LEGILE ŞI DINAMICA PUTERII GÂNDULUI
de admin | 13 August 2008
Gândul ‑ arhitect al destinului
Dacă mintea se opreşte continuu asupra unui anumit lanţ de gânduri, ea formează treptat un culoar prin care forţa‑gând va trece automat, creând o anumită obişnuinţă mentală ce va supravieţui morţii şi, întrucât aparţine egoului, va fi purtată cu sine în următoarea încarnare, ca tendinţă mentală sau capacitate.
Să ne amintim că fiecare gând îşi are propria imagine mentală. Esenţa diferitelor imagini mentale formate într‑o anumită viaţă fizică se structurează în planul mental şi va constitui baza (chintesenţa) următoarei încarnări. La naştere, sufletul este înzestrat nu numai cu un nou corp fizic, dar şi cu o nouă minte şi un nou intelect (BUDDHI).
Este dificil să explici detaliat activitatea gândului şi modul în care determină el destinul omului. Orice KARMA (acţiune) produce două categorii de efecte, una asupra minţii individuale, iar cealaltă asupra lumii. Omul îşi structurează coordonatele vieţii sale viitoare prin efectele acţiunilor sale asupra celorlalţi.
Orice acţiune are un trecut (o cauză) ce conduce la ea, şi un viitor ce derivă din ea. Acţiunea presupune o dorinţă care a generat‑o şi un gând care a modelat‑o. Fiecare gând este o verigă într‑un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui lanţ neîntrerupt este structurată din trei componente ‑ dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul; gândul se manifestă printr‑o acţiune. Acţiunea constituie chiar urzeala destinului.
Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într‑un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într‑o viaţă viitoare, în timp ce ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt seminţele din care se va naşte un viitor ucigaş.
Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într‑un filantrop, apoi într‑un sfânt; şi fiecare gând de compasiune va modela caracterul tandru şi milostiv al unui adevărat prieten al universului.
Nu trebuie sa cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoaşteţi şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului şi, prin trudă, să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin.
Cel care cultivă o acţiune, culege un obicei; cel care cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel care cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin. El îşi poate controla destinul prin puterea gândului. La fel, destinul actual poate fi schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate faculăţile, energiile şi puterile zac latent în el; ele trebuie doar manifestate plenar, şi omul va deveni liber şi mare.
Gândurile vă cizelează înfăţişarea
Faţa omului este ca o placă de gramofon. Tot ceea ce el gândeşte, se înregistrează imediat pe figura sa. Gândurile vicioase ale mâniei, geloziei, urii, desfrâului, răzbunării, etc., lasă adevărate răni şi cicatrice pe feţele celor care le emit.
Din natura acestor semne, cei care ştiu să le citească pot cunoaşte stările de spirit ale celorlalţi. Ei pot diagnostica uşor boala din minţile oamenilor. Cel care crede că îşi poate ascunde gândurile este doar un sărman naiv. El seamănă cu struţul care, atunci când este vânat, îşi ascunde capul în nisip, imaginându‑şi că nimeni nu îl mai poate vedea.
Faţa este arătătorul şi tiparul minţii. Fiecare gând taie o brazdă pe faţă; gândurile divine o luminează, în timp ce cele malefice o întunecă. Gândurile divine emise constant conduc la mărirea aurei sau a haloului. Gândurile rele emise constant adâncesc impresiile negative, la fel cum o piatră ce izbeşte în zid va adânci mereu gaura din el. Expresia feţei trădează cu uşurinţă starea interioară a minţii, sau conţinutul acesteia. Gânduri, sentimente, stări şi emoţii, toate produc impresii puternice asupra feţei, reflectându‑se pe ea la fel ca reclamele afişate pe ziduri.
Gândurile modelează expresia fizică
Mintea este expresia subtilă a corpului fizic. Corpul fizic este manifestarea exterioară a gândurilor. Astfel, cel care îşi modelează mintea, îşi modelează implicit şi corpul.
Aşa cum un om cu o înfăţişare grosolană nu se bucură îndeobşte de prea multă simpatie şi milă din partea celor din jur, nici cel cu o minte grosolană nu poate inspira mai multă simpatie. Mintea îşi reflectă cu atâta fidelitate stările lăuntrice pe faţă, încât un om inteligent o poate citi cu multă uşurinţă. Iar corpul, la rândul său, răspunde acestor stări: teama creează instantaneu o reacţie fiziologică de apărare; anxietatea, mânia, durerea, veselia, etc., toate creează reacţii interne ale organismului.
Ochii vă trădează gândurile
Ochii reprezintă ferestrele sufletului; de aceea, în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. Ochii sunt ca un instrument telegrafic ce transmite mesaje. În ei poţi citi gândurile de trădare, depresiune, tristeţe, ură, voioşie, pace, armonie, sănătate, putere, vigoare şi frumuseţe.
Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii altora, le puteţi citi deopotrivă şi gândurile. Cu puţină hotărâre, perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmarindu‑i conversaţia şi comportamentul.
Gândurile negative otrăvesc viaţa
Gândurile de îngijorare sau de frică sunt forţe de temut care există în lăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc înseşi sursele vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj ‑ vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.
Dezechilibrele psiho‑fizice
Gandul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minţi sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăveşte şi ea.
Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general şi depresiunii, şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, a bilei şi celorlalte sucuri digesive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează apoi disfuncţionalităţi la nivelul corpului, datorită intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia “nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică, încât ea nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit (VYAVAHARA BUDDHI), ci numai prin intelectul pur (SATTVA BUDDHI) sau discernământ (VIVEKA‑VICHARA).
