MEDITAŢIE PASCALĂ
de Cezarina Adamescu | 16 Aprilie 2009
MAICA DOMNULUI PE URMELE PAŞILOR LUI IISUS
După ce Dumnezeu a sfinţit apele Iordanului cu Trupul Său, după pregătirea Sa în pustiu timp de patruzeci de zile, aceeaşi misterioasă cifră a Vechiului Testament, aceeaşi cifră care va constitui şi numărul de zile al ultimei şederi pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos după Înviere, după ce îşi alesese cu grijă discipolii cărora să le încredinţeze mesajul său şi misiunea viitoare, la Cana Galileii – Iisus îşi inaugurează aşadar, ministerul Său, cu prima minune: transformarea apei în vinul de bună calitate, semn al reînnoirii mesianice, al purificării credinţei iudaice, al restaurării lui Israel, dar şi al vinului euharistic cu care El îi va invita pe cei aleşi la Masa Mielului.
Este un sfârşit şi un început, în acelaşi timp. Sfârşitul perioadei care, în mod convenţional se numeşte „viaţă ascunsă” în cetatea Nazaret, unde a trăit din propria muncă alături de Sfânta Familie şi, din care, nu ni s-au păstrat decât câteva episoade, dar, pe care apocrifele au îmbogăţit-o cu elemente fabuloase, – şi începutul Vieţii Publice care pune bazele credinţei ucenicilor. La Cana, se înfiripă prin intervenţia Mariei, primul germen al comunităţii mesianice.
S. Cipriani, în cartea sa: „La Madonna, la donna, la chiesa” – ne spune că: „Mama” a ştiut să „adune” în jurul „Fiului” primul grup de credincioşi („fraţii şi discipolii lui”), prima „Biserică” în miniatură, din care ea este o „parte” privilegiată. (S.Cipriani, op.cit.).
După acest episod semnificativ din viaţa lui Iisus şi a Mariei în acelaşi timp, care are rolul de a ne pregăti gradual pentru înţelegerea cât mai deplină a locului Maicii Domnului la picioarele Crucii şi contribuţia ei în cadrul operei mântuirii, puţine vor fi prilejurile în care o vom mai întâlni „faţă în faţă”, dar îi vom simţi mereu prezenţa fizică sau spirituală însoţindu-l pe Isus şi pe discipoli.
Căci, într-adevăr, coborârea la Cafarnaum, unde au rămas „puţine zile”, constituie unica dată când ştim sigur că Maria l-a putut însoţi pe Iisus. Cafarnaum-ul, după cum aflăm de la istorici şi teologi, era o cetate aşezată pe marginea lacului Ghenezaret, cetate pe care Iisus şi-a ales-o ca centru al predicii sale, după ce părăsise Nazaretul.
„Maria – scrie Rene Laurentin – cel mai renumit mariolog apusean – se întoarce la casa sa, de două ori pustie, după văduvia sa şi plecarea lui Iisus. Ea a cunoscut experienţele multor femei, învăţând să trăiască încă şi mai profund, în slujirea lui Dumnezeu şi iubirea faţă de cei din jur, suportând comentariile ironice în ceea ce-L privea pe Iisus, în chiar propria sa familie,
În timpul celor trei ani ai activităţii sale publice, întâlnirile vor fi rare (…)
Ea îl revede pe Iisus cu ocazia scurtelor vizite la Nazaret. Relatările Sinopticilor par a indica trei, pe care Luca le-a reunit într-una singură:
-Luca 4,15-22, care corespunde contextului istoric al lui Matei 4,13 unde Iisus pare bine primit.
-Luca 4,23-24, care corespunde lui Matei 13,53-58 şi Marcu 6,16 unde Iisus, rău primit, nu face nici o minune;
-Luca 4,25-30, la sfârşitul ministerului galilean.
Dar care a fost locul Mariei în aceste întâlniri? Nu se ştie nimic.” (Rene Laurentin, Une anne de Grace avec Marie, Fayard, Paris, 1987).
Faima lui Iisus se răspândise în toată regiunea. Desigur, ceva din ecourile acestei faime a ajuns şi la Nazaret, la urechile Mamei sale.
Luca ne relatează întâlnirea lui Iisus cu consătenii săi la sinagogă, când şi-a aplicat sieşi cuvintele lui Isaia, scandalizându-i pe consăteni, în aşa fel încât au voit să-L ucidă, aruncându-L într-o prăpastie. (Lc. 4,14).
