TIRANIA GOLĂNIEI ŞI VOTUL CA ILUZIE
de Adrian Botez | 18 Noiembrie 2009
În vremuri de polarizare violentă a societăţii româneşti, se produce şi o polarizare violentă atitudinală:
1- de o parte, golanii, bandiţii şi „umflaţii” (care ar trebui să aibă pe conştiinţă distrugerea, materială şi moral-spirituală, a României, din ultimii 20 de ani…asta dacă n-ar fi, TOŢI. „operaţi” de conştiinţă!) – cei ce-şi permit să aibă…”puncte de vedere”: „Din punctul meu de vedere, România este un paradis (n. mea: cum să nu fie, când i-ai jefuit tot ce-i dăruise Dumnezeu…?!) – din punctul dvs. de vedere aţi vrea să-mi şutiţi din buzunar paradisul furat de mine, ca să-l transferaţi, democratic, în buzunarul dvs. – … iar punctul lor de vedere nu mă interesează, deci nu contează, pentru că ei sunt doar…masa de votanţi ai noştri, ai amândurora (n.mea: putere şi opoziţie, otova!!!, când e vorba de jefuit ţara…). Să-i ia naiba, deci… – DAR NU ÎNAINTE DE A NE DA VOTUL!”;
2-de cealaltă parte, cei care posedă doar…UNICUL PUNCT DE VEDERE, pe cel al necăjiţilor/umilinţei continue: „Noi suntem umiliţii şi minţiţii de către toţi golanii şi bandiţii, cocoţaţi în <
Totdeauna, golanii şi briganzii nu sunt grăbiţi şi au vreme…să piardă vremea, dispersaţi, formal şi parazitar, în tot soiul de „jocuri politice” (când ţara arde, atunci…”le arde” şi domniilor lor, mai abitir, de…”jocuri”!!!) şi de nuanţe inutile şi inutilizabile…
Totdeauna, cei săraci n-au DELOC vreme de „jocuri” şi de nuanţe, căci ei trăiesc într-o realitate imediată, a maximei urgenţe.
ADEVĂRUL este UNUL – şi are cel mult alternativa primordială: a supravieţui – /vs/ a „crăpa”!
…La fel, când e vorba de imoralitate: golanii (susţinuţi de o anumită presă – din păcate, majoritară! – presă de şacali obedienţi, snobi şi tâmpiţi) vor să nu-şi piardă, Doamne fereşte, GOLĂNIA ŞI MÂRLĂNIA, şi urlă, din fundul bojocilor, că a fi moral este doar…”un punct de vedere”!!! – şi asta, deşi se vede clar că declinul social-economic, politic şi de orice fel, al României (ca şi al oricărui stat, în istorie!!!), însoţeşte, de fapt, doar cu un pas în urmă, declinul moral-spiritual al ţării!!! Cu cât se „produc” mai mulţi tineri dezmăţaţi şi „fără Dumnezeu”, cu atât golanii şi mârlanii obraznici sunt mai siguri de „tirania majorităţii” ignorante (noi nu folosim termenul de dictatură, pentru că au existat, de la romani, de la Cincinnatus – 519-430 a.H. – încoace, dictaturi ca momente astrale, de salvare a statului/neamului!), că se va manifesta, 100%, în favoarea intereselor lor imunde…Nu doar că obţin nişte indivizi gregari, prin imoralitate şi urlete tâmpitoare de discoteci, ci „produşii” sunt grav şantajabili! Niciodată nu poţi fi sigur pe votul „comandat” al unui om moral, pentru că cel moral nu acceptă „comanda” (obraznică şi distructivă), pentru că are şi fruntea sus, şi ochii spre Dumnezeu…deci, are şi o minte, şi conştiinţă, şi, deci, le poate pune piedică leprelor politice/politicastre! În schimb, cel imoral stă fie cu mintea blocată de instinctualitatea dominantă, fie cu fruntea în jos, printr-un rudiment de conştiinţă dându-şi seama că nu e „curăţel”… – şi, deci, devine, prin sentimentul de culpă (insuficient „gestionat”, spre eliberare de Duh!), un complice ideal (ba chiar extrem de obraznic, şi el!) al borţoşilor şi golanilor, al celor cu tupeu infinit!
