CAZUL DACIA (5/11)
de Adrian Botez | 13 Decembrie 2010
„ROMÂNIA MARE” – O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!!
– continuare –
VIII – ROMÂNIA – “VATRA VECHE A EUROPEI”…ŞI NU NUMAI!!!
…”Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este: ce limbă vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar răspunsurile nu pot fi decât două, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limbă diferită de cea a cuceritorilor şi, în consecinţă, au fost nevoiţi să-şi însuşească latina după ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către legiunile împăratului Traian, în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemănătoare cu latina, astfel încât nu a fost necesară învăţarea altei limbi.
(…) Cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, California, spune: “România este vatra a ceea ce am numit <>, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.d.H., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile Indo-Europenizate patriarhale, de luptători, din epocile Bronzului şi Fierului” (cf. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei!, Editura Intact, Bucureşti/România, 2002, p. 9)
“Iar antropologul american Carleton Coon îi consideră pe caucazienii sosiţi în urmă cu 5.000 de ani, ca având aceeaşi origine cu cei ce au ocupat insulele Kurile şi Aleutine (devenind, nici mai mult, nici mai puţin decât primii descoperitori ai Americii!!!), bazinul fluviului Amur şi Manciuria. Alţii îi consideră pe aceşti AINU (carpato-dunăreni, cum le spun eu – o populatie albă, cu oameni bărboşi şi blonzi, urmaşii carpato-dunărenilor) ca fiind cei care au migrat peste toată Asia, caucazienii care au sosit în Mongolia de azi şi, trecând peste strâmtoarea Behring, se răspândesc pe teritoriul celor două Americi, teorie susţinută de descoperirea, în 1958, pe coasta Ecuadorului, a unor vase asemănătoare cu cele AINU” – cf. Napoleon Săvescu, op. cit. – dar şi Cucerirea Americii de carpato-dunăreni, pe www.dacia.org.
IX – A NU VEDEA PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR…SAU: TRACIA NU ESTE A TRACILOR?!
…Din păcate, în lupta spirituală de recuperare a Adevărului Unic (care ne este ascuns cu perseverenţă şi diabolică premeditare!), unii “războinici” nu văd pădurea din cauza…copacilor!
Excelentul cărturar şi înfocat patriot CONSTANTIN OLARIU ARIMIN (şi-a luat psudonimul de “Arimin” de la numele Imperiului Get/Arimin!), în lucrarea sa Imperiul get (preluat de pe www.ariminia.ro: “O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani.), deşi greşeşte spunând că romanii au cucerit “o treime din Dacia” (de fapt, au avut sub control doar 14%!!! din teritoriul Daciei!!!) – ştie, însă, perfect:
1-că Traco-Geţii conduceau Regatul Amalilor, în estul Carpaţilor – “În al treilea popas la Marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali” (s.n.) – astfel, confirmând alegaţia lui Adrian Bucurescu, din păcate rămasă doar într-o pagină din ziarul Strict secret, al anilor 1991-1993, precum că “ducii daci erau recunoscuţi drept slăviţi conducători, de către goţi/dacii de Nord!” –
2-şi ştie la fel de bine despre identitatea nu doar etnonimică, ci şi de acţiune, dintre geţi şi goţi, ştie despre împăraţiii DACI ai Romei, DE DUPĂ AŞA-ZISA “CUCERIRE TRAIANĂ A DACIEI” (ca şi Napoleon Săvescu, în celebra sa lucrare Noi nu suntem urmaşii Romei! , Editura Intact, Bucureşti/România, 2002 – domnia sa îi restrânge la vreo 7-8 – Regalian, Maximius Daia/Daza, Aureolus, Galeriu, Daia, Licinius, Constantin Chlorus, tatăl…tracului CONSTANTIN CEL MARE…!!! – când, numărându-i în cartea lui Ammianus Marcellinus, Res Gestae, ei se ridică la 32, şi dacă nu-l uităm pe Tracul TRAIAN, se fac…taman 33!!! – numărul de ani NECESARI ai întrupării dumnezeiesc-hristice, pentru “săvârşirea/împlinirea” Misiunii Golgotice!),
3-ba chiar ajunge la apoteoza ideatică, identificând geţii, tracii şi ilirii cu NEAMUL /Imperiul ARIMIN şi
4-fiind în consens cu un foarte acribios şi harnic istoric italian, care-i identifică pe Eroii Geţi, cu ASENII, din epopeile sanscrite (“Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi AUSENI sau ASENI – EROI – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că “au plecat cu Odin în Scandinavia” – cf. istoricul italian Carlo Troya, Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo, în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur, care a publicat la Breslau, în anul 1859, o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei),
…ei bine, jubilează absurd la năvalele geţilor/goţilor în Tracia! -…de parcă Tracia nu era TOT şi MEREU – Patria lor!!!: “În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd” – sau: “În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică”.
