EMINESCU ECONOMISTUL POLITIC AL MILENIULUI III
de Radu Mihai Crişan | 19 Martie 2010
„Proprietarii adevăraţi şi în perspectivă
ai bunurilor ipotecate din ţară sunt
detentorii străini de titluri române”.
Mihai Eminescu,
În numărul său din urmă…,
Timpul, 1 decembrie 1882,
în Opere, vol. XIII,
Ediţie critică întemeiată de Perpessicius,
Editura Academiei Române, Bucureşti,
1985, pag. 231
Seară rece. De iarnă. Discut cu directorul unei curajoase reviste culturale. Mă-ntreabă: Poţi face un articol despre Eminescu? Gândirea economică? Vreo patru pagini?
Ce pot surprinde-n patru pagini? Pertinent?
Enunţ fugar subiectele economice ale Eminescului şi-mi consum tot spaţiul. Fără a le înfăţişa în chip viu. Fără măcar să reuşesc de a le consemna pe toate…
Atunci?
Ceea ce vedeţi aici. Focalizez o temă. Una singură. De mare actualitate. Şi pe care o prezint ca dialog. Ca schimb de replici. Autentice! Între cine? Eminescu versus mai mari ai zilei. Prim-ministru. Preşedinte. Şef de Misiune F.M.I. în România. Plus alţii. După trebuinţă.
Subiectul?
Îndatorarea externă a României.
Prim-ministru al României: “Zestrea de credibilitate pe care o are astăzi România este foarte importantă. Aceasta se converteşte acum în bani pentru România”, a declarat premierul(;) la videoconferinţa cu prefecţii. El a subliniat faptul că decizia Board-ului FMI de acorda ţării noastre tranşele a doua şi a treia din acordul stand-by reprezintă o dovadă că România şi-a îmbunătăţit sensibil imaginea externă.
(Notă: Marius Dobrescu- Amos News. Data publicării: 30 Aug 2002. http://2002.informatia.ro/Nastase_despre_credibilitatea_Guvernului-2208)
Mihai Eminescu: „Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cumcă încă aveţi ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat.
Şi, daca ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e.
Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului”.
(Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 232)
Şef al misiunii FMI pentru România: Bugetul pe 2010 prezentat de autorităţile române este unul “credibil” – a declarat, la finalul discuţiilor de marţi de la Ministerul Finanţelor Publice, Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI pentru România). Împrumutul României de la FMI se întinde pe o perioadă de 24 de luni, fiind eliberat în 8 tranşe. Până acum, România a primit peste 6,5 miliarde euro de la FMI şi 330 de milioane de la Banca Mondială.
(Financiarul, 17 Decembrie 2009. http://www.financiarul.ro/2009/12/18/traian-basescu-ambele-transe-de-la-fmi-pe-17-februarie-2010/)
Mihai Eminescu: „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”.
(Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 234)
Preşedinte al României: „Noi suntem dependenţi de aceşti bani, pentru că avem cheltuieli din bugetul de stat mai mari decât încasările şi fără aceşti bani există riscul să nu putem plăti investiţiile, salarii, pensii. Or, este vital pentru noi să primim aceşti bani, pentru a onora obligaţiile care sunt…”
(“Naşul”-15.10.2009. http://www.monitoring.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=6257:qnaulq-15102009-invitat-traian-bsescu&catid=86:b1-tv&Itemid=272)
Mihai Eminescu: „Posibilitatea dată unor nulităţi şi unor parveniţi de-a trăi din buget, din întreprinderi, din arenzi, din păsuieli; posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de-a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizaţiei noastre”.
(Mihai Eminescu, Răul de căpetenie…, Timpul, 22 august 1881, în Opere, vol. XII, Ed. cit., Bucureşti, 1985, pag. 303)
Ziar economic din România: „Pachetul de sprijin pentru România se ridică în total la 19,95 miliarde euro, în afară de FMI Comisia Europeană oferind 5 miliarde de euro, Banca Mondială, 1 miliard şi BERD şi alţi finanţatori mondiali, încă 1 miliard”.
