Lansare de carte românească la Espacio Niram, Madrid
de George Roca | 4 Octombrie 2009
Poetul George Roca şi “Evadarea din spaţiul virtual”
Sâmbătă, 26 Septembrie 2009, la orele 20, a avut loc în Espacio Niram din Madrid lansarea cărţii de poezii “Evadarea din spaţiul virtual” a poetului şi jurnalistului George Roca, în prezenţa autorului.
Au intervenit Horia Barna, Directorul Institutului Cultural Român din Madrid şi scriitorul spaniol Martin Cid, Directorul revistei de artă şi literatura Yareah. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art.
George Roca este poet, scriitor, jurnalist, fondatorul a mai multe reviste culturale. Locuieşte de mulţi ani în Sydney, Australia. Este redactor şi colaborator la numeroase reviste culturale româneşti din Australia, Germania, România, Spania, Statele Unite, autorul cărţilor: “Orizonturi albastre” (Antologie de poezie) – 1993, “Dincolo de orizont” (Antologie de poezie) – 1996, “Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” – 2006.
Directorul ICR Madrid, Horia Barna, a interveni cu o prezentare a autorului şi a poeziei române contemporane. Horia Barna este hispanist, traducător, jurnalist şi editor. Licenţiat în Filologie (Universitatea din Bucureşti), a tradus în limba română o serie de autori spanioli precum Carlos Fuentes şi Eduardo Mendoza. Colaborează cu importante reviste de cultură din România şi Spania.
Martin Cid a vorbit despre jurnalismul cultural astăzi, de la Sydney la Bucureşti şi Madrid. Este autorul a trei romane, a numeroase nuvele, articole de caracter literar, publicate în diverse reviste literare din Spania şi fondatorul revistei „Yareah Magazine”.
Evenimentul a fost organizat de Revista Niram Art şi Espacio Niram în colaborare cu Defeses Fine Arts PR Agency.
Topic: Recenzii | Comments Off on Lansare de carte românească la Espacio Niram, Madrid
ARIZONA
de Elena Buica | 3 Octombrie 2009
După cele zece săptămâni petrecute în România, ajunsă acasă, nici n-am avut răgazul necesar adaptării la diferenţa celor şapte fuse orare, că am plecat împreună cu ai casei, de-a curmezişul Americii, adăugând încă alte trei fuse orare până la Arizona. După forfota românilor, ca toţi europenii aflaţi mereu în zorul treburilor, nu de puţine ori agitaţi, gesticulând şi vorbind tare, contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent, mi s-a părut o binefacere.
În timpul călătoriei, printre gene, mă vedeam în cafeneaua/cofetărie clujană “Tineretului” (cred că era numele oficial) numită de toţi, de fapt, “ Arizona ”, pe vremea când era frecventată de literaţi, studenţi şi mai toată intelectualitatea oraşului. Am păstrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitând-o des, fiindcă şcoala la care profesam, era la doi paşi de această cafenea, aflată în plin centru, lângă Libraria Universităţii. În acei ani ai tinereţii, în această cafenea, am visat prima dată să vizitez acest stat american. Între dorinţa de a vizita statul Arizona şi înfăptuirea ei, s-au scurs aproape 40 de ani.
Faima statului Arizona cu capitala la Phoenix , a fost dată de Marele Canyon de pe valea râului Colorado, dar şi de deşertul şi munţii săi, precum şi de indienii Apache şi Navaro, cowboy şi populaţiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumaraţi artişti şi cineaşti.
