Maria Mânzală:Să privim cu smerenie
de admin | 22 Octombrie 2014
Deşi minunile dumnezeieşti sunt greu de redat în cuvinte, autoarea Ioana Stuparu reuşeşte, în cartea „Viziune şi credinţă”, Editura Semne, 2014, tot printr-o minune, să prezinte câteva dintre minunile ivite pe cărarea destinului său. Trăieşte intens fiecare clipă de intimitate cu Dumnezeu, simţind că se află într-o continuă vrajă. „Scrie cu atenţie, cu smerenie chiar, să nu adauge ceva ca nu cumva să semene a fală”. Existenţa sa este presărată cu momente de vibraţii astrale, vibraţii ale comunicării speciale pe care autoarea le numeşte simplu „vise” ce vor fi scrise pe fila de început a dosarului cu titlul „Clipa de Lumină”. Autoarea citeşte în caietul îngălbenit de trecerea vremii rândurile de culoare albastru-închis scrise citeţ şi cu formă frumos rotunjită, ajutată de o „luminiţă rotundă” trimisă de cineva, care se aşterne peste cuvinte şi care se mişcă o dată cu privirea pe deasupra lor. Printr-o descriere bazată pe detalieri cromatice, Casa din Cer devine o imagine absolut cosmică, de o savoare aparte care picură în suflet o „linişte necuprinsă şi eternă”. „Balconul este de formă pătrată şi mare, coloanele au de-a lungul şănţuleţe făcute cu tencuială şi sunt de culoare verde spre argintiu. Bărbaţii din balcon stau în picioare, nemişcaţi ca nişte statui şi privesc zarea…, vârsta li se cunoaşte după cât le este părul de încărunţit. După feţe nu-ţi poţi da seama. Feţele lor sunt senine şi fără riduri. Croiala veşmintelor este dreaptă, cu mâneci largi şi simple. Sunt formate din bucăţi dreptunghiulare, încheiate între ele. Culoarea veşmintelor este verde, iar pe la cusăturile care au îmbinat bucăţile dreptunghiulare de la umăr, de la gât, au brodate şiruri de culoare maron. Căluţul cel negru ţopăie trufaş pe liniile rombului…, străbate ţopăind toate laturile rombului, fără să-i scape nici o bucăţică”. Cu măiestrie se face trecerea graduală de la laturile rombului care încep să sclipească orbitor, la flăcările argintii care se înalţă din ce în ce mai sus, în care este prins căluţul cel negru, care se agită şi sare întruna transformându-se şi el din cârlan de o frumuseţe cum nu s-a mai văzut într-un cal în toată firea. Asemenea cailor năzdrăvani din basme, Căluţul cel negru care se zbate în mijlocul flăcărilor, scoate un neghezat puternic, încât pare că se zguduie totul. Din flăcările care se înalţă şi sclipesc orbitor, căluţul cel negru ţâşneşte şi pleacă în zbor către pământ. În „Cărarea destinului”, autoarea subliniază că trebuie să scrie ca să nu uite, despre minunile cu care îi mângâia Dumnezeu sufletul. Revelaţiile continuă, pe cer vede „pământul plutind încet, forma nu e rotundă, ci puţin alungită, iar din spatele lui par a se zări nişte colţuri… Trei parcă!”. Cu precizia unui cunoscător al spaţiului cosmic, autoarea redă ca într-un spectacol de magie Pământul care se află în situaţia de a se îndepărta de liniile luminoase. Totul se petrece cu o viteză nemaipomenit de mare. Pământul a rămas singur, fără susţinerea liniilor luminoase. Totul încremeneşte. „Văd, că trebuie să văd”. „Un bărbat tânăr, cu pletele până la umăr, care stă întins pe liniile luminoase, cu repeziciune prinde Pământul, îl ţine sub trupul lui, apoi sub capul lui. Ţine capul pe Pământ ca pe o pernă, iar trupul este aşezat pe cele două linii luminoase”. Minunile continuă. Văd că trebuie să văd este lait-motivul care ne informează că autoarea ştie foarte bine că nu doar corpurile noastre fizice sau nivelele noastre de inteligenţă evoluează ci, şi sufletele noastre evoluează de-a lungul vieţii. Să-ţi accesezi codul înseamnă să intri în legătură cu înţelepciunea ta esenţială, recunoscându-ţi adevăratul sine. Este pătrunderea în existenţa ta sipituală cea mai profundă. A-ţi accesa codul înseamnă să-ţi găseşti adevărata identitate. Autoarea reuşeşte, conştientă fiind de calea liberă pe care o are spre propriul sine, să convingă cititorii că viaţa omului este un şuvoi de evenimente dintre cele mai diverse atât ca valoare, cât şi ca dimensiune. „Omul se poate bucura cu aceeaşi intensitate, atât la vederea unui fir de iarbă, cât şi la vederea unei raze de soare, poate iubi în aceeaşi măsură atât cerul cât şi o boabă de nisip”. Cu smerenie, autoarea se întreabă simplu şi puţin nedumerită „O fi crezut că am eu un cuvânt de spus, către Dumnezeu”?
Da, „harul divin şi adevărul prin Iisus a venit”, pentru că, „de poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”.
