curățată de furia norilor.
Topic: Diverse | Comments Off on Furtuna
Alexandru Petria scrie având ca principiu dictonul „fiecare cu ploaia lui”
de Gelu DRAGOŞ | 1 August 2024
Pentru început să-mi explic titlul recenziei prin vorbele poetului: „…Ploaia ținea să-mi fie tovarășă,/Ploaia mă cicălea/ să culeg căpățânile de varză și cartofii din grădină,/ că ea m-a ajutat cu ele,/să scriu, să nu umblu după fufe/ când niciunul nu știe cât timp mai are,/ Ploaia era cu gelozia pe piele,/ ploile din jur o ocoleau,/ cum lași intimitate celor căsătoriți,/ Ploaia mă avea pe mine/ și era voluntară și cu idei fixe și nu voiam să mă părăsească,/ e ceva logică în gândul ca fiecare om să aibă ploaia lui”, adică acest fenomen natural pentru Alexandru Petria înseamnă mult mai mult, ploaia îi oferă copilului o anumită condiție socială, apoi ploaia prin talentul nativ și sudoarea nopților nedormite cu scrumiere pline, să și-o facă prietenă pe viață, să-i dea statut de reînviere spirituală, în aceste vremuri caniculare. De altfel ploaia este obsedantă în opera poetică a lui Alexandru Petria, fie și pentru renașterea vegetală, ca să nu mai vorbesc de cea poetică!
Alexandru Petria este un poet sincer, adevărat, nonconformist, în vogă, foarte citit de tânăra generație și nu numai, iar prin volumul „Triaj prin sânge și valuri”, editura „Tribuna” Cluj Napoca, acest fapt este accentuat și reconfirmat.
Câteva date (unele insolite) despre autor sunt necesare: Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Debut publicistic şi poetic în „Tribuna“ în 1983. Studii întrerupte de psiho-sociologie. Cărţi publicate: Neguţătorul de arome (1991, poeme), 33 de poeme (1992) şi La ce bun poeţii… (colectiv, interviuri). În 2010 apare romanul „Zilele mele cu Renata”, la editura Tritonic. Colaborări la toate revistele literare importante. După 1989 este şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; fondator, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean „Gazeta someşeană“ – primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor – 1992; redactor investigaţii, între 1992-1994, la revista bucureşteană Zig-Zag, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu – între 1992- 1996 locuiește la Bucureşti; 1994-1995 – reporter investigaţii la ziarul Cotidianul; 1995-1996 -redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi Hermes şi redactor la săptămânalul Partener publicat de trustul România Azi. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactorul şef al săptămânalului Monitorul de Someş, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicaţie, lunarul Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla, al cărei director este şi în prezent.
Să trecem acum la poetul Alexandru Petria, pe care l-am cunoscut printr-un prieten comun – regretatul poet, eseist, publicist Ioan Pavel Azap – în capitala Transilvaniei, la „Zilele Liviu Rebreanu” cu mulți ani în urmă. Despre el, într-o anumită împrejurare, cunoscutul eseist, poet şi critic literar Liviu Antonesei a afirmat, fapt ce este valabil și despre volumul de față: „Poezía scrisă de Alexandru Petria e în întregime pe măsura omului. Deschisă, îndrăzneață, cinică uneori, personală, cu o marcată notă expresionistă. Mă bucur atât de mult să-l redescopăr pe tânărul meu prieten într-o formă de zile mari. Indiscutabil, Alexandru Petria e un om cu care poți să mergi în pădure, un tovarăș de nădejde în toate împrejurările”.
O primă calitate ale poeziilor lui Alexandru Petria este mesajul puternic, tranșant. El „nu se joacă” ci spune lucrurilor pe nume, fie că vorbim despre patrie, despre iubire, despre lucruri firești, banale, despre timp ori moarte. Apoi place faptul că nu are cuvinte-balast în versurile poemelor sale, nu îngreunează citirea, nu te duce pe căi întortocheate ori greșite. Și limbajul poetic și-l construiește asemeni vremurilor de azi, deci o limbă vie, tăioasă, „feisbucistă” dacă vreți, pentru că lumea nu mai are timp de „floricele” iar noi, din păcate, ne-am robotizat prea devreme.
Urmărind titlurile poemelor sale observ că este foarte atent la amănunte (un adevărat detectiv!), știe să construiască o poezie de impact din lucruri ce pe majoritatea nu-i interesează. Câteva titluri în sprijinul afirmației mele: „când încep să fugă câinii din oraș”, „ruda sărmană”, „dimineața n-are rost să se spele pe ochi!; „o furtună înghesuită într-un singur pahar”; „o experiență strict personală”, „dacă pui prea multe întrebări îți explodează capul!”; „când plâng bărbații”; „circuitul omului în natură”; „pe două inimi n-are trecere zăpada”; „bebelușul cu burta plină de bere”; „nu știu dacă merită să-mi prăfuiesc pantofii”; „acum nimeni nu iese flămând pe străzi”.
Citind cu atenție volumul „Triaj prin sânge și valuri”, m-am gândit că Alexandru Petria folosește propriul sânge în loc de cerneală, că veninul și-l varsă cu atenție fiindcă este o conștiință și trebuie să spună lucrurilor pe nume, dar știe că de peste 35 de ani nu s-a făcut nimic pentru România românilor, pentru memoria morților Timișoarei și atunci văd și puțină resemnare: „apa uscată este progresul/ vândut pe rețelele de socializare/ și din birourile președinților de stat./ apa uscată nu-i iubită cât lăudată,/ teoretic apa uscată o să-i mulțumească pe toți,/ o să rezolve cariile, obezitatea, cancerul și topirea ghețarilor”.
Ne atrage atenția la vremurile pe care le trăim, vremuri nefirești ce duc cu gândul la neorânduială, la apocalipsa: „pe lângă că trăiesc puțin,/ orașul s-a umplut de fluturi orbi./ dacă odinioară fluturii ridicau orașul/ să-l mute din primăvară în vară, acum/ sorb din dârele de bere și votcă de pe mese,/ apoi dorm, ca liliecii, pe unde apucă;”.
Trecând printr-o dramă familială – moartea soției, își canalizează toată dragostea către fiica Bianca, căreia, ca un tată responsabil ce este, îi dă sfaturi. Motivul ploii revine în versurile Domniei sale, fiindcă ploaia lui Alexandru Petria e benefică, îl răcorește dar uneori îți poate spala și păcatele: „libertatea e câtă o poți duce și-ți iei,/ nu aștepta să-ți ușureze apăsarea cineva,/ libertatea nu-i o aritmetică democratică,/ dar nu invidia niciodată nebunii,/ care sunt oamenii cei mai liberi și-n cămașa de forță,/ libertatea nu acceptă trișorii, curvele și balele de gură-cască,/ libertatea-i un destin personal,/ cum ploaia își caută singură/ sub ce pământ să se culce”.
Are expresii surprinzătoare, care plac și te surprind definitiv, ca-n poezia „ce-o să vină” unde spune: „e greu să ieși din apartament ca din tine” ori „nu găsești miracol ca aerul tolănit pe sâni,/ femeile cu sânii ca niște replici percutante/ au aer de ne-ratat, caft cu gravitația,/ sunt un acasă de unde nu vrei să te dezlipești”.
