Sărbătoarea Sfintelor Paşti în diferite Biserici de azi
de Aruppala Gheevarghis | 23 Aprilie 2008
Slujba Sfintelor Pasti in Bisericile Ortodoxe de rit bizantin
Sarbatoarea Invierii Domnului e cea mai imbucuratoare si cea mai solemna dintre toate sarbatorile crestine din timpul anului bisericesc, si acestui caracter specific al ei ii corespunde caracterul special al slujbelor bisericesti care se oficiaza la aceasta sarbatoare. Toate slujbele din timpul cat dureaza aceasta sarbatoare, utrenie, vecernie, pavecernita, miezonoptica, ceasurile, precum si sfanta liturghie, se fac dupa un tipic special. Sarbatoarea Pastilor implica un complex intreg de slujbe ce se desfasoara pe o lunga perioada a anului bisericesc, caci in functie de aceasta serbare sunt legate mai multe alte praznice. Astfel Pastile sunt precedate de un timp indelungat de post, timp stabilit pentru pregatirea credinciosilor pentru marele praznic al invierii. Slujbele din Postul Mare ce se savarsesc in Bisericile Ortodoxe de rit bizantin sunt de un bogat continut teologic, dar acestea nu intra in limitele studiului nostru, de aceea, ne oprim, in special, asupra slujbei invierii.
In Biserica Ortodoxa Romana, slujba invierii se desfasoara dupa urmatorul tipic : inceputul se face sambata, la orele 23:45, cand stingandu-se toate luminile, preotul iese prin sfintele usi cu o lumanare aprinsa de ia candela de la Sfanta Cruce si spune de trei ori “Veniti de primiti lumina”. La acest indemn, toti credinciosii iau lumina de la preot si ies afara in fata bisericii, unde este asezata o masa pe care stau : Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si doua sfesnice cu luminari aprinse. (Deci timpul pentru inviere este fixat acum in a doua parte a noptii; odinioara slujba incepea mai devreme si tinea tot cursul noptii.
Slujba incepe afara cu citirea evangheliei invierii (Matei XXVIII, 1-16). Dupa aceasta preotul da binecuvantarea pentru inceputul utreniei “Slava Sfintei si celei de o fiinta si de viata facatoarei si nedespartitei Treimi, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor”, si toti canta impreuna cu preotul: “Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le” (de trei ori). Preotul rosteste apoi stihurile Pastilor, cadind in jurul mesei, apoi rosteste ectenia mare, dupa care tot poporul intra in biserica. Aici se continua cu slujba utreniei si cu liturghia. Toata slujba exprima bucuria si inaltarea sufleteasca pe care le produce praznicul invierii in sufletele credinciosilor.
Acest tipic pentru slujba Invierii Domnului este urmat in general de practica tuturor Bisericilor Ortodoxe Rasaritene, desi in unele practici intervin mici obiceiuri locale. Astfel in Biserica Ortodoxa Greaca preotul cheama pe credinciosi sa-si aprinda luminarile, prin formula : “Veniti de luati lumina din lumina cea neinserata” ; finalul subliniat aici nu este cunoscut in Biserica Ortodoxa Romana. La inceputul slujbei (afara din biserica) se citeste Evanghelia de la Marcu XVI, 1-2, in loc de cea de la Matei XXVIII, 1-6, care se citeste in Biserica Ortodoxa Romana.
In ciuda unor mici deosebiri locale inerente, slujba invierii savarsita de Bisericile ortodoxe rasaritene este in esenta ei aceeasi. In liniile ei generale, slujba invierii practicata in Biserica Ortodoxa de rit bizantin este identica cu slujba invierii savarsita in Biserica veche, Biserica Ortodoxa de rit bizantin fiind si pe aceasta linie pastratoarea traditiei lasate de Apostoli in Biserica primara.
Slujba Sfintelor Pasti in Bisericile Ortodoxe Orientale
In slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene) serbarea Sfintelor Pasti se bucura de aceeasi cinste ca si in Bisericile Ortodoxe Rasaritene, slujbele legate de aceasta serbare fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din aceasta familie de Biserici in prima grupa observam ritul Bisericii Ortodoxe din India, si al Bisericii Ortodoxe Siriene din Antiohia, care au acelasi tipic pentru slujba invierii.
In aceste Biserici, slujba invierii incepe cu vecernia de sambata seara, vecernie care se face dupa randuiala invierii. Slujba invierii, insa, incepe la ora 1 noaptea, cu rugaciunea miezonopticii. Inainte de Aleluia, preotii si diaconii se imbraca cu toate vesmintele, dupa treptele lor, si intrand in altar se scoate crucea din mormant, care este sub altar.
