EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ DE PICTURĂ ROMÂNO-POLONĂ
de Victoria Duţu | 28 August 2008
LA CENTRUL CULTURAL M.I.R.A.
În perioada 1 septembrie – 14 septembrie 2008 are loc la Centrul Cultural M.I.R.A. Bucuresti, expoziţia internaţionala de picture, româno-polonă, intitulată “Metamorfozele Cuvantului” organizată de Asociaţia Culturală “ORIONGROUP” împreună cu invitaţii săi.
Agnieszka Przystawa Wroslaw –Polonia
Rodica Cristina Voicu
Reli Daniela Voicu
Victorita Dutu
Andreea Sarcani
Invitaţi
Tudor Meiloiu
Mihai Pârvu
Expoziţia propune privitorilor şi iubitorilor de artă nevoia de comunicare culturală între artişti din ţări diferite, de data aceasta România şi Polonia.
Vă invităm să ne priviţi lucrările.
Vernisajul va avea loc luni, 1 septembrie 2008, la ora 15 la Centrul Cultural M.I.R.A.
www.grupulorion.wordpress.com
www.relivoicu.wordpress.com
www.rodicavoicu.wordpress.com
www.victoritadutu.wordpress.com
Topic: Diverse | Comments Off on EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ DE PICTURĂ ROMÂNO-POLONĂ
Vreau o altă lume III
de Victoria Duţu | 28 August 2008
***
O, Doamne, îngerul ce Tu mi l-ai trimis
M-a lăsat pe mine să zbor
În locul lui,iar el a stat în locul meu
Să mă privească pe mine cum zbor,
Am schimbat locul unul cu altul,
Eu şi cu îngerul meu,
Eu zburam până departe spre stele, spre lună,
Iar el se ruga în locul meu.
Toţi sfinţii i-a adunat în jurul lui
Şi se rugau împreună pentru mine,
Iar eu nu ştiam asta,
Că ei mă iubeau atât de mult pe mine.
Eu zburam şi dansam deasupra stâncilor
Şi nu-l mai vedeam pe înger
Cum stă îngenunchiat în locul meu
Şi se roagă lui Iisus să-mi primească
Zborul, dansul, iubirea.
Eu dansam şi plângeam, rugându-mă neîncetat
Împreună cu îngerul
Şi deodată el mi-a strigat
De acolo de jos, de departe:
’’Vezi, vezi, uită-te în stânga ta,
În stânga ta uitâ-te, că vezi pe Cineva’’
Dar nu puteam să mă uit,
Pentru că nu vedeam,
Dar simţeam că Cineva e cu mine,
Ştiam că Cineva dansează şi zboară
Împreună cu mine, era prea mare fericirea.
Când am oboist, am venit lângă înger
Iar el mi-a zis: ‘’L-ai văzut, L-ai văzut ?’’
‘’Nu’’, i-am răspuns, ’’vai’’, mi-a zis îngerul,
Era El şi zbura împreună cu tine,
Cum de nu ai văzut?’’
‘’Nu puteam să văd, mă încurcau lacrimile,
Dar spune-I, te rog îngeraşule,
Că eu am simţit că dansează cu mine
Şi să mă ierte că nu L-am privit,
Fiindcă eu numai la El m-am gândit,
Spune-i, te rog,îngeraşule!’’
***
Nici un apostol nu i-a mai zis aşa
Decât el, când i-a pipăit rănile după înviere.
Dacă eu aş putea să-Ţi spun, Iisuse al meu,
Aş fi cea mai fericită femeie din lume,
Cât de fericită aş fi,
Pentru că iubirea Ta e infinitul,
Dar nu ştiu cum să spun
Pentru că nu e decât o reprezentare,
E un infinit asemănător întunericului,
Dar întuneric ce se luminează
De o lumină ce-i în preajma minţii mele,
Dar nu o văd, ci doar mi-o închipui
Şi mi-o doresc să fie.
***
Parcă toată creaţia Ta
Aş vrea s-o dau la o parte,
S-o dau la o parte,
Ca pe-o perdea,
Iar dincolo de ea ai fi Tu,
Ai fi Tu cu braţele întinse spre mine.
Dacă aş putea da
Toată creaţia Ta la o parte
Să te privesc doar pe Tine,
Doar pe Tine să Te pot vedea…
Dar Tu eşti atât de departe!!!!
Şi totuşi, ceva se întămplă
Cu această creaţie a Ta
Ceva se întâmplă,
Începe să se mişte ceva,
Să plece departe!
