Articole recente

Arhive

Categorii

Instrumente

“Voci de aur româneşti din Canada”

de admin | 24 Octombrie 2008

Biserica St. Irénée, Montréal
Comitetul cultural al Bisericii Ortodoxe Române “Sfântul Nicolae” din Montréal – CANADA şi  Asociaţia Română din LAVAL

prezintă duminică 30 noiembrie 2008 la orele 13.00 cu ocazia

Zilei Naţionale a României şi a 90 de ani de la Marea Unire din 1918

în Sala bisericii “St. Irénée”, Montréal – rue Atwater colţ cu rue Deslile, métro Lionel – Groulx

CONCERTUL EXTRAORDINAR
“Voci de aur româneşti din Canada

– canzonete, lieduri, arii celebre din opere şi operete –

Celebra soprana MIOARA CORTEZ
Prinţul Operetei CORNELIU MONTANO

Realizare si prezentare – prof. Vania Atudorei 

Colectă benevolă pentru construcţia bisericii!

AGORA ROMAGNA LATINA 

Text : Vania Atudorei

Topic: Diverse | Comments Off on “Voci de aur româneşti din Canada”

Mănăstirea Bucium

de Losonczy Alexandru | 23 Octombrie 2008

Mănăstirea de pe dealul Bucium, dintr-o zonă retrasă, din partea de sud a municipiului Iaşi, nu departe de strada Plopii fără soţ (ai marelui poet Mihai Eminescu), este o mănăstire de călugări creştin-ortodocşi, cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor Atonului. 

În anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat la Muntele Athos, Schitul Românesc Prodromu cu hramul “Sfântului Ioan Botezătorul”, întemeierea sa fiind consfinţită prin hrisoavele domneşti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica la 7 iulie 1853 şi de fostul rege al României, Carol I, la 19 iunie 1871.

În anul 1863, a fost întemeiat aici Schitul Bucium de către ieromonahii Nifon Popescu, primul stareţ al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos şi Nectarie (conform adresei nr.16/13 mai 1942), ca metoh al schitului athonit. Paraclisul schitului Bucium, cu hramul “Sfinţii Athonului”, a fost ridicat într-o casă având o dimensiune mult mai mică decât cea actuală şi a fost sfinţit la data de 19 iunie 1871 de către mitropolitul Calinic Miclescu (1865-1875) al Moldovei.

Acest aşezământ s-a numit până în anul 1918 “Metoh” sau “Conacul Bucium”, aici venind adeseori pentru odihnă IPS Mitropolit Pimen Georgescu împreună cu alţi arhierei, fapt care a făcut să se schimbe şi denumirea acestui aşezământ în Schitul Bucium. În casa, care avea înglobat şi paraclisul, au funcţionat şi trei chilii pentru vieţuitori, însuşi metocarul; iar mai târziu stareţul şi economul ocupau două dintre ele.

Schitul Bucium s-a extins considerabil prin cumpărarea de către Schitul Prodromu în anul 1942 de la principesa Ioana Rosetti-Roznovanu, descendentă a familiei domnitorului Grigore Alexandru Ghica, a moşiei sale din Bucium însumând 22 ha teren, “Palatul Roznovanu din Bucium”, “Casa cu chilii pentru muncitori”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierele de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”.

Începând din anul 1954 sub arhipăstorirea mitropoliţilor Sebastian Rusan (1950-1956) şi Iustin Moisescu (1957-1977), biserica a fost reparată şi lărgită, după un plan întocmit de arhitectul Dimitrie Simotea şi a fost împodobită cu frescă de pictorul Vasile Pascu în anul 1964 (în vremea stareţului Hrisostom Apostolache) şi sfinţită în anul 1967.