Puterile creatoare ale gândului
Gândul creează lumea. El determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi excită pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorinţelor şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune, gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiţi despre cineva că el este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl vizualizaţi ca duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi acest gând. De aceea, cel care ştie cum să lucreze cu mintea, controlând‑o printr‑o practică constantă, poate atinge fericirea.
Gândurile atrag gânduri similare
În lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează “legea atracţiei prin rezonanţă”. Oamenii care au gânduri similare se simt atraşi în mod natural unul către celălalt. Sau cum spune înţelepciunea populară: “Cine se aseamănă, se‑adună”, ori “Spune‑mi cu cine te întovărăşeşti ca să‑ţi spun cine eşti”.
Doctorul va fi atras de alţi doctori, sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântareţul de alţi cântareţi; filosoful de filosofi; vagabondul de vagabonzi, etc. Mintea are putere de atracţie. Omul îşi atrage continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil (ce conţine forţele vieţii) gândurile, influenţele şi condiţiile cel mai apropiate de cele ale propriilor idei. Ducând cu voi anumite gânduri şi reţinându‑le o durată mai lungă de timp, veţi atrage fără încetare, conştient sau inconştient, tot ceea ce corespunde calitaţii voastre dominante de gândire. Gândurile sunt proprietatea voastră privată şi le puteţi folosi într‑un mod creator, împlindu‑vă dorinţele, prin cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi concentrare.
Topic: De pe internet | Comments Off on LEGILE ŞI DINAMICA PUTERII GÂNDULUI
CHIP FRUMOS CU NEGRE PLETE
de Alexandru Horezeanu | 12 August 2008
Chip frumos cu negre plete şi cu zâmbet fermecat
Unde ascunzi atât de bine simţul lor înaripat?
Unde legea nescris-a firii se îndoaie, nu se rupe
Şi păstrezi atât de tainic nectar sfânt, în sfinte cupe?
Largi livezi de fructe coapte poartă chipul tău curat
Cum le-a adunat destinul în altaru-ţi nepătat?
Zborul lor, e zbor de înger şi filtrează volatil
Tot parfumul din pistile pentru cei ce simt subtil.
Unde crezi că poţi ajunge, într-o lume bădărană,
Cu aşa comori gingaşe ce n-au cui să-i de-e vamă?
Bişniţari de drumul mare, nu doresc să-ţi iese-n cale,
Dar mă tem c-atâta farmec se usucă sub petale.
Chipul tău sublim de floare are glasul ca de înger,
Nu pot urca pân’ la tine, mă dor ochii, o să sânger.
Topic: Poezii | Comments Off on CHIP FRUMOS CU NEGRE PLETE
FIZICA ŞI FILOSOFIA PUTERII GÂNDULUI
de admin | 11 August 2008
Gândul întrece lumina în viteză
În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie.
Gândul este mai fin decât eterul (n.n. Shivanada nu vorbeşte aici despre Akasha, materia subtilă ultimă, ale cărei vibraţii produc întreaga manifestare, deci şi gândul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricităţii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă la Calcutta poate fi ascultat în propriul nostru apartament din Delhi. Orice mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii.
Într-un mod asemănător se comportă şi mintea omului. Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase.
Mediul prin care călătoreşte gândul
Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru.
În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în MANAS, (sau atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător.
Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o minte la alta?
Cea mai bună explicaţie este că MANAS, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet.
Eterul spaţiului înregistrează gândurile
Forţa sau puterea gândului este atât de mare, încât poţi învârti pământul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisă de la un om la altul. De pildă, puternicele gânduri ale marilor înţelepţi de altădată, numiţi şi RISHIS, se păstrează încă înregistrate în AKASHA.
Yoghinii clarvăzători pot percepe aceste gânduri-imagine. Ei le mai pot încă citi. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean. Cu toţii absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice.
Gândurile sunt vii
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată.
Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apare rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul).
Gândurile sunt forţe subtile
Gândul este o forţă subtilă, pe care ne-o putem procura şi prin hrană. Cei care au citit CHHANDOGYA UPANISHAD vor înţelege cu uşurinţă acest lucru.
Dacă mâncarea este pură, gândul devine şi el pur. Cel care are gânduri pure vorbeşte cu multă autoritate şi produce o impresie foarte vie în minţile celor care îl ascultă. El poate influenţa asfel mii de persoane printr-un singur discurs.
Gândul pur este mai ascuţit decât tăişul lamei. De aceea, nu emiteţi decât gânduri sublime, pure. Acest lucru este posibil prin cultivarea puterii gândului, care este o ştiinţă exactă.
Gândurile sunt mesaje transmise în lume
Cei care emană gânduri de ură, gelozie, răzbunare şi răutate sunt cu adevărat oameni foarte periculoşi. Ei întreţin în lume o atmosferă de agitaţie şi zbucium. Gândurile şi sentimentele lor negative sunt transmise în eter precum mesajele radio sau TV, şi sunt recepţionate de acei oameni ale căror minţi rezonează cu asemenea vibraţii.
Căci gândul se mişcă cu o viteză uluitoare, putând influenţa multă lume. Astfel, cei care emit gândri sublime şi pioase îi pot ajuta deopotrivă pe cei din apropiere, dar şi pe alţii, aflaţi la mare distanţă.
Gândurile au o putere enormă
Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului.
Gândul este o forţă dinamică. El este determinat de vibraţiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substanţei mentale. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau respingerea.
Undele-gând şi transferul gândurilor
În fond, ce este această lume? Nimic altceva decât materializarea gândurilor formă ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu.
