CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME „ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”
de admin | 16 August 2010
REGULAMENTUL CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME
„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”, ED. A IV-A, 2010-2011„Mizilul!… Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe – o grădină – se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului.”
I.L Caragiale, O zi solemnă
SECŢIUNILE CONCURSULUI:
POEZIE – maxim patru poezii
EPIGRAME – maxim patru epigrame
La concurs pot participa tinerii români de… orice vârstă!!!
ÎNSCRIERE: 30. 07. 2010– 30.12 2010. Înscrierea pe www.romeojulietalamizil.ro sau prin poştă.
TAXA DE PARTICIPARE: 20 LEI
PREMII TOTALE: 4000 DE LEI
Toţi participanţii şi profesorii îndrumători primesc diplome. După premiere edităm Antologia cu textele selectate ale concursului şi o trimitem prin poştă.
Taxa va fi trimisă prin mandat poştal pe adresa liceului: prof. Bădicioiu Laurenţiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800; menţiunea: pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a IV-a.
O epigramă are ca temă impusă MIZILUL. Sugestii beletristice: Geo Bogza, 175 de minute la Mizil, I.L Caragiale, O zi solemnă, George Ranetti, Romeo şi Julieta la Mizil. Textele sunt pe www.romeojulietalmizil.ro Celelalte trei epigrame au teme libere. Poeziile/epigramele nu trebuie să fi fost publicate până la data premierii, adică 30.01.2011. Un moto trebuie adăugat în FIŞA DE ÎNSCRIERE pentru ca, numai ulterior jurizării, concurentul să poată fi identificat.
Spre a destinde rigida regulă a folosirii celor patru cuvinte obligatorii doar într-o epigramă, Ranetti,
Romeo, Julieta şi Mizil, valabilă invariabil la primele ediţii, oferim la această ediţie o perpectivă mai
atractivă, păstrând totuşi Mizilul, cum era şi firesc, expus “tirului” epigramiştilor.
Precizăm că, pentru cei care nu au internet, materialele pot fi trimise prin poştă (adresa este mai sus), semnate cu un moto, în acelaşi plic introducându-se încă un plic închis, pe care va fi scris acelaşi moto, în interiorul căruia va fi fişa de înscriere cu toate datele de identificare ale autorului. Nu uitaţi telefonul!
ATENŢIE: materialele trimise după 31.12.2010 nu vor mai intra în concurs!
Jurizarea în ianuarie 2011; premierea pe 30.01.2011, la Mizil, în Sala de Festivităţi a Liceului „Grigore Tocilescu”.
COMPONENŢA JURIULUI:Prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente – vicepreşedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”
Corneliu Leu – prozator şi jurnalist
Conf. univ.dr. Daniel Cristea Enache – critic literar, scriitor
Emil Proşcan – primarul oraşului Mizil
Ion Busuioc – epigramist
Nicolae Dragoş – scriitor
Mihai Moleşag – epigramist
Profesor univ.dr. Titus Constantin Vîjeu – critic de artă, scriitor
Coordonator proiect: prof. Laurenţiu Bădicioiu, tel.0744438247
Mail: badicioiu_laurentiu@yahoo.fr www.romeojulietalamizil.ro
Topic: Diverse | Comments Off on CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME „ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”
Privirea ta…
de Nicolae Nicoară-Horia | 15 August 2010
Se potoleşte vântul,
Flămânzi în ochii tăi
Şi leii se alină
Oricât ar fi de răi,
Privirea ta aduce
Mult mai devreme zorii,
Din depărtări caduce
Întoarce-n drum cocorii…
Ca aurul, râvnitul,
Cel printre stânci ascuns,
De unde eşti, Lumină,
Din care ne-răspuns?
Şi vântul se alină
Flămând în ochii tăi,
Se potolesc şi leii,
Oricât ar fi de răi…
Duminică, 1 August 2010.
Topic: Poezii | Comments Off on Privirea ta…
Un drum, o cale?
de Gheorghe Stroia | 13 August 2010
Pe neîngrăditele cărări apuc,
fără să ştiu
şi fără ca să cer iertarea
drumului, de mine-întinat.
Mă-mpiedic în rostiri,
scap de ispite, dar sunt surprins
de-ale cuvintelor rostite amăgiri,
trăiri, iubiri…heraldice cadâne.
