ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI
de Adrian Botez | 15 Martie 2010
PARASHABDA / POEZIE / SOTERIOLOGIE: „MEANDRE – OGLINZILE LUI NIRAM” , de Eugen EVU
Avem în faţă cea mai dens-semantică (de până acum) dintre cărţile de poeme ale unui scormonitor profesionist printre taine, neobosit (niciodată obositor – totdeauna surprinzător, prin viziuni/soluţii!) re-inovator perpetuu al ontologiei umano-divino-poetice. Insistent-fascinant (întru căutarea Sinelui său Originar) – până la mazochism.
Ceea ce se spunea despre Luceafărul Eminescului (mutatis mutandis…), e valabil şi pentru acest nou volum al atât de profundului şi prolificului poet ardelean, EUGEN EVU: dacă ar rămâne, din cele câteva zeci de volume ale operei evuiene, doar acesta (de faţă), am şti totul despre harul poetului!
Volumul are, ca motto, un extras din Henry Miller, din care reţinem doar finalul: „Cu toţii suntem vinovaţi de crimă, crima de a nu trăi din plin” (ceea ce Miller afirmă conform unui epicureism dramatic, Eugen Evu afirmă, prin poezia sa, dintr-o boală/îmbolnăvire cronică, cu crize dureros-acute: boala gnozei, boala căutării Revelaţiei, boala cumplit obsedantă, de a cunoaşte Taina Divină Supremă – Creaţia!) – şi are Prefaţa semnată de o personalitate a culturii europene: Linda Bastide, „Ancienne Vice-Présidente de la Société des Poètes français. Membre de la Charte des Auteurs. Membre du P.E.N. club français Poètes à vos plumes. Paris” (titlul Prefeţei: Eugen Evu şi metaforele plasticizante…).
Titlul volumului trimite la o mică problemă de geometrie în plan (posibil de transformat într-una de geometrie în spaţiu…): meandrele sunt sinusoidale, iar cele două elemente ale sinusoidei, cel descendent, respectiv cel ascendent, alcătuiesc, complementar, Cercul Divin. Paradisul, ca Dumnezeu expansiv/expresiv pseudo-spaţial. În felul acesta, Oglinda (multiplicată, din subtitlu) devine, şi ea, un simbol complementar: Josul Teluric şi Susul Celest se caută, de o veşnicie relativ-istorică, pentru a se reface…tocmai Paradisul-Cerc Divin. Sau, în spaţiu: Sfera Perfectă.
Numărăm, în volum, 329 de poeme. Nu ştim dacă Poetul a avut intenţia, dar suma lor alcătuieşte…însăşi oglinda-oglindirea: 3+2+9=14 (7+7) – adică, Cele Două Lumi, Oglindite şi Aplecate (una către alta…), spre Sfântul Sărut (…Istoric…!) al Regăsirii – Paradisul…
Acest volum poate fi asemănat, în structura lui spirituală, cu 1001 de nopţi (citite, însă, într-o cheie a perpetuei aventuri agonice, interior-gnoseologice): Şeherezada hunedoreană ne înşiră, într-un crescendo vizionar, povestea Omului Care Îşi Caută Originea. Cu infinită Durere şi Suferinţă! Şi, pentru a şi-o afla, înşiră Logos-ul (exprimat, evident!) tuturor posibilităţilor imaginabile ale Genezei! Geneză dublă, în Lut şi în Verb, deopotrivă!!! Până la atingerea finală de Sine – Atingerea Stării de MULŢUMIRE – ca mensură-echilibrare, de dincolo de parte şi de pragul/moarte şi de dincoace de „lăuntric cerul înstelat” – Cheie şi Carte, Cartea cu funcţie de Cheie Divină Atotrevelatoare : „Mulţumirea-i saţiu cumpătat/Mulţumirea vindecă doar partea/ Mulţumirea-i pragul suspendat/Cel boltit ca să suspende moartea/Şi lăuntric cerul înstelat – /Este cheia ce închide cartea” (cf. Mensura, p. 191).
