Omul ce luptă pentru ecumenism
de admin | 16 Iulie 2008
Berbentia Petru, fiul lui Petru şi Elena, născut în satul Şopotu Vechi, din Valea Miracolelor, aşa cum este numită Valea Almăjului, la 11 (13) iulie 1957. Pe 11, pentru că atunci m-a făcut mama la coliba de la Cracul Teiului, aproape de Berzasca, peste munţi şi, 13, pentru că atunci a ajuns tata săracu’ la „Comuna” din Dalboşeţ, ca să mă înscrie. Şopotean până la vârsta de 4 ani şi ceva, devin orăşean şi reşiţean prin fuga părinţilor de „colectivă”, în anul 1962. De atunci şi până am plecat la Seminar, m-am şcolit la grădiniţă şi la şcolile 5 şi 3 din oraşul de pe Bârzava. În anul 1972 devin elev al Şcolii caransebeşene de teologie, din dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi semenilor ( şi asta nu e vorbă-n vânt). Bineînţeles că după ce am terminat Seminarul (în care pot să spun că am învăţat bine), am intrat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (O tempora!!!), am făcut armata la Zalău şi în anul 1978 m-am prezentat la Înalta Şcoală. Pe săracul tata, devenit din brigadier de C.A.P., macaragiu la Furnal, l-am scutit de mari cheltuieli : eram bursier (ca de altfel şi în Seminar). Dragostea nu-mi dă pace, şi în anul doi de facultate (1980) mă căsătoresc cu Cristescu Elisaveta din Mehadica. Aşa a voit Dumnezeu, şi BINE a voit. Bineînţeles că îmi continui studiile „la zi”, deşi în 1981 se naşte fica mea Adela-Maria. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 1982 îmi închei studiile teologice cu media 9 şi ceva, suţinând Teza de Licenţă la catedra de Istoria Religiilor, sub îndrumarea pr.prof. Ioan Glăjar, având de dezbătut tema : „ În întâmpinarea religiilor africane” – pentru un dialog cu necreştinii. De la 1 noiembrie 1982 sunt numit preot la parohia Foeni de pe graniţa timişană cu Yugoslavia ( de atunci). Aici încropesc primul cor. De bătrâni, e adevărat, dar era un început. În 1983 se naşte fiul meu Beniamin-Petru. Anul 1985 aduce, spre iarnă ( 1 Decembrie), numirea şi transferarea la parohia Berzovia. Mai mare, mai multe probleme, dar mai aproape de părinţi. Şi mai multe bucurii şi împliniri. Cu copiii fac cor, cu bătrânii construiesc turnuri de biserică şi case parohiale, cu cei de o vârstă cu mine colind şi aduc măcar de Crăciun bucurie în casele păstoriţilor mei. Într-un cuvânt, viaţă activă timp de 10 ani, pentru că în anul 1995 mă transfer la Reşiţa, după ce câştig concursul. Rămân la Berzovia anii tinereţii şi o mulţime de oameni cu care mă consider mai mult decât prieten. La Reşiţa o iau de la capăt. Nu am Biserică ci doar o sală de cantină la Şcoala Specială. Şi asta doar duminica ! Am în schimb o comunitate de creştini ce vor o BISERICĂ. Şi până în 1998 o construim. Nu mai ţin minte ce greu a fost. Şi nici nu contează. În 2003 se sfinţeşte şi pictura Bisericii, adică : E GATA! Dar nu e gata munca ! Şi mă bucur să spun că nu sunt singur în ceea ce fac. Este colegul meu, cum sunt şi cei ce fac parte din „staff”-ul bisericii, bărbaţi şi femei, prieteni adevăraţi. Cu ei continuăm. Că doar nu facem ceva pentru noi ci pentru Dumnezeu. De când am veni la Reşiţa am mai scris câte o vorbă pe la revista „ Foaia Diecezană” sau la „ Almăjul”, ba chiar la „ Orizont 21” de la Munchen, ori la „Timpul”, mai vorbesc pe la TV sau la radio. Nu uit să mă distrez cu tinerii, făcând muzică cu un grup bărbătesc numit „Strana Strămoşească”, care, culmea, pot fi auziţi chiar şi la Radio Reşiţa, televiziunea locală sau prin biserici catolice şi ortodoxe de aici şi de aiurea, între prietenii noştri fiind cei din Toracul Mare – Serbia si Micherechi – Ungaria. Şi de ceva vreme ( aprox. 5 ani) redactez chiar şi o revistă pentru parohie. Peste toate mai am timp si de radio, cu emisiunile consacrate deja. O fi rău? O fi bine ? Timpul ne v-a spune! Ce-o mai fi, om mai vedea!