(Financiarul, 17 Decembrie 2009. http://www.financiarul.ro/2009/12/18/traian-basescu-ambele-transe-de-la-fmi-pe-17-februarie-2010/)
Mihai Eminescu: „De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice”.
(Mihai Eminescu, Ce imperturbabili sunt confraţii…, Timpul, 4 septembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 182)
„Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.
(Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucureşti, 1989, pag. 31)
Ministru de Finanţe al României: “Nu consider că o creştere economică negativă echivalează cu un colaps”, a declarat ministrul Finanţelor Publice(;) în cadrul evenimentului “Agenda de Business a României pe 2009”, organizat de Ziarul Financiar în colaborare cu PricewaterhouseCoopers.
Acesta a completat că este doar o problemă mai dificilă care trebuie gestionată în noile condiţii economice globale. Cu această ocazie, ministrul a ţinut să amintească obiectivele din programul anticriză: limitarea scăderii creşterii economice, protejarea intereselor economice ale populaţiei, menţinerea calendarului de aderare la zona euro şi sincronizarea politicilor guvernului cu planul european de redresare economică”.
(Ziarul Financiar, 18.03.2009. (http://www.zf.ro/zf-24/pogea-nu-consider-ca-o-crestere-economica-negativa-inseamna-colaps-4059843/)
Proiect de Buget de Stat al României: „Creşterea economică se va intensifica începând din 2011, când va ajunge 2,4 la sută, 2012 – 3,7 la sută şi 2013 – 4,4 la sută, inflaţia medie urmând să scadă la 2,5 la sută, până în 2013”.
(Adevărul, marţi, 6 octombrie 2009. http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Poriectul-economica-crestere-bazeaza-pentru_0_129587521.html)
Mihai Eminescu: „Pentru încurcarea judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi fraze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului vătămătoare intereselor Statului”.
(Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase…, Timpul, 16 noiembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 354)
Prim-ministru al României: “Încheiem un an economic extrem de greu, poate cel mai greu din ultimii 60 de ani şi, cu siguranţă, cel mai greu de după Revoluţie.
Intrăm într-un an 2010 care, chiar dacă va fi încă dificil, totuşi va fi mai bun decât 2009, pentru că vom avea creştere economică şi împreună, prin muncă, solidaritate, lege şi eliminarea risipei şi prin munca politicienilor, sperăm să ducem România acolo unde toţi românii aşteaptă, unde să aibă acces la demnitate, prosperitate şi la acea zi de mâine fără griji şi cu multă speranţă”, a afirmat(;) [primul ministru], joi, după ce a vizitat Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj, citat de Mediafax.(;) Premierul a fost prezent joi, la Cluj, unde a oferit pachete cu cadouri de sărbători vârstnicilor internaţi în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca, precum şi angajaţilor instituţiei.
(Ziare.com, joi 31 decembrie 2009. http://www.ziare.com/actual/politica/12-31-2009/boc-in-2010-politicienii-trebuie-sa-faca-ce-trebuie-si-mai-putin-ce-le-place-984163)
Înalt oficial în Ministerul Integrării Europene din România: „Aderarea României la Uniunea Europeană va avea un impact pozitiv asupra economiei româneşti, deschizând noi perspective de afaceri. Pentru companiile româneşti, aderarea la Uniunea Europeană va însemna, în primul rând, accesul pe Piaţa Unică, o piaţă care, după extinderea de la 1 mai 2004, a ajuns la peste 450 milioane consumatori. Odată cu extinderea, se aşteaptă ca UE să devină cel mai mare exportator din lume, cu o cotă de aproximativ 20% din exportul mondial. Comerţul intra-comunitar şi comunitar va creşte cu cel puţin 9%, datorită înlăturării barierelor tarifare şi non-tarifare. În acest sens, este vitală creşterea competitivităţii produselor româneşti. O piaţă mai mare va determina creşterea nivelului de producţie şi va conduce la crearea economiilor de scară.
