« ACUARELĂ | Principal | MENUETE ÎN POŞETE »
N-am timp…
de Nicolae Nicoară-Horia | Septembrie 19, 2011
Adeseori pe rugul din cuvinte
Sufletul meu s-a mistuit de Dor-
Prietenii mei, vă rog, luaţi aminte,
Eu nu de bătrâneţe o să mor!
N-am timp de ea şi nici de disperare,
Când vii sau pleci o ştie Dumnezeu,
Dacă în gândul tău nu-i Sărbătoare
Nu-i aştepta fântânii curcubeu…
N-am timp de ea, oricât ar fi de hâdă
Haina ei n-o înălbiţi în clor,
N-am timp de plâns şi orbii ştiu să râdă-
Nevinovate-s lacrimile lor!
Duminică, 10.10.2010, spre seară…
Topice: Poezii | Comments Off on N-am timp…
Comentarii închise.