Topic: Biografii | Comments Off on Omul ce luptă pentru ecumenism
Super Adventure Club
de Petre Flueraşu | 15 Iulie 2008
am ajuns în cele mai îndepărtate colţuri ale realităţii
pentru a ne reface religiile
copiii aşteaptă cu inimile albe
fulgerele dispar în vălătuci de erotism
călătorim cu avionul
spre o nemurire câştigată prin sânge
nimeni nu mai ştie de unde a început
univesul şi-a ţinut pentru o clipă respiraţia
într-o singură diviziune muzica a devenit urlet
uităm nepăsători
întindem mâna în pământul acoperit cu iarbă
tânjind în zadar
după mângâierea gândacilor
vrem iepuraşi pentru a domolii speranţele
câinii se zbat în căutarea libertăţii
haide cu noi dacă vrei să înţelegi
viaţa poate fi explicată prin punctele cheie
eşti trist de fapt, să ştii
doar noi te putem face mai fericit
ai nevoie doar de încredere
şi de 400 de dolari pentru pachetul complet
nu e nevoie de întrebări
mai bine să nu ştii ce se întâmplă de fapt
viaţa şi-ar pierde atunci
simplitatea
şi ţie ţi-ar trebui încă
400 de dolari
Topic: Poezii | Comments Off on Super Adventure Club
Târgul Olarilor şi al Meşterilor Populari „Ochiul de Păun” Rădăuţi ediţia a XXVI-a
de Carmen Veronica Steiciuc | 15 Iulie 2008
În perioada 4-7 iulie 2008, peste 120 de meşteri olari şi populari au celebrat la Rădăuţi sărbătoarea lutului, în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Târgului Olarilor şi al Meşterilor Populari „Ochiul de Păun”. Zilele oraşului au venit să întregească peisajul de sărbătoare, în care rădăuţenii şi invitaţii lor au celebrat cântecul, jocul şi portul popular. Organizatorii acestei manifestări sunt: Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Primaria Municipiului Rădăuţi şi Muzeul Etnografic “SAMUIL şi EUGENIA IONEŢ” din Rădăuţi.
Juriul din acest an al Târgului Olarilor şi Meşterilor Populari “Ochiul de Păun”, a fost compus din: preşedinte – Daniel Hrenciuc şi următorii membri: Pavel Blaj, Traian Postolache, Libelula Curic şi Mihai Mateiciuc. În urma discuţiilor, juriul a stabilit un numar de 20 de premii de excelenţă, în valoare de 300 RON fiecare, care s-au acordat următorilor meşteri olari: Florin Colibaba – Rădăuţi, Victor Ladislau – Miercurea Ciuc, Ioana Mischiu – Horezu – Vîlcea, Radu Pascaniuc – Marginea, Petru Maxim – Dorohoi, Maria Mocanu – Braniştea – Galaţi, Dumitru Ifrim – Schitu Stavnic – Iaşi, Marton Molnos – Korund, Sándor Balász -Korund, Lidia Andronachi – Paşcani, Adrian Bledea – Baia Mare, Doina Bledea – Baia Mare, Iurie Cucuietu – Drochia – Republica Moldova, Tudor Munteanu – Chişinău – Republica Moldova, Eusebiu Iacinschi – Botoşsani, Györfi Domokos – Korund, Agoston Tofalvi – Korund, László Tofalvi – Korund, Gheorghe Magopat – Marginea, Constantin Mischiu – Horezu – Vîlcea, şi două premii în valoare de 200 RON următorilor meşteri: Sillo Attila – Miercurea Ciuc şi Dan Sorin Bucur din Dej.
