Bunule Părinte Radu Botiş,
de Ioan Miclău | 15 Februarie 2010
Cu tot respectul zic bunule Părinte, fiindcă întotdeauna aţi fost bun cu mine doar eu mai păcătos, fiindcă întotdeauna mi-aţi publicat cu bunăvoinţă, din scrierile mele, iar eu dormeam.
Azi mă trezesc, cu Recunoştinţă Mulţumindu-VĂ, Mă alătur la GLAS COMUN al Creştinismului Român.
Ioan Miclău – Australia
Topic: Diverse | Comments Off on Bunule Părinte Radu Botiş,
Două morminte
de admin | 15 Februarie 2010
Dacă vreun curios s-ar îndrepta spre biserica Tălpălari, şi s-ar rătăci puţin printre mormintele din ţintirim va vedea cu mirare că între pietrele cu bogate inscripţii, care ne spun de rostul, ce l-au avut în lume cei ce zac sub ele, adormiţi în Domnul stă şi o piatră detunată, care nu poartă pe ea decât urmele ciocanului grosolan al ciocănaşului, care a desbârnat bolovanul de stânca din munte, şi fără altă înfloritură, fără altă însemnare s-a crezut prea îndestulător să se pună deasupra mormântului închis pe rămăşiţele trupeşti ale ilustrului necunoscut.
Nu ştiu cum dar nu se poate ca această piatră mută să nu-ţi spue mai mult decât una plină cu slove. Şi multe pietre pline cu slove are ţintirimul Tălpălarilor ! Biserica veche Cantacuzinească, zidită de vestitul vistiernic a lui Vasile Lupu, Iordache Cantacuzino, cumnat prin femeie cu Voievodul Moldovei, biserica de azi a Tălpălarilor are un nume în trecutul Iaşilor. Tocmai aici unde avem catacombele familiilor Beldiman şi Cantacuzino Paşcanu; unde avem mormintele Gosanilor, Carpeştenilor, şi Ruseteştilor, tocmai aici să se găsească pusă în primul rând o piatră mormântală, ce să nu spună nimic alta decât că acolo zace un mort.
Contrastul acesta ne duce cu mintea departe de tot; în acele timpuri când mai marii oştilor, oraşelor şi ai noroadelor obişnuiau a-şi pune pe mormintele lor stânca de piatră, munte întreg prăvalit în vale spre a arăta lumii ce au fost ei în viaţă.
Liniştea ce-ţi produce acest mormânt, peste care razele calde ale soarelui de vară cad cu îmbelşugare, iarba verde a câmpului creşte năvalnic, boarea răcoroasă a vântului de vară încet adie, iar viforul aspru al ierni mugeşte cu mânie; această linişte meditativă, care ţi-o aduce în suflet, vederea locaşului veşnic al fiinţei noastre intrate în sânul nefiinţei; nu ştim cum se izbeşte puternic de nesăbuitul imbold al lăudărosului răposat, care crede de datorie să-şi sape şi pe mormânt cuvinte sunătoare.
Piatra goală a mormântului mut, stă alăturea cu piatra plină de slove a deşertăciunei omeneşti. Oricâtă durere ar fi cuprins acel şir de slove săpate pe piatră; oricâte lacrimi vor fi curs pe acea piatră, pe care azi muşchiul a crescut, năzuind să încalece puterea slovelor; oricât de răsunătoare fire-ar fi fost la vreme acele vorbe pline de înţeles; vremea însă a aruncat vălul uitării şi pare a răzbuna pe modestul muritor, ce nu şi-a săpat nici numele, dar care tocmai prin aceasta te îndeamnă să-l afli.
Aici în al morţii sân
Zace aga Alecu Roset;
Aici rudele în bocet
Îndreptează a lor suspin
Aici patria jeleşte
Al ei sprijin şi nădejde
Ce aici odihna sfântă
Inima lui rece-apusă
Pentru dânsul înfierbântată
Inima ce-l cunoscuse.
Născut la 1795 Ianuar 19
Săvârşit la 1837 Iuni 10.
Săraca patrie! Oricât de simţătoare să fie ea, dar ce rost să-i sape jalea ei pe piatră! Omenesc lucru este a crede că şi cerul şi pământul se năruiesc odată cu istovitul omului smuls în floarea vârstei din sânul rudelor; dar dacă pentru moment durerea a mărit ideia, poetul care s-a silit să dea putere lapidară acestui simţământ făcându-l să treacă dincolo de cercul momentului, prin idee a omorât sentimentul.
Cât de înălţător însă nu e pentru mintea şi inima noastră, câtă parte omenească nu cuprinde piatra goală de slove! Câtă poezie în această uitare de sine! Omul, pentru care n-a plâns nimeni în viaţă; mortul, pentru a cărui pomenire nu s-a pus numai de cât o stană de piatră ruptă din munte, pare că ne zice: Iată-mă!; În lume am fost şi lumea nu m-a cunoscut; răsplată mi se dă în ceruri! Căci gol am fost şi m-a îmbrăcat, flămând am fost şi m-a-ndestulat; însetat am fost şi m-a adăpat.
Şi cine să fie cel adormit în Domnul, de care nimeni n-a avut ce să însemne? Ce nume necunoscut se ascunde supt piatra goală de slove?
E mormântul lui Lumânărică !
Cine n-a auzit de Lumânărică ?
Câţi însă ştiu ceva de aga Alecu Ruset ?
Cât contrast nu vezi în aceste două morminte!
Decât o viaţă moartă, mai bine o moarte vie.
Ce e ca şi viaţa ce nu mai are moarte!
Gh. Ghibănescu – “Evenimentul”, Iaşi, nr. 274, 25 Decembrie, 1901, p. 1
*
Gheorghe Ghibănescu – un distins istoric
de Ionel Maftei
Printre figurile de dascăli eminenţi în personalitatea cărora pasiunea pentru cercetarea ştiinţifică s-a împletit cu aceea pentru meseria aleasă, slujind cu egal devotament şi ştiinţa şi catedra din Moldova, se înscrie şi Gheorghe Ghibănescu. S-a născut la 29 septembrie 1864, în satul Gugeşti de lîngă Huşi. Frecventează, între anii 1875 şi 1879, cursurile Seminarului inferior din Huşi şi, apoi, între 1879 şi 1882, pe acelea ale Seminarului superior de la Socola din Iaşi. După absolvirea studiilor secundare, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Al.I.Cuza, unde studiază istoria, filosofia, filologia şi pedagogia. În anul 1885, ocupă prin concurs o catedră la Şcoala Normală din Bîrlad, unde îşi începe cariera de profesor, istoric şi publicist. În timpul petrecut la Bîrlad, Gheorghe Ghibănescu publică două lucrări, semnificative pentru activitatea sa viitoare: Originile Huşilor (1888) şi Grafica chirilică la români (1889). În anul 1889 este transferat la Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi, unde, pe lîngă activitatea didactică, desfăşoară o bogată muncă de cercetare. La Iaşi a cercetat Arhivele Statului, ale Spiridoniei, ale Academiei Mihăilene şi ale bisericilor şi mănăstirilor. A trecut prin toate satele de răzeşi ale Moldovei, pentru a găsi şi copia hrisoave domneşti, anaforale ale Divanului, cărţi domneşti, mărturii hotarnice, spiţe de neam, izvoade de zestre, urice şi ispisoace etc. Adunîndu-le, Gheorghe Ghibănescu a dat cercetătorilor un vast material documentar. A publicat 25 de volume de documente intitulate Surete şi izvoade, 6 volume de Ispisoace şi zapise, 5 volume de reviste Teodor Codrescu. Istoricul Gheorghe Ghibănescu a realizat manuale de gramatică, monografii despre bisericile din Iaşi sau închinate unor personalităţi istorice: Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Vlad-Vodă Călugărul şi altele. Pentru activitatea sa deosebită, pentru monumentala sa operă, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Profesorul şi istoricul Gheorghe Ghibănescu a trecut la cele veşnice în ziua de 4 iulie 1936 şi a fost înhumat la cimitirul Eternitatea din Iaşi.
“Evenimentul” Iaşi, 29 sept. 2004
Topic: Diverse | Comments Off on Două morminte
Stimați redactori
de Ana Urma | 14 Februarie 2010
În semn de preţuire pentru realizarea revistei ”Glas comnun” pe care cu plăcere o citesc, vă trimit câteva versuri.
Cu stimă,
Ca o ramură-nflorită…
Printre fulgii de zăpadă care zboară în tăcere,
Cerne gândul în cristale deasă sită-n trecere
Şi-mi aprinde dinlăuntru candela cu o făclie
Dintr-o veche întocmire şi ascunsă bucurie.
Ca o ramură-nflorită care din cuvânt provine,
Creşte rugul rugăciunii spre altarele divine
Şi pios sufletu-mi urcă pe o rază de lumină,
Cum parfumul dintr-o arsă boabă de răşină…
Prins în hora rugătoare de cântările celeste,
Harpa îmi aşez alături de a cerului orchestre,
Mai cuminte decât fulgul ce se lasă în tăcere,
Îngroşând a iernii haină cu cristale în cădere
Şi, sedus de pacea care mi-a apus pe gânduri,
Îmi leg lujerii nădejdii sus în cer de grinduri,
Rost să-mi aflu în credinţă, mai presus de fire
Să-ndrăznesc să-ntind iubirii nevăzutele potire…
Prinos sfânt de bucurie în a ochiului ţărână,
Varsă din cerească rouă picătura tânguindă,
Bob de caldă perlă prinsă-n geană de rosariu,
Mai uşoară decât pana din al fulgilor imperiu
Care, gânduri potriveşte în a rugilor tipar
Când pe-aripa veşniciei trece-o clipa de hotar
Şi m-adoptă vesel fulgii într-o rugă de alin
Ramură-nflorită tainic din al inimii preaplin…
07.02.2010
Topic: Diverse | Comments Off on Stimați redactori
Urări
de Elena Trifan | 13 Februarie 2010
Stimate Domnule Radu Botiş,
Am aflat cu emoţie şi bucurie din paginile revistei Glas comun că se află într-un moment de sărbătoare.
Atât Dumneavoastra cât şi întregul colectiv de redacţie vă rog să primiţi mulţumirile mele pentru amabilitatea cu care mi-aţi publicat articolele, felicitările pentru realizarea ireprosabilă a revistei, precum şi urări de sănătate şi succese viitoare.
Cu respect,
Topic: Diverse | Comments Off on Urări
« AnteriorulUrmătorul »
