« DIN BUNĂTATE | Principal | Cronicarul sportiv Ion P. Pop vizitat de Gazeta Sporturilor! »
UMBRE
de Ion Turnea | Mai 10, 2013
TEATRU SCURT
Personaje:
Gânditorul
X
SABINA Măduta
La apusul soarelui.
Gânditorul: Nu-mi mai amintesc, să se fi întâmplat demult…
X: Demult …?
Gânditorul: Umbre.
X: Umbre?
Gânditorul: Am cunoscut o poveste.
X: Poveste.
Gânditorul: Eram copil. Fata din tărâmul umbrei a scriitoarelor Camelia Stănescu şi Carmen Pahomi încearcă să-şi contureze chipul.
X: Avea chip în poveste?
Gânditorul: Era frumoasă în ciuda faptului că era fiica unui zmeu rău şi lacom. Numele ei descria ţinutul în care şi-a petrecut o parte din viaţă, Negura.
X: Negura.
Gânditorul: Într-o zi s-a rătăcit în Împărăţia Beznei o porumbiţă rănită. I-a vorbit fetei de culori.
X: Ce sunt culorile?
Gânditorul: Culorile, spunea povestea, sunt cuvintele ce alcătuiesc graiul în care vorbeşte lumina.
X: Lumina?
Gânditorul: I-a vorbit de lumina culorilor, de apusul de soare.
X: Apus.
Gânditorul: Ne-am rătăcit printre umbre, suntem cu faţa spre apus. De fapt nu putem vedea lumina. Am ajuns nişte orbi ce pipăie întunericul. Trăim toată viaţa într-un ţinut al umbrelor şi nu căutăm culoarea decât la apus.
X: Dar fata din poveste?
Gânditorul: Negura a găsit culoarea la apus. A dus-o porumbiţa după ce i-a vindecat rana să vadă apusul de soare. Niciodată nu şi-a imaginat că ar putea exista o asemenea frumuseţe.
X: Apusul de soare.
Gânditorul: Sunt unii ce reuşesc să pătrundă clipa apusului. E unică. Culorile ei îţi pătrund fiinţa şi ochiul până atunci orb. Ochiul scapă o lacrimă. Umbrele prind culoare şi dansează un moment cu nemurirea.
X: Dar fata din basm?
Gânditorul: A rămas înlănţuită în apus. A cunoscut frumuseţea vieţii netrecătoare în apus în timp ce porumbiţa îşi urma drumul spre soare.
X: Atât.
Gânditorul: Niciodată nu este atât. Porumbiţa, lumina rănită de săgeata umbrei a rătăcit şi ea o clipă drumul.
X: Tu vezi mereu dincolo de poveste.
Gânditorul: Dincolo de umbră.
X: Umbră.
Gânditorul: Încerc o evadare din labirintul umbrelor. Până şi porumbiţa şi-a pierdut o clipă strălucirea alunecând pe o umbră în ţinutul întunecat. Poate găsesc şi eu o pormbiţă să evadez.
X: O rază.
Gânditorul: Măcar să fie de lumină şi nu după conturul umbrei. Fata din poveste a găsit porumbiţa şi a furat clipa luminii din apus.
X: Viaţa.
Gânditorul: O viaţă ne zbatem între umbre şi uităm să ne altoim rădăcinile. Creştem buruieni fără rod.
X: Buruieni.
Gânditorul: Buruieni fără ochi.
X: Dar parcă fata din poveste era frumoasă.
Gânditorul: A reuşit să ridice fruntea spre lumină stârpind buruiana de la rădăcină. A evadat dintre umbrele ce au secat-o de energia vieţii. A reuşit acest lucru înainte de explozia seminţei. A scăpat la un pas de coacere şi rodire. Dacă umbra îi acoperea chipul roadele îi erau prizoniere.
X: Prea multe umbre.
Gânditorul: Ne învârtim într-un cerc al umbrelor. Însuşi timpul s-a rătăcit în cercul lor. Cât timp nu găsim culoarea ca să le ştergem formele trăim fără sens fiecare clipă ce se roteşte în cerc.
X: Ai o altă poveste?
Gânditorul: Cu o altă fată. Este fată fără chip.
X: Aceleaşi scriitoare. Alte umbre.
Gânditorul: Fetiţa fără chip.
X: Umbră.
