« O POETĂ – ÎN CĂUTAREA LUMINII | Principal | EXISTĂ DUMNEZEU CU-ADEVĂRAT! (1) »
MESAJ
de Cezarina Adamescu | August 18, 2009
din volumul
ACASĂ ÎN PARADIS
Requiem pentru Domnul nostru Artur Silvestri
(30 noiembrie – 3 decembrie 2008)
Din nou mi-ai trimis,
îngerul surâzând
purtând în mâini
ca pe o sfântă ofrandă
spaţiul târziu
dintre cuvintele mele
şi focul cel sacru
jucând fascinant
dinaintea privirii.N-am murit, mi-ai spus,
aşa cum ar crede oricine.
Am călătorit,
am pribegit prin sine
o mie şi una de nopţi
pe tărâmul Milostivirii Divine.
M-am întors din
Tunelul portocaliu
ştiind c-o să-nviu,
iar astăzi
EU ÎNSUMI FIIND,,
-moartea mea ce-a murit
înviind,
e o legendă, un mit…
Topice: Poezii | Comments Off on MESAJ
Comentarii închise.