INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (8) – Ghişeft fatal (1)
de Florin Bădican | 23 Februarie 2009
INFERNUL ROŞU – VOL. I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI
GHIŞEFT FATAL 1
Motivat de cine ştie ce ghişeft, cu două zile inaintea Crăciunului, ovreul Fichman deschidea bodega mai devreme ca de obicei; Câţiva săteni care tocmai treceau prin faţa prăvăliei, începură a se mira văzând cum jidanul curăţa zăpada, la un ceas atât de matinal; Măi să fie, întrebă unul dintre ţăranii care deacum se opriseră locului, dar jidanul ăsta nu mai are somn dă când verzii începură să-i vâneze ca pă nişte epuri? Vorbind doar ca să nu tacă, ţăranul se cam înşela în privinţa ovreului Fichman; De o bu-nă bucată de vreme, jidanul nostru avea cunoştinţă despre soarta confraţilor din Germania şi chiar avea oarece teamă de ciuma care destul de curând ar putea să molipsească şi România; Kauffman, un bun şi loial prieten, îl somase în câteva rânduri: Vinde-ţi prăvălia şi să pleacă cât mai repede în America; Lăcomia însă, boala care de atâtea ori făcuse milioane de victime, îl făcu să ţină la preţ şi să rămână până în ultima clipă, pe un teren care nu întâmplător, părea tot mai minat; Văzându-i pe ţăranii care deacum stăteau nehotărâţi în mijlocul drumului, negustorul se sprijini în lopata de lemn şi răsuflând uşurat, îndemnă c-o voce prefăcută, mieroasă:
-De ce nu îndrăzniţ mă oameni buni? Intraţi şi nu vă mai codiţi.
-Dom Fichman, întrebă un sătean care având puţină ştiinţă de carte, citise lista cu reducerile pe care nu întâmplător jidanul le făcuse în preajma sărbătorilor de iarnă, or vrei să ne păcăleşti taman dă Crăciun?
-Chiar aşa dom Fichman, intră în vorbă săteanul care neştiind buchia cărţii, privea poate puţin mirat, azi vindeţ niţăluş mai ieftin?
-Cum mă oameni buni? Eu să vă păcălesc pă voi, răspunse diplomat evreul care vroia să pară mai indignat decât era în realitate? Acu dacă tot mă bănuiţ dă necinste, insistă jidanul pe un ton şi mai ademenitor, eu chiar mă gândesc să fac pentru voi, oarece reducere în plus şi-n avantaj.
-Păi cum dom Fichman, o altă reducere? Hai că nu vă cred.
-Ar trebui să mă credeţi oameni buni; Uite, insistă motivat negustorul, eu chiar mă gândeam să vă fac o reducere din mai vechili datorii, dar numai ţăranilor care până la Crăciun, cumpără marfă de la mine.
-Ce darnic te făcuşi taman acuşa de sărbători, sări cu vorba ţăranul care nevenindu-i să-şi creadă urechilor, se strâmba ne-ncrezător!
-Şi tu de ce vorbeşti cu păcat? Mai bine dă douăzeci de ani, voi tot dă la mine cumpărarăţi şi oarece mulţumire cred c-a fost, răspunse ovreul care deacum încerca să pară cât mai convingător cu putinţă.
-N-ai dreptate vecine, interveni un alt sătean, luând apărarea ovreului; Chiar şi eu când nu prea aveam parale, jupânul Fichman mi-a dat pă datorie şi ca să nu uite, mă trecea într-un carneţăl cu scoarţe negre.
-Şi n-a fost bine omule, întrebă ovreul, prinzând oarece curaj?
-Bată-vă să vă bată, întrebă cu vocea-i piţigăiată, bătrâna ce tocmai intrase în prăvălie, dar voi cum de vă scularăţ cu noaptea în cap?
-Da mă babo, dar eu parcă nu te ştiam chiar atât dă curioasă.
-Şi ce dacă mă ghiavole; Doar nu mă legai d-un puţoi ca tine.
-Auzi babo, răspunse ţăranul care abia dacă-şi mai putea stăpâni râsul, eu cred că tu n-ai stare în casă sau cine ştie ce dracu-ţi mai lipsăşte; Alfel nu plecai după drugă, taman când cocoşii termenară cântarea.
-Mă gură spartă, ia mai tacăţ fleanca, ameninţă zâmbind bătrâna, după care sprijinindu-se în tejgheaua ovreului, începu a se plânge.
-Da ce-ţi trebuie bunico, întrebă jidanul, frecându-şi mâinile?
-Multe-mi sunt dă trebuinţă; Uite, ceva undă-lemn, nişte zacăr…
-Jupânu are de toate, răspunse ovreul, bucuros că afacerea începu-se să-i meargă destul de bine, dar ia spune-mi bunico: Parale ai?
-N-am maică; Poate mă laşi şi pă mine, până după Sfântu Ion.
-Mă babo, se potrivi cu vorba ţăranul şugubăţ, acu vrei să te îndulceşti, sau cine ştie ce gânduri îţ trece prin capu de sub broboadă?
-Bine mă gură spartă, cui nu iar place să fie dulce ca mierea?
-Auzârăţ bă fraţâlor, Anghelina vrea să fie o babă dulce rău!
-Mă Zbârţan, ripostă bunica, făcând pe supărata, nu că m-aş da în vânt după atâtea dulceţuri, dar de Crăciun îi vine lu noru-mea niscaiva neamuri dân Nucşoara şi de: Ca orice femeie, vrea să facă şi ea ceva bun dă sărbători; Mă gură spartă, acuma înţelesăşi rostul şi ploconeala?
-Bine Anghelină, încercă ovreul Fichman să-şi arate mărinimia, îţ dau pe datorie tot ce doreşte noră-ta, dar spune la toţi cu care te întâlneşti, că astăzi şi mâine, jupân Fichman vinde mai ieftin; Ai înţeles?
După plecarea bătrânei care cu siguranţă se va opri la toate porţile şi va povesti ce ieftin vinde negustorul satului, ţăranii care la-nceput vroiau să-şi cate de drum, se aşezară la o masă de lângă tejghea.
-Jupâne, se lamentă şi nu fără motiv unul dintre ţărani, dacă tot intrarăm, eu nu cred că-i bine să ne ţâi prea mult, cu aşa gură uscată?
-Păi oameni buni, atunci să stingem focu; Dar ia spuneţi-mi, întrebă ovreul care deacum devenise mai amabil, cu ce vreţi să-l stingem?
-Ca de obicei jupân Fichman; Adă ţuică bătrână şi d-o să ne placă, mai vedem dupaia, răspunse ţăranul, cu oarece nelinişte şi grabă.
-Jupânu vă serveşte-ndată, raportă cârciumaru, după care luă din raft o sticlă cu gălbioară şi-o puse pe masa ţăranilor însetaţi.
-Mulţumesc jupân Fichman, dar noi cerurăm doar un ţoi.
-O să plătiţi câte-un ţoi, răspunse cârciumarul care încercând să pară cât mai mărinimos cu putinţă, se retrase strategic în spatele tejghelei, dar beţi cât vreţi din sticla pe care v-am dat-o; Este bine aşa?
Ovreul tocmai îşi făcea niscaiva socoteli când, un băiat ce nu putea să aibă mai mult de zece ani, intră grăbit în prăvălie; După ce puştiul salută în semn de respect faţă de oamenii mari, ceru insistent:
-Nu te supăra nene, dar tata vrea să-i dai nişte tutun ca lumea.
-Bine mă băieţaş, întrebă ceva mai zâmbitor ovreu Fichman, dar de câţi bani să-i dau tutun? Ai parale, sau vrea să-i dau pe datorie?
-Păi tata mi-a zis să-i dai dă banii ăştea, răspunse precipitat băiatul, după care grăbit aruncă pe tejghea, câteva monezi de aramă.
-Uite mă băieţaş, ăsta-i un tutun ca lumea iar tu ţâne o bomboană dasta spirtoasă; Păi nu ştiu eu, cât dă mult vă place să sugeţ dulceţuri!
-Mulţumesc nene, răspunse băiatul care dând să plece, era reţinut de unul dintre ţăranii care deacum dăduse pe gât, câteva ţoiuri bune:
-Mă piciule, tu eşti băiatu lu Miclea, sau mă înşală memoria?
-Da nene Piţigoi, dar dă ce mă întrebi? Ai nevoie dă ceva?
-Mă băiete, spune-i lu tacto să treacă pă la mine; După prânz.
-Eu o să-i spun nene Piţigoi, dar nu ştiu dacă-l mai prinz acasă.
-Păi dă ce să nu-l prinzi mă băiete? Pleacă undeva cu treabă?
-Nu ştiu nene, dar cred că se duce la cineva care taie un porc.
-Atunci dă fuga piciule; Poate-l mai prinzi acasă, îndemnă bătrânul Piţigoi, după care împreună cu lacomul vecin, o mai lungiră la ţuica pe care nu fără motiv, negustorul Fichman o dăduse pe gratis.
*****
Bine dispuşi, cei doi ţărani tocmai plecaseră când, în prăvălia ovreului intră Rică Pălăngeanu; Abia stăpânindu-şi mânia, ciudatul client se aşeză nervos la o masă; C-o îndemânare demnă de invidiat, el începu să-şi răsucească o ţigară; După ce-o aprinse, trase câteva fumuri, aşteptând răbdător ca prăvălia să se golească de lume; Când în cele din urmă rămase singur cu ovreul Fichman, aprigul client se ridică furios de la masă şi pe un ton vădit poruncitor, ordonă după tipicul timpului:
-Jidane, cum n-am timp de pierdut, vreau să ştiu dacă-mi vinzi.
-Mă verdeaţă, răspunse cârciumarul privindu-l incruntat, ţie nu-ţi vând prăvălia, nici dacă mi-ai da triplu; Acuma pricepi socoteala?
