« Recomandări psihopedagogice privind virusul SARS COV2 | Principal | ASPECTE PEDAGOGICE ȘI CATEHETICE ÎN LUCRAREA DE MÂNTUIRE A DOMNULUI IISUS HRISTOS »
IISUS HRISTOS – PEDAGOGUL ŞI MODELATORUL FIINŢEI UMANE
de admin | Aprilie 6, 2021
Prof.Sorina Botiş
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să restaureze pe omul cel căzut şi să-l îndumnezeiască după har. Activitatea publică pe care a desfăşurat-o, mai bine de trei ani, Fiul lui Dumnezeu, a fost suficientă pentru a desăvârşi Revelaţia. Pentru ca oamenii să poată deveni propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, o condiţie indispensabilă era ca ei să trăiască într-un contact permanent şi cât mai intim cu Învăţătorul, astfel, Domnul îşi alege ucenici, pe care îi formează.
Domnul nostru Iisus Hristos şi-a desfăşurat activitatea de învăţător pe două planuri importante: El învaţă mulţimile, dar îşi alege doisprezece ucenici, apoi şaptezeci, pe care îi învaţă, în mod special, cu mai multă atenţie şi sistematic[1].
Simplitatea celor mai apropiaţi ucenici ai Domnului nu implică lipsă de cele trebuitoare vieţii trupeşti, nici lipsa aptitudinilor spirituale, necesare pentru a ajunge la o înaltă viaţă duhovnicească şi, cu atât mai puţin, ignoranţă. Simplitatea lor era smerenia, bună credinţă şi mai ales puritatea sufletească, adică tocmai terenul cal mai prielnic în care putea fi semănată şi putea să dea roadă bogată o învăţătură divină.
Apostolii au urmat, în preajma lui Iisus Hristos, cea mai înaltă şcoală duhovnicească, o şcoală divină, faţă de care renumitele Facultăţi de Teologie din lume şi învăţătura pe care acestea o mijlocesc, rămân doar umbre şi încercări palide de imitare. Întreita slujire pe care o are de îndeplinit preotul în lume nu se poate împărţi, ea fiind una, aşa cum a fost şi la Marele Arhiereu. Iniţierea în această demnitate învăţătorească necesită un timp mai îndelungat, iar, pe de altă parte, misiunea învăţătorească precede în timp atât împlinirea sarcinii de cârmuire duhovnicească, cât şi exercitarea sacerdoţiului. Apostolii se folosesc în primul rând de predică, pentru a lumina mintea, a mişca inima şi a îndupleca voia ascultătorilor, pentru ca aceştia să urmeze şi să realizeze în viaţa lor adevărul creştin[2].
Chemarea Sfinţilor Apostoli la propovăduire
Domnul Iisus Hristos, aflat la malurile Iordanului, rosteşte o invitare către doi dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, către Andrei şi Ioan, rostind cuvinte simple: „Veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 39). Mântuitorul îi chemă pe viitorii Săi Apostoli să meargă cu El şi să se convingă, din cele ce vor vedea, că El este adevăratul Mesia. Mijloacele prin care le va forma sufletele nu se reduceau numai la aceea că-i va deprinde cu arta elocvenţei sacre, ci totodată, El va sluji ca model pentru viaţa lor de viitori continuatori ai cuvântului şi de ziditori ai Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Modul în care Domnul a chemat pe ucenici ca să-L urmeze, nu apare nicidecum ca o silire[3].
După ce vindecă, pe fiul demnitarului din Capernaum, Mântuitorul lasă pe Sfinţii Apostoli să se înapoieze la treburile lor, pentru ca germenele credinţei să se dezvolte în ei. Mântuitorul foloseşte cuvinte simple atunci când cheamă la Apostolat pe vameşul Levi: „Vino după Mine” (Matei 9, 9). Chemarea Apostolului Matei este poate cea mai semnificativă, căci, dacă ceilalţi ucenici s-ar fi putut înapoia oricând la ocupaţiile lor, Matei n-ar mai fi avut posibilitatea să revină niciodată la vamă.
Alegerea celor doisprezece, pe care i-a numit Apostoli (Luca 6, 13), are şi o semnificaţie simbolică grăitoare. Sfinţii Apostoli deveneau părinţii sufleteşti ai poporului ales, aşa după cum cei doisprezece patriarhi ai Vechiului Testament au fost părinţii trupeşti ai seminţiilor lui Israel[4].
Fiul lui Dumnezeu a ales deci (Ioan 15, 16) pe aceia pe care i-a dat Tatăl (Ioan 17, 9). Unsprezece dintre cei pe care Domnul i-a socotit vrednici de slujirea Evangheliei, în afară de Iuda Iscarioteanul, erau galileeni, deci originari din ţinuturile îndepărtate de Ierusalimul în care se formau tot felul de gândiri viclene şi de practici străine sau chiar contrare Legii. Petru şi Andrei, fiii lui Iona şi Iacob, şi Ioan, fiii lui Zevedei erau pescari. Andrei şi Ioan erau ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, şi, prin urmare, au fost deprinşi, în preajma ultimului mare profet al Vechiului Testament, la pocăinţă şi deprinşi, de asemenea, cu ideea apropiatei veniri a lui Mesia. Filip, al cărui nume ne descoperă poate obârşia sa elină şi Matei, ca vameş, au cunoscut, limba greacă (Ioan 12, 20-21).
De la Petru, cel mai vârstnic dintre Apostoli, şi până la tânărul Ioan, Sfinţii Apostoli, deşi prinşi de unele defecte şi prejudecăţi caracteristice vremii lor, aveau totuşi acea curăţie a inimii şi naivitatea sfântă a sufletelor nepătate, precum şi dorinţa vie de a afla pe Mesia cel proorocit de Scriptură şi de a-I urma Lui. Pe aceşti apostoli, i-a ales Mântuitorul ca să facă din ei, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, o privelişte pentru lume, pentru îngeri şi pentru omenire (I Corinteni 4, 9), sfinţi şi stâlpi pe care avea să se sprijine Biserica Lui[5].
[1] Petru Rezuş, op. cit., p. 6.
[2] Ibidem, p. 10.
[3] Mihail Gabriel Popescu, Mântuitorul ca învăţător al Sfinţilor Apostoli, în „Studii Teologice”, nr. 1-2, 1962, p. 28.
[4] Ibidem, p. 30.
[5] Origen, op. cit., p. 184.
Topice: Diverse | Comments Off on IISUS HRISTOS – PEDAGOGUL ŞI MODELATORUL FIINŢEI UMANE
Comentarii închise.
