Povestea unui înger…
de Alina-Florinela Albesc | 6 Martie 2008
Privind lumina din faţa mea, gândeam că visez.
Totul era alb, de un alb ce te curăţa chiar şi de păcate, te făcea să te simţi liber…
Momente în şir mă bucuram nebuneşte de albul ce ma înconjura… apoi mi-am amintit că ceva mă durea înainte, am palpat partea aceea a corpului care îmi dădea de furcă şi mi-am dat foarte repede seama că nu mă mai doare… sunt năuc… cu siguranţă visez, hmmm… oare tot aşa o să mă doară când mă trezesc… dacă tot visez, m-am gândit să profit, eram înapoi în albul atât de liniştitor… era aşa de bine, m-am gândit apoi la familia mea… eram toţi, fericiţi, atât de fericiţi în lumea albă… apoi în minte mi-a venit biroul unde lucrez… toţi colegii erau relaxaţi, intru în biroul şefului pentru a-l întreba în legatură cu nişte documente… spre marea mea uimire şeful îmi zâmbeşte şi îmi spune că documentele pot să mai aştepte, mă invită la o cafea… povestim despre vreme, spectacole… spectacole, da!!!! dintr-o dată sunt pe scenă… scena din albul meu: oamenii atât de dragi mie pentru care pun în fiecare secundă a existenţei mele o picatură din sufletul meu sunt acolo… ne bucurăm împreună de momentele pe care le împărtăşim… eu fac ceea ce îmi place, cânt… iar ei aplaudă cu o licărire de fericire în ochii aşa cum mai rar îţi este dat să întâlneşti… mă simt aproape de sufletul lor, defapt… pot pătrunde în sufletul lor… văd… bucurie… implinire… amintiri… induioşare… dor… idei noi… ce vis interesant am!!! Niciodată nu am mai visat aşa ceva şi în aşa modalitate!!! În continuare hotărăsc să profit de vis, mâine poate va fi o zi grea la serviciu aşa că îmi voi oferii luxul acestui vis… sunt în casa părinţilor mei şi… sunt mic… îmi ajut părinţii la treburile casei cu o satisfacţie nemaisimţită până atunci de mine, totul din jurul meu mă mulţumeşte, mă simt împlinit… ceva în mine îmi spune că visul astă e prea ciudat, dar mă face să mă simt bine…
Sunt emoţionat, îmbrăcat la patru ace în faţa stării civile, îmi aştept viitoarea soţie… Doamne, e atât de frumoasă, ştiu că ea e jumătatea sufletului meu, o să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca această femeie să fie cea mai fericită de pe pământ alături de mine.
Sunt fracţiuni de secundă până mă trezesc la secţia de nou-născuţi… sunt tată, sentimental mă copleşeşte de-a dreptul… şi de data aceasta îmi promit că voi fi cel mai bun din breaslă… îmi privesc soţia şi copilul, sunt un om cu adevărat fericit!!! În minte încep să sune nişte acorduri, nişte versuri se contureaza în jurul lor… mă retrag într-un loc mai puţin aglomerat şi încep să cânt, cânt de fericire, cânt pentru cele mai dragi persoane mie…
Alte fracţiuni de secundă mă duc la biserică, locul în care îmi alint sufletul, locul în care mă întâlnesc cu cel responsabil pentru toată fericirea ce o trăiesc… mă rog… pun o lumânare… şi ies cu sufletul parcă mai uşor.
Sunt într-un trafic extrem de aglomerat, oare cum o să pot să ajung la spectacol la timp, sunt primul care v-a intra pe scenă… sunt în întîrziere!!! Pun la casetofonul maşinii nişte muzică, trebuie să mă liniştesc… încep să fredonez… mă hotărăsc să opresc muzica şi să îmi încălzesc puţin vocea… încep să cânt, dar… vai drumul meu se opreşte în albul liniştitor, pentru un moment mă panichez, ce se întâmplă? cum o să ajung la spectacol, dar… albul liniştitor… e atât de bine, sufletul meu zboară, din nou instinctul îmi spune că mă doare ceva, palpez locul şi nu simt nimic… un gând mă duce spre anii foarte timpurii ai existenţei mele… îmi spun: stop!!! Ceva nu e în regulă, niciodată nu am mai visat aşa ceva!!! Şi durerea de care îmi amintesc nu mai e… şi albul!!!