E oare mâna Ta
Ce dă la o parte perdelele
Ce acoperă uşile
De mult descuiate,
De mult deschise?
Sau poate vântul
Ce se-nfioară
La apropierea Ta?
***
Creaţia Ta e asemeni muntelui
Ce stă măreţ în faţa mea
Iar Tu îmi ceri să am atâta
Încredere în Tine, atâta iubire
În iubirea Ta, încât, încât
Să-i cer muntelui să se arunce
În mare şi el mă va asculta,
Adică să se dea la o parte
Din faţa Ta, ca eu să Te pot vedea!
De ce Doamne, mi se pare uneori
Că e mai simplu să sap o cărare
Sub rădăcina muntelui,
Să sap un tunel prin piatra lui,
Ca eu să ajung la Tine departe,
De parcă Tu ai sta pitit în dosul muntelui
Iar eu nu Te-aş putea vedea?
Topic: Poezii | Comments Off on Vreau o altă lume III
Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română
de Ionuţ Caragea | 27 August 2008
Anunţ către Comunitatea română din provincia Québec şi către românii de pretutindeni
Începând cu data de 16 iulie 2008, a luat fiinţă Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec. Scopul ASLRQ este să reunească scriitorii de limbă română din Québec şi să promoveze cultura românească în Québec, Canada şi pretutindeni în lume.
ASLRQ doreşte astfel să creeze o punte de legătură între românii din Québec şi cei din România şi Diaspora. Prin intermediul siteului oficial www.aslrq.ro şi al cenaclului literar PRIETENII POEZIEI, Asociaţia este deschisă propunerilor de colaborare şi parteneriat.
Cu mulţumiri şi deosebită consideranţie,
Adrian Erbiceanu
Preşedinte ASLRQ
adrian_erbiceanu@yahoo.ca
Ionuţ Caragea
Vicepreşedinte ASLRQ
icaragea@sympatico.ca
Topic: Diverse | Comments Off on Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română
Călător prin ţara mea: La Războieni
de Florentin Adrian Maftei | 27 August 2008
”Iară noi… făgăduim… că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte…”*, doar foşnetele nopţii îndrăzneau a rupe din nemişcare. În tăcerea şi negrul strălucitor al întunericului măsluit de felinarele cereşti şi de Calea Robilor erau semne încordate, străine locului, ale teribilei încleştări ce se va aprinde odată cu prima geană de lumină de mâine. Căci însuşi Mahomed al II lea şi încă vreo sută cincizeci de mii de oşteni ai Semilunii** au năvălit în ţara Moldovei pentru a spăla cu sânge băştinaş ruşinea acelui ianuarie din anul 1475 şi să-l pedepsească pe acest necredincios ghiaur Ştefan, care îndrăznise repetat să stea împotriva imperiului, apărător al neamului său, dar şi al creştinătăţii europene.
Ajuns spre înserare în acest aşezământ, după ce a călcat încă de la Dunăre un ţinut dat focului şi părăsit de către cei ai locului, mereu şi de peste tot săgetat de localnicii înfrăţiţi ascunsului codrilor, sau împuţinat de cetele domneşti, care loveau năprasnic şi-apoi se retrăgeau cu iuţeală asemenea fiarelor pământului, puhoiul turcesc s-a oprit, în ajun de 26 iulie 1476, pe malul Pârâului Alb, în gura văii în care domnul Moldovei şi-a întărit, grăbit, loc de apărare, dimpreună cu cei nici douăzeci de mii de oşteni ai săi, în aşteptarea sprijinului promis mincinos de rigii Europei. Fiindcă şi-acum, ca de fiecare altădată, Ştefan şi ai săi au chemat singurul lor ajutor de nădejde: oamenii şi pământul ţării, care or suferit de-atâtea ori, or muri şi mai departe, dar nu vor lăsa Ţara otrocol liftelor păgâne. Codrul frate, şi ’naltul munţilor, şi neamul tot, vor doini şi-acum, iar şi iar, că străinu-i tot străin şi vorba lui e ca pulberea ce se stă aşezată doar dacă nu e furtună, altfel e doar închipuire.
Tabăra lui Ştefan, încropită cu spatele spre codru, era apărată mai întâi de albia aproape uscată a Pârâului Alb, răstoacă ce purta ca însemne rupturile proaspete ale şuvoaielor curse când Sân’ Ilie, cu câteva zile mai devreme, a rupt norii. Apoi, înspre ridicătura dealului, pe malul drept al pârâului, către soare-apune, până la poalele codrului, oameni şi dobitoace, pe lungimea neacoperită de pădurea văii, au încropit ca opritoare pentru duşmani două valuri de pământ, unul după altul, înţâţânate şi cu trunchiuri de copaci, precedate, fiecare, de şanţ cu ţepuşe în adâncime, toate de caznă pentru un atacator.