…Da, „votul democratic” devine, din ce în ce mai puţin, un „instrument” de doborâre a bandiţilor, şi, din ce în ce mai mult, un „instrument” pentru instaurarea DICTATURII/TIRANIEI UNEI MAJORITĂŢI NOCIVE ŞI DISTRUCTIVE! Democraţia care ajunge la acest grad de corupţie morală s-a „preparat” cel mai bine, chiar desăvârşit, PENTRU TIRANIE! Tirania Golanilor, prin intermediul „drogaţilor” cu imoralitate complice şi cu ignoranţă progresivă/autodistructivă…
Cred că aţi observat cât de „lejer” se plimba dl Băsescu, cât a foat „suspendat” de Parlament, „pe roşu”, peste stopurile marilor bulevarde, urmat, pe străzile Bucureştilor, de mulţimea urlătoare (precum fiarele adulmecând sânge), de…BUCURIA „REVELAŢIEI PRIN CONDUCĂTOR”, A PERSPECTIVEI ANOMIEI ABSOLUTE!!! Această anomie sinucigaşă îşi are corespondentul, în plan (i)moral, în şcolile României de azi…!!! În şcoala românească (de stat!) de azi poţi să-ţi dezvolţi neruşinarea şi instinctele de fiară, la superlativ, „în bună-voie”… – statul şi presa de stat (aservite celor care numai binele lumii creştine îl vor…) te „ocrotesc” prin toate mijloacele (de coioţi puturoşi şi jegoşi!), ajungându-se chiar până la martirizarea/ostracizarea/linşarea mediatică a „dascălilor” (îngrijorători de puţini…ŞI DELOC SOLIDARI!!!) care mai apără, cu disperare, azi, meterezele MORALEI CREŞTINE…„Viitor de aur ţara noastră are”…
În şcolile României de azi sunt pregătite, din păcate, cele mai perfecte batalioane de idioţi buni de vot complice la TIRANIE, cele mai bine organizate „turme” ienicereşti: şcoala de azi nu mai e DELOC şcoala „din cărţile copilăriei”, ci instigă cu maximă agresivitate, PE FAŢĂ, la exacerbarea instinctelor, la distrugerea FAMILIEI SFINTE, la indiferenţa faţă de esenţe, la negarea, TURBATĂ, a divinităţii (complici, în diverse grade, sunt şi preoţii, care nu-şi mai împlinesc, decât minim şi tot mai „funcţionăreşte”, Misiunea Sfântă/Soteriologică!!!!), la înrolarea în „politica” distructivă a golanilor/mârlanilor: vedeţi, tot mai des, echipe de elevi lipind afişe electorale, pentru ca „să se pună bine” cu cutare sau cutare „prof” sau director de şcoală! – care fie îi manipulează, fie îi şantajează cu nota!!!
…Şi atunci, da, golanca-şefă, doamna Elena Udrea, avea perfectă dreptate, când clama, cu neruşinare (…dar nu lipsită de un oarece… „vizionarism”!), la Cavadineşti-Galaţi, după audiţia melodiei Noi suntem români, cântată de Gheorghe Turda: “Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, AI LUI TRAIAN BĂSESCU” – le-a spus Udrea celor aproximativ 250 de persoane aflate în căminul cultural din localitatea Cavadineşti” – cf. Evenimentul zilei, 25 octombrie 2009. Da, pentru că această generaţie, precum şi următoarele (dacă românii îşi vor fi auto-distrus total sistemul imunitar!), sunt formate de golănia şi mârlănia propusă (şi, insidios, impusă!), de Traian Băsescu şi de către batalioanele sale de asalt, cu agenţi impuşi peste tot – …cel mai grav, IMPUŞI LA CONDUCEREA ŞCOLILOR ŞI INSPECTORATELOR ŞCOLARE DIN ROMÂNIA!!!
…Şi tot “vizionara” de serviciu a lui Băsescu şi a PD-L-ului: “Şase decembrie este sfânta zi a dreptăţii şi a libertăţii poporului român”…Şi n-are dreptate, această “apostoliţă”… “de serviciu la smoală”, predicând în numele Antihristului?! Da, poporul român se poate “elibera”, în această zi (pe care creştinii i-o închinaseră Sfântului Neculai… – purtătorul/aducătorul Duhului Dăruirii/Autojertfirii şi Milei Creştineşti!), de bun-simţ, de Duh şi de Dumnezeu – lăsând să troneze, în voia lui cea întunecată, Antihristul, linguşitorul instinctelor josnice şi al crimei cain-ice, din fostul om…!
…Eu nu ştiu dacă votul n-o fi ajuns, de mult, o iluzie… – din moment ce, şi în 2004, Români s-a “căptuşit” cu Hăhăilă-Traian Băsescu (râsul lui tălâmb şi într-aiurea trebuia să semnaleze, tuturor oamenilor “treji” din România, hohotitul demonic…dar, deh! – românii de aia şi-au ales ca imn Deşteaptă-te, române!, pentru că-s conştienţi că le adoarme, din ce în ce mai des şi mai grav, vigilenţa şi instinctul sfânt al supravieţuirii ca Neam…!) şi cu “pedeleii” lui, prin decizie venită de la Washington…Dar, dacă n-o fi aşa (cât aş vrea să greşesc, şi să mai existe, fie şi un dram de democraţie autentică, în România!), românii trebuie “să dea peste cap”, în “sfânta zi a dreptăţii şi libertăţii”, întreaga structură a celor mai cumpliţi înrobitori de Duh Românesc: structura golanilor şi mârlanilor SUPERLATIVI, pedeliştii!
…Nu sunt atât de naiv încât să cred că oricare alt “ales” nu va acea în el suficientă încărcătură de canalie…NU! Dar, acum, în aceste ceasuri de cumpănă pentru România, auzind aceste blasfemii antihristice ale “apostoliţei” Elena Udrea, îmi dau seama că lucrurile au fost împinse peste orice limită a lui …“departe”: a afirma neafirmatul (de niciodată!), precum că Traian Băsescu este “izvorul” Neamului Românesc (iar cei prezenţi la BLASFEMIE să aplauzde cu o frenezie care m-a îngheţat!!!), înseamnă că, deja, poporul-populaţie de pe teritoriul României simte, în râsul tembel al “führerului” (nebun şi dansând dansul apocaliptic al lui Shiva), un drog cumplit, de care a devenit dependent, şi se comportă, acum, precum lunaticii, dar se va comporta, cât de curând, precum sângeroşii vârcolaci: ei, drogaţii-manipulaţii roboţi (deja!), simt în Băsescu un tată/”tătuc” ocrotitor, atoatefăcător (indiferent cât de nocive şi criminale sunt şi vor deveni faptele lui! – dovadă că somnul acţiunii/responsabilizării popoarelor îi naşte pe tirani…într-un fel, tiranii sunt, şi ei, “manipulaţi”…căci sunt “chemaţi la viaţă/existenţa” lor de GOLEMI, tocmai de acest somn blestemat al neamurilor!). Dar atât de crâncen este somnul nefericiţilor care, încă, se cred aparţinători de Neam, încât îşi părăsesc Dumnezeul Adevărat, UNU-DUMNEZEU, pentru a închipui un cult al confortului moral sinucigaş: CULTUL TIRANULUI GOLAN/GOLEM!!!