Implementarea legislaţiei comunitare, investiţiile de capital şi creşterea cheltuielilor în sectorul cercetare-dezvoltare vor contribui semnificativ la creşterea productivităţii.
Aderarea la Uniunea Europeană va aduce o îmbunătăţire a mediului de afaceri românesc, îmbunătăţire care a început să se facă deja simţită, prin cadrul legislativ mai stabil şi practici de afaceri mai transparente. Au fost deja eliminate sau sunt în curs de eliminare barierele în calea liberei circulaţii a serviciilor şi a mărfurilor. Cadrul legislativ comun furnizat de Piaţa Unică va creşte eficienţa generală a economiei româneşti prin îmbunatăţirea alocării resurselor, creşterea gradului de specializare şi încurajarea concurenţei.
În condiţiile îmbunătăţirii mediului de afaceri, România a început deja să devină o ţintă atractivă pentru investiţiile străine. La aceasta va contribui în continuare şi statutul de economie de piaţă funcţionala obţinut de România(;). Atragerea unui volum mai mare de investiţii străine va asigura rapid şi direct accesul la un management eficient, la tehnologii moderne şi la noi segmente de piaţă”.
(Euractiv, 29 mai 2006. http://www.euractiv.ro/content/section%7CreadStory/stID_4/pT_sumare/pID_5340/Care-sunt-avantajele-economice-ale-Romaniei-din-perspectiva-aderarii-la-UE.html.html)
Mihai Eminescu: „Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”.
(Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229)
„Producţiunea naţională nu se poate mănţine, nici naşte chiar, fără măsuri protecţioniste”.
(Mihai Eminescu, Alexandria, povestea…, Timpul, 30 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 155)
„Copilul industriei naţionale trebuie crescut întâi, ferit de lupta cu industria bărbată a străinătăţii şi abia când se va împuternici şi va ajunge egal în tărie, [î]l putem lăsa să concureze sub regimul libertăţii comerţului”.
(Mihai Eminescu, Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, Ed. cit., Bucureşti, 1980, pag. 167)
„O dovadă despre asta ne-o dau toate statele. Anglia şi America, Franţa şi Germania, Rusia, Austria, toate au protejat industria lor pentru a o avea, l-au crescut pe copil cu cheltuială şi, după ce a devenit bărbat, i-a[u] dat voie să se ia la trântă cu toată lumea”.
(Mihai Eminescu, Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, Ed. cit., Bucureşti, 1980, pag. 167)
Spre exemplu: „Olanda cerea pentru comerţul său libertate. Hugo Grotius scrie un compendiu: liberum mare. Englezii răspund: ne iertaţi – mare clausum. De la bilul maritim datează înflorirea Angliei”.
(Mihai Eminescu, Alexandria, povestea…, Timpul, 30 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 155)
„Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine”.
(Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87)
„Legile(;) ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol(;)”.
(Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87)
„Toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte, înainte de toate, din suprema lege a conservării naţionalităţii, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul cu care Apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene”.
(Mihai Eminescu, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259)
„Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche (în sens larg un activ, indiferent de natura lui: productivă, comercială etc. n.n.) încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii (alcătuite din elemente neromâneşti n.n.) lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia (organizarea socială n.n.) s-a făcut (a fost făcută n.n.) în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma (denumirea-i n.n.) mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai (care sunt – cu toatele, indubitabil şi aproape în exclusivitate – apanajul elementelor de origine străină n.n.) să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”.
(Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 238, 239)
„La noi, în ţara absolutei libertăţi, este(;) cu putinţă, ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care Scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci, vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea. La om lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie, se va găsi, totdeauna, altul la loc, căci, nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii”.
(Mihai Eminescu, Robie modernă, Curierul de Iaşi, 12 decembrie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 286)
„Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale; într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi”.