Aţi învăţat la şcoală despre unde de căldură, de lumină şi electricitate. Ce nu ne învaţă ştiinţa, dar ne-o spun înţelepţii yoghini, este că există şi unde-gând, care au o putere enormă. Practic, toţi experimentăm inconştient, într-o măsură mai mare sau mai mică, puterea gândului. Marii yoghini ca JNANADEV, BHARTRIHARI şi PATANJALI obişnuiau să trimită şi să recepteze mesaje către şi de la persoane aflate la mare depărtare, prin telepatie şi transferul gândurilor. Telepatia a fost primul telegraf fără fir şi primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodată lumea.
La fel cum practicaţi exerciţiile fizice şi sportul, jucând tenis şi cricket pentru a vă menţine sănătatea fizică, ar trebui să vă menţineţi sănatatea mentală prin emiterea unor forme-gând corecte, consumarea de alimente SATTVA-ice, recreare mentală într-o manieră inocentă şi pură, schimbarea dispoziţiei launtrice prin emanarea de gânduri bune, nobile, sublime, precum şi prin cultivarea bunei dispoziţii.
Minunile vibraţiilor-gând
Orice gând care porneşte de la voi este o vibraţie ce nu va muri niciodată. El va continua să treacă prin vibraţia sa toate particulele universului, şi dacă este un gând nobil, sfânt şi plin de forţă, el va activa în mod similar toate minţile ce rezonează cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care vă seamănă să preia gândurile voastre în mod inconştient şi să înceapă să emită gânduri asemănătoare, în funcţie de propria lor capacitate lăuntrică. Rezultatul va fi că, chiar fără să cunoaşteţi consecinţele propriilor voastre acţiuni, voi veţi fi pus în mişcare forţe uriaşe, amplificate prin puterea rezonanţei, care vor înfrânge gândurile malefice emanate de cei egoişti sau răi.
Diversitatea vibraţiilor-gând
Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi căile sale de acţiune.
Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de ale celorlalţi, la fel diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Aceasta este motivul pentru care apar atât de des neânţelegerile între oameni, chiar şi între cei apropiaţi sau prieteni.
De regulă, noi nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, chiar între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult.
Ca să ne putem înţelege empatic unii pe alţii, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvenţa vibraţiilor mentale ale celuilalt, renunţând pe moment la propria noastră frecvenţă. Dacă ne blocăm accesul la modul “lui” de gândire (la frecvenţa sa de emitere mentală), nu îl vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar într-un mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental (care distorsionează realitatea gândirii celuilalt). Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentică.
Gândurile de ură, gelozie, egoism sau desfrâu, produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea înţelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei şi confuzia mentală.
Conservarea energiei-gând
În fizică există termenul de “putere de orientare”. Deşi masa de energie există, curentul nu va trece prin ea. Mai întâi trebuie să conectăm masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric să înceapă să curgă prin intermediul puterii sale de orientare.
În mod similar, energia mentală care este disipată şi direcţionată greşit prin diferite gânduri lumeşti lipsite de valoare, ar trebui focalizată pentru a putea fi direcţionată corect prin canalele spirituale.
De aceea, nu stocaţi în creier informaţii nefolositoare. Învaţaţi să decondiţionaţi mintea. Uitaţi tot ceea ce aţi învaţat şi care nu vă mai este de nici un folos. Atunci veţi avea rezerve enorme ce vor putea fi umplute cu gânduri divine. Veţi câştiga astfel o nouă putere mentală, căci razele disipate ale minţii vor fi acum adunate într-un mănunchi strâns focalizat.
Teoria celulelor şi gândurile
Celula este o masă de protoplasmă ce conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Unele celule secretă anumite produse în interior, în timp ce altele le excretă în exterior. Celulele organelor genitale secretă sămânţa; cele ale rinichilor excretă urina. Unele celule joacă rolul unor soldaţi. Ele apără organismul de intruşi şi de atacurile corpurilor străine otrăvitoare sau ale viruşilor. Ele le digeră, după care le elimină. Alte celule sunt cărăuşii substanţelor hrănitoare către ţesuturii şi organe.
Celulele îşi îndeplinesc activitatea fără aportul volitiv conştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi creierul.
Orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influenţate de diferitele condiţii sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecărei celule a corpului. Celulele-soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea, ele nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade.
Unii oameni au o conştiinţă corporală foarte puternică, dar nu au nici o idee despre Sine. Ei duc o viaţă neregulată, nedisciplinată, umplîndu-şi stomacul cu dulciuri, aluaturi, ş.a.m.d. Organele lor digestive şi cele eliminatorii nu mai ştiu ce este odihna. În consecinţă, ei suferă de slăbiciuni şi boli fizice. Atomii, moleculele şi celulele corpului lor produc vibraţii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranţa, încrederea, credinţa, seninătatea şi buna dispiziţie. Dimpotrivă, ei sunt nefericiţi. Forţa-viaţă nu mai operează corect în ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umplută de teamă, disperare, îngrijorare şi anxietate.
Primele gânduri şi ştiinţa modernă
Gândul este cea mai puternică forţă de pe pământ. El este cea mai puternică armă din arsenalul unui yoghin. Gândurile constructive transformă, înnoiesc şi modelează.
Posibilităţile uriaşe ale acestei forţe au fost dezvoltate până la perfecţiune de către strămoşii noştri antici, care le-au găsit cele mai înalte utilizări. Căci gândul este prima forţă ce stă la originea susţinerii întregii creaţii. Geneza întregii manifestări fenomenale este explicată ca un prim gând ce a ţâşnit în Mintea Cosmică.
