Preludiu
de Sandutza Samcov | 26 Iunie 2008
Admir tăcerea dansândă
crescendo tristeţii
iar primăvara geloasă
tot plânge isteric tot râde
crescendo tristeţii
un ultim val de zăpadă
mă grăbeşte să debrasez
de noroiul uscat de pe la-mi glezne
crescendo tristeţii
un mesaj pierdut prin reţea
mă trezesc alături de
copilul-bărbat
atât de iubit de cuminte cântă
crescendo tristeţii
trecutul doarme ruşinat în cimitir
trecutul o foaie albă de hârtie
în timp ce-n viitoru-mi armonizat
cu rima zâmbetului
încât incontestabil voi trăi o poezie
crescendo al vieţii
crezând nădăjduind iubind
spre desăvârşire
fără să-mi mai dau seama de o uitată elegie
fredonez a vântului
diminuendo tristeţii
Topic: Poezii | Comments Off on Preludiu
Ecumenismul din zona Banatului, văzut de un pastor reformat
de Makay Botond | 25 Iunie 2008
Erwin Josef Ţigla, care la 5 aprilie a.c. a primit într-un cadru festiv diploma de cetăţean de onoare, meritată si întocmită pe numele său, mi-a încredinţat o temă de casă dificilă: anume de a rezuma pe două pagini subiectul de mai sus, ceea ce ştiu despre colaborarea în acest domeniu în Banat, mai precis în Banatul Montan, ceea ce ştiu eu despre ecumenismul din aceasta zonă.
Pe două file ? – Aceasta este aproape imposibil. Imposibil, pentru că nici nu ştiu, unde să încep. Cu începutul? Sau să intru direct în miezul lucrurilor? Dar unde este începutul ? Atunci când József Csaba Pál, actualul arhidiacon romano-catolic a ajuns la Reşiţa (in anul 1987), m-a căutat, s-a prezentat cu salutul creştinesc „Pace de la Domnul Dumnezeu!” atât la mine, cât şi la toţi preoţii de atunci – sau atunci, când la scurt timp am început să ţinem întâlnirile preoţeşti de marţi seara? – Păi, nu … Acest lucru era şi atunci “doar” o continuare, în anumite privinţe.
Din 1974, când am venit eu la Reşiţa, îmi aduc aminte de două întâlniri importante. Una, când arhiepiscopul ortodox de Timişoara, IPS mitropolit Nicolae m-a invitat, prin intermediul părintelui Ion Lăpuşte, la o întâlnire si recepţie cu ocazia vizitei sale pastorale (canonice). Cu ocazia scurtei sale vizite, de circa zece minute, la casa parohială reformată, popa Ion, aşa cum este numit în oraş, admirând un tablou de Munkácsy expus pe un perete, şi anume o reproducere a tabloului Ecce Homo, pur şi simplu a “susţinut un adevărat examen” la istoria artelor, parţial în limba română, dar în cea mai mare parte în limba maghiară.
Aproximativ un an mai târziu, bineînţeles după ce ne-am vizitat reciproc cu preotul paroh, mons. Paul Lackner, la invitaţia lui Moses Rosen, rabinul-şef al cultului mozaic din România, am participat împreună la sărbătoarea Hanuka, la sinagoga din Reşiţa. Până atunci nici Paul Lackner, nici eu nu mai văzuserăm sinagoga din interior. Şi astăzi aş caracteriza acea sărbătoare Hanuka ca pe un serviciu divin festiv, înălţător, foarte impresionant, chiar dacă am fost surprinşi de programul formaţiei vocal-instrumentale Mini Thora, prin folosirea unor instrumente muzicale care atunci nu ni se păreau acceptabile pentru biserică (ghitara, lăuta, harpa, suflători si instrumente de percuţie). Însă pastorul evanghelic Heinz Bonfert frecventa pe atunci cu regularitate casa parohiala romano-catolică, pentru a participa la serile de muzică. Este drept ca la acele întâlniri nu se cânta muzică bisericească, ci muzica de cameră.