…Nu, eu nu vreau nici să adorm întru ne-faptă şi ne-veghe, nici să mă închin unui GOLAN/GOLEM HOHOTITOR ÎNTRU DISTRUGEREA NEAMULUI MEU! Dar votul meu şi al lor, al semenilor mei, mă va lăsa, oare, “să răzbesc la lumină” (marinsorescian) – va permite, oare, Neamului meu, să iasă din acest coşmar, în care agonizăm cu zvârcoliri (cumplite şi tot mai înspăimântător de groteşti!), tot mai aproape de moarte?! Dacă votul nu va ajuta, ci, iar şi iar, va ilustra o iluzie a Marelui Iluzionist – atunci va fi nevoie de o nouă Revoluţie, de data aceasta nu condusă de demonii perverşi ai supraputerilor lumii acesteia, ci de însuşi Hristos! Nu vor fi, probabil, mitraliere de fier, dar BICIUL DUMNEZEIESC VA FI, CUMPLIT ŞI NEIERTĂTOR – şi pentru complicii prin nevolnicie, nu doar pentru “instrumentele” activ-demonice!!!
…Da, din păcate, pe pământul României s-a ajuns la o situaţie maniheistă: ori noi (cei cu frică de Dumnezeu), ori ei, şacalii neruşinaţi ai diavolului (cu mutre “politice” şi “ziaristice”…)!!!
…Vom vedea, pe 6 decembrie, pentru cine va fi libertate şi pentru cine… lanţurile …pentru cine se va arăta Dumnezeu şi pentru cine – diavolul!!! Vom vedea, adică, vom FACE SĂ SE VADĂ (prin anemia democratică a votului…), dacă Neamul Românilor mai este iubit de Dumnezeu…dacă MERITĂ Dragostea Lui Dumnezeu…!!!
Topic: Editoriale | Comments Off on TIRANIA GOLĂNIEI ŞI VOTUL CA ILUZIE
ŞCOALA LUI SATAN…
de Adrian Botez | 17 Noiembrie 2009
ce-nveţi mai dulce la şcoala lui Satan?
ca sângele şi moartea să-ţi fie bucurie!
ce-ţi susură-n ureche „părintele” duşman?
despre desfătul veşnic şi golul din tărie!
deci carnea ţi-e temeiul şi singurul sălaş
să te închini la sânge – de milă să fugi laş…
„…în carne-i adevărul şi-n spasmul ei cel orb
închină-mi-te mie, doar mie, Zeu şi Corb!
…fii ucigaş de frate şi umflător de maţ
…ce-s pasăre şi suflet?! – în piept ai…găinaţ!”
…aşa îţi linguşeşte auzul desfătat
străvechi Arhanghel Negru – şi veşnic ne-mpăcat…
Topic: Poezii | Comments Off on ŞCOALA LUI SATAN…
Ştiinţă şi religie – un dialog sub semnul mutaţiilor ştiinţifice actuale
de Adrian Paveliuc | 16 Noiembrie 2009
Fizica cuantică
Teoria cuantică este considerată una din teoriile revoluţionare ale secolului XX. Consecinţele ei s-au extins ca o undă concentrică şi asupra cugetării filosofice contribuind la o schimbare de paradigmă în evoluţia ştiinţei. Fizica, în sens clasic, este ştiinţa care studiază legile lumii sensibile printr-un demers fondat pe observaţii empirice şi măsurători. Lumea sensibilă apare ca obiect de cunoaştere cu existenţă independentă de a cercetătorului . Acesta din urmă are rolul de a crea un cadru (experiment) unde, prin observaţii şi măsurători , să pună o întrebare univocă naturii, de la care să primească, ori de câte ori condiţiile sunt identice, un acelaşi răspuns.
În cunoaşterea lumii bazată pe fizica cuantică, această perspectivă se schimbă. Un experiment nu poate fi independent de mediul înconjurător şi nici de prezenţa subiectului cercetător. Obiectul de cercetat nu poate fi considerat independent de om. Din multitudinea de experimente, care niciodată nu vor putea fi identice, cercetătorul le alege pe cele reprezentative. Această selecţie, impusă de legile calculului probabilistic şi ale statisticii, nu se poate face fără implicarea cercetătorului. De exemplu, modelele atomice şi nucleare din microfizică nu pot fi elaborate pornindu-se de la concepte precum spaţiu, timp, materie în sensul fizicii clasice, ci va cere o folosire mai pronunţată a matematicii calculului probabilităţilor şi a statisticii. Astfel nu vom mai avea valori precise ale energiei, poziţiei sau impulsului, ci valori probabile şi exprimabile statistic.
În această ordine de idei, constatăm că fizica vine în întâmpinarea dialogului cu religia prin binecunoscutul principiu de nedeterminare al lui W. Heisenberg. Acesta afirmă imposibilitatea măsurării simultane a poziţiei şi a vitezei unei particule. Această nedeterminare pusă în evidenţă de fizica cuantică a fost înţeleasă în mod diferit: fie ca ignoranţă umană, ca limită a cunoaşterii conceptuale, ori ca o nedeterminare structurală a naturii. Importantă credem că este părerea „părintelui” acestui principiu, Werner Heisenberg. El afirmă că acest principiu nu se referă, în mod simplist, la neputinţa măsurării exacte şi simultane a poziţiei şi impulsului particulei atomice din cauza unei imperfecţiuni tehnice remediabile în timp prin progresul tehnologic, ci este vorba despre o limită structurală, o nedeterminare intrinsecă existentă în natură. Niels Bohr afirmă, în acest sens, că fizica are ca scop nu să descopere ce este natura, ci ceea ce putem noi să spunem despre natură. În fond, principiul de nedeterminare sugerează mai mult decât atât. Şi anume că adevărul nu poate fi găsit printr-o singură metodologie, oricât de performantă ar fi ea. Schimbarea permanentă a unui rezultat cu altul nu înseamnă o relativizare a adevărului, ci o participare diferenţiată la acelaşi adevăr, păstrând conştiinţa că acesta nu va fi atins niciodată. Din această perspectivă, limita nu mai este o constrângere ci o şansă. Savantul devine deschis dialogului şi cu alte forme de cunoaştere. Aici putem afirma că acolo unde se termină ştiinţa începe teologia. Teologia ne arată că existenţa acestor limite înseamnă că lumea nu se reduce doar la ceea ce putem sesiza cu simţurile sau închega sub forma unui raţionament. Credinţa îl dezmărgineşte pe om şi-l învaţă că se poate vedea şi cu ochii minţii şi că acestea sunt mai vrednice de crezare decât cele ce se pot vedea cu ochii trupeşti.
Un alt aspect care trebuie adus în atenţie este cel evidenţiat de fizicianul Louis de Broglie legat de dualitatea materiei şi anume că orice „eveniment cuantic” este , în acelaşi timp, şi undă şi corpuscul. Iar în această concepţie, materia, în sens clasic, nu există sau, mai bine zis, este, de fapt, energie. Ba chiar mai mult decât atât, vidul, care în sens clasic, înseamnă „nimic”, este plin cu fluctuaţii de energie. În sprijinul acestei afirmaţii aducem efectul Casimir. Două plăci metalice foarte subţiri, aşezate paralel, foarte aproape una de alta, în vid se apropie una de cealaltă, ceea ce ne arată că fluctuaţiile de energie au efect gravitaţional.
Această concluzie oferită de fizică cum că materia este energie este, în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae, deosebit de importantă. El scrie că materia poate fi mediu de lucrare a lui Hristos, pentru că „esenţa ei este energetică, aşa cum a descoperit-o fizica modernă.”
Cosmologia
Obiectul de studiu al cosmologiei este universul observabil. Modelul acceptat de cea mai mare parte a cercetătorilor este modelul big-bang. În cadrul acestui model, este evidenţiată realitatea singularităţii iniţiale. Această singularitate este un punct de o densitate infinită. Începutul universului s-ar părea că rămâne o enigmă pentru că atunci nici o lege din fizică nu mai e valabilă. Sugestiv este faptul că într-un interval de timp de 10-43 secunde de la big-bang nici un cosmolog nu poate să spună ce-a fost. Legile fizicii care au acţionat atunci sunt necunoscute. „S-ar părea că originea universului rămâne în afara domeniului ştiinţei.” (S. Hawking)
Această teorie este prima în istoria ştiinţei care afirmă trei aspecte importante:
1. Faptul că timpul şi spaţiul au un început. Acelaşi lucru îl afirmă şi tradiţia iudeo-creştină.
2. Faptul că lumea a fost creată din nimic (vidul cuantic). Pe de altă parte, numai tradiţia iudeo-creştină afirmă creaţia „ex nihilo”.
