A murit jurnalistul şi scriitorul Corneliu Leu
de Radu Botiş | 10 Iunie 2015
Corneliu Leu , jurnalist, realizator radio tv, scriitor, s-a stins marţi din viaţă, la Bucureşti, in vârstă de 83 de ani.
Corneliu Leu şi-a dedicat întreaga viaţă jurnalismului românesc, în radio şi televiziune, a infiinţat studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii, a infiinţat Radio Vacanţa, a iniţiat o serie de fundaţii şi asociaţii pentru dezvoltarea spiritualităţii româneşti, a înfiinţat Editura Eminescu, a militat pentru declararea Zilei Limbii Române, a scris, începând cu anul 1950, numeroase volume de proză, s-a dovedit neobosit în toate demersurile sale dedicate promovării culturii române.
Dumnezeu să-l odihnească !
Cu 24 de ore înainte ca inima să-şi oprească bătăile, Corneliu Leu a trimis spre publicare, ultimul său articol.
Corneliu LEU
SIMILITUDINI, SINCRONISME
sau sinarhia acelorași năravuri?
Sinarhia românească este un dat politic impus prin blestemul (-atul pact) numit „Ribbentrop-Molotov”. Artificialitatea lui este argumentată nu numai prin aceleași valori și virtuți naționale sub semnul cărora ne simțim uniți ci, de multe ori, și de același năravuri. Așa că, luminoase sau umbrite, laudative sau degradante, de glorie sau de rușine, atâta vreme cât ele demonstrează identitatea, similitudinile trebuie înregistrate cu grijă. Încurajatoare sau întristătoare în privința destinului unic, ele sunt argumente în privința românismului, așa cum îl analiza realist Constantin Rădulescu Motru: fără edulcorări patriotarde și fără nici o agresivitate la adresa altora, fără tendințe expansioniste ci tocmai ca o circumscriere a locului meritat și istoric și geografic dar și psihologic de un popor. Însă, când aceste similitudini se întăresc printr-o desfășurare sincronică, ele devin de-a dreptul temeiuri la dosarul nostru național.
Pentru că, întreb eu, chiar sfidând în virtutea știrilor dintr-o singură zi: cine și-ar mai permite să nege unitatea noastră de structură națională cu cei din Basarabia când, la toate argumentele istorice, etnografice, culturale, optul lui cireșar ne mai aduce astăzi două, în legătură cu oamenii care ocupă cel mai înalt loc în administrația guvernamentală la București și Chișinău: Unul în similitudinea de falsuri la diplomele de studii, iar altul în sincronismul cu care din mai multe cercuri ale puterii li se cere pedepsirea și eliminarea.
Pripit acest gest al adversarilor, spun eu. Sfătuindu-i să se gândească la folosul unor argumente precum cele de mai sus. Pentru că, dacă îi schimbăm sau nu-i schimbăm, din punct de vedere economic progresul țărișoarelor noastre tot un drac va fi; așa că mai bine ne-am prevala de o a treia similitudine folositoare la dosarul demonstrării structurii noastre naționale unice: Faptul că ambii premieri conduc cabinete falimentare pentru țară.
Un singur detaliu al acestei afaceri, mă pune și pe mine în „embarras de choix”: Deosebirea lor de dialog cu președinții celor două Republici. Pentru că, în vreme ce la București Președintele îi cere demisia Premierului ajuns la Parchet, iar acesta amenință cu Marea Adunare a Parlamentului, la Chișinău Premierul îl amenință pe Președinte că-și dă demisia și face gaură-n Parlament, dacă acela nu anihilează Parchetul.
Aici, lucrurile cumva se-ncurcă și, oricât de aproape de inimă mi-ar fi ideea de demonstrare a unității și unicității românești, nu mai știu ce să zic. Mă tem că acea mare similitudine prin care se manifestă curvăsăria politică la noi, la Gurile Dunării, ar putea manipula lucrurile până la confuzie, în așa fel ca: la București Președintele să fie amenințat cu demisia, iar la Chișinău să i se ceară Premierului să și-o dea!