„Astăzi – pelerinilor li se arată
Viaţa Sfintei Fecioare, în această perioadă a ministerului Fiului său, s-a desfăşurat în ascuns şi în aşteptare” (pr. Prof. dr. Eduard Ferenţ, Cultul Sfintei Fecioare – astăzi, editura Presa Bună, Iaşi, 1977).
Dar noi ne îngăduim să ne-o închipuim, în aceeaşi ipostază de discreţie desăvârşită, simplitate, încredere în voinţa divină, meditând toate faptele în inima sa încăpătoare, pe măsura misterului pe care i-l hărăzise Bunul Dumnezeu şi pentru care o pregătise încă din primii zori ai existenţei sale pământeşti. Un consimţământ perpetuu al inimii, al minţii, al întregii sale fiinţe care accepta totul pentru a contribui la înfăptuirea planului mântuirii.
În felul acesta, Maica Domnului înainta spre „ceasul lui Iisus”, ceasul misterului pascal, unită intim cu Fiul său, chiar dacă pentru moment era nevoită să trăiască despărţită de el, deoarece, înţelesese că Tatăl ceresc îi hărăzise alt rol în economia mântuirii.
Prin separarea lui de Mama sa, Iisus a dorit să sublinieze şi dezlipirea de legăturile familiale, pe care o cerea urmaşilor pentru a-L putea urma cu inima liberă.
Ce semnificaţie are episodul întâlnirii lui Iisus cu Mama sa şi fraţii săi? (Cf. Lc. 8,19-21; Mc. 3,31-35; Mt. 12, 46-50).
„Episodul acesta are o mare valoare doctrinară pentru noi, scrie Pr. Edurad Ferenţ -, prin învăţătura pe care ne-o transmite Hristos; suntem toţi chemaţi să intrăm în relaţie de intimitate cu Iisus care s-a făcut om pentru a ne da puterea să devenim fii ai lui Dumnezeu. În această intimitate-comuniune se intră prin credinţă, credinţă care provine din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Dar episodul are o mare valoare şi în privinţa Mariei: Isus nu respinge maternitatea ei, nici relaţia cu rudele sale deoarece, ştim că Mama sa era făptura care, mai mult decât oricare altcineva, ascultase şi făcuse cuvântul lui Dumnezeu.” (Pr. Eduard Ferenţ, op. cit.).
Conciliul Vatican II – atent la orientarea just a cultului marian a utilizat acest text pentru a indica măreţia Mariei:
„În timpul predicii Fiului său i-a primit cuvintele, cu care El, ridicând împărăţia mai presus de condiţiile şi de legăturile trupului şi ale sângelui, proclamă fericiţi pe aceia care ascultă şi păzesc cuvântul lui Dumnezeu, după cum ea însăşi făcea cu fidelitate. Astfel, şi Sfânta Fecioară a înaintat pe drumul credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea sa cu Fiul ei până sub cruce.” (Lumen Gentium, 58: EV 1/432).
Din acest text reiese că măreţia Mariei depinde absolut de dăruirea dumnezeiască faţă de ea, dar este şi rodul eforturilor sale personale de a asculta în toate de Dumnezeu.
Un alt text cu un conţinut doctrinar asemănător cu primul, este cel din Luca 11, 27-28 reprezentând manifestarea de bucurie spontană a unei femei – probabil mame – faţă de predica lui Iisus, care-o face să exclame: „Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul care te-a hrănit”. Dar Iisus îi spuse: „Fericiţi mai curând cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”.
Este o laudă adusă lui Iisus şi implicit Mariei, cea „plină de har” (Lc. 1,28), pe care o vor „ferici toate neamurile” (Lc.1, 48b) şi despre care Elisabeta, inspirată de Duhul Sfânt, exclamase: „Binecuvântat este rodul sânului tău; Fericită eşti tu, care ai crezut” (Lc. 1,43-45).
Prin răspunsul său, Iisus, departe de a minimaliza rolul matern covârşitor al Mariei, ne învaţă că adevărata ei măreţie, întocmai în acest fapt a constat, în acceptarea cu credinţă şi împlinirea cuvântului lui Dumnezeu. Aşadar, nu este suficient să-ţi mărturiseşti credinţa „numai cu buzele”, dac nu-ţi însoţeşti acest Credo, cu fapte pe măsură.
„A accepta persoana şi învăţătura lui înseamnă a-şi converti propria viaţă, în caz contrar, orice entuziasm ar fi inutil. Şi aici, realitatea evangelică a vieţii Mariei orientează în direcţie justă cultul Bisericii faţă de Maria.” (Pr. Eduard Ferenţ, op.cit.).