Aceasta cruce a fost inmormantata simbolic in vinerea Pastilor fiind mai intai spalata cu apa, in care se toarna putin otet, apoi infasurata cu vata si tamaie, peste care se aplica o panza alba. Sambata noaptea crucea este desfasurata de acestea si se infasoara intr-o panza rosie, dupa proorocia din Isaia (LXIII). In acest timp, se citesc unele rugaciuni speciale in taina.
Apoi, preotul, cu crucea in mana, insotit de diaconi cu luminari aprinse si cu cadelnite, cu fata spre credinciosi, zice : “Fratilor va spun o veste noua : Hristos a inviat din morti si a doborat pe dusmanii Sai la spatele Lui”. La aceasta credinciosii raspund : “Noi credem ca adevarat a inviat” (Aceasta de 3 ori, ca in Biserica Ortodoxa de rit bizantin). In acest timp se suna clopotele.
Dupa aceasta se continua rugaciunile de unde au fost intrerupte si se savarseste slujba ceasurilor. Apoi preotul face proscomidia, dupa care urmeaza slujba “adorarii Sfintei Cruci”. Rugaciunile si cantarile folosite la aceasta slujba aduc aminte de mantuirea noastra in fagaduinta invierii pe care Hristos ne-a dat-o prin moartea Lui pe cruce. La mijlocul acestei slujbe se face o procesiune, la care participa toti credinciosii, in jurul bisericii, cu cruce, Evanghelie, steaguri si luminari aprinse. In timpul procesiunii se canta “O, Marie, eu sunt gradinar…” etc, cantare alcatuita pe baza textului din Ioan XX, 15-18.
Dupa procesiune se intra in biserica, unde se fac lecturi din Vechiul si Noul Testament. Apoi preotul citeste Sfanta Evanghelie de la Ioan (cap. XIII, XIV si XV), din care sunt alese versetele in care se vorbeste despre iubire. Urmeaza niste rugaciuni, in care se vorbeste din nou despre mantuirea adusa de Hristos prin cruce, timp in care se (face cu crucea de cate trei ori cate un semn mare al crucii in cele patru puncte cardinale. Aceasta ridicare a crucii se numeste propriu-zis “adorarea crucii” si in timpul ei se tamaiaza.
Dupa aceasta, credinciosii saruta sfanta cruce, dupa ce au sarutat-o toti clericii, si isi dau sarutarea pacii, unul altuia. Apoi incepe Sfanta Liturghie a Invierii, care se termina in jurul orelor 5 dimineata. Crucea folosita pentru slujba invierii este tinuta in altar pana la inaltare, pentru a putea fi vazuta de credinciosi, ea constituind simbolul lui Hristos, care a inviat din morti (Ea indeplineste deci functia simbolica a epitafului din bisericile de rit bizantin).
Biserica Ortodoxa Etiopiana, care face parte din acelasi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat in ceea ce priveste sarbatoarea invierii Domnului. Slujba incepe aici sambata la ora 6, prin citirea din scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur, in care se vorbeste despre viata, patimile, moartea si invierea lui Hristos, dupa care se face rugaciunea de seara si o rugaciune catre Sfanta Fecioara Maria. Pana acum slujba este sustinuta numai de catre Dabtaras, care ar echivala cu cantaretii de la strana din Bisericile Ortodoxe de rit bizantin, dar care in Biserica Etiopiana au un rost special.
Dupa aceea, diaconul canta psalmul LXXVII, 71, iar credinciosii repeta dupa el, cantare care se executa de trei ori. Preotul citeste Evanghelia de la Matei, Marcu si Luca, dupa care cu o cruce (in mana zice catre credinciosi: “Hristos a inviat din morti”, la care acestia raspund : “Cu marea putere dumnezeiasca”. Se continua alternativ acest dialog intre preot si credinciosi. Preotul: “A legat pe Satan”. Credinciosii : “A liberat pe Adam”. Preotul : “Pace”. Credinciosii: “De astazi inainte”. Preotul : “S-a facut bucurie si pace”. Dupa aceea preotul merge la (fiecare credincios in parte, repetand aceleasi formule de mai sus, credinciosii sarutand crucea pe care o are preotul in mana. Dabtaras canta apoi unele imne care descriu invierea Mantuitorului si care se incheie prin cantarea “Aliluia !”
La sfarsit, toti credinciosii spun unul dupa altul : “Astazi s-a facut bucurie, pentru ca Hristos a inviat”. Pe la ora 1 , incepe Sfanta Liturghie, la care se citeste Evanghelia de la Ioan, ca si in Bisericile Ortodoxe de rit bizantin.
Tot in aceasta grupa mai amintim Biserica Ortodoxa Armeana, care ca si celelalte Biserici Ortodoxe necalcedoniene, are in practica sa o slujba foarte dezvoltata pentru serbarea Invierii Domnului. Si in aceasta Biserica, slujba invierii dureaza pana la ora zece noaptea de sambata spre duminica. Dupa tipicul Bisericii armene, slujba incepe in seara sambetei Patimilor, cu ceasurile 3, 6 si 9, dupa care urmeaza citiri din Vechiul Testament (Facere, Regi, Iesire si Daniil), la incheierea carora corul canta “Slavim si marim pe El in veci”.