Ce importanţă are că, temporar, romanii erau “stăpâni” ai teritoriilor trace?! Aceasta nu înstrăina, spiritual, un Pământ Sacru de …Cei Sacri/Sfinţi!!! Tracii tot traci rămâneau, fie că se numeau geţi sau daci sau goţi…iar Patria lor nu putea să fie “invadată”, ci…ELIBERATĂ!!!
Pentru că, altfel, păţim ceea ce se temea cărturarul CRISTEA SANDU TIMOC: bulgarii “şi-o vor lua în cap”, “capturând”, în mod nemernic, numele de “trac” – pentru…EI! Or, ştim cu toţii cât de “traci” vor fi fiind sălbaticii bulgari (cam la fel de civilizaţi precum “nobilul neam al lui Attila”…!) – cu care fraţii români din dinastia Asăneştilor au făcut alinanţă ofensivă/militară de nevoie, iar nu de prea mare drag…!!! Şi zău că ne ajung obrăzniciile criminale maghiaro-secuieşti şi ucrainiene, ca să mai alimentăm şi aroganţa unui neam (foarte intens supravegheat de SUA şi UE…), despre a cărui inteligenţă Eminescu zicea că stă…în ceafă: “(…) bulgăroi cu ceafa groasă (…)” (cf. Mihai Eminescu, Scrisoarea III).
– va continua –
Topic: Meditaţii | Comments Off on CAZUL DACIA (5/11)
Cultura 2010…
de Nicolae Nicoară-Horia | 10 Decembrie 2010
„Nu mai avem nevoie de Cultură”,
Spunea trimisul-şef de la Judeţ,
Nici să semneze nu ştia citeţ
Şi-n ochii lui purta atâta ură!
În viaţă insul n-a citit o carte,
La un concert vreodată nu s-a dus
Şi din fotoliul unde a ajuns
Înţelepciune şi destine-mparte!
El nu ştie ce-nseamnă Simfonia,
Mai mult nici nu cunoaşte cheia-sol,
Tristeţile îmi dau acum ocol
Şi-mi clocoteşte-n inimă mânia…
„Tăiaţi fără de milă-n carne vie,
De ce în Viaţă s-au făcut artişti?”
Tu, Patrie, de vrei să mai exişti
Trezeşte-ţi fiii dintru letargie…
„Nu mai avem nevoie de Cultură”,
Spunea trimisul-şef de la Partid,
De alte cele Omul e avid
Şi-n ochii lui ardea atâta ură!
22 iulie, spre seară…
Topic: Poezii | Comments Off on Cultura 2010…
POEZIA MISTICO-RELIGIOASĂ DIN DETENȚIE
de Cristina Gabriela Nemeș | 9 Decembrie 2010
Lirica mistico-religioasă din detenție constituie un capitol aparte în Istoria Literaturii Române.Acest capitol nu este unul distinct,dimpotrivă,îl consider parte integrantă a literaturii române.
Dacă discutăm fiecare perioadă, în parte, a literaturii române, în istoricitatea sa,ținând cont de contextul socio-politic-cultural, este absolut necesar să avem în vedere și acest capitol,destul de controversat și, de ce să nu recunoaștem, atât de puțin discutat,din perspectiva istoriei și criticii literare. Când spun controversat mă refer la faptul că deși după anul 1990 accesul la arhive este liber, cu toate acestea se fac puține eforturi, dacă nu de cercetare, măcar de recunoaștere și popularizare a datelor căci în continuare există poeți care nu sunt recunoscuți iar opera lor,la fel continuă să fie trecută la ”index”. Mulți dintre aceștia au făcut închisoare tocmai pentru că au avut curajul de a-și asuma vocația de creator și șlefuitor al cuvântului scris, de mărturisitor și trăitor al credinței creștine și, nu în ultimul rând, de jertfitor, în închisorile comuniste pentru valorile creștine și spirituale.