(Mihai Eminescu, Ecuilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 93)
„Condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (garanţia legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor”.
(Mihai Eminescu, Ecuilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 92)
„Legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni”.
(Mihai Eminescu, Ecuilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 93)
„Nu acel legiuitor va fi însemnat care va plagia legi străine traduse din codicele unor ţări depărtate ce au trăit şi trăiesc în alte împrejurări, ci cel care va şti să codifice datina ţării lui şi soluţiunea pe care poporul în adâncul convingerilor sale o dă problemelor în materie.
Nu acel om politic va fi însemnat, care va inventa şi va combina sisteme nouă, ci acel care va rezuma şi va pune în serviciul unei mari idei organice înclinările, trebuinţele şi aspiraţiunile preexistente ale poporului său”.
(Mihai Eminescu, Novele din popor de Ioan Slavici. Un volum de 456 pag[ini], Bucureşti 1881, Editura Librăriile Socec et. comp, Timpul, 28 martie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 85)
Topic: Studii | Comments Off on EMINESCU ECONOMISTUL POLITIC AL MILENIULUI III
TIMPUL S-A OPRIT!…
de Dumitru Buhai | 18 Martie 2010
Timpul, prinţul ăsta veşnic tânăr ce-aleargă de mii de ani,
S-a oprit astăzi la mine, ca să-mi spună: „LA MULŢI ANI!”
M-am privit o clipă-n oglinda sufletului meu zglobiu
Şi-am văzut în el imagini din al vieţi-mi drum lung viu…
Calea-ntortocheată-n vreme dintr-o viaţă retrăită
Pare-o strofă de poeme, azi, de mine reamintită
Ca o pecete de soartă-n neuitare-nfiptă-n minte
Pentru zilele trecute, dar rămase-n amintire-nţepenite.
Viaţa este bună, şi-i chiar dulce, ca şi fagurul de miere,
Deşi soarta te tot poartă când pe munte, când în vale,
Pe timp bun cu soare sau cu vuiet de furtună, pe cărare,
Dar rămâne amintirea fericită ce nu piere de pe cale…
Am simţit azi bucuria vieţii-n zona de argint a vremii,
Când am numărat în glastră flori la număr, ca şi anii…
Dar şi timpul pregătirii sufletului meu de Zbor…
Topic: Poezii | Comments Off on TIMPUL S-A OPRIT!…
MĂCAR O ZI SĂ FIU CUIVA LUMINĂ
de Aurel Anghel | 17 Martie 2010
NUNTĂ DE CUVINTE-333 DE SONETE INCHIPUITE,
Editura Arionda, Galaţi, 2008
Îmi iau un curaj prea mare pentru a scrie o cronică la o carte a Cezarinei Adamescu. De fiecare dată când citesc pe Internet cărţile, cronicile, poeziile, eseurile acestei autoare cu peste 50 de cărţi publicate am sentimentul alunecării ca o pisică cu ghearele tăiate, încercând zadarnic să se agaţe de o rogojină aşezată în plan vertical. Insolita „rogojină literară” a fost şi va rămâne în mod cert un motiv al prieteniei literare dintre mine şi autoarea C.A. întâlnită întâmplător, dar providenţial în paginile Revistelor ARP.
Cele 333 DE SONETE DE IUBIRE, pe care mi le-a trimis autoarea constituie cea mai frumoasă surpriză oferită de aprope trei ani de când comunicăm. Ne-am întâlnit într-o împrejurare tristă, la parastasul de un an de la intrarea în veşnică tăcere ca om a celui care a fost şi va rămâne pentru noi ”patronul spiritual”, Artur Silvestri.
În memoria afectivă rămâne timpul comemorării de la Durău, unde Cezarina Adamescu, sprijinită uşor de curtea unei locuinţe, ţinând în mână un carneţel de însemnări, scriind neîntrerupt, chiar şi în autobuzul călătoriei noastre. După câteva zile, am citit cel mai competent eseu despre acest eveniment,”Tovarăşi de drum spre Patria Veşnică” trecând în cuvinte sentimentele a zeci de participanţi prezenţi.
