Manifestări culturale la Vaslui
de Ionuţ Jercan | 5 Octombrie 2008
Manifestări culturale la Biblioteca Judeţeană Nicolae Milescu Spătarul – Vaslui
Ziua Mondială a Patrimoniului la Biblioteca Judeţeană Vaslui
Biblioteca judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui a marcat Ziua Mondială a Patrimoniului (20 septembrie) prin lansarea cărţii “Monumente istorice din judeţul Vaslui: Biserici şi mănăstiri din Eparhia Huşilor”, scrisa de prof. Maria Popa, editată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Judeţului Vaslui, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor.
Autoarea marturiseşte că: “Monumentele istorice, fie ele situri arheologice din diferite epoci şi urme ale unor construcţii medievale, fie biserici de lemn şi piatra, clădiri cu o vechime şi o valoare arhitecturală deosebită, sunt, toate la un loc, una din comorile cele mai de preţ ale Vasluiului de astăzi”.
În această idee, prin cartea Mariei Popa se realizează popularizarea accesibilă, atât publicului larg, cât şi specialiştilor şi promovarea bisericilor şi mănăstirilor din judeţul Vaslui ca puncte de atracţie turistică. Lucrarea este o prezentare selectivă a celor mai reprezentative mărturii de arhitectură şi spiritualitate ortodoxă din Eparhia Huşilor. O pondere însemnată o au bisericile de lemn, adevărate tezaure de civilizaţie tehnică şi exprimare artistică, înscriindu-se prin notele lor personale în aria naţionala şi europeana de valori. Din păcate, multe dintre acestea se afla într-o stare deplorabilă. Cartea lansată, se vrea a fi un SOS, pentru conştientizarea şi sensibilizarea factorilor de decizie în vederea iniţierii unor proiecte de salvare a acestor valori spirituale.
Ziua Mondială a Turismului la Biblioteca Judeţeană Vaslui
Cu prilejul Zilei Mondiale a Turismul (27 septembrie), în Sala de lectura a Bibliotecii Judeţene “Nicolae Milescu Spătarul” a avut loc Dezbaterea publică: “Turismul ecumenic – O şansă pentru judeţul Vaslui”, organizată de Consiliul Judeţean Vaslui. Acţiunea face parte din ansamblul activităţilor proiectului “Itinerarii cultural-religioase: Vaslui-Hânceşti-Leova” finantat de Uniuniea Europeană, prin Programul de Vecinătate Romania – Moldova 2004-2006, Phare CBC 2004, care are ca obiectiv reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de informare şi acces, în vederea reintroducerii în circuitul turistic a obiectivelor cultural religioase din zona transfrontaliera Vaslui-Hânceşti-Leova. Prin această activitate s-a urmărit promovarea proiectului şi rezultatele acestuia, precum şi stimularea implicării liderilor de opinie şi a factorilor responsabili în valorificarea potenţialului turistic local.
În cadrul dezbaterii s-au prezentat comunicarile:
1. Oportunităţi de dezvoltare a turismului în judeţul Vaslui.
2. Valori de patrimoniu ale judeţului Vaslui.
3. Prezentarea ghidului turistic: “Itinerarii cultural-religioase: Vaslui-Hânceşti-Leova”. Lucrarea este realizată în limbile romna, engleză, franceză şi cuprinde descrieri şi imagini ale celor mai reprezentative biserici şi mănăstiri din Eparhia Huşilor, precum şi din raioanele Hânceşti şi Leova din Republica Moldova, care pot constitui puncte de atracţie turistică.
4. Prezentarea portalului www.vaslui-turism.ro în sprijinul celor care doresc să se informeze de la distanţă cu privire la potenţialul turistic cultural religios al zonei implicate în proiect.
De asemenea participanţii au vizitat o interesanta expoziţie de carte: “Turismul românesc şi turismul internaţional”.
Topic: Diverse | Comments Off on Manifestări culturale la Vaslui
Apel către românii din diaspora
de Ionuţ Jercan | 4 Octombrie 2008
Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spatarul” Vaslui şi-a propus sa editeze un Dicţionar al personalităţilor vasluiene care au ales sa trăiasca şi să se împlinească pe plan profesional, cultural-spiritual, ştiinţific, artistic, sportiv, economic, etc in alte state, făcând parte din ceea ce se cheama diaspora românească.
BJ Vaslui are nevoie de implicarea dumneavoastră in acest proiect.
