Invitaţie la hram – Biserica din Albac – Olăneşti
de Andrada Victoria Diaconescu | 22 Iulie 2008
Biserica lui Horea din Albac, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” şi “Sf. Pantelimon”, din Olăneşti – Vâlcea va invită în ziua 27 iulie 2008 la Hramul Sfântului Pantelimon.
Parohul Emilian Grosenoiu şi ceilalţi doi slujitori ai Domnului – preoţi va aşteaptă cu mic cu mare la această sărbătoare religioasă, Sfântul Pantelimon fiind şi Sfântul staţiunilor, Sfântul vindecător de orice boală trupească sau sufletească, totodată patronul staţiunii Olăneşti.
Octavian Goga, poetul pătimirii noastre a scris o tulburatoare poezie poposind la Bisericuţa Moţilor, adânc impresionat de aceasta. Poezia, din care cei care au simtit şi simt şi trăiesc româneşte prezintă în profunzimea ei versurile:
“Bisericuţa din Albac,
Tu eşti al vremurilor semn,
Tot binele nostru plâns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn… ”
Biserica a fost cladită, din evlavia creştină şi prin contribuţia ţăranilor români din satul Albac – Munţii Apuseni, în anul 1746. Horea, conducătorul revoluţiei din Transilvania (octombrie – noiembrie 1784), era de loc din Arada, un cătun al Albacului şi în această Biserică va fi bughisit Horea primele slove şi le va fi desluşit înţelesul din paginile vechilor ceasloave scrise cu litere chirilice, aici s-a rugat împreună cu ortacii săi, în ceasurile grele ale vieţii.
În urma înfrăţirii locuitorilor Albacului cu cei ai Olăneştiului, Biserica lui Horea a fost dăruita olăneştenilor, în semn de preţuire şi mutata aici.
Şi în acest an, locuitori ai Albacului vor sosi la Sfânta Sărbătoare a Sfăntului Pantelimon.
Topic: Reportaje | 1 Comentariu »
Odă limbii strămoşeşti
de Ion Cuzuioc | 21 Iulie 2008
Limba-n evuri româneşti
Bifurcată-n văzul lumii…
Sfânt de ai ceva de-a mumei,
Obligat eşti s-o păzeşti.
Limba ta o dulce grai!
Fie-ţi viaţa cât de-amară,
De trăieşti în altă ţară,
Obligat eşti ca s-o ai!
Limba ta o bogăţie!
Dacă vrei urmaşii tăi
S-o vorbească peste văi,
Veşnică să-ţi fie vie!
Limba ta ca o comoară,
Pentru plai e un destin.
Dacă eşti din neam latin
Să te-nchini ca la icoană!
Topic: Poezii | Comments Off on Odă limbii strămoşeşti
Biserica de lemn din Băneşti
de Ionel Curcan | 21 Iulie 2008
Monument istoric
Biserica de lemn Sfântul Nicolae din satul Banesti judetul Suceava este un lăcaş de cult ortodox care a fost atestat din perioada anilor 1705-1707. O importanţă deosebită din punct de vedere cultural o prezintă faptul că în cimitirul de pe lângă această biserică se odihneşte bunica lui Mihai Eminescu , Paraschiva Iuraşcu, mama Ralucăi Iuraşcu.
Localizare
Satul Banesti, parte a comuna Fantanele, se află situat la o distanţă de numai 8 km de localitatea Veresti. Satul, cu oameni gospodari, păstrează cu sfinţenie credinţa şi tradiţiile străbune. Drumul ce uneşte localitatea de satul Vereşti, trece prin centrul satului; drumul este presărat de o parte şi de alta cu un aliniament de tei. Din centrul satului se desprinde un drum cândva pietruit, iar în prezent modernizat graţie programului Sapard. Şi dacă peste tot în sat se percep urmele timpului, la vreo sută de metri pe acest drum timpul şi-a conturat alte forme sub imaginea unei “Bisericuţe de lemn”.