Drumul acesta lung l-am facut cu popasuri, cu maşina noastră, dar şi cu avionul. Prima impresie a fost aceea a unui imens teritoriu sterp şi nisipos, luat în stăpânirea unui soare nemilos. Întinsul deşert m-a trimis cu gândul la locurile pentru habitat căutate de când e lumea lume şi omul om pe pământ, acele locuri unde apa se întâlneşte cu pământul. Apa, acest element fundamental din care suntem şi noi făcuţi în proporţie de 70%, trebuie să fie la îndemâna omului pentru supravieţuire, dar în Arizona, oamenii şi-au ales să trăiască pe un teren atât de lipsit de apă, aşa cum puterea minţii mele nu reuşea să înţeleagă. Întinderile lipsite de apă ni s-au înfăţişat în imagini parcă nepământeşti, parcă aparţinând altei lumi, oferindu-ne multe imagini cu răni adânci şi suferinţe ale pământului, dar şi multe dovezi ale marii puteri de adaptare a omului. Din loc în loc apăreau copăcei pitici, jnepeni, ierburi perene, plante chircite, dar mai ales o lume foarte felurită de cactuşi care, mai ales pentru băştinaşi, au servit ca hrană, din care făceau supe, mâncăruri, tot felul de preparate interesante, gemuri – şi tot cactuşii le astâmpărau şi setea. Privind întinderile de cactuşi şi plante pitice, simţi lupta eroică pentru supravieţuire şi îţi vine să îţi strigi bucuria în faţă negrăitoarei dovezi că viaţa este biruitoare. Câteva bogăţii ale acestor locuri din Arizona arama, bumbacul, vitele şi citricele, au chemat oamenii din alte părţi care au răspuns “prezent”. Au început să îşi fertilizeze terenurile, să aducă apă de la distanţă de mii de kilometri sau de la mari adâncimi. Prin muncă şi pricepere, adaptându-se treptat, au reuşit să facă adevărate oaze de verdeaţă şi de frumuseţe care îţi stârnesc mare admiraţie pentru ce poate face omul pe acest pământ. În aceste zone viaţa se desfăşoară în normalitate şi în deplină frumuseţe. Aceste oaze pline de verdeaţă, flori, fântâni arteziene şi de dinamica vieţii contrastau puternic cu pustiul arzător aflat uneori în imediata apropiere, îţi dau senzaţia de ireal. Locuitorii s-au adaptat şi le place aici. O doamnă născută pe aceste meleaguri, ne povestea că a plecat pentru un an în Europa, la fiica ei, dar nu a putut să suporte clima şi s-a înapoiat după două luni. Parcă nu-mi venea să cred, pentru că acest teritoriu mi s-a părut foarte fierbinte. Abia după ce am stat acolo vreo săptămână am înţeles mai bine ce spunea. Căldura fiind uscată se poate suporta mai uşor decât zilele zăpuşitoare din Toronto, unde eşti îndemnat să fugi la adopost. Aici e soare tot timpul şi te invită doar la o dulce leneveală, dar nu la stat în casă.
Printre primele obiective propuse pentru vizitat a fost localitatea Sedona. În drumul nostru ne-am oprit să vizităm un castel al lui Montezuma, dar nu am avut mult timp de stat pe acolo, aşa că ne-am mulţumit cu împrejurimile lui. Acolo am găsit, un lac, o fântână de fapt, într-un loc ascuns, unde nu te-ai fi aşteptat, o incredibilă oază de supravieţuire pentru oamenii lui Montezuma. Acolo am văzut cum acei oameni îşi făceau case în zidul vertical al muntelui.
Locuinţe la Castelul Montezuma
Am văzut, aflat şi învăţat multe. Am învăţat că într-un teren atât de arid precum cel din Arizona, locurile cu apă sunt considerate locuri sacre. Sunt locuri în care apa este sărbătorită pentru că este atât de preţioasă. Viaţa acolo depinde parcă de toana zeilor locali care trimit picul de apă anual când au ei chef, din care cauză rugăciunile şi ceremoniile din jurul ideii de apa sunt parte din tradiţiile locale transmise cu grijă din generaţie în generaţie.
Fântâna Montezuma.
Fântâna aceasta este şi ea un fenomen deosebit. E o fântână fără fund în care vine apa zilnic din fundul pământului. A fost creată printr-un accident al naturii acum 11.000 de ani. Apa vine din străfunduri şi se scurge printr-o cascada în imediata apropriere a fântânii. Este căminul unor specii de animale şi plante care nu se mai gasesc nicăieri pe toată planeta. De mii de ani a servit ca oază pentru viaţa sălbatică, dar şi pentru oameni. Impresionant! De acolo am continuat călătoria spre Sedona. O altă minune a naturii.
Sedona, care atrage cam 3,5 milioane de turişti pe an, este aşezată într-o zonă despre care se spune că are puteri miraculoase cu darul de a insufla forţă, de a întineri şi de a stimula privitorul. Am stat cu ochii şi asupra cerului de o mare limpezime să vedem dacă zărim vreun OZN, căci Sedona este celebră şi pentru OZN-uri, locul preferat al extratereştrilor despre care s-au făcut mai multe fotografii şi s-au depus multe mărturii. Este considerată zona apariţiei îngerilor şi al vindecărilor miraculoase. Aici se desfăşoară multe activităţi paranormale. Zona dim prejur este deosebit de frumoasă. Am venit pe un drum şi ne-am întors pe altul, ca să putem cuprinde cu ochii cât mai multe imagini pe care le-am dus cu noi ca pe un dar al frumuseţilor rarisime ale lumii. Rocile roşii sunt ca nişte monumente.
