INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (8) – Onoare pătată (2)
de Florin Bădican | 15 Iunie 2010
INFERNUL ROŞU
LACRIMI AMARE
Onoare pătată 1
– continuare –
Sărmanul ţăran încercase să se ferească, dar cum n-a reuşit, toporiş-ca s-a înfipt în umăr; Pentru a cine ştie câta oară în istorie, sângele românesc ţâşnea cu putere din trupul căzut la pământ? Văzând că ţăranul mai trăia, tovarăşul Sclavov ridică iar ucigaşa-i toporişcă; Din fericire n-apucă să-şi ducă gândul criminal până la capăt; Înarmându-se c-un retevei, Gheorghe Savu şi-a adunat restul de putere şi a lovit cu doar câteva clipe mai devre-me; Călăul sovietic se prăbuşeşte ca lovit de trăznet tescovinean; Firavul strigăt de ajutor, n-avea cum să fie auzit de nişte răcani care tocmai atunci se distrau cu nişte femei care la târgul dintre două stive se vânduseră doar pentru câteva copeici nenorocite.
-Bă fraţilor, ca să nu-i mai curgă atâta sânge, trebuie să facem ce-va, ordonă basarabeanul care încercând să nu se piardă cu firea rupe că-maşa bietului om şi cu cele câteva fâşii murdare, bandajează în mare gra-bă umărul tăiat de toporişca celui mai nemernic politruc.
-Păi nu ar fi mai bine să îl luăm dacilea şi să plecăm cât mai repede la barăci, întreabă şi nu fără motiv un basarabean care tot mai speriat pri-vea printre stive şi copaci?
-Mă fraţilor, hai să plecăm mai repede şi de Sclavov nu ştie nimeni nimic, se declară de acord bărbatul care deacum încerca să ceară colegilor de suferinţă, ataşament faţă de ceeace demonii încercau să victimizeze.
-Da bă românilor, dar pentru voi este mai simplu decât pentru mine care nu pot să fug dă la munca plătită de tovarăşii sovietici?
-Şi de ce bă Iudanovici? Tu crezi că dacă eşti un jidan rătăcit printre deportaţii basarabeni, trebuie să te dai de-o parte şi să ne vinzi?
-Bă Iudanovici, să nu care cumva să ciripeşti tovarăşilor; Clar?
-Mă fraţilor, şi-a dat cu părerea un român care nu-l prea avea la i-nimă pe jidan, eu zic să n-avem încredere în el; Păi nu la insistenţa preoţilor calici, evreii l-au asasinat pe Mântuitorul Iisus Cristos?
-Bine bă fraţilor, întreabă şi mai înfricoşat Gheorghe Savu, dar cum dracu să facem? Voi chiar credeţ că Iudanovici ne va vinde ruşilor?
Deportaţii basarabeni tocmai încercau să găsească o firavă portiţă de scăpare când, epuizaţi de femeile care se vânduseră doar pentru câteva copeici, soldaţii sovietici fumau mahoarcă şi răsuflau uşuraţi.
-Tovarăşu Sclavov, începe a striga şi nu fără motiv un sergent care venise în fuga mare, mergeţi mai repede la comitetul de muncă.
Văzând că şeful de echipă nu răspunde, sergentul şi alţi câţiva soldaţi ocolesc stiva de lemne şi în doar câteva clipe se opresc lângă românii ca-re speriaţi încercau să-l ridice pe Ilie; Dând cu ochii de politrucul care pe covorul de frunze moarte tocmai îşi dăduse obştescul sfârşit, bravul sergent scoate pistolul şi furios ordonă cu aceeaşi voce cazonă:
-Cine la omorât? Ce mă boi dracu, voi chiar vreţi să vă împuşc?
-Tovarăşu sergent, raportă fără să-l privească Gheorghe Savu, tovarăşul dă care ne întrebaşi, a căzut şi s-a lovit în capul fără cască.
-Da bă românule dobitoc, dar păsta cine dracu la înjunghiat?
-Era prea aproape dă copac şi taman atunci mi-a sărit securea din coadă, raportă românul care înfricoşat încerca o firavă motivaţie.
-Mă boilor, arestaţâ-i pă români, ordonă furios bravul sergent.
*****
Cu ajutorul Nataşei, abia seara târziu doamna Maria Iorgovan reuşea să intre în salonul în care Ioana era internată; Văzându-o stând culcată într-un pat care nici măcar cearşaf n-avea, sora Maria cade-n genunchi şi cu faţa scăldată în lacrimi, a început să se roage la Dumnezeul care la vre-me de război o ajutase să repare ceeace demonii striviseră în bătae; Des-chizând ochii, fata o vede pe mama care mirată sta-n genunchi ca-n biserica din Basarabi; Prin ceaţa lacrimilor care-i otrăveau privirea, sora Maria Basarab zăreşte chipul fiicei care prea de timpuriu era acoperit de mâzga suferinţei pentru care se făceau vinovaţi doar zugravii bolşevici şi negustorii care ia vândut pe români la târgul de la Yalta.
