ARMONII CELESTE – LECȚIE VERSIFICATĂ DESPRE CUM SĂ DĂM ÎN DAR… LUMINĂ
de Mihaela Rotaru | 25 Iulie 2013
VOLUMUL IV
În anul 2009, la Editura Olimpias, Galați, apărea un buchet de versuri, flori dăruite nouă, cititorilor de toate vârstele, tineri, adulți, vârstnici, copii chiar. Grupajul de versuri devine simfonie înălțată spre cer, spre Dumnezeu, izvorul a tot harul, a tot talentul, a toată bucuria. Har, talent, chemare – da, așa s-ar putea surprinde, în doar trei cuvinte imensa bunătate pe care Creatorul o revarsă asupra artiștilor cuvântului, meșteri și cioplitori în slove. Meșteri artizani, truditori asupra vorbei precum țăranul asupra gliei datătoare de pâine, de viață.
Redenumind acest mănunchi, ne vin în minte insistent unele titluri precum Odă lui Dumnezeu, Imn Luminii, Cântec spre cer – și alte asemenea, înscrise toate în aceeași gamă de sentimente și trăiri ce converg invariabil înspre divinitate. „Nu înceta, Prea Bune, să-mi vorbești/ În astă lume atât de trecătoare? Cuprinsă-n cea din urmă încercare/ Pierzaniei, în lucruri nefirești”. (Radu Botiș, Vorbește – clipele se scurg). Citiţi şi restul… »
Topic: Recenzii | Comments Off on ARMONII CELESTE – LECȚIE VERSIFICATĂ DESPRE CUM SĂ DĂM ÎN DAR… LUMINĂ
GÂNDURI DESPRE O CARTE DE EDUCAŢIE RELIGIOASĂ
de Constantin Dobrescu | 20 Iulie 2013
Volumul părintelui Radu Botiş intitulat Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, apărut în condiţii grafice de excepţie la editura Inspirescu din Satu Mare, anul acesta, este necesar tuturor creştinilor ortodocşi.
Lucrarea a apărut sub egida Asociaţiei Cultural-Creştin Umanitară „Ars Vivat” din localitatea Ulmeni cu binecuvântarea PS Iustin Sigheteanu, fiind la a doua ediţie. Prima ediţie a fost premiată la „Cărţile anului”, secţiunea Didactică, Baia Mare, 2012. Cartea are 246 pagini fiind redactată pe baