SACRU ŞI PROFAN ÎN COLINDA RELIGIOASA
de Elena Trifan | 31 Decembrie 2009
Născut prin miracol divin, aşteptat şi prigonit, slăvit şi sacrificat, acceptat sau contestat, Isus a străbătut veacurile, aflându-se în permanenţă în atenţia slujitorilor bisericii, a oamenilor de ştiinţă, cât şi a celor de artă: scriitori, pictori, sculptori care i-au dedicat opere remarcabile.
Naşterea sa, care a marcat începutul creştinismului, a fost slăvită de slujitori ai bisericii şi de oameni simpli, în colinde „Cântece tradiţionale cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulţi cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou.” (DEX 1998, p. 196)
Apărută cu secole în urmă, ţinută sub obroc în timpul dictaturii comuniste, colinda religioasă a reînviat năvalnic după 1990, când este interpretată în biserici, în şcoli, la radio şi televiziune, pe străzi, la casele oamenilor, atât la ţară, cât şi la oraş.
Pe data de 20 decembrie 2009, la Catedrala Eroilor Tineri din Ploieşti, a fost susţinut un concert de colinde religioase, de-a dreptul celest, unde au fost interpretate colinde ale căror texte au constituit suportul comentariului de faţă: „Am plecat să colindăm!”, „Sus boieri!”, „Iată, vin colindători!”, „Sus în vârful muntelui”, „Gazde mari nu mai dormiţi!”, „După datini, colindăm”, „Legănelul lui Isus”, „Troparul naşterii”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”, „Închinarea păstorilor”, „Plecarea magilor”, „S-a născut Domnul”, „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Îngerii cântă”, „Crăciunul” (melodie franceză), „La Vitleem colo-n jos…”, „Colindul clopotelor”, „Acolo-n umbra pomilor”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Acolo-n susu”, „Cântec de Crăciun”, „Lerui mărului”, „Mărire-ntru cele-nalte”, „Noël”, „Domnul Isus Hristos”.
Scopul colindei religioase este de a vesti naşterea Mântuitorului.
Colindătorii sunt, în general, copii, deoarece sunt mai apropiaţi, prin neprihănire, de îngerii care au vestit naşterea Domnului.
Momentul colindatului este în seara sau noaptea de Ajun, pe la cântători, până în revărsatul zorilor.
Colinda este sfântă şi nemuritoare, colindătorii vin neîncetat, „Din an în an mereu / La geam cu Moş Ajun” (Cântec de Crăciun)
Gazdele sunt îndemnate să se pregătească pentru a-l primi pe Domnul în curăţenie şi îmbelşugare „Casa să v-o măturaţi”, „Masa să v-o încărcaţi”. (Sus boieri!)
În colindele analizate, pot fi întâlnite aspecte preluate din textele biblice, precum: locul naşterii, steaua călăuzitoare, căutarea pruncului de către Irod, botezul purificator în apa Iordanului de către Ion „cel prea curat,” scopul venirii lui Iisus pe lume.
În colinda religioasă Iisus apare în dublă ipostază, de fiu al Domnului şi de fiu al Omului „E om şi Dumnezeu” (Îngerii cântă), ceea ce face ca elementele sacre să se împletească cu cele profane în acest tip de colindă.
Statutul lui este cel biblic, „tânărul crai”, „regele”, „împăratul tuturor”, (Crăciunul, Noël). Forma lui de manifestare este lumina, simbolul vieţii, al armoniei, al dreptăţii, al cunoaşterii, al unui nou început: „Soare-n raze luminat” (Iată, vin colindători), „Isus Hristos luminat” (S-a născut Domnul), „un luceafăr mare strălucit” (Colindul clopotelor), „lumina cunoştinţei”, „soarele dreptăţii”, „răsăritul cel de sus” (Troparul naşterii). Identificarea lui Iisus cu soarele, poate fi rezultatul contopirii a două motive, cel creştin potrivit căruia Dumnezeu este lumină, cu cel păgân al zeului asiatic al soarelui, Mithra, peste a cărui sărbătorire care avea loc la 25 decembrie s-a suprapus Crăciunul.
Iisus are şi alte atribute ale divinităţii: sacralitatea „Domnul sfânt” (Sus în vârful muntelui) şi veşnicia „Cel făr’de-nceput” (O, ce veste minunată), „Domn a fost şi va fi iar pân’ acu şi în veci iar” (S-a născut Domnul).
Legătura lui Iisus cu lumea muritorilor se face în spaţii terestre, sacralizate, înalte, un fel de axis mundi, dealul şi muntele, de unde legătura cu transcendentul este mai uşor de realizat: „Acolo sus pe-un deal frumos /Unde-i cerul luminos /Raza blând-a soarelui /Scaldă faţa Domnului” (Leagănul lui Isus), „Sus în vârful muntelui, pe la crucea bradului, pe o scară de argint /Se coboară Domnul sfânt.” (Sus în vârful muntelui). Textul conţine elemente religioase şi profane cu valoare simbolică: crucea, simbolul creştinismului, al suferinţei şi tămăduirii, argintul, simbolul purificării, bradul, simbolul vieţii veşnice.
În calitate de fiu al omului, copilul Iisus duce o existenţă profană: nu are haine („N-are scutec de-nfăşat /Nici hăinuţe de-mbrăcat” (La Vitleem acolo-n jos), plânge „Fiul plânge, stare n-are /Pe braţele mamei sale” (Domnuleţ şi Domn din cer). În alt colind este hrănit cu lapte, înfăşat în scutece şi purtat în braţe de mama sa „Din fecioară s-a născut / Şi cu lapte s-a crescut. / Cu scutece s-anfăşat/ Şi în braţe s-a purtat.” (Domnul Isus Hristos) sau şade într-un leagăn verde de păltinel (Am plecat să colindăm).
În colindul „Închinarea păstorilor” apare motivul popular, al comuniunii omului cu natura. Iisus este legănat de vânt şi scăldat de ploaie. Sacrul se întrepătrunde însă în profanul. În calitate de fiu al Domnului nu este atins de imtemperiile naturii „Neaua ninge, nu-l atinge” (Închinarea păstorilor), leagănul lui este sfânt şi purtat de îngeri (Crăciunul).
Locul naşterii lui Iisus este cel biblic, în Betleem pronunţat popular Vitleem, într-un spaţiu modest, neprielnic naşterii, ieslea boilor, „În paiele grâului, în ogrinjii fânului” (S-a născut Domnul).
Naşterea lui este vestită de elemente cosmice, miraculoase, steaua care-i călăuzeşte pe magi spre locul naşterii, de elemente sacre, corul îngerilor (Îngerii cântă), de elemente profane prin provenienţă şi sacre prin funcţie şi mediul în care se manifestă, glasul clopotelor (Colindul clopotelor, Crăciunul), cât şi umane, colindătorii.
Iisus este un mesager al divinităţii şi scopul venirii lui pe lume este mântuirea omenirii „Să se nască/Şi să crească/ Să ne mântuiască.”(O, ce veste minunată) şi bucuria adusă în casele oamenilor: „Noaptea asta Sfântul Domn Isus /Bucurie mare ne-a adus.” (Colindul clopotelor)
Cu excepţia lui Irod care-i doreşte moartea, oamenii se bucură de naşterea Mântuitorului, îi vin în ajutor şi îi fac daruri: veşminte „Să facă din pielea lui /Veşmânt frumos Domnului” (Am venit să colindăm) , „steble albe de flori,/Şi-o oaie cu miel prior” (Închinarea păstorilor).
În general, atitudinea lor este de veneraţie: „Fie-n veci mărit /Să vă bucuraţi/Şi să-l lăudaţi” (Lerui mărului).
În universul vegetal prezent în colinda religioasă predomină elementele sacre, iar cele profane dobândesc virtuţi sacre prin punerea lor în relaţie cu Iisus: Maica Precista paşte oile la umbra pomilor, ceea ce aminteşte de grădina raiului, mărul, pomul cunoaşterii binelui şi răului, apare în refren „Florile dalbe, flori de măr”, iar în colindul „După datini, colindăm” merii sunt sădiţi toamna şi în mod miraculos infloresc iarna, prin puterea dragostei lui Iisus, trandafirul „lilioară trandafir” (Gazde mari nu mai dormiţi) este simbolul dragostei, al sacrificiului, al lui Iisus însuşi. Mai apar bradul, simbolul veşniciei, paltinul, arbore cu lemn tare din care este făcut leagănul sfânt, drumul pe care merge Iisus este făcut din maghiran (S-a născut Domnul), iar rozmarinul este prezent în refren „Frunză verde rozmarin” (Acolo-n umbra pomilor), ca simbol al frumuseţii şi al vieţii. Fiind concepute sincretic ca un amestec de poezie şi cântec, colindele se caracterizează şi prin muzicalitate la realizarea căreia contribuie şi refrenul în care nota de sacralitate este sporită prin: preaslăvirea Domnului „Leru-i ler”, „Lerui Doamne, Domn din cer”, „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Domn, Domn să nălţăm”, prezenţa florilor: „Florile dalbe, flori de măr”, „lilioară trandafir”, „Frunză verde rozmarin”, imitarea glasului clopotelor: „Bim bang”, „Bim bam, bim bam”.
Majoritatea colindelor respectă structura colindei clasice şi se termină cu o urare adresată gazdei de a fi sănătoasă, veselă, de a avea parte de bucurie şi de viaţă lungă „”Să fii sănătos şi vesel de Crăciun” (Cântec de Crăciun), „Hristos să vă dea de toate, / Viaţă lungă, sănătate” (Domnuleţ şi Domn din cer).
În colindul „Îngerii cântă” sunt preaslăvite cerul şi pământul „Mărire în cer /Şi pace pe pământ.”
Singurul colind în care colindătorii aşteaptă daruri materiale din partea gazdei este
„Bună dimineaţa la Moş Ajun” „Ne daţi, ori nu ne daţi”; „Domnul sfânt să ne ajute la covrigi şi la nuci multe”, în rest predomină ideea de preamărire a lui Iisus.
Topic: Reportaje | 1 Comentariu »
PUR ŞI SIMPLU
de Dan Căşuneanu | 30 Decembrie 2009
„Fiecare om are lumea lui şi-o parte din ea rămâne-n celelate.”
De vei dispare pur şi simplu,
Mă voi închide-n mine ca-ntru-un iglu,
Căldura-ţi să n-o scap afară
Şi-oi hiberna până la vară.
De vei dispare pur şi simplu,
Voi suferi profund şi amplu
Şi-n lipsa universului tău pur,
Voi fi absent la tot din jur.
De vei dispare-n zi sau noapte,
Îmi va lipsi o jumătate,
Din toate câte sunt şi-au fost,
Iar cele viitoare n-ar mai avea rost.
De vei dispare, ia aminte!
Te voi reface în tăcere din cuvinte,
Din lacrimile dulci şi-amare-
Din cap până-n picioare…
Şi vei apare cum ai apărut,
Din altă lume, ca la început
Şi lumii mele îi voi spune pur şi simplu,
Că te-ai întors dintr-un periplu.
Topic: Poezii | Comments Off on PUR ŞI SIMPLU
FAGURI SĂLBATICI
de Ioana Stuparu | 29 Decembrie 2009
FAGURI SĂLBATICI
Editura Semne, 2009
Autor Marian DUMITRU
Mănunchiul de sonete, mai exact optzecişişapte la număr, pe care Marian Dumitru ni-l dăruieşte în volumul prefaţat de Prof. univ. dr. Ion Dodu Bălan, are foarte sugestivul titlu Faguri sălbatici, pornind, mai ales, de la ideea că atât fagurele cât şi sonetul se construiesc cu migală, cu dăruire, totodată având la bază o anume tehnică a alcătuirii de la care nu se permit abateri. Pe de altă parte, poezia poate servi ca hrană sufletească. Mesajul pe care-l transmite poetul Marian Dumitru în aceste sonete este profund, dar cald, încât gândul nu te mai poartă la formă, ci la conţinut: “Ai pus sub Cloşcă suflet pentru Pui,/ Şi fulgii din zăpezi de chiparoase, / Urcând pe stele pline de crevase / Pe care doar nebun de eşti le sui: / E bine miezul nopţii să-l supui, / Altfel din versul tău rămân doar oase”. (Corabia cu rouă) .
“Poezia e un aliat al omului care se caută pe sine”, spune în prefaţă Profesorul şi criticul literar Ion Dodu Bălan. Şi pe bună dreptate, întrucât tendinţa cititorului este de a-l identifica pe autor prin scrierile sale.