-Tu eşti mămico, întreabă rugătoare fiica doamnei Maria Iorgovan? Nu mai plânge, altfel o să mă doară şi mai rău piciorul rănit.
-Eu sunt fata mea dragă şi frumoasă, dar de ce dracu te-au împuşcat soldaţii care după câte ştiu îi iubesc atât de mult pe români?
-Cred c-au vrut să mă ucidă, dar uite c-am scăpat cu viaţă; Nu ştiu de ce mămico, dar soldaţii bolşevicilor nici măcar nu ştiu să tragă.
-Ioană, mai degrabă cred că a fost vrerea bunului Dumnezeu.
-Posibil mamă, întreabă cu glas abia şoptit fiica locotenentului Mihai, dar tata de ce n-a venit? A fost arestat de prietenii din caghebe?
-Ioană, dar ce vorbe mai sunt astea? Iartă-mă, dar greşeşti.
-Păi dacă-l ridică mereu, nu înseamnă că tovarăşii îl iubesc pe tăticu? Tu ce crezi mamă? Am dreptate, sau poate vorbesc aiurea?
-Mă fată, aşa cum bine ştii, eu niciodată n-am avut secrete faţă de tine, dar ţinând cont de locul în care ne aflăm, cred c-ar fi mai bine să tă-cem şi să ne vedem de treaba noastră; Ioană, acum ai înţeles?
-Mamă, eu am înţeles că femeile tac numai când n-au încotro.
-Ai dreptate Ioană; Să avem puţină răbdare şi totul va fi bine.
-Da mamă, dar până când şi de unde naiba să iau atâta răbdare?
-Nu îţi fă griji Ioană, prea mult nu cred că mai avem de aşteptat; În Basarabia vom fi mai liberi ca în lagăr şi vom putea vorbi în şoaptă.
-Tu visezi la sfânta libertate, sau vrei doar să mă încurajezi?
-Da Ioană, dar este un vis frumos! Poate tocmai de aceea va trebui să ne gândim la o casă în care să putem vorbi ca nişte fete mari.
-Dar vorbăria de care-mi povesteşti, la ce dracu ne va servi?
-Doar vorba ne mai ţine în viaţă, iar noi nu trebuie să dezarmăm.
-Eu ştiu că trebuie să rezistăm pân la capăt de lume şi drum, dar ce dracu vrei să fac? Nu mai pot suporta durerea strecurată în suflet.
-Te înţeleg Ioană mamă, dar te mai doare piciorul împuşcat?
-Nu aşa de rău, dar durerea din suflet este cu mult mai mare.
-Cred că era mai rău dacă nu aveai nici-o durere, răspunde îngrijora-tă doamna care nu fără motiv se gândea la o posibilă infecţie.
-Da mamă, dar eu de ce dracu trebui să mă bucur de durerea care deacum încearcă să mă termine? Ia spune mamă dragă, de ce?
-Ioană mamă, când te vor externa am să-ţi explic întregul mister.
-Mulţumesc mamă iubitoare, dar uite că şi lu tăticu Victor i-ai explicat atâtea lucruri şi tot n-a înţeles mare lucru din tot ce i-ai spus.
-Te înşeli Ioană, tata Victor înţelege mai mult decât ne putem imagi-na; Când va veni acasă, poate c-ar fi bine să te sfătuieşti cu el.
-Păi când dracu va veni mămico? Peste patru ani, sau poate nicioda-tă? După atâta amar de vreme, fiul său bun şi aşa de nebunatic nici măcar n-o să îl mai recunoscă, întreabă Ioana şi nu fără motiv.
-Păi de ce să nu-l recunoască? Doar este tatăl său adevărat.
-Ştiu mamă dragă şi ferice de copiii care au pe cine aştepta!
-Ioană, de ce eşti răutăcioasă şi nerecunoscătoare? Păi tata Victor nu vă iubeşte la fel de mult pamândoi şi nu se poartă la fel de frumos?
-Da mamă, dar de ce naiba mă duci cu zăhărelu? Şapoi de ce crezi că bărbatul de care te-ai ataşat doar pentru că trebuia să supravieţuim cu orice preţ, mă poate iubi mai mult decât tăticul meu adevărat?
Aici gândul fetei s-a frânt; Cu toată suferinţa care-i împovăra sufletul chinuit, reproşul fiicei are darul de a răscoli amintiri de mult apuse; Închi-zând pentru o clipă ochii, revede în doar câteva clipe figura ofiţerului care zâmbind, încerca să treacă peste anii din urmă; Din păcate însă, aducea o nouă amăgire; Sora de front are chiar iluzia că ar putea să dea timpul îna-poi; Renunţând la speranţa care putea fi posibilă doar în filmele stiinţifico-fantastice, sora Maria se străduia să-şi înţeleagă fata care moştenind ca-racterul locotenentului Marghiloman, nu accepta nici-un compromis.