Pe la ora 8 seara incepe sfanta liturghie, dupa care se face procesiunea in timpul careia se canta “Astazi a inviat din morti”, pe glasul I. La sfarsit toti credinciosii, incepand de la preot, isi spun unii altora “Hristos a inviat!”
Slujba invierii Domnului, asa cum se savarseste in Bisericile Ortodoxe Orientale necalcedoniene, prezinta o oarecare unitate, dar deosebirea dintre practica acestor Biserici si cea a Bisericii Ortodoxe de rit bizantin este evidenta.
Slujba Siintelor Pasti in Biserica Romano-Catolica
Ca si in Bisericile Ortodoxe Orientale, si in Biserica Romano-Catolica, slujba legata de invierea Domnului ocupa toata noaptea de sambata spre Duminica. Aceasta slujba incepe seara la ora 10,30, si consta din urmatoarele etape :
1) Binecuvantarea focului nou, care se face in afara de biserica ;
2) Binecuvantarea candelei pascale, care reprezinta simbolul lui Hristos;
3) Intrarea in biserica, in care nu este aprinsa nici o lumina, cu candela pascala aprinsa, purtata de catre diacon. Prima data protosul aprinde lumanarea sa de la candela, apoi fac acelasi lucru toti clericii si credinciosii. Dupa aceea candela pascala este tamaiata si se canta “Exultetul” (Laus paschalis). Urmeaza citiri din Sfanta Scriptura (din Facere, Iesire, Isaia si Numeri), apoi se face prima parte a litaniei sfintilor. Dupa aceea se binecuvanteaza apa Botezului pentru tot anul, in care se amesteca Sfantul Mir si untdelemn pentru botez. Trebuie specificat aici ca teologia romano-catolica nu pune accentul in aceasta slujba pe serbarea invierii lui Hristos, ci toata slujba din noaptea Invierii este legata de botezul catehumenilor. Astfel ca Exultetul ca si aghiazma pentru botez, subliniaza simbolismul baptismal mai mult decat invierea Domnului.
Urmeaza lepadarile (exorcismele) si voturile unirii cu Hristos, in care se repeta lepadarile si voturile de la taina Sfantului Botez; in acest timp, toti credinciosii tin luminari aprinse. Aici este timpul pentru botez, daca cineva este pregatit. In Biserica Romano-Catolica se pastreaza aceasta veche traditie a Bisericii crestine de a se boteza catehumenii in noaptea Invierii. Dupa aceea se citeste partea a II-a a litaniei sfintilor si incepe Liturghia, in timpul careia se folosesc vesminte de culoare alba.
Slujba Pastilor in Biserica Anglicana de la Protestanti
Atat Biserica Anglicana, cat si Bisericile Protestante, nu au o slujba speciala pentru serbarea invierii Domnului. Totusi, serbarea Pastilor se oglindeste in practica acestor Biserici prin cateva cantari si citiri din texte scripturistice speciale.
Astfel, in Biserica Anglicana, in slujba de sambata seara pe langa rugaciunile obisnuite se mai citeste inca si o rugaciune speciala adresata Celui ce a inviat din morti. La aceasta slujba, Apostolul se citeste din I Petru III, 17 si Evanghelia din Matei XXVII, 57 sq. Tot asa, Duminica dimineata, se citesc rugaciuni speciale, prin care se preaslaveste biruinta lui Hristos prin invierea Sa si se cere in numele Lui invierea tuturor credinciosilor. Importanta data Pastilor in Biserica Anglicana se vede si din aceea ca, in aceasta Biserica nu se savarseste Cina Domnului decat in zilele in care se impartasesc credinciosii, in afara de care doar trei zile sunt obligatorii pentru savarsirea Sfintei Liturghii, intre acestea intrand si duminica Pastilor.
La Cina Domnului din Duminica invierii, in Biserica Anglicana, se folosesc rugaciuni speciale, apostolul fiind luat din Coloseni III, 1-7, iar Evanghelia din Ioan XX, ;1-1067. La sfarsit, credinciosii se saluta spunand unul altuia “Happy Easter to you”.
Biserica reformata, nu are in practica sa o slujba speciala pentru invierea Domnului, dar in Duminica Pastilor, pe care toate Bisericile protestante o tin in aceeasi zi cu Biserica Romano-Catolica, sunt introduse in cult unele cantari si rugaciuni speciale, care subliniaza acest praznic. Biserica Reformata oficiaza in Duminica Pastilor aceeasi slujba din tot timpul anului; alegerea textelor scripturistice pentru aceasta slujba este lasata la latitudinea pastorului, totusi este recomandat ca ele sa fie in legatura cu invierea Domnului, din Vechiul sau Noul Testament.