Cum vă puteţi implica:
1) identificând personalităţile vasluiene ce trăiesc în comunitatea din care faceţi parte;
2) mediatizând apelul Bibliotecii Judeţeane “Nicolae Milescu Spatarul” Vaslui;
3) recomandând numele unor personalităţi vasluiene pe care le cunoaşţeţi.
Partenerul media al acestui proiect este Radio Romania Internaţional.
Pentru mai multe detalii despre acest proiect vă rog să contactaţi BJ Vaslui la următoarele adrese de e-mail: diasporacon@bjvaslui.ro sau diasporacon@yahoo.com; website: www.bjvaslui.ro.
(Daca doriti sa intrati in posesia matarialelor necesare campaniei va rog sa sa contactati Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spatarul” Vaslui)
 |
Topic: Condeie din Diaspora | Comments Off on Apel către românii din diaspora
Întru memoria lui Avram Iancu (1)
de Nicolae Nicoară-Horia | 3 Octombrie 2008
A V R A M I A N C U (1824 – 1872), partea I-a
Demult am vrut să scriu despre El, despre acest Munte de Duh şi de Adevăr – AVRAM IANCU!
Încerc acum să aştern la căpătâiul amintirii lui aceste cuvinte duminicale, în acest septembrie 2007, la 135 de toamne de când a căzut bruma peste trupul Crăişorului, la Baia de Criş, din Munţii Zarandului…
Am amânat, poate şi datorită faptului că Vidra lui era atât de aproape de Sohodolul naşterii mele! Dar cu cât m-au îndepărtat paşii de colosul acesta de piatră detunată, de-aici, din Câmpia Aradului, pe unde au trecut şi paşii lui, măreţia acestui Munte se vede mai deplină!
Nu se stie exact nici acum ziua şi luna în care pruncuţul de la Vidra de Sus (azi Avram Iancu) a văzut lumina zilei, dar din spusele lui unor prieteni era “la vremea cireşelor coapte” (iulie-august în Apuseni), când se năştea el, acolo în cuibul de vulturi al neamului său…
Îndrăznesc să cred că ziua aceea era 28 august! (s.n.).
Potrivit datelor din protocolul bisericii în anul 1824 la Vidra de Sus sunt înregistraţi 18 copii născuţi în acest an. Să fi fost, oare, Avramuţ al nouăsprăzecelea copil născut în sat! El, care mai avea un frate, Ioan, viitorul preot, (popa Lepedeu) cu doi mai mare decât el. Potrivit legilor de atunci, familia care avea doi feciori, unul dintre ei era sortit să fie oştean în slujba armatei austriece. Să fi intervenit oare “birăul” pe lângă preotul Vasile Gomboş din sat pentru a nu i se înregistra pruncul?! Cine ştie…
Gheorghe Iancu, bunicul, preot ortodox în Vidra de Sus, participant la Răscoala lui Horea din 1784, vine din ţinutul Muntelui Găina la Vidra de Jos, după care mutându-se în cea de Sus îşi construieşte o casă în anul 1800, demnă ca o rugăciune înălţată spre cer, casa-muzeu de astăzi!
Mama – Maria, născută Gligor, (Maria mică, cum i se spunea datorită staturii ei!), era o femeie harnică, frumoasă şi înţeleaptă.
Tatăl – Alisandru Iancu, ţăran iobag, paznic al pădurilor fiscului, apoi jude comunal, născut în anul 1797.
Părinţii i-au pus numele de Avram, celui ce avea furişaţi sub pernă bănuţi de argint, să aibă viaţa curată ca argintul.
Se spune că dintre obiectele aşezate după cum era obiceiul la capetele leagănului, Avrămuţ ar pus mai întâi mâna pe coada securii…
Copil fiind, pe vremea când tatăl său, “omul stăpânirii”, judeca în ogradă pe cei răzvrătiţi sau încălcători de lege, îi spune cu pumnii strânşi de durere, (pumnii cu care mai târziu va lovi în pieptul furtunii!), cu ochii înlăcrimaţi, ochii aceia albaştri ca Arieşul: “Tată, nu-i bună rânduiala de-acum! Trebuie schimbată! Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi, iar alţii să crape de sătui!”
În casa dascălului Mihai Gomboş – întemeietorul unui neam de cărturari, Avrămuţ învaţă literele şi numerele, după care este trimis la şcoala primară din Neagra. La 10 ani merge la Câmpeni, găzduit de familia Şuluţiu, cu fiii căruia va lega o prietenie pe viaţă, unul dintre ei fiind chiar biograful său de peste ani – Iosif Sterca Şuluţiu! Aici urmează “cursurile primare, cititul, socotitul, istoria şi geografia, cântul şi desenul, regulile moralei şi ale bunei cuviinţe”.
Aici îl are ca dascăl pe Moise Ioanette. După terminarea şcolii din Câmpeni, împlinind vârsta de 13 ani, în toamna anului 1837, făcând drumul cu căruţa de la Vidra de Sus, tatăl său îl înscrie la gimnaziul unic de trei clase din Zlatna, (Ampelum) vestita localitate minieră de pe Valea Ampoiului. Zlatna, oraşul căruia poetul silezian de origine germană, Martin Opitz (1597-1693), “părintele literaturii germane moderne”, îi dedică un amplu poem, Zlatna sau despre liniştea sufletului, tipărit la Strasbourg în anul 1644.
În protocoalele “Gimnaziului umanistic”, care a funcţionat din anul 1790, transfomat apoi în “Gimnaziu crăiesc” îl găsim înregistrat ca “Iank Abraham, de religie romano-catolică!” Limba de predare era cea latină. După patru ani de studii absolvă gimnaziul cu calificativul “eminens” Aici, în localitatea minieră, cunoscând mai îndeaproape suferinţele iobagilor, se horărăşte să devină jurist!
În anul 1841, la 17 ani, se înscrie la liceul piariştilor din Cluj, tot un liceu catolic, asemenea gimnaziului de la Zlatna- “Institutul superior regesc al romano-catolicilor din Transilvania”, unde urmează clasa superioară “humanitas” (de umanităţi), apoi cele două clase de filosofie, care erau obligatorii pentru a putea trece la drept, fiind coleg, printre cei 32 de tineri cursanţi, cu douăzeci de tineri români, dintre care amintim pe Iacob Mureşanu, Ioan Axente (Sever), Petru Popovici, Enea Hodoş, Ioan Pipoş, Vasile Fodor.
După terminarea celor trei ani, în 1843 se întoarce la Vidra sa natală, îmbrăcat în haine domneşti, spre dezamăgirea mamei sale, de pe vremea când îşi lepădase straiele ţărăneşti la plecarea lui la gimnaziul din Zlatna.
Acasă, printe moţi, caută să le cunoască suferinţele, procesele lungi şi nemiloase în care erau târâţi aceştia prin tribunalele vremii.
Voinicul de 18 ani, în 1844, se înscrie la cursurile Facultăţii de drept din Cluj, alături de el, în acelaşi an, erau Iosif Sterca Suluţiu, Ion Pipoş, Nicolae Bîrlea.
Iosif Sterca Şuluţiu în Monografia sa închinată prietenului din copilărie, Avram Iancu, îl caracteriza astfel: “Era un student eminent, cu un exterior plăcut, blondin, modest, cu inima deschisă, sincer şi cu caracter, avea mult temperament, dar era foarte tolerant faţă de alte naţiuni şi confesiuni, apoi ţinea mult la parola cuvântului dat. Aceste însuşiri nobile le-a păstrat în tot cursul vieţii sale”.
La Cluj se împrieteneşte cu viitorul prefect al Zarandului – Ion Buteanu.
Terminând cursurile, în vara anului 1846, solicită guvernului un post de practicant, fără salariu, dar este respins, nefiind nobil, pe motivul originii sale de plebeu (s.a.). După câteva săptămâni petrecute la Sibiu, ca practicant la tezauriatul ţării, pleacă la Târgu-Mureş, înscriindu-se „cancelist”(practicant) la „Tabla regească” (Curtea de apel a Transilvaniei), în scopul de a deveni avocat.
Topic: Studii | Comments Off on Întru memoria lui Avram Iancu (1)
Mănăstirea Bârsana
de admin | 2 Octombrie 2008
ISTORICUL MĂNĂSTIRII
Localitatea Bârsana este o aşezare străveche, situată pe malul drept al râului Iza, la o depărtare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei. Dacă săpăturile arheologice au scos la iveală relicve care arată că aici au existat aşezări omeneşti încă din epoca hallstattiana, în izvoarele scrise, localitatea Bârsana este atestată începând cu 1326 când, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diplomă prin care sunt întărite drepturile de posesiune asupra moşiei Bârsana, pentru cneazul Stanislau Bârsan, care avea această moşie cu drept de moştenire. Mai tarziu, aşa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie şi respectiv 21 iulie 1390, proprietarii moşiei Bârsana erau Voievozii Balcu şi fratele său Drag.