-Mămico, revine fata care deacum era mai puţin răutăcioasă.
-Spune Ioană mamă, vrei ceva? Hai şi nu mai sta bosumflată.
-Mămico, dacă poţi, vreau să mă ierţi pentru tot ce-am spus.
-Da fata mea bună şi frumoasă, dar n-am pentru ce să te iert.
-Am fost răutăcioasă mămico şi pentru asta vreau să mă ierţi.
Sora Maria Basarab tocmai încerca să răspundă pe măsură când, uşa salonului se deschide brusc şi într-un slinos dreptunghi de lumină apare figura plutonierului care folosind o voce de bas dezacordat doar de timpul potrivnic, întreabă într-un limbaj de mahala tovărăşescă:
-Ia spune fă muere proastă şi româncă, tu eşti Maria Irovan?
-Sunt Maria Iorgovan, dar voi ce dracu mai vreţi de la mine?
-Păi după ce-l omorâşi pe şăfu de echipă, mai şi întrebi fă cremenala dracu? Ia ridică-te în picere şi să plecăm mai repede dacilea.
-Eu n-am omorât pe nimeni tovarăşu ofiţer, raportă îngrijorată sora Maria, gândind că ceva s-a întâmplat după ce-a plecat din pădure.
-Arestaţi-o, ordonă cu aceeaşi voce aspră majurul Ivan Ivanov.
După retragerea comuniştilor care mai obţinuseră o victorie împotri-va duşmanului de clasă, în salon intră directorul care după obicei şi educaţie, începe a urla mai abitir decât nebunul evadat de la ospiciu:
-Idioatili dracu! Când trebuie să staţ cu mine, voi umblaţ după pu-lă mare şi bani mulţi, a început să urle doctorul bine motivat.
-Da tovarăşu doctor, raportă Nataşa care nu odată îl înfruntase pe directorul fără neam de educaţie, dar în salon erau soldaţii majurului.
-Şi lu crimenala cine măta-n cur ia dat voe să intre în spitalu ruşilor? Răspunde odată şi nu te mai uita ca o proastă şi curvă din naştere?
-Păi toarăşu director, raportă furioasă asistenta care de frică era în stare să mănânce şi rahat pe pâine neagră, eu cred că Nataşa-i dădu voie să intre în spitalu sovietic; Păi cine altcineva putea s-o bage?
-Aşa-i Nataşă? Ia spune-mi, tu-i dăduşi voie să intre în spital?
-Mă iertaţi tovarăşu director, dar eu tot nu înţeleg ce dracu vreţi.
-Te cam dăduşi cu românii împuţâţi; Aşa este tovarăşa Nataşă?
-Tovarăşe director, eu cred c-ar fi bine să vă controlaţi limbaju.
-Nici-un tovarăş; Dacuşica eşti concediată din spital, ordonă furios peste măsură directorul Vlasov; Drept răsplată, ordonă mărinimos ofiţerul cu suflet de câine turbat, începând de mâine dimineaţă mergi împreună cu românii cremenali, la tăiat dă buşteni; Ai înţeles?
-Tovarăşu director, să ştii că mie nu-mi este frică de muncă şi până la urmă voi merge şi la tăiat de buşteni, dar asta numai la ordinu comandan-tului Beria; Să vă mai spun că doar dumnealui m-a angajat în spitalul unde mai mult se ţipă decât se pansează pacienţii cu probleme?
-Da fă muere nesocotită, dar când tovarăşul comandant va afla că tu eşti o trădătoare, ce crezi c-o să spună şi cum te va condamna?
-Bine tovarăşe director, dar de ce dracu sunt o muere nesocotită? Doar pentru că am ajutat o fată împuşcată de soldaţii sovietici?
-Ieşi afar din spital, începe a striga mai abitir decât un nebun calificat de caghebe; Ai înţeles, sau ordonez să te aresteze imediat?
Greu de măsurat în condiţiile în care nici măcar nu exista unitate de măsură, furia era expresia handicapului său mintal; Neavând încotro, Na-taşa reuşea s-o urce pe Ioana în cârcă şi gâfâind de povara anilor care nu erau puţini, a ieşit în sudalmele unui director care deacum urla în pustii; Tocmai se pregătea să coboare la parterul evului mediu timpuriu când, o-prindu-se pentru aş trage sufletul, Nataşa vede în uşa unui salon cufundat în bezna bolşevică, un individ care mirat o privea c-o insistenţă vulgară.
-Mă tovarăşu pacient, în acest salon nu mai este un pat liber?
-Cum să nu fie tovarăşa doftoră? Acilea mai toate este libere.
-Păi atunci dă-te la o parte, ordonă şi nu fără motiv asistenta Nataşa, după care o culcă pe fată într-unul din paturile pe care era întinsă o saltea zdrenţuită şi nepermis de murdară.
-Şi credeţi că aici nu mă va găsi tovarăşul cu suflet de câine turbat, întreabă pacienta, în timp ce speriată de moarte, privea la sora care extenu-ată, abia dacă-şi mai trăgea răsuflarea?