-Ascultă jidane, ameninţă clientul şi nu fără motiv, eu te mai întreb odată: Îmi vinzi cârcima, sau peste câteva zâle vom discuta altfel?
-Ascultă verdeaţă, răspunse ovreul ce nu părea să cedeze cu nici-un chip, eu cu tine n-am ce discuta; Acu de ce dracu nu pricepi?
-Cum vrei jidane, numai că eu venisăm cu banii număraţi.
-Păstreză-i pentru altă afacere; Eu nu bat palma cu criminalii.
-Cine-i criminal mă jidan împuţât? Mama voastră a dracu dă ovrei care numai prin foc şi moarte, vă veţi vindeca de atâta lăcomie.
Furios peste măsură, dubiosul client aruncă chiştocul la picioarele ovreului şi după ce-l ameninţă cu moartea, plecă în mare grabă; Ca mai toţi jidanii din acea vreme, ovreul care deacum rămăsese singur în spatele tejghelei, se bălăcea în neputinţă şi lăcomie; Ce cosecinţe va avea ezitarea evreiască, se va vedea doar atunci când printr-o crudă şi nedreaptă sentinţă, naziştii germani şi nu numai, îi vor lichida fără milă, pe cei mai buni negustori ai timpului, cunoscuţi şi recunoscuţi.
*****
Gândurile care tulburau capul bietului jidan erau vremelnic spulberate; Auzind de generozitatea ovreului Fichman, ţăranii dădură buzna în prăvălie şi cumpărară lucruri fel de fel; De cum îşi vedeau coşurile pline, sătenii plecau la casele lor, cu gândurile şi cu necazurile care nu erau puţine; Având acelaşi drum, Epure, Ursu şi Stana Petrini, plecară împreună; Tot vorbind ba de una ba de alta, la un momentdat îl văzură pe Miclea; Însoţit de cumnată-su, ţăranii intrau în curtea Piţigoiului.
-Păi ce dracu făcuşi Stano, încercă Miclea să glumească pe seama bătrânei, taman acu de sărbători plecaşi cu doi hăndrălăi după tine?
-Ia mai du-te focului! Tu chiar vrei te spui lu Petre ca să te ciomăgească, ameninţă sever bătrâna, amintindu-şi vag de anii tinereţii.
-Fă Stano, ordonă Piţigoi, abia stăpânindu-şi râsu, tu lasă oamenii în pace; Altfel mi să sinucide porcu în coteţ şi dau de-o mare belea.
-Iaca-i las omule, răspunse bunica, veselă nevoie mare; Nu dalceva mă Piţigoi glumeţ, dar omul meu este mai bărbat dăcât voi toţi.
-Noroc mă Piţigoi, salută Miclea, întinzându-i mâna bărbăteşte.
-Noroc şi bine că venişi; Tot mai bine mai târziu decât niciodată.
-Ia spune mă, ce ai cu mine? Îmi zâsă fimiu ca să trec pacileaşa.
-Bine bă Miclea, întrebă gazda zâmbind mulţumită, păi tu ce treabă crezi că poate să aibă ţăranul, cu două zile înaintea Crăciunului?
-Auzi vorbă la tine! Păi omu poa să aibă o grăma dă treburi, răspunse Miclea cam pe acelaşi ton, dar eu cred că tu ai o ţuică da bună şi nu ai cu cine s-o bei; Ia spune mă Piţigoiule, pentru asta mă chemaşi?
-Bă Miclea, eu cred că tu o nemerişi, dar numai pă jumătate.
-Păi mă Piţigoiule, i-o tăie scurt mai vechiul camarad, la cât eşti dă zgârcit, eu m-aş mulţumi şi c-o sticlă d-o jumate, dar să fie bunicică.
-Tu iar o nemerişi, numa că întâi trebuie să termenăm porcu; Doar daia vă chemai, dar ca să ne încălzâm oleacă, haideţi colea lângă prispă; Ia spune Micleo, ţie-ţi place ţuica bătrână?
Pentru a prinde oarece curaj, băură fiecare porţia din drogul naţional; Astfel mobilizaţi, ţăranii se îndreptară spre coteţul porcului; Simţind inevitabila moarte, animalul începu să grohăie disperat; Un cuţit cu lama lungă, se înfipse în gâtul porcului; După o scurtă şi dureroasă agonie, animalul amuţi, lăsând stăpânului corpul gras şi atât de hrănitor.
-Gata mă băieţi, exclamă Piţigoi, încercând să-şi arate mulţumirea şi o firească bucurie! Eu cred până acilea-i fusă lu Ghiţă al meu.
-Da mă frate, dar asta-i vrerea Domnului care face şi le desface.
-Miclea, tu când ei viaţa unui porc sau când tai un viţăl de numai două luni, te ascunzi în spatele Domnului care-ţi porunceşte altcceva?
-Păi ce mă Piţigoi, contră ucigaşul de porci, tu ai un loc mai cu fereală în care te ascunzi atuncea când lipsăşti un animal dă viaţă şi rost?
-N-am bă Miclea, dar mai dăunăzi, mie-mi zâsă popa din sat.
-Şi ce-ţi spuse? Să nu mai tăiem porcii şi să ne hrănim cu fân?
-Cumnate, omul trebuie să facă ce zâce popa, nu ce face popa.
-Ia spune mă Piţigoiule şi nu te mai poticni ca un Plăvan la deal.
-Păi ce dracu putea să spună un popă atât de bătrân? Parcă tu nu ai şti că viaţa unui om este mai importantă decât viaţa unui porc.
-Ştiu mă Piţigoiule, întrebă Miclea, încercând să nu se dea bătut, dar tu de ce crezi că o viaţă este mai importantă decât o altă viaţă?
-Mă Miclea, ia nu-ţi mai bate capu cu chestii dăstea; Tu nu pricepi că rânduiala fuse lăsată de Dumnezeul care-i apără doar pe oameni?
-Chiar aşa mă cumnate? E posibil, doar nu eşti prost dăgeaba.
-Mă fraţilor, interveni Piţigoi, convins de adevărul divin, eu cred că nu Dumnezău îl îndeamnă pă om să ia viaţa unui animal, doar ca să nu moară el dă foame; Aşa că mai bine lăsaţâ-l în pace pă-L de Sus.
-Atunci cine mă Piţigoi, întrebă Miclea în timp ce privea la cuţitul înroşit de sângele porcului asasinat? Doar nu papa dă la Roma.
-Eu cred că oamenii omoară animale, doar ca să-şi umple burţile nesătule, iar când se plictisesc de traiul bun, încep să se omoare între ei; Băăă, daia fac războaie cum este şi cel care începu mai anul trecut.
-Poate că am orbu găinilor, însistă Miclea în încercarea de-a glumi, dar în toată curtea asta, doar noi ne luptăm c-un porc fără cap.
-Acu e dăparte bă fraţilor, răspunse întristat mai vechiul camarad, dar în numai câteva luni, cred c-o să bântuie şi prin curţile noastre.
-Da mă Piţigoiule, dar tu dă unde ştii? Îţi şopti careva la ureche?
-Bă Miclea, cum bine ştii, răul nu ia ocolit niciodată pe românaşii noştri; Fie şi numai pentru asta, şi tot ar trebui să fim cu mare grijă.
-Mă fraţilor, interveni salvator cumnatul domnului Miclea, eu zic să-l lăsăm pe Antonescu să facă ce-i ordonează regele, iar noi să termenăm cu porcul care deacum abia aşteaptă să fie bine prăjit.
Urmând ritualul moştenit din moşi stămoşi, ţăranii pregătiră porcul, aşa cum învăţaseră din moşi strămoşi; După ce-l pârliră şi-l spălară cu apă nu tocmai fierbinte, bătrânul Piţigoi îi crestă spinarea de la cap până la coada îmbârligată; Încercând să spele fie şi o parte din păcate, tanti Filoftea puse într-o cutie de conserve, puţină tămâie; Apoi, respectând datina care tinde să se piardă în negura istoriei, bătrâna începu să-l afume.
-Fă muere, se declară mulţumit Piţigoi, gata cu tămâiatu; Acu lasă cutia de-o parte şi vezi ce babă chială, începu să-ţi bată în poartă.
-Cine zici că strigă, întrebă gospodina care continua să ţină-n mână cutia cu tămâie fumegândă? Tu eşti Domnico? Doar îţ spusăi…,
-Nu tanti Filofteia; Eu sunt Ioana şi uit că ţi-am adus copăiţa.
-Păi bine mă fată, doar ţi-am spus să vii doar cu făina? Îi frământam acilea, dă-i boali dă cozonaci; Acuma hai şi intră în curte; O să-i coacem, dar oleacă mai încolo; Dar ce Dumnezeu faci, nu vrei să intri?
-Tanti Filofteia, poate c-ar fi mai bine să vin oleacă mai târziu.
-Păi de ce naiba să mai faci un drum în plus? Hai, intră în curte.
-Fie cum zici matale, răspunse zâmbind domnişoara, în timp ce intra în curtea bătrânului gospodar, dar n-aş vrea să vă deranjez.
-Mă Piţigoi, grăi Miclea în timp ce privea pe sub sprâncene la frumoasa domnişoară, dacă ştiam că-ţi mai vine niscaiva ajutoare…,
-La mulţi ani, ură domnişoara care deamu încerca să nu ia-n seamă şaga bărbaţilor care nu de puţine ori, săreau bariera bunului simţ.
-Să trăieşti mă fată şi nu care cumva să-l bagi în samă pe bietul Miclea; De la o vreme se îmbată şi cu apă rece, răspunse ţăranul care pentru câteva clipe, rămăsese cu privirea prinsă în capcana tinereţii.
-Ioană mamă, hai să plecăm dacilea; Nu dalceva, dar de mai stăm lângă glumeţii ăştea, rămâne porcu neciopârţit, îndemnă şi nu fără oarece motiv bătrâna, după care tulburată, urcă pe prispa de scândură.
-Tanti FIloftea, după câte ştiu va trebui să punem la căldură copăiţa asta; Altfel cozonacii nu mai cresc şi vom face doar o turtă de lup.
-Aşa este mă fată frumoasă, se declară de acord bătrâna gospodină, dar las că ştiu eu ce să fac ca să iasă cozonaci dăia buni şi pufoşi.
-Fie cum vrei matale tanti Filoftea, dar ca să nu se supere nea Piţigoi, eu cred c-ar fi mai bine să plec şi să mă-ntorc ceva mai târziu.
-Ia vezi dă treabă Ioană; O fi Piţigoiu mai ţanţoş decât un cocoş cu creastă ţăpură, da-n casă eu sunt găina care face ouă şi pui frumoşi.
-Eu nu vă contest talentul de comandant, dar acum cred că vă strigă nenea Piţigoi; Cred că ţanţoş cum este, vrea să vă ordone ceva.
-Ia stai tu acilea; Cine ştie ce Dumnezeu le mai trebuie şi la bărbaţii ăştea, răspunse bătrâna gazdă, după care grăbită, ieşi din casă.
-Fă muere, întrebă răstit bărbatul, doar nu surzâşi dabinelea?
-Păi ce dracu s-a întâmplat mă omule? Doar nu dădură turcii.
-Eu nu ştiu cine mai dădură, dar cred că la poartă strigă cineva.
-Dar cine Dumnezeu mai strigă, întrebă gospodina ce părea să fie sclava curiozităţii feminine, după care grăbită ieşi în drumul de ţară?
-Bună zâua tanti! Acilea stă nenea Piţigoi, întrebă tânărul care după vorba şi portul plugarului de rând, nu părea să fie din partea locului?
-Da măiculiţă, răspunse gospodina privind cu oarece suspiciune la tânărul nepoftit, dar tu cine Dumnezeu eşti? Eu nu prea te cunosc.
-Da tanti, contră tânărul nedându-se bătut, dar dă moment ce eu nu stau în satu ăsta muntenesc, nici n-aveţi dă unde să mă cunoaşteţi.
-Apăi atuncea cu ce treabă venirăţ pă la noi? Te trimisă careva?
-Păi cine să mă trimită tanti? Pă mine mă chiamă Badea Ştefan, iar tata fuse argat la boierul pă care matale nu se poate să nu-l cunoşti.
-Măiculiţă, întrebă gazda privind curioasă, tacto fuse argat la boieru Marghiloman? Nu-i vorba de Vasâle, ăl dă ţâne o muere dă la vale?
-Chiar aşa tanti; Pe tata îl chiamă Badea Vasile şi fuse argat.
-Acuma pricep mă băiatule, dar la mine cu ce cătare venişi?
-Păi cum să vă spun tanti? Eu dă fapt am o vorbă cu Ioana Predoiu şi cum un vecin d-al ei, îmi zâse că veni la matale, n-avusăi ce face.
-Mă băiete, raportă femeia zâmbind complice, atunci să cam şchimbă calimera; Dacă înţeleg eu bine, tu venişi pă la soră-ta Ioana.
-Chiar aşa tanti, insistă rugător caporalul care dintr-o condamnanabilă neştiinţă, credea că el şi domnişoara Predoiu, erau doar fraţi de cruce, dar nu vrei s-o chemi până la poartă? Am doar o vorbă să-i spun.
-Eu nu ştiu dacă pentru o vorbă sau mai multe, dar de ce naiba să staţ în frigul dafară? În casă este cald şi puteţi vorbi ca nişte fraţi.
Câteva clipe mai târziu, Ştefan şi Ioana se aflau faţă-n faţă; Stăteau pe scaune pitice, la o masă pe cât de rotundă, pe atât de pitică.
-Fă muere, întrebă Piţigoi, curios să afle cu cine vroia Filoftea s-o mărite pe Ioana, dar cine dracu este flăcăul pă care-l băgaşi în casă?
-Este băiatu lu Vasâle, ăl dă fuse argat la boierul Marghiloman.
-Păi ce dracu fă muere, acuma să întoarsă lumea cu susu în jos?
-Bine mă Piţigoiule, dar ce-avem noi cu biata lume? Doar nu lumea care mai mereu se întoarce da îndoaselea, ne intră nouă-n casă.
-Ce dracu te prosteşti fă muere; Eu ştiu că-l dă fuse argat la boierul Marghiloman, este tatăl domnişoarei; Acuma pricepi care-i daravela?
-Da omule, dar copiii este fraţi dă tată şi asta o ştie toată lumea.
-Femeie, lumea le vede pă toate, dar copiii ştiu cât sunt de fraţi?
-Nu ştiu mă omule, dar nici nu-i treaba noastră; Acuma pricepi?
-Da fă muere, dar eu trebuie să pricep? Pân la urmă tu ai dreptate; Nu este treaba noastră, dar cu strachina ce dracu vrei să faci?
-Bine omule, dar tu dă ce eşti aşa bolând? Cum bieţilor copii n-am ce le pune pă masă, încearcă şi taie nişte şorici dăla mai subţârelu.
Topic: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul I DRAGOSTE ŞI RĂZBOI (8) – Ghişeft fatal (1)
Statutul ASLRQ
de Ionuţ Caragea | 21 Februarie 2009
În urma hotărârii Comitetului executiv al Asociaâiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, au fost aprobate noi criterii şi cerinte de admitere în rândul asociaţiei.
Acestea sunt vizibile pe siteul www.aslrq.ro la rubrica Statut sau in documentul de mai jos.
1. Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ) are ca scop să reunească scriitorii de limbă română din provincia Québec şi scriitorii români cu orientare francofonă din exteriorul provinciei Québec, implicându-se în promovarea culturii româneşti în provincia Québec, în Canada şi pretutindeni în lume.
2. ASLRQ este o organizaţie fără scop lucrativ. A fost fondată de către Adrian Erbiceanu şi Ionuţ Caragea şi înregistrată pe 16 iulie 2008, la Revenu Québec, Bureau de Montréal-Ouest, cu numărul 3365299943.
3. ASLRQ nu are nicio apartenenţă politică. Vederile politice ale membrilor nu implică Asociaţia.
4. ASLRQ nu este subordonată nici unei alte organizaţii dar îşi propune să colaboreze cu instituţii de cultură din Diaspora şi din România.
5. În activitatea curentă, ASLRQ este condusă de Preşedinte, Vicepreşedinte şi Comitetul Executiv format din 5 membri. Preşedintele şi Vicepreşedintele sunt aleşi pe un mandat de 2 ani, cu dreptul de a fi realeşi. Membrii Comitetului Executiv sunt aleşi pe un mandat de 5 ani, prin vot direct de către membrii ASLRQ, la propunerea Preşedintelui şi Vicepreşedintelui. Membrii fondatori ai ASLRQ au calitatea de membri executivi.
6. Poate deveni membru al ASLRQ orice scriitor de limbă română din provincia Québec, inclusiv aglomerarea urbană Gatineau-Ottawa, indiferent de apartenenţa la alte asociaţii literare, dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii :
– A publicat, în limba română, cel puţin o carte de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
– A publicat, în limba franceză, cel puţin două cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
– A tradus din limba franceză în limba română sau din limba română în limba franceză cel puţin două cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
7. Poate deveni membru-colaborator al ASLRQ orice scriitor din afara provinciei Quebec care îndeplineşte una din următoarele condiţii:
– A publicat în limba română cel puţin trei cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
– A publicat în limba română cel puţin o carte de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii şi a publicat în limba franceză, i-a fost tradusă sau a tradus, cel puţin o carte de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
8. Membri-colaboratori îşi asumă obligativitatea de a promova interesele ASLRQ pe teritoriul lor de activitate.
9. Pe data de 1 decembrie 2008, prin votul unanim al Comitetului Executiv al ASLRQ, a fost instituit titlul de membru-onorific. Acest titlu poate fi acordat personalităţilor marcante ale culturii româneşti, care şi-au adus contribuţia la promovarea limbii şi literaturii române pretutindeni în lume.
10. Poate fi ales pe funcţia de Preşedinte sau de Vicepreşedinte orice scriitor din provincia Quebec, incluzând aglomerarea Gatineau-Ottawa, care a publicat în limba română cel puţin trei cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, teorie literară sau istorie a literaturii.
11. Poate deveni membru în Comitetul Executiv orice scriitor din sau din afara provinciei Quebec dacă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
– A publicat îi limba română cel puţin trei cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii.
– A publicat în limba română cel puţin două cărţi de eseuri, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară sau istorie a literaturii şi a publicat în limba franceză, i-a fost tradusă sau a tradus, cel puţin o carte de eseuri, poezie, proză, teatru, critică literară sau istorie a literaturii.
12. Cererea de primire în rândul Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
– Câte un exemplar al cărţilor publicate (cf. art. 6-7)
– Două recenzii literare ( reproduse din presa de specialitate)
– Un C.V. detaliat, în dublu exemplar, cu accent pe activitatea literară.
13. Cotizaţia anuală este de 10 de dolari.
14. Fondurile obţinute din cotizaţii şi donaţii vor fi folosite numai în scopul susţinerii activităţilor Asociaţiei.
15. La sfârşitul fiecărui an calendaristic, secretarul trezorier va prezenta bilanţul financiar.
16. Membrii Asociaţiei sunt obligaţi să respecte normele deontologice scriitoriceşti.
17. Deciziile importante se vor lua prin vot direct la Adunarea Generală anuală a membrilor ASLRQ sau la întrunirile de urgenţă convocate de Preşedinte şi Vicepreşedinte. În situaţia în care membrii Comitetului Executiv nu pot participa fizic la întruniri, se acceptă votul pe forumul online al Asociaţiei.
18. Preşedintele, Vicepreşedintele şi Comitetul Executiv au împuternicirea de a admite noi membri conform Statutului precum şi de a exclude din Asociaţie membrii care nu respectă Statutul sau care acţionează împotriva intereselor şi imaginii ASLRQ.
19. Orice propunere suplimentară cu privire la Statutul ASLRQ. va fi supusă discuţiei şi aprobării de către conducerea ASLRQ în adunările generale.
Ultima actualizare – 18 februarie 2009
Topic: Diverse | Comments Off on Statutul ASLRQ
Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google (2)
de Ionuţ Caragea | 20 Februarie 2009
Continuarea articolului anterior
IV. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanţi spre trecerea la universul Cyber-poetry?
Alexandru Florin Ţene – Unii specialişti susţin că viitorul ne va oferi trei tipuiri de scriitori şi poeţi: scriitorul uman care, asemenea predecesorilor săi din secolele trecute, scrie cu stiloul pe hârtie şi publică lucrările în cărţi, format tradiţional, scriitorul neuman care, cu ajutorul calculatorului electronic, complementează sau chiar înlocuieşte activitatea scriitorului şi poetului, şi consumatorul de cultură care, folosind tehnologia viitorului, este propriul său furnizor de produse culturale.
Ileana Floran – Desigur. E factorul decisiv.
Veronica Balaj – Cred că este factorul care condiţionează cyber-poetry.
Gabriel Mirea – S-ar putea ca odată cu apariţia hârtiei electronice cartea să devină doar spaţiu virtual, să se umple de linkuri, de animaţii, de muzică. Cartea va deveni într-o oarecare măsură propriul interpret. Poezia va găsi noi forme de spectacol, este deja în plină recucerire a stadioanelor, iar cuvântul pus în context sinestezic poate avea un efect inimaginabil. Cu ajutorul netului, poetul îşi redescoperă condiţia de mag.
Laurenţiu Bădicioiu – În mod cert da. Însă poezia pe Internet are prea mult de-a face cu tehnologia. Este alt fel de poezie. Nu ştiu unde va duce ea.
Maria Popescu Butucea – Desigur. Poezia nu se exprimă doar în cuvinte ci şi în imagini sunete, culori. Mai ales non-exprimabilul poate fi surprins mai bine în faţa ecranului cu multele sale posibilităţi de exprimare. Nu se pierde nimic din profunzimea meditaţiei, reflecţiei, cum aud la mulţi profesori de literatură, bătrâni şi tributari vechilor practici, dogmatici şi închistaţi. Îmi pare rău pentru ei. Viitorul nu le mai aparţine. Curând poezia va fi cu totul altfel datorită Cyber-ului.
Angela Furtună – Fără îndoială că are un caracter decisiv. Cyber-poetry este, în fond, un subcapitol al poeziei care s-a dezvoltat pe suport Internetic şi prin mecanismele hipertextualismului. Dacă va avea sau nu va avea relevanţă de durată, dacă va genera valoare, audienţă, critică favorabilă şi durabilitate în timp, aceasta este deja problema generală a oricărei forme de literatură.
Petre Flueraşu – Cyber-poetry înseamnă în esenţă Internet, pentru că în absenţa comunicării, mediul online practic nu există. Deci da, este de departe cel mai important factor.
Radu Botiş – De ce nu.
George Nimigeanu – La această întrebare chiar nu ştiu ce să răspund. Bănuiesc eu ceva, dar nu mă hazardez, pentru că nu citesc poeme (cărţi) pe Internet. Mă oboseşte enorm chiar şi scrierea textelor mele. Îmi place însă cartea ţinută în mână, aşa cum o ştiu încă de când am păţit pragul şcolii. Rămân la cartea-obiect.
Mircea Gheorghe – Cyber-poetry nu poate exista fără Internet. Dar Cyber-poetry nu va fi niciodată un univers ci doar o parte a universului literaturii, în general, şi a poeziei, în special.
Marius Chelaru – Da. Acum, desigur, depinde cum vedem acest univers, cum vedem relaţia cu suportul clasic, pe hârtie etc.
Ionuţ Caragea – În primul rând, ce este poezia? O definiţie propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul “ποίησις”, poiesis, care are sensul de “facere” sau “creare”) drept o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.”
În al doilea rând, ce înţelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiţii luate de pe Slideshare.net, Cyper-poetry este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă şi tehnologie.
Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.
În volumul „M-am născut pe Google” am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple : „Iubirea nu este decât un mouse pe care experimentăm clickuri”, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie.”, „Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…”, „Câteodată mă rog la Dumnezeu şi primesc email cu locurile În care pot descoperi Fericirea.”
Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea Cyber-Poetry aşa cum Pc-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.
V. Se poate spune că odată cu apariţia Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârşite?
Alexandru Florin Ţene – În anul 1999 publicam în Curierul primăriei Cluj-Napoca un amplu articol în care afirmam apropiata dispariţie a postmodernismului şi apariţia noului curent globmodernul. Dacă postmodernismul în România promova o limbă de lemn şi sub masca ideilor absconse(vezi generaţia 80) făcea jocul regimului comunist-criminal, globmodernul îmbină tradiţionalismul cu modernul. Poate şi Internetul a contribuit la dispariţia perimatului postmodernism. Paradoxal, asistăm la naşterea globmodernului care deja s-a născut. Acum încercăm să-l teoretizăm. Societatea globmodernă nu este caracterizată de o cultură înaltă, ci de o cultură de masă şi activităţi multinaţionale în cuprinsul unei pieţe internaţionale.
Ileana Floran – Asta nu, eu cred într-o evoluţie paralelă.
Veronica Balaj – Nu, nu aş crede aceasta. Merg pe ideea nuanţărilor şi atunci, e clar că Internetul poate sublinia clipa, trăirea poeticească a unui moment, mai ales că postmodernismul în poezie a accesat adesea prezentarea fragmentară a lumii, mergând la esenţă prin formule poetice noi, adesea atingând experimentul. Un joc al fanteziei creatoare exersat de-a lungul istoriei literare, după cum se ştie cu mai mult sau mai puţin succes. Mobilitatea circuitului ideilor pe Internet poate chiar favoriza acest joc al fanteziei postmoderniste. Regulile sunt mobile, nimic static, deci exact în consens cu lumea virtuală.
Gabriel Mirea – Mai degrabă nu. Postmodernismul a ajuns deja un univers şi mă simt încurcat să încerc să-l definesc rapid. Aş simţi că nu-i pot surprinde esenţa şi nici nu ştiu dacă are una sau mai multe. Da, va dispărea în sensul că vor apărea alte nume de curente. Şi nu, nu va dispărea fiindcă presupune experienţa concretului, formulările textualiste, ironia. Toate acestea se regăsesc şi în poezia de tip cyber.
Laurenţiu Bădicioiu – Hm… Ce este postmodernismul? Au încercat mulţi să-l definească. Chiar şi modernismul ridică dificultăţi în înţelegere şi încadrare ideologică. Nu cred că postmodernismul este pe sfârşite, dimpotrivă, el trăieşte într-un nonşalant englezesc prezent continuu…
Maria Popescu Butucea – Cred că da. Postmodernismul e pe sfârşite prin întoarcerea la naturaleţea exprimării şi datorită marilor posibilităţi şi niveluri ale Internetului.
Angela Furtună – Ah, nu. Dimpotrivă. Paradigma aşa-numitei culturi noi încă nu şi-a consumat ciclul. Atenţie la precizarea făcută de Fredric Jameson încă din anii 70 când spunea că apariţia postmodernismului, legată de cel de al treilea stadiu de dezvoltare a capitalismului, înseamnă abolirea totală a referinţei şi instaurarea unei ere a semnului pur, dominată de “liberul joc al semnificanţilor”. Internetul este însoţit de un meta-discurs legitimator, care stabileşte criterii şi convenţii ce îi guvernează existenţa de entitate aciuată pe lângă casa omului: pet-ului, bibliotecii, bucătăriei, sălii de fitness sau de meditaţie îi ataşăm astăzi Internetul, şi astfel se structurează, în jurul acestor planete, noua noastră existenţă. Cât se poate de, încă, tardiv…postmodernă, totuşi.
Petre Flueraşu – Odată cu apariţia Internetului, şi mai ales odată cu fenomenul web 2.0, zilele oricărui curent artistic s-au sfârşit. Viitorul aparţine creatorilor şi nu curentelor. Pentru că oamenii citesc cărţi, nu curente literare.
Radu Botiş – Mai repede aş vedea ideea de complementaritate. Posibil.
George Nimigeanu – Modernismul, postmodernismul, ca toate modelele, sunt aspecte formale trecătoare; ele se manifestă în mod temporar, în funcţie de „curent”, apoi dispar. Domnişoara (fie ea poezie sau proză) rămâne !, condiţia fiind aceea de a fi „sănătoasă, frumoasă şi pe placul… publicului cititor, iubitor de literatură.” Şi nu are cum să nu fie pe placul cititorului dacă ea, literatura, exprimă general-umanul, sub toate înfăţişările lui, inclusiv în relaţie cu adevărul absolut sau cotidian al momentului, cu problematica transcendenţei sau a banalităţii de zi cu zi, a individului, grupului şi / sau societăţii, în general sau particular. Scoaterea din realitate şi transgresarea în imaginarul abscons, experimentalismul – de dragul experimentului – jocul de-a cuvintele, de dragul jocului (nu de dragul ideii, a sugestiei productive, care deschide uşi şi ferestre, care sparge stratul de nori, pentru a se vedea cerul, înscrierea „în modă”, pentru că asta „se poartă”, mersul cu gloata, cu trupa şi în pas cadenţat, de dragul trupei şi a cadenţei, este un mod păgubos de „a fi ” – mai ales în „spaţiul literaturii”. Aşa cred eu. În rest, fiecare după cum crede şi …poate.