Decid să mă trezesc… dar era atât de bine… mai stau un pic… nu mă mai gândesc la nimic, doar stau…
Offf, durerea… acum încep să simt!!! Ei, este o vorbă românească: cere şi ţi se va da, daca tăceam filozof rămâneam… dar… sunt treaz, de ce nu sunt în patul meu de acasă? Întradevăr, e mult alb aici dar nu mai e albul liniştitor, încerc să deschid ochii, mă dor… mă dor toate…
Îmi văd soţia şi rudele speriate, soţia mă ia în braţe şi îmi spune că totul v-a fi bine… ma întrebam: ce nu este în regulă… deodata îmi dau seama… sunt în spital, boala de care am aflat de curând probabil m-a adus în starea asta… toata puterea stă în mine, eu trebuie să fac posibilă însănătoşirea mea… din nou sunt în albul liniştitor… de data aceasta aud o voce suavă care se pare vorbeşte doar pentru mine: ”cine eşti?”, am întrebat… ”când ai fost ultima dată la biserică?”… ieri… dar cine eşti?”… sunt acela căruia te-ai rugat”… gata, acum sunt înspăimântat de-a dreptul, dar nu e spaima cu care eram obişnuit eu, e una liniştitoare, aşa ca albul… am tras adânc aer în piept şi am întrebat din nou: ”tu eşti Dumnezeu?”… am primit un raspuns promt şi cald, ”da”… primul gând a fost: ce diferit e acest răspuns de cel al funcţionarilor de la diferite ghisee… m-am gândit că poate fac un păcat, totuşi sunt în faţa lui Dumnezeu…, mi-a răspuns: ”nu-ţi fie teamă nu păcătuieşti… aşa sunt ele, încă nu îşi dau seama”… am continuat, discutia era atât de caldă şi plină de iubire, nu mai simţeam nelinişte, nu mai simţeam teamă, doar fericire şi un fel de uşurare străină mie până atunci…
Am povestit de nedumeriri de ale mele, de evoluţia ştiinţei şi a întregii lumi, am discutat despre tradiţii…
La un moment dat am fost întrebat: ”ştii de ce te aflii aici?”… am raspuns…: ”nu”… ”eu cred că ştii, nu îţi fie teamă, spune…”…am dat din umeri, nu îmi era teamă dar… nu am putut rosti cuvântul…
“Da, eşti aproape mort, în câteva secunde lumeşti vei fi mort”…
Cuvintele acestea m-au făcut să tresar, dar, Doamne… nu mai simţeam teamă… nu simţeam regret… nu simţeam… nimic, doar linişte şi bucurie!!!
“Stii, când te-am trimis pe lume te-am trimis cu scopul de a face sufletul oamenilor fericit, ţi-am dat câteva calităţi însemnate, dar… am fost surprins să văd că ţi-ai construit şi tu unele calităţi poate mai insemnate… a fost o bucurie pentru mine să văd cum evoluezi… ai fost un inger ce pe pământ a adus multor suflete bucurie… da, ai fost pe placul meu, dar acum a venit vremea să fim din nou alături, aici, în casa ta… în casa noastră”
Singura propoziţie pe care am putut să o rostesc a fost: ”şi familia mea?”
-“Familia ta v-a fii bine, noi doi de aici o să avem grijă de asta, îţi promit,vom veghea în fiecare moment asupra lor şi nu vom lasă să se întâmple nimic rău dar eu am acum nevoie de tine aici”
Simţeam emoţii pe care nu le mai trăisem niciodată, mă simţeam uşurat, împlinit deşi ştiam că sunt… Doamne!!! Un cuvânt care altădată îmi dădea fiori… mort!!! Acum unde sunt fiorii? Dar vocea îmi raspunde…
-“Fiorii nu mai sunt, ai uitat ce spuneau slujitorii mei la fiecare slujbă? Că aici în casa noastră nu sunt suspine, nici durere, nici întristare?
Dar…
-“Da, o să îţi vezi familia pentru ultima dată ca şi om, ai să vezi, o sa fie mai frumos ca şi înger, ai să poţi face mai multe pentru ei, cu adevărat mai multe!!!”