-Da mă fată, dar până mâine dimineaţă nu te găseşte nici dracu.
-Aoleu tovarăşa doftoră! Nu ştiu cum dracu să vă spun, dar…,
-Nici un dar mă omule; Acu dacă tot le ştii pă toate, în salonul ăsta când vine tovarăşu doctor în vizită, întreabă sora şi nu fără motiv?
-Nu ştiu cum să vă zic tovarăşa, dar acilea nu vine nimeni.
-Cum dracu să nu vină mă omule? Nici măcar dimineaţa?
-Păi vine doar când se întâmplă dă moare careva şi trebuie să vază cine este ăl care-a mierlit-o; Acuma înţelesărăţ care-i treaba cu vizita în care să vine doar dacă dai ciubuc la cine ştie care doctor?
-Măcar o noapte şi tot ar fi bine să-i mai ţină obiceiul ăsta bun.
-Numai bun nu este tovarăşa doftoră, dar ce dracu să facem? Câtă vreme n-am murit, trebuie să ne mulţumim cu ce ne dă tovarăşii.
-Tot aşa cred c-ar putea să spună şi această fată, dar uite că dobito-cul dă director o dă afar din spital doar pă motiv că este româncă condam-nată să moară prin înfometare şi muncă forţată.
-Nici nu-i dă mirare tovarăşa doftoră, unii tovarăşi are în suflet nu-mai răutate drăcească! Şapăi ce dracu s-a întâmplat cu biata fată? O văd c-un picior bandajat, raportă puţin mirat individul necunoscut.
-Păi o împuşcară nişte soldaţi, dar bine c-o nimeriră în picior.
-Dă ce tovarăşa doftoră? Ia cerut păsărică şi fata nu le-a dat?
-Aici pleava militară s-a cam ţicnit şi dintr-o asemenea pricină, unii dântre răcani ridică puşca şi omoară pe cine li să năzare; Nu ştiu dacă mă înţelegi omule, dar în acest lagăr poţi să mori cu zile.
-Da, numai că biata fată nu s-o născut fără gram dă noroc; Păi da-că ştia să ochiască, răcanii ţâcniţi putea s-o omoare definitiv.
-Ştiu, dar când glonţul nemereşte inima poţi pleca la Dumnezeu.
Neavând altă posibilitate, Nataşa o lasă pe fată în grija bătrânului care nu-i avea la inimă pe comuniştii croiţi de tovarăşul Lenin, după care pleacă în mare grabă spre celula doamnei Basarab Maria; Văzând-o in-trând pe uşă, băieţelul sare din pătuţul de scândură şi printre suspine în-treabă de mamă; Ia nu mai plânge puişor, va veni mâine dimineaţă, minţea sora, în timp ce grăbită închidea uşa celulei; La comandament, sora care a fost interogată toată noaptea răspundea invariabil: Nu ştiu tovarăşe ci-ne l-a ucis pe şeful de echipă; Aşa cum v-am mai spus de atâtea ori, când eu am plecat din pădure, tovarăşul Sclavov trăia şi înjura; Spre dimineaţă, furia tovarăşului anchetator ajunsese la limită, dar printr-un curier soseşte un ordin semnat de comandantul Beria; Din motive necunoscute, caghebis-tul dispunea eliberarea, fără a da explicaţii lămuritoare; Cu eforturi suprao-meneşti, doamna Maria Iorgovan ajunge la baraca românilor şi tare mult s-a bucurat de prezenţa doamnei Nataşa Ivanov; De cum a văzut-o intrând pe uşa celulei, rusoaica întreabă şi nu fără motiv:
-Tu Marie, dar cum Doamne iartă-mă scăpaşi de aşa nebuni?
-Deşi nu înţeleg prin ce minune, raportă sora care deacum încerca să îşi împace băiatul, cel puţin deocamdată am fost pusă în libertate.
-Bine că-ţi dădură drumu! Marie, acu chiar că trebuie să plec.
-Şi de ce dracu te grăbeşti? Nataşă, doar nu eşti schimbul unu.
-Sunt pă dracu soră Maria! Dobitocul de director m-a dat afară.
-Bine, dar pentru ce dracu te-a concediat? Doar eşti rusoaică.
-Şi ce dacă? M-a dat afară şi mâine trebuie să merg la buşteni.
-Bine mă Nataşă, dar fiind rusoaică, n-ai şi tu aceleaşi drepturi?
-Da Marie, dar pentru idiotul ăsta nu prea contează cine eşti; Acuma chiar că trebuie să plec, altfel nu-l mai prind pe comandant.
-Şi ce te bate gândul? Vrei să reclami la comandantul Beria?
-Nu am încotro, trebuie să merg; Nu dalceva, dar dându-şi în petic mai abitir decât nebunii de la balamuc, dobitocul a evacuat-o pe fată din salon; Acuma înţelegi de ce vreau să ajung la comandant?