La Bârsana au existat două vetre monahale, la aproximativ opt – nouă kilometri depărtare una de alta: una în partea sud-estică a hotarului, în locul numit Valea Slatinei, iar alta în partea sud-vestică a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele văii, care astăzi se numeşte Valea Hotarului, iar în documentele secolului al XIV-lea e amintită cu numele Valea Mănăstirii. Mănăstirea de pe dealul Humâna este aestată documentar de o diploma din 21 iulie 1390. Până în prezent nu se cunosc alte documente care să ateste existenţa acestei mănăstiri. După tradiţie Mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, când, prin acţiunile uniaţiei, au fost distruse mai multe mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.
Mănăstirea de pe Valea Slatinei: Istoricul acestei mănăstiri începe cu o sihăstrie, care a existat în Valea Slatinei, în locul numit La Pãrul Călugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinţă această sihastrie, totuşi tradiţia spune că mănăstirea din Valea Slatinei a fost „mai veche, mai mare şi mai importantă decât cea din Humâna”. Viaţa monahală în sihăstria din Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor, începutul ei poate că a avut loc în secolul al XIII-lea sau în primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, în jurul acestei sihăstrii s-au adunat călugari şi fraţi, care şi-au făcut acolo chilii şi biserică de lemn şi aşa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul românesc, şi aici, modesta sihăstrie a devenit mănăstire.
La Pãrul Călugarului, mănăstirea era foarte izolată, se afla adâncită într-o pădure de foioase de pe un deal situat la mare depărtare de localitate. Accesul la mănăstire era îngreunat şi din cauza râului Iza, peste care nu exista o punte de trecere în apropiere. De aceea, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mănăstirea a fost mutată din Valea Slatinei într-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Strâmtorii, iar după mutarea mănăstirii în acest loc, platoul a primit numele Podurile Mănăstirii.
După tradiţie, mutarea mănăstirii a fost facută de către un voievod, iar acesta nu putea fi altul decât Balcu Vodă care a condus Ţara Maramureşului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramureşului. În sprijinul acestei ipoteze pledează şi faptul că voievozii Balcu şi Drag erau buni creştini ortodocşi şi ctitori de aşezăminte sfinte; printre altele, ei au ridicat mănăstirea Peri la rangul de stavropighie patriarhală, au construit biserica de piatra de la mănăstirea Peri iar în 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care în tradiţie poartă numele voievodului Balcu – Biserica Balcului.
Voievozii Balcu şi Drag, cărora li s-au alăturat şi boierii din sat, au înzestrat mănăstirea cu terenuri arabile, fâneţe, păduri şi alte bunuri, fiind în acest fel ctitorii mănăstirii, iar Mănăstirea Bârsana poate fi numită, pe drept cuvânt, mănăstire voievodală. Treptat, averile mănăstirii s-au mărit, dar a sporit şi prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească. Aici se pregăteau preoţi, cantori, zugravi. Cu toate interdicţiile impuse de regimurile străine, Mănăstirea Bârsana ţinea legături cu marile centre ortodoxe din Ţara Româneasca şi Moldova, de unde se procurau cărţi de slujbă şi învăţătură, nu numai pentru trebuinţele mănăstirii ci şi pentru parohiile învecinate.
Din anul 1735, când episcopul Maramureşului Dosoftei Teodorovici, care îşi avea reşedinţa la Mănăstirea Uglea, a fost asasinat, până în 1740, când episcop al Maramureşului era Gavril Ştefanca de Bârsana, reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost la Mănăstirea Bârsana. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului a fost desfiinţată, oficial, în 1740, dar şi după această dată preoţii, călugarii şi credincioşii maramureşeni au rămas statornici în credinţa strămoşească.
În timpul acţiunilor uniaţiei din jurul anului 1700 şi perioadei care a urmat, Maramureşul a rămas o adevărată cetate inexpugnabilă a Ortodoxiei iar Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apararea legii strămoşeşti din acea perioadă atât de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar în condiţiile presiunilor generate de extinderea oficială a unirii religioase a românilor cu Biserica Romei asupra locaşurilor de cult ortodox din zona, mănăstirea va rezista până la 1791. La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desfiinţată, călugarii au fost alungaţi şi s-au refugiat în Moldova la Mănăstirea Neamţ. Atunci mănăstirea a fost devastată, chiliile şi clădirile anexe distruse, averea confiscată: o parte a averii a trecut în proprietatea statului şi predata mănăstirii greco-catolice de la Cernoc (Munkaci) iar, alta, inclusiv locul unde a fost mănăstirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Bârsana.