Pe atunci nu se ţineau cu regularitate rugăciuni comune sau meditaţii – cu ocazia întâlnirilor noastre, dar am depăşit ecumenismul duplicitar, făţarnic, cântat de Gyula Illyés, pe când preoţii diferitelor confesiuni, participând la ospăţ cu peste, au băut paşnici destul vin, insa duminica, predicând din amvon, dădeau dovada de atitudine duşmănoasa, „ironizându-si” în mod reciproc până şi sunetul clopotelor lor. (Nu mă pot stăpâni, să nu citez aici „ecumenismul” de acum şaizeci de ani, pe când greco-catolicii îi ironizau pe reformaţi, imitând demnitatea lentă a dangătului de clopot al acestora: „Păi, tot carne-i, da´-i de hoit!” … la care reformaţii „caracterizau” sunetul slab al clopotelor greco-catolicilor cam aşa: „Mămăligă şi pasulă … mămăligă şi păsulă!”
În domeniul ecumenismului am făcut un mare pas înainte, când după 1990 am început să ţinem cu regularitate întâlnirile noastre, integrând în ele şi pe soţiile preoţilor şi vizitându-ne pe rând parohiile şi bisericile şi reluând vizitele, rugându-ne în cerc restrâns şi citind câte un pasaj din Sfânta Scriptură în faţa altarului, apoi analizând temeinic cuvântul citit în locuinţele preoţilor : ce mi-a spus mie, ce le-a spus lor pasajul citit din Biblie.
Este bine să ne amintim acele întâlniri de marţi seara, de mai bine de un deceniu, care din „cvartetul” József Csaba Pál, preot romano-catolic, Eugen Jurcă, preot ortodox, Marian Stefănescu, preot greco-catolic şi Botond Makay, pastor reformat, s-au extins într-atâta, încât la întâlnirile noastre au venit pe lângă caplanii romano-catolici de atunci şi câte o grupă a preoţilor din vecinătate, dar uneori nu le era prea mult şi celor din zone mai îndepărtate ale judeţului sa vina.
Rezultatul si urmările imediate ale acestei practici au fost că participanţii la săptămâna ecumenică mondială organizată în fiecare an între 18 si 25 ianuarie, au devenit o adevărată comunitate a Rusaliilor, căci din punct de vedere religios erau acolo preoţi si credincioşi ortodocşi, pravoslavi, greco-catolici, romano-catolici, evanghelici-luterani, iar in ceea ce priveşte etniile erau preoţi si membrii ai comunităţilor de români, germani, maghiari, sârbi, croaţi, ucraineni, cehi, slovaci.
Cu excepţia episcopului reformat, toţi episcopii cultelor au fost interesaţi, ce se întâmplă în oraşul nostru în acest domeniu, astfel că episcopii ortodox, romano-catolic, greco-catolic şi evanghelic-luteran ne-au vizitat bisericile şi au slujit în ele sfânta liturghie. Si este important faptul că în cele mai multe cazuri episcopii invitaţi au slujit în biserica celorlalte culte. Astfel la reformaţi a slujit episcopul greco-catolic de Lugoj, Alexandru Mesian, care ca oaspete a propovăduit cuvântul Sfintei Scripturi în primul an al episcopatului său.
De dragul relatării complete să-mi fie îngăduit să amintesc că în săptămânile noastre de rugăciune ecumenică am avut oaspeţi pe Sebastian Kräuter şi Martin Roos (episcopi romano-catolici), pe Laurenţiu Streza şi Lucian Mic (episcopi ortodocşi) şi pe dr. Christoph Klein (episcop evanghelic-luteran).
Şi rămânând încă la săptămâna de rugăciune ecumenică să-mi fie permis să mai spun că în nicio biserică nu s-au rupt perdelele, nu s-a prăbuşit acoperişul din cauza unor fapte, care şi astăzi încă par a fi incredibile în unele zone. Nici biserica noastră nu trebuie reparată şi renovată, din cauză că în ea au răsunat rugăciuni respectiv Tatăl nostru nu numai în limba maghiară, ci şi în română, germană şi în încă cinci-şase limbi.