…Avem parte de
1-viziunea Genezei Cosmico-Poetice: „Prima scriere este cea a urmelor de pasăre pe omăt/Scriere pereche ritmată ca zbor dintru salt” (cf. Prima scriere);
2- Colindul-Demiurg, cvasi-personalizată într-o Mantra-Parashabda (Vibraţia Originar-Demiurgică): „Viu ne doare, viu ne doare/Creatorul din lucrare/ Creatorul din lucrare/Lerui-Ler/Iarna-n Prier” (cf. Colind laic): re-amintim că teoria lui Vasile Lovinescu, dar şi a tracologului Adrian Bucurescu, trimit etimonul „Ler” la „descălecătorul” alchimic, împăratul Aurelian…; Prier-Aprilie induce şi sensul de „a prii”, sau chiar „a fi apărat-sprijinit, pentru a pri-cepe pri-oritatea/priinţă”…Se produce şi asimilarea numelui divinităţii-Adonai cu…Cântecul-Doina A(n)ilor Ieşiţi de sub Teroarea-Istorie/Temporalitate: „Aina Daina, Adonai”;
3-Geneza prin Istorie (Istoria ca expresie a intruziunii demonului-monstru tragic, co-demiurg… – rezultând premizele rupturii-smulgerii-trădării, adică ale des-facerii/de-creaţiei catastrofic-revoltătoare, pentru o viitoare re-creaţie-ZI! – premizele unui joc/carusel, rotire grozav de impresionantă – dar, aparent, cam…”retardat-bâlbâită”…de fapt, „bâlba” divină este şi rămâne simbol vaticinar, al absolutului mister – Anonimul Demiurg!): „O istorie monstruoasă, prin tragismul ei./O continuă pierdere prin rupturi, smulgeri,/autosurpări şi trădare/O istorie cu fălci şi gheare/O istorie a nebunilor zei/(…) Undeva ca oriunde,/ ce a fost va mai fi:/prin aceea că noaptea începe în zi/(…) labirint carusel paideuma, cri-cri/de la greieri la stele energii, sinergii…” (cf. Ludens);
4-Geneza Prin Transfigurarea Lutului în Verb-Demiurg: „Dulce lut al verbului a fi!” (cf. Verbum);
5-Geneza întru Utopica Hermeneia, „Artă şi Interpretare”, Tranzitivitatea Absolută, prin/spre/dinspre Toate Nivelurile Potenţial-de-Creaţie, depăşirea „ghearelor” Memoriei, pentru Extaz / Delir (…printre infinitele potenţe/”increate”!): „Pădurea e memorie cu gheare/În Hermeneia oarbelor sanctuare – / Divin sălbăticit (…) /Delir al spaimelor de increate” (cf. Rezonanţa Schumann );
6-Geneza Misterului-Autochtonului Românesc: „Nicăieri luna nu cuibăreşte mai bine/Decât peste munţii Carpaţi/De parcă s-a rupt când a vrut Nuştiucine/Din eonii lor răsturnaţi” (cf. Nicăieri luna);
7-Geneza ca Teandrie, miracol veşnic al co-demiurgiei Dumnezeu-Om: „Teandria-i fruct. Bărbatul şi Femeia/Se-nfruptă prin orgasm din Hermeneia” (cf. Zeea) – re-iterarea actului demiurgic-orgasmic nu sugerează frivolitatea/inutilitatea lui, ci extazul misterului co-demiurgiei…
…Şi fulgerele inovativ-poetice eugenevuiene, ale sugestiei de infinite potenţialităţi de Geneză, la nivelul Spunerii Poetice, ca act Liturgic-Taumaturgic, continuă, fascinant…până la scufundarea cititorului în misterul etern/eternizator, al Extazului…
…Vindecătorul-Taumaturgul Poet caută, cu preţul propriei ontologii, Soteriologia, căi de ieşire/scoatere a Fiinţării, de sub regimul Temporalităţii-Istorie/Trecere, chiar pe deasupra Îngerilor Duali şi a Memoriei – eliberare/mântuire de/prin „uşi spre afară”, direct în Copilăria Eternă-Paradis, numită Poezie (iar verbul lecuitor este: „a poezi/poezind”…!) şi întoarcere la Vindecat/Sărutat Curcubeu”, ca re-împlinire a Sferei Sinergiei Divine – scufundare, până la Fundul Genezei, în Originarul Divino-Paterno-Matern: „…Născută memorie şi/Îngerime căzută-n dual cale lungă…/Niciun Timp n-a trecut! Sunt acelaşi copil/Nu departe de zidul cu uşi spre afară(…)/Am trăit poezind (…) / Fisurat, vindecat, sărutat, curcubeu – Doliu nins peste mortea Tatălui meu. Doliu nins Mamei, Tatălui meu” (cf. Gândire poetică).