Dupa desfiinţarea mănăstirii, pe vatra mănăstirii n-au dăinuit decât biserica şi stăreţia. Pentru a feri biserica de profanare şi distrugere, credincioşii din Bârsana au mutat-o, în 1806, chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi. O dată cu mutarea bisericii, a fost dusă în sat şi stăreţia. În această casă a funcţionat şcoala confesională românească în timpul renumitului dascăl Fabian.
Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”: Locul pe care a fost mănăstirea era bine gospodărit în timpul când se afla în posesiunea parohiei din Bârsana. Pe el se afla o livada frumoasă cu pomi fructiferi, fâneţe şi arături. După al doilea război mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de lângă drum a fost dată la mai multe familii, care şi-au construit acolo locuinţe si astfel s-a constituit pe acel teren un adevărat cătun de case noi. Partea terenului mănăstirii, care este situată mai sus, pe terasă, a rămas în continuare liberă, locul a fost păstrat de Dumnezeu pentru ca pe el să se întemeieze o nouă mănăstire.
Amintirea vechii mănăstiri n-a dispărut din memoria credincioşilor, dar nici dorinţa de a avea alta în loc. Timpurile şi evenimentele au fost împotriva acestei aspiraţii. Înainte de Marea Unire din 1918, Maramureşul, ca şi întreaga Transilvanie, se afla sub stâpanirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe româneşti. Între cele două războaie mondiale multe parohii au revenit la Ortodoxie şi, în 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Română a Maramureşului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii şi stăreţiei pe locul de odinioară şi reinfiinţarea mănăstirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat şi aceste vise. După al doilea război mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea înfiinţării de noi mănăstiri. Astfel dorinţa aceasta s-a tot amânat, dar niciodată nu s-a stins.
Reinfiinţarea mănăstirii, o năzuinţă mai veche a credincioşilor, nu s-a putut concretiza decât după 1989, când bârsăneştii au luat hotărârea să ridice o nouă mănăstire pe locul unde a fost cea veche şi, în 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserică.
În 1992, Prea Sfinţitul Justinian, întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, însoţit de un grup de preoţi şi diaconi, a vizitat locul unde a fost Mănăstirea Intrarea Maicii Domnului în Biserica. S-a oprit pe locul unde, în urma cu câteva sute de ani, a fost vechea biserică, a îngenunchiat cu adâncă evlavie, a rostit o rugăciune chemându-i ca mijlocitori pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş şi pe episcopul Gavril Ştefanca, s-a ridicat şi a spus că crede că aici se va ridica o nouă mănăstire.
În 1993, Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit piatra de temelie a noii biserici a mănăstirii. S-a stabilit că mănăstirea va avea hramul Soborul Sfinţilor 12 Apostoli. În ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a prăznuit pentru prima dată hramul noii mănăstiri. În aceeaşi zi, în cuvântul de învăţătură adresat mulţimii de credincioşi, Prea Sfinţitul Justinian a amintit hotărârea ca la Bârsana va fi mănăstire de maici.
În ziua de joi, 30 iunie 1994, aşa cum rezultă şi din însemnarea de pe Sfânta Evanghelie, a fost sărbătorit hramul mănăstirii. Liturghia arhierească a fost oficiată de Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În acest cadru sărbătoresc, Prea Sfinţitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareţă a mănăstirii. Totodată diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit întru preot şi a fost numit, în mod provizoriu, preot slujitor al mănăstirii.
La început, lucrările au fost supravegheate de părintele Gheorghe Urda, parohul Bârsanei. În 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramureşului, de la Mănăstirea Râmeţ, pe tânăra monahie Filofteia Oltean, rânduită ca stareţă a noului aşezământ. Fire energică şi întreprinzătoare, cu simţ artistic şi zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit şi a vegheat, până la cele mai mărunte detalii, ridicarea întregului ansamblu mănăstiresc, închinat Soborului Sfinţilor 12 Apostoli (30 iunie).
Reconstrucţia Mănăstirii Bârsana este o punte între trecut şi viitor. Folosind ca sursă de inspiraţie tradiţia locala, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar şi pietre de râu, fiind ridicate de meşteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii şi îmbinării lemnului.
Proiectul Mănăstirii „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” – Bârsana a fost gândit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos, care se va dezvolta în timp şi spaţiu în funcţie de posibilităţile financiare ale locanicilor, ale sponsorilor şi de nevoile spirituale ale obştii monahale.
Proiectul cuprinde următoarele obiective: Biserica în stil marmureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Casa meşterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul, Turnul – clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumânărilor, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare şi altele.
Fotografii realizate de Laura şi Laurenţiu Negrişan
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
Topic: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Bârsana
« AnteriorulUrmătorul »