Îmi caut calea…
o zăresc ascunsă-ntr-un pietroi
pe care trebuie să-l port
chiar în spinare.
Merg şi resimt…resimt
cum şchiopătez, golit de umbrele
ce se întind să-mi devoreze calea.
Merg…încotro?
Ajung la o răscruce,
ce timpul nemilos o iartă
dar, mă supune iar la chin,
chin ce în calea aceea lungă
îmi va vorbi acum în şoaptă.
Şi mă ridic atunci
chiar…împotriva mea
şi lupt cu mine ca să ştiu:
de ce mi-e drumul la răscruce?
Mi-e drumul, praf neaşternut,
un drum, o reavănă…răscruce?
Lumina soarelui mă arde,
pe mine, umbra unui drum,
ce poartă-n vânt doar vorbe goale
cenuşă-n amforă şi poate scrum,
pe mine, firul de nisip
ce-şi caută în piatră suflul,
lângă cărarea… ca un drum
peste nelinişti şi…uitare.
Doar luna cu a ei visare,
orbiri peste al lumii nimb,
mă lasă-n pace, nu mă vede
căci drumul…i se pare fum,
iar pe cărarea nou zidită
încremenită într-un timp,
nu se zăresc cu aur poleite
pietre-cuvinte, aripi-gând.
Un drum, o cale, un amurg
peste priviri de şoapte goale
care să spună…oare ce?
Şi-n geana timpului hain,
ce smulge clipa cea fragilă,
pe drumul prăfuit de-un fum
să calc cu pasul meu…umil.
Mă-mpiedic, înainte să ajung
dar vreau acum să mă ridic…
calea-mi se aşterne peste mine
cu şerpuiri din glasu-i mut.
Sunt chiar acum o cale reavănă
şi prăfuită…metamorfoza unui drum !
Umilul drum în rugăciune,
Cu mâini de tină-n albul lut,
Ridică-n cerul de lumină
Un gând umil…ca un sărut.
Sărutul clopotului mare
Al unui sfânt locaş, tăcut,
Ce în eterul de cuvinte,
E limba-n clopotul cel surd.
Mă calcă tu, acum…cu milă,
tu, pelerinule, de vise-nmugurite,
ca şi în vis…prins la răscruce
să pot să fiu şi eu: un drum !
“Omul retorta” -Rafet, 2010
Website: http://geocosynus.blogspot.com/
Topic: Poezii | Comments Off on Un drum, o cale?
SĂ NĂDĂJDUIM, ÎN CIUDA DIAVOLULUI…
de Adrian Botez | 12 August 2010
…Priveam, la televizor, marţi dimineaţa (29 iunie 2010), pe la ora 11, două „seturi” de imagini:
1-pe de o parte, în josul ecranului, parlamentarii (cică „români”!) se păruiau pentru …”buricul pământului”: CINE SĂ FIE DIRECTOR LA SRR ŞI LA SRTV!!!… după ce oftaseră satisfăcuţi, în urma votului UNANIM!!!, prin care tăiaseră gâtul bugetarilor, prin reducerea salariilor cu 25%…şi „săltarea” TVA-ului, de la 19 la 24%… – mai apoi, Sebastianul Vlădesc’ al Finanţelor glumea şi se hlizea, libidinos şi slinos, cu ziariştii, într-o conferinţă de presă (măcelarul cu măcelăriţii!) – … de-ţi era mai mare greaţa!!! (…după care, parlamentarii s-au păruit pentru cine să facă parte din „grupul de prietenie cu Republica Iraq”…pentru care „prietenie”, „domniile lor idioţii” suplimentează, an de an, trupele de slugoi, aserviţi crimei ambulante, care sunt SUA! – ….DEMENŢĂ TOTALĂ, DESĂVÂRŞITĂ!!!) ;