Dacă din volumul Faguri sălbatici ar fi să citim chiar şi un singur sonet: Dăruire, am observa starea sufletească nu numai a poetului, ci a noastră, a tuturor. Este atâta iubire nespusă în acele versuri! Şi cu atât mai mult regretul este mai apăsător, cu cât vremea a trecut, iar cale de întoarcere nu mai este. Deoarece, copleşit de multitudinea evenimentelor, omul îşi duce zilele într-o continuă grabă, fără să-şi acorde o fărâmă de timp pentru mărturisirea iubirii măcar faţă de cei din familie. “Ai grijă de tata să aibă lumină, / Mamă, şi-n cer cred că e visător, / Ne-au fugit caii, ştii, pe ogor, / Uitase o poartă să-nchidă-n grădină. /Opreşte-l, te rog, să schimbe o roată / La Carul cel Mare, căci merge perfect: /Nu are lumina lui niciun defect… / Dacă s-o pună la loc n-o să poată? / Nu-l mai lăsa la corăbii pe cer; / Mamă, să tragă cu a lui bucurie: / Mai sunt la galere, acolo, o mie / De veacuri, iar ele vâslaş nu îl cer. / Îl văd lângă Lună pe tata, stingher; Mai spune-i că odată şi odată o să-nvie”. (Dăruire)
Prin datul de la Dumnezeu, omul a avut parte ca prin puterea imaginaţiei să poată trece dincolo de hotarul unei vieţi obişnuite, iar dacă omul este şi poet, a beneficiat de o calitate în plus, aceea de a se exprima în cuvinte alese, poetice: “Am scris mii de sonete într-o zi / Pe coala cea flămândă a luminii, / Iar bunii fluturi m-au citit în crinii / Cu zig-zaguri de foc spre a vesti: / E criminal să nu citeşti poetul, / Dar şi mai criminal, să-l înţelegi, / El dă peste fantasmă atâtea legi, / Încât frumosu-i una cu secretul”. (Clinchetul de lună).
Astfel în sonetele poetului Marian Dumitru expresiile deosebite, metaforele se află la loc de cinste, dovadă că imaginaţia nu cunoaşte limite: “Satule, cascada mea secată, / Vuiet împietrit în gingăşie, / Stele-n candelă-ţi veneau solie: / Azi, pe-obrazul cerului eşti pată” (Satule, cascada mea secată).
Topic: Recenzii | Comments Off on FAGURI SĂLBATICI
FESTIVALUL MUNŢILOR
de Elena Trifan | 28 Decembrie 2009
Localitatea Ceraşu, judeţul Prahova, „o gură de rai”, situată în partea de N-V a judeţului Prahova, la poalele culmilor şi piscurilor muntoase: Vârful lui Crai, Clăbucetul, Leurdeanul, Căprioru, Chimniţi, un spaţiu izolat şi totuşi accesibil, loc de odihnă şi de reculegere, pe lângă pădurile de foioase, divers colorate de pictorul Toamnă, pe lângă arhitectura ţărănească, în stil propriu, foarte plăcut, cu case din piatră sau scândură sculptată, cu prispă, cu ferestre-ochi pe acoperişul din şindrilă, de unde legătura cu cosmosul este mai uşor de realizat, cu garduri vechi, din piatră, acoperite cu şindrilă, se remarcă şi printr-o activitate culturală, foarte bogată: Mărţişoare muzicale, Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, serbare muntenească cu ocazia urcării oilor la munte, Înălţarea Domnului, Artă şi tradiţie la Ceraşu, Ziua Copilului, Columna pentru nemurire, Ziua Recoltei.
Creştini străvechi, oameni harnici şi ospitalieri, cu respect pentru tradiţii, în fiecare an pe 26 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Dumitru, organizează Festivalul Munţilor, precedat de şi desfăşurat în paralel cu Târgul anual, care, fiind organizat într-o zonă de munte, în acest an, a atras foarte mulţi producători şi comercianţi de legume din localităţile prahovene: Şirna, Pucheni, Pietroşani, Brătăşanca, Balta Doamnei, cât şi din Vadu Paşi, Verneşti, judeţul Buzău.