Tot asa, textul pentru predica si predica sunt in legatura cu invierea Domnului. Cantarile stabilite pentru aceasta zi subliniaza evenimentul invierii Domnului. Biserica Luterana urmeaza aceleasi principii in slujbele sale legate de invierea Domnului. In aceasta Biserica se obisnuieste ca la Pasti masa altarului si diferite obiecte liturgice sa fie imbracate in panza alba, ceea ce pare a constitui o reminiscenta din ritul romano-catolic.
Concluzii
Daca Pastile au fost si sunt inca serbate la o data diferita in Bisericile crestine, odata cu aceasta s-a impus si o diversificare a practicilor liturgice legate de aceasta sarbatoare. Problema uniformizarii ori a stabilizarii datei Pastilor, care constituie una din preocuparile de interes general crestin, este pe drumul rezolvarii ei, prin aceea ca, majoritatea Bisericilor se resimt in urma acestei deosebiri si sunt deschise discutiilor ecumenice care ar putea aduce mult dorita unitate.
Cat priveste practica liturgica a serbarii Pastilor in diferitele Biserici crestine, nu se poate presupune acelasi lucru, desi nici in acest sens influentele si apropierile nu sunt excluse. Am remarcat la momentul oportun influenta pe care a exercitat-o practica unei Biserici asupra practicii altei Biserici, cum ar fi inrudirea intre unele lecturi scripturistice in Biserica Romano-Catolica si in Bisericile Vechi Orientale, sau folosirea unei imbracaminti de culoare alba in Biserica Romano-Catolica si in Biserica luterana. Nu este exclus ca in eventualitatea unei mai mari apropieri intre Biserica Ortodoxa rasariteana si Bisericile protestante, cultul acestora, atat de simplificat, sa se imbogateasca si sa-si insuseasca unele practici liturgice care s-ar potrivi cu structura sa”.
Invierea Domnului a constituit inca de la inceput pentru cultul crestin o sarbatoare deosebita, de bucurie si de reimprospatare sufleteasca a credinciosilor si intensitatea cu care este si astazi practicata, cel putin in unele Biserici crestine, poate constitui o dovada a legaturii organice pe care aceste Biserici o au cu Biserica apostolica, in aceasta legatura este data garantia credintei ortodoxe, insusire de mare importanta pentru discutiile ecumenice ale vremurilor pe care le traim.
Topic: Studii | Comments Off on Sărbătoarea Sfintelor Paşti în diferite Biserici de azi
Sărbătoarea copiilor
de Petru Drăghicescu | 22 Aprilie 2008
Floriile la Toracu Mare
Intrarea Mîntuitorului Iisus Hristos în Ierusalim se serbează cu şase zile înainte de Învierea Sa fiind sărbătoare Împărătească cunoscută în popor sub numele de Florii. În vechime se mai numea şi “Dumineca aspiraţiilor”a celor care erau candidaţi pentru a primi botezul. În zilele noastre această sarbătoare se bucură de multă cinste şi multă evlavie din partea credincioşilor şi în special a copiilor, prin aceasta împlinindu-se cuvintele ”din gura pruncilor… ai săvîrşit laudă” Ps.8,2. Copii parohiei Toracu Mare începînd din sîmbăta Floriilor participă la vecernia cu Litie merg cu toată suflarea satului, ţinând în mâini şi agitând clopoţei la locul numit 
“la Băchici”, loc tradiţional de unde se aduc sălciile pentru a fi sfinţite şi împărţite în ziua următoare (Dumineca Floriilor). Prin acest drum preînchipue drumul parcurs de Mîntuitorul Iisus Hristos şi se aseamănă cu cei care au strigat la intrarea triumfală în Ierusalim ”Osana Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului”. Acum sunt mai autentice cuvintele Mîntuitorului “Lăsaţi copii să vină la Mine” pentru că la această sărbătoare numărul copiilor este impresionant. În Sfinta Biserică din Toracu Mare, cînd, în timpul Sfintei Liturghii a Sfintului Ioan Gură de Aur acestia se împărtăşesc primind “Trupul şi Sîngele lui Hristos” sub forma pîini şi a vinului sfinţit. Duminica Floriilor este şi duminica florilor care sunt frumoase şi curate aşa cum sunt şi sufletele copiilor.
Aceasta sărbătoare este aşteptată în fiecare an cu mult optimism şi bucurie de toţi copii noştri pentru a se întîlni cu prietenul lor Mântuitorul Iisus Hristos. Şi credincioşi parohiei noastre poartă în mâini ramurile verzi de sălcii sfinţite în amintirea biruinţei vieţii, împotriva morţii prin învierea lui Lazăr din sâmbăta Floriilor.