Între timp, prin grija Arhiepiscopiei Iaşilor, vatra schitului s-a extins, devenind o fermă viticolă pentru vin liturgic. În cadrul mânăstirii se află şi cimitirul călugărilor. În anul 1991, schitul Bucium a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel Ciobotea, formând o comunitate monastică cu 16 vieţuitori. Aici se află în prezent Casa Roznovanu (reşedinţă mitropolitană), un frumos parc dendrologic şi principala fermă viticolă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Deoarace hramul mănăstirii “Sfinţii Athonului” se sărbătoreşte în ziua de “duminica a doua după Rusalii”, numită şi “Duminica Sfinţilor Români”, IPS Daniel a hotărât ca această mănăstire să aibă şi hramul Sfinţilor Români.

Biserica-paraclis – este situată în mijlocul unei clădiri patrulatere, fiind construită potrivit predaniei apostolice, în forma crucii “trilobat”, cu absidele de la strane circulare în ambele părţi, iar cu cea de la altar rotunjită numai în exterior. Bolţile sunt sprijinite pe umerii a două arcade, apărând în lungime dreptunghiulare, iar în înălţime semicirculare. Turla ridicată deasupra naosului are formă octogonală, având patru geamuri lunguieţe. În partea dinspre sud a bisericii se află Biblioteca şi Cancelaria Mănăstirii. Clopotniţa – construită în anii ’60 ai secolului al XX-lea, amplasată în exteriorul bisericii (în partea de nord-vest), dar formând un corp comun cu aceasta. Casa Roznovanu – a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, conform modelului arhitectural al caselor moldoveneşti. În perioada martie 2003 – iulie 2004, ea a fost reparată, consolidată şi adăugită cu etaj şi mansardă care adăposteşte şi un paraclis pictat de pictorul Vasile Buzuloi (2004). Casa Roznovanu II – a fost construită la începutul secolului al XX-lea şi adăposteşte în prezent chiliile vieţuitorilor. Această clădire a fost renovată în 1959. Casa Trapezei – proiectată de arhitectul George Matei Cantacuzino (1899-1960) şi construită în 1965, adăposteşte Bucătăria, Trapeza pentru vieţuitori, o sală de protocol cu 60 de locuri, chiliile pentru vieţuitori.

Printre obiectele cu valoare istorică şi artistică de care dispune mănăstirea, menţionăm o cruce cu postament în filigran, provenită de la ierodiaconul Nectarie Mironescu (1910), aproximativ 1.500 cărţi de cult datând din anul 1856, precum şi câteva manuscrise ale marelui copist ieromonah Onufrie Bratu.

Atelierul de pictură a fost înfiinţat în anul 2003 de către protosinghelul Ioachim Ceauşu, stareţul mănăstirii, care a încercat iniţial să ajute un grup de tineri, să pătrundă în tainele iconografiei, obţinând rezultate foarte bune. Tinerii reuşesc să realizeze atât icoane, cât şi troiţe şi cruci pentru Sfântul Altar. Arta icoanelor de la atelierul Sfântul Ioan Damaschin este îmbinată cu stilul bizantin, aici putându-se vedea lucrări din cele trei serii.

Vedere de ansambluVedere de ansambluPictură exterioară - Maica Domnului
Turnul clopotniţăPictură exterioarăTurla
ChiliilePictură exterioarăVedere din lateral
ChiliileUşile împărăteştiPictură interioară
Pictură interioarăPictură interioarăPictură interioară
Cupola turleiPictură interioară - Maica Domnului şi Pruncul IisusCatapeteasma
Icoană de argintPictură interioară - Hramul bisericiiPictură interioară - Sf. Ioan Botezătorul
Pictură interioară - Iisus EmmanoilPisaniaPictură interioară - Judecata de apoi
Casa Roznovanu - Reşedinţa MitropolitanăVedere de ansambluVedere din faţă
Vedere de ansambluPictură interioară - Sf. Ap. PavelVedere de ansamblu

Topic: Descrieri | Comments Off on Mănăstirea Bucium

AM ÎNVĂŢAT

de Simina Silvia Şcladan | 22 Octombrie 2008

Am învăţat să caut adevărul în mine,
În mintea şi inima mea să simt că e bine.
Am învăţat să mă bucur de clipa prezentă
Şi lacrima din suflet să-mi pară absentă.
Am învăţat să iubesc şi să primesc iubire,
Să dau alinare să cred în nemurire.