Lumea este o Idee Primară, ce a devenit manifestă. Primul Gând a început să vibreze în Tăcerea Eternă a Esenţei Divine. Terminologia clasică se referă la acest aspect, la ICHHA, dorinţa lui HIRANYAGARBHA, Sufletul Cosmic, care s-a manifestat în SPANDA, sau vibraţia.
Această vibraţie nu poate fi comparată cu oscilaţiile rapide ale particulelor fizice, ci este ceva infinit de subtil, atât de subtil încât nu poate fi practic conceput de mintea normală.
Această teorie explică faptul că toate forţele îşi au originea ultimă în starea de vibraţie pură. Recent, ştiinţa modernă a ajuns la concluzii apropiate, cercetând natura fizică externă.
Radiumul şi rarii yoghini
Radiumul este o substanţă rară. Tot atât de rari în această lume sunt şi yoghinii care îşi pot concentra gândurile.
Aşa cum tămâia emite constant parfumul său dulce, la fel aura yoghinului care îşi controlează gândurile şi care este concentrat perfect asupra lui Brahman, sau Infinitul, iradiază un parfum divin. Strălucirea şi parfumul feţei sale este BRAHMA-VARCHAS. Atunci când ţii în mână un buchet de iasomie şi trandafiri, parfumul lor umple întregul spaţiu, mângâind pe cei care îl miros. La fel se petrece cu yoghinul ce a atins controlul gândurilor, căci el devine o forţă cosmică, faima şi reputaţia sa răspândindu-se în lume precum parfumul.
Gândul are greutate, mărime, formă, culoare şi nume
Orice gând are greutate, formă, mărime, culoare, calitate şi putere, ce pot fi percepute de către clarvăzători prin ochiul interior.
Gândurile sunt ca obiectele. Aşa cum îi poţi dărui unui prieten o portocală şi apoi i-o poţi lua înapoi, la fel poţi dărui şi lua înapoi un gând. De aceea, trebuie să învăţaţi tehnica corectă a manevrării şi manipulării gândului.
Imaginaţi-vă că aveţi o minte perfect calmă, fără gânduri. Când primul gând va apare, el va purta un nume şi va avea o formă. Forma este starea mai grosieră, iar numele starea mai fină a unei singure puteri de manifestare, numită gând. Dar toate trei nu formează în realitate decât una; oriunde se află una dintre ele, celelalte două vor fi şi ele acolo. Oriunde avem un nume, avem şi forma şi gândul. Un gând spiritual are o culoare galbenă. Un gând de furie şi ură este colorat într-un roşu întunecat şi un gând egoist are o culoare maro, etc.
Puterea, acţiunea şi foloasele gândului
Prin puterea de a vă controla gândurile puteţi dobândi o putere creativă. Gândul trece de la unul la altul, influenţează mase de oameni, asfel încât cei cu gânduri mai puternice îi vor influenţa pe cei cu gânduri mai slabe.
Există astăzi numeroase cărţi asupra cultivării gândului, puterii şi dinamicii lui. Studiindu-le veţi putea dobândi o înţelegere completă a gândului, puterii sale, activităţilor şi foloaselor pe care le puteţi dobândi mânuindu-l.
Trăim într-un ocean nesfârşit de gânduri
Gândul este deopotrivă lumea întreagă, marile dureri, bătrâneţea, moartea, păcatul, pământul, apa, focul, aerul, eterul. Gândul este cel care îl leagă pe om. De aceea, cel care îşi controlează gândurile devine un adevărat Zeu pe acest pământ.
Trăim într-o lume de gânduri. La început există gândul. Apoi începe exprimarea acelui gând prin organul vorbirii. Gândirea este intim legată de vorbire. Gândurile pline de răutate, mânie sau amărăciune, îi rănesc pe ceilalţi. Dacă mintea, care este cauza tuturor gândurilor – dispare, la fel vor dispărea şi obiectele lumii exterioare.
Sunetul, pipăitul, forma, vederea, gustul şi mirosul, cele cinci învelişuri, trezirea, visul şi somnul adânc – toate acestea nu sunt decât produsul minţii. SANKALPA, pasiunea, mânia, legaturile, timpul – toate sunt produse de minte. Mintea este regele INDRIYAS-urilor sau al simţurilor. Iar gândul este rădăcina tuturor proceselor mentale.
Gândurile pe care le percepem în jurul nostru (sub forma obiectelor exterioare) nu sunt decât minte exprimată în forme sau substanţă. Gândul creează, gândul distruge. Dulceaţa şi amăreala nu sunt proprietăţi ale obiectelor, ci ale minţi şi ele îşi au sediul în subiect, în gândirea sa. Toate obiectele acestei lumi sunt puse în legătură şi asociate numai prin jocul minţii, care le dă culoare, formă şi toate celelalte calităţi cu care suntem obişnuiţi. Mintea îşi poate asuma forma oricărui obiect la care se gândeşte intens.
Prietenia şi duşmănia, virtutea şi viciul există doar în minte. Fiecare minte creează o lume a binelui şi a răului, a plăcerii şi mâniei, doar prin propria sa imaginaţie. Binele şi răul, plăcerea şi durerea nu izvorăsc din obiecte; ele aparţin doar propriei voastre atitudini lăuntrice. Nu există numic bun ori plăcut în această lume; ele există însă în mintea voastră.
Gândurile, electricitatea şi filosofia
Gândurile sunt o putere uriaşă, mult mai mare decât cea a electricităţii. Ele vă controlează viaţa, vă modelează caracterul şi vă structurează destinul.