Ce ziceți, frați români?…
Așa, o părere gretuită, ca-ntr-o discuție de cafenea… Că, de destinul nostru, în nici un caz nu poate fi vorba. El fiindu-ne, oricum am lua lucrurile, comun, în materie de politicieni cu calități false, bazate nu numai pe dilome false care este o similitudine; bazate însă și pe escroaca lor cramponare pe putere, care este un sincronism.
Cât despre sinarhie, care în epoci trecute consemna guvernarea simultană a mai multor căpetenii ce conduc fiecare câte o parte a unui stat, nici vorbă: Fiindcă de la aventurieri de-alde ăștia, numai de adevărată guvernare nu te poți aștepta.
Sursa:UZP
Topic: Diverse | 1 Comentariu »
TRIBUNA SCRIITORILOR FĂRĂ PREJUDECĂŢI
de Elena Trifan | 8 Iunie 2015
TRIBUNA SCRIITORILOR FĂRĂ PREJUDECĂŢI, EDIŢIA A III-A, MAI 2015, BUCUREŞTI
Pe data de 30 mai 2015 a avut loc cea de-a treia ediţie a „Tribunei scriitorilor fără prejudecăţi” organizată de Cenaclul literar „Amurg sentimental”, coordonator scriitorul şi mentorul cultural Ion Machidon.
Activitatea s-a desfăşurat în aer liber, în grădina Casei Memoriale „George şi Agatha Bacovia” din Bucureşti, într-o atmosferă intimă şi delicată, cvasisimbolistă, în care elementul poetic a fost însoţit de glasul armonios al flautului, de mirosul trandafirilor şi de roşul pasional al picturii, un sincretism al artelor cu care domnul Ion Machidon deja ne-a obişnuit.
Manifestarea a fost deschisă de domnul Ion Machidon care a făcut o scurtă prezentare a activităţii neîntrerupte de 20 de ani a Cenaclului, revistei, Editurii „Amurg sentimental.”
Principalul scop al întregii activităţi a domnului Ion Machidon a fost şi este promovarea nepărtinitoare a talentelor, mai ales literare.
În acest sens a creat şi „Tribuna scriitorilor fără prejudecăţi” care va ajunge până la a douăsprezecea ediţie, după care va fi urmată de „Gala scriitorilor fără prejudecăţi”.
Tribuniştii acestei ediţii au fost poeţii: Marian Simion – Voluntari, Ilfov, Cătălina Golumbeanu – membră a Cenaclului „Cocktail literar”, Bucureşti, Petcu Teodor – elev, Bucureşti, Elena Trifan – membră a Cenaclului „Atitudini”, Ploieşti.
Timp de şapte minute fiecare dintre ei a citit poezii inedite din creaţiile proprii care au fost supuse judecăţii unui juriu alcătuit din scriitorii: Alexandru Cazacu, Alex Preda, Florin Anghel Vedeanu.
Membrii juriului au făcut aprecieri, au făcut recomandări, au pus note şi au stabilit clasamente.
Poeţii care au citit versuri au primit diplome de participare şi cărţi apărute la Editura „Amurg sentimental”: Ion Machidon „O sută de poeme pentru Băneasa veşniciei mele”, „20 de poeţi, 20 de ani de <Amurg sentimental>”, antologia „Cu gândul la Macedonski.”
Profesorul Ioan V. Maftei Buhăieşti a prezentat principalele aspecte ale activităţii şi creaţiei poetului Tudor Arghezi, evidenţiind firea triumfătoare a poetului şi a recitat poezii proprii dedicate lui Tudor Arghezi.
Au mai citit din creaţiile proprii poeţii: George Militaru, Costel Ghiţă, Daniel Prallea Blaga, Corbu Ramona şi au mai făcut aprecieri asupra activităţii: Emil Iordache Noni, preşedintele Cenaclului „Lectura”, George Militaru, Costel Ghiţă, Octavia Crăciun, Elena Trifan.