Istoric
Construită în a doua domnie a lui Ion Antioh Cantemir Voievod, domnul Moldovei (1705-1707), biserica a fost aşezată pe locul unei păduri de stejari, care astăzi nu mai există, dar a rămas vie în memoria bătrânilor. Ctitorul bisericuţei a fost Ştefan Stamate, un mic boier fără ranguri din satul vecin: Băluşeni, astăzi numit Stamate.
Biserica impresionează nu prin mărime, ci prin stilul aparte, bizantin, cu influenţe din epoca Renasterii. Istoria acestei bisericuţe este mai veche, majoritatea amănuntelor provenind de la părintele paroh Nicanor Lungu:
„În documente apare în 26 august, anul 7176 adică 1668, în timpul domniei lui Ilias Alexandru (1666-1668). În aceea vreme păstorea aici preotul-călugăr Aftănase, care din 1669 a slujit douăzeci de ani la această bisericuţă cu 72 de familii de români creştini. Biserica nu mai era corespunzătoare şi în 20 aprilie 1706 se dă în folosinţă o nouă biserică de lemn, cu hramul Sf. Nicolae. Numele ctitorului – boierul Ştefan Stamate – nu e înscris în izvoare istorice, dar apare în pisania dăltuită în uşorul de la intrare “Cu darul Tatălui Şi A Fiului Şi a Sfântului Duh apucatu-s-a dumnealui Ştefan Stamate cu tot cheltuiala dumisale şi au făcut sfânta biserică în timpul domniei Ion Antioh Constantin Voievod în anul 7124 aprilie 20”.”
(Arhiva Bisericii din Băneşti)
Construirea trilobată a biserici ar fi fost încredinţată la doi păstori, materialul metalic fiind executat de către doi ţigani. Dacă exteriorul nu atrage privirea în mod deosebit, aspectul interior impresionează, prin vechimea duşumelei din scânduri de stejar, stranele cu motive geometrice încrestate în lemn de tei şi stejar. Biserica nu e pictată în interior, dar este zugrăvită în ocru pe care apar motive decorative: colonete cu capitele şi alte motive, lucrate între anii 1826-1830 de către un meşter din Dumbraveni cu numele de Enache Ponici. În Băneşti se află două biserici; bisericuţa de lemn se află în partea de jos a satului, iar o a doua mai nouă, de zid, se află spre partea de nord-vest.
Mormântul bunicii lui Mihai Eminescu
Zidul împrejmuitor şi poarta de lemn de la intrarea în curtea bisericii.
Ceea ce interesează istoria literară este cunoaşterea cât mai bună a datelor şi faptelor în legatură cu Mihai Eminescu: viaţa poetului, legăturile de rudenie, pretenţiile şi toate evenimentele care au legătură cu personalitatea marelui poet.
În acest cimitir de lângă această bisericuţă se odihneşte bunica lui Mihai Eminescu, Paraschiva Iuraşcu. Vasile Iuraşcu din Joldeşti s-a căsătorit cu ţăranca Paraschiva Brihuescu din Băneşti. Cu toate că era urmaş de boier, el a dus o viaţă răzeşească şi a întemeiat o familie cu nouă copii, unul dintre ei fiind Raluca, mama poetului Mihai Eminescu.
Paraschiva Iuraşcu s-a născut în anul 1785 şi a decedat la vârsta de 51 de ani, după cum se spune din bătrâni. Venind iarna de la Joldeşti la Băneşti cu trăsura, probabil pentru a-şi vedea rudele, pe gheţuşul podului trăsura s-a prăbuşit cu cai cu tot, pierzându-şi viaţa în acest accident. De altfel în biserica de lemn există o piatră funerară pe care este inscripţionat un text în stil popular probabil redactat de Vasile Iuraşcu, text care eternizează acest sfârşit. Paraschiva Iuraşcu a fost înmormântată în timpul în care aici păstorea preotul Teodor Teodoreanu (1800-1845). Bisericuţa poate fi vizitată, mai ales pe data de 6 decembrie, atunci când aici se prăznuieşte hramul Sf. Nicolae.