Observaţi cum un singur gând atrage apoi numeroase altele, într-o foarte scurtă perioadă de timp. Să ne imaginăm că vă vine ideea să vă invitaţi prietenii la un ceai. Singur gândul de “ceai” atrage automat gândurile de lapte, zahăr, ceşti, mese, scaune, feţe de masă, şerveţele, linguriţe, prăjituri, biscuiţi, etc. În mod similar, lumea în care trăim nu este decât o expansiune de gânduri. Dar expansiunea gândurilor minţii către obiectele exterioare nu este decât un lanţ pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renunţarea la gânduri.
Trebuie să fiţi extraordinar de atenţi (conştienţi) pentru a putea ucide gândurile încă în germene. Doar atunci veţi fi cu adevărat fericiţi. Mintea se joacă şi trişează. Doar înţelegându-i natura, căile şi mijloacele de acţiune, o veţi putea controla cu uşurinţă.
Cea mai extraordinară carte din lume în materie de filosofie idealistă practică este YOGA-VASISHTHA. Esenţa acestei cărţi este următoarea: “Singurul care există este Brahman cel non-dual, sau sufletul nemuritor. Acest univers, privit ca univers, nu există. Numai cel ce îşi cunoaşte Sinele Suprem va fi eliberat de ciclul naşterilor şi morţilor.
Stingerea gândurilor şi a VASANAS-urilor înseamnă MOKSHA (eliberarea). Expansiunea minţii este SANKALPA. SANKALPA sau gândul, prin puterea sa de diferenţiere, generează acest univers. Lumea nu este astfel decât un joc al minţii. Ea nu există în cele trei perioade de timp (trecutul, prezentul şi viitorul). Stingerea SANKALPAS-urilor înseamnă MOKSHA. Anihilaţi măruntul “ego”, VASANAS-urile, gândurile. Meditaţi asupra Sinelui şi deveniţi un JIVANMUKTA (un eliberat în viaţă).
Mintea – o proiecţie a gândului
Meditaţia profundă demonstrază că întregul univers nu este în realitate decât proiecţia minţii umane. Purificarea şi controlul minţii este scopul central al oricărei YOGA. Mintea în sine nu este decât o înregistrare de impresii ce se exprimă fără încetare sub formă de impulsuri şi gânduri. Mintea înseamnă acţiune, mişcare. Gândul te îndeamnă să acţionezi, iar activitatea înseamnă impresii noi pentru minte.
Yoga rupe acest cerc vicios, utilizând metode de inhibare efectivă a funcţiunilor minţii. Yoga verifică, controlează şi opreşte funcţia-rădăcină a minţii, şi anume gândirea. Când gândul este transcens, începe să funcţioneze intuiţia şi apare cunoaşterea de Sine.
Gândul are puterea de a crea şi de a distruge lumi cât ai clipi din ochi. Mintea creează lumea potrivit propriei ei SANKALPA, sau gândiri. Ca un vis ce genereaza alt vis în interiorul lui, mintea – care nu are o formă vizibilă, generează lumile vizibile.
Gândurile, lumea si realitatea eternă
Mintea este cauza-rădăcină a celor trei SAMSARAS (cele trei lumi iluzorii), cu miile lor de mlădiţe, ramuri, frunze şi fructe. Cel care va distruge gândul, va distruge dintr-o dată şi copacul Samsaric, căci îi va tăia rădăcina.
Acest lucru necesită însă o nesfârşită răbdare şi perseverenţă. Când toate gândurile vor fi eliminate, vă veţi scălda în oceanul beatitudinii. Această stare nu poate fi descrisă, ci doar experimentată.
Aşa cum focul este absorbit în sursa sa atunci când combustibilul se termină, la fel şi mintea se reabsoarbe în sursa sa, Atman (Sinele Suprem), atunci când toate SANKALPAS-urile sau gândurile sunt anihilate. Cel care realizează aceasta atinge KAIVALYA, experienţa Realităţii Eterne, starea de libertate absolută.
Topic: De pe internet | Comments Off on FIZICA ŞI FILOSOFIA PUTERII GÂNDULUI
“Ctitorul-salvator” al bisericilor nedorite de comunişti
de George Aniculoaie | 10 August 2008
Marti, 15 Iulie 2008
Multe biserici au fost demolate în timpul dictaturii comuniste, pentru că stăteau în calea „marilor construcţii socialiste“. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a fost un deschizător de drumuri în domeniul construcţiilor din ţara noastră. Datorită lui, Biserica Ortodoxă Română a primit în dar 11 biserici, care, altfel, ar fi fost transformate în mormane de moloz. Despre fiecare dintre ele îşi aminteşte cu plăcere şi afirmă cu tărie că, dacă ar fi putut, ar mai fi salvat şi altele. Aflaţi în continuare cum a fost salvată biserica Schitul Maicilor, prin mutarea ei la 245 m de locul iniţial.
Cutremurul din 1977 a lăsat răni adânci pe harta Bucureştiului. Dar şi mai multe a lăsat cuplul prezidenţial comunist, în dorinţa de a-şi satisface setea megalomană, construind una dintre cele mai mari clădiri din lume, Casa Poporului.
Până şi macheta centrului politico-administrativ era imensă, se întindea pe 400 m pătraţi. Cei doi dictatori aveau nevoie de un pod rulant pentru a trece dintr-un capăt în altul. De pe acest pod, îşi „etalau“ cunoştinţele de arhitectură, descompletând macheta de monumente istorice şi, în special, de biserici, care „trebuiau“ să dispară de pe harta Bucureştiului.