-va urma-
13 aprilie 2009
Topic: Meditaţii | Comments Off on MEDITAŢIE PASCALĂ
Biserica Zlătari
de Nicolae Dascălu | 15 Aprilie 2009
Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoşoaiei, între străzile Stavropoleos şi Lipscani, în apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României, într-o zonă încărcată de vestigii istorice ale Bucureştilor de altădată.
A fost construită, la început probabil din lemn, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, pe timpul domnitorului Matei Basarab, de nişte zlătari, aurari sau argintari, din mahalaua „popii Manta”, pe locul Zlătarilor de la Sărindar, donat Elenei, fiica lui Radu – Vodă Şerban şi mamă a Cantacuzinilor din Muntenia.
Biserica având hramul Adormirea Maicii Domnului este pomenită în documente la 1667, august 25. Pe locul ei, sau în apropiere, se zice că „s-a clădit din nou , din temelii această…biserică Zlătari, în anul mântuirii 1705, prin ajutorul Domnului Chir Spatarul Mihail Cantacuzino…”cum spune textul pisaniei în limba greacă, de la 1709. Mănăstirea a fost bogat înzestrată de ctitor, cu prăvălii, cu pivniţe şi cu moşii, devenind una din cele mai bogate mănăstiri din ţară în secolul al XVIII-lea. A fost închinată Patriarhiei din Alexandria, împreună cu hanul Zlătari, care înconjura biserica la 1709, cu ocazia vizitei făcute de patriarhul Gherasim Palada, la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu. După cutremurele din 1802 şi apoi din 1838, „această sfântă şi dumnezeiască biserică fiind în mare ruină şi crăpându-se, s-a început a se ridica din temelie în anul 1850, cu binecuvântarea IPS Mitropolit al Ungro-Vlahiei D. D. Nifon, în zilele prea înălţatului Domn al Ţării Româneşti Dimitrie Ştirbei, de prea Sf. Arhiereu D. D. Calistrat Livis, egumenul de pe atunci…”. Este terminată de egumenul succesor, Atanasie Livis, care «s-a ostenit de a săvârşi atât sf. biserică începută, cât şi toată împrejurimea cu odăi şi clădiri, din temelie precum se vede în jurul acestei sânte biserici…Şi hramul a pus . . Naşterea Maicii Domnului care se prăznuieşte în ziua de 8 septembrie, zi în care s-a sfinţit” după cum spune pisania mai nouă din 1860, tot în limba greacă.
Construcţia bisericii s-a făcut după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. Pictura interioară a fost realizată între 1853-1856 de Gh. Tattarescu, cu scene biblice grupate în panouri mari. Tâmpla sculptată în lemn şi poleită, împreună cu icoanele sale ferecate în argint, reprezintă opere de artă. Tot atunci a fost rezidit turnul – clopotniţă.
Biserica a mai fost reparată la 1864, 1876, 1898.
Din 1888 devine biserică parohială. La 1903, hanul şi turnul-clopotniţă (cu picturi făcute de pictorul grec Diamantopoulos) din faţa bisericii au fost dărâmate pentru lărgirea Căii Victoriei. Atunci s-a descoperit o frescă, azi pierdută, arătând Naşterea Maicii Domnului, şi o inscripţie de închinare Patriarhiei din Alexandria.
Biserica este restaurată între 1907-1908 prin grija arhitectului Jean Pompilian (1872-1938) . Cutremurul din 1940 avariază turlele bisericii, acestea fiind refăcute atunci provizoriu, iar între anii 1971-1973, reclădite în forma de azi. Până după 1977, biserica străjuia singură spaţiul dintre străzile Stavropoleos şi Lipscani, iar un spaţiu verde acoperea o parte din fundaţiile şi rămăşiţele hanului Zlătari, vizavi de fostul Hotel de France, căzut şi el parţial la cutremur. Din 1997, biserica se oglindeşte în faţada de sticlă a giganticei construcţii Bucharest Financial Plazza, ridicată peste drum, pe locul fostului Hotel de France.
Construcţia bisericii, aşa cum o vedem astăzi, are un plan cu o singura navă, înscrisă în dimensiunile 23X12 m, terminată cu absida pentru altar. Lateral, sunt numai sugerate absidele sub două dintre cele patru arce care susţin turla cea mare de deasupra naosului. O alcătuire mai specială o are naosul, pătrat, cu pandantivi arce late, aşezate pe colţuri. Pe extremităţile reunite ale pereţilor naosului se ridică alte patru turnuri mai mici şi mai zvelte, tot octogonale, pe baze paralelipipedice de secţiune pătrată. Pronaosul este mai îngust, acoperit cu o boltă în leagăn şi are cafas deasupra intrării.