Farmecul poeziei a fost sporit de cel al muzicii de diferite genuri interpretată de persoane de vârste diferite: maestrul flautului Maxim Nicolae, care a asigurat şi fundalul sonor, interpreta de muzică populară Georgeta Vasile Măsură, Ansamblul de copii al Şcolii de Muzică „Cristea Zalu” din cadrul Asociaţiei Culturale „Bucuriile Muzicii”, Bucureşti.
George Militaru a prezentat cartea „Libertatea gândului de a scrie, publicistică, interviuri, note literare, almanahuri, reviste 1990-2015”, pe care autorul însuşi, d-l Ion Machidon, o numeşte: „carte-Bibliotecă, o creastă de munte cu ferestre deschise spre viitor pe care o va descoperi cândva vreun cititor.” Scriitorul George Militaru a apreciat nu numai calitatea cărţii despre care spune că respiră eterna tinereţe a spiritului, cât şi calităţile autorului care toată viaţa a luptat cu suferinţa, reuşind să se ridice din cenuşă precum pasărea Phoenix.
Pictoriţa Ioana Badea a expus şi comentat o pictură proprie prezentând o dansatoare de flamenco, realizată în tehnică mixtă, cuţit şi pensulaţie. După cum afirmă autoarea, faldurile de culoare roşie ale rochiei reprezintă etapele vieţii care asociate cu melodia potrivită o ajută să dobândească energia vitală.
Am participat cu toţii la o activitate profundă, complexă şi originală, cu o prestanţă artistică riguros selectată, care s-a adresat deopotrivă minţii şi sufletului, oferindu-ne o percepţie sinestezică a realităţii.
Ni l-am imaginat şi ni-l imaginăm pe Bacovia fie în camera lui, fie în prag sau stând în grădină alături de aceşti exponenţii ai artei, ascultând şi receptând fiecare vers, fiecare sunet şi fiecare imagine, cu sufletul mai împăcat şi sincer emoţionat.
Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia” rămâne în urma noastră cu porţile mereu deschise pentru toţi cei dornici să îi treacă pragul fie în scop de cunoaştere, fie pentru a crea, exprima sau mediatiza.
A consemnat Elena TRIFAN
Topic: Diverse | Comments Off on TRIBUNA SCRIITORILOR FĂRĂ PREJUDECĂŢI
CONFLUENŢA ARTELOR
de Elena Trifan | 2 Iunie 2015
CONFLUENŢA ARTELOR LA CENACLUL LITERAR „AMURG SENTIMENTAL”, BUCUREŞTI
Miercuri, 29 aprilie 2015, Mediateca „George Enescu” din Bucureşti a fost gazda unui eveniment cultural inedit, organizat de Cenaclul „Amurg sentimental”, sub coordonarea scriitorului Ion Machidon.
Activitatea la care au participat scriitori, artişti plastici, interpreţi vocali, elevi, bibliotecari s-a remarcat în primul rând prin promovarea sincretică a unor creatori/interpreţi talentaţi care s-au manifestat în arta cuvântului, muzică şi pictură.
Pe fundalul luminos al expoziţiei pictoriţei Ecaterina Mihai şi-au lansat cărţile scriitorii: Iulia Pârvu „Poeziile sufletului meu”, George Militaru „Pamflete vesele şi triste”, Costea Dragne „Poeziile bunicului”.
Pictoriţa Ecaterina Mihai are o activitate foarte bogată care a fost prezentată de doctor Marian Nencescu care a considerat-o un pictor complex şi fascinant, implicat în viaţa publică şi cu deschideri foare mari de tehnici: pictură, papier-mache, tapiserie, mozaic, imprimeu textil, ceramică, decoraţiuni, icoane pe sticlă, colaj textil, măşti populare, vitralii, pictură pe sticlă. Acelaşi obiect este realizat uneori în mai multe tehnici.