-Dumnezeule mare şi bun, strigă speriată doamna Maria Iorgovan, dar unde-mi este fata? Nataşă, unde Dumnezeu ai lăsat-o?
-Cum nu puteam s-o duc prea mult în cârcă, am lăsat-o într-un sa-lon; Nu te îngrijora Marie, în salon mai boleşte doar un bătrân ramolit şi cum n-are cine să le dea ciubuc, doctorii nu vin nici măcar în vizită.
-Nataşă, vreau să-mi aduc fata în baracă; Aşteaptă-mă numai puţin şi mergem împreună, raportă şi nu fără motiv sora Maria Basarab.
-Păi atunci să plecăm mai repede, ordonă motivată rusoaica, după care se îndreaptă spre uşa care încă mai da spre orizontul roşu.
Speriat, băiatul se aşează la masa unde-l aştepta o bucată de pâine şi o cană cu ceai; După ce-a înfulecat la repezeală, fiul ofiţerului Vernescu rămâne cu bărbia sprijinită în căuşul palmelor; Ce putea să-i treacă prin minte unui băieţel de doar câţiva anişori? Fiind prea mic, Traian nu putea să vadă dimensiunea tragediei pe care bieţii deportaţi o trăiau la capăt de lume şi timp; Dumnezeule a toate ziditor, fie-ţi milă de basarabenii pribegi şi adună-i cât mai repede în România Mare!
Topic: Romane | Comments Off on INFERNUL ROŞU – volumul II LACRIMI AMARE (8) – Onoare pătată (2)
IA CUVÂNTUL ŞI-L CUVÂNTĂ…
de Cezarina Adamescu | 14 Iunie 2010
Ia cuvântul şi-l cuvântă
Până lacrima se zvântă,
Ia tăcerea şi o tace
Lacrima când nu-ţi dă pace;
Ţipătul- durerii-l ţipă
Lacrima când se-nfiripă.
Ia o ciutură şi-o varsă
Lacrima când este arsă;
Cu zăpadă albă ninge
Până lacrima se stinge.
Scurge-ţi ochiul de albeaţă
Până lacrima îngheaţă.
Ia un vis şi-l răstigneşte
Până sângele ţâşneşte.
Ia o lacrimă şi-o plânge
Până lacrima dă-n sânge.
Cu Iisus pe cruce suie
Sângele să-l baţi în cuie…
23 octombrie 2008
Topic: Poezii | Comments Off on IA CUVÂNTUL ŞI-L CUVÂNTĂ…
IEŞI AFARĂ, „FRÂNGHIERULE”!!!
de Adrian Botez | 11 Iunie 2010
– scrisoare deschisă lui Daniel Funeriu, ex-minstru… – semnată, întru solidaritate, de Adrian Botez şi… George Coşbuc! –
…N-am fost, nu sunt şi nu voi fi admiratorul liderilor sindicali şi nici al grevelor. Cum am mai zis, liderii sindicali vor, cu lăcomie şi ipocrizie demagogică (prin asta, sunt foarte aproape de politicienii de doi bani grămada, din fruntea României contemporane!), tantieme şi funcţii guvernamentale, pe spinarea fraierilor grevişti – fiind, în genere, nişte „pupe”/crisalide de trădători (din care „produsul zburător” spre „mierea” Puterii se arată/ ”se demască”, de obicei, repede şi când ţi-e lumea mai dragă!) – iar grevele, în vremi de instabilitate şi de sărăcie, măresc gradul de instabilitate şi, mai ales, pe cel de sărăcie. Asta, în general.
Dar!!!
…Dar nici nu pot privi şi răbda, cu mâinile încrucişate, cum un degenerat oribil (un micro-boc!) şi impostor perfect, care se pretinde „Ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”, mă scuipă-ntre ochi şi-mi scuipă munca însângerată, de 32 de ani fără răgaz, la catedră!
…Cum îndrăzneşti, măi, fârţângăule nefericit, să ne transmiţi, în direct la TV, ameninţări, în legătură cu greva?! Că „să ne băgăm minţile în cap”! Mai bine-ţi bagi tu capul ăla al tău în fund, ca să produci omogenizarea fiinţială „funeresco-frânghierească”! Chiar dacă nu-s de acord cu greva, nu pot să nu fiu solidar cu mânia şi revolta cadrelor didactice (deci, inclusiv cu cel prin care ai transmis mesajul tău obraznic, către cadrele didactice ale României: liderul sindical din Dolj!), cu colegii de breaslă (mă refer, bineînţeles, la cei care merită titlul nobiliar de „Dascăl”-Ravvi! – eu nu-s „coleg” cu toate secăturile „oploşite”, de „mătuşi” şi „unchi”, în învăţământ! – cu toţi chiulăii şi impostorii şi laşii servilo-pupincurişti de…”şefi”!!!). Păi cum, măi, „Frânghierule” şi „Hingherule”- cum îţi permiţi tu să transmiţi cadrelor didactice, pentru care a existat o lege aprobată ÎN UNANIMITATE, de Parlament, Guvern şi Preşedinţie, prin care se aproba creşterea salariilor cu 50% – iar acum se trezesc, respectivele cadre didactice, că nu li se dau 50%, CI LI SE IAU 25% – cum îţi permiţi, derbedeule, să ne transmiţi mesajul că „să ne băgăm minţile în cap”?!