Am învăţat să rămân puternică ca o stâncă,
Chiar dacă viaţa mi-a dat o palmă adâncă.
Am învăţat să merg înainte, să nu mă opresc
Să caut soluţii să obţin  ce-mi doresc.
Am învăţat să-mi croiesc pozitiv viitorul,
Să-mi iubesc familia, prietenii şi poporul.

Topic: Poezii | Comments Off on AM ÎNVĂŢAT

Reflecţiile unei adolescente

de Klara Lucia Losonczy | 21 Octombrie 2008

“Nu s-a schimbat nimic! Nu se schimbă niciodată nimic! Aceleaşi dimineţi goale, aceleaşi ore interminabile de curs, aceleaşi personaje, aceleaşi întâmplări, aceleaşi comedii şi tragedii în fiecare zi! Parcă ar fi o piesă de teatru ce se repetă la infinit. Iar eu nu fac altceva decât să mă conformez cu întregul!.. Şi totuşi trebuie să trăim intens în fiecare zi, pentru a nu ne putea reproşa niciodată că am lăsat anii să treacă pe lângă noi! Deci, înveseleşte-te…” îşi spunea Antonia Ardany, privind afară pe geamul maşinii sale ce o ducea la şcoală în fiecare dimineaţă, la clădirea pe care Bacovia o numise atât de sugestiv “cimitir al tinereţii”.
Ajungând în clasă, fu întâmpinată de aceeaşi Alina distrată de nimicuri, de aceeaşi Roxana meditativă şi, fireşte, de acelaşi Alex -urmaş al regretaţilor saltimbanci. Apoi aceiaşi profesori, aceleaşi materii, aceleaşi pauze prea lungi sau prea scurte, în care speri că ţi se va întâmpla ceva deosebit, dar nuse întâmplă niciodată.
De obicei, Antonia încerca să-şi ocupe pauzele cât mai mult: ba alergând la cancelarie să vorbească cu mama sa care era profesoară în şcoală, ba telefonând tatălui ei de la telefonul cu cartelă din hol pentru a stârni uimirea şi poate admiraţia celor din jur prin numărul netaxabil pe care îl forma sau prin incoerentele fraze în limba maghiară pe care le schimba cu acesta, ba prin plimbările până la bibleotecă –locul în legătură cu care îşi formase o obsesie: că acolo îl va întâlni pe alesul inimii ei, ba prin discuţii inutile şi de-a dreptul prosteşti cu alte colege.
Dar de data aceasta era aproape pornită să se autoflageleze şi nu vroia să facă absolut nimic pentru a determina timpul să treacă mai repede. Pretextă că are nişte treburi urgente şi scăpă de Alina şi Roxana, după care luă admirabila decizie de a se plimba prin curtea plină cu elevii Liceului de Informatică.
Începu să se plimbe prin jurul terenurilor de baschet, pe care se juca en-gros. Altădată s-ar fi oprit şi ar fi urmărit jocul, poate chiar şi-ar fi dorit să joace şi ea, dar acum toate acestea îi erau interzise.
Se întâlni cu câteva figuri cunoscute şi le salută cu indiferenţă. La urma urmei ce era, ce reprezenta ea pentru toţi aceşti oameni? Dacă ea, în acest moment, ar muri aici, poate că nimeni nu va suferi, nimeni nu i-ar simţi lipsa, ba chiar s-ar găsi şi din aceia care să se bucure… Cel puţin toţi aceşti oameni din jurul ei, cu siguranţă nici nu o vor observa! Vor continua să joace sau să vorbească, căci nimic nu s-a schimbat! Ce înseamnă pentru ei viaţa unei persoane pe care şi aşa nu o cunoscuseră?..