…Chiar dacă, uneori, în manieră (parodică!) postmodernistă, Eugen Evu proclamă, cu voce îngroşată, de copil teribilisto-cezaric, suspendarea Genezei, întru inutilitate/futilitate, ridiculizând cercurile concentrice ale Creaţiei („Nu mai e nimic de creat, de făcut/Am fost, am trăit, am murit, vă salut!” – cf. De ce râd oamenii?) – tot el afirmă, în acelaşi poem, că Aventura Trăirii este esenţa Ontologiei Umane, că Gaura Cheii spre Misterul Absolut (la care Omul are acces, doar ca Ispitire-a-Privirii, dar nu şi ca definitivă şi plicticoasă Aflare-Găsire, adică Suspendare a Aventurii!) – este, de fapt, Fructul Autentic („Dintre rece şi cald, fructu-i gaura cheii!”) – deci, eterna iluzie este a fructului-de-consum (Viaţa) – iar iluzia-ispitire este, de fapt, doar premiza etern promisă, dar, din fericire, niciodată onorată, pentru Fructul Întreg din Sămânţă, Potenţa Demiurgică Supremă – Fruct mereu rămas ocultat, tocmai spre biruinţa Sublimului Spirit de Aventură al Vieţii: „Nu cumva sâmburii/Sunt de fapt/Fructele?” (cf. Lui Goethe).
…Şi, pentru a nu se dezminţi şi a nu dezminţi motto-ul/extrasul semantic din Miller, Poetul nu-l „iartă” de Viaţă şi, deci, de Superba Aventură Gnoseologică, nici pe Exegetul Poeziei sale, biciuindu-i simţurile şi Duhul, orgolioase: „Exegetule, laşule/De mortul din tine/Teme-te!” (cf. Egloga – titlul, ca de obicei la pamfletarul Evu, este ironico-sarcastic: de fapt, trebuie citit … „pe invers”: Lasă idilismele, dulcegăriile şi pedanteriile letale, pedanto-plicticoase, deci asasine de Duh – şi trăieşte-mi Poemul, ca pe o nouă viaţă a Fiinţei Tale Etern Fiinţătoare! ).
…Oricât de seducătoare sunt exerciţiile de aflare, aventură şi ne-murire (prin căutarea Izvorului Atoatecele, Geneza Genezelor…) ale lui Eugen Evu, pe noi ne-a vrăjit definitiv, cu „asupra de măsură”, ca o viziune a Dumnezeului Cel Viu Prin Rugă şi Doină/Poezie, tocmai un poem despre moarte, o rugăciune ascetico-athonită, la hotarul dintre ciclurile cosmico-umane…re-ciclate: „Doamne,/Nu îmi da prea mult/Ca să pot suporta/Când îmi iei totul (cf. Rugăciunea).
”Şi restul e tăcere…” Aici, în această simplitate profund ţărănească, este pecetea/sclipirea geniului anonim, non-luciferic – aici, cu adevărat, dincolo de (poate) pretenţii, Eugen Evu, printr-un gest de frângere/smerenie desăvârşit non-histrionică, fără farduri, într-o discreţie care seamănă cu cântarea de doină, în propria-i bătătură, noaptea, a Supremului Poet-Ţăranul Antic, chiar s-a întâlnit cu Supra-Eul său Divin…! Ca şi în „Zău în Dumnedzău” – expresia mistic-ţărănească, prin care toţi zeii sunt subsumaţi/”stăpâniţi”, întru sinergia-Curcubeu (întru sincronia Viscolului Schimbării Cosmice cu Înflorirea Noii Lumi, Cea Schimbată Etern…) – în Unu-Dumnezeu: „<
…Să trecem mai departe, întru aventura Vieţii Re-înviate, dar în vârful picioarelor-început de zburare: Rugăciunea, ca stare supremă de împlinire a Duhului, ne obligă la acest gest sublim, atât de cumplit uitat, azi…!