…Că nu ţi-e ruşine, ştiu: toţi pedeleii sunt recrutaţi tocmai pe criteriul neruşinării… – dar că vei fi linşat (ca o continuare a legitimei apărări – faţă de minciună şi dispreţul arogant anti-naţional – începută cu Hoară!) – tot nu te temi?! Ei, află că, la iarnă, când profesorii şi ceilalţi bugetari vor simţi „pe pielea jupuită” efectul PRACTIC al tăierii celor 25 de procente, e posibil să nu mai trăiţi deloc la fel de agreabil şi sfidător, precum acum, vara, când încă bugetarii nu simt, concret, efectele genocidului vostru! Trăiască urzica şi ştevia! – …DAR ASTEA NU VOR TRĂI ŞI LA IARNĂ!!!
N-o tot face pe „democratul” – nici tu, nici mimozele alea pudice, din presă (ptiu!): linşajul din pricina minciunii exasperante, a politicianismului de stat sfidător şi mârşav – a început chiar în…SUA!!! – cu care tot ne daţi pe la nas, zilnic!!! Şi se „practică”, pe scară „lărguţă”, prin toată Europa de Vest…Din Suedia până în Italia.
…Nu DOAR pentru bani se face greva asta (dacă se va face!) – cel puţin aşa o percep eu! (oricine îşi dă seama că aţi furat toţi banii ce erau în ţara asta bogată şi de Dumnezeu fără seamăn dăruită…şi că UE trebuie să ne aducă în genunchi – umilire prin pauperizare – , folosindu-se de cozile ei de topor, existente în orice ţară!) – ci se face pentru DEMNITATE! Adică, să nu vă închipuiţi că vă puteţi bate joc de noi, ba chiar să ne şi „chisăgiţi” în picioare, după plac, escrocilor ordinari! Da, dacă se face o grevă în învăţământ, ea trebuie să oprească ochii „celor de sus”, în singurul moment al anului, când suntem priviţi de ghiorţanii de la Putere (care va fi fiind ea!), pentru că au nepoţei şi finuţi şi odrasle, în examene…să ia bacul Goe, că după aia tăticuţul (ministru, preşedinte sau parlamentar!) îl trimite pe Goe în Elveţia, sau în Anglia, sau în SUA…să-i cumpere facultăţi şi doctorate, „pe picior”! – şi să-l facă pe „dragul” tatei şi pe „mumosul” mamiţichii – EUROPARLAMENTAR, care să poruncească, apoi, EL, Mucea-Flaimucea, un nou rând de genociduri spirituale şi biologice, asupra Neamurilor, din UE şi din lume!
…Te-a apucat mila de copii, subit, musiu – nu-i aşa?! Nu mai poţi de dragul lor! Dar dacă-i iubeşti şi-i iubiţi aşa de grijuliu, voi, pedeleii, pe copiii României, de ce le tăiaţi dreptul integral la alocaţie?! De ce înfricoşaţi, astfel, mamele (inclusiv, şi MAI ALES! – pe cele potenţiale!), şi zdrobiţi-aneantizaţi, prin ele, IDEEA DE FAMILIE şi de SPOR DEMOGRAFIC?! Ha?! – aud?!?! – marţafoilor! Veţi aduce ţara, prin măsurile voastre naziste, la sporul demografic negativ…aşa v-o fi spus „jeffreyfranks-ii” de pe la „masoneasca” aia de UE?! Aşa de dragi vi-s vouă copiii, că-i vreţi dispăruţi din familii şi din Neamul Românesc…!!! Îi folosiţi parşiv, ca armă pentru învrăjbirea unor fraieri de părinţi, contra dascălilor, care, cică-s căpcăuni…şi, colac peste pupăză, dascălii le dau şi meditaţii elevilor, îmbogăţindu-se, nehaliţii de profi (…care trag zece de-un covrig, prin cancelarii…nu de sărăcie, neapărat, ci de treabă prea multă!!!), bogaţi-îmbuibaţi, daaa, cât Adriean Videanu şi Berceanu şi…Traianu’, la un loc! Păi, eu nu dau meditaţii decât în cadrul şcolii, de 32 de ani, GRATIS, de când mă ştiu… (şi ca mine, MULŢI!!!) – iar de bogat…da, sunt, an de an (mai ales în ultimii douăzeci!), tot mai bogat în experienţa revoltei şi furiei, împotriva măgarilor, proştilor, nesimţiţilor şi impostorilor!