Din numeroasele realizări ale Ecaterinei Mihai au fost evidenţiate cele mai reprezentative: membru al UAP, preşedinte Departament, Strategie, Comunicare, Parteneriat UAP cu instituţiile statului şi Administraţia Publică Locală, membru al Cenaclului de Arte Plastice „I.D.Negulici,” Câmpulung, custode al Galeriei de Artă „Cora Alexandriei”, sectorul 2, Bucureşti, numărul mare de expoziţii din ţară şi din străinătate, participarea la un număr de 34 de tabere de pictură dintre care 21 organizate de ea însăşi, peste 100 de numere de revistă ilustrate, peste 50 de coperte de carte, călătorii de studii etc.
Picturile Ecaterinei Mihai s-au bucurat de aprecierea tuturor celor prezenţi din ale căror păreri vom reproduce în continuare: „Picturile parcă nu sunt făcute de o mână omenească, ci de o pană de înger.” (Iulia Pârvu); „paleta de culori este imensă, sursa de inspiraţie foarte vastă de la cer la valurile mării” (Cleopatra Luca); „a avut o evoluţie fantastică, de la ea ai de învăţat corectitudinea, profesionalismul” (Sava Regăţeanu); „o mare iubitoare de natură, de istorie, are foarte multe clădiri vechi, nu face abuz de culoare” (Ion Machidon); „Pictura este o poezie, un poem, o desăvârşire fără litere, fără cuvinte, plină şi de muzică.” (Florin Anghel Vedeanu); „Picturile fac dovada unui clasicism omologat, par a aparţine dintotdeauna acestui spaţiu, nimic nu e strident, degajă energii pozitive, optimism.” (Daniel Prallea Blaga); „Picturile sunt o adevărată feerie. Tablourile sunt la înălţime nu numai ca loc în expoziţie, ci şi ca realizare artistică.” (Dana Gheorghe); „O pictură vorbitoare, în care sufletul vieţii se scaldă în culori luminoase şi discrete, reuşind să învingă patina timpului. În general, iarna nu îmi place, dar tabloul de iarnă al Ecaterinei Mihai mă face să o îndrăgesc, deoarece transmite căldură şi lumină.” (Elena Trifan)
Scriitoarea Iulia Pârvu afirmă că se simte fericită că a ajuns aici, şi-a prezentat propriul volum „Poeziile sufletului meu”. Acesta este alcătuit din două părţi. Prima parte este dedicată omului care ţine la satul lui, casa lui, bisericile lui, în partea a doua sunt incluse poeziile copilăriei, autoarea însăşi, în calitate de dascăl, timp de 45 de ani fiind un slujitor al copiilor pe care i-a iubit şi respectat. Pe un ton convingător, duios sau solemn a recitat din propriile creaţii.
Ion Machidon, Cleopatra Luca, Florin Anghel Vedeanu au apreciat sensibilitatea autoarei, dragostea ei pentru lumea copilăriei în al cărei suflet a reuşit să pătrundă, latura patriotică a creaţiei, definirea patriei prin elementele naţionale durabile.
George Militaru, profesor de limba română şi scriitor, şi-a prezentat volumul în proză „Pamflete vesele şi triste” pe care îl intitulează „protest şi strigăt de revoltă” faţă de realităţile atroce pe care le trăim. Ion Machidon a evidenţiat incisivitatea cu care sunt abordate probleme ale vieţii româneşti contemporane şi inteligenţa şi spiritul de observaţie ale autorului.
Florin Anghel Vedeanu a considerat cartea o lecţie de civism, apreciind în mod deosebit răbdarea, curajul, patriotismul, obiectivitatea cu care autorul a dat la iveală avatarul poporului român.
Costea Dragne, scriitor ajuns la respectabila vârstă de 92 de ani, dezamăgit de problemele vieţii contemporane, s-a aplecat cu duioşie şi înţelegere spre lumea nevinovată a copilăriei, reuşind să lanseze acum cel de-al doilea volum al Domniei Sale : „Poeziile bunicului” care oferă o imagine originală asupra felului în care copilul receptează natura şi îşi manifestă iubirea faţă de fiinţele din jur: părinţi, bunici etc. Pe bună dreptate Dana Gheorghe îl numeşte „un creator de frumos la nivelul copilăriei.”
Au mai citit din propriile poezii şi scriitorii: Elena Trifan, Ionel Grecu, Florin Anghel Vedeanu, Daniel Prallea Blaga.
Din când în când glasul literaturii a alternat cu cel al muzicii interpretate de soliştii Sava Regăţeanu, Ioan Trifan, eleva Elena Costache, Şcoala „Tăriceni”, jud. Prahova, care în ritmuri dulci, melancolice sau cadenţate şi-au încântat auditoriul prin cântece aparţinând mai multor genuri muzicale.
Privită în ansamblul său activitatea de la Mediateca „George Enescu” s-a înscris într-un cerc luminos în care maeştri ai artei cuvântului, sunetului şi penelului au oferit din preaplinul lor sufletesc, într-o atmosferă generală de prietenie, dragoste faţă de valori, încredere în triumful artei şi al binelui indiferent de timp şi loc.
A consemnat Elena TRIFAN
Topic: Diverse | Comments Off on CONFLUENŢA ARTELOR
ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII
de Radu Botiş | 28 Mai 2015
prof. Mircea BOTIȘ,
Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Structura ,,Betania”
pr. Radu BOTIȘ
Familia, școala și alte microgrupuri sociale (strada, cartierul, grupul de prieteni), constituie medii de viață cu ponderi diferite de influențare asupra copilului. Comportamentul acestuia nu poate fi înțeles, decât totalizând ansamblul acestor influențe.
Privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea omului, punându-și amprenta pe întreaga sa personalitate. Cea dintâi școală a omului a fost și rămâne familia. Familia este considerată colectivitatea socială cea mai potrivită pentru formarea omului, deoarece îi oferă modelele rolurilor sociale pe care le are de îndeplinit în funcție de sex, vârstă și pregătire.
În prima copilărie, semnalăm ca fiind mai importantă relația dintre mediul familial și dezvoltarea limbajului. Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii familiei, în special mama, influențează dezvoltarea gândirii acestuia.
În perioada școlarizării, randamentul la învățătură va depinde în mare măsură de posibilitatea oferită copilului de a învăța anumite lucruri din ambianța familială și din diferitele împrejurări de viață din afara acestuia, în care va fi pus în mod conștient de părinți (petrecerea vacanțelor în medii naturale diferite, vizite la muzee, expoziții, vizionarea unor spectacole, lecturi, etc.).
Foarte importantă în formarea atitudinii față de muncă este puterea modelului pe care părintele îl oferă în această direcție. Motivația învățării depinde de atitudinea părintelui față de viitorul copilului, de pregatirea lui pentru profesiune, de orientarea lui justă în alegerea acesteia.
Actul educațional, la nivelul familiei, trebuie să-și asume răspunderea de a îmbina permanent sfera de viață socială cu procesul intenționat pedagogic. Secretul eficienței educației familiale constă tocmai în modul în care părinții realizează aceasta, adică dacă o fac conștient sau spontan. Actul educativ la nivelul familiei are marea calitate de a izvorî din contextul vieții și a se efectua în acțiunile de viață ale membrelor ei.
Socializarea copilului în familie, pregătirea lui pentru integrarea în viaţa socială se desfăşoară corelat cu procesul formării personalităţii. Condiţionarea socială a personalităţii este o teză care se impune cu rigoare axiomatică, de aceea nu insistăm asupra ei, chiar dacă nu subapreciem rolul echipamentului ereditar.
Formarea personalităţii este un proces care se continuă pe toată durata vieții, dar bazele se pun înainte ca școala și alte instituții educative să intervină în mod intenţionat în această direcție. La vârsta când copilul începe școala, el a învățat deja din cadrul familiei, din inter-relațiile membrilor ei, cum să reacționeze la unele cerințe inevitabile ale vieții în colectivitate, cum să controleze, să pună frână anumitor dorințe. Așadar, prima formă de socializare, cea mai simplă, se referă la totalitatea normelor de conduită pe care societatea le transmite noilor generații prin intermediul familiei.