3. În ultimul rând, există un principiu antropic care afirmă, până la urmă, că sensul creaţiei este ca, la un moment dat, în decursul istoriei, să apară o fiinţă cugetătoare, omul, care să-şi pună aceste probleme legate de inteligibilitatea universului.
Din punct de vedere teologic, principiul antropic este depăşit, pentru că sensul creaţiei nu îl constituie apariţia umanităţii, la un moment dat, ci întruparea lui Hristos, care adună la un loc în Persoana Sa raţiunile întregii creaţii. Destinul întregului univers nu este omul, ci Logosul dumnezeiesc în care întreaga creaţie se uneşte cu Dumnezeu.
Dintre toate modelele cosmologice numai big-bangul se apropie cel mai mult de înţelesurile referatului biblic al creaţiei.
Modelul inflaţionar este o consecinţă a aplicării teoriilor unificate ale diverselor interacţiuni. Această teorie presupune că universul a avut o perioadă scurtă de extindere intensă în care inflaţia a fost exponenţială. O variantă a modelului inflaţionar este modelul multivers. Dacă universul nostru a rezultat din „umflarea” unei „bule”, atunci este posibil să mai fie alte asemenea „bule” care să fi dat naştere altor universuri. Un alt model presupune folosirea teoriei cuantice a gravitaţiei. Reprezentantul ei de frunte e fizicianul Steven Hawking. Orice model cosmologic este, de fapt, o speculaţie, întrucât lipsesc dovezile, cel puţin în cazul universurilor paralele, care ar trebui să fie foarte departe de noi, de unde nu ne poate veni nici un semnal.
Concluzii
Ştiinţa nu poate demonstra existenţa lui Dumnezeu, dar nici nu o poate nega. Pe de altă parte, nici teologia nu aşteaptă demonstrarea ştiinţifică a lui Dumnezeu. Datele culese de ştiinţă care arată că probabilitatea de a apărea lumea şi viaţa este extrem de mică, nu dovedesc existenţa lui Dumnezeu. Teoria probabilităţilor nu admite ca viaţa să fi apărut din haos. De asemenea, o mulţime de parametri trebuie să fi fost atent reglaţi pentru ca viaţa să se poată menţine şi dezvolta până la stadiul la care se află acum. În afară de aceasta, poziţia Soarelui, poziţia Pământului, prezenţa Lunii, alte caracteristici ale Pământului, de la structura internă, până la atmosferă, trebuie atent potrivite de către un „Ceasornicar” atent pentru a permite existenţa vieţii. S-ar putea crede că toate au lucrat în folosul nostru, că universul întreg ne aştepta ca să venim. Şi totuşi, acestea nu sunt dovezi despre existenţa lui Dumnezeu. Dar nici nu pot infirma acest lucru. Pe de altă parte, nici cei care afirmă că universul este autocreat, sau că există mai multe universuri nu infirmă existenţa lui Dumnezeu. Ei interpretează doar (adică speculează) pe seama unor rezultate teoretice.