Din nou durerea… era aşa de bine în alb… cei dragi mie plângeau, cu un efort am deschis ochii, i-am măsurat pe toţi, le-am sărutat cu imaginaţia pleoapele la toţi, i-am iubit pe toţi în acel moment… de ce plang? Dacă ar ştii ei numai… ce bine e în alb!!!
Încerc să le explic, încerc să le arăt că nu îi voi părăsi, ca voi fi mult mai aproape de ei decât am fost poate în toată existenţa mea, doar dumnezeu mi-a promis asta, şi dumnezeu se ţine de cuvânt… dar foarte repede îmi dau seama că încercările mele sunt inutile, nu cred că afişez nimic mai mult decât o faţă plină de durere… offff!!! Durerea asta!!!
Îi mai iubesc pe toţi încă o dată, îi mai strâng în braţe cu ochii minţii… sunt fericit… acum înţeleg totul… misiunea mea pe pământ s-a terminat acum urmează alta… acolo sus, în casa noastra… rămâneţi cu bine iubiţii mei… deacum încolo veţi vedea cât de mult vă iubesc, cu fiecare picur de rouă al dimineţii, cu fiecare rază de soare, cu fiecare apus al nopţii… în toate acestea voi fi eu, doar pentru voi… numai al vostru… trag aer în piept, mă mai uit încă o dată la ei şi… plec…
Din nou alb… e atât de linişte, dintr-o dată vocea de mai înainte îmi spune: ”vrei să-ţi aminteşti?”
-“Haide cu mine”
Ajung într-o sală plină de suflete îmbrăcate în alb… toţi cânta… zăresc rude, prieteni buni, cunoştiinţe… totul era bucurie, o bucurie fără de margini… apoi… ca o fereastră se deschide în faţa mea… vad oameni care plâng, simt suflete pline de durere, repede îmi dau seama că persoana din sicriu sunt eu… dacă ar ştii ei cât de fericit sunt acum… cât de bine este aici cu dumnezeul la care atât de mult m-am rugat… mi-am pus braţul asupra lor… oare or fi simţit atingerea mea pe sufletul lor? Oare or fi simţit cât de mult îi iubesc? Cred că da, şi ei mă iubesc pe mine… cu adevărat…
Aici se cântă, e veselie, e fericirea adevărata… îi văd pe cei dragi depăşind momentul morţii mele, îi vad evoluând, îi ajut atunci cand au nevoie, îi veghez noapte şi zi de aici din alb, îi iubesc pe zice trece tot mai mult… ei îmi dau putere…
În jurul meu este multă iubire… în fiecare zi trimit o părticică din ea familiei şi prietenilor mei… merită…cu toţii sunt oameni deosebiţi, cu care odată mă voi întâlni aici, în albul liniştitor… şi atunci vor înţelege de ce am plecat, şi tot atunci îşi vor da seama că nu m-au pierdut ci atunci au câştigat cea mai mare parte din mine… întreg sufletul meu.
Topic: Meditaţii | Comments Off on Povestea unui înger…
Herina – cea mai frumoasă biserică romanică din România
de Mirela Nacu | 5 Martie 2008
Cucerirea, pe parcursul secolelor XI, XII a Transilvaniei de către maghiari, a modificat profund habitatul şi întreaga lui evoluţie politică şi socială. Noua conjunctură economică, socială şi patrimonială s-a rfelectat şi în domeniul arhitecturii.
La iniţiativa unor comunităţi libere, a unor feudali sau ordine monahale, apare în regiune o arhitectură de zid, pentru care stau mărturie numeroase documente şi urme materiale înglobate în construcţiile care le amplifică sau le rezidesc în cadrul programelor constructive ale secolelor următoare. Cu atât mai importantă ne apare biserica de la Herina care conservă, fără modificări importante, formele stilistice şi programul constructiv de acum aproape 800 de ani.
Ridicarea unui atât de important monument la marginea răsăriteană a regatului arpadian se explică prin legăturile directe care se pot stabili între această moşie şi una din cele mai influente familii nobiliare de la curtea regală. Pe la 1200 Herina făcea parte din întinsul domeniu feudal al lui Dionysius Kacsics care deţinea funcţia de vistienic la curtea regelui Andrei al II-lea. În aceste împrejurări Herina a ajuns în stăpânirea episcopiei catolice de Alba Iulia. Moşia şi-a schimbat stăpânul în 1411 când a intrat în stăpânirea lui Thomas Farkas de Săsărm. Testamentul acestuia din anul 1449 acorda, pe lângă donaţiile făcute pe seama altor biserici, pentru biserica Sf. Petru din Herina, o tavă de argint în greutate de 6 mărci.
