BASARABIA MEA
de Maria Miron | 1 Septembrie 2009
Orhei, tu eşti pământ iubit,
De mine-odată părăsit.
Deşi îmi pari de nepătruns
Tu eşti al meu şi mi-e de-ajuns.
Orhei, îmi eşti străin şi frate.
Şi te-oi călca sub talpă, poate,
Măcar în ceasul cel din urmă
Căci dorul inima îmi scurmă.
Sunt parte din fiinţa ta
Şi să mă-ntorc la tine-aş vrea.
Măcar să te mai văd o dată
Să fiu cu inima-mpăcată.
Topic: Poezii | Comments Off on BASARABIA MEA
„MAESTRUL şi MARGARETA”
de Ion Măldărescu, | 31 August 2009
„Aproape fiecare jucător din acest spaţiu dă dovadă, în aprecierea faptelor, de o rea-credinţă stupefiantă, dublată de un limbaj de o imundicitate extremă.”
Mircea Cărtărescu
DIN NOU, DESPRE „FALIMENTUL MORAL” AL ROMÂNILOR
„MAESTRUL şi MARGARETA”
Într-una din serile trecute am primit un link „binevoitor” de la o mai veche cunoştinţă. Fusese trimis, cum se spune, „la grămadă”, tuturor celor din lista expeditorului. Vă mărturisesc că nu agreez procedura trimiterii „în bloc” a mesajelor, prefer mesajele personale, acestea conţinând, în accepţiunea mea, o doză de respect acordată partenerului de dialog.
Am accesat adresa primită, aparţinând publicaţiei on-line REŢEAUA LITERARĂ – dialog european şi, surpriză, m-am simţit teleportat în faţa pupitrului de la care, un înger furtunatic dirija „corul robilor”.
Să fiu mai explicit, în cotidianul dâmboviţean, „Evenimentul zilei”, a apărut un text semnat de marele cărturar şi filozof, analist de marcă al fenomenului românesc, propusul literat (anul trecut, de către organizaţii fantomă, pentu Nobelul la literatură). Aţi ghicit, presupun. Este vorba de „ilustrul” Mircea Cărtărescu.
Citind expunerea din „Evenimentul Zilei” gândul m-a purtat în urmă cu mai bine de două decenii, înainte de 1989. Pe atunci, imediat după ce „umbra de la Târgovişte” emitea o teză, lăudacii vremurilor se buluceau să se mire şi, extaziaţi, să admire geniul marelui conducător.
Găsesc o similitudine aproape perfectă între ceea ce se întâmpla cândva şi prestaţia „oamenilor liberi”, forumişti în toată legea, cu un singur amendament: atunci, cei ce făceau temenele aveau o justificare: trăiau cu falsa impresie că sunt pe placul partidului şi aşteptau răsplata. Astăzi înghesuindu-se şi întrecându-se în laude la adresa domnului „mi se pare”, forumiştii, din „corul robilor” prezintă grave simptome caracteristice masochismului intelectual. Oricare dintre participanţii la „întrunire” ar fi putut emite aceleaşi idei, în parte justificate şi cuvinte pe măsură. Ce te faci însă cu amestecul de adevăr şi mistificare? Dirijoarea de la pupitru expusese admiraţia proprie pentru textul „marelui gânditor”, în cuprinsul căruia, acesta „uită” că postările, fie ele pertinente şi/sau de bun simţ, fie cele care utilizează limbajul trivial, nu sunt găselniţă românească, ci o veche meteahnă, „occidentală”, practicată mult înainte de „revoluţia” decembristă, de harababura din Piaţa Universităţii sau de mineriade.