În concluzie, aceste interpretări contradictorii nu sunt puncte slabe nici pentru ştiinţă, nici pentru teologie. Pentru ştiinţă nu este un punct slab pentru că domeniul ei se limitează la lumea creată. Nici pentru teologie nu este un punct slab, pentru că ea nu aşteaptă demonstrarea existenţei lui Dumnezeu. Aşa cum nu aşteaptă nici simplii credincioşi care, mai mult decât atât, simt prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa lor. Iar aceste dovezi, chiar dacă sunt neştiinţifice, nu înseamnă că sunt mai puţin autentice. Martori atenţi, cu simţurile ascuţite de trezvia duhovnicească şi lucrători ai virtuţilor care curăţesc inima de reziduurile nefolositoare, credincioşii autentici pot mărturisi cum a lucrat Dumnezeu în viaţa lor, cum prezenţa lui discretă picură izvoare de apă vie pentru sufletele însetate. Născut în această lume, înconjurat de lucrurile ei care oferă confort, divertisment, consum, omul poate rămâne lipit cu simţurile şi mintea de ele şi de semnificaţiile lor şi depărtându-se de şansa comuniunii cu semenii şi a întâlnirii cu Dumnezeu. Iar cunoaşterea ştiinţifică nu ne conduce către semeni. În schimb, atunci când lucrurile devin neimportante, când ne dezlipim simţurile şi mintea de ele, abia atunci putem să-l vedem pe aproapele nostru. Atunci putem spune că lucrurile devin „transparente” la cel de lângă noi. Iar soluţia pe care ne-o dă Biserica este milostenia creştină. Pasul următor este fiica milosteniei, şi anume dragostea creştină. La modul figurat, sensul vieţii noastre poate fi asemănat cu un fascicul de raze care pleacă din acelaşi punct central. Acest punct central este Dumnezeu, iar pe fiecare rază se află câte un om care se îndreaptă spre Centru. Pe măsură ce se apropie de centru, se apropie şi unii de ceilalţi. Aceasta înseamnă că drumul către Dumnezeu trece prin aproapele nostru.
Dezlipirea de lume se poate realiza prin curăţirea de patimi. Patimile sunt cele care deformează, ca într-o lentilă, imaginile lucrurilor din lume. Din această cauză vieţuitorii creştini aveau o mare grijă pentru tot ceea ce primeau simţurile lor, pentru ceea ce făceau, vorbeau sau cugetau pentru că acestea aveau un rol de autoconstrucţie. Omul se poate preschimba pe sine însuşi, se poate autocrea, „ nu e creat numai de Dumnezeu şi creează în parte şi lumea.”
De aceea, fără a desconsidera lumea creată sau cunoaşterea ştiinţifică ci doar depăşindu-le prin cultivarea virtuţilor, putem descoperi fără nici o oprelişte pe Dumnezeu în cele create, putem trăi în solidaritate şi dragoste, în împliniri mai mari decât cele pe care ni le poate da simpla cunoaştere raţională a lumii.
Bibliografie
1. Hawking, Steven, „Universul într-o coajă de nucă”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006
2. Lemeni, Adrian; Ionescu, pr. Răzvan, „Teologie Ortodoxă şi Ştiinţă”, Ed. Insttutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. , Bucureşti, 2007
3. Mihalache, diac. Sorin, Revista „Lumina”, nr. din 17 iunie 2007, 20 februarie 2008, 11 mai 2008, 22 iunie 2008 şi 28 septembrie 2008.
Topic: Studii | Comments Off on Ştiinţă şi religie – un dialog sub semnul mutaţiilor ştiinţifice actuale
TRĂIRE
de Ligya Diaconescu | 15 Noiembrie 2009
Zvâcnea adânc în mine o dragoste nebună
Ascunsă de tăcere, de lacrimi şi de dor
Mă întrebau castanii de ce mă pierd prin lume
De ce nu chem lumina, caldura, adevăr?
Băteam în pragul casei cu drumuri prăfuite
Şi hainele din mine erau mai cenuşii
Şi mă-ntrebam de oare-mi vei recunoaşte gândul
Când sufletele noastre sunt oarbe şi târzii.
Mă alungam pe mine, te rechemam din vise
Îţi dăruiam lumina şi flori de busuioc
Când într-un ceas de seară, cu-n glas răpus de zâmbet
Mi-ai dăruit iubirea, o cupă de noroc.
Erai senin şi tânăr, un vis de dimineaţă
Eram Cenuşăreasa ce-n toamnă a învins
Şi-am alungat de-a pururi albastru, negru, ceaţa
Căci dragostea e pură când focul e nestins.
Topic: Poezii | Comments Off on TRĂIRE
« AnteriorulUrmătorul »