Premiile au fost acordate de către Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava şi de Primăria Municipiului Rădăuţi.
Arta ornamentală simbolică este privita ca o constantă în arta şi tradiţia românească, demonstrând înaltul rafinament şi spiritualitatea creatorilor noştri.
În cele ce urmează vă prezentăm câteva gânduri ale membrilor juriului:
Pavel BLAJ, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, membru al juriului: „A XXVI-a ediţie a Târgului Olarilor, respectiv a Târgului Meşterilor Populari de la Rădăuţi, a trecut iată de un sfert de secol, o cifră impresionantă care defineşte însuşi profilul oraşului şi orientarea sa, în sensul că este o localitate unde se găseşte un puternic centru de olărit, sau chiar mai multe centre de olărit. O perspectivă mai apropiată sau mai îndepartată ar putea să ducă la o concluzie sau la o hotarâre din partea administraţiei locale sau regional-etnografice, ca Rădăuţiul să devină un centru al olaritului în Bucovina, lucru care ar putea să stimuleze în continuare acest meşteşug. Alături de meşterii olari din Bucovina, veniţi în numar mare anul acesta la târg, au venit şi meşteri de alt profil, o parte din ei meşteri tradiţionali, o parte mai puţin tradiţionali, dar care aparţin segmentului artistic, care au, deci, realizări artistice deosebite, lucru de apreciat. Cred că ar trebui insistat pe viitor (şi aici mă refer nu numai la Muzeul Etnografic din Rădăuţi şi la organizatori, ci şi la instituţiile judeţene precum Centrul Culturii Tradiţionale Suceava), să fie găsite niste modalităţi de a atrage meşterii mai puţin obişnuiţi de a participa la târguri, respectiv cei care nu au posibilităţi financiare, pentru ca altfel, oamenii care sunt încă păstrători ai tradiţiilor şi meşteşugurilor populare, care trăiesc în satele de la munte şi care nu au posibilitatea să obţina venituri din meşteşugul lor, treptat vor abandona aceste meşteşuguri şi, odată cu ele, se va pierde un segment din patrimoniul, din tezaurul nostru naţional în ceea ce priveşte cultura şi arta tradiţională. Va trebui să găsim posibilităţi fie să facem Târguri mai dese şi în zonele despre care vorbeam, în satele de munte, să chemam meşterii acolo, dar posibilitatea lor de a valorifica produsele sunt mici acolo, sau, ar mai fi posibilitatea să creăm în perimetrul judeţului o serie de standuri unde să fie adusă marfa acestor meşteri şi să fie pusă în vânzare. Aici este de gândit modalitatea, cum s-ar putea face o stimulare a tradiţiilor şi a meşteşugurilor în continuare. Consider că este un bun câştigat aceasta a XXVI-a ediţie a Târgului Olarilor şi a Meşterilor Populari de la Rădăuţi.”