Astăzi, nouă ne revine sarcina de a recunoaște pleiada oamenilor de cultură,de a scoate la lumină opera lor și, nu în ultimul rând de a ne cunoaște sfinții martiri din închisorile comuniste. Aiudul stă mărturie că astăzi, poate mai mult ca niciodată, există sfințenie. Neamul care nu-și recunoaște martirii, eroii și care nu-și asumă trecutul, riscă să nu aibă nici viitor, ori acest viitor riscă astăzi să fie unul lipsit de gloria celor care s-au jertfit .
Ce mărturie mai elocventă a existenței lui Dumnezeu și a transcenderii Sale în lume mai poate exista decât minunea sfintelelor moaște de la Aiud?
Este bine știut că deținem o Istorie a Literaturii Române din detenție iar după anul 1990 au început să apară lucrări, mai ales memorialistice, care constituie sursă importantă în cercetare precum și Antologii de poezie religioasă.
Cercetând mărturiile acestor poeți mărturisitori și jertfitori vedem modul în care aceștia, deși erau închiși, cu mijloace rudimentare scriau despre Dumnezeu, credință, suferință, libertate.
Mărturisirile lor sunt tulburătoare și cutremurătoare: ”Aveam hărtie de la cutiile de carton care fuseseră cu medicamente, le băgam în apă, le lăsam să se zvânte un pic și după aia scoteam foi din ele, le călcam cu gamela, cu cana de apă sau cu sticlă și se făceau bune de scris. Scriam cu hipermanganatul pe care mi-l da pentru ciupercă sau pentru infecții. Scriam și pe talpa bocancului. Aveam bocanci cu talpă de cauciuc, luam săpun, făceam zoală de săpun, așa, mânjeam talpa, dădeam cu DTT și atunci scriam cu un cui sau cu acul”. Sau: ”Scriam pe o bucată de talpă de cauciuc pe care o udam, dădeam cu săpun și apoi presăram var de pe pereți din locuri dosite. Se scria ca pe o tăbliță de gresie, cu un bețișor de lemn. Avantajul era că se ștergea ușor și repede și nu te prindea că înveți. Dacă erai prins, făceai șapte zile de carceră cu mâncare odată la trei zile și plasă de fier în loc de saltea”. Se știe că nu poate exista o înviere fără moarte dar, la fel de sigur se știe, că nu poate exista moarte fără înviere. În concepția creștină finalul morții este învierea. Sufletul omului poate fi mort, omul trăind, dar cel care –l poate aduce iar la viață este Dumnezeu. Această minune stă doar în puterea divină, în lucrarea lui Dumnezeu,care nu poate fii decât una mântuitoare, iar a omului, nu poate fii decât una mărturisitoare, a adevărului, a credinței, a frumuseții și, nu în ultimul rând, una jertfitoare. Este o poezie a suferinței umane iar pentru deținuții politici, o soluție de rezistență spirituală. Dostoievski spunea că frumusețea va salva lumea iar eu spun că frumusețea spirituală și sfințenia celor care au suferit martiriul în închisorile comuniste va salva lumea aceasta, de tot ceea ce înseamnă fals și ipocrizie, nonvaloare și umilință și, nu în ultimul rând, va salva omul, condamnat la cunoașterea deplină, dar fără Dumnezeu, deci, de la singurătate.
Însă cum a luat naștere acest gen literar? Ca să putem răspunde acestei întrebări nu se poate omite contextul socio-politic-cultural al vremii respective. Pentru o analiză pertinentă a operelor literare este absolut necesar a pune în discuție, atât biografia autorului cât și situația
țării din acel moment, tocmai din acest context amintit.
Se știe că odată cu instalarea regimului comunist, ca orice partid, acesta a dorit să-și promoveze ideologia. Ori tocmai această ideologie impusă forțat a dus la ateismul generator de arestări masive în rândul oamenilor bisericii în general și a intelectualilor, a elitelor culturale, în special. Etichetarea celor arestați era aceea de legionar,de multe ori aceasta fiind închipuită.