[1] – ROMEO NIRAM – (n. 1974, Bucureşti) este un pictor de origine evreiască, născut în România; locuieşte şi lucrează, în present, în Spania. Pe lângă activitatea artistică, este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor româneşti şi de creare de legături artistice şi culturale între România, Israel, Spania şi Portugalia. Este fondatorul mai multor publicaţii de artă şi cultură românească, în afara ţării.
[2] – Eugen Evu, Meandre – oglinzile lui Niram, Editura Polidava, Deva, 2009.
[3] –Schumann a fost primul om de ştiinţă, care a prezis existenţa câmpului bioenergetic al pământului, cu efect dinspre fulgere spre nervi (dar şi în definirea ritmului obiectiv al temporalităţii!) şi a calculat frecvenţa sa de vibraţie, între anii 1952 – 1957, înainte de a putea fi măsurată efectiv.
Topic: Recenzii | Comments Off on ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI
TOTDEAUNA, FEMEIA…. UN ZÂMBET CARE USUCĂ O LACRIMĂ…
de Mirela Nicoleta Hîncianu | 13 Martie 2010
Femeile întotdeauna au ştiut să fie puternice:
pentru familiile lor, pentru viaţa cu tot neprevăzutul ei.
Femeile întotdeauna au un zâmbet care usucă o lacrimă,
au un cuvânt de încurajare atunci când nici o rază nu se întrevede.
Femeile nu au nevoie decât de un cuvânt
atunci când în priviri li se-ntunecă stelele.
Astăzi e ziua lor,
ziua celor pentru care fiecare răsărit este o nouă provocare!
Pentru fiecare dintre femei să fie o zi cu linişte,
o zi cu bucurie.
Pentru că sunt speciale, fiecare dintre ele!
Prietenilor mei le doresc să le fie soare în fiecare dimineaţă
alături de femeile din viaţa lor
şi un gând bun, cu bucurie, din partea mea!
8 MARTIE
cu bucurie în suflet,
încredere, speranţă, răsărit de primăvară!
Din suflet un mănunchi de ghiocei
răsăriţi din gândurile bune,
Mirela HÎNCIANU
Topic: Meditaţii | Comments Off on TOTDEAUNA, FEMEIA…. UN ZÂMBET CARE USUCĂ O LACRIMĂ…
Gândul la bucurie
de Klara Lucia Losonczy | 12 Martie 2010
Gândul la bucurie-i rece,
De gheaţă, şters şi părăsit.
Drumul nu l-am găsit,
Şi mai departe nu pot trece!
Nimeni, nimic nu mă priveşte,
Gândesc la un trecut pierdut.
Un glas încet, pierit, tăcut
De cineva apus îmi aminteşte.
Nu, nu: eu de trecut mă lepăd,
Spre viitorul sumbru mă îndrept-
O moarte simplă-i scopul cel mai drept,
Când lumea se îndreaptă spre exod!
Topic: Poezii | Comments Off on Gândul la bucurie
Își iubește munca, dar familia este cea mai importantă
de Vass Gyopár | 11 Martie 2010
Interviu realizat cu doamna Papp Noémi, preoteasa celor 390 de suflete din parohia lutherană din Târgu Mureș, despre cariera, activitatea și familia ei.
– Cum ați ales vocația de preot lutheran?