Topic: Diverse | Comments Off on Sărbătoarea copiilor
Săptămână a Patimilor
de Ieromonah Dr. Petru Pruteanu | 21 Aprilie 2008
Întreaga Săptămână a Patimilor este o meditaţie la patimile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături date de El. Pe de altă parte, această este o săptămână de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru Praznicul Învierii.
Această Săptămână este numită şi Săptămâna Mare încă din sec. IV în Constituţiile Apostolice, iar acest epitet a trecut la toate zilele aceste săptămâni.
Pentru un studiu istorico-liturgic mai aprofundat asupra acestei săptămâni ne vom folosi de câteva lucrări mai importante din tradiţia liturgică a Bisericii şi anume:
– Descrierea pelerinajului la locurile sfinte a Silvei Egeria – sfârşitul sec. IV [Egeria-IV];
– Tipicul Sfântului Mormânt din 1122, dar care se fundamentează pe tipicul bizantin post-iconoclast şi reflectă rânduielile liturgice de la Ierusalim din sec. IX-X [Tipicul 1122];
– Tipicul Marii Bisericii din Constantinopol (Sfânta Sofia) – sec. IX [Sofia-IX]. Acest document prezintă rânduielile de la catedrala capitalei în sec. IX-XII, dar şi unele mai generale care pe atunci se oficiau în majoritatea catedralelor bizantine şi chiar în unele parohii;
– Mai multe tipicuri monahale de tradiţie studită din sec. IX-XII [Stoudion] şi în special Tipicul Everghetinos din sec. XI [Everghetinos] {1};
– Mai multe Lecţionarii (biblice) care arată rânduielile citirilor biblice în diferite epoci şi locuri. Cel mai relevant este Lecţionarul armean care prezintă sistemul citirilor biblice în Biserica Ierusalimului în sec. VI-VIII;
– Actualul Tipic al Mănăstirii Sf. Sava cel Sfinţit care datează din sec. XII-XIII, dar în care s-au făcut adăugiri şi mai târzii, inclusiv şi chiar mai ales pentru Săptămâna Patimilor; [Sava].
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor: Sfânta şi Marea Luni / Marţi / Miercuri formează un grup aparte faţă de restul zilelor acestei săptămâni. Ele sunt asemănătoare şi în rânduiala slujbei, chiar dacă fiecare zi are ca subiect de prăznuire evenimente sau pilde diferite. Luni, de exemplu, Biserica face amintire de smochinul neroditor şi de Iosif cel preafrumos {2}; Marţi – se aminteşte de pilda celor zece fecioare (Matei XXV), iar Miercuri – de ungerea Mântuitorului în Betania şi de trădarea lui Iuda {3}.
Egeria-IV arată că slujbele la Ierusalim se făceau în Biserica Învierii după aceeaşi rânduială ca în restul PM. Se deosebea însă mult sistemul citirilor biblice (al lecţiunilor).
După Sofia-IX aceste zile de asemenea nu se deosebeau de zilele de rând ale PM, numai că existau schimbări în sistemul citirilor biblice: la Vecernie de la Ieşire şi Iov, nu de la Facere şi Pilde ca de obicei, iar la slujba Tritoekti (care înlocuia Ceasurile III şi VI) se citea de la Iezechil, nu de la Isaia, ca de obicei. Diferenţele de citire descrise mai sus sunt valabile şi astăzi. O altă deosebire e că la Vecernie se adăuga o Evanghelie.
Tipicul 1122 prevede mai multe modificări dintre care cele mai multe astăzi nu mai sunt în uz. La Utrenie se puneau 3 Catisme; după Psalmul 50 se puneau troparele de umilinţă (Miluieşte-ne pe noi Doamne…); existau 2 Condace – înainte şi după Cântarea a VIII-a a Canonului; între părţile Doxologiei (Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu… şi Învredniceşte-ne pe noi Doamne…) se citeau Paremii şi Evanghelie; în toate aceste 3 zile, la sfârşitul Liturghiei existau 3 rugăciuni
diferite ale Amvonului.
Stoudion prevede pentru aceste zile o slujbă asemănătoare cu cele din zilele de rând ale PM. La Utrenie Evanghelie nu este şi se pun doar 2 Catisme; în loc de Cântările Treimice apare troparul glasul VIII Iată Mirele vine în miezul nopţii…, iar în locul Exapostilariilor obişnuite pentru PM (Luminândele PM) – Cămara Ta, Mântuitorule. Apare practica de a citi integral cele 4 Evanghelii{4} la Ceasurile din aceste 3 zile + Joia Mare. Mai târziu Everghetinos va restrânge 4 Evanghelii
citirea Evangheliilor doar pentru primele 3 zile şi va adăuga la Utreniile acestor zile şi un Polieleu pe glasul VI.