Maria Mânzală
Topic: Recenzii | Comments Off on Maria Mânzală:Să privim cu smerenie
PLÂNG COPACII FRUNZĂ DUPĂ FRUNZĂ
de Adrian Botez | 18 Octombrie 2014
plâng copacii frunză după frunză
îngeri plâng – cu mâinile uscate:
sunt ţărani din ceruri – cu dreptate
nu ştiu mâinile muncite un’ s-ascunză!
dinspre cer – lumină-i de tăcere:
s-au spălat de noi pilaţii din văzduh
şi plutim între durere şi părere
…colo-n rai mai scoate capul câte-un duh
acest bocet s-a făcut pădure
păsările tac şi-ncep s-asculte:
din pământ spre cer sunt dureri multe
minunând oceanele azure…
…a muri este-un alint de beizadè
care-i spune vieţii ce frumoasă e!
***
ELEGIA FRUNZEI
unde vă duceţi voi frunzelor
cumplit istovitelor jertfitelor – acum în urmă
răstignitelor pe masa de sub
troiţa răscrucii-amurginde – după ce aţi făcut
veşnic datornică – orbitoare
lumină pe negrul pământ?
muncite arterele voastre de frunze (altădată
umflate – zvâcnind
toate – de nebuneştile pulsuri ale
nevăzutului) – uscate acum
artere – acum resemnat
înlemnite artere: prin aceste
artere-altădat’ se zbuciumau
veştile fântânilor şi
mările cerului – o – minunatele – verzi-chinuitele voastre
artere – ca în zbor a trecut prin ele – cândva
toată vlaga ploilor logostelelor şi-a
cuminte-pământului – toată
lumina soarelui
lunii – a oceanicei
Ulalume – şi a
tot mai adâncitelor în constelaţii
mume
pentru fiecare frunză căzută la datorie (din solemn
Copacul Vieţii şi Morţii şi a
Muncii căzută) – ar trebui – în semn de
pioasă-amintire – ocrotirea mormântului câte unei
stele anume – fără de icoană-n atlase-astronomice ori
agonic nume
noapte bună – frunză bravă
noapte bună – îndârjit lucrătoare – luptătoare fanatică în Armia
Copacului Sfânt – din care
cad nopţile toate: pe
măsură ce cad – apoi toate-mpreună
heruvice nopţile se
proptesc de cer – temeinic – cu umbritele aripi – şi
desfac – astfel – pentru noimă-lumină şi
vizionară stupină – petalele
Noii Dumnezeieşti
Înziliri
***
SE APROPIE
a trecut anotimpul
descompunerii promiscue – fojgăitoare întru
întunericuri pestilenţiale: se
apropie – se face simţit – deja
anotimpul recompunerii miraculoase – întru
perfecţiunea cristalizării divine – fulgerare: cristalizarea
rece – străluminată sever de
hiperboreele revelaţii
***
Adrian Botez
Topic: Poezii | Comments Off on PLÂNG COPACII FRUNZĂ DUPĂ FRUNZĂ
MONOCROMATICĂ
de Elena Trifan | 14 Octombrie 2014
Ochiul stă să nu adoarmă
Printre sfere strălucind,
În culori de alb şi soare
Şi-n albastru vieţuind.
Sferele se luminează
Pe un cer albastru pur,
Reflectând lumina lunii
Pân’ la marea de azur.
Cercurile se afundă
În vârtej de-albastru pur,
Sorbind raza de lumină
Răsărită din azur.
Geana cerului coboară
Peste ochiul de azur,
Silueta se-nfăşoară
În albastrul cel mai pur.
Gândurile se adapă
Din al cerului azur,
Marea vieţii se-nfioară
De albastrul dimprejur.
FUZIUNE COSMICĂ
Să mă cufund în lumea siderală
Şi-n plopul cel de soare plin,
Să mă cufund în aurora boreală
Şi-n gândurile cerului senin.
Să-mi spânzur frica de urât,
Să mă cufund în Trupul Sfânt.
Să-mi caut dorul de la soare
Şi ticăitul lumii în izvoare.
Să fiu mereu de soare mai aproape,
Să scriu de luna despuiată de păcate,
Să mă cufund în marea cerului senină,
Să gust din taina dătătoare de lumină.
Să fiu a stelelor surată,
Să mângâi ceru-n plină noapte.
Şi-n ochiul cel albastru şi senin
Să sorb lumina scrisă-n galaxii.
Să izvorăsc din stelele fecioare
Să mă hrănesc cu-albastru de cicoare,
Să fiu lumină surâzândă,
Pe marea vieţii să aduc izbândă.
Elena Trifan
Topic: Poezii | Comments Off on MONOCROMATICĂ
Concurs Literar
de admin | 10 Octombrie 2014
Gruparea Literar-Umoristică „PĂSTOREL” Iaşi lansează concursul anual de literatură umoristică prin corespondenţă „Al.O. Teodoreanu”, seria nouă. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: epigramă şi poezie umoristică. Se vor trimite câte 5 (cinci) epigrame sau, după caz, 2 (două) poezii, la ambele secţiuni, tema impusă fiind FĂRĂ TEMĂ. (Regăsirea acestei sintagme – FĂRĂ TEMĂ- în textul trimis ar putea fi un câştig). Premiile, în cuantum de 300-200-100 lei, vor fi acordate de pizzeria LA BOMBA, din Gura Humorului, reprezentată de dl. Sorin Poclitaru. Lucrările vor fi trimise în sistem motto, pe adresa: Gruparea Literar-Umoristică PĂSTOREL –Iaşi, Galeriile Anticariat D.I. Grumăzescu, Strada Lăpuşneanu, Nr. 24, Iaşi, până la data de 15 noiembrie 2014. Un juriu competent va desemna premianţii, care vor primi diplomele si premiile prin poştă.
Umoriştii ieşeni nu vor putea participa la concurs.
Topic: Diverse | Comments Off on Concurs Literar
« AnteriorulUrmătorul »