În cadrul acesui capitol nu se poate omite discuția despre existența grupului”Rugul Aprins”. Iată un exemplu elocvent în acest sens, când George Enache descrie activitatea Rugului Aprins și ”învinuirea închipuită”de către organele de securitate:” Ei nu au răspândit nici manifeste,nu au instigat la revoltă, nu au organizat acțiuni revoluționare. Ei și-au exercitat dreptul pe care,teoretic,orice român îl avea, de a crede și de a-și practica credința religioasă în mod liber, dacă nu contravenea legilor statului. De aceea,pentru a putea fi încadrați în Codul Penal și a se păstra o umbră de legalitate, când au fost arestați Sandu Tudor și colaboratorii lui, Securitatea a considerat că activitatea religioasă, conform bunei tradiții marxiste, este o mască în spatele căreia se ascundeau diverse scopuri politice. S-a căutat în primul rând să se argumenteze o acțiune legionară, pentru că atunci pedeapsa ar fi fost foarte aspră. Singurul argument al anchetatorilor: în cadrul grupului erau mai multe persoane care fuseseră membrii sau simpatizanți ai Legiunii”. Activitatea Rugului Aprins a constituit o formă de rezistență spirituală ortodoxă împotriva comunismului. Cei din lotul Rugul Aprins au fost pedepsiți pentru credința lor prin detenție cu un regim inuman. Securitatea a fabricat pentru ei învinuirea de ”acțiune legionară” pentru argumentarea condamnării lor politice. Socotit instigator și cap al asociației ”Rugul Aprins”, Sandu Tudor avea să fie arestat în 1958 împreună cu tot grupul căruia Securitatea i-a mai ”adăugat” câțiva studenți în lotul ”Teodorescu Alexandru și alții”. O frază-tip apare în actul de acuzare întocmit de procurori tuturor celor 11 inculpati: “au atras tinerii intr-o activitate mistico-religioasă (…) manifestându-se cu ei dușmănos la adresa ordinii sociale existente”. O alta formulare tipică proceselor staliniste este și această acuzație; “educație mistico-religioasă în spirit ostil regimului existent și defăimare Uniuni Sovietice “.
Dosarul P(penal-n.n.)/202 A.C.N.S.A.S. (provenit de la anchetele, recursul și actele de penitenciar și are 10 volume). Sentința nr.125 din 8 noiembrie 1958, conform Dosarului P/202,vol.4,A.C.N.S.A.S., fila nr.126 învinuiește lotul de de ”crimă de uneltire contra ordinii sociale și crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare”.
Sandu Tudor este socotit ca fiind cel mai mare imnolog și poet mistic. Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu este socotit ca finnd opera centrală a poetului. Apare la Madrid în anul 1883 precum și într-o prestigioasă revistă din Franța cu următorul comentariu: ”L’acathiste est un hymne de l’Eglise orthodoxe pendant le chant duquel on reste debout. Il s’agit ici d’une sorte d’Office d’action de grâces en l’honneur de la Mère de Dieu. Le texte présenté a été écrit en Roumanie par le poète Sandu Tudor, devenu le moine Daniel, au lendemain de la seconde guerre mondiale. L’A. est mort dans un camp à la fin des années 50. La forme de l’hymne est tout à fait classique et le texte évoque tout le mystère marial. Le thème de l’hésychasme y est donc suggéré, puisque l’on sait que, depuis le Moyen Age byzantin, Marie est le modèle de l’hésychaste”.
Despre autorul acestui imn precum și fondatorul Rugului Aprins, Sandu Tudor, devenit părintele Daniel, a scris și teologul francez Olivier Clément, un articol intitulat L´Eglise Roumaine et le Buisson Ardent, text care face referire la ”Rugul Aprins”și, în care arată importanța apropierii intelectualilor de biserică.
Seria de reforme nu urmărea nimic altceva decât o schimbare a ființei umane, de obținere a omului nou, de tip comunist,iar aceasta nu se putea realiza decât printr-un program de reeducare (cum s-a numit sinistrul experiment desfășurat la Pitești) extins la nivelul întregii societăți.Cu alte cuvinte, regimul voia să stăpânească total mințile și sufletele oamenilor. Ioan Ianolide vorbește despre această reeducare, afirmând: ”Este necesar să ne oprim puțin aici asupra noțiunii de ”reeducare”, întrucât ea-ca și alte noțiuni universal-valabile, cum ar fi ”libertate”, ”democrație”, ”justiție”, ”adevăr”, ”om” -are în contextul marxism-leninismului, un cu totul alt conținut. Marxism-leninismul îl declară pe om dumnezeu. Natura,viața, societatea și sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric. Cei mai mari dușmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu și sufletul. Aceștia trebuie distruși în primul rând. Repetăm, și nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominația economică, politică și militară, comunismul urmărește dominația asupra sufletului. Sufletul trebuie distrus, pentru că nu poate fi supus.