După schimbarea stăpânilor moşiei, biserica a primit câteva adăugiri de factură gotică. Este vorba în primul rând din splendidul tabernacol de pe peretele nordic al sanctuarului şi de pictura ale cărei urme s-au conservat în această zonă şi care au fost evidenţiate cu ocazia ultimei restaurări.
Biserica din Herina este un vlăstar al influenţei romanicului târziu din Ungaria, combinat cu elemente venite din Germania. Ca datare, pare mai acceptabilă epoca imediată de după invazia mongolă şi, după H. Roseman, anterioară anului 1246, dată la care, cum am mai menţionat, comuna Herina devine proprietatea episcopului de Alba- Iulia. Roseman insistă asupra acestui transfer de proprietate ca termen ante quem pe motiv că biserica din Herina nu oglindeşte nimic din caracterele catedralei din Alba-Iulia, la care se lucra tocmai în această epocă. Principial nu se opune nimic unei asemenea datări, fiindcă etapele Acîş-Căpleni-Herina sunt doar vestigii întâmplătoare ale unor migraţii de forme care trebuie să fi avut loc pe o scară mai întinsă, atâtîn timp, cât şi în spaţiu. Pe de altă parte însă, faptul că Herina devine proprietate a episcopului nu implică neapărat prezenţa unui meşter din Alba Iulia la construcţia pe care noul ctitor ar fi întreprins-o aici. De aceea, întemeindu-ne exclusiv pe caracterele stilistice ale bisericii şi judecându-le în cadrul arhitecturii transilvănene cunoscute, se poate afirma că o datare a bisericii din Herina în anii 1250-1260 e mai corespunzătoare.
Biserica din Herina este o construcţie de tip basilical cu două turnuri pe faţada de vest şi cu o absidă semicirculară în prelungirea navei centrale. În navele laterale îi corespund mici absidiole dezvoltate în grosimea zidurilor. Navele sunt împărţite prin stâlpi zvelţi, din care doar cei dispuşi faţă în faţă au secţiuni similare. Trataţi decorativ, aceştia contribuie la înviorarea spaţiului şi alături de ferestrele mari şi modul în care acestea se deschid, asigură iluminarea întregului interior şi conferă unitate spaţiului liturgic.
Raportul de înălţime între nava centrală şi colaterale, ca şi introducerea dominantelor reprezentate de tribuna înălţată deasupra portalului de vest şi supraînălţarea corului au rosturi simbolice de a conduce spiritul spre înalt, spre divin, îl conduc pe credincios cât mai aproape de Dumnezeu.
Biserica evanghelică din Herina prezintă analogii atât cu biserica din Acîş, cât şi cu cea din Căpleni, fiind o basilică cu două turnuri şi tribună în vest, cu un mic cor dreptunghiular în preajma absidei şi cu nişe semicirculare scobite în grosimea pereţilor de est ai navelor laterale. Interiorul e tăvănit, cu excepţia traveelor pătrate de sub tribuna de vest, boltite în cruci, a corului şi a absidei cu boltă cilindrică şi semicalotă. Dar interiorul prezintă şi unele particularităţi. Astfel, stâlpii care depsrt navele îşi modifică aspectul de la pereche la pereche. Prima pereche are o secţiune în formă de cruce, în corespondenţa arhivoltelor, perechea proximă are secţiune octogonală, următoarea circulară şi ultima dinspre est pătrată, cu caneluri de pilastru antic. Această curiozitate se regăseşte însă la unele basilici din Saxonia, de pildă 
în Loburg, la biserica Fecioarei (Liebfrauenkirche), datată pe la sfârşitul secolului al XII-lea, şi la biserica Sf. Laurenţiu din Salzwedwl, datată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, aceasta din urmă fiind construită şi ea din cărămidă, la fel ca biserica din Herina. Acest caz de analogie cu Saxonia terbuie reţinut, chiar dacă nu presupunem legături directe. Altă particularitate o constituie arcurile de degajare din pereţii navei centrale de deasupra arcadelor. Aceste arcuri se deschid spre podul navelor laterale şi formează un fel de pseudotribune.