Aceste valuri de pământ, înalte cam cât un stat de om, aveau lăsată între ele o distanţă cam cât o săgetare, în aşa fel încât trecuţii de primul obstacol să devină sigure opritori săgeţilor celor de după al doilea val. Aici, după al doilea refugiu, mult mai gospodăreşte întărit decât cel de lângă pârâu, erau aşezate şi bombardele care au facut mare pagubă printre ieniceri, când Mahomed a dat semnul de atac. Albia pârăului s-a fost umplut degrabă cu leşurile turcilor care încercau să treacă rupturile adănci ale apei ca să ajungă la primul val al întăriturii ridicată de moldoveni. Pod se făcuse din trupurile celor răpuşi de norurile de săgeti ce cădeau în valuri peste păgânătate. Curgea pârâul acum, mult sporit ca debit de sângele invadatorilor; ar fi trebuit să se schimbe şi topica numelui său, după culoarea apei, în Pârâul Roşu. Se apropiase vremea de prânzişor şi turcii tot nu au reuşit nimic.
Dar presiunea atacatorilor era straşnică; puhoiul dindărăt imediat adăuga alţi şi alţi oşteni în locul celora căzuţi din primul rând. Însuşi Mahomed, cu al său corp de gardă, văzând slăbiciunile alor săi, a dat sprijin de atac spre fruntea oştirii sale, în două rânduri; iar exemplul său a încurajat oastea. Aşa se face că puhoiul a ajuns stăpânitor primei întărituri moldave. Cu apărătorii de pe această linie, e lesne de înţeles ce s-a întâmplat! Fiindcă mulţi dintre ei nu au vrut să se retragă în întăritura de nădejde de mai sus, fraţii lor nu au mai putut interveni cu săgeţi si ghiulele fiindcă ar fi devenit ucigătorii lor, aceştia au luptat până ce au fost sfărtecaţi de puhoiul turcesc. Mândră floare a vitejimii oştirii neamului de-atunci, s-a uscat aici retezată de iatagane.
Ştefan şi cu fiul său Alexandru, dimpreună cu boierii căpitani, hotărăsc retragerea. Un steag de oşteni, care s-au fost ales singuri, unul şi unul, rămâne în întăritura de sub poalele pădurii să lupte, un moldovean contra a peste o sută cincizeci de duşmani, pentru a întârzia turcimea, şi a da oştirii voievodale răgazul de adăpostire în codrul care se îngemăna în prelungirea adâncimii sale cu cel al munţilor. Şi a făcut-o cu mare pricepere, căci grosul oştirii moldovene s-a putut adăposti în umbrele adâncului codrilor, iar după luptă, turcii s-au văzut împuţinaţi cu mai mult de treizeci de mii dintre ai lor.
Furia care l-a cuprins pe Mahomed, aflând acest lucru, a însemnat şi poruncă de ucidere pentru cei aproape opt sute de moldoveni luaţi prinşi în vâltorile luptei. Iar mai apoi, mai mult de o săptămână, a trebuit pentru ca oastea turcă, epuizată şi demoralizată, să prindă puteri. Dar în van s-a trudit mai apoi această oştire, fiindcă cetăţile Sucevei şi Neamţului au rezistat atacurilor furibunde purtate contra lor de un imperiu care nu a cunoscut nicicum atâta ruşine militară cât a aflat în Moldova acelor ani.
Ce a urmat până spre toamnă este o altă secvenţă glorificatoare pentru Marele Ştefan şi neamul său; descrisă curat şi lămuritor şi de Dimitrie Bolintineanu:
”Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună,
Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună.
Lupta iar începe… duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice de securi loviţi!”
Iar noi, într-un alt popas, vă vom spune şi ce am aflat despre urmările urmărilor acestor lupte.
* scrisoarea lui Ştefan cel Mare, după Vaslui – 25 ianuarie 1476, către regele Matei Corvin şi toţi principii Europei – fragment
** după alţi cronicari (Angiolello-cronicar italian; Sa`adeddin, cronicar turc participant la campanie) ar fi fost peste 200.000 de oşteni în armata turcă (turci, tătari, munteni).
a consemnat Andrada Diaconescu
Topic: Meditaţii | Comments Off on Călător prin ţara mea: La Războieni
« AnteriorulUrmătorul »