Religia, arta, știința, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse și înlocuite cu ideile, legile și știința materialismului istoric”.
Sunt cutremurătoare mărturisirile celor care au făcut închisoare în regimul comunist. Acestea constituie un adevărat testament pentru generațiile viitoare:”Am scris ca o mărturisire. /Am scris ca un testament. /Am scris cu speranța că aceste rânduri vor supraviețui mie”.
Autorul, în opera precizată, vorbește despre doi poeți, anume Valeriu Gafencu și Radu Gyr.
Despre Valeriu Gafencu afirmă: ”În cele mai intime fibre ale sufletului Valeriu năzuia spre cele mai sfinte idealuri. Nu avea veleități politice, nu complota, nu uneltea împotriva statului, ci tocmai atitudinea sa idealistă îl întărea să stăruie în educarea tinerilor”.
”Inteligența lui strălucită și sufletul său curat au descoperit repede adâncimile spiritualității ortodoxe. ”Iar scrisorile sale sunt pentru noi cei de azi, un adevărat testament: ”Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o căutați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge”. Prin poezia Rămas-bun, Valeriu Gafencu își ia rămas bun de la prieteni, printr-o mărturisire egală cu un testament:”Sângerând de răni adânci,/De zile fără soare,/De răni ascunse și puroi,/Cu oasele slabe și moi,/Stau ghemuit în pat și mă gândesc/Câ în curând am să vă părăsesc,/Prieteni dragi!”
Radu Gyr a fost condamnat de nenumărate ori iar poezia”Ridică-te Gheorghe,ridică-te Ioane!”îi aduce acestuia condamnarea la moarte.Suferința este prezentă în toate versurile sale,făcând din vers o rugă către Dumnezeu:”Doamne,fă din suferință/pod de aur,pod înalt/și din lacrimă,velință/pentru-un pat adânc și cald./Din lovirile nedrepte/faguri facă-se și vin,/din înfrângeri scări și trepte,/din căderi urcuș alpin./Din veninul strâns în cană,/fă miresme ce nu pier/și din fiecare rană,/o cădelniță spre cer.”(Mătanie).Iar această suferință este asumată de către Domnul nostru Iisus Hristos care vine în celulă ,devenind un deținut,identificându-se cu deținuții,vine cu haine vărgate,trece dincolo de zâbrele,simbolizând speranța și singura lor mângâiere(Iisus în celulă).
Nichifor Crainic a fost inclus în lotul ziariștilor, condamnat la ”detenție grea, pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani,pentru crima de dezastrul țării,prin crime de război”,conform sentinței nr.2 din 4iunie 1945,pronunțată de Tribunalul Poporului din București,în virtutea Legii 312/1945. De numele poetului Nichifor Crainic este legată revista ”Gândirea”,în paginile cărora au publicat personalități marcante ale perioadei interbelice. Vasile Voiculescu poetul mistic care a colaborat la revista”Gândirea” și a făcut parte din gruparea Rugul Aprins.Sonetele sale,prin tematică și viziune poetică,alcătuiesc Cântarea Cântărilor românească,unde regăsim triada:Mire-Iubire-Mireasă.
Tot în cadrul sentinței din vol.4 al Dosarului P/202 îl găsim,la poziția 14,fila 225,pe inculpatul Voiculescu Vasile care,”după 23 august 1944 a scris o seamă de poezii pe teme mistice care au un caracter dușmănos față de regimul democrat popular din R.P.R.
Poeta Zorica Lațcu- devenită mai târziu Maica Teodosia,în Mănăstirea Vladimirești.
A debutat la revista Gândirea,formată în cadrul gândirismului lui Nichifor Crainic,călugărită la Mânăstirea Vladimirești ,opera sa este profund mistică,inspirându-se din Cântarea Cântărilor și din Imnele iubirii divine ale Sfântului Simeon Noul Teolog.A făcut închisoare 3 ani,la Jilava și la Miercurea-Ciuc .Poezia Crucile a fost scrisă din închisoare:Înspre tărâmul celălalt,/E loc închis cu gard înalt,/Dar am văzut printre uluci,/Atâtea cruci,atâtea cruci…/Părea tot locul țintirim,/Păzit cu zbor de Heruvim,/Cu cruci de piatră,albe,mari,/Cu cruci de brad și de strjar./Și cruci de-argint și de oțel/Cerneau lumină peste el,/Iar cruci de aur și de fier/Sclipeau ca semnele pe cer./Atâtea cruci mi s-au părut/Că toate una s-au făcut./O cruce mare strălucea./Sub greul ei un Om zăcea./-Tu cum de poți să le mai duci,/Atâtea cruci,atâtea cruci?…”
Desigur că acest capitol este inepuizabil.Din anul 1990 au început să apară studii ale acestui gen de literatură care, pe lângă un ”estetic literar” supus unei ”analize literare”,se vrea înainte de toate mărturie și document.