Sufletul e comparat cu un câine: „…sufletul e ce crește și unde te gândești că nu crește,/ o variabilă ca un însoțitor imprevizibil,/ sufletul e un fel de câine,/ te latră și te rupe când nu te aștepți” („însoțitorul imprevizibil”); poezia se simte bine alături de poet pe drumuri desfundate: „poetul e printre puținii/ ocolitori ai drumului oficial,/ n-are nicio noimă când strigă/ că poezia e numai off-road,/ că ai ochii pe cât de deschiși pe atât de închiși,/ dar poezia e numai off-road” („poezia e numai off-road”); sufletele se schimbă și ele cu trecerea timpului: „sufletele sunt un pic mai greoaie/ cu anii,/ nu-i nimic despre slăbiciune,/ ci-s precum boxerii de categoria grea/ care nu se luptă cu cei de la cocoș,/ își trec apăsarea de pe un picior pe altul/ cu grijă” („mai multe flori”).
Viața devine uneori robotizată unde doar ticăitul ceasurilor se aude: „ne bucurăm că ne luminează muscăria reclamelor,/ mâncăm când avem ce,/ plângem fiindcă totdeauna se găsește un motiv,/ dacă ajungem să ne sărutăm/ punem săruturile atent în frigider,/ să fie și mâine și săptămâna viitoare,/ e lățit sentimentul că treaba-i aiurea,/ viața și moartea s-au alipit de nu le recunoști” („cargo”).
Femeia este jumătatea bărbatului iar poetul Alexandru Petria știe acest fapt. Pentru el femeia poate fi „învierea ta la purtător”, „expertă în psihologie”; are un corp „lat de nu-l satură ploaia,/ zăpada nu-i de ajuns când se întinde,/ corpul femeii e un soare cu piele/ și i-ar mai trebui piele,/ corpul femeii are în orgoliu/ puterea de-a da peste cap anotimpurile” („corpul femeii”); pentru a fi iubită poetul declară nici mai mult, nici mai puțin: „ca să te iubesc/ am nevoie să te cuprind cu pielea/ și nu știu câtă a rămas să ne încapă,/ a fost îndelung folosită/(…)/ ca să te iubesc am nevoie de pielea mea” (am nevoie să fii pielea mea”) și gândul mă duce la sentimentul suprem, de contopire într-un singur trup; și mai contează ceva în viață după spusele poetului: „centrul de greutate” care „este ascuns la vedere” și îl descoperi „doar când vrea, iubirea te face să-l găsești” („ascunsă la vedere”).
Versat, direct, nonconformist și mai ales cu păreri proprii, Alexandru Petria ne spune „ce e viața”, într-un poem care merită citat în întregime: „mă culc printr-o mulțime de trupuri/ de nu-s de ajuns cearceafurile proaspete/ pe paturile din oraș,/ văd cu iriși verzi și albaștri și căprui/ dedesubturile femeilor,/ nu mai știu câte mâini întind/ să apuc pachetul roșu de țigări,/ mă plictisesc prin câte corpuri/ storc orele de serviciu/ ca serul dintr-o pungă de perfuzie,/ numai nu reușesc să spun singur ce e viața”.
Alexandru Petria explorează varii domenii, de fapt domenii comune cu cititorii lui (unii mai pudici, alții mai curajoși, alții de-a dreptul fără prejudecăți): ziua de sex, ziua de spălat, ziua de muncă, ziua de respirat…ziua de murit! Și totuși este bine doar când nu ești prea curios, fiindcă „dacă pui prea multe întrebări îți explodează capul!”.
Nu putem vorbi de „ars poetica” în poezia „sper să trăiesc până nu mă rușinez de mine”, dar putem vorbi despre o poezie-autobiografică a ferventului cititor al literaturii contemporane, mereu atent la derapajele politicienilor pentru a crea o lume mai bună pentru toți, în care, iată, a devenit el însuși un poet important: „până la 30 de ani am fost tâmpit de timid,/ de parcă adevărul era umil/ și eu simțeam că împing adevărul./ față în față mă fâstâceam la fel de mult/ lângă corupți pe cât îi cotonogeam în scris,/ înfulecam ziaristica unde și când era încă presă,/ nu alergătură insensibilă/ după publicitate și trafic pe net,/ eram parcă o scuză pe două picioare a adevărului,/ o paranteză a inocenței./(…)/ am iubit ca un motan, am fost iubit, iubesc,/ nu mă urmăresc păcate și regrete capitale,/ dacă sfârșitul lumii a început n-am aflat./ am respectat și curvele și miniștrii de treabă, pe primul/ loc totdeauna familia./ sper să trăiesc până/ nu mă rușinez de mine”.