Toate aceste gânduri căpătau cu febrilitate forme în mintea ei. Ajunse să-şi dorească să vadă dacă avea dreptate sau nu, să-i vadă pe cei ce vor plânge, pe cei ce vor da din umeri şi pe cei ce se vor bucura. Era o dorinţă aproape sadică, ce-i revenea acum din nou în minte oare pentru a câta oară în această viaţă?
“Nu. Eu n-aş putea face aşa ceva! Eu sunt prea puternică, mult prea puternică pentru a mi se întâmpla aşa ceva, şi iubesc prea mult adevărul şi Credinţa pentru a mă preface! Urăsc totul, mă urăsc pentru asta!.. Ba nu, nu mă urăsc. Chiar dacă aş vrea, şi tot n-aş putea! Asta sunt eu, aşa trebuie să fiu şi nimic n-ar putea schimba asta… Atunci urăsc lumea aceasta carnală, mizeră, prefăcută şi superficială, în care doar banul şi frumuseţea fizică au valoare, pe când virtutea, înţelepciunea şi sufletul sunt privite cu despreţ!.. Ba nu! Nu! Nu! Nu! Nu pot urî această lume, oricât de mult aş vrea! Nu pot urî cerul albastru, senin, de vară, nu pot urî copacii înmuguriţi, nu pot urî razele de chihlimbar topit ale soarelui, nu pot urî vântul mângâietor şi nici nopţile feerice şi singuratice cu stele sclipitoare şi lună plină! Nu pot urî viaţa, tinereţea, iubirea, visele, fericirea, bunătatea şi căldura umană! Ele există în adâncul sufletelor oamenilor, chiar dacă în stare latentă. Ele există, căci nici un om nu poate fi atât de rău încât să uite căm, înainte de toate, el întruchipează valorile umane!.. Şi totuşi e atât de greu să ajungi la suflet, să treci peste celelalte învelişuri sub care omul îşi zăvorăşte adevăratul suflet, torturându-l!
Este atât de nedrept ca toţi să fie fericiţi, şi numai eu să rămân singură! Nici un băiat nu s-ar uita la mine pentru că sunt inteligentă, pentru că sunt matură, pentru că iubesc artele şi Credinţa, pentru că am un suflet profund şi bun! Nu, nu s-ar uita! Şi asta pentru că nu sunt nici pe departe o frumuseţe ieşită din comun, strigătoare şi abordabilă, nu idolatrizez distracţia şi plăcerile fizice, nu ader la cercurile tineretului monden, nu frecventez locurile lui de întâlnire şi mai ales nu îl aprob!”
Gândurile acestea erau răscolitoare, astfel încât tânăra fu nevoită să se îndepărteze de aglomeraţia iscată pe teren, retrăgându-se într-un loc mai ferit, unde să-şi şteargă în grabă cele câteva lacrimi ce-i mijeau în colţul ochilor.
“Dar asta a fost aşa dintotdeauna! Şi ca întotdeauna voi supravieţui şi poate chiar mă voi preface că nimic nu s-a întâmplat! În orice caz, trebuie să renunţ la viziunea asta sumbră, căci oricum nu poate duce la nimic bun!” decretă Antonia în cele din urmă, încercând să se înveselească.
“Trebuie să învăţ să mă mulţumesc cu ceea ce am şi să nu-mi fac niciodată iluzii care mai apoi vor fi cu siguranţă zdrobite. Cât despre relaţiile mele cu ceilalţi, trebuie să-l iau pe fiecare aşa cum e şi să învăţ să-l accept, altfel nu se poate… Ah, uneori am interesanta impresie că sunt foarte, foarte bătrână, deşi nu am decât paisprezece ani…!” şi în sfârşit un zâmbet îi înflori pe buze.

Topic: Meditaţii | Comments Off on Reflecţiile unei adolescente


« AnteriorulUrmătorul »