Existenţa poetei din Galaţi, în lumea atât de complexă pe care şi-o compune din cuvinte este unică şi inconfundabilă.
Adamescu Cezarina Victoria (n. 1951) Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, autor a numeroase volume care fac din autoare un adevărat poligraf cu activitate exemplară. Literatura pentru copii de o calitate remarcabilă; atitudine estetică „tradiţionalistă“, în universul culturii creştine. Cărţi reprezentative: „Monumentul cărţii şi mucenicia cuvântului“ (exegeze şi portrete spirituale), „Cântecul sinelui“, „Logodnă mistică“, „Autograf pe lumină“.
Cu o bună parte din suflet, înmiresmat de undele nehertziene ale copilăriei, C.A. este una dintre cele mai originale voci în poezia contemporană. Într-un peisaj cosmic insolit, poeta caută cuvintele ca pe diamantele pierdute în deşert:
“În vârf de stea se răstigneşte vântul
Şi-o aripă atârnă-n cornul lunii
În ochii limpezi se rotesc păunii
Pe crucea Milei astăzi port Cuvântul”
Prin Cuvânt, pârghie a demersului creator poeta se recompune din fior cvasi antonimic.
O parte foc, o parte cenuşă
O parte iarbă, alta rouă
Crin imperial, foc din Bengal
Miazănoapte, miazăzi
Rău şi bine, alb şi negru.
Odihnă, veşnic alergat până se metamorfozează în materia de început “sunt lutul frământat de mâini divine”.
Materia acesta, creaţie de început este cel mai potrivit loc pentru aşezarea stării divine a celui care recompune gestul Marelui Creator. “Ca pe-un pământ setos se-aşterne Cuvântul devenit cântec. »Totul este posibil când harul divin ţi-a fost suflat în lutul din care te-a zâmislit Creatorul.Numai aşa un poet poate vedea zăpadă aburindă şi cum se zvântă pământul în adânc.
Am găsit şi o definiţie(licenţă poetică), poetul- un copac ireal-semănat şi crescut din cuvinte.
Aşa ne explicăm ilustrarea coperţii aparţinând regretatei artiste plastice Angela Cioltan-Zainea.
Un trup de femeie(doar conturul), într-o tratare sculpturală de tip brâncuşian, îngemănare plastică perfectă cu arborele vieţii şi al păcatului.Este simbioza celor mai frumoase creaţii divine, omul şi femeia lui pe care încercarea păcatului îi întoarce pentru vecie în vegetal, în flori şi copaci în iarbă şi în muguri, reverberaţii ale mesajului poetic din cartea “O nuntă de cuvinte”
Copacul acesta rodeşte, nu fructul damnării, ci cuvintele, ideile, imaginile poetice care sunt în aceasta carte debordante.Deliciul cititorului este chiar selectarea lor şi modesta comentare a acestora.
Le voi înscrie în ordinea descoperirii:
-Sinuciderea umbrei- imagine licenţă prin personificare metaforică.
-Plasticitate poetică de tip repinian, a edecarilor care trag stele pe uscat în loc de corăbii.
-Intarse poetice din mitologie, ghemul Ariadnei prefiră anii…, îmbătrânirea umbrei, neliniştea care dă în floare.
-Păcatul gândului neîmplinit rostit ca într-o rugăciune, păcatul trupului, cuvântul(materie) şi gândul ca păcat prin zădărnicia sa.
-Patima efortului creator –căţărarea pe culmile ideii pentru deschiderea orizontului din interior- (teoria blagiană a adâncirii necunoaşterii din interior,) cea mai cumplită necunoaştere ascunsă adânc în întunericul fiinţei, dorind, cunoscând şi din nou dorind şi nemurind de groaza ideii de păcat.