Mircea Gheorghe – Ca toate mişcările literare care au precedat-o, postmodernismul dispare datorită propriei dinamici interne. Internetul poate contribui la accelerarea acestei dinamici. Dar atenţie: postmodernimsul este un concept cu o geometrie variabilă. El înseamnă ceva la francezi, şi altceva la italieni, la sud-americani ori la români. Mai mult decât o estetică literară, el este o orientare şi o atitudine ale căror balize se află în literatura şi în istoria naţională. Post-modernismul lui Orhan Pamuk, scriitorul turc, distins cu premiul Nobel în 2006, e altceva decât postmodernisml lui Mircea Cărtărăscu sau al lui Jorge Luis Borges.
În al doilea rînd, Internetul încă nu a depăşit, prin suporterii lui cei mai înflăcăraţi, faza unei contraculturi în raport cu cea dominantă. Există fenomenul de naştere a unor noi poli culturali dar şi fenomenul de expansiune al culturii tradiţionale pe Internet. Vedem în zilele noastre, dacă rămînem în domeniul literaturii, o infrastructură de bloguri, site-uri, edituri, librării virtuale etc. care produc şi difuzează informaţie, poeme, publicaţii, cărţi etc. produse pe Internet, şi o infrastructură paralelă care aparţine culturii tradiţionale pentru care Internetul nu este un spaţiu global de evoluţiei ci doar un spaţiu de martketing. Există, de pildă editura fundaţiei Fleur-de-Lys care promovează scriitori, poeţi, memorialişti etc. refuzaţi de editurile tradiţionale, dar există şi editura Gallimard care-şi promovează cataloagele tradiţionale şi zeci de autori publicaţi pe hîrtie. Deocamdată, un scriitor publicat la Gallimard se bucură de un prestigiu incomparabil mai mare decît unul publicat la Fleur-de-Lys. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu mişcările literare. O mişcare literară apărută în spaţiul tradiţional va dispărea tot acolo. Sau dacă va fi îngropată pe Internet, cioclii care o vor face vor aparţine tot culturii tradiţionale, dominante.
Marius Chelaru – Eu cred că şi denumirea aceasta de „post-modernism” e una forţată, dar trecând dincolo de acest lucru şi pornind de la ceea ce înţeleg în linii mari prin această sintagmă cei care acceptă termenul şi conotaţiile lui, nu sunt sigur. În fond Internetul ar putea fi folosit şi ca un instrument şi atât. Dar ar putea fi şi mult mai mult.
Ionuţ Caragea – Vorbă multă, sărăcia postmodernului. Sau cum bine ironiza Daniel Corbu: „Postmoderniştii dorm/ Buciumul tace cu jale” (Nopţi cu lună peste hematiile visului).
Ca şi orice alt curent literar Postmodernismul este greu de definit, tocmai datorită complexităţii sale, modificărilor continue de-a lungul timpului, de la o cultură la alta, şi mai ales datorită diferenţelor de opinie între teoreticienii şi filosofii postmoderni. După opinia mea Postmodernismul este un virus în continuă mutaţie la care doctorii în literatură nu au găsit niciodată antidotul potrivit, în ciuda experimentelor din laboratorul literar şi în ciuda vaccinărilor cu diverse antibiotice. De ce nu reuşesc? Pentru că este un virus produs/definit tot de ei şi scăpat de sub control odată cu renunţarea la etică în favoarea suspiciunii şi vulgului.
Jean-François Lyotard considera în 1984 că postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple (v. Wikipedia). Cred că Internetul va fagocita toate expresiile postmodernismului şi va rezulta o nouă paradigmă a literaturii secolului 21, o nouă re-renaştere având ca spaţiu al expresivităţii, lumea virtuală.
VI. Este Internetul un nou instrument de instrospecţie, oglinda în care se priveşte umanitatea?
Alexandru Florin Ţene – Dacă poezia este oglinda sufletului omenesc, Internetul poate fi oglinda concavă întoarsă spre interiorul umanităţii. Poate fi lingua franca a întregii lumi. Internetul este instrumentul care contribuie la dezvoltarea semiculturii mondiale, a culturii la minut a lumii moderne. Întrebarea este nu dacă valorile umanităţii sunt clare şi distincte, ci dacă cultura transmisă prin Internet este corectă sau o denaturează. Culturile din restul lumii se întrepătrund cu ajutorul Internetului. Aceasta îi sileşte permanent pe oameni să privească în ochi ceea ce este în multe privinţe dureros, neplăcut şi lesne de exploatat de cei care se ocupă cu vânzarea acestuia. Cel puţin în sens istoric, exploatarea Internetului este inseparabilă de ceea ce distribuie.
Ileana Floran – Da. Ba chiar este o oglindă fermecată în care privindu-se, umanitatea se crede în sfârşit, umană.
Veronica Balaj – Fără îndoială. O oglindă mobilă cu dimensiuni posibil de reglat după voia imaginaţiei, o oglindă care vede aici şi acolo, care are în interior mai multe starturi accesibile trăirii de moment sau fanteziei creatoare. Este o oglindă fermecătoare accesibilă tuturor, totul este să ştii să alegi partea bună din vârtejul trăirilor umane contemporane transpuse din gând şi suflet în virtualitate.
Gabriel Mirea – Întrebarea asta mă nedumereşte. Personal n-am văzut niciodată Internetul ca o formă de introspecţie, de altfel introspecţia presupune privirea înăuntru, prin urmare cât timp îmi îndrept atenţia spre exterior nu mai ajung să-mi cunosc sinele. Evident că poate fi considerat generator al unor sentimente felurite, ştiu şi eu, Internetul poate provoca perversiuni, depresii, sinucideri, dar şi revelaţii, consolări, extaze. Este un univers ale cărui obstacole le înfrunţi cu propria putere şi dispoziţie mentală. Cât despre partea a doua a întrebării, una dintre teoriile mele afirmă că oamenii care nu au idei, trăiesc sub semnul tradiţiilor pe care le susţin într-un mod înverşunat. Cum aceştia sunt cei mai mulţi, Internetul – ca un aparent element neutru, ajunge să-i obişnuiască şi altfel, cu alte tradiţii, cu alte moduri de a vedea lumea, ba chiar – asta rămâne de văzut – cu ideile.
Laurenţiu Bădicioiu – Nu. Internetul este fie un nefericit hău, o prăpastie ori un Everest nepământean. Internetul nu este, de fapt, nimic prin sine însuşi, el este doar omul care îl serveşte şi se serveşte din corpul lui amorfic.
Maria Popescu Butucea – Va fi adevărata democraţie şi nu surogatul acesta de acum care devine dictatură chiar şi în materie de artă. Cei care valorizează nu mai sunt autorităţi în materie, nume, profesionişti, ci toţi cei care simt şi cred în valori. Va fi adevărata bursă a valorilor când cel care critică şi autorul sunt egali, tocmai pentru că nu se cunosc şi nu îşi datorează nimic, ci doar accesează şi îşi spun sau nu părerea. Se poate spune nu numai introspecţie, ci mai ales cunoaştere adecvată, imagine obiectivă. Sau poate oglindă, da.
Angela Furtună – Dacă acceptăm că iubim şi oglinzile sparte, da. Mai degrabă decât oglindă, însă, Internetul este endoscop, cip, RMN, imagistic diagnostician, substanţă de contrast şi citostatic sau antidepresiv ori, la alegere, neurotonic, drog şi agheazmă. Asta, atunci când facem…poezia sau filosofia Internetului. Însă nu trebuie să exagerăm şi nici să uităm adevărul: Internetul este o tehnologie a informaţiilor şi a informatizării. Tehnic, Internetul este doar o imensă reţea de calculatoare, care conectează între ele milioane de reţele mai mici din întreaga lume. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet fac schimb de informaţii. Din această perspectivă pur tehnică, Internetul este mai degrabă un ciber-cortex uriaş (ce imită cortexul uman, după al cărui model s-a şi pornit în această aventură acum o sută de ani), în care circulă, se stochează şi se stratifică toată informaţia trecută, prezentă şi viitoare a omenirii care îl accesează.
Petre Flueraşu – Momentan nu cred. Internetul trebuie să înţelegem, este încă o creaţie recentă şi a ajuns la prea puţini. Poate că în viitor se va putea transforma şi într-un fel de oglindă, însă mă îndoiesc sincer. Oamenii nu prea mai sunt atraşi de introspecţii astăzi.
Radu Botiş – Internetul este un pas înainte, din punct de vedere evolutiv, dacă punem în discuţie latura sa benefică.
George Nimigeanu – Internetul confirmă adevărul că un cuvânt (chiar şi nerostit, dar gândit), un gest, o faptă, o stare de lucruri, un eveniment, odată ce s-a produs, nu mai poate fi întors, şters, eliminat, distrus, modificat…, indiferent de data la care a avut loc. Undeva, toate aceste aspecte ale existenţei, ale fiinţării, ale trecerii, ale prefacerii, ale simţirii, etc. se înmagazinează, dar nu rămân inactive. Aşa stând lucrurile, privind în perspectivă, ţinând cont de ceea ce ai lăsat în urmă, poţi previziona, fie în legătură cu propria persoană, fie în legătură cu cel de alături, fie în legătură cu societatea şi ziua ei de mâine, fie chiar cu mersul lumii. Unii semeni pot vedea mai multe, alţii mai puţine, alţii nu văd mai nimic. Analiştii vizionari care stau „cu picioarele pe pământ” văd mai multe decât cei „cu capul în nori”. Cu toţii, însă, trăim urmările determinate de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona, de a simţi, precum şi de modul în care au gândit, au simţit şi au făptuit antemergătorii noştri.