2-pe de alta, în partea de sus a ecanului, se anunţau morţii luaţi de apele turbate…14 morţi într-o singură noapte!!! – şi case năruite ori chiar spulberate de ape, şi buşteni intraţi (precum nişte duhuri sălbatice şi prădalnice ale întunericului, ale iadului ori, pur şi simplu, ale beznei necunoscutului…), dimpreună cu zeci de tone de mâl şi noroi, în fostele gospodării ale mii şi mii de oameni sărmani, din Nordul României (Botoşani-Dorohoi, Suceava-Boroaia, Milişăuţi, Pătrăuţi…Iaşi-Podu Iloaiei…), apoi dinspre mijlocul Moldovei (Roman, Săuceni-Bacău…), apoi din Caraş-Severin şi Timiş…
Năhlapii (…săltând zvârcolit, precum şerpii plini de veninul unei tainice, năvalnice răzbunări…) – ajungeau mai sus de brâul bieţilor oameni, care se azvârleau în vâltoare (dimpreună cu pompieri, jandarmi şi poliţişti, care nu ascultau neapărat de vreun ordin…ordinul ar fi venit din partea celor ce le retezaseră gâtul, furându-le, printr-o fulgerătură de nemernicie, numită „ordonanţă de urgenţă”, un sfert din munca, dreptul şi riscul vieţii lor… – ci ascultau de glasul ascuns al omeniei, al sângelui nobil de român…pentru că, toţi cei în nevoie, ori erau rude, consăteni şi consângeni, ori ar fi putut să le fie tată, şi mamă, şi bunică, şi soră, şi frate…!!!) să scape nu mormane de bani şi bijuterii, ci pe semenii lor, şi câteva vite, câte nu fuseseră deja târâte de ape, spre prăpăstii…şi pe câte un câine credincios, faţă de care Duhul de om nu putea rămâne nesimţitor, precum guvernanţii acestei ţări, atât de greu încercate de Dumnezeu…ciudat de greu încercate, de parcă însăşi mânia stihiilor confirma că e aici e Ţara Lui Dumnezeu, Carele numai El poate face minunea de a o afunda, cu totul, sub pământ şi puhoaie, şi tot El s-o scoată, apoi – înviată, curată, la Lina Lumină…!
…Cele două rânduri de imagini mă cutremurau, ca un Apocalipsis, ca o viziune a Sfintei Bătălii de la Sfârşitul Lumii, între oştenii însolzaţi ai Întunericului – sfidători, behăitori şi dement hohotitori… – şi cei înluminaţi, ai Cerului…deocamdată, oştenii Cerului îşi căutau nimburile, cu smerenia răbdării, prin noroaie şi pe sub bezne de puhoaie…
…Românii nu sunt făcuţi de Dumnezeu, pentru a crea imperii geo-spaţiale. Imperiul româno-bulgar, al fraţilor Asăneşti, de la începutul mileniului I, rămâne o pagină de strălucit eroism, în istoria Neamului Românesc – dar, în acelaşi timp, aproape că este rezultatul unui accident (…şi nu prea: este rezultatul unei RĂSCOALE PENTRU DEMNITATE, O RĂSCOALĂ PENTRU RĂSCUMPĂRAREA UNEI PALME!!! – A ACESTUI NEAM, ABSOLUT PE NEDREPT CONSIDERAT, ÎNCĂ DE BIZANTINI, UN NEAM „DE CATEGORIA A DOUA”…!!! – DEŞI, ÎN REALITATE, ERAU ELITA AUTORITARĂ ŞI DE DUH A RĂSĂRITULUI EUROPEI!!! – …spuneţi acest lucru, azi, la Uniunea Europeană, să vedeţi câtor trepăduşi, trântori şi komisari de pe-acolo le convin aceste „amintiri istorice”…aşa se întâmplă cu neamurile care-şi fac palate în ceruri, nu pe Pământ… – dar aşa se întâmplă şi când Elitele Negre-Satanice, ale Guvernului Mondial, ordonă lingăilor, slugoilor şi celor slabi de înger să şteargă memoria Neamurilor…şi s-o înlocuiască, servil şi laş, cu, luciferic, Cultul Viţelului de Aur!!! ).