Regretatul George Pruteanu spunea: „Politica este o curvă, doar atunci când o fac codoşii!” Spuneţi-mi vă rog, un nume, un singur nume de „politician” român care nu s-ar încadra în categoria amintită. Domnul M.C. „uită” iarăşi, că nu cu multă vreme în urmă, afiliat la „corul auto-intitulatei elite intelectuale”, a practicat acelaşi procedeu, ca şi componenţii „corului robilor” din forumul publicaţiei on-line, ca şi lăudacii de pe vremea „răposatului. „A uitat” că „cenuşiul naţional” practicat de însăşi domnia sa, se încadrează tot în… „orbirea generală” de care scrie în textul din ziar: „culegem roadele orbirii noastre, ale orbirii generale, ale orbirii de care taberele se acuză reciproc şi au cu toatele dreptate. Această orbire este provocată de pure şi simple reacţii emoţionale, mai ales resentimentare…” (Sublinierea autorului). „Ilustrul” procedează precum rabinul: “Şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate, cu toţii aveţi dreptate!”
Uşor timorat, are o tentativă de critică la adresa mass-media românească, însă are mare grijă grijă să nu deranjeze prea tare pe jurnalişti, fie chiar şi pei cei de duzină. Se declară – pe bună dreptate – revoltat „… de tot ceea ce a coborât societatea românească până la nivelul analfabetismului şi al imbecilizării” şi nu omite, la finalul textului analitico-filozofic din E.Z., să concluzioneze, să emită „sentinţa”: „Această degradare continuă e un coşmar din care nu ne putem trezi!” Şi punctum.
Detest vorbirea agresiv-trivială sau indecentă a străzii, a prezentatorilor de la unele emisiuni radio şi de televiziune, aici subscriu afirmaţiilor sale, însă de la a arăta cazuri concrete (pentru a nu-şi face neprieteni, domnul „mi se pare” nu numeşte pe cineva anume, că de, cine să-i mai înalţe osanale?) şi până la a generaliza, este drum lung..
Nedumerit, întreb, aşa cum am mai procedat cu luni în urmă, când, tot „marele gânditor” scria despre ”Falimentul moral” al românilor: care a fost sau este contribuţia omului cu limbaj academic, M.C., la oprirea fenomenului de degradare a societăţii? Este suficient comentariul „academic” din loja de la teatru?
Doamna de la pupitrul Reţelei literare, simultan cu ridicarea diapazonului, atenţionează forumiştii: „…remarc cat de necesara ar fi o societate civila vaccinata, imunizata, pentru a reactiona puternic la acest fenomen, dar si o intelectualitate romaneasca ce se implica viguros pentru vindecarea societatii. Din pacate, insa, societatea civila romaneasca e in agonie,Televiziunile, in opinia mea, ar trebui sa fie mai putin generoase cu timpii acordati personalitatilor compmise moral, mai ales atunci cand acestea vin sa dea lectii de morala. Din acest punct de vedere, Adrian Paunescu nu exceleaza in emisiuni de literatura…”.
Mai „apăsat”, o forumistă zeloasă scria: „Din clipa cand a aparut articolul scris de Mircea Cartarescu, l-am transmis tututot prietenilor pe net,cu rugamintea ca fiecare sa-l transmita mai departe”. (n.a. am reprodus, ad literam, mesajele forumiste).
Pentru că era nevoie să dea Cezarului ce i se cuvine, nici „Maestrul”, nici „Margareta” – dirijoarea „cenaclului ad-hoc”, nu au fost neglijaţi de participanţii la „întrunire”:
„Cu o subtilitate pe care numai el o poate avea, Mircea Cărtărescu intuieşte cauzele stării de fapt din România de azi. Este un articol memorabil, completat admirabil de fermele disocieri, ţinând de patologia media, ale Angelei Furtună. Într-adevăr, asistăm / participăm la o veritabilă confruntare a monştrilor:”
„Formizarea este trendul actual al presei, datorita crizei, care da castig de cauza editiilor on line ale ziarelor si publicatiilor.” (n.a. reproducere după forum)… şi uite-aşa, dă-i şi luptă, pân-la ziuă”.
Referindu-mă la câţiva forumişti de la REŢEAUA LITERARĂ, parafrazez chiar cuvintele „Maestrului”: „Unele afirmaţii citite recent mi-au făcut rău fizic.” Şi acolo, pe Reţeaua literară, publicaţie cu „pretenţii”, ca în cazul multor publicaţii on-line, sunt admise comentarii, mai mult sau mai puţin „academice”. Pe acestea, doamna ”Margareta” nu le observă… din pricina „pădurii”. (Există bloguri, chiar pe REŢEAUA LITERARĂ, unde comentariile nu sunt permise, deci „bârfa” este eliminată din start. Iată una din soluţiile de rezolvare).
29 iulie 2009
Topic: Meditaţii | Comments Off on „MAESTRUL şi MARGARETA”
PĂRINŢII NOŞTRI
de Arionda Adamescu | 28 August 2009
Părinţii noştri săraci au fost
N-aveau pământ, nici adăpost
Tineri erau şi s-au iubit
Şi un cămin şi-au făurit.
Prin mari necazuri au trecut
Pân-o căsuţă şi-au făcut.
Ca puii care se iubesc
Şi-un cuib pe creangă îşi clădesc.
Şi în căminul lor sărac
Ei au născut copii cu drag;
Cu mare greu ei i-au crescut
La casa lor pân’ i-au văzut.
Au tot muncit şi-au tot cărat
Şi pe copii i-au ajutat.
Şi din puţinul ce-l aveau
La toţi săracii împărţeau.
La bătrâneţe au ajuns
Şi nu mai au nimic de spus
Căci zilele sunt pe sfârşite
Pentru ei soarele a apus.
Topic: Poezii | Comments Off on PĂRINŢII NOŞTRI
Traian Vasilcau – poetul luminii și bucuriei
de Ligya Diaconescu | 27 August 2009
Scriitor complect și complex, poemele sale izvorasc direct din credință, din conștiința religioasă pură în continuă legătură cu Dumnezeu.
Crucificăm cuvântul ne-ncetat,
Urcându-l pe Golgota fără teamă.
Memoria se dă-n spectacol, mamă,
Și întâlnirea-n Domnul am ratat
Cartea este pentru Traian Vasilcau ca o lumină şi o bucurie, asemenea unei revelaţii divine. A sorbit învăţătura creştină din gura mamei sale, moştenind o credinţă puternică pe care şi-a întărit-o prin lecturi biblice şi morale. În acest sens el a fost si este un autodidact autentic.
De o modestie ieșită din comun, de o blândețe inimaginabilă în aceste vremuri, pline de criză, Traian stârnește în noi dorința de a fi mai buni, mai încrezători, mai puri.
Mergând pe firul textelor biblice, „ajutat de Sfântul Duh“, poetul vrea ca prin aceste poeme, prin versurile sale, să salveze „sufletele celor necredincioşi“, prin exemplul propriu, prin condamnarea personală pentru că Iisus a venit în lume să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă şi la mântuire:
Doamne, Tu potir cu stele
Ceruit, monăstiresc,
Pune lacăt gurii mele,
Urii mele, când hulesc
“Psalm continuu”
Hulit şi blamat de unii, preţuit şi iubit de mulţi, va înfrunta cu seninătate şi tăcerea, şi contestările, biruind prin cărţile şi înţelepciunea sa, în care se exprimă veşnicile adevăruri, izvoare de bunătate, pace şi întărire sufletescă pentru toţi iubitorii de limbă şi cultură românească.
Creaţia lui Traian Vasilcau este impregnată de personalitatea sa ce alternează între eleganţă, suavitate şi o energie care răzbate dincolo de fiinţa sa, demonstrată de pasiunea lui pentru literatura, care l-a atras de timpuriu și dragostea pentru Dumnezeu.