Gânditorul: Regizorul unui film de desene animate a conturat o copilă căreia i-a pus pe umeri nerăbdarea. Chipul nu reuşea să îl definească. A adormit.
X: Fetiţa?
Gânditorul: Regizorul.
X: …?
Gânditorul: Visul l-a purtat alături de personajul său fără chip în Grădina Răbdării. Fetiţa fără chip a încercat să guste din roadele pomilor fructiferi dar aceştia au refuzat să-i ofere fructele cerându-i să fie răbdătoare până ce ele se vor coace. A încercat pe urmă să guste cozonac de la cumătra iepuroaică dar fiind prea fierbinte iepuroaica i-a promis că o va servi mâine dimineaţă. Lebăda nu a trecut-o apa spunându-i s-o aştepte până ce îl va trece pe piticul ce o călăuzea în grădină. Imaginea ei fără chip din oglinda apei a speriat-o.
X: Răbdarea.
Gânditorul: Regizorul a avut răbdare până a doua zi şi după visul ce i-a luminat noaptea i-a creionat chipul.
X: Chipul.
Gânditorul: Din cauza umbrelor nu putem vedea dincolo de chip.
X: Răbdarea.
Gânditorul: Nu avem răbdare.
X: Răbdare?
Gânditorul: Răbdare să găsim lumina din spatele umbrelor. Ne pierdem în anonimat.
X: Eu?
Gânditorul: Tu?
X: Cine sunt eu?
Gânditorul: Cel fără chip.
X: Ieri când m-am uitat în oglindă aveam chip.
Gânditorul: Şi ţi l-ai pierdut printre clipe şi umbre. A rămas fără rod şi i s-a ofilit rădăcina.
X: Eu nu am răbdare.
Gânditorul: Şi nici destinaţie.
X: Nu ştiu ce vreu. Vreau multe şi de fapt nu vreau nimic. Îmi place ceva şi apoi nu mai îmi place nimic. Alerg să culeg ceva şi nu sunt mulţumit.
Gânditorul: Labirint.
X: Şi lumina?
Gânditorul: E calea răbdării.
X: O altă poveste.
Gânditorul: Dacă vrei. Prietenul la nevoie se cunoaşte.
X: Aceleaşi autoare.
Gânditorul: Aceleaşi. O ciută a ajuns în capcana unui vânător şi ca orice vietate umbrită de teamă a început să se zbată până ce un arici a sfătuit-o să fie răbdătoare până la venirea vânătorului. Atunci va reuşi să evadeze.
X: Dintre umbre spre lumină.
Gânditorul: Se va preface moartă. Apoi după ce piciorul îi va fi eliberat …
X: Să fugă.
Gânditorul: Tu ai văzut cum fuge soarele pe cer după ce a biruit ochiul nopţii.
X: Cum?
Gânditorul: Cum a fugit ciuta din laţ după ce a auzit îndemnul ariciului.
X: Fugi!
Gânditorul: Vânătorul şi-a îndreptat furia asupra ariciului.
X: Ca vântul ce nu reuşeşte să zmulgă aripile aerului şi fură copacii.
Gânditorul: Ai cam început să prinzi contur.
X: Cu răbdare.
Gânditorul: Ciuta s-a arătat şchioapă spre a-şi salva prietenul apoi şi-a adunat toate puterile şi a pornit spre libertate.
X: Libertate.
Gânditorul: E drumul luminii ce uită de umbre.
X: Eu cum uit de umbre?
Gânditorul: Cu răbdare. Pas cu pas păşind cu încredere în propria-ţi poveste. Ai avut o sclipire… Oare n-a fost o rază a gheţarului meu ce i-a zgâriat chipul acoperit de umbre?
X: Dar dacă povestea mea este într-un ţinut al umbrelor şi m-am rătăcit?
Gânditorul: Apare visul.
X: Regizorul, visul şi Fetiţa fără chip.
Gânditorul: Meşterul Manole, Mănăstirea Argeşului şi Ana.
X: Biserica.
Gânditorul: Lumina.
X: Omul.
Gânditorul: Omul trebuie să se coacă şi să aducă rod.
X: Rod.
Gânditorul: Păcat că ţinutul umbrelor l-a orbit şi nu găseşte lumina spre a se coace.
X: Umbre.