Biserica nu este prea cunoscută publicului larg, fiind de o valoare inestimabilă, cu valoare culturală, dar la fel ca mai toate monumentele şi aceasta a fost şi este supusă presiunii timpului, acum necesitând lucrări de restaurare, fonduri insuficiente din bugetul local.
Fotogalerie
   |
   |
   |
|
Situl biserici se află la adresa bisericiortodoxe.page.tl/Biserica-de-lemn-din-Banesti-_-monument-istoric.htm
Topic: Descrieri | Comments Off on Biserica de lemn din Băneşti
Duminica a V-a după Rusalii
de Radu Botiş | 20 Iulie 2008
Biruind prin Hristos Domnul!
Cel rău (diavolul) atrage nenumărate victime. Dar, cu toate că prin răscumpărare, împărăţia Satanei asupra sufletelor a fost zdrobită, noi avem de luptat, în continuare, împotriva duhurilor rele care ne aţâţă la păcat. Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează să nu ne temem “de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu îl pot ucide, ci de cel ce poate ucide şi trupul şi sufletul şi să le arunce în gheena”. “Fiţi treji, privegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită” (I Petru V, 8). Însuşi Iisus Hristos a permis să fie ispitit de diavolul, iar în cei trei ani şi mai bine de vestire a Evangheliei, printre multele minuni pe care le-a făcut, au fost nenumăratele eliberări de suflete de sub puterea demonilor, cum este şi cazul demonizatilor din ţinutul Gherghesenilor. Diavolul nu poate acţiona direct asupra facultăţilor noastre spirituale, adică asupra minţii şi asupra voinţei, Doar Bunul Dumnezeu poate pătrunde în centrul sufletului să mişte resorturile voinţei omului. Direct, diavolul poate influenţa numai trupul, cu simţurile lui externe: văzul, auzul, gustul etc. şi, mai ales, simţurile interne: imaginaţia şi memoria sensibilă, precum şi pasiunile, care constituie domeniul afectivităţii. Iar prin această acţiune directă el influenţează indirect şi voinţa, care prin mişcările produse la nivelul sensibilităţii şi afectivităţii, este solicitată să consimtă la imaginile şi plăcerile trezite în simţuri; deoarece ştim că, dată fiind strânsa legătură – unitate vitală – dintre corp şi suflet, toate fenomenele biologice se răsfrâng şi asupra celui al vieţii sufleteşti, adică mintea şi voinţa. Trebuie să subliniem însă că aceste influenţe inferioare nu suprimă libertatea de decizie; voinţa rămâne, tot timpul, liberă să accepte sau să respingă ispitele, oricât de puternică ar fi complicitatea Satanei în trezirea şi alimentarea lor. De altfel, această influenţă este îngrădită, limitată de Dumnezeu, care nu-i permite să ne ispitească peste puterile noastre, şi care ne dă şi harul ca să-l infringem.
Pe de altă parte ar fi greşit să credem că toate ispitele care ne asaltează prin simţuri sunt lucrarea diavolului; dezechilibrul ancestral creat prin păcatul originar la nivelul întreitei pofte – a trupului, a ochilor şi trufia vieţii – despre care vorbeşte Sfântul Ioan Evanghelistul, dezechilibru accentuat şi întreţinut de obişnuinţele rele care slăbesc şi mai mult voinţa, este suficient spre a explica un mare număr de ispite şi căderi în păcat. Sfântul Iacob, în epistola ne spune: “Fiecare se ispiteşte de a sa poftă, fiind atras şi amăgit, iar pofta, zămislindu-se, naşte păcatul, şi păcatul, săvârşindu-se, naşte moartea” (I, 4).
Dar tot atât de greşit ar fi să credem că Satana nu ar avea nici un amestec, nici o influenţă asupra sufletului nostru, ceea ce – după cum am văzut – este împotriva Sfintei Scripturi.