Tipicul savait actual face o sinteză a mai multor rânduieli. Aici vom prezenta principalele schimbări de rânduială, în comparaţie cu slujbele din restul PM.
Slujbele din Minei se suprimă, afară dacă se întâmplă Praznicul Buneivestiri. La Vecernie se repetă stihirile de la Utrenie şi ziua liturgică nu începe cu Vecernia, ci cu Utrenia. În primele 3 zile se citeşte toată Psaltirea pentru că până la Duminica Tomii ea se suprimă.{5} La Ceasurile din aceste 3 zile se citesc toate patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca şi Ioan (doar până la cap. XIII);{6} Miezonoptica în aceste zile nu se săvârşeşte (decât la chilie). Există şi unele obiceiuri locale legate de aceste trei zile. De exemplu, în Biserica Greacă luni se scoate într-o procesiune fastuoasă icoana Mirelui Bisericii {7} – icoană care va rămâne până la Joi, când este înlocuită cu cea a Cinei de Taină. În Biserica Rusă se obişnuieşte ca la cântarea troparului Iată Mirele… să se deschidă Sfintele Uşi şi să se facă cădirea mare a bisericii.
În Sfânta şi Marea Joi
Specific pentru această zi a fost din totdeauna o Liturghie solemnă joi seara (sau după amiază){8} la care încă din vechime se sfinţeau Sfintele Taine pentru tot anul{9} şi se sfinţea Sfântul şi Marele Mir. În toate vechile rânduieli (inclusiv Egeria-IV) accentul în această zi cădea pe Liturghie şi pe amintirea Cinei Domnului.
Tipicul 1122 adaugă pe lângă elementele vechi ierusalimitene şi unele noi de inspiraţie bizantină. Apare troparul Când slăviţii ucenici, dar şi Psalmul 118 cu alte 2 tropare astăzi nefolosite. După Utrenie, Ceasuri şi Vecernie, patriarhul mergea în foişorul de sus din Sion{10} unde se Liturghia şi sfinţirea Mirului. Liturghia începea cu Vohodul Mic.{11} În loc de Heruvic se cânta, ca şi astăzi, Cinei Tale celei de taină… pe glasul IV. Rugăciunea Amvonului era specială.
După Sofia-IX slujba se începea cu închinarea la suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul Hristos{12}. După Vecernie patriarhul spăla picioarele la 12 slujitori după care se făcea Vohodul cu Evanghelia şi urma Liturghia la care se sfinţea Sfântul şi Marele Mir.
Tradiţia studită este foarte diversă. Un element deosebit este spălarea picioarelor după Liturghie ca şi astăzi. Un tipic georgian aparţinând acestei tradiţii prevede spălarea picioarelor între împărtăşirea credincioşilor şi Rugăciunea Amvonului.
Tradiţia savaită actuală este cunoscută. Ea este uniformă pentru aproape întreg Răsăritul Ortodox, cu mici diferenţe locale, mai ales la Ierusalim.
La Roma (în Apus) până-n secolul VII, în Joia Mare nu se slujea Liturghie (după modelul celorlalte zile de joi din PM), dar după aceea se săvârşea Liturghia şi Sfinţirea Mirului. În prezent se săvârşeşte o Missa solemnă la care se stâng lumânările şi se opreşte bătaia clopotelor până-n noaptea de Paşti.{13}
Sfânta şi Marea Vineri se referă la evenimente biblice de la prinderea lui Iisus în Grădina Ghetsimani şi până la moartea Lui pe cruce.
Mărturii despre o prăznuire deosebită a acestei zile avem încă din sec. II. De cele mai multe ori, până la începutul sec. IV această zi era numită paşti; în unele regiuni ziua era însoţită de o nespusa bucurie. Începând cu sec. IV când se generalizează data Paştilor ca zi a învierii Domnului (şi anume duminica), vinerea şi sâmbăta înainte de Înviere devin zile de post aspru şi doliu. Stricteţea postului s-a concretizat şi prin interdicţia prin sec. V de a face Liturghie în această zi. Această „interdicţie” provine din tradiţia palestiniană, căci în Bizanţ această regulă a început a se generaliza abia în sec. XIII, iar până atunci se săvârşea în Vinerea Mare Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. De la Sf. Ioan Gură de Aur aflăm că în timpul lui la Antiohia încă se săvârşea o Liturghie obişnuită, ceea ce înseamnă că Vinerea Mare a devenit zi aliturgică abia prin sec. V, iar după toate probabilităţile, chiar în sec. VI. În prezent se face Liturghie doar daca se întâmplă Praznicul Buneivestiri. Şi în Apus, în prezent nu se face Missa, dar se împărtăşesc cu Daruri mai înainte sfinţite.