– Provin din județul Brașov, orașul Săcele, dar cursul vieții s-a aranjat astfel incât sunt deja de 14 ani preot în Târgu Mureș. Din totdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copii și cu oamenii. După terminarea Liceului Pedagogic din Oradea mi-am dat seama că aș dori să îmi continui studiile. O altă cauză a în alegerea vocației are ca rezultat maturizarea influenței buniciilor mei, oameni cu frica lui Dumnezeu. Părinții au fost profesori, și în perioada comunistă nu prea puteau să își manifeste credința, dar bunicii mei umblau regulat la biserică și erau se manifestau activ ăn cadrul ei. Pe măsură ce momentul continuării studiilor se apropia, ideea devenea tot mai pregnantă și am simțit că ar fi bine să îmi continui activitatea în această direție, să devin o unealtă în mâna lui Dumnezeu. Am intrat la teologie, iar după absolvire am primit repartiția, aici la Târgu Mures. Când am primit numirea de la episcop, mă gândeam că va fi o numire temporară de preot suplinitor, dar am rămas aici, iar adunarea enoriașilor, după 5 ani de activitate, m-a ales preot paroh.
– Vă întâlniți cu prejudecăți, cu atitudini negative, din cauză că sunteți femeie într-o funcție de preot?
– Eu la oraș simt mai puțin această atitudine, dar în satele mai izolate, se mai întâmplă să simt priviri piezișe, că sunt preot și pe deasupra și femeie. Cred că este numai o chestiune de timp de a câștiga încrederea enoriașilor, indiferent dacă este vorba de oraș sau de sat, și să aștepți să fii aceptată ca preot așa cum sunt acceptați bărbații. Există diferite avantaje în această vocație, în funcție de cine o îndeplinește, un bărbat sau o femeie.
– Ce avanataje ar avea enoriași, dacă preotul lor ar fi o femeie?
– Mă gânesc că prin firea noastră, noi femeile, suntem mai sensibile la cele sufletești. Ajungem mai aproape de oameni, mai ales de femei, ”deoarece umblăm cam în aceași pantofi”. Pe de altă parte în jur de 70% din enoriașii practicanți sunt femei. Prin ele, prin femei, grijile și bucuriile familiei ajung să facă parte din dialog, intra în terapia sufletească.
– Ce trebuie să știm despre comunitatea lutheranilor din Târgu Mureș?
– Este o comunitate de 390 de suflete. În Târgu Mureș comunitatea s-a format, din câteva familii, la sfârșitul anilor 1700. Nu aveau biserică și se autointitulau lutherani.
La începutul anilor 1800 își construiesc o biserică și o școală în strada Baross Gábor (astăzi Horea). În acea perioadă jumătate din enoriși erau vorbitori de limba germană, astfel încât cerința era ca preotul și învățătorul lor să vorbească și limba maghiară și limba germană. Azi 53 de membri din comunitate sunt vorbitori de limba germană, astfel încât desfășurarea slujbelor religioase are loc în consecință. În prima duminică din fiecare lună, când are loc și împărtășirea, liturghia și predica se desfășoară în două limbi: maghiară și germană.
Din vechea biserică a mai rămas puțin (prima casă pe stânga când venim din centru în strada Horea). În ani 1960, sub pretextul sistematizării centrului orașului, biserica și școala au fost demolate, au rămas numai două camere din vechea casă parohială, dar nici acelea nu au fost retrocedate.
În schimbul bisericii și a școlii, comunitatea de atunci, a primit două case evreiești, aflate într-o stare janică, la intersecția străzilor Régi Kórház (Spitalului Vechi) și Hévíz (Toplița). Era o situație de genul, ori accepți ori nu primești nimic în schimb. De atunci, aici se află biserica comunității și casa parohială, ce s-a extins în 2003 cu o nouă clădire cumpărată în scopuri sociale. Momentan ne aflăm în faza finalizării lucrărilor de modificare și renovare și sperăm ca anul acesta să aibă loc și sfințirea lor.
În ultimi zece ani am tot construit. Am mărit biserica, casa parohială, am cumpărat casa de alături și am transformat-o într-un centru diaconic. În decursul acestor ani am putut măsura destul de exact cât de importantă este comunitatea și biserica pentru enoriași. Au fost uni care au executat sute de zile de muncă voluntară, au fost uni care și-au periclitat sănătatea numai ca să ajute. Alții au ajutat la activitățile conexe, sau chiar cu contribuții materiale, fără a participa direct la munca fizică. De sigur au exista și „observatori externi”, ca în orice comunitate. Este important de amintit că asociația femeilor a muncit foarte mult. Au ajutat și la munca fizică, dar au contribuit și cu diferite obiecte, lucrate manual, ce au fost apoi vândute la târgurile de Advent și de Crăciun. O parte din bani au fost folosiți în scopuri caritabile, pentru bolnavii și nevoiașii parohiei, iar cealată parte pentru lucrările de construcție.