În patrimoniul cultural al fiecărei civilizații, s-au acumulat nenumărate norme de viață, nenumarate valori culturale, care se transmit de la o generație la alta prin intermediul familiei. Acumulările și schimburile rapide care se produc în actuala societate nu mai pot fi transmise familiei fără ajutorul instituțiilor specializate, mai ales dacă ținem seama de faptul că, în urma solicitărilor multiple la care sunt supuși părinții, căminul rămâne foarte mult timp fără prezența lor. Cu toate acestea, până la vârsta de 6-7 ani, familia realizează destul de mult în domeniul educației. Chiar și după începerea școlarizării, nu se renunță la aportul ei, deoarece are o influență covârșitoare asupra formării copilului. Astăzi, mai mult ca oricând, familia este conștientă de posibilitățile imense ale școlii de a oferi copilului o gamă largă de roluri sociale, o experiență mult mai competentă de viață. Dezvăluirea lumii în fața minții și ochilor copilului este mai ales atribuția școlii; dar să nu uităm că primele roluri sociale copilul le învață în familie.
Punerea bazelor personalității în cadrul familiei este determinată de necesitatea psihologică fundamentală a acestei vârste de a se atașa afectiv de persoana adultă. Adultul iubit devine un model pe care copilul îl imită docil în toate manifestările lui. El va imita în acest fel toate rolurile sociale care le joacă adultul. Se știe, însă, că aceste roluri sunt structurate diferit de la individ la individ. Personalitatea se creează diferit, pe baza a ceea ce moștenește și a ceea ce experimentează din chiar primii ani de viață. Dar faptele de viață nu sunt comune tuturor membrilor societății. Trăsăturile caracteristice persoanelor dintr-o anumită comunitate socială, dintr-o anumită țară își au originea în familie; așa se explică diferențele culturale ale personalității la nivelul națiunilor.
În procesul de formare a personalității, școala continuă ceea ce a început familia, dar se poate să și răstoarne ceea ce aceasta a pus la temelie prin înlocuirea modelelor oferite de familie cu altele noi, uneori total opuse. Aceasta se întamplă atunci când, din diferite motive, familia nu constituie un mediu educativ, când anumite carențe în structura interrelațiilor ei, dar, mai ales, metodele ei de educație, o transformă într-o comunitate generatoare de climat favorabil deviațiilor comportamentale. Din fericire, sistemul educațional democratic poate corecta multe lacune ale personalității create de familie.
Pe măsură ce crește, copilul simte nevoia să iasă din cercul restrâns al familei pentru a învăța și alte deprinderi sociale de care va avea nevoie ca adult, și, mai ales, pentru a-și satisface anumite nevoi psihologice care apar odată cu vârsta. Dintre acestea, cea mai importantă este cea de experimentare a rolurilor în raport cu sexul, în cadrul unor comunități de aceași vârstă.
Din clipa în care copilul se atașează unui grup din afara familiei, controlul conduitei lui devine o problemă. Grupurile de adolescenți își creează în cadrul lor coduri de valori și norme de conduită proprii, în majoritatea cazurilor diferite de cele ale familiilor din care provin, ceea ce duce la conflictul dintre familie și adolescent. În societatea contemporană, acest conflict este agravat de faptul că, datorită transformărilor rapide prin care societatea trece, se creează o mare deosebire între codul moral al părinților, format la vârsta când aceștia au fost și ei adolescenți, și cel al actualei generații. În plus, adolescentul are în societatea de astăzi foarte multe și foarte variate posibilități de a-și petrece timpul liber și, mai ales, de a se informa. Cantitatea de informație acumulată poate fi, de asemenea, o cauză a discrepanțelor dintre generații.