-Legată de ideea poetică a efortului creator este şi aceea a zădărniciei aşteptării măsurată între două momente ale luminii cea de început (şi lumină se făcu ) şi cea aşteptată zadarnic, alternanţa zi-noapte fiind totuşi perceptibilă, dar neîndestulătoare. (De când te-aştept…)
-abordarea temelor poeziei psalmice (mi-ai dăruit…), urcuşul spre mântuire pe scara păcatelor (Sf. Ion Scărarul).
Soluţia oferită de poeta Cezarina Adamescu este iubirea de oameni, de mamă şi în mod special valoarea poematicii care este salvatoare.
Prin sintagme ca: trecerea florii în rouă, pat din flori de rouă, poeta se confirmă în ideea creştinului care şi-a găsit calea.
Noi întărim aqceastă idee, poetul nu poate avea păcate, el sfinţeşte cu harul său divin cuvintele, le botează cu nume noi (înmulţind semantica) şi îmbogăţind permanent vocabularul poetic al neamului său. (Nu m-a surprins ideea că Eminescu să fie primul sfânt poet al neamului meu.)
-Candoarea graţioasă a demersului poetic în aceste poezii cu formă fixă, punerea întrebărilor dilematice, crează o mişcare în cerc ca o centripetare în jurul stâlpului (întrebarea) pe care poeta o botează MIRARE. (Miruna)
-Uitarea de sine prin exerciţiul singurătăţii este o temă pe care o regăsim în multe poezii:
”Pe valurile-n flăcări, pescăruşii
Îşi ard aripile…
Şi nu e nimeni azi în dreptul uşii
Să îmi aduc-aminte că exist.”
-Aezii, remarcă poeta, “pribegesc pe rugul de tăcere al zăpezii”dând semn(sonetele) pentru rătăciţii din lumea creaţiei chiar între propriile cuvinte spre a-şi recunoaşte şi afla locul pe care îl ocupă.
Dovada că nu este singură şi că face tot timpul lumină sunt cele peste 500 de cronici la cărţile unor scriitori,între care am deosebita onoare de a fi inclus. Subliniez în acest context o generozitate intelectuală rar întâlnită printre scriitorii de azi.
Fără să ne fi văzut, cunoştinţe de pe Internet, mi-a scris şi publicat în revista Aggero un comentariu la ultima mea carte”COPILE TE ROAGĂ”, acordându-mi un titlu nemeritat, poate, de “apostol liric, uns cu untdelemnul cuvântului”, pe care primindu-l va trebui să-l susţin cu fiecare cuvânt scris şi publicat şi,mai ales, cu fiecare zi pe care o voi trai, numai şi numai”întru credinţă.”
-O tulburătoare temă este a mamei, chemată din zările care au ascuns-o şi au metamorfozat-o în vegetal ca pe “un arbor mic-bonsai, /sădit în glastra mea de-acasă.’’Dacă sentimentul matern este o componentă definitorie prin însăşi esenţa divină pe care o implică, temă poetică des întâlnită, pentru C.A.devine motiv riguros de tratare cu o deosebită măiestrie a artei cuvântului în poezia cu formă fixă.Nu sunt mulţi autori care să abordeze sonetul în ziua de azi, un timp al poeziei albe, cuvinte înşirate numite de autori”poeme”.
Unul dintre cele mai frumoase rondeluri este: Atâţia muguri cresc nedescântaţi”.
-Tema neînfloririi, a nerodirii prin neşanţa morţii înaintea primirii misterului vieţii a produs în sufletul meu o tulburare melancolică aparte.
Transferând neşansa mugurelui de a nerodi în neşnsa rodirii omului în ipostaza de cuvânt neroditor, C.A. a scris un poem filozofic de o valoare deosebită.
Câte generaţii de oameni de excepţie, câte genii ale omenirii au rămas în faza de “mugure nerodit”, din lipsa clorofilei,a materalităţii care să le asigure înflorirea şi rodirea.Din mulţimea fără sfârşit a acestora dau un singur exemplu. Mama mea.