„O oază de o frumuseţe rară“
Departamentul care s-a ocupat cu marile ansambluri de locuinţe, a fost Proiect Bucureşti. La acea vreme, era director tehnic, inginerul constructor Eugeniu Iordăchescu. Ca orice om care îşi face cu seriozitate munca, a plecat pe teren să vadă ce va fi demolat. După ce a inspectat mai multe clădiri, a intrat pe poarta Schitului Maicilor. Şi acum, la 26 de ani de atunci, domnul inginer îşi aminteşte cu emoţie ce a găsit: „O oază de o frumuseţe rară, o bijuterie, o bisericuţă mică, cu o curte îmbrăcată în verdeaţă se afla la poalele dealului. Era un loc superb, de o curăţenie exemplară, spaţiu verde, totul tuns, aranjat, brazi şi plante frumoase. Clădirile din jurul bisericii tocmai fuseseră restaurate de patriarhul Justinian şi date în folosinţă atelierelor Patriarhiei. Mi-am spus că e absurd să nu intervenim să o salvăm“.
Se gândea şi prin somn la salvarea bisericii
Dar cum să o salveze, că până atunci nu s-a pus problema mutării unei construcţii; dacă nu mai era bună, se demola şi se ridica alta. Timp de câteva zile, nu a mai avut somn. Se întindea seara în pat şi se gândea şi prin somn la un plan de salvare a bisericii. Nici măcar soţiei nu i-a spus, îi era ruşine. Dacă nu reuşea? Şi-a luat inima în dinţi şi a mers la vicepreşedintele Consiliului Popular Municipal Bucureşti, inginerul Iordache Nicolae, care făcea legătura între Proiect Bucureşti şi Stat. „Am îndrăznit să îi spun că eu aş vrea să încerc să salvez biserica de la Schitul Maicilor. «Dar tu crezi că poţi să faci asta?», m-a întrebat el. «Tovarăşe, daţi-mi posibilitatea», i-am spus. «Ştii că nu depinde de mine». «Îndrăzniţi şi faceţi propunerea». Ce a făcut nu ştiu, dar am primit aprobarea.“
Era şi o conjuctură mai delicată. Presa străină aflase de planul distrugător al conducătorilor statului, iar câţiva oameni politici şi de cultură din ţară şi-au arătat dezacordul. Însă, „Dumnezeu m-a ajutat, am fost îndrumat de El. Nu mi-a fost frică, aveam o convingere că pot să realizez acest obiectiv. Toţi se mirau că ne reuşea, de parcă am fi făcut de cine ştie câte ori lucrarea asta. Atunci nu eram aşa sigur, dar acum, cred că a fost mâna lui Dumnezeu, care prin mine a salvat bisericile acestea“.
„Ai văzut că au reuşit!“
Cuplul prezidenţial spera ca tânărul inginer să nu reuşească. Dar nu mică le-a fost surprinderea când au văzut biserica „mergând“. Atunci, Elena Ceauşeşcu s-a întors către soţ şi i-a spus cam printre dinţi: „Ai văzut că au reuşit!“
„Inimaginabila călătorie a unei construcţii“, aşa cum a numit academicianul Panaite Maziliu translatarea, era ceva nerealizat încă în ţara noastră. Mai mult, nici măcar nu existau studii sau proiecte despre acest proces. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a reuşit să găsească câteva reviste din străinătate, dar cu mare greutate. Mare lucru nu a aflat din acestea, doar că operaţiunea mai fusese făcută în Rusia, Franţa etc. Apoi, nu i-au dat voie să importe nici un utilaj. Dar, după cum recunoaşte domnul inginer Iordăchescu, Dumnezeu i-a făcut planul în minte.
„Decât să o pierdem, mai bine s-o avem aşa“
Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul era împotriva mutării ei. Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu, a fost cel care a mediat discuţia dintre inginer şi episcopul-vicar. „Ne-a invitat pe amândoi la el şi patriarhul îi spune: «Măi Roman, tu crezi că „ăsta“, fără să-i spună pe nume lui Ceauşescu, o să fie de acord să lăsăm noi bisericuţa acolo? Nu e mai bine să facă tovarăşul Iordăchescu mutarea ei?». Preasfinţitul Roman a renunţat cu greu, dar în final, a acceptat propunerea, spunând că «decât să o pierdem, mai bine s-o avem»“, îşi aminteşte inginerul, regretând că nu a fost lăsat să mute şi construcţiile din jurul bisericii. În compensaţie pentru pierderea avută, statul comunist a dat Patriarhiei terenul din Popeşti-Leordeni, pentru a construi alte ateliere patriarhale.
„Atenţie, biserica trece strada!“
Mecanismul prin care a mutat biserica nu era atât de complex, pe cât de ingenios. Biserica n-a fost ridicată, „toţi mă întreabă cum le-am ridicat, dar nu aveai cum să ridici atâtea tone“, ci a construit o platformă de susţinere sub ea. După ce biserica era bine ancorată pe această platformă, era trasă pe şine. Viteza cu care se deplasa era mică, de câţiva metri pe oră. A fost mutată 245 de metri, o construcţie cu o greutate de 700 de tone. „Am făcut cinci mişcări în spaţiu cu ea, am rotit-o cu 36 de grade, am ridicat-o 1,67 m şi apoi am coborât-o 25 de centimetri“, spune primul inginer român care a translatat o clădire.
Presa din România imediat a făcut glume pe seama bisericii. Se găseau titluri de o şchioapă, „Atenţie, biserica trece strada!“ sau „Trec bisericile!“.