Bibliografie:
1.Alupei,Silviu,Pe urmele deciziei de achitare a lotului ”Rugul Aprins”,Condamnarea,în Rost,revistă de politică și cultură creștină,nr.6 august/2003.
2 Andreica,Dumitru,Drumuri în întuneric,Fundația Academia civică,1998.
3.Balotă,Nicolae,,Istoria Literaturii Române de detenție la români(I,II) pe situl:www.literaturadin
detentie.ro
4.Buzași,Ion, Poezia religioasă românească,Ed.Dacia,Cluj Napoca,2003.
5.Cistelecan,Ioana,Antologia poeziei carcerale,Ed.Eikon,Cluj Napoca,2006.
6 Clément,Olivier,L´Eglise Roumaine et le Buisson Ardent,en Réforme,N.644,Samedi 20 juillet 1957.
7.Daniel,moine, Acathiste Du Buisson Ardent,en Contacts, revue française de l´Orthodoxie,XXXVIIe année,
n.r. 132/1985.
8.Diaconescu,Ioana,Scriitori în arhiva CNSAS:Sandu Tudor și gruparea”Rugul Aprins” în România Literară,nr.43/2006.
9. Diaconescu,Ioana,”Scriitori în arhiva CNSAS:-Vasile Voiculescu”învinuit de uneltire contra ordinei sociale”,în România Literară,nr.51-52/2005.
10.Enache,George, Ortodoxie și putere politică în România contemporană,Ed.Nemira,București,2005.
11.Gafencu,Valeriu, Calea spre fericire-scrisori din închisoare trimise celor dragi-Ed.Agaton,Făgăraș,
12.Ianolide,Ioan, Întoarcerea la Hristos,Ed.Christiana,București,2006.
13.Neamțu,Augustin, Viața după gratii și obloane,Galaxia Gutenberg,2006.
14.Plămădeală,mitropolit Antonie, Rugul Aprins,ediție electronică,Ed.Apologeticum,Sibiu,2006.
15.Petcu,Adrian Nicolae, Nichifor Crainic,file din dosarul penal,în Rost,revistă de politică și cultură creștină,nr.12 Februarie 2004.
16.Rădulescu,Mihai, Istoria literaturii române de detenție:memorialistica reeducărilor.Prima
isorie a literaturii române de detenție,pe situl:www.literaturadindetentie.ro
17.Tudor,Sandu, Taina Rugului Aprins-scrieri și documente inedite-Ed.Anastasia,București,1999.
Topic: Studii | Comments Off on POEZIA MISTICO-RELIGIOASĂ DIN DETENȚIE
DĂ-I DRUMUL LUI DUMNEZEU!
de Adrian Botez | 8 Decembrie 2010
nu-ţi cere nimeni să
ucizi – dar să
trăieşti – DA!
tot sângele pe care nu-l
verşi din alţii – revarsă-l din
tine: aprinde cu el – ca pe stuhul uscat
primordial
cenuşia câmpie-a hârtiei – oblig-o
să-şi arate – prin textura de
celuloză placidă – arterele
arterele – neîmblânzit
zvâcnind – săltând aprig – în goană-explodând
panterele-arterele – pulsând
nebuneşte – pe sub pielea
hârtiei – cum pulsează razele
Soarelui – isteric pe tipsia ceţoasă – a
cerului – şi
cu viteza fulgerului – taie-le – taie arterele
hârtiei – pentru a
da drumul (din adâncul preaîndelungei
Lui meditaţii zadare – sălcii) – în
deplină – Creaţia Sa
Dumnezeului Tău!
…altfel – degerat de stele
vădane – vei vedea – peste umărul
tău – un deget – degrabă scrâşnind luminos – pe
perete – cele
trei vorbe-ale desţelenirii
păcatului Morţii deşarte:
MANE, TEKEL, FARES!
Topic: Poezii | Comments Off on DĂ-I DRUMUL LUI DUMNEZEU!
« AnteriorulUrmătorul »