Iată ce sentimente complexe stârnesc cele 333 sonete ale C.A.
-Am găsit în câteva dintre ele şi ARS POETICA autoarei, “Doar împărţindu-mă rămân întreagă ».
Şi-o nuntă de cuvinte se porneşte
La care-i invitat să înţeleagă
Acela ce cu-adevărat jertfeşte. »
Citind rondelurile înţelegem şi rostim cu bucurie, la rândul nostru :
E-atata dragoste-n cuvântul poezie
e-atât balsam învăluind discret
eu cititor atât pot scrie
că m-am găsit reverberat într-un sonet“.
Alte teme:
-Misterul şi farmecul creaţiei:
“Sunt răscolită ca o frunză-n vânt
În clipa-ncremenită în cuvânt.”
Lupta vietii, permanenta frământare a sufletului omologată în destinul lui Icar.Desi lovit, poetul se înalţă tot mai sus pe creste, coborârea fiind generosul efort de aduce oamenilor cea mai aşteptată veste”ÎNVIEREA”este prima oară când întâlnesc o misiune a poetului atât de umană şi divină în acelaşi timp.(“Îşi încordează arcul cu săgeţi”).
– Tema iubirii, în numeroase sonete culminează în versul”Visez spre ziuă că sunt iar Urumă(personajul meu preferat din Pădurea nebună de Zaharia Stancu).Este frumoasa poveste a dragostei dintre un român şi o tatăroaică cu părul de culoarea orzului dat în copt.
Povestea iubirii izvorâtă în rai la un narator este la Cezarina Adamescu propria experienţă trecută în cuvinte şi recompusă spre bucuria Mirelui de la insolita nuntă a Cuvintelor, mirele fiind însuşi Cuvântul.
-Infernul, Purgatoriul, Raiul sunt aşezate şi date în sema unui cuvant genial, Dante. Poeta îl caută orbecăind, ducând cu sine, ca pentru o confirmare “zeci de întrebări înflorite-acante…”
Nu pot încheia fără a sublinia emoţia ce o încerc la gândul întâlnirii cronicii mele cu autoarea acestor sonete, Cezarina Adamescu
Şi nu promit că nu voi mai dori să-mi încerc puterea cuvintelor de a escalada încă o dată “rogojina literară”.
2/19/2010 13:59:12
P.S. Din varii motive, nu mai revin acum asupra textului lăsându-vă bucuria lecturii şi a îndreptării chiar a completarii unor idei exprimate aici.Cu sinceră şi nemodificată admiraţie, a.a.
Topic: Recenzii | Comments Off on MĂCAR O ZI SĂ FIU CUIVA LUMINĂ
România mea
de Violetta Petre | 16 Martie 2010
Îmi plânge durerea pe vârfuri de munte
Când paşii mei tainici rămân pe poteci
Vădane în negru uitate şi reci
Lipsite de ramuri şi gânduri mărunte…
Păduri fără copaci, cu cioturi părăsite
în care doar inele se logodesc în vis
În cuiburi rătăcite şi goale de ursite
Unde nici ursitoare nu mai fac ce-au promis…
Mi-e dor de ţara mea cu graiul ei de dor
De doinele ce curg prin semnele străine
Ce-au invadat istoria şi dulcele izvor
Cu-atâtea răni deschise ,adipţii anodine…
Mi-e dor de macii roşii pe câmpuri aurii
Ce-mi înlesneau visarea în iarba de pe drum
De-abluţiuni în verde şi-albastru printre vii…
Şi ce noroi pulsează în colbul de pe drum !
Şi totuşi eu aştept să vină sărbători
În care să-mi sărut hotarele -advon
Pe care le-au pătat duşmani de-atâtea ori
Cu -apostazii neroade aduse de-acvilon…
Topic: Poezii | Comments Off on România mea
« AnteriorulUrmătorul »