Inima lui Alexandru Petria este atât de mare încât ar putea cuprinde întreg Ecuatorul, numai că inima autorului este cu adevărat mare pentru că de multe ori se supără pentru nedreptățile vieții, ale lumii, se mâhnește până la lacrimi atunci când Creatorul îi lasă pe neaveniți să conducă lumea anului 2024. Și totuși autorul preferă să vorbească în poem de gurmandul Alexandru Petria, care, în compensație, mănâncă ce-i bun, ca un adevărat ardelean: „inima răsuflă în pipa de pe masa sufrageriei,/ tresaltă perdeaua de mătase,/ inima bate în scârțâitul ușii/ ce se prelinge ca un covor roșu,/ saltă ritmul în excursiile așteptate,/ inima ascuțită a cuțitului despică/ atriile și ventriculele pâinii,/ când mănânci o friptură/ inima zemoasă din ea se atinge/ de inimile sării și piperului,/ de inima verde a rozmarinului,/ nu umbla după ceva în afara inimii,/ numai vidul îl pătrunzi doar cu mintea”.
Nu știu câte „boli” are poetul Alexandru Petria dar am constatat că-i sănătos la cap, e profund și iubitor de tot ceea ce ne-a dat Autotputernicul, și mai știu că acest nou volum va avea impact, pentru că și bolile au personalitatea lor: „ai văzut la 7, când erai la prima cafea,/ cum cerul depresiv de ianuarie/ s-a peticit cu nuanțe de violet,/ înainte ca soarele să-l ardă -/ pe care s-a uitat fierul de călcat -/ și ai zis că viața e totuși frumoasă./ dar bolile tale merg înaintea ta,/ te smucesc după ele,/ nu se lasă./ și când te-ar tenta o șampanie/ ți se taie cheful./ păcat că răsăritul nu mestecă 24 de ore,/ bolile strigă după atenție./ bolile așteaptă zilnic să le scoți în parc,/ te trag după ele,/ te domină,/ ca după un câine, e nevoie să porți o pungă de plastic cu tine…”.
Despre acest volum, proaspătul membru al Uniunii Scriitorilor, scriitorul Ionuț Țene afirma: „Poetul compune curajoase ”fișe clinice” lirice, care biciuiesc cititorul indolent și credul față de spectrul mincinos al autorității. Poetul are curaj, pentru că a învățat ca rebelul Rimbaud, că ”prima lecție de zbor e întâiul picior în fund” (o lecție simplă). Alexandru Petria a asimilat experiența, că în viață ca și în poezie adevărata lecție este cea a ”lupului singuratic” pentru care are ”toată stima pentru lupii singuratici„ pentru că doar ei știu borgesian că ”fericirea este doar a orbilor”. Poetul, la fel ca Marin Sorescu, știe că ”singurătatea” este o caracteristică a poetului autentic și îi hrănește lupul din el: ”a durat ceva până să-mi scot vocea din cor,/abia atunci s-a dezmorțit gustul meu al cafelei/și am scris și am dormit cât m-a dus cheful, era doar gustul meu,/nemediat… (singur).”
Am încercat să scot în relief personalitatea complexă a poetului din Beclean, în fapt a poetului de lângă noi (în general, întotdeauna suntem admirativi faţă de cei din capitală), a unei conștiințe poetice de primă mână – Alexandru Petria. Și atunci am crezut că nu merită să „rămână pe altădată”. Felicitări Alex Petria!
Topic: Diverse | Comments Off on Alexandru Petria scrie având ca principiu dictonul „fiecare cu ploaia lui”
« AnteriorulUrmătorul »