Faţadele bisericii din Herina sunt, în ambianţa transilvăneană, excepţional de bogat decorate. Portalul de vest (tocul de piatră al uşii propriu-zise a fost refăcut în epoca gotică) avea o ambrazură profilată cu pilaştri şi colonete angajate, dar nu se mai păstrează decât arhivoltele. Semnificativă e încadrarea portalului cu două nişe, exact ca la catedrala Sf. Adalbert din Strigoniu, portal executat acolo probabil în preajma anului 1252.
Limbajul plastic al faţadelor este cel caracteristic arhitecturii romanice. Portalurile de vest şi sud, cioplite iniţial în albastru, refăcute cu ocazia restaurării din perioada 1887-1898 au o ambrazură profilată pe pilaştrii şi colonete angajate. Deasupra portalului, faţada vestică e dispusă pe două nivele delimitate printr-o friză de arcaturi care îmbrăţişează şi nivelele turnurilor. Deschiderile faţadelor se realizează prin ferestre geminate la nivelul al doilea şi tripartite la nivelul superior. La restaurarea de la sfârşitul secolului al XIX-lea turnul sudic a fost întregit cu încă un nivel. În sens vertical, faţada e împărţită prin lesene în corespondenţa nevelor. Lesenele însă sunt pe cale de a se transforma în contraforturi, prin faptul că jos sunt mai proeminente şi se retrag treptat la fiecare etaj. În această particularitate se resimte deja vecinătatea goticei, oglindită şi în proporţiile zvelte ale faţadei. Se impun însă unele rezerve cu privire la etajul ultim al turnului dinspre sud şi al părţii centrale a faţadei refăcută,nu tocmai fidel, în secolul al XIX-lea. Discutabilă pare şi refacerea cornişei laterale de la nava centrală, dar absida prezintă şi ea o articulare prin lesene legate între ele prin frize de arcuri. Acest alfabet decorativ se apropie mai ales de biseriva din Lebeny.
Prin caracteristicile constructive şi organizarea spaţială biserica din Herina se alătură grupului de biserici care, în Ungaria centrală şi vestul României sunt legate de ordinul benedictin, fiind ridicate în secolul al XIII-lea (prima jumătate), perioadă în care poate fi situată şi construirea de către Simon Kacsics a monumentului nord-transilvănean.
La Herina, prezenţa călugărilor acestui ordin (benedictini) nu este documentată în mod concret, dar tradiţia fixează locul mănăstirii la est de biserică.
Biserica a aparţinut până în anul 1872 de capitlul Teaca. În anul 1615 Gabriel Bethlen ordonase arondarea parohiei la capitlul Bistriţei, însă acest lucru nu a fost dus la îndeplinire.
Biserica evanghelică din Herina (comuna Galaţii Bistriţei – judeţul Bistriţa-Năsăud, din Bistriţa 12 km pe DN 17 spre S-V, apoi 7 km pe DN 15 A) este o construcţie în stil romanic de tip bazilică, cu trei nave şi două turnuri pe latura vestică, unul în stil gotic, celalalt în stil romanic, ceea ce conferă simetrie construcţiei şi este una dintre cele mai valoroase exemple de arhitectura romanică pe teritoriul Romaniei şi cea mai apropiată prototipului francez din Normandia şi Burgundia.
Situată la inaltime fata de sat, biserica domina peisajul prin armonie, proporţie şi echilibru, fiind vizibila de departe.
Monument de arhitectură, această biserică este cea mai mare şi mai frumoasă biserică romanică din România. Panorama localităţii Herina este dominată de dealul “Hagău”, cel mai înalt din zonă, unde au existat exploatari de sare din vremea ocupaţiei romane. De altfel, numele localitatii Herina provine din limba celtă („halina” = „sare”).