…Adică, te prinde mila, măi, „Frânghierule”, de „băcălăi”, de elevii care TREBUIE să dea bacalaureatul – …dar de cei care i-au ajutat, DOISPREZECE ANI, să poată să devină în stare să vină spre bacalaureat – nu-ţi pasă, aşa-i, netrebnicule?! (…n-avem nevoie, noi, dascălii, care avem Misiune, cât şi preoţii ori medicii – n-avem nevoie de mila nimănui, decât de-a Lui Dumnezeu – dar nici de minciună, demagogie, sfidare şi învrăjbire cinică şi rânjitoare, de zâzanie cu scopul de a-ţi menţine tu, „Fânghierule”, turul cât cutia de chibrituri, pe fotoliul ministerial, TOT N-AVEM NEVOIE!!!).
…NOI, deşteptule cu cap de ghiulea (lombrozian), i-am adus până la bacalaureat, NOI i-am învăţat şi cum, şi ce, şi de ce – din ceea ce vor şti să răspundă la bacalaureat… – I-AM ÎNVĂŢAT, ÎMPOTRIVA VOASTRĂ, SĂ GÂNDEASCĂ, ŞI, DECI, SĂ NU MAI AVEM, PESTE ZECE ANI, O CLASĂ POLITICĂ DE „FRÂNGHIERI/HINGHERI”, CUM SUNTEŢI VOI, ACUM!!! Şi tot datorită NOUĂ vor trece examenul şcolii (că doar o grevă generală este de „presionare” asupra hoţilor din Guvern, deci este de câteva zile, hai două săptămâni, MULT! – iar nu este… „sfârşitul lumii”, cum scuipaţi voi, pe toate ecranele TV! – şi tot noi muncim, nu voi, prăpădiţilor şi agramaţilor!!!), precum şi examenele, cu mult mai grele, ALE VIEŢII, DUSE ÎN CONTRA UNOR DIHĂNII ŞI ŞERPI OTRĂVITORI, PRECUM SUNTEŢI VOI!!!
…De aceea, dacă într-o scrisoare deschisă anterioară, în care-ţi adresam, cu maximă politeţe, îndemnuri să nu distrugi învăţământul, prin Legea Învăţământului, pe care ai „produs-o” şi pe care Parlamentul e pe cale s-o aprobe – îţi ceream, cu maximă deferenţă, DEMISIA! – …acum nu-ţi mai vorbesc aşa, pentru că nu înţelegi limbajul omenesc şi nicicum pe cel al politeţii (pe care voi, pedeleii cei vestiţi de mârlani, o consideraţi o formă de… „fraierie”!). Acum îţi vorbesc ca unei javre care a ajuns în sufrageria mea, fără să fie chemată de nimeni: „IEŞI AFARĂ, <>!”
…Şi asta, ACUM! Că dacă te prinde, Doamne fereşte, iarna, în „post” – nu mai garantează nici Hristos-Dumnezeu pentru viaţa ori măcar integritatea ta fizică!!! Şi nu voi fi eu cel care te va hăitui, prin boscheţi – ci acei „copii”-profesori – pe care sistemul pe care-l distrugi tu cu târnăcopul, i-a adus la exasperare şi la foame…Cum naiba, în oraş, să supravieţuieşti cu 4 milioane de lei vechi, IARNA, tembelule?!
Doar dacă locuieşti şi mănânci cu părinţii, bieţi pensionari, mutilaţi de voi cu 15% din pensie…Şi pe aceşti părinţi de profesori, de ce nu-i întrebi despre greva „profilor”, în direct, la TV, hai?! – ci numai pe părinţii de elevi „minune” (de mafioţi!), în emisiunile TV măsluite?! Elevii noştri (cei AUTENTICI, dornici de CARTE!) vor înţelege că noi nu vrem banii nimănui, CI DEMNITATEA NOASTRĂ!!! ŞI CĂ, ÎN FELUL ACESTA, CERÂND SĂ FIM RESPECTAŢI, PRIN OPRIREA ŢĂRII CU OCHII PE ŞCOALĂ – LE DĂM ŞI LOR, „UCENICILOR” NOŞTRI, O LECŢIE DE MAXIMĂ/EXEMPLARĂ DEMNITATE!
TOATĂ VIAŢA LOR, CÂT VOR TRĂI, SĂ NU SE PLECE ÎN FAŢA FARISEILOR ŞI LĂTRĂILOR ŞI VULPILOR CA VOI, CI NUMAI ÎN FAŢA LUI HRISTOS-DUMNEZEU!!!
Da, o grevă poate deveni, dacă este făcută de dascăli AUTENTICI, iar nu de… „muşchii liderilor sindicali”, O LECŢIE NAŢIONALĂ DE DEMNITATE! O LECŢIE PENTRU ISTORIA NEAMULUI (…cea pe care voi aţi distrus-o şi dat-o pe mâna… „alogenilor”!).
…Din păcate, şi mulţi dintre dascăli s-au mârşăvit, s-au autoanulat, prin frică, laşitate şi slugărnicie…”EXEMPLARE”…!!!