29 de clădiri mutate
Inginerul Iordăchescu a translatat 10 biserici în Bucureşti şi 2 în afara lui, 16 blocuri şi statuia Domniţa Bălaşa, în total 29 de clădiri mutate. Printre cele din Bucureşti, mai amintim Biserica „Sf. Ilie“ Rahova, care are pictură de Tătărăscu, Biserica Olari de pe Calea Moşilor, Biserica „Sfântul Ioan Nou“, Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim, Biserica Cuibul cu Barză. A reuşit să ridice şi Biserica Mănăstirii Râmeţ cu 2,08 m, pentru a nu mai intra apa în ea.
Văzând conducerea ţării de atunci că a reuşit cu bisericile, l-au pus să mute şi alte clădiri. Printre acestea este şi Spitalul din Craiova, Banca Naţională din Miercurea Ciuc, mutată 142 m, ca să facă loc „Casei Albe“, aşa cum se numeau sediile de partid; Casa lui Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, pentru a se construi şoseaua către Olăneşti, dar şi un bloc de pe Bulevardul Republicii, două pe Şoseaua Ştefan cel Mare, vis-a-vis de Stadionul Dinamo, pentru a face loc metroului. Şi în Alba Iulia a despărţit în două un bloc cu patru scări. Era exact în mijlocul bulevardului care duce în piaţa din faţa catedralei. Le-a depărtat la 45 de metri, o jumătate a „pus-o“ într-o parte şi cealaltă dincolo, precum Moise cu Marea Roşie. De fiecare clădire îşi aminteşte cu bucurie, şi este mândru de ceea ce a reuşit să facă.
Vizită de partid, în blocul mişcător
În timp ce muta două blocuri în acelaşi timp, unul de 4 nivele şi altul de 7, a venit în vizită Suzana Gâdea, preşedinta Consiliului Naţional de Cultură şi Educaţie Socialistă, profesor universitar şi inginer, împreună cu Ion Iliescu. „Mi-a spus că vrea să intre într-un apartament, în timp ce blocul se mişca. Am trecut peste şanţul care delimita blocul de trotuar şi am intrat în lift. Nu îi venea să creadă că liftul merge. Am mers până la etajul şase şi a intrat într-un apartament. Le-a cerut celor care locuiau acolo un pahar cu apă. Mie mi s-a părut nepotrivit gestul ei, dar cum era vară, cald, nu am zis nimic. Ei nu-i era sete, a luat paharul şi mă întreabă, «Acum mergem?», «Da, mergem», şi se uită la pahar să vadă dacă are vreo vibraţie. Dar nu avea“, spune, mândru de iscusinţa sa, inginerul.
Bunicii i-au vorbit despre Dumnezeu
L-am întrebat pe minunatul meşter şi cât de importantă a fost credinţa în Dumnezeu, în realizarea acestor mutări. A plecat capul smerit, nu mai spunea nimic, ci doar se juca cu un creion pe un colţ de hârtie. Probabil desena una dintre multele schiţe care încă mai stau ascunse în mintea sa. Într-un târziu, a reuşit să îmi spună că l-a ajutat foarte mult credinţa învăţată de la bunici şi părinţi. „Am avut întotdeauna în vedere ca, prin comportare, prin modul de gândire, de instruire şi mai târziu, prin activitatea pe care am desfăşurat-o, să cultiv respectul faţă de credinţă, de apropiaţi şi ca faptele pe care le fac să nu fie potrivnice aproapelui. Consider că aceasta este minima mea comportare corectă, pentru a putea să fiu aproape de Dumnezeu.“ (În săptămânile viitoare, împreună cu domnul inginer Eugeniu Iordăchescu, vă vom povesti şi despre alte biserici salvate, prin ingeniozitate inginerească, de furia şi inconştienţa comuniştilor.)
„Viaţa ne-a îndârjit“
Inginerul Eugeniu Iordăchescu provine dintr-o familie numeroasă, cu patru băieţi şi două fete. Nu este din Bucureşti, ci din Brăila, fiind al patrulea copil. Tatăl a fost muncitor electrician, dar a murit când tânărul Eugeniu a intrat la faculatate. Un frate mai mare a fost luat în armată şi trimis la război, iar în 1942, a murit în Germania. Au început grijile pentru cei cinci copii rămaşi doar cu mama. „Fiecare ne-am luptat şi am făcut cursuri superioare. A fost o viaţă foarte dură, grea, traiul în cămine. Viaţa ne-a îndârjit şi ne-a format ca să luptăm cu toate greutăţile.“ A făcut Institutul de Construcţii din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1953. „Am terminat foarte bine facultatea, am fost repartizat la un institut de proiectare şi, după aceea, prin muncă şi prin realizări personale, am reuşit să înaintez. A fost şi credinţa, unită cu speranţa că dacă eşti cinstit, serios, corect în viaţă, poţi să promovezi, să te descurci. După ce am devenit inginer, am ajutat eu familia.“
„O carte se scrie în 10-15 ani“
A lucrat şi în învăţământ, ca lector, la Institutul de Construcţii, apoi la cel de Petrol şi Gaze din Bucureşti. După ce s-a mutat institutul la Ploieşti, s-a întors la Institul de Construcţii, dar din cauza unor conjuncturi, a renunţat de tot la catedră. Ca profesor, a susţinut teoria că o carte se scrie într-un interval de 10-15 ani, pentru că toate se modernizează foarte rapid. Toate problemele pe care le discuta cu studenţii erau legate de o activitate practică, nu era numai teoria. A scris şi o carte cu profesorul său, academicianul Panaite Mazilu, „Culegere de probleme despre rezistenţa materialelor“.