Trebuie să recunoaştem că datorită înclinării noastre spre păcat sunt explicabile foarte multe dintre ispitele şi căderile zilnice. Este foarte greu să identificăm ispitele care vin direct de la diavol precum şi modul în care lucrează el. Putem totuşi afirma cu certitudine că, atunci când o ispită apare brusc, violent, şi persistă neobişnuit de îndelungat, diavolul are o contribuţie importantă. Sau, când ispita produce în suflet o tulburare adâncă şi persistentă, când sugerează sufletului gustul pentru fapte ce strălucesc în ochii lumii, sufletul se simte înclinat să nu destăinuiască duhovnicului nimic din toate acestea, în astfel de cazuri de obicei este amestecat şi diavolul.
Intotdeauna la îndemână este rugăciunea smerită şi plină de încredere, prin care invocăm sprijinul lui Dumnezeu. Căci, “Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?”.
Rugăciunea – trebuie să fie smerită. A ne recunoaşte nimicnicia şi neputinţa de a birui fără harul divin înseamnă a descuraja pe tatal trufiei şi a-l dezarma.
Rugăciunea trebuie să fie şi încrezătoare, deoarece slava lui Dumnezeu fiind interesată în biruinţa asupra duhului necurat, Dumnezeu nu ne va lipsi de harul Său pentru ca slava Sa să sporească prin noi.
Alta armă puternică, după rugăciune, este folosirea cu vrednicie a Sfintelor Taine. Purificarea sufletului în baia Sfintei Marturisiri şi nutrirea cu trupul şi sângele lui Iisus viu din Sfânta Euharistie, Pâinea Vieţii, alunga duhurile necurate şi ne face invulnerabili atacurilor lui.
Desigur, şi dispretul faţă de diavol este lucru essenţial pe drumul catre mintuire iar sufletul câştigă o tot mai mare tărie. Cel rău nu are putere decât asupra sufletelor laşe. Să nu uităm însă că toată această luptă cu armele amintite, luptă soldată uneori cu răni şi înfrângeri regretabile, nu este o luptă de luni sau de ani, are răsplata promisă. Lupta împotriva celui rău nu se încheie decât odată cu ultima suflare, deoarece cei doi oameni din noi: omul spiritual “, adică omul cel nou – născut prin apa botezului din Duhul lui Dumnezeu şi nutrit şi crescut cu Sfintele Taine sub ocrotirea Preacuratei Fecioare, a sfinţilor şi a îngerilor – şi omul trupesc, adică omul cel vechi al păcatului, cu înclinările spre păcat, fiind nevoit să convieţuiască în această viaţă, diavolul va continua să-l aţâţe neîncetat pe acesta din urmă împotriva celui dintâi. Dar, cu ajutorul harului divin, omul spiritual izbuteşte
să îmblânzească şi să ţină în frâu poftele omului trupesc, punându-le în slujba eliberării depline şi a desăvârşirii omului duhovnicesc. Sfântul Pavel ne avertizează: “Căci de veţi vieţui după trup, veţi muri, iar de veţi omorî cu duhul faptele trupului vostru, veţi fi vii” (Romani VIII, 13). Deci numai moartea pune capăt bătăliei noastre. Şi după cum atleţii nu se încununează cu laurii biruinţei decât dacă luptă până la capătul competiţiei şi conform regulamentului în vigoare, tot astfel şi noi nu vom primi de la Hristos cununa veşniciei din fericirea Sa, decât dacă vom lupta cu statornicie, până la capătul vieţii şi conform preceptelor Sale, căci numai “cel ce rabdă până la sfârşit se va mântui”.
Mereu să fim convinşi că, luptând cu neclintită statornicie şi încredere, sub scutul Neprihănitei Fecioare, al sfinţilor, al îngerilor păzitori, avându-L în frunte pe Domnul Iisus Împăratul sufletelor noastre, vom înfrânge puterile întunericului. Şi chiar dacă din cauza fragilităţii noastre înnăscute ni s-ar întâmpla să cădem răniţi, să nu deznădăjduim ci să ne ridicăm şi să continuăm lupta cea dreaptă, cu speranţa în biruinţa finală, întru mântuire şi dobândirea cerescului ţel, fericirea cea veşnică.
Amin!
Topic: Meditaţii | Comments Off on Duminica a V-a după Rusalii
« AnteriorulUrmătorul »