Libelula CURIC, etnograf, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, membru al juriului: „Târgul Olarilor şi Meşteşugarilor Populari – Ochiul de Păun” – a ajuns în acest an la cea de-a XXVI-a ediţie, fapt ce relevă cu predilecţie importanţa lui şi necesitatea de a păstra puterea tradiţiei culturii româneşti neatinsă de vremuri. În fiecare an, târgul a găzduit meşteri din diferite colţuri ale ţării sporind astfel gama produselor meşteşugăreşti, aspect concretizat şi de această dată, fără îndoială. Fiind în mod deosebit un târg al olarilor, au fost prezenţi atât meşteri cu ceramica tradiţională cât şi creaţie. Alături de olari şi-au expus spre vânzare produsele şi meşterii ce prelucreaza lemnul, împletitori în sfoară, prelucrare sticla, ţesături cu minunate motive naţionale din diferite regiuni şi alte elemente ale artei populare româneşti. Nelipsiţi au fost olarii din cele mai importante centre de ceramică din ţară, ba chiar meşteri iscusiţi ce prelucrează ceramica dincolo de hotare, care prin har ne transmit nouă, privitorilor, iubitorilor de artă, tot ce poate omul să modeleze mai frumos în sensibilitate şi dăruire, în puritate şi adevăr, rostite într-un alt fel de grai decât cel al cuvântului şi, poate, mai aproape de divinitate. Ei poartă în adâncul sufletului lor frumuseţi ascunse încercând să le exteriorizeze într-un fel sau altul. Cred că aceasta este o necesitate a vieţii, un fel de exprimare a identităţii. Vizitatorii au avut parte de o manifestare deosebită, desfaşurată pe parcusul a trei zile într-un cadru generos, bine organizat, în centrul oraşului. Cu certitudine, asemenea întâlniri la nivelul exprimării spiritului în artă, ne vor modela în acelaşi timp şi pe noi, în timp, vazându-ne prin ochiul artei ce vine din desăvârşire. Fiecare activitate culturală constituie un pas ce merită conservat în tezaurul celor ce dăinuie peste timpuri, cât le va permite existenţa.”
Daniel HRENCIUC, inspector general adjunct al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, preşedintele juriului: „A fost o ediţie reuşită, chiar în raport cu cele anterioare, având în vedere că pregătirile s-au făcut oarecum în mare viteză, dat fiind faptul că acum două săptămâni s-a schimbat administraţia municipiului Rădăuţi şi noua echipă a trebuit să se organizeze rapid, astfel ca această ediţie să se desfăşoare în parametrii corespunzători. Au fost prezente la târg nume reprezentative ale ceramicii româneşti, atât tradiţionale cât şi moderne. Am încercat să facem o distincţie între ceea ce înseamnă artă şi tendinţele mai recente, pe care noi le numim kitsch. Si cred că am reuşit.”
Traian POSTOLACHE, director al Muzeului Etnografic “SAMUIL şi EUGENIA IONEŢ” din Rădăuţi, membru al juriului: „Avem 26 de ani de când s-a înfiinţat Târgul Olarilor. Din anul 2006 este şi al Meşterilor Populari. Am lărgit aria meşteşugurilor tradiţionale pe lângă nucleul de ceramişti. Anul acesta sunt prezente cele mai importante centre de olărit din România, dintre care menţionam: Miercurea Ciuc, Horezu, Marginea, Dorohoi, Braniştea-Galaţi, Schitu Stavnic-Iaşi, Korund-Harghita, Paşcani, Baia Mare, Dej, Botoşani, Cluj. Au fost şi mesteri olari din Republica Moldova, de la Drochia şi de la Chişinău, precum şi foarte mulţi artizani, cu cioplituri în lemn, constructori de instrumente muzicale, bijutieri-argintari. Configuraţia Târgului a fost foarte amplă anul acesta. Meşteri foarte buni, spre exemplu, de la Baia Mare a venit Doina Bledea, care face o ceramică tradiţională ardelenească de o mare frumuseţe. Vremea frumoasă a contribuit la reuşita
acestui târg. Referitor la ceea ce se numeşte kitsch, pe care unii îl văd ca pe o negativitate care virusează în general aceste târguri, aş vrea să menţionez că există oameni care nu au cunoştinţele necesare să înţeleagă cultura tradiţională şi cultura populară, care evoluează, ca şi limba, şi care nu poate fi controlată întru totul. Aceştia sunt extrem de ofuscaţi de fenomenul kitsch. Şi există oameni, cum a fost de exemplu pictorul Horia Bernea, mare personalitate, Dumnezeu să-l odihnească în pace, directorul Muzeului Ţăranului Român, care diviniza cultura tradiţională şi creaţia tradiţională, dar iubea şi avea o înţelegere deosebită şi pentru kitsch. Şi spunea că fenomenul kitsch demonstrează că frumosul este ceva necesar omului, indiferent de condiţia lui socială. Chiar şi pe treptele cele mai de jos ale condiţiei sociale, omul are nevoie de frumos. În mahala, în zonele cele mai obscure, există o nevoie de frumos. Omul simte nevoia asta.