Atunci când am predicat în maghiară pentru prima oară în biserica ortodoxă din zona numită Petru Iacob – translatată în perioada comunistă pe o distanţă de 53 metri – şi bineînţeles că predica a fost tradusă şi în limba română, nimeni nu a făcut ochii mari şi nici presa nu a făcut observaţii răutăcioase. S-a amintit mai mult faptul că biserica a fost arhiplină, ticsită de oameni. A fost considerat firesc faptul că în Banatul Montan împreună cu multilingvimul merge mână în mână şi răbdarea ecumenică, ceea ce aici am trăit şi în viaţa de zi cu zi.
Nivelul atins de noi se datorează, pe lângă contribuţia unor parohi şi a numeroşi preoţi şi cantorilor, coriştilor, asociaţiilor de femei, pentru că au ajutat mult prin munca şi activitatea lor. Si poate că mulţi dintre aceştia nici nu au văzut oraşe şi locuri precum Graz sau Hartberg, ca să nu mai amintesc de Mariazell sau Roma, unde am ajuns graţie acestor colaborări şi unde pot ţine pentru a doua oară o prelegere.
Colaborării noastre ecumenice datorăm faptul că dr. Vasile Petrica, József Csaba Pál, Marian Ştefănescu şi Botond Makay au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului la propunerea lui Erwin Josef Ţigla şi că acum şi Erwin Josef Ţigla este deja cetăţean de onoare!
În ultimii doi ani au întinerit comunităţile reşiţene. În comunitatea evanghelic-luterană, în cea reformată şi în una ortodoxă au venit preoţi respectiv pastori tineri. Trebuie să remarc cu amărăciune că noua generaţie încă nu înţelege, ce înseamnă colaborarea ecumenică. Ca şi cum ei ar sabota munca celor mai vârstnici şi a celor din generaţia matură prin absenţa lor.
Să îndrăznim să sperăm ? Sau să luam la cunoştinţă, că s-a încheiat o epocă – una deosebită şi nu oarecare – în istoria cultelor, bisericilor oraşului nostru?!
Permiteţi-mi să fiu extrem de optimist: să sper, că peste zece ani să pot vorbi aici despre tinerii de astăzi, că ne-au depăşit pe tărâmul ecumenismului! Contez atunci pe o invitaţie din partea lor! Pentru cea de astăzi mulţumesc din suflet: odată celor care m-au invitat şi lui Dumnezeu, care i-a impulsionat să facă asta!
Reşiţa, 6 aprilie 2008
Traducere: prof. Georg Colţa
Topic: Editoriale | Comments Off on Ecumenismul din zona Banatului, văzut de un pastor reformat
O ARCĂ A NOII ALIANŢE ÎN CANADA, PICTATĂ ROMÂNEŞTE!
de Andrada Victoria Diaconescu | 24 Iunie 2008
Eveniment istoric! Trimisă de Vatican de la ROMA pentru Congresul Eucaristic Internaţional ce se desfăşoară în această vară 2008 în oraşul Québec, Canada, Arca poartă icoane româneşti scrise cu alfabet latin şi în… limba română! Probabil pentru prima oară la un eveniment internaţional creştin de asemenea anvergură.
ARCA NOII ALIANŢE, o corabie frumos sculptată ce aminteşte imaginile despre Arca lui Noe şi putin cele ale Arcei din Vechiul Testament, este împodobită cu icoane pictate! Curios însă, şi în mod sigur providenţial, primele trei Îcoane ce mi-au apărut în faţă, purtau scris: «Nunta din Cana», « Cina cea de Taină» şi « Înmulţirea Pâinilor», scris nu în Slavonă sau Greacă, Latină, Italiană sau Franceză, ci …în Română!!! Probabil pentru prima oară la un eveniment international creştin de asemenea anvergură.