Pictura interioară, originală a pictorului Gh. Tattarescu, este astăzi afumată şi se cere spălată. Biserica este luminată prin ferestre cu vitralii reprezentând icoane de sfinţi.
În exterior, biserica este tencuită simplu, ornamentată cu cornişe, brâu, bazele turlelor şi arce la ferestre, toate alcătuite din cărămidă roşie sau în alternanţă cu zone tencuite. Tot astfel este ornamentat şi timpanul pronaosului, prevăzut cu ocniţe. Pridvorul-baldachin cu o arcadă pe două coloane din piatră, este mai scund. Un soclu înalt de piatră corespunde înălţimii pachetului de trepte de la intrare.
Comoara cea mai de preţ a bisericii Zlătari este, de două sute de ani, racla cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Ciprian. Într-o casetă de mici dimensiuni, se află în faţa Altarului, mâna dreaptă a sfântului, făcătoare de minuni. Creştinii de pretutindeni vin ca să se închine cu evlavie la moaştele Sf. Mucenic Ciprian, sărbătorit împreună cu Sf. Muceniţă Iustina la 2 octombrie, în fiecare an.
Biserica este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice-Bucureşti la poziţia II-m-B-19844
Fotografii realizate de Mihai Enyedi
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
   |
Topic: Descrieri | Comments Off on Biserica Zlătari
Priveşte şi citeşte
de admin | 14 Aprilie 2009
În cazul în care nu ştii Maica Tereza e cunoscută ca sfânta micilor paşi, adică ea credea în a face mici lucruri bune în viaţă şi cu multă dragoste. Ea e reprezentată de către trandafiri. Fie ca fiecare dintre voi care citeşte acest mesaj să fie binecuvântat.
Rugăciunea Maicii Terza nu poate fi ştearsă. Aminteşte-ţi să-ţi pui o dorinţă înainte de a citi rugăciunea. E tot ceea ce trebuie să faci. Nu sunt alte trucuri, trebuie doar să o împarţi cu alţii şi să aştepţi să vezi ce se întâmplă în zilele următoare. Rugăciunea este doar unul dintre darurile pe care le primim.
 |
Citeşte rugăciunea.
Fie ca azi să domnească pacea, ca să ai încredere în Dumnezeu care stă exact unde trebuie, ca să nu uiţi posibilităţile infinite care se nasc din credinţă, că vei folosi darurile pe care le-ai primit, că vei împărţi dragostea care ţi-a fost dată, că vei fi bucuros să afli că eşti fiul lui Dumnezeu.
Lasă ca acestă prezenţă să-ţi intre în oase şi să permită sufletului tău libertatea de a cânta, dansa, ruga şi iubi.
El exista aici pentru toţi si pentru fiecare dintre noi în parte.
Acum, dacă poţi, anunţă cât mai multe persoanele să citească acest mesaj…
Multumesc,
Topic: De pe internet | 1 Comentariu »
Nu te speria, copilul meu
de Aurel Anghel | 13 Aprilie 2009
Mă rog la tine, Doamne, să mă mântuieşti
Căci s-au împuţinat credinţa, faptele bune lumeşti,
Păcătoşii spun răul cu buze rele
Zilele lor se umplu de greşele.
Pierde, Domane, limba grăitoare de rău
Şi primeşte-mă pe mine la sânul tău.
Ei zic:-Mări-voi limba mea
Voi înmulţi răul cu ea
Cine este nouă Dumnezeu?
Nu te speria de întrebare,copilul meu.
Căci a auzit Domnul rugăciunea ta
Şi a trimis către tine cu ea de toate
Iertări de păcate, cuvinte curate .
Argint cu foc lămurit şi de şapte ori curăţit
Să-ţi fie scut, să te aperi de neamurile cele rele
Rugăciuni curate, să te mângâi cu ele.
Necredincioşii de ruga ta au aflat
De moarte păcătoşii s-au speriat
În deşert cu răul s-au pus pe umblat.
Fiii Domnului credincioşi s-au înmulţit
Limbile lor lungi s-au uscat , mulţi din ei au pierit.
Topic: Poezii | Comments Off on Nu te speria, copilul meu
« AnteriorulUrmătorul »