Deci, avea o înţelegere. Un alt aspect, de exemplu, nimeni nu se miră că la sărbătoarea Crăciunului toţi românii fac un brad. Ceea ce nu este tradiţional şi nu este specific culturii româneşti şi ortodoxe. Singurul moment în care apare bradul, după cum explica Simion Florea Marian, este înmormântarea. Bradul era folosit la ritualul de înmormântare. Ei, bradul este adus din occident, este o adaptare şi nimeni nu se miră. În schimb, se miră de alte lucruri. Aceste târguri, mulţi cred că sunt adresate numai specialiştilor, ori nu este aşa. Există o nevoie de comunicare, de sărbătoare, de bucurie, pe care trebuie să o perceapă întreaga comunitate. De la vladică la opincă. Omul trebuie să simtă bucuria aceea pe care o aveau cei care participau în vechime la iarmaroace sau la nedei şi nedeiuţe, marile sărbători anuale în care lumea se aduna, se făceau schimburi comerciale, se transmiteau mesaje, se făceau însoţiri, se alegeau miri şi mirese.
Această configuraţie, care unora li se pare că este o defecţiune, eu cred că este ceva firesc. Chiar şi în construcţia unui muzeu. Acum nu mergem etimologic, pentru că un muzeu în esenţă ar fi un templu al muzelor. Dar în ziua de astăzi este cu totul altceva. Există posibilitatea să se realizeze un muzeu elitar, în care să fie individualizate piesele cele mai valoroase, într-o mare simplitate, unicitate. Şi omului, vizitatorului elitar, îi revine sarcina să refacă contextul prin cultura, prin educaţie şi prin intuiţie. Există şi o altă posibilitate, ca cei care realizează muzeul, conservatorii, muzeografii, să realizeze ei acest context, să uşureze efortul pe care trebuie să-l facă vizitatorul. Pentru că, de cele mai multe ori, cei care vizitează un muzeu sunt oameni diferiţi, aflaţi pe diferite trepte de educaţie, de cultură, şi percep în mod diferit. Şi li se lasă lor libertatea să aprecieze ceea ce este important pentru ei. Şi aşa cred că trebuie gândită şi configuraţia unui târg al meşterilor populari, aşa cum este şi Târgul Olarilor şi al Meşterilor Populari „Ochi de Păun” din Rădăuţi. Noi ne străduim să păstrăm cele mai importante vestigii ale culturii tradiţionale, să le conservăm cu mare grijă, să le transmitem. Să păstrăm ceea ce este valoros, dar în acelaşi timp să avem îngăduinţă pentru lucruri mai modeste. Cred că rolul cel mai important în păstrarea a ceea ce este tradiţional ar reveni Guvernului şi Ministerului Culturii, prin subvenţii, ceea ce este, deocamdată, mai puţin posibil.”