Internetul este o astfel de maşinărie a timpului, o oglindă retrospectivă care vede şi în viitor, prospectându-l. Numai că viitorul depinde şi de prezentul acţiunilor noastre, pentru că întotdeauna viitorul are temelii „de bazalt”, cu neputinţă de a fi distruse de către nişte fiinţe ca noi pământenii, care „ne petrecem” precum boarea unui vânticel hoinar prin pustiurile deşertăciunilor…
Mircea Gheorghe – Nu, nici vorbă. Şi de fapt despre introspecţie, cred că ea nu are nevoie de un instrument exterior. Introspecţia înseamnă, după cum e bine cunoscut, auto-observare, auto-analiză. Singurul instrument de care are nevoie este mintea proprie. În lipsa ei, oglinda nu are nici un rol. Dar că Internetul poate fi o asemenea oglindă în care se priveşte umanitatea, cred că da, este posibil să spunem asta. Umanitatea are o grămadă de oglinzi în care se priveşte: literatura, artele în general, istoria, economia, tradiţiile, spaimele, utopiile etc.
Marius Chelaru – Da, cu nuanţări în ce priveşte ambele sintagme, „instrument de introspecţie”, „oglinda în care se priveşte umanitatea”.
Ionuţ Caragea – Da, am spus bine: introspecţie. Însă cum se poate analiza propria viaţă psihică în faţa unui monitor?
Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu Pc-ul (şi toate componentele sale), să-i dea un nume, pentru ca mai apoi să-l ajute să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea omul dorea să-i confere Pc-ului o caracteristică pe cât mai asemănătoare şi utilă, să-i fie satisfăcute nevoile şi necesităţile, să-i fie prieten, etc.
Internetul a apărut mai apoi şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni, să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului Eu. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri de-a cine sunt şi ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia scutului tehnologic şi al distanţei.
Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană, etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.
VII. Poate avea Internetul conotaţii transcendentale? Poate fi o religie?
Alexandru Florin Ţene – Aparent Internetul uneşte oamenii, însă el însingurează persoanele, spre deosebire de religie care uneşte într-un crez comun. Internetul nu va putea fi o religie, el are un efect coroziv asupra regimurilor totalitariste şi pregnant auto-totalitariste. Internetul este individualist şi aproape anarhic şi irită societăţile colectiviste.
Ileana Floran – Ar fi trist să fie aşa. Internetul trebuie perceput ca un mod rapid de comunicare, de accesare a cunoştinţelor dobândite de omenire şi nicidecum ridicat la gradul de religie, chiar dacă umanitatea are nevoie mereu de supranatural.
Veronica Balaj – Prea mult spus. Pasionaţii de lumea virtuală posedă acea implicare până la ardere intensă precum şi bigoţii diverselor religii, dar religia presupune mister, transcendentă implicare în cu totul, dogme, o istorie complicată pe care Internetul azi o poate face cunoscută, explorată. Diferenţele însă trebuie respectate şi sunt mai mult decât evidente. „Religia Internetului” nu poate fi decât o metaforă.
Gabriel Mirea – Pentru popoarele primitive, cu siguranţă, da. Să ne gândim la un doctor care merge în Amazon şi este în stare să răspundă la orice întrebare gândită vreodată de vreun membru din trib, ba chiar e în stare să-i dea o mulţime de variante, să-i prezinte studii, căi alternative, realizări de excepţie. Evident că ar părea un tip miraculos. Să-l înveţe pe vânător o tehnică mai eficientă de vânat sau pe o casnică moduri mai facile de preparare a cinei, aduce a acţiune prometeică. Pentru omul din societăţile evoluate însă, conotaţiile transcendente deocamdată sunt interzise, asta şi datorită concepţiei noastre ateiste asupra ştiinţei. Nu îi considerăm pe cei care au făcut sau perfecţionează Internetul ca pe nişte fiinţe vizitate de har divin, ci îi vedem ca pe nişte tipi ingenioşi, buni matematicieni, abili în a combina diversele utilităţi ale netului. Partea magică a Internetului ar putea să fie evidentă pentru cei care nu au încă acces la el sau l-au pierdut pentru multă vreme.
Laurenţiu Bădicioiu – O nouă religie… Hm… Da, dar nu în sensul dogmatic. Este prelungirea virtuală a prozei noastre zilnice. Nu poate fi alt Dumnezeu, pentru că El este unic.
Maria Popescu Butucea – De o nouă religie în sens de instituţie, cu siguranţă, nu avem şi nu va fi nevoie, dar o religie, da. Deja conexează lumea. Nu avem nevoie de zei pe piedestal, zeu poate fi oricine cu condiţia să îşi înţeleagă rostul şi să insiste în direcţia perfecţionării sale. Vom fi cu adevărat egalii şi nu sclavii băncilor, somităţilor, şefilor de cenacluri, nume faimoase, etc.
Angela Furtună – În măsura în care ajunge pentru mulţi oameni o dependenţă, o manie sau chiar un cult, desigur că Internetul poate genera substitute de ideologie şi de religie. Conotaţiile transcendentale ce derivă de aici nu sunt la fel de periculoase cât sunt cele patologice, de modificare a mecanismelor de feed-back la stimulii umani şi naturali, de desensibilizare a omului la condiţia umană şi adaptare a omului la o virtualitate iluzorie. Modificările de personalitate aduc uriaşe mutaţii. Generaţiile internautică şi non-internautică au pierdut definitiv simbolistica de relaţionare şi stilurile comune de dialog, arta comunicării şi limbajele intraspecifice.
Dacă acceptăm o anume religiozitate ataşată Internetului, atunci entitatea internautică desemnată drept Dumnezeu este mai puţin spirituală şi mai mult consumeristă decât suntem dispuşi să recunoaştem, iar căutarea misterului nerevelat este supusă unei dezvrăjiri care smulge omului din fibră sufletul, înlocuindu-i-l cu valori de market şi cu rating.
Petre Flueraşu – Personal, cred că da. Însă nu în sensul vechi al termenului. Oamenii viitorului pot renunţa la vechile mituri şi la vechile iluzii pentru a crede în puterea informaţiei şi în puterea Internetului de a ne aduce împreună şi de ne face să comunicăm, să colaborăm. Pentru că, aşa cum spune Michael Wesch în filmul “The machine is us”, Web 2.0 nu mai leagă pur şi simplu informaţii, ci oameni.
Radu Botiş – Internetul este comunicare şi acces la informaţie, tehnica de folos-religie este prea mult.
George Nimigeanu – Nu este adevărat că la această întrebare am răspuns (indirect) la întrebarea cu nr.6? NIHIL SINE DEO! Internetul, cu toate că „demonstrează” transcendentalul cu argumente ştiinţifice „concrete”, nu poate fi o religie. Am comite un sacrilegiu să credem aşa ceva, pentru că fenomenologia mai sus amintită nu ţine de transcendenţă, ci de fizica materialităţii lumii. Pe când religia se referă la fenomenologia spiritualităţii lumii, la Însuşi Dumnezeu Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, numai şi numai prin puterea Cuvântului Său Cel Viu şi Veşnic, întru care şi prin care, iată, vremelnicim şi noi cât un fluture de lampă în jurul Focului Sfânt. Fără a putea afirma altceva decât că „am venit şi am văzut…” fără a fi învingători. Indiferent cât de grozavi ne credem.
Mircea Ghoerghe – Internetul e o tehnologie de comunicare care ne farmecă pe noi cei care trăim ca adulţi din 1993 încoace. Ce-o să fie peste 40-50 de ani nu mai ştim. Tehnologiile viitorului care vor înlocui Internetul sunt deja discutate la diferite simpozioane şi conferinţe internaţionale. Actualul Internet care foloseşte ordinatorul şi telefonul fără fir, “inteligent”, va fi obsolet în 10-20 de ani. Şi atunci e ca şi cum ne-am fi întrebat la începutul secolului al XX-lea: poate avea tramvaiul electric conotaţii transcendentale? Sau robinetul? Sau telefonul? Pot fi toate astea o religie?
Internetul nu poate fi o religie dar poate deveni un refugiu din faţa vieţii. Şi poate crea o dependenţă afectivă faţă de o lume virtuală în care ne părem mai deştepţi, mai capabili, mai iubiţi şi mai admiraţi decât în lumea cealaltă, “banală” (dar pe care, totuşi, cu voie sau fără voie, continuăm s-o iubim şi s-o curtăm ca să ne recunoască).
Marius Chelaru – În opinia mea nu.
Ionuţ Caragea – Cu toţii suntem tentaţi să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul şocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboţilor software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculaţiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depăşeau sfera financiară şi care au aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit şi alte indicii cutremurătoare. Predicţiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce priveşte anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice şi alarmante precum marile oracole ale civilizaţiilor antice.
Ce devine astfel Internetul dacă nu profeţia şi religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot şi toate, de ce nu s-ar manifesta şi în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici şi în Second Life?
VIII. Putem să ne naştem pe Internet? Să trăim, să iubim, să murim?
Alexandru Florin Ţene – Nu! Cu NU mare.
Ileana Floran – Desigur că după naşterea fizică, naşterea eu-lui de care devii conştient de la o anumită vârstă se poate face şi (sau numai – noi nu mai concepem altfel) pe Internet. Trăim aici intens şi probabil că putem şi muri aici. La propriu sau la figurat. 🙂
Veronica Balaj – Dacă întrebarea se referă la identitatea literară, atunci să acceptăm ideea că poţi fi cunoscut mai repede prin lucrări publicate pe Internet decât prin cele tipărite, însă nu înseamnă neapărat că ne referim şi la valoare. Mai există şi posibilitatea ca o idee artistică proprie, din inspiraţia personală, pusă pe Internet, să devină bun comun în sensul că oricine o poate prelua puţin modificată şi gata, şi-a însuşit-o ca pe un bun propriu. Aşadar, putem să „trăim” ideile noastre şi ale altora, putem să le iubim şi să le renegăm şi în final putem să „murim” ca identitate în clipa când un site se şterge, când nu mai eşti în pagină… Aici intervine ca element salvator pentru identitatea artistică, pagina imprimată pe hârtie. Tăcutele biblioteci care cer mai mult timp pentru a le cunoaşte, unele pot fi anonime dar în oricare din situaţii ele păstrează fără prea multe riscuri ideile ca proprietate de autor. E şi bine şi riscant, este atractiv şi fără graniţe Internetul unde poţi deveni un nume pentru un timp trecător, poţi trăi intens pe măsura disponibilităţii interioare pe care o ai şi, apoi, ai toate şansele să ieşi din circuit mai repede decât atunci când numele îţi este scris pe o carte tipărită.