Biserica din Herina veghează în toată splendoarea şi unitatea ei asupra satului şi a locuitorilor. Situată în apropierea unei şcoli generale, biserica a fost construită la începutul secolului al XIII-lea (circa 1250-1260). Pereţii navei mijlocii au o înălţime de trei ori mai mare decât lăţimea totală a bisericii. În contrast cu faţada vestică, care tinde să ajungă dimensiunile franceze este corpul bisericii, care este mult mai compact şi de o înălţime mai mică. Basilica a fost ferită de intervenţii de construcţie ulterioară şi se prezintă ca o navă milocie cu tavan drept. Genezei ei rămâne necunoscută, dar există ipoteze. Călugării din ordinul călugăresc al Benediktinilor, Cistercienzilor sau călugări cerşetori care în secolele al XI, XII sau XIII –lea s-au instalat în Ungaria au fost însărcinaţi de a înfiinţa filiale noi. Astfel, un delegat cunoscut este valonul Gocelin, un cleric din ordinul burgund al Mănăstirii Cistercienzilor Pontigny care a donat biserica din deal din Cisnădioara (SB) ordinului Cistercienzilor din Carta în anul 1223. Asta este dovada împotriva tezei, că primii colonişti saşi ar fi construit numai biserici fortificate din lemn, deci au avut totodată şi construcţii din piatră.
Semnificaţia monumentului pentru comunitate este destul de însemnată dat fiind faptul că în biserică se mai oficiază încă slujbe religioase deosebite. Totodată această biserică, prin splendoarea ei, este o mândrie pentru locuitorii din Herina şi o atracţie turistică pentru vizitatorii din alte regiuni.
Evaluarea stării în care se află monumentul, atitudinea comunităţii faţă de monument, atitudinea administraţiei locale faţă de monument.
Intervenţiile asupra bisericii au fost de-a lungul timpului restrânse. În anul 1692 au fost efectuate o serie de reparaţii şi s-a amenajat pe latura sudică o tribună din lemn pentru a spori capacitatea, iar în 1748 au fost refăcute tavanele.
Informaţiile din secolul al XIX-lea atrag atenţia asupra stării grave în care se găsea biserica, iar în anul 1886, din cauza pericolului de prăbuşire a fost închisă.
Lucrările de restaurare din perioada 1887-1897 au adus micile transformări, deja amintite.
Ultimele lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1995-1999 de către firma Creativ-Group din Bistriţa, după un proiect elaborat de către arhitectul Herman Fabini şi cu susţinerea financiară a Direcţiei Monumentelor Istorice din România, ale autorităţilor locale şi ale foştilor enoriaşi din parohia evanghelică din Herina, răspândiţi azi în diverse părţi ale globului, impulsionaţi de vrednicii fraţi David şi Johann Molner.
În prezent, administraţia locală ar trebui să fie mai mult preocupată pentru promovarea imaginii acestei superbe biserici, prin iniţierea de pildă, a unei acţiuni de campanie publicitară în cadrul turismului naţional şi internaţional, prin atragerea de sponsori, transformând astfel această regiune într-un loc de pelerinaj.
În concluzie, biserica evanghelică din Herina reprezintă o valoare arhitecturală inestimabilă care completează onorabil salba de biserici şi monumente istorice de pe teritoriul României.
Dacă aş fi primarul localităţii Herina, aş atrage cât mai multe fonduri pentru acţiunile necesare întreţinerii construcţiei bisericii, aş crea un site pe internet dedicat acestui monument, unde turiştii care au vizitat biserica să-şi poată împărtăşi impresiile, aş face cât mai multă publicitate acestei biserici pentru a atrage cât mai mulţi turişti.
Topic: Descrieri | 2 Comentarii »
Întâlnire de suflet la Weidenthal
de Petru Berbentia | 4 Martie 2008
Banatul nostru, numit cu dragoste şi “Mittel Europa”, a găzduit de-a lungul istoriei ultimelor trei veacuri, oameni veniţi din părţile central-europene şi care, de voie sau fără de voie au trebuit să-şi părăsească ţinuturile natale. În general, aceşti oameni au fost aşezaţi în localităţi în care mai trăiau şi alţi truditori ai pământului, băştinaşi sau colonişti, şi doar două localităţi au avut numai locuitori etnici germani originari din Munţii Sudeţi ai Cehiei. Aceste două sate au fost Wolfsberg şi Weindethal, adică Gărâna şi Brebu Nou, din Munţii Semenicului. Şi cum era şi normal, acolo s-au înfiinţat şi parohii romano-catolice şi cei colonizaţi şi-au ridicat biserici.