Dar cea mai importantă problemă de educație care se pune în procesul formării personalității la această vârstă este cea a autorității. O personalitate bine orientată, normal educată, este capabilă să-i asculte pe cei cu autoritate, este capabilă să colaboreze ușor cu cei din colectivitatea socială din care fac parte, să-și asume responsabilități și să poată avea, la rândul său, autoritate. Toate aceste aspecte se învață în familie, care pentru a le obține, acționează gradat, în funcție de vârsta copilului (de exemplu, supunerea imediată pe care o pretindem unui copil de 5 ani nu o putem impune unuia de 14 ani). Dacă în perioada de cristalizare a personalității, nu există o unitate de vederi și de măsuri între familie, școală și celelalte micromedii educative; apar fisuri în sistemul educațional, care pot duce tânărul pe drumul inadaptării sociale. Concordanța și continuitatea influențelor socializatoare impun familiilor necesitatea cunoașterii științifice a specificului fiecărei perioade de vârstă și a rolului educatorului în fiecare din aceste perioade.
În majoritatea cazurilor, părinții nu știu când sfârșește și când începe o nouă perioadă în creșterea și dezvoltarea copilului, iar valorile, caracteristicile și exigențele fiecărei vârste sunt rigid înțelese, fapt care duce la conflict în cadrul familiei.
Climatul conflictual din familie împiedică procesul normal al formării personalității. În clipa în care tânărul revendică dreptul de a răspunde de propriul său viitor, familia nu trebuie să se opună. Prelungirea forțată a statutului și rolului de copil împiedică integrarea socială normală a adolescentului.
Reamintind că prima școală în care începe formarea copilului (adultul de mai târziu) este școala familiei, tatăl și mama sunt primii educatori pentru acesta. Iar dacă mediul este și creștin, cu atât mai mult; formarea va îmbrăca noi valențe din punct de vedere al caracterului pentru că omul creștin poate reprezenta omul-etalon, atât pentru biserică, cât și pentru societate, în ansamblul ei. Elevul creștin poate, prin exemplul propriu, să-și ducă această misiune ca o parte componentă a caracterului propriu, dezvoltându-și o personalitate complexă și, din acest punct de vedere, pentru că Dumnezeu care este ideea de prețuire, respect, corectitudine, intervine într-un mod cât se poate de pozitiv în evoluția oricui Îl acceptă necondiționat.
În lumea de azi, elevul creştin trebuie să ştie să fie selectiv având în permanență ca țel împlinirea binelui. Sfântul Apostol Pavel îi spune lui Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale“ (I Timotei 4, 12) ceea ce ar trebui să impună înainte de toate, ,,propriul exemplu”. Sigur, dificultăţile sunt inerente, dar acelaşi cuvânt din cartea de căpătâi a omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură, aduce asigurarea neândoielnică: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33).
Frumuseţea caracterului creştin depinde clar de ceea ce semănăm în inima noastră; dacă semănăm respect şi tot ce înseamnă buna conduită pentru o cauză nobila, supremă, sfântă, atunci caracterul nostru se va dezvolta cu siguranţă cu asemenea trăsături. Dimpotrivă, dacă semănăm negativism şi tot ce implică neconcordanţă cu principiile creştine, în multiplele sale forme, caracterul va cunoaşte o dezvoltare cu asemenea trăsături, umbrind chipul lui Hristos: ,,Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. … Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească …; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţă veşnică” (Galateni 6,7-8).
Aplicând asemenea valori, având ca model demn de urmat modelul Mântuitorului şi totodată punerea la îndemâna elevilor, în cadrul şcolii a unor cunoştinţe teologice, istorie a religiilor, ca şi funcţie informativă, dar şi de transpunere în fapte, ca funcţie formativă, convinşi fiind că o societate dăinuieşte în timp prin valoarea credinţei, devenim şi împlinitori ai Cuvintelor Lui: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”, (Matei 19, 14).
Topic: Descrieri | Comments Off on ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII
« AnteriorulUrmătorul »