…Românii de azi, aflaţi sub furia apelor şi sub prostia şi mârşăvia unor conducători „aduşi de vânt”, nişte ciocoi mârlani şi insolenţi, par (zic mulţi, şi mi se pare, uneori, ba chiar de prea multe ori, şi mie, că aşa ar fi…DAR NU AM DREPTATE, ŞI MĂ BUCUR MULT !!!) a nu reacţiona decât strict biologic, întru instinctul (laş, non-hristic!) de conservare. Dar ieri, când am văzut o femeie, căreia torentul nemernic (…nemernic cât şi guvernul care jefuieşte bugetarii, prin tot felul de tertipuri, numai să nu dea înapoi banii DE EI furaţi oamenilor sărmani şi cu sudoare şi sânge truditori, „sarea pământului” – ba să şi-i şi înmulţească banii nedrepţi, pe seama jalei şi sângelui Neamului!) îi prăbuşise de tot casa şi-i răpise toată agoniseala – a scos din şuvoaie şi nămoluri o iconiţă, cu Maica Domnului şi cu Mântuitorul Hristos, a şters-o (complet indiferentă la prăpădul din jurul ei!), a sărutat-o, cu evlavie şi nesfârşită dragoste…am înţeles, abia atunci, că acest Neam din Trans-Istorie (popor, în istorie…) nu trăieşte prin conducătorii „aduşi de vânt”, nevrednici, nevolnici, trădători şi ticăloşi, ci prin Duhul său Îndumnezeit. Acest popor este Poporul Lui Dumnezeu – ŞI NIMENI NU-L VEDE (…pentru că, toţi, se uită la „scula dracului”, la televizor – şi, prin televizor, la „cezarii” blestemaţi, ticăloşi, iresponsabili şi vremelnici… – în loc să caute mânăstirile şi Sufletul Neamului – şi să cadă în genunchi în faţa ICOANEI, iar nu în faţa super-hiper-market-ului şi a Internet-ului!): numai Dumnezeu îşi vede Neamul cel Mistic/Ascuns întru Duh, iar Neamul Cel Mistic îl vede pe Dumnezeu. Este, între ei, o iubire sfântă şi rămasă absolut secretă, faţă de neputincioşii ca noi, care ne uităm la electronica puhavilor-plictisiţilor, jucărie a trântorilor… – la diriguitori/preşedinţi iresponsabili, la parlamente trădătoare şi iresponsabile şi la guverne nevolnice, iresponsabile şi bezmetice…!
…În sfârşit, şi BOR s-a trezit! (…mă refer la Patriarhie, la Biserica de Zid, iar nu la Cea de Duh, la sfinţiţii monahi, la preoţii smeriţi de prin parohiile sărace şi laicii umili, cu Foc de Credincioşie – care au într-înşii „montat” nu de electronişti, ci de Bunul Dumnezeu, acel instinct al milei şi al saltului IMEDIAT, spre ajutorarea semenului!)… Dar BOR s-a trezit cu aceeaşi întârziere, cât şi „cezarii” vremelnici şi fără Duh, ai acestui Pământ-Grădină a Maicii Domnului…Când a deschis gura Închircitul şi Nepricopsitul BOC al Foamei şi Pustiirii, atunci a deschis gura, prin televizor, şi BOR!!! Sfinţiile Voastre, cam zăbavnici şi tândălitori, cam prea lumiţi şi întru zadar înfăloşaţi, şi cam orbi la Duh şi cam ologi la faptă, parcă, vă fac straiele acelea aurite…şi cârjele păstoreşti din mâinile Sfinţiilor Voatre nu NE prea ajută, ci doar VĂ ajută…!!!
…Nu ştiu dacă acest Neam Românesc mai are rost să se încerce întru ruşinea lipsei de eroism al armelor falnice…! Nici nu l-ar mai lăsa… – NATO şi UE! Dar are de dus, după părerea mea, un război cel puţin la fel de frumos, precum cel al Asăneştilor din neguri de vremi: este Războiul Întăririi Duhului, spre izbânda împotriva celui vicean şi rău. Este Războiul de a-şi ţine Lumina Candelei Credinţei – netulburată de niciun vânt trecător, de nicio deznădejde. Acum, azi, au murit zeci de oameni, în seama nevolniciei şi demenţei unui guvern care se hlizeşte, strângând de gât Neamul, prin deşănţări şi nedreptăţi strigătoare la Cer (că doar nu veţi crede că e mai „constituţional” să furi munca unui chirurg salvator de mii de vieţi omeneşti, sau pe aceea a unui dascăl luminător de Duh…, decât e „constituţional” să furi din buzunarul găurit al unui biet pensionar!!! – şi că e „mai proprietate” pensia, câştigată cu zeci de ani de fierbinte sudoare trecută, decât salariul, câştigat cu sudoare la fel de fierbinte, dar prezentă!…niciuna din ele/sudorile muncii nu se usucă şi nu uită nedreptul…chiar dacă, poate, iartă, creştineşte! ) – în timp ce Dumnezeu încearcă oţelirea de Duh a Neamului, prin puhoaie de ape. Oamenii Neamului (ai poporului de azi…) au sărăcit dublu, prin încercarea Lui Dumnezeu şi prin ticăloşia dregătorilor – …multe milioane de oameni ai Neamului Românesc au sărăcit cumplit, precum Iov!