Gabriel Mirea – Alegoric putem orice. Totuşi nici măcar odată nu mi-am dat mâna cu Internetul. Dacă ai perspective strâmbe, poţi să te întrebi dacă nu cumva Internetul a permis evoluţia unor animale până la stadiul de fiinţe gânditoare care să ajungă din descoperire în descoperire la Internet. De altfel, unii oameni de ştiinţă ne consideră doar un sistem de sisteme, e adevărat încă, prea complex pentru posibilităţile electronice de azi. Cred că ar fi posibil într-o oarecare măsură să ne naştem sau să murim pe net, prin supraveghere video, prin intervenţii cu ajutorul roboticii. Omul ar putea ajunge un fel de baterie din Matrix, soluţie la care s-ar putea recurge destul de curând având în vedere că ne epuizăm rapid resursele naturale. Cât despre iubirea de pe net, asta e o soluţie pentru disperaţi, cel puţin deocamdată… vezi site-urile matrimoniale online. Este şi un spaţiu de întâlniri, de prezentare, de relaţionare cum se întâmplă pe site-uri de genul hi5.
Laurenţiu Bădicioiu – Unii da, se pot naşte pe Google chiar: Ionuţ Caragea. Cred că naşterea este nedureroasă şi neiniţiatică. În schimb viaţa, dragostea, moartea sunt concepte. Prea puţini accedem la sensurile superior filosofice ale acestor aparent-cuvinte.
Maria Popescu Butucea – Desigur. Şi nu trebuie să ne temem de cyber. Este un nou modus vivendi. Va mai fi o vreme alienare, doar pentru că acum este vorba de un conflict de valori, generaţii. Generaţia veche însă va „muri”. Umanismul adevărat abia începe. Dar… mai e nevoie de ceva, de eliberarea de prejudecăţile moderniste şi postmoderniste ale capitalismului şi socialismului deopotrivă. E nevoie de o etică a Internetului şi de întoarcerea la o viaţă simplă, păstrând tehnologiile câştigate. Vom proteja natura şi ne vom extinde „uneltele cognitive”, curat şi simplu. Din păcate încă trăim într-o lume „murdară”, care dispreţuieşte Internetul şi oamenii născuţi aici. Eu cred că oamenii născuţi aici sunt mai buni.
Angela Furtună – Unii pot. Google poate fi un uter simbolic, un sicriu, teatru şi salon de înfrumuseţare, cabinet de terapie şi laborator genetic. Altminteri spus, dependenţilor de Internet li se administrează doze de iluzii care îi pot conduce la negarea biologiei şi psihologiei umane.
Generaţia mea mai are ceva rezerve faţă de aceste maternităţi, pentru că a mai văzut şi altceva înainte şi nu şi-a format bazele educaţiei sau tipul de feed-back prin Internet. Totul e, însă, posibil, astăzi. Iar generaţia anului 2020 va privi şi la dumneavoastră, Ionuţ Caragea, tot ca la o fosilă, aidoma şi la noi. Evoluţia umană actuală nu se mai bazează pe salturi ce presupun achiziţiile şi omologările informaţionale ale câtorva generaţii sau măcar a unei generaţii şi transmise urmaşilor o dată la o sută de ani, după validarea experimentală, ci pe o compresie de achiziţii şi salturi ce au loc la fiecare patru-cinci ani. Ne naştem pe Internet, astăzi, pentru că lumea acestor rapide salturi se bazează numai pe informaţie şi deci devenim ostaticii informaţiei şi ai Internetului, ne pierdem memoria de fiinţă şi ne integrăm în tehnologia aferentă, dobândind o pseudoconştiinţă de fiinţe internautice, sentimente de prietenie internautică, de dragoste internautică şi de nostalgii sau agonii internautice.
Tot ceea ce putem acum prin Internet, deşi ne face viaţa mai confortabilă, ne îndepărtează de acel om de altădată, care era mult mai liber şi uman. Dar poate că acesta este un rău necesar, mult mai mic decât răul de a fi permanent conştient şi lipsit de resursele de autoiluzionare în privinţa paradisului pierdut de pe Terra.
Petre Flueraşu – Asta se întâmplă deja, vezi WOW, sau Second Life. Nu cred că Internetul poate totuşi să înlocuiască viaţa reală, aceasta este mai importantă decât orice altceva. Cu toate acestea, de multe ori o completează foarte bine. 😛
Radu Botiş – Ar fi prea mult, în acest fel s-ar diminua ori ar dispărea definitiv sacrul văzut şi perceput ca element al speranţei în veşnicie, poate.
George Nimigeanu – Să ne naştem,la figurat, da. Să trăieşti în virtualitatea Internetului, după ce ai intrat în lumea lui, se demonstrează că se poate. Să iubeşti, să legi prietenii, să intermediezi căsătorii, viaţa a dovedit că se poate. Dar nu se poate muri pe Internet. Eventual, se poate înregistra moartea cuiva, moarte care ulterior poate fi văzută, studiată cu ajutorul Internetului. Şi asta, în ciuda faptului că în jurul nostru se moare în fiecare clipă.
Şi totuşi, raportând fenomenul la un singur individ, în momentul în care el dispare dintre noi, dispare şi de pe o anumită „filă” (ca mod de manifestare) a Internetului. Rămân însă „vii” fenomenele germinate (care nu se opresc niciodată – cred eu – din desfăşurarea lor ulterioară ) determinate de cel dispărut, cursul fenomenologic ulterior fiind continuat de „chimismul şi fizicismul de după ”, care este, de facto, o perpetuă mişcare … a vieţii veşnice. Pentru că – aşa cred eu – moarte nu există nicăieri. Cum nu există nici în firul de nisip (siliciul fiind considerat amorf), care cândva a fost piatră în munte. Pentru că în firul de siliciu există mişcare, atomul de siliciu este şi el constituit din nucleu şi din electronii care se mişcă în jurul nucleului, „vorbind” în limba lor despre „viaţă”. Şi după cum ştim, sunt medicamente pe bază de siliciu . Dacă siliciul nu ar avea viaţă proprie nu ar putea fi utilizat ca medicament, pentru că nu poţi să întreţii viaţa cu ceva care nu are viaţă, cum nu se poate să întreţii focul cu ceva care nu arde. Şi, minunea minunii, în această direcţie, este că mizându-se pe viaţa şi pe memoria cristalului de siliciu, după mai multe „tatonări” şi etape ştiinţifice, s-a născut…Internetul. S-a mizat şi s-a câştigat. „Vinovatul ? ” Cristalul de siliciu, datorită memoriei lui fenomenale, datorită vitezei lui de a răspunde diferit dar cu fidelitate la stimuli diferiţi, datorită „mişcării lui interioare” în concordanţă cu „cerinţele ” impulsurilor primite, adică tocmai datorită formidabilei lui vieţi interioare.
Întorcându-ne la întrebare, putem afirma că nu există moarte nicăieri. Există doar o trecere dintr-o formă de viaţă într-o altă formă de viaţă. Evoluţia însă (cu E mare) presupune, fără putinţa de a schimba „mersul lumii”, trecerea de la materialitate la spiritualitate. Aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Mircea Gheorghe – Da, pentru unii, este posibil. Internetul favorizează o anumită experienţă care poate fi decisivă în viaţa unui om. Se spune în mod curent acelaşi lucru şi despre alte experienţe: “X s-a născut a doua oară de când i s-a schimbat şeful”, “De cînd s-a făcut contabil, Y a trăit, a iubit şi a murit numai pentru cifrele lui” “Madame Z s-a născut cu adevărat de când l-a întâlnit pe conu’ Mişu” şi aşa mai departe.
Marius Chelaru – Metaforic vorbind, desigur, dacă putem face acest lucru pe foaia de hârtie, de ce nu şi pe Internet.
Ionuţ Caragea – Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în anul 2007, odată cu apariţia volumului de poezii M-am născut pe Google şi a poeziei cu acelaşi nume. Concluziile le trageţi singuri :
„m-am născut pe Google / am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun / Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere / pământească // degeaba ne ţinem de mâini / nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent / ştim amândoi că adevărata mană cerească / este un abonament // mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu / îmi spunea că va veni o zi în care / va exista o singură biserică universală / credinţa, da, credinţa va fi o stare de euforie / declanşată de o perpetuă mişcare / spre nihilism // m-am născut pe o pagină de istorie care / nu va fi niciodată scrisă, / cu certitudine / va rămâne o întâmplare / în spaţiul infinit dintre două secunde / mărginit de milioane de pixeli // am murit pe Google / înconjurat de miliarde de ferestre / deschise pur şi simplu din greşeală / sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb”
IX. Credeţi că se poate vorbi de un nou curent literar intitulat Curentul Generaţiei Google?
Alexandru Florin Ţene – Acest curent nu este altul decât globmodernul de care vorbeam. El nu este numai al Generaţiei Google ci şi al generaţiilor care vor veni indiferent dacă folosesc acest instrument al Internetului.
Ileana Floran – Absolut! Un curent literar novator compus din oameni extrem de talentaţi care, posibil, nu ar fi avut aceeaşi şansă fără Internet.