Activitățile cu copii reprezintă un alt aspect al muncii în comunitate. Avem copii de grupa mică și de grupa mare la orele de religie, tot cu ei am început și studierea limbii germane, iar în fiecare vară organizăm o tabără pentru studierea bibliei, respectiv la sfârșit de săptămână organizăm întâlniri de evanghelizare.
– Soțul este preot reformat. Crează această stare neînțelegeri, conflice între dumneavoastră?
Conflictele, în acest sens, există numai la nivel de glume. Trăim într-o armonie perfectă acest tip de viață ecumenică. Amândoi am învățat la același Institut Teologic Protestant din Cluj-Napoca și nici acolo nu au existat nici un fel de probleme între reformați și lutherani. La 3 ani după absolvire ne-am căsătorit, iar copii au fost botezați în consecință, băiatul este reformat, iar fetele sunt lutherane. Pentru noi este cel mai normal lucru posibil să frecventăm ambele biserici. Mai mult, soțul mă ajută enorm în activitățile mele. Atât la activitățile profesionale cât la cele conexe – la construcție – în 100% din timpul lui liber el mă ajută. Singura problemă constă în faptul că nu pot fi o preoteasă completă în comunitatea soțului meu, deoarece activitățile noastre se desfășoară cam în același timp. Întotdeauna, împreună cu copii, ne simțim ca acasă și în biserica reformată din cartierul Tudor (Cserealja).
– Cum se desfășoară activitatea zilnică a unei familii de preoți cu trei copii?
– Dimineața la ora 7 ne sculăm împreună cu fetele. Le pregătesc pentru școală. Între timp se scoală și soțul, după aceea îl pregătesc și pe băiețel, el este cel mai mic din familie. Pe el, în general, soțul îl duce al grădiniță. După aceea avem un mic dejun de o jumătate de oră sau în cazurile mai bune de o oră în doi cu soțul. În mare acesta este singurul moment al zilei când suntem singuri cu soțul. Dimineața fiecare își desfășoara munca, pe la birou, pe la bancă, vizite la fimiliile din comunitate. Pe la prânz se întorc fetele. Deaorece eu îmi organizez activitatea dianinte de masă, în general luăm masa de prânz împreunună cu fetele și discutăm despre ce s-a întâmplat în cursul dimineții. După aceea ele se duc la orele de pian sau învață. După masă tata își aduce acasă băiatul de la grădiniță. Pe când se întorc toți copii acasa, mai ales în a doua parte a săptămânii, încep activitățile de după masă, orele de studierea bibliei sau alte întâlini. În acestă periodă a zilei copii sunt în general singuri, dar seara suntem din nou împreună. Urmează programul cu copiii: pregătirea de culcare, povestiri, rugăciuni. În aceste două ore ne concentrăm asupra lor. Și încet și ziua se apropie de sfârșit. Cam așa arată zilele nostre din timpul săptămânii.
– Prin ce se poate împlini o femeie? Prin familie, prin carieră?
La 37 de ani cred că acesta este un lucru cu mai multe fațete. Pentru mine pe primul loc se află copii și soțul, familia. În mod evident fiecare își are propriile priorități, și se poate împlini în diferite domenii. După terminarea teologiei, mi-a fost teamă că în cazul în care voi fi numai soție de preot, nu voi putea simți cum este să fii preot și nu voi putea vedea de ce sunt în stare. De 14 ani sunt preot și în mare am primit răspuns la întrebarea despre ”de ce sunt în stare”. Îmi iubesc foarte munlt munca și este important pentru mine ca această slujire să fie recunoscută și să mi se semnaleze acest lucru, deoarece aceasta clădește. Dar un pic mai important este faptul că sunt soție și mamă.
www.erdely.ma
2010-02-17
traducere Losonczy Alexandru
Topic: Interviuri | Comments Off on Își iubește munca, dar familia este cea mai importantă
« AnteriorulUrmătorul »