Mişcarea vieţii poetului e concentrată exclusiv în absolutul Dumnezeirii. Nu-şi îngăduie altă aspiraţie, astfel încât poezia rămâne o însoţitoare, element conex al gravei experienţe spirituale, al itinerariului său de foc. Nu arta e problema, ci Dumnezeu.
În testamentul meu pentru vecie,
Un drept mai vreau, rămâne neînfrânt:
Să pot trăi exclus din poezie,
Dincolo de cuvinte – în Cuvant!
Gânditorul, istoricul și filozoful Traian Vasilcau a rămas un credincios şi un suflet apropiat de Dumnezeu, plin de înţelepciune şi iubire de oameni.
Incontestabil, poezia românească n-a strălucit prin religiozitate. După toate probabilităţile, din pricina spiritului incredul, practic, înclinat spre zeflemea al românului, care mai curînd se resemnează cu schepsis şi ironie decît să adore sau să se supună cu scrupulozitate vreunui canon.
Om al cuvîntului prin definiţie, poetul e sensibil cu deosebire la relaţia dintre Dumnezeu şi cuvînt. Conform Vechiului Testament, Cuvîntul divin reflectă o înţelepciune anterioară Genezei, iar pentru Sfîntul Ioan Cuvîntul era însuşi Dumnezeu, dăinuitor în eternitate.
Prin psalmii săi, de-o fervoare regizată cu înalt har literar, Traian Vasilcau se probează a fi unul din cei mai însemnaţi poeţi religioşi ai literelor noastre.
“Poeţii sunt aceastã mãrturie a învierii lui Isus Christos în istorie şi a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastrã”- spunea Ion Alexandru.
Traian Vasilcau este unul dintre ei .
“În puterea Bibliei, vestitã de poeţi, stã Cuvântul capabil de a schimba viaţa oamenilor. Ce poate fi mai minunat decât a schimba viaţa unui om? Sã stiţi cã un poet extraordinar poate schimba viaţa unui om, un om care este în stare sã se spânzure, care nu mai are nici o nãdejde. Este vorba de schimbarea vietii şi a direcţiei oamenilor”- preciza acelasi poet Ioan Alexandru , si el un mare iubitor de Dumnezeu.
Uneori când ne cuprinde deznădejdea, trăind aici, între nisipurile mișcătoare ale Răsăritului și strigând tare să se audă că nu am murit, întoarcerea la Sfinții Părinți este cu adevărat mântuitoare, scăpându-ne de veacul desacralizat; simțim cu adevărat schimbarea la față a „omului nostru interior”, cuvântul lor deschizându-se ca o cămară de nuntă unde sufletul Răsăriteanului se poate, în sfârsit, dărui Mirelui
său, Stapânul și Domnul, Mielul și Poetul întregii zidiri, Logosul divin.
Marii poeți religioși au văzut în poezie o nuntă de taină care nu ține de omul exterior, de Adam cel ce se ascunde de Dumnezeu în înserarea Raiului; pentru ei poezia înseamna rațiunea de a fi a omului nostru lăuntric; numai acolo, în cămara de nuntă, este posibilă vorbirea cu Dumnezeu; ieșind din raza ochiului lui Dumnezeu omul lăuntric se usucă, se pustiește și atunci suferă omul întreg – omul întreg se sălbăticește, devine irațional.
Poezia lui Traian Vasilcau este …calea sufletului, educație spirituală și îndemnul vădit de a-l iubi pe Bunul Dumnezeu și a-i cere iertare și viață veșnică, prin mântuire.
Nu puțini sunt cei care – “caută” versurile, sorbindu-le cu nesaț, ca pe adevărate rugăciuni.
Eu sunt un asemenea suflet, care nicicând nu mi-am ascuns admirația și credința în Dumnezeu.
Așteptăm de la Traian Vasilcau, noi opere care să ne încânte inima și sufletul.
Doamne Ajută!
————————————————————————————–
TRAIAN VASILCAU – Activitate și apariții editoriale
Data şi locul naşterii:
2 aprilie 1969, în satul Viişoara, raionul Edineţ.
A absolvit Universitatea Pedagogică “Ion Creangă” din Chişinău,
Facultatea de Istorie.
Activitate:
Preşedinte-fondator al Societăţii Culturale “Pasărea Phoenix”.
Fondator şi editor al Revistei literare”Phoenix”/2oo4-2007/.
Producător autorizat al Festivalurilor-naţionale de muzică uşoară “Maluri de Prut” şi “Steaua Chişinăului”.
Apariţii editoriale:
“Poemele regretelor târzii”, ed. Lyceum, Chişinău, 1995;
“Risipitorul de iubire”, ed. Lyceum, Chişinău, 1995;
“Un clopot pentru Basarabia”, ed. Lyceum, Chişinău, 1996;
“Zeii nu mor în cer”, IFC, Chişinău, 1998;
“Spitale pentru îngeri”, IFC, Chişinău, 1998;
“Potopul Cultural”, IFC, Chişinău, 1999
“Sinceritatea ca Sentinţă”, IFC, Chişinău, 1999
“Poeme de pe timpul tăcerii de aur”, Abeceluş, Chişinău, 1999;
“Ziua poznelor frumoase”, versuri pentru copii, Abeceluş, Chişinău, 1999;
“Prăbuşit în flori”, IFC, Chişinău, 2000;
“Anna Ahmatova, Ivan Bunin. Versiune românească”, ed. 1, IFC, Chişinău, 2000;
“Colindă pentru niciodata mea”, Augusta, Timişoara, 2000;
“Moartea în Premieră”,Pasărea Phoenix, Chişinău, 2001;
“Cerul scris cu stele”, versuri pentru copii, Pasărea Phoenix, Chişinău, 2001;
“Literă din Dumnezeu”, Scrisul Românesc, Craiova, 2001;
“Regele învins”, Eminescu, Bucureşti, 2001;
“Demisionarea din umilinţă”, eseuri din Mahalaua Nebunilor, ABC, Chişinău, 2003;
“Nafura deşertăciunii”, sonete, ABC, Chişinău, 2002;
“Miracolul tristeţii se amână”, colinde în 2 vol., Eminescu, Bucureşti, vol. I-2002; vol. II-2003;
„Atentat la Veşnicie”, maxime și recviemuri / poeme-n două versuri și-ntr-un vers /2000-2005 /, ”Phoenix”, Chişinău, 2006;
“Atentat la Veşnicie”, maxime, reflecţii, recviemuri, ”Phoenix”, Chişinău, 2006;
“Atentat la Veşnicie”, maxime, reflecţii, recviemuri, ed. a 2-a, adăugită, ”Grafema Libris”, Chişinău, 2007;
“Ciocârlia cântă fără tălmăciri”, versuri pentru copii, ”Grafema Libris”, Chişinău, 2007;
“Din Cartea Copilăriei”, versuri pentru copii, ”Grafema Libris”, Chişinău, 2008;
“Anna Ahmatova, Ivan Bunin.Versuri tălmăcite de Traianus, ediţie nouă, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2008/editată din iniţiativa şi cu suportul Guvernului Moscovei/;
“Eternul Înnăscut”, ”Lucian Badian Editions”, Otawa, Canada, 2008;
“Regăsit în Cer” /Trilogie/ 2000-2007, “Junimea”, Iaşi, 2009;
“Când s-au fost spus îngerii”, psalmi, ”Epigraf”, Chişinău, 2009;
“Inborn Into Eternity”, ”Lucian Badian Editions”, Otawa, Canada, 2009;
Revista Internationala STARPRESS
www.valcea-turism.ro
Topic: Recenzii | Comments Off on Traian Vasilcau – poetul luminii și bucuriei
« AnteriorulUrmătorul »