Carmen Veronica Steiciuc
Topic: Reportaje | Comments Off on Târgul Olarilor şi al Meşterilor Populari „Ochiul de Păun” Rădăuţi ediţia a XXVI-a
Materia întunecată, misterioasa forţă nevăzută a Universului
de Sorin Mihalache | 14 Iulie 2008
Galaxiile prezintă densităţi foarte scăzute de materie. Stelele, praful şi gazul intergalactic sunt extrem de rarefiate în orice tip de galaxie. Pe de altă parte, stelele sunt corpuri de cele mai multe ori extrem de masive, care se află într-o mişcare de rotaţie în jurul centrului galaxiei în care sunt situate. Însă, de cele mai multe ori, vitezele stelelor sunt foarte mari, în raport cu forţele gravitaţionale care ţin materia galaxiei aglomerată. Comportamentul aparent inexplicabil al corpurilor cereşti din interiorul galaxiilor pare a fi lămurit de o forţă omniprezentă în Univers, însă foarte puţin cunoscută până acum: materia întunecată. Judecând după materia vizibilă din galaxii, forţele atractive care ţin stelele pe orbitele lor, în jurul centrului galactic, sunt insuficiente în raport cu acceleraţiile centrifuge. Mişcarea stelelor ar trebui să le „scoată“ de pe traiectoriile lor actuale şi să le arunce în afara galaxiilor. Potrivit calculelor, forţele centrifugale (de ejectare din orbită) sunt mult mai mari decât gravitaţia existentă în galaxie (cum este ea apreciată după materia vizibilă). Se pune, aşadar, o întrebare legitimă: ce ţine stelele în galaxii? Există ceva ce nu poate fi văzut În 1930, un astrofizician suedez, Fritz Zwicky, a propus existenţa unei materii întunecate, care ar ţine, asemenea unui adeziv, întreaga configuraţie a galaxiei. Observând un grup de galaxii aflate în rotaţie, acesta a calculat parametrii de mişcare pe care acest grup ar fi trebuit să îl aibă potrivit legilor newtoniene. Calcule au arătat că fiecare din galaxiile considerate ar fi trebuit să aibă mai multă materie decât cea detectată (prin mijloacele-standard), pentru a putea explica suficient de bine mişcarea lor. Aceasta a fost interpretată ca o dovadă indirectă a faptului că mai există ceva, acolo, în galaxii, care nu se vede, dar care contribuie serios la masa totală a galaxiilor, mărind atracţia gravitaţională cât ea să poată ţine stelele pe orbita lor. Acest „contribuabil“ misterios, care, mult timp, a scăpat observaţiei directe, a primit denumirea de materie întunecată. Dar, observaţiile arată şi că stelele au vitezele de rota-ţie în jurul centrului galaxiei cu atât mai mari cu cât sunt mai distanţate de el. Or, aceasta face ca galaxia să semene mai mult cu un disc dur, aflat în rotaţie (cu viteze mai mari la periferie, decât în centru), decât cu un vârtej de gaz (unde vitezele de la periferie sunt mai mici decât cele din centru). Însă, materia luminoasă observată este extrem de rarefiată şi nu poate explica „consistenţa“ discului galactic. Pe de altă parte, măsurători efectuate asupra unor fascicule de lumină ce traversează porţiuni mari din Uni-vers arată că acestea suferă o curbură mult prea mare, ce nu poate fi pusă doar pe seama cantităţii de materie luminoasă. Razele de lumină se curbează mai mult, ca şi cum, în acele zone, ar fi mai multă materie. Curbura suplimentară a traiectoriilor razelor de lumină a fost pusă, de asemenea, pe seama materiei întunecate. Cunoaştem, până acum, o cincime din ceea ce pare să existe Ce este materia întunecată? Ştiinţa încă nu are un răspuns pentru această întrebare. Totuşi, câteva răspunsuri s-au dat în această privinţă. Neutrinii pot explica, în parte, materia întunecată, întrucât sunt foarte greu de detectat, au masă nenulă, iar numărul lor mare determină ca ei să contribuie semnificativ la masa totală a Universului. Pe de altă parte, încă nu este o certitudine că găurile negre ar putea fi sau nu depozite de materie întunecată. Însă, chiar