Pentru a lansa pregătirea Congresului Eucaristic Internaţional de la Québec în 2008, un grup de tineri creştini din Québec şi Montreal, reuniţi sub numele de «Montée Jeunesse», şi-au exprimat dorinţa creaţiei unui obiect religios simbolic, care să parcurgă Canada anunţând vestea cea bună şi pregătind sufletele creştinilor de toate confesiunile, pentru sfinţitul eveniment. A fost reţinută ideea simbolică de «ARCĂ DE NOUĂ ALIANTĂ». Această ARCĂ este o premieră în istoria congreselor eucaristice internaţionale fiind destinată pregătirii şi comuniunii spirituale a tuturor creştinilor întru ISUS CHRISTOS. Corpul Arcei a fost sculptat de către artistul Alain Rioux din Québec, asistat de soţia sa Chantal Dubois.
ARCA, sub forma unei corăbii, evocă Biserica lui ISUS CHRISTOS şi Poporul Creştin mergând ghidat de Creatorul Său. Lemnul Arcei provine din cinci esenţe şi locuri geografice diferite, simbol al universalităţii creştinismului şi al Bisericii care cheamă creştinii din toate ramurile sau naţiunile lumii, să se unească spiritual întru ISUS CHRISTOS. Sus pe Arcă, se află un cufăr de lemn, ornat cu frumoasele Icoane, suflet din dragostea pentru frumos şi sfânt a neamului românesc, pictate şi sfintite în România şi apoi trimise la ROMA.
Ca simbol al uniunii creştinilor întru ISUS CHRISTOS, ARCA a poposit peste tot unde a fost invitată în Canada, până în această vară a anului 2008, moment al desfăşurării Congresului în oraşul canadian Québec. Probabil au fost şi biserici românesti din Canada care au invitat-o şi au găzduit astfel mesajul creştin purtat de icoanele venite din ţara mamă, România. Un reportaj video complet se află pe site-ul www.cei2008.ca, iar organizaţiile, Bisericile sau aşezămintele de cult ce doresc să afle mai multe detalii despre ARCA NOII ALIANŢE pot obţine informaţii pe acest Site-Web. În aceste timpuri de împlinire a 1900 de ani de la împletirea culturilor Daco-Romane aflate la baza originii latine a Românilor, binecuvîntată la ROMA, ARCA NOII ALIANŢE poartă-n ea prin lume, o parte din sufletul românesc.
consemnează
Daniel Constantin Manolescu
Coordonator principal « AGORA ROMAGNA LATINA » – Canada
Forum pentru Istorie, Cultură şi Latinitate
Topic: Diverse | Comments Off on O ARCĂ A NOII ALIANŢE ÎN CANADA, PICTATĂ ROMÂNEŞTE!
Pictorul
de Dan Dănilă | 24 Iunie 2008
Pentru el pânza e câmpie cu flori,
harta sudorilor viselor colorate,
aurora imaginară care îi înfăşoară
umerii la nevoie când nici o căldură-
nu mai prea vieţuieşte pe aproape,
este prima zăpadă pe care o tulbură
umbra umbrei pasului sub luna plină,
e ogorul îmbrumat, rugina plugului
frânt într-o rădăcină de floare sălbatică,
sau pardoseala pe care dansează cineva
la miezul nopţii, până hăt spre margini,
este masa care aşteaptă, aşteaptă ceva
cu faţa spălată în rouă şi des limpezită
sau cerul fără dârele norilor migratori
arestaţi uneori lângă vama sinelilor,
este chiar giulgiul acela miraculos
pe care se imprimă culorile suferinţei,
ca niste legende, pomeţii şi coastele,
buricele degetelor şi ridurile frunţii,
este imacularea pe care o colorează
vechiul penel legat strâns de degete…
Topic: Poezii | Comments Off on Pictorul
« AnteriorulUrmătorul »