Faimoasele roci Belle Rock şi Cathedral Rock sunt adevărate castele naturale capabile să impresioneze şi pe cei mai puţin sensibili turişti.
După părerea mea, cred că am mai întâlnit în Arizona şi un alt loc cu puteri miraculoase. Într-una din zile, trecând prin frumosul oraş Tucson, cel de al doilea mare oraş al Arizonei, sediul cunoscutei University of Arizona, situat la 180 km . distanţă spre sud faţă de capitala Arizonei, Phoenix, am ajuns şi la o veche biserică a misionarilor franciscani “Mission San Xavier del Bac” în localitatea Tohono O`Odham. Absolut impresionantă clădire, frumos pictată în timpul unor renovări de pictori care au renovat şi Capela Sixtină, de aceea este numita şi Capela Sixtină a lumii noi.
Era închisă, n-am putut intra, dar am fost răsplătiţi de frumuseţile care o înconjurau. Zeci şi zeci de soiuri de cactuşi, înfloriţi în culori vii, erau cultivaţi cu aleasă pricepere în curte şi împrejurimi, pe care nu pridideam să-i fotografiem.
Dar mai mult ca orice, ne-a tulburat un fenomen, pe care nu putem să-l punem decât pe seama miracolelor. Lângă biserică era un dâmb cu o cruce mare albă în vârf. Andaluza, fiica mea, şi Tibi, soţul ei, au urcat curioşi pe dâmb. Nu mică le-a fost surpriza să găsească o grotă în munte cu o împrejmuire cu gard, şi o statuie a Fecioarei Maria, replică a celei aflate la Lourdes , Franţa. Dealul oferea o frumoasă panoramă a complexului bisericesc. Acolo au aflat ei că şi-a făcut apariţia Fecioara Maria. Aceasta grota păstrează o mulţime de icoane şi cruci. Aici s-a petrecut un mister. În liniştea deplină, atât Andaluza cât şi Tibi au auzit clar dincolo de gardul de fier forjat că s-a produs un zgomot ca ciocnirea a doua sticle şi aerul s-a umplut de un parfum cu totul deosebit. Au fost cuprinşi de un tulburător mister care se petrecea sub ochii lor.
În drumul spre aceaste locuri, am vizitat o rezervaţie naturală, Picacho Peak . Ni se aşterneau înaintea ochilor frumuseţi ale zonei deşertice cu alte valori decât cele cunoscute de noi, pe care abia acum le descopeream.Din loc în loc erau amenajate spaţii pentru odihnă şi recreere. “Nu sunt şerpi care să tulbure odihna vizitatorilor?” am întrebat noi pe paznic. “Se mai întamplă câteodată să vină cineva care să se plângă de prezenţa câte unui şarpe, dar noi ne ducem şi cu grijă îl mutăm în altă parte”.
Capitala Arizonei, Phoenix , este un oraş modern, plin de viaţă, care nu lasă cu nimic impresia c-a luat naştere de-a dreptul pe pustietăţi nimicite de soarele necruţător. Are patru milioane de locuitori împreună cu localităţile suburbane, dar cu o rată de creştere vertiginoasă. Aici s-au construit multe locuinţe care au devenit acceptabile ca preţ. Clădirile moderne îşi etalează frumuseţile în deplină armonie cu spaţiile şi clădirile învecinate.
Frumuseţea oraşului este îmbogăţită de parcuri, gradini, fântâni arteziene, spaţii de joacă pentru copii şi alte moduri de recreere.
În vecinătatea capitalei Phoenix ne-a atras şi frumuseţea casei şi arhitectura ieşită din comun a celebrului arhitect Frank Lloyd Wright. Porţile şi chiar semnele de circulaţie din preajmă erau făcute în stilul naturii deşertice, ca peste tot unde a intervenit mâna omului în acest deşert.
În ţesătura drumurilor noastre am poposit şi la Flagstaff , ultimul oraş înainte de Marele Canion.Aici ne-am petrecut două ore într-un magazin cu produse ale indienilor şi nu am plecat cu mâna goală.
