« “DISTRICTUL TRANSILVANIA” | Principal | ARBORELE MEU CU FRUNZE ROZ »
OAMENI. CEZARINA ADAMESCU – O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ CUVÂNTULUI
de Bogdan Nistor | Iulie 15, 2012
Profil: Născută 3 noiembrie 1951, Galaţi. Studii: Institutul Teologic Romano-Catolic, din cadrul Universităţii Bucureşti.
Familie: Căsătorită
Pentru scriitoarea gălăţeană, cele 70 de cărţi ale sale reprezintă rodul a două decenii de activitate prodigioasă.
Încă de la vârsta de cinci ani, Cezarina Adamescu asculta Teatru la microfon şi toate emisiunile pentru copii difuzate la Radio şi spunea tuturor că vrea să devină: „artistă la Teatru, la microfon”.
Încă din primele clase a manifestat o remarcabilă înclinaţie pentru citit, scris, recitat, cântat şi, în general, pentru orice formă de artă.
În anul 1971 s-a angajat la Combinatul Siderurgic din Galaţi, în funcţia de secretară steno-dactilografă la Comitetul Sindicatului, unde a lucrat până la 1 noiembrie 1973.
Înfiinţarea postului de bibliotecar sindical, pe platforma siderurgică i-a oferit scriitoarei şansa de a trăi, la propriu, în mijlocul cărţilor.
Cezarina Adamescu a înfiinţat Biblioteca Sindicatului C.S.G., cu zeci de filiale pe platformă, cu un Bibliobuz uzinal. Dragostea pentru muzică a determinat-o să-şi cumpere, în 1980, un pian vienez, Schule von Bossendorfer, Ant Pohorny im Wien, şi să înveţe să cânte după partituri primele menuete şi mici fragmente din marile opere simfonice.
După nouă ani, a fost nevoită să-şi vândă pianul pentru a-şi putea publica volumul „Umilinţă şi măreţie”,
Cum a început să scrie?
Firesc, dintr-o stare de necesitate şi de „urgenţă lirică”, de parcă s-ar afla în legitimă apărare. Primele poezii, le-a scris la o vârstă fragedă, dar nu a avut curajul să le arate nimănui, strângând într-un caiet, de nimeni ştiut, „averile” ei spirituale.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
-Mai este bună poezia în ziua de azi? Se mai citeşte poezie, literatură, în general?
-Dacă mai e necesară poezia astăzi? E mai necesară ca oricând. Doar ea ne mai poate apăra de „vuietul vremii”, făcându-ne să auzim desluşit „vuietul duhului” în noi şi în afara noastră.
Poezia este o stare de necesitate, o stare de urgenţă spirituală. Fără ea, vai, aerul devine irespirabil.
–Ce înseamnă să ai un destin de scriitor?
–Destinul de scriitor este unul „jertfelnic”, Nu mai eşti la dispoziţia ta, eşti prin toată fiinţa, la dispoziţia „cuvântului”. Lui îi jertfeşti clipele, orele, anii, fiinţa ta întreagă. Jumătăţile de măsură nu încap.
Şi, în cele din urmă, te poţi aşeza temelie, la picior de altar, conştient că ţi-ai împlinit misiunea.
Debut literar la 31 de ani
Abia la 16 ani şi-a luat inima în dinţi şi a dat cuiva să-i citească poeziile. Debutul literar a venit abia în anul 1982 la cotidianul „Viaţa nouă”, cu un poem de toamnă.
În revista „Luceafărul” i s-au publicat, sub pseudonimul Simona Condor, mai multe poeme la rubrica „Atelier literar” a lui Geo Dumitrescu. Sub acelaşi pseudonim, revista „Convorbiri literare” îi publică în ianuarie 1984, un ciclu de poeme.
În revista „Tomis” publică pentru prima dată, semnând cu numele adevărat, câteva poeme. În martie 1985 citeşte la Cenaclul „Numele Poetului” – condus de Cezar Ivănescu, manuscrisul „Dioptrii pentru suflet”.
Cât priveşte proiectele de viitor, cel mai „de suflet” pare să fie un volum pe care-l va edita în colaborare cu doi preţioşi prieteni, Părintele Radu Botiş din Maramureş şi redactorul Constantin Vlaicu, volum intitulat „Mic îndreptar de terapie divină”.
Laureată a numeroase concursuri de poezie, proză, reportaj, Cezarina Adamescu are la activ peste 70 de cărţi publicate. Multe dintre acestea i-au adus premii importante. Ultimul i-a fost decernat în anul 2007, din partea Revistei „Dunărea de Jos”, pentru „Călătoria în patria neasemuită a cuvintelor”.” Se mândreşte cu mai multe colaborări la reviste de cultură din Germania, Statele Unite, Australia, Canada, Spania.
Ce-i place
–Îmi place să fiu culegător de mărgăritare în nisipul deşertului. Să descopăr comori sufleteşti şi să le pun în valoare. Să-mi ajut confraţii mai tineri, începători, să guste şi ei din negrăita bucurie pe care ţi-o poate da scrisul.
Ce nu-i place
–Îngustimea de spirit, meschinăria cu care sunt priviţi cei care au reuşit, prin eforturi proprii, să ajungă la un oarecare nivel de afirmare. Nu-mi place înghesuiala neghioabă la împărţirea laudelor. Prefer să stau deoparte şi să aştept recunoaşterea.
(Articol publicat în „Adevărul de seară”, Nr. 394 (98) – Joi, 19 noiembrie 2009).
Topice: Interviuri | Comments Off on OAMENI. CEZARINA ADAMESCU – O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ CUVÂNTULUI
Comentarii închise.