Dar, auzind, lângă mine, gemetele şi suspinele şi hohotele înnăbuşite de plâns ale celor încercaţi (din toate părţile!), ştiind că Preaputernicii Diavoli ai Lumii acesteia fac experienţe pe pielea noastră… – să vadă cât de mult poate rezista un popor, şi sperând ei, astfel, să găsească medicamentul tâmpirii globale şi depline – văd, cu ochii Duhului, în acelaşi timp, cum se forjează şi se înalţă spre Sus – Frumuseţea acestui Neam! Această Frumuseţe de Duh nu ne-o poate răpi niciun calcul, niciun trădător, niciun dement! – ci Ea sporeşte, ÎN CIUDA DEMENŢEI SĂDITE DE DIAVOL, PE LA TOATE COTITURILE VIEŢII TERESTRE ŞI PRIN TOATE COTLOANELE MINŢII OMENEŞTI!
Neamul Românilor trăieşte nu, în primul rând, prin minte (cu toate că-i ŞI unul dintre cele mai dotate intelectual, dintre Neamurile Lumii!), ci cu toate instinctele cele dumnezeieşti – INTACTE: ale Credinţei, Iubirii, Nădejdii, Milei. Un astfel de Neam Ales nu poate muri – cel mult, să adune lumină mai multă, din noroaiele şi puhoaiele şi beznele potopului de încercări, cele mai cumplite şi mai parşiv concertate, din istoria umanităţii.
…Strămoşi Asăneşti, ştiu că, în aceşti ultimi 20 de ani, ba chiar aproape 170 (…cam de la 1848 încoace!)… şi, mai ales, în aceste cumplite zile ale verii lui 2010, aţi tresărit, dureros…Culcaţi-vă, înapoi, liniştiţi şi împăcaţi: acea palmă a sebastocratorului bizantin, Ioan – are, azi şi acum, funcţia “PALMEI HRISTICE” (care nu este o palmă luată prosteşte, precum aceea încasată de către un sclav: este palma luată ochi în ochi – lumină contra întuneric! – cu pălmuitorul, iar pălmuitorul având, prin ochii săi, ţintiţi într-ai pălmuitului, Imaginea Justiţiei Veşnice şi Imuabile a Lui Dumnezeu!): înnobilează cu înţelepciune şi sfinţenie pe cel pălmuit, pedepseşte cu focul de veci al Mustrării şi Osândei Dumnezeieşti, pe pălmuitor.
…Mioriţa nu este a sclavilor, ci a Aleşilor Lui Dumnezeu. Nu este a celor care pun braţele cruciş, a neputinţă – ci a celor care, cu focul osârdiei întru credincioşie, ştiu şi pot ca, ÎN MIJLOCUL POTOPULUI, SĂ ŞTEARGĂ, CU INFINITĂ IUBIRE, ICOANELE ÎNTOARCERII ÎN CERUL DUMNEZEIESC. Nu că nu le pasă de lumea asta – dar o văd, deodată, ŞI pe cealaltă, Icoana Sfântă fiind semnul de negreşire a Drumului spre Dumnezeul Luminii, Dumnezeul Cel de dincolo de toate încercările oţelitoare, dar şi de toate puhoaiele cele împuţite şi neroade ale “bocelii” – “boceala” netrebnicului/slabului/Boc-ului, deci ABSOLUT fără rostul ei tracic, al “Hărţii Lumii Lui Dumnezeu”!
…Să nădăjduim, căci Hristos-Mântuitorul este cu acest Neam!
Amin!
Topic: Meditaţii | Comments Off on SĂ NĂDĂJDUIM, ÎN CIUDA DIAVOLULUI…
« AnteriorulUrmătorul »