„În facultate nici nu s-a pomenit de translare, nici măcar ca idee. Nici acum nu se vorbeşte, rămân chestiuni mult prea teoretice“, spune nemulţumit cel care are trei brevete de invenţie, dintre care unul dintre ele este lucrat împreună cu fiul său, Adrian, doctor inginer şi conferenţiar la Universitatea de Arhitectură. Au brevetat protecţia antiseismică a clădirilor, care are la bază tot principiile cu care a reuşit să translateze bisericile.
Director la Proiect Bucureşti
A fost una dintre societăţile de proiectare care se ocupa de sistematizarea oraşului şi de toate nevoile pe care le avea din punct de vedere urbanistic. În această funcţie la prins cutremurul din 1977. După datele existente atunci, s-au prăbuşit 31 de clădiri şi alte sute au fost avariate. „Împreună cu echipele de ingineri, am făcut un inventar al clădirilor. Le-am împărţit în urgenţa I şi urgenţa a II-a. Această analiză a fost o bază a programului de reparaţii. După câteva luni, ni s-a interzis să mai facem consolidările, ci să reparăm doar faţadele clădirilor. Asta din cauza hotărârii partidului de a realiza centrul politico-administrativ din zona dealului «Mihai Vodă». Fondurile nu mai mergeau la consolidarea clădirilor, ci la noul program“, spune cu părere de rău inginerul, care se gândeşte la siguranţa oraşului.
Schitul Maicilor a stat 265 de ani pe Dealul Spirii
Schitul Maicilor este un ansamblu mănăstiresc construit în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Astăzi, din ansamblul monahal nu a mai rămas decât o bisericuţă, ascunsă în spatele construcţiilor colosale ale Ministerelor – Sediul Serviciului Român de Informaţii, SRI – din bulevardul Libertăţii. Aceasta a fost adusă aici, în luna iunie a anului 1982, pentru a fi salvată de la distrugere. Schitul Maicilor s-a aflat timp de 265 de ani în locul rămas astăzi pe colţul de S-E al incintei actualului Palat al Parlamentului.
A fost cladită între 27 iulie şi 1 octombrie 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat, având drept ctitoră pe Tatiana Hagi Dina – nume purtat şi de schit – calugărită sub numele de Timotheia Monahia, sau Kiriaki Schimonahia.
Doamna Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani, eliberându-se, a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Ca arhitectură aparţine stilului brâncovenesc, iar ca hram a fost aleasă sărbătoarea Bunei Vestiri.
De-a lungul acelor ani, ctitorii acestei frumoase mănăstiri au înzestrat-o cu mai multe proprietăţi, iar în biserică au fost aduse fragmente din moaştele Sfinţilor Nicolae şi Haralambie, ce se păstrează până astăzi în piciorul sfintei mese.
Restaurată prin grija patriarhului Justinian
În anul 1896, biserica este reparată de Vasile Ion şi soţia sa Elena, în zilele regelui Carol I şi ale mitropolitului primat Ghenadie Petrescu. Atunci s-au desfiinţat coloanele şi arcada ce despărţea pronaosul de naos, fiind repictată, peste fresca originală, de către Ghiţă Ionescu din Piteşti şi de G. Stoenescu.
După cutremurul din anul 1940, Schitul Maicilor a fost consolidat. Ansamblul a fost restaurat între anii 1955-1958, de către Serviciul Tehnic al Patriarhiei, prin grija personală a patriarhului Justinian, într-o forma armonioasă şi unitară. Arhitecţii Dumitru Ionescu-Berechet (1896-1969), Richard Lieblich şi inginerul Dumitru Ionescu au condus lucrările.
Clădirile din jurul bisericii, destinate atunci parţial Institutului Biblic, s-au refăcut într-o arhitectură de inspiratie brâncovenească, având etaj cu foişor şi parter cu logii, ce reluau elemente folosite la Mănăstirile Comana, Hurez şi la pridvorul bisericuţei.
După mutare şi reaşezare, biserica a funcţionat timp de o lună, după care a fost oprită oficierea slujbelor de către regimul comunist, monumentul fiind închis. Unele lucrări de reparaţii s-au mai efectuat în interior, pe ascuns. Abia în anul 1995, prin grija părintelui Adrian Isac, au fost găsite fonduri pentru restaurarea picturii de către pictorul Claudiu Moldoveanu.
Schitul Maicilor s-a resfinţit la data de 19 noiembrie 1995 de către PS Episcop Teofan, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, prezenţi fiind şi arhimandritul Sofian Boghiu şi părintele Constantin Galeriu. Lucrările de reparare, amenajare şi restaurare odată finalizate au permis ca pe data de 17 noiembrie 1996, biserica să fie redată cultului.
Inginerul-salvator, membru în echipa pentru construirea Catedralei Mântuirii
Noua Catedrală a Mântuirii Neamului va fi construită pe Dealul Spirii, de unde domnul Iordăchescu a translatat cele două biserici, Schitul Maicilor şi Biserica Mihai Vodă. Astfel catedrala va fi continuatoarea celor două lăcaşuri de închinare şi a celorlalte demolate din împrejurimi.
Pentru „ctitorul-salvator“ al bisericilor nedorite de comunişti, includerea sa în echipa care se ocupă de construcţia catedralei a fost o surpriză. „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am demarat într-o lună de zile, de când sunt aici, câteva lucrări importante, am pornit curăţirea terenului şi defrişarea buruienilor care au crescut acolo.“
Inginerul Iordăchescu speră ca ridicarea noii catedrale să dureze doar 5-6 ani, iar finisarea ei să se facă în patru ani.
Topic: Reportaje | Comments Off on “Ctitorul-salvator” al bisericilor nedorite de comunişti
« AnteriorulUrmătorul »
