Politica și destinul – trompeta a sunat, sfârșitul alegerilor 2025
de Radu Botiş | 27 Mai 2025
În fiecare ciclu electoral, cetățenii sunt puși în fața unei responsabilități majore: aceea de a-și alege conducătorii. Alegerile din 2025 au fost mai mult decât un simplu exercițiu democratic – ele au reprezentat o înfruntare între speranță și dezamăgire, între trecutul apăsător și promisiunea unui viitor incert. Pe fundalul unei societăți marcate de crize succesive, a sunat din nou „trompeta” schimbării. Dar se ridică o întrebare esențială: cât de mult este destinul nostru, ca indivizi și ca națiune, influențat de deciziile politice?
În primul rând, politica modelează cadrul în care ne trăim viețile. Deciziile luate de lideri influențează educația, sănătatea, economia, mediul în care ne dezvoltăm. De exemplu, alegerea unei guvernări competente sau, dimpotrivă, a uneia corupte poate determina dacă un tânăr va avea șansa la o carieră în țară sau va fi forțat să plece în străinătate. Alegerile din 2025 au adus în prim-plan teme precum digitalizarea administrației, combaterea inegalității și reforma justiției – aspecte cu impact direct asupra destinului fiecărui cetățean.
Pe de altă parte, destinul nu este o noțiune pasivă. Oamenii nu sunt simple victime ale deciziilor politice; dimpotrivă, ei au puterea – și datoria – de a-și influența propriul destin prin implicare civică. A nu merge la vot, a nu te informa, a nu trage la răspundere conducerea înseamnă, de fapt, a abdica de la propriul destin. Trompeta care anunță sfârșitul alegerilor nu este un sunet al liniștii, ci un semnal de alarmă: acum urmează consecințele. Indiferența politică este, în sine, o formă de resemnare în fața destinului.
Totuși, nu trebuie să cădem în iluzia că politica este o forță atotputernică. Istoria ne arată că popoarele și indivizii pot învinge regimuri abuzive și pot modela istoria. Chiar dacă rezultatul alegerilor din 2025 nu a corespuns așteptărilor tuturor, societatea civilă, presa liberă, protestul pașnic și solidaritatea socială rămân unelte ale destinului nostru colectiv. Trompeta a sunat, dar ecoul său depinde de noi.
Politica și destinul nu sunt concepte separate, ci interconectate profund. Prin politică, ne desenăm contururile destinului. Recentele alegeri ne-au oferit o nouă filă în cartea istoriei. Rămâne de văzut dacă vom scrie acolo un capitol al renașterii sau al rătăcirii. Ceea ce este sigur e că fiecare dintre noi are un rol în această poveste. Iar când trompeta sună din nou, trebuie să fim pregătiți – nu doar să alegem, ci să acționăm.
Topic: Diverse | Comments Off on Politica și destinul – trompeta a sunat, sfârșitul alegerilor 2025
Nevoia de confirmare…
de admin | 19 Mai 2025
Lidia VIANU
Voi începe prin a mulțumi tuturor celor care au trimis un eseu pentru această Antologie a Criticii de Întâmpinare — prima în România, din câte știu eu.
De la bun început am încercat să mă înțeleg eu pe mine: de ce ideea unei astfel de cărți? Ce urmărește ea? Ar trebui să fac din ea o carte bilingvă, adică să traduc tot în limba engleză? Este oare îngăduit să fac o ierarhizare? Unde duce drumul acesta migălos și confuz, pentru început?
Nu se pune problema de ierarhizare, de comparație, sau de traducere. Mi–am dat seama în vreme ce citeam volumul întreg, după ce am pus textele cap la cap și am redactat. Înainte de toate, m–am bucurat că avem atâția filologi generoși, într–o vreme când ne sufocă limbajul studiilor culturale. Mai rău de atât nici că se putea face literaturii — să ucidem plăcerea lecturii, înlocuind–o cu fandoseli de toate felurile, mai puțin dorința de a citi.
Concluzia mea a fost aceasta: vreau să pun la dispoziția masteranzilor mei [care se specializează în traducere literară] un model: cum să scrie despre o carte [uneori cum să nu scrie, și am inclus această categorie cu bună știință].
Poate mă înșel, poate nu mai sunt în pas cu tânăra generație, dar, pentru mine, literatura contemporană are nevoie să fie prezentată și lăudată. Îmi dau seama că nu se mai citește la fel de mult ca în secolul XX. Am, pe de altă parte, convingerea că BUCURIA LECTURII nu poate să moară.
Un manual care arată câtă bucurie aduce o carte criticului–cititor mi s–a părut calea cea mai eficientă. Scriitorul lansează o carte. Dacă ea este citită, scriitorul va continua să scrie, iar cititorii vor afla, dintr–o cronică sau alta, despre cartea în chestiune. Cu un pic de noroc, se vor apuca să o și citească.
I–am spus prietenei mele de o viață, Monica Pillat, cu maximă onestitate, atunci când mi–a scris că i–a plăcut cartea mea cea mai recentă:
„Știu că tu mă crezi dacă îți spun că nu am deloc încredere în ceea ce scriu eu..”
Replica ei a luminat peisajul definitiv:
„Ai, ca noi toți, nevoie de o confirmare, pe care eu sunt fericită să
ți–o dau din toată inima.”
Exact acest lucru îmi doresc să îl fac și eu cu toți cei incluși în aceste pagini. Le dau de știre că cineva îi vede, îi citește și se apropie de sufletul lor cu emoție.
P.S. Avem bucuria de a publica aici și un eseu minunat despre întâlnirea lui Gheorghe Grigurcu cu Lucian Blaga. Nu pot să nu îi mulțmesc încă o dată. Ce lucru extraordinar, să găsești un critic literar atât de profund, atât de sensibil și atât de modest, cu toate că valoarea lui este inegalabilă.
Topic: Diverse | Comments Off on Nevoia de confirmare…
A V-a ediție a concursului „Ființă Sfântă, Mama”
de admin | 8 Aprilie 2025
ADVU sărbătorește valorile și poezia: A
V-a ediție a concursului „Ființă Sfântă, Mama” și un volum aniversar în pregătire
Topic: Diverse | Comments Off on A V-a ediție a concursului „Ființă Sfântă, Mama”
„Tricoul cu Eminescu” de Răzvan Ducan
de Radu Botiş | 2 Aprilie 2025
Răzvan Ducan este un poet care se distinge printr-o abordare singulară, în care lirismul se împletește cu reflecția socială, iar angajamentul său față de poezie și față de moștenirea culturală românească este o constantă. Volumul ”Tricoul cu Eminescu” nu este doar o colecție de poezii, ci un manifest poetic, un exercițiu de admirație pentru Mihai Eminescu, un protest subtil împotriva superficialității lumii contemporane și o meditație asupra rolului poetului în societate.
Cartea este structurată într-o manieră care evidențiază diferite unghiuri din care își contemplă idolul literar. Ea este alcătuită din poezii ce variază ca tonalitate, de la elegii până la satire și reflecții ironice asupra condiției artistului. Tema centrală este legătura sa spirituală cu Eminescu, transpusă în imagini poetice originale. Volumul poate fi împărțit în mai multe segmente tematice:
Eminescu, figură mitică și inspirație poetică
Autorul își construiește un Eminescu viu, prezent în viața sa zilnică, fie sub forma unui bust într-un oraș provincial, fie ca un simbol purtat pe piept, imprimat pe un tricou. Poezia ”Tricoul cu Eminescu” este definitorie pentru această viziune, în care prezența poetului nu este doar o declarație estetică, ci o formă de apartenență la un ideal:
”Sunt un tânăr bătrân ce umblă vara,
Cu poza lui Eminescu pe tricou,
Pentru că în adâncul poeziei sale am privit,
Și nu mi-a revenit privirea ecou”.
Eminescu nu este doar un simbol cultural, ci un reper moral și estetic, o măsură a valorii autentice într-o lume care tinde să-și uite rădăcinile.
Dialogul cu Eminescu și locurile sale
Mai multe poezii din volum sunt construite sub forma unor dialoguri metaforice între Ducan și Eminescu. În ”Umbra lui Eminescu”, poetul își imaginează o întâlnire în parcul din Târnăveni, unde Eminescu îi legitimează prezența și scrisul:
”Cum, eu? De ce?
De ce merit mai mult ca alții, am întrebat copleșit.
Și mi-a răspuns la cald:
Pentru că vii zilnic, ca după pâine, la statuia mea,
Să mă întrebi de înalt”.
Astfel, poetul contemporan caută în Eminescu o validare, dar și o complicitate spirituală. În poezii precum ”Cufărul lui Eminescu” și ”La Viena, vreau să stau în cameră cu Eminescu”, autorul urmărește urmele fizice ale poetului, vizitând locurile unde acesta a trăit, pentru a se apropia mai mult de esența sa. El nu se limitează la o simplă evocare admirativă, ci semnalează și degradarea respectului față de cultură. În ”Bustul lui Eminescu din oraș”, poetul denunță nepăsarea autorităților și a comunității față de memoria lui Eminescu:
”Crăpături, crăpături, în soclul statuii,
De parcă-i Zidul Plângerii de la Ierusalem.
Eu nu vorbesc cu pereții, precum evreii,
Plângerea mea e sub formă de poem”.
Acest tip de poezie angajată transformă volumul într-o operă cu accente de protest cultural.
Reflecții asupra poeziei și destinului poetului
Un segment important al volumului este dedicat poeziei în sine, atât ca act de creație, cât și ca formă de existență. În poezia ”Am mai spus-o!” din capitolul ”Ce-mi doresc eu mie, dulce Poezie”, poetul își pune problema supraviețuirii artei într-o lume tot mai indiferentă:
”Am mai spus-o!
Singura soluție să-mi salvez poezia
Este s-o injectez în pulpa unui virus,
Ca apoi din pandemie în pandemie,
Aceasta să sară pârleazul
Unui niciunde și nicicum în desfășurare”.
În poezia ”Tiraje într-un singur exemplar”, reflectează asupra declinului interesului pentru lectură:
”Pe zi ce trece scad tirajele la cărți,
Și nepăsarea lumii parcă le provoacă.
Cititul lor a devenit ca oina la noi,
Sport național, pe care nimeni nu-l joacă”.
Ironia amară este un element recurent în aceste poezii, poetul fiind conștient că literatura riscă să devină o relicvă a trecutului.
Originalitatea volumului
”Tricoul cu Eminescu” este un volum original prin modul în care reinterpretează figura lui Eminescu într-un context contemporan. Ducan nu se limitează la o simplă glorificare, ci îl integrează activ în viața sa, ca un mentor și un partener de dialog poetic.
Cartea a apărut anul acesta, 2025, la Editura Vatra Veche din Târgu Mureș, și beneficiază de girul domnului Nicolae Băciuț printr-un amplu cuvânt introductiv, intitulat ”Poezia, ca act de identitate”. În finalul cărții sunt incluse repere bio-bibliografice ale autorului, poet și patriot prin excelență.
Topic: Diverse | Comments Off on „Tricoul cu Eminescu” de Răzvan Ducan
« AnteriorulUrmătorul »