luând în considerare contribuţia tuturor acestora, o parte semnificativă din materia întunecată din Univers rămâne fără explicaţii. După unele aprecieri, chiar 50% din masa aflată în discul galactic este invizibilă. Considerând însă şi celelalte zone, aflate în afara discului Căii Lactee, procentul materiei întunecate devine de cinci ori mai mare decât al celei vizibile! În prezent, contribuţia materiei întunecate din galaxii este de cinci ori mai mare decât cea a materiei, iar proprietăţile ei reprezintă una dintre marile probleme ale cosmologiei. Nefiind constituită propriu-zis din atomi sau nuclee (motiv pentru care este supranumită materie nebarionică), evaluarea ei reprezintă o adevărată provocare. Stelele exilate de găurile negre detectează materia întunecată O descoperire recentă arată că două stele se îndepărtează de centrul Căii Lactee, cu o viteză de aproape două milioane de kilometri pe oră! Aceste două stele care părăsesc galaxia se alătură altor trei, cunoscute până acum, inaugurând o nouă categorie de stele-obiecte cosmice, cunoscute ca fiind stele hiper-rapide ce părăsesc galaxia. În această categorie pot să existe în jur de 1.000 de stele hiper-rapide exilate, un număr totuşi destul de mic, ţinând cont de faptul că, în Calea Lactee, sunt mai mult de 200 de miliarde de stele. Teoria prezice existenţa acestor obiecte, arătând faptul că ele provin din sisteme binare, din stele duble, care s-au apropiat prea mult de gaura neagră din centrul galaxiei. Atracţia gravitaţională care a cuprins acest sistem aflat în rotaţie, a rupt legătura dintre ele, capturând-o pe cea mai apropiată şi aruncând-o pe cealaltă în direcţia opusă, cu o viteză foarte mare. Forţa cu care stelele sunt „aruncate“ în afara galaxiei este imensă, având în vedere faptul că unele stele hiper-rapide sunt totuşi chiar şi de patru ori mai masive decât Soarele. Ele ating viteze de peste 1,5 milioane de kilometri pe oră! Faptul că, potrivit observaţiilor, toate aceste stele exilate hiper-rapid, cunoscute până în prezent, au părăsit centrul galaxiei, la momente diferite ale istoriei galaxiei, face ca ipoteza unei explozii de proporţii care să le împingă în afara galaxiilor să fie exclusă. Dar aceste stele hiper-rapide oferă şi proba unică a structurii galaxiei. În timpul vieţii, ele străbat o mare parte a galaxiei. Parametrii mişcării lor pot oferi date despre forma galaxiei Căii Lactee şi despre modul cum materia întunecată este distribuită în ea. Tot mai multe indicii despre existenţa materiei întunecate Un alt indiciu despre existenţa materiei întunecate ar putea fi structura galaxiilor. Plecând de la unele observaţii orientate spre galaxiile mici, s-a descoperit faptul că 9 dintre cele 14 galaxii-satelit (de mici dimensiuni) ale galaxiei Andromeda sunt dispuse în acelaşi plan, chiar în linie dreaptă. De asemenea, Calea Lactee conţine o formă destul de regulată (două plane), unde sunt adunate toate galaxiile-sateliţi. Procesele de formare a galaxiilor, prevăzute de teoriile actuale, nu pot explica în nici un fel atât de multă ordine în arhitectura galaxiilor. De aceea, aceste observaţii propun o întrebare firească: Sunt aceste tipare ordonate (plane, linii drepte), forme-standard de depozitare a materialului galactic? Dacă răspunsul este da, atunci cum se poate explica o astfel de dispunere a galaxiilor-satelit? Una din explicaţii are în vedere că motivul dispunerii bi-plane sau liniare a galaxiilor mici ar putea fi existenţa unor fluxuri („culoare“) de materie întunecată. Practic, galaxiile-satelit ar putea fi scufundate, fixate într-o ţesătură invizibilă gigantică de materie întunecată, care determină acest design.
Topic: Meditaţii | Comments Off on Materia întunecată, misterioasa forţă nevăzută a Universului
« AnteriorulUrmătorul »