Veronica Balaj – Curentele literare se nasc după reguli validate de timp, ceea ce se petrece acum cu informaţia literară trimisă de la un capăt la altul al mapamondului, poate fi denumit şi curent dar într-o altă accepţiune decât cea tradiţională. S-a lansat acum câţiva ani curentul paradoxist în literatură, au fost şi multe alte încercări cu mai mare sau mai puţină rezonanţă, aşa că ideea de curent literar este ceva complex, riguros şi are neapărat nevoie de timp pe lângă susţinători de valoare. Haideţi să riscăm împreună şi să credem că există un curent al generaţiei Google doar în ce priveşte viteza de transmitere a informaţiilor, diversitatea acestora şi atât.
Gabriel Mirea – Deocamdată nu, până nu se folosesc încă din şcoală device-uri de citit. Laptopurile nu sunt o soluţie, dispozitive de gen Kindle nu se găsesc – cel puţin în România. Poate un curent al netgeneraţiei 2010, dar în mod sigur nu Google. Nu încă.
Laurenţiu Bădicioiu – Nu se poate vorbi despre asta, pentru că nimeni nu l-a definit. Poate este în faza incipientă a căutării formei, formelor. Cred că acum totul este prea mult şi prea eterogen. Simplificările şi direcţiile aparţin viitorului. Viitorului foarte apropiat, de altfel…
Maria Popescu Butucea – Pentru acesta îmi trebuie mai multe cunoştinţe. Timpul îmi este limitat pentru a accesa tot ce aş vrea. Cred că merită un studiu din partea celor care l-ar putea realiza.
Angela Furtună – Nu e o idee rea. Însă poate că vremea ei a şi trecut. Pentru că deja suntem în mileniul trei, anul 2009, ziua de 4 ianuarie ora 19.30, iar această epocă se caracterizează prin perisabilitate conceptuală accelerată. Adevărata Generaţie Google are acum vârsta pensionării şi numai urmaşii ei dezvoltă diverse alte noi forme de avangardă artistică, experiment literar, varii tipuri de socializare şi human touch, diverse stagii de comunicare ca artă ce devine atât de sofisticată încât aproape că nu mai spune nimic nimănui, ori al cărei mesaj e superfluu.
Internetul pare să fie turnesolul care revelă cu altă privire uimirea rece a lui Gustave le Bon, cel ce în Psihologia mulţimilor constatase că “civilizaţiile au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de mase. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna dezordine”.
Încotro merg acum mulţimile îndrumate de aristocraţia care a creat Internetul pentru a nu lăsa în stare homeostatică dereglată natura umană? Ei bine, Paul Virilo aminteşte, în Accidentul originar, că noua inteligenţă are nevoie de înlocuirea principiului eficacităţii cu principiul responsabilităţii, aşa încât tehnoştiinţele noi şi arogante să fie reglate pe o viteză mai suportabilă iar distrugerea civilizaţiei noastre greco-latine şi iudeo-creştine să fie amânată. De dragul vieţii, de dragul Omului şi împotriva constatării că errare humanum, perseverare diabolicum.
Poate Internetul ajuta fiinţa umană să nu devină un conservator de catastrofe? Poate Internetul salva Omul de la accidentul originar? Acestea ar trebui să fie grijile noastre, ale generaţiilor modelate de Internet, în această epocă a catastrofelor, ev care a suprapus ştiinţei şi tehnologiei marile genociduri, începând cu Auschwitz şi bolşevizarea şi terminând cu conceptele de distrucţie mutual asigurate. Dar asta este altă… poveste.
Petre Flueraşu – Nu, pentru că ideea de Google contrazice din start încercarea formării unor curente literare. Eu zic că ar trebui să creăm şi să nu ne mai gândim atât de mult la conceptul aflat în spatele creaţiei, la grupul din care vrem să facem parte. Importanţi astăzi sunt doar cititorii, pentru că ei ne spun dacă existăm sau nu…
Radu Botiş – Google are un rol însemnat, indiscutabil. Poate despre un Curent al Generaţiei Google s-ar putea contura opinii undeva peste câteva zeci de ani, privind şi analizând retrospectiv. Poate despre germenii Curentului Generaţiei Google ar fi mai la îndemână să amintim în momentul de faţă.
George Nimigeanu – Poate! Trebuie, însă, să se ţină cont de urmările unei astfel de „întreprinderi”. Când nu cunoşti finalitatea unui fenomen fizic-psiho-cultural, cum este cel despre care vorbim, când, odată declanşat, nu mai poţi controla fenomenul în amănuntele lui logice, fireşti, din simplul motiv că posibilităţile de control sunt limitate, sau lipsesc cu desăvârşire, când dezvoltarea fenomenologică ulterioară poate deveni anarhică, dând „semne” că, la un anumit nivel al dezvoltării „Curentului…” acesta poate determina catastrofe cybernetice, fără putinţa de a le aduce în albia curgerii line, în cadru determinat şi dorit, parcă este mai cuminte să stai „în pătrăţelul tău” Bineînţeles, aceasta este o părere personală. A mea!
Mircea Gheorghe – Nu ştiu de existenţa unui asemenea curent, dar el ar trebui, dacă există, să precizeze prin ce defineşte din punct de vedere literar, dincolo de utilizarea motorului de cercetare Google.
Marius Chelaru – Ca să folosesc termenul dumneavoastră, cred că se poate vorbi de un „curent” care subsumează o multitudine de „curente”.
Ionuţ Caragea – Fiind născut pe Google şi nu făcut, mă simt îndreptăţit să-mi exprim punctul de vedere, propunând teoreticienilor şi doctorilor în istorie literară Curentul Generaţiei Google. Consider că un element de referinţă îl constituie volumul subsemnatului M-am născut pe Google, scris pe atelierul literar Agonia în perioada 2006-2007. Voi puncta numai câteva aspecte ale acestui curent :
Curentul Generaţiei Google este o mişcare artistică ce a luat naştere exclusiv pe Internet, odată cu înfiinţarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci şi până în prezent Curentul Generaţiei Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariţia aplicaţiilor text/multimedia cât şi a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menţiona : Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop, etc.
Curentul Generaţiei Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări şi pe un nou criteriu valoric.
Curentul Generaţiei Google reuşeşte să evite capcana de tip şablon, excluzând monopolul instituţional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări şi aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare şi autenticitate.
Curentul Generaţiei Google nu apare nici ca ruptură şi nici ca şi continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet dar promovează în aceeaşi măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de gen Cyber, poezia Haiku, etc.
Poeţii Curentului Generaţiei Google s-au afirmat pe Internet, pe atelierele literare, bloguri şi în revistele Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic şi virtual.
Curentul Generaţiei Google îşi propune să elimine barierele de limbă, context, spaţiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel creaţia literă va căpăta valenţe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conştiinţa propriului popor cât şi la cea universală.
Curentul Generaţiei Google îşi propune să caute şi să găsească modalitatea cea mai facilă şi corectă de afirmare a scriitorului contemporan.
Sursa: ASLRQ.
——————————————————————————–
[1] Un domn la Paris, publicat sâmbătă, 16 septembrie 2006 – citat din varianta pe Internet a magazinului „NEWS 365”.
[2] Din discursul lui M.B. la Budapesta, 22-24.04.2005, la un forum cu caracter literar.
[3] Eman Shaban Morsi, Union and website for Internet writers provide publishing opportunity and highlight new genre, în Cairo Magazine, 3-9 nov.2005.
Topic: Interviuri | Comments Off on Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google (2)
Rugăciunea medicului catolic
de Gheorghe Budau | 19 Februarie 2009
Doamne Isuse
Medic divin, care în viaţa pământească ai demonstrat o predilecţie şi o iubire specială pentru cei care suferă şi care cred în misterul de vindecare, ajută-ne să ne pregătim ca întodeauna să amelioram suferinţele fraţilor noştri. Conştienţi de marea misiune care ne este încredinţată, fă ca în îndeplinirea de zi cu zi a serviciului, să fim un instrument de milostivire şi dragoste. Luminează mintea noastră, ghidează mâinile noastre, fă ca în inimile noastre să avem diligenţă şi compasiune. Asigură-ne că în fiecare pacient ştim cum să discernem caracteristicile creaţiei divine.
Tu, care eşti Calea, dă-ne darul de a afla cum să vindecăm în fiecare zi ca medici, nu numai corpul, dar toată persoana, ajutând pe cei care sunt bolnavi pentru a păşi cu încredere pe parcursul vieţii lor pământelti până în momentul întâlniri lor cu Tine.
Tu, care eşti Adevărul, dă-ne darul înţelepciunii şi ştiinţei, pentru a pătrunde taina persoanei umane şi destinul ei transcendent ca noi să ne apropiam de ei, pentru a descoperi cauzele bolilor şi de a găsi căile de vindecare cele mai adecvate.
Tu, care eşti Viaţa, dă-ne darul de predicare şi mărturisire a “Evanghelie vieţii” în profesia noastră, pentru a apăra întotdeauna, viaţa de la concepţie la sfârşitul ei natural, precum şi de a respecta demnitatea fiecărei fiinţe umane, în special a demnităţii celor mai slabi, care au cea mai mare nevoie.
Fă-ne Doamne, Samariteni Buni, gata să acceptăm, să tratăm, să consolăm pe cei pe care îi întâlnim în activitatea noastră. Urmând exemplul sfinţilor medici, ajută-ne, să oferim o generoasă contribuţie la perfecţionarea constantă a structurilor de ocrotire a sănătăţii.
Binecuvantează studiile noastre şi profesia noastră, cercetarea şi şcoala medicală. În sfârşit, acordă-ne întotdeauna darul iubirii, de a servi pe fraţii noştri bolnavi ca la sfârşitul pelerinajului nostru pământesc să putem contempla întâlnirea cu Tine în glorioasa Împărăţie cu bucurie şi pace veşnică.
Amin.
Vatican, 29 iunie 2000 Ioan Paul al II-lea
Topic: Diverse | Comments Off on Rugăciunea medicului catolic
« AnteriorulUrmătorul »