…Da, era să uit să-ţi spun, „Frânghierule” nefericit: demnitatea noastră, a autenticilor dascăli, stă şi în refuzul de a ne lăsa prostiţi de şmecheri şi nemernici, ca voi, şi în refuzul de a ne supune, orbeşte, la cazarma, în care voi transformaţi România, zi după zi…şi în refuzul de a ne lăsa stropiţi de noroi de „golanii”-elevi, din Mercedes-uri ori Q7 (ODRASLE DE MAFIOŢI, aflaţi/aflate în drum, fireşte, spre „dimineaţa/seara/noaptea barurilor”!), din stirpea voastră, când mergem pe stradă, de acasă la şcoală şi de la şcoală acasă… – ŞI ÎN DORINŢA DE A DA DE-A AZVÂRLITA CU VOI, PENTRU A CONSTRUI NORMALITATEA! Nimeni nu are nevoie de „reformele” voastre”, politruci nemernici, de toate culorile! – ci de NORMALITATEA FIINŢEI UMANO-DIVINE!!!! Regăsită-reconstruită, fiinţa asta umano-divină, cu fineţe de bijutier, şi în linişte, CU INFINITĂ RĂBDARE, de NOI – dar feriţi de hărmălaia CIRCULUI creat de voi, prin sforării şi şmecherii puerile, de doi bani – însă tiranice (tirania copiilor cretini!)…!
…Această fiinţă umano-divină o construiesc, fără ca voi să băgaţi de seamă (…sau o vor face, în pofida voastră, cât de curând! – pentru că şi voi, umflaţilor, sunteţi MURITORI!) BISERICA şi ŞCOALA – Măriile Lor Dascălii şi Sfinţiile Lor Preoţii, dimpreună!
…Deci: IEŞI AFARĂ, „FRÂNGHIERULE”! Şi toţi cei asemeni ţie…: profitaţi de vara asta, până nu s-o face iarnă… – şi cu iarna, o veritabilă (de data asta…) REVOLUŢIE!!!
…Şi acum, nu voi semna singur scrisoarea asta, că nu mă lasă un moş de-al meu, ardelean… – şi se şi înghesuie, zor-nevoie, exasperat şi el de nepoţii lui (cam oligofrenizaţi şi desolidarizaţi) – …se înghesuie lângă cotul meu, din negurile istoriei româneşti, reacţionarul ăsta…: GEORGE COŞBUC!
„Ciocoi pribeag, adus de vânt (…)/ Când nu vom mai putea răbda,/Când foamea ne va răscula,/Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!”
prof. dr. Adrian Botez – şi… Poetul (reacţionar!) GEORGE COŞBUC
Topic: Meditaţii | Comments Off on IEŞI AFARĂ, „FRÂNGHIERULE”!!!
CUM SE DUC EI
de Jianu Liviu-Florian | 10 Iunie 2010
Scrisoare Profesorilor și Colegilor de liceu
Cum se duc ei, încet, încet,
Spre unde simt că-i Dumnezeu,
De la catedra-I de poet,
Slujind elevii de liceu…
Cum se duc ei, și parcă vin
Din timp în timp, să mai citească
Extemporale de suspin,
Din recreația românească…
Cum se duc ei, ne-om duce noi,
O cruce grea ce-au dus-o-n spate,
Ce azi ne pare-un moft de soi,
A noastră e, spre mai departe!
Ei ne-au lăsat o pâine-n mâini
La toți – cu carte, fără carte –
Și ne-au lăsat aici stăpâni,
Până și dincolo de moarte…
Și dacă am ajuns străini,
Și liberi, fără libertate –
Să-i mai căutăm prin rădăcini,
Când ne căutăm de sănătate…
Prea multe-or fi avut de spus,
Dar timpul n-are decât treceri…
Am vrea să fim copii, când nu-s…
N-am vrea răspunderi, ci petreceri…
Cum se duc ei, ne-om duce noi…
Câtî încă ne mai știm la față,
Să facem Lumea de Apoi,
Aici, cât suntem încă-n viață!
În mâna lor, ce grea a fost!
Acum, că nu e mai ușoară,
Așteaptă minte, suflet, rost,
Din tot ce ne-au predat din” Țară”!
Cum se duc ei, perechi, perechi,
Ne-om duce noi, măcar ne fie
Ce vom lăsa, ca pilde vechi,
Un fel de Rai, de Românie!
Să luăm aminte, câte doi,
Că n-au lăsat o zi să treacă
Fără să facă pentru noi
Comori… din dragoste săracă…
Cum se duc ei, și parcă vin
Din timp în timp, să mai citească
Extemporale de suspin,
Din recreația românească…
Cum se duc ei, ne-om duce noi,
O cruce grea ce-au dus-o-n spate,
Ce azi ne pare-un moft de soi,
A noastră e, spre mai departe!
30 mai 2010
Topic: Poezii | Comments Off on CUM SE DUC EI
« AnteriorulUrmătorul »