De-a lungul existenţei acestor comunităţi catolice, viaţa religioasă a fost puternică şi bisericile au fost pline. Situaţia s-a schimbat după anul 1990 şi după ce germanii au plecat în heimat-ul lor, în Germania sau Austria. Satele s-au depopulat şi parohiile şi-au restrâns activitatea, astfel încât astăzi comuna Brebu Nou este cea mai mică din România, cu numai 95 de locuitori ( Monitorul de Vrancea 12.07.2006)
În această locaţie s-a desfăşurat între 12 şi 15 iulie 2006 o întâlnire a familiilor catolice ce fac parte din mişcarea “Opera Mariei” ( focolarele), întâlnire la care a fost invitat de către conducătorul Arhidiaconatului Banatului Montan, preotul Iosef Csaba Pal, şi Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Ortodox Român al Caransebeşului.
Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iulie, împreună cu grupul coral “Strana Strămoşească” şi cu “ ajutoare” de seamă din parohia noastră, am descins în Brebu Nou şi am făcut toate pregătirile necesare primirii ierarhului. Apoi împreună cu fratele preot romano-catolic, cu preoţii greco-catolici prezenţi şi cu preoţii ortodocşi veniţi de la Centrul Eparhial, precum şi cu toţi cei prezenţi, l-am primit pe “Stăpânul şi Arhiereul nostru” în faţa Bisericii ce veghează necontenit satul, de 179 de ani .
“Este o mare bucurie să vă salutăm în mijlocul ‘mariapoliţilor’ care aşteaptă cu multă nerăbdare să participe la Sfânta Liturghie pe care o veţi celebra” spunea părintele Pal, întâmpinând ca o gazdă primitoare pe pe prea Sfinţitul nostru Episcop, şi ce a urmat ne-a demonstrat acest lucru.
Prea Sfinţitul Părinte a răspuns la cuvântul de bun venit şi a spus: “Este o premieră de când sunt Episcop al Caransenbeşului şi cred că e un început. Îl rugăm pe Dumnezeu ca în viitorul cel mai apropiat să slujim la aceaşi Sfântă Masă şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui. Să fim UNA!”
Apoi am săvârşit prima Sfântă Liturghie arhierească ortodoxă, în Biserica romano-catolică din Brebu Nou.
Cei prezenţi, romano-catolici, greco-catolici, evanghelici şi ortodocşi, au fost plăcut impresionaţi de cântările şi rugăciunile liturgice – citite cu voce tare – şi au ascultat cu mare atenţie predica Prea Sfinţitului Părinte.
Vreau să amintesc aici doar două idei din cele împărtăşite tuturor de Prea Sfinţia Sa: “Această Biserică a devenit azi o Biserică Ecumenică în care fraţi din Răsărit dsau din Apus s-au rugat împreună şi împreună au binecuvântat Împărăţia aceluiaş Dumnezeu, Unul în fiinţă, Întreit în persoană… Atunci când suntem copleşiţi de grijile vieţii să părăsim zgomotele oraşelor şi să ne urcăm… Sau aici sau pe alţi munţi ai Banatului Montan, care pot fi asemănaţi cu un Tabor, un Carmel sau cu alţi munţi din Ţara Sfântă.”
După Sfânta Liturghie şi după ce toţi au fost binecuvântaţi de Ierarhul nostru, am aflat mai multe despre mişcarea focolarelor, din mărturia unora dintre ei, în sala Căminului cultural, iar apoi am stat împreună la o agapă frăţească.
În concluzie, a fost o zi plină de bucurii şi de binecuvântări, trăită în spirit ecumenic. Asemenea zile trebuie să se repete!
Topic: Editoriale | Comments Off on Întâlnire de suflet la Weidenthal
Glas Comun
de Radu Botiş | 3 Martie 2008
Gând Bun Ligya Diaconescu,
româncă şi femeie creştină
Glas Divin răzbate iară
Lumea ştie, ori nu vrea
Să înţeleagă, se măsoară-n
Cumpănă, viaţa mea.
Viaţa ta, viaţa noastră
Primenită pentru cer,
Jertfa Lui, crez ori mister
Dintr-o iubire măiastră.
Glas Divin alungă teama,
Rara grijă de finit;
Doar prin Jertfa s-a împlinit
Bucuria fără seamă.
Glas Divin răzbate-n zare
Lumii glăsuind etern
Întru pace, tainic semn
Dăruit, spre fiecare.
………………………
Dintru jertfa-Jertfa Lui
Dă o şansă, orişicui. Sabervarehi .
Topic: Poezii | Comments Off on Glas Comun
« AnteriorulUrmătorul »