După anul 326 când se construiesc principalele biserici creştine la Ierusalim, iar locurile prin care a trecut Mântuitorul Hristos şi mai ales cele unde a pătimit, au devenit loc de pelerinaj. Acolo au început a se dezvolta anumite slujbe care aveau ca element de bază parcurgerea pe jos a acelor locuri în Joia şi Vinerea Mare, citindu-se la fiecare popas un fragment corespunzător din Sfânta Evanghelie. Mai târziu acest obicei s-a răspândit şi în alte părţi ale Răsăritului şi chiar în Apus.
Tot în legătură cu această zi, tradiţia liturgică a Constantinopolului (din sec. IX-XII) menţionează două obiceiuri şi anume: a) lepădarea de Satana a catehumenilor ce urmau să se boteze a doua zi, sâmbătă; şi b) apariţia citirii celor 12 Evanghelii ale Patimilor. Se presupune că la început erau doar 11, după numărul Evangheliilor Învierii, dar ceva mai târziu s-a mai adăugat una, deja pentru valoarea simbolică a numărului „12”.
Stoudion, menţionează şi 15 Antifoane specifice zilei şi o rânduială deosebită a Ceasurilor, cu citiri din Paremii, Apostol şi Evanghelie.{14} Ziua liturgică se încheie cu Vecernia la Stihoavna căreia se scoate Sfântul Epitaf.
În cultul etiopian la Ceasuri se citeşte toată Psaltirea, împărţită în trei părţi.
În cultul roman se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, diferită de cea bizantină şi este foarte mult dezvoltat ritul numit tenebrae, întâlnit şi în unele confesiuni orientale. El constă în stingerea tuturor lumânărilor din biserică, rămânând aprinsă doar aprinsă doar una care-L simbolizează pe Hristos.
Începând din sec. III mirenii nu se mai împărtăşesc în această zi. După Conciliul II Vatican rânduiala slujbei a fost puţin modificată şi au fost eliminate textele anti-iudaice.
Tot în Apus s-a dezvoltat o imnografie legată de Drumul Crucii – Via Dolorossa în 14 scene.
Sfânta şi Marea Sâmbătă este ziua liturgică care reflectă evenimentele biblice petrecute de la coborârea de pe cruce şi îmbălsămarea trupului lui Hristos şi până la punerea în mormânt şi coborârea la iad a Mântuitorului. Sărbătoarea are şi un profund caracter dogmatic care este relevat în mod deosebit de troparul glasul IV În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumzezeu…
Această zi era ţinută cu o deosebită stricteţe în unele zone fiind obligatorii abţinerea totală de la mâncare şi băutură până după Liturghia pascală. Conform Canoanelor 64 apostolic şi 55 Trulan această sâmbătă este singura din timpul anului în care se ţine post aspru.
Există o mulţime de mărturii despre serbarea acestei zile la Ierusalim începând cu sec. IV şi mai departe. Momentul central al acestei zile liturgice era botezul celor pregătiţi pentru luminare. Evoluţia citirilor biblice este şi ea importantă. Numărul Paremiilor varia în funcţie de numărul celor ce se botezau. mult mai târziu s-a generalizat numărul fix de 15 Paremii (chiar şi atunci când nu se botează nimeni).
Menţiunile privind coborârea minunată a focului sau a luminii sfinte în această zi la Sfântul Mormânt suut relativ târzii. Prima mărturie clară o avem în Desccierea pelerinajului monahului occidental Bernard (870), apoi în Scrisoarea arhiepiscopului Aretha al Cezareii Capadociei către emirul Damascului (sec. X) şi în multe alte scrieri începând cu sec. X.{15}
Slujba în această zi începe seara, cu Utrenia la care se cântă Prohodul Domnului după care se cântă în chip profetic Binecuvântările Învierii. La sfârşitul Doxologiei Mari se face procesiune în jurul bisericii cu Sfântul Epitaf, iar la sfârşitul Utreniei se citeşte Apostol şi Evanghelie. A doua zi se citesc ceasurile apoi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Heruvicul obişnuit este înlocuit cu un alt imn Să tacă tot trupul…, care se pare că este cel mai vechi Heruvic.{16} Axionul este şi el special.
După Liturghie se face binecuvântarea pâinii şi a vinului care se dau celor prezenţi în biserică. Această rândiială este în legătură cu un vechi obicei monahal care prevedea ca Liturghia să fie făcută după amiază, iar după aceasta monahii să rămână în biserică până la începutul slujbei pascale. Pentru a rezista, ei gustau o bucată de pâine (relativ mare) şi puţin vin pentru a se întări, iar în acest timp ascultau citirea din Faptele Apostolilor.
În unele rituri creştine există un ritual al pocăinţei prepascale.
Note
{1} În paranteze pătrate sunt indicate numele codificate ale acestor izvoare, aşa cum vor fi ele citate în acest studiu.
{2} Este vorba de Iosif fiul lui Iacov (din V.T.) care s-a împotrivit ispitei care i-a venit prin soţia lui Putifar.
{3} A se vedea Sinaxarele acestor zile din Triod.
{4} Excepţie face Evanghelia după Ioan din care se citea şi se citeşte şi astăzi numai până la cap. XIII.
{5} Doar la Prohodul se Vineri seara se pune Catisma a 17. În rest, din Joia Mare până la Vecernia de sâmbătă seara, înainte de Duminica Tomii, citirea Catismelor este interzisă. Tot în această miercuri se pune ultima dată rugăciunea Sf. Efrem Sirul.
{6} În Biserica Rusă există obiceiul de a citi aceste Evanghelii în Săptămâna a VI, pentru a nu îngreuia slujbele din ultima
săptămână sau chiar pe tot parcursul PM (săptămânile II-VI), în pericope şi mai mici. Această redistribuire este de fapt o practică bizantină mai veche.
{7} Este vorba de icoana Mântuitorului cu coroană de spini şi care de obicei, mai ales în tradiţia bizantină, se pune la proscomidiar.
{8} În legătură cu această zi, Canonul 50 Cartagina a permis ca în această zi – singura în an – credincioşii să se poate împărtăşi pe mâncate, probabil ca o amintire de Cina cea de Taină la care într-adevăr mai întâi a fost mâncarea şi apoi împărtăşirea. Aceeaşi ordine a fost valabilă în toată Biserica până pe la jumătatea sec. II, când deja s-a trecut la rânduiala actuală. Canonul 29 Trulan a anulat Canonul 50 de la Cartagina.
{9} În mod greşit (sau cel puţin incomplet) unii numesc acestea împărtăşania pentru bolnavi. În realitate aceste Sfinte Taine uscate se pot folosi în mult mai multe situaţii: la împărtăşirea nou-botezaţilor (dacă sunt mai mari ca vârstă), la împărtăşirea mirilor în cadrul Cununiei, aşa cum secole de-a rândul s-a făcut în Biserică, la împărtăşirea militarilor, etc.
{10} Locul în care, după tradiţie, a avut loc atât Cina cea de Taină cât şi Cinzecimea. Este vorba de casa lui Ioan Marcu.
{11} Se observa că Vecernia se făcea în locuri şi în momente diferite, nu unite ca în prezent în această zi.
{12} Aceasta se găseşte în prezent la Roma.
{13} Există şi o explicaţie simbolică conform căreia în această perioadă toate clopotele „merg” la Roma pentru a primi binecuvântare pentru întreg anul.
{14} Mai târziu acestea au fost numite Ceasuri Împărăteşti pentru că la ele participa întreaga curte imperială din capitală, obicei care s-a imprimat şi în tradiţiile monarhice româneşti şi slave.
{15} Părerea unora că Sfânta Lumină a început să se coboare deasupra Sfântului Mormânt încă din sec. I sau cel mult II, nu are nici o fundamentare documentară clară. Cel mai convingător argument în acest sens îl desprindem din Descrierea pelerinei Egeria (anul 384) care face o descriere foarte amănunţită a tuturor rânduielilor şi traţiţiilor ierusalimitene legate mai ales de Săptămâna Patimilor şi Paşti. Era imposibil ca ea sa nu amintească de Sfânta Lumină dacă aceasta s-ar fi coborât. Presupunem că această minune a început să se producă (cel mai devreme) începând cu sfârşitul sec. V – începutul sec. VI, când o bună parte din creştinii din Orient şi din Ierusalim inclusiv, s-au desprins de credinţa ortodoxă formând diferite grupări eretice. în acest context probabil, Dumnezeu a început să facă această minune pentru a arăta cine posedă dreapta credinţă şi cine – nu, mai ales că ciocnirile şi chiar pretenţiile asupra dreptului de a cere această Sfântă Lumină persistă şi astăzi mai ales intre ortodocşi, pe de o parte – armeni şi copţi, pe de altă parte.
Consideraţiile forţate pe care le fac apărătorii fanatici ai stilului vechi privitoare la Sfânta Lumină sunt puţin exagerate şi
trebuie văzute în limitele stabilite la congresul panortodox de la Moscova – 1948.
{16} Există chiar şi o icoană cu această denumire şi care este plină de simboluri mistice şi euharistice.
Topic: Studii | Comments Off on Săptămână a Patimilor
Întâmpinarea Domnului
de Jianu Liviu-Florian | 18 Aprilie 2008
Te-ntâmpinăm, cu judecăţi de crini,
Te-ntâmpinăm, şi nu-ţi găsim vreo vină,
Te dăm la alţii, să ne dea Lumină –
Te-ntâmpinăm, frumos spălaţi pe mâini…
Topic: Poezii | Comments Off on Întâmpinarea Domnului
« AnteriorulUrmătorul »