Gânditorul: Tot aşa a rămas. Am crezut că a avut răbdre şi a gustat culoarea luminii. Am avut o clipă impresia că şi-a lepădat umbrele din colţuri. De fapt a alunecat pe o rază a mea şi a căzut pe o pată de întuneric. Am încercat să-l ajut. I-am întins o mână ca să-l scap de laţ dar nu a înţeles. De făcea poate el acest lucru pentru un arici se salva spre lumină.
X: Lumină.
Gânditorul: Binele te duce spre lumină.
X: Binele.
Gânditorul: Binele făcut din suflet şi cu răbdare.
X: Umbre.
Gânditorul: Nicio speranţă.
X: Întuneric.
Gânditorul: Nici măcar nu încearcă să părăsească anonimatul, se zbate între umbre. Întunericul îi învăluie fiinţa. Nu poate vedea lumina de la capăt de umbre şi să se ridice.
X: Cine?
Gânditorul: Nu înţelege. Vorbeam despre el.
X: Despre el dintr-o poveste.
Gânditorul: Povestea ta.
X: Ruine.
Gânditorul: Să încerce un nou pas de a-şi contura ieşirea dintre umbre? Îşi vede ruina în care s-a complăcut până acum.
X: Ruine.
Gânditorul: Ruinele au ochii închişi şi se zbat între umbre. Nu găsesc calea spre lumină. Construcţia nu îşi găseşte apusul de soare să zâmbească printre culoare.
X: Am pierdut.
Gânditorul: Construcţii neterminate. Labirint de umbre.
X: Zădărnicie.
Gânditorul: Să încerce să înţeleagă că a călcat sufletul creaţiei lăsându-se prizonier umbrelor ce seacă clipele vieţii?
X: Am sfâşiat munca unui artist.
Gânditorul: Nu are nicio şansă.
X: Acum am satisfacţia ruinelor.
Gânditorul: E clar. E iubitorul umbrelor. M-am înşelat şi eu o clipă aflat în faţa umbrei. Am cezut că îşi va găsi conturul spre a părăsi anonimatul şi va alerga spre lumina apusului de soare. De fapt şi porumbelul din poveste s-a rănit atingând chipul umbrelor întunericului. M-am rănit şi eu atigând umbra lumii lui. Dar porumbiţa a reuşit să ducă fata zmeului spre lumină, chiar dacă lumina unui apus de soare. I-a câştigat sufletul în favoarea luminii. Am încercat să-l salvez de laţul umbrelor dar probabil s-a speriat de ţepii ariciului. Ciuta şi-a frânt piciorul şi nu mai are scăpare.
X: Îmi plac ruinele.
Gânditorul: Nu are chip. Îmi trebuie răbdare să conturez chipul nerăbdării.
X: Îmi plac umbrele din poveştile tale.
Gânditorul: Iubeşte ruina. Şterge orice culoare de construcţie. Nu are forme.
X: Multe umbre.
Gânditorul: Nu ştie nici măcar să rostească construcţie. Nu a găsit culoarea literelor spre a le culege melodia.
X: Nu ştie.
Gânditorul: Zadarnic. Are soarta umbrelor. Îl soarbe deşertăciunea. El nu cunoaşte chipul. Lumina coroanei nu şi-a aşezat pecetea asupra muncii lui. Dar nu a muncit. A stat pierdut printre umbre. A lenevit cu satisfacţia ruinelor.
X: Umbre şi ruine.
Gânditorul: S-a rătăcit.
X: Îmi arăţi şi mie apusul de soare.
Gânditorul: Nu l-ai putea vedea de umbre.
X: Prea multe umbre. O ruină de umbre.
Gânditorul: Aşa trece viaţa anonimilor. O frământare în labirintul ruinelor adormite printre umbre. S-au înecat cu umbrele deşertăciunii. Se vor trezi la apus că nu au gustat culoarea fericirii. Le-a scăpat clipa vieţii printre umbrele degetelor şi nu au fructificat nicio frântură a chipului ei.
X: Moarte.
Gânditorul: Nu ştie să spună viaţă. Tot umbra îi învăluie chipul.
X: M-am obişnuit cu umbrele poveştii.
Gânditorul: De fapt povestea avea scopul de a te rupe din ruina umbrelor.
X: Îmi place ruina umbrelor.
Gânditorul: E lumea lui. O lume fără apus de soare şi culori.
X: Umbre.
Gânditorul: Da, umbre.
Topice: Diverse | Comments Off on UMBRE
Comentarii închise.
