« Larisa Viragh:Poezii | Principal | LANSAREA NUMERELOR 8-9 ALE REVISTEI „MĂRTURII MARAMUREȘENE” »
Cornel LAR:Poezii
de admin | Noiembrie 26, 2021
Exilat
În împărăţia marginii exilat,
Prinţ şi cerşetor al erei viitoare,
Slugă ascetă ori blajin împărat,
Faraonul tărâmului fără soare.
Rege al singurătăţii prin cuvinte,
Arhitect şi zidar de lumină,
Elev şi profesor, nebun fără minte,
Din margine fac împărăţie divină.
Posesor de praf de stele rare
Bogat şi sărac, lider de grotă,
Înger şi diavol în celebrare,
Plătind cu aceeaşi bancnotă.
Fără timp cu însemne tăcute,
Război cu nimeni pentru regat,
La datorie pe-aceleaşi redute,
Ostaş şi deopotrivă împărat.
Din dreptul la viaţă chiar exilat,
Creez cu răbdare propriul regat.
29 decembrie 2020
Fericitul trist
Sunt fericitul trist al zilelor de ieri,
Un menestrel ce cântă cu absenţa,
Pe malul unui rău de nicăieri,
Ce-şi duce singur existenţa.
Însingurarea-i status permanent,
Elogiu chiar aduc singurătăţii,
Prezentul mi se pierde în absent,
Iar bucuriile-s ofrandele tristeţii.
Sorb fericirea din tristele iluzii,
Adun la piept regrete felurite,
Provoc speranţa cu aluzii,
Cât pot mai clar nelămurite.
Din haos mi-am creat un ţel,
Din hău urcuşul e mai greu.
Sunt sigur dacă nu mă-nşel,
Că sunt originalul din clişeu.
Nu cer nimic acestei vieţi,
Sortită mi-e de mult o alta.
Voi credeţi astăzi tot ce vreţi,
Şi bucuros mă duc la braţ cu soarta.
25 decembrie 2020
Fi-voi cheia
Fi-voi cheia-nzăvorârii certurilor şi a urii,
Într-un turn de plumb sihastru,
La un brâu legat sub nurii
Unui cer de alabastru.
Fi-voi cheia căutării negăsite-n dor şi drag,
Într-o lume-nchipuită de altare neclădite,
Lângă-un stâlp legat de-un prag,
Pe un creştet de ursite.
Fi-voi cheia ce dezleagă inimi nemărturisite,
Într-un rest de viaţă-n grabă,
Printre ţărmuri iscusite,
Pe un val ce se destramă,
În nedreptele ursite.
2 august 2020
Sunt oare?
Am învăţat să fiu mereu lovit
să ies apoi învins din labirint?
respir tumult deloc întâmplător,
şi am uitat de rănile care mă dor?
Ca-n vis căderi abstracte-n găuri,
la orice pas mă adâncesc în hăuri,
în ciclic ritm renasc frumos,
sunt oare dependent de haos?
Să port pe stânci a valurilor greutate,
însingurat pe creste neumblate,
de vrei Tu Doamne mă supun,
prin foc mă treci, să fiu mai bun?
În negre zări ce am acum în faţă,
un licurici de sus e cel ce mă răsfaţă,
când mă atingi cu pacea Ta divină,
de ce toată lumea mă dezbină?
Cu mii de schije am sufletul acum,
în fir ghimpat şi aerul e fum,
şi sunt şi văd şi tac doar pentru Tine,
mai e vreun altul ce-mi vrea bine?
Mi-e mintea goală şi trupul obosit,
şi ochi-mi plâng, am spinii în privit,
în răzvrătirea mea Te-am supărat,
sunt Doamne demn de-a fi iertat?
26 septembrie 2020
Topice: Poezii | Comments Off on Cornel LAR:Poezii
Comentarii închise.