Lor li s-au alăturat producătorii de brânzeturi şi produse din carne de oaie din zona Sibiu, Braşov, Covasna, comercianţi de peşte, fructe, obiecte de îmbrăcăminte şi de uz casnic.
Fraţii Banu Gheorghe şi Stelian, din localitatea Slon, comuna Ceraşu, aduc spre vânzare produse tradiţionale româneşti precum: linguri de lemn simple sau sculptate, fuse, târşuri făcute din smicele de mesteacăn.
Sculptatul în lemn este meserie străveche, moştenită în familia lor din tată în fiu şi vor să o transmită fiilor şi nepoţilor lor.
Deşi torsul este o îndeletnicire care se practică din ce în ce mai puţin, ei continuă să facă fuse naiv pictate, pe care le expun la târguri şi la bâlciuri, mai mult din dorinţa de a-şi continua o ocupaţie ce le-a fost foarte dragă şi care i-a ajutat să supravieţuiască de-a lungul timpului.
Festivalul a început luni, 26 X 2009, cu vizitarea expoziţiei de etnografie,
realizată cu mult rafinament, într-o clădire veche de peste 120 de ani, renovată după gustul omului contemporan. Expoziţia oferă o imagine vie a vechii case ţărăneşti din zona Ceraşu, în care avem posibilitatea de a admira: covoare ţărăneşti, masa de formă circulară şi scaunele mici pe măsura ei, paturi acoperite cu velinţe ţesute în război, ştergare, costume populare, obiecte de uz casnic şi specifice ocupaţiei şi îndeletnicirii de bază a locuitorilor, păstoritul şi ţesutul: ulcioare de ceramică, vase de lemn pentru pregătitul laptelui (hârdaie şi putineie), albii, furca de tors lână, vârtelniţa, rodanul etc.
Motivele florale şi culorile vii care predomină pe costumele populare, ştergare şi covoare sunt o dovadă a dragostei pentru frumos şi a vitalităţii creatorilor.
Pe un perete lateral sunt expuse darurile naturii: dovleci de toamnă, fire de porumb, ramuri de cătină, arbust ce creşte din abundenţă pe Valea Drajnei.
Un colţ este dedicat unei expoziţii de carte din care nu lipsesc realizările Editurii Scrisul Prahovean din localitate, pe al cărei director Traian Cepoiu, fiu al satului, poet, sculptor, pictor, istoric, după mult timp, l-a reîntors în ţară, dorul de locurile natale.
Ansamblurile folclorice: Brăduleţul din Ceraşu, Ciobănaşul de la Starchiojd, Floare-de-colţ din Măneciu au dansat în faţa Primăriei şi au realizat pe străzile satului o paradă a costumului popular.
Cea mai mare parte a festivalului a fost dedicată cântecului şi dansului popular interpretate pe o scenă în aer liber, de către formaţii de elevi şi tineri din zona Ceraşu.
Pe lângă ansamblurile amintite, s-au remarcat şi Izvoraşul din localitatea Izvoarele, Poieniţa din Drajna, Brazii şi Căluşarii din Ceraşu, ultima alcătuită şi din fete şi din băieţi, cunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate.
În mod simbolic, au fost interpretate cântece din repertoriul Irinei Loghin, o renumită floare-de-colţ a Văii Teleajenului.
Măiestria soliştilor vocali, locali: Dan Ioana, Ancuţa şi Georgiana Piroiu, Ionela Duca, Lavinia Andrei, Ionela Strâmbeanu, Alexandru Dragomir, a fost completată de cea a artiştilor consacraţi: Ionuţ Dolănescu, Steliana Sima, Traian Frâncu, Dan Ardelean, ultimii doi fiind originari din Slon, comuna Ceraşu.
Dansul modern şi-a găsit şi el loc pe scena din Ceraşu, în interpretarea formaţiei Black Angeles.
Au fost organizate concurs de dans şi hora satului, simbol al înfrăţirii şi al voiei-bune.
Sărbătoarea s-a terminat noaptea târziu, când în răcoarea şi prospeţimea naturii au strălucit luminile unui impresionant foc de artificii.
Topic: Reportaje | Comments Off on FESTIVALUL MUNŢILOR
« AnteriorulUrmătorul »