Timp de o săptămână cât am petrecut în Arizona n-am putut să cuprindem toate imaginile inedite de-a dreptul fascinante. Din când în când am mai notat câte ceva deosebit. Palmierii, dar şi alte plante, au frunzele acoperite cu un strat subţire de ceară ca să nu se deshidrateze. Sclipesc în bătaia soarelui, oferindu-ţi o imagine neobişnuită. Soarele şi luna au alt traseu pe cer decât suntem obişnuiţi să vedem în zona în care trăim. La amiază, soarele străluceşte deasupra capului şi umbra noastră era aproape sub picioare. Şi luna nouă, mult mai mare decât o ştim, ca o secere subţire, pe un cer incredibil de limpede, în amiaza zilei, am văzut-o deasupra capului nostru. În Arizona nu este nevoie să schimbe ceasul pentru orarul de vară. Ziua este egală cu noaptea aproape tot anul. Seara se lasă brusc, la ora 7,13 apune soarele şi peste un sfert de ora este întuneric deplin.
Impresia care ne-a însoţit tot timpul şi cu care am plecat, ca o concluzie, este aceea a unor aglomerări de imagini neobişnuite, ca-în vise, despre care îţi vine să te întrebi dacă le-am văzut cu ochii noştri sau numai aevea, dar care îşi păstrează forţa vie de a te chema înapoi.
Topic: Reportaje | Comments Off on ARIZONA
COPILĂRIA COPIILOR NOŞTRI ESTE CUMPLIT AMENINŢATĂ! (2)
de Adrian Botez | 2 Octombrie 2009
În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajaţii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.”
…Cum stăm cu “posteritatea Disney” şi cu “moştenirea Disney”?! – ne referim, evident, la Disneyland şi Disneyworld, evident! Iată ce spune, referitor la funcţia acestor “parcuri de distracţie”, celebrul mason H.G.Wells…:
“Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: <>”.
Dar ce sunt, de fapt, din punct de vedere al funcţionalităţii sataniste, aceste uriaşe, trufaşe construcţii?
“În cartea lor, <>, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice. În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”
(…)Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.
Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii. Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare. Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.
Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.
O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”. Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”
Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită de francmasoni. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări. Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.
Programe de control mental
În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se. Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.
Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.
„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera. Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv. Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă. Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.
De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney. În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».
Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.
Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”. Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.
Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni). Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.
Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50. S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta. Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.
Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.
În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat. Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”. De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu? De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?
Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă. Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.”
…Şi acelaşi bun cunoscător al dedesubturilor şi iţelor masonice, în cazul Walt Disney (după opinia noastră, cel mai pervers şi mai cinic diavol al ultimului veac!), americanul Fritz Springmeier, afirmă, tranşant:
“<>!!!
Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental. El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.
Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: <>”.
…Fraţi oameni ai DREPTEI CREDINŢE STRĂMOŞEŞTI şi dragi părinţi „ai viitorului Terrei”, adică…ai propriilor voştri copii – nu cred a mai fi necesare multe cuvinte, după aceste dezvăluiri cutremurătoare…! Doar re-înnoirea îndemnului Mântuitorului Hristos către Sfinţii Apostoli: „VEGHEAŢI! NU VĂ TEMEŢI!” – îndemn pe care îl reia (cu toată vigoarea Duhului său, pentru noi toţi, cei care-L mărturisim pe Mântuitorul HRISTOS!) şi Părintele JUSTIN PÂRVU, de la Mânăstirea Petru-Vodă:
„Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
(…)Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
prof. dr. Adrian Botez
Topic: Meditaţii | Comments Off on COPILĂRIA COPIILOR NOŞTRI ESTE CUMPLIT AMENINŢATĂ! (2)
Acoperă-mă, Maică
de Dan Gheorghe Somnea | 1 Octombrie 2009
Acoperă-mă, Maică Precurată,
Cu sfânt celestul Acoperământ!
Ce mult ţii tu la mine, Maică! Iată
Eu ţie-ţi fac de-a-pururi legământ.
Citit-am şi-n această dimineaţă
În zori, la ora patru, să fi fost,
Canon de Pocăinţă pentru viaţă
Şi spus-am un acatist pe de rost.
Acatistul acela ce’ntregeşte,
Ne dă şi energie, nu minţim.
O, Maică, simt cum mă întinereste
Această rugăciune. Ce sublim.
Topic: Poezii | Comments Off on Acoperă-mă, Maică
« AnteriorulUrmătorul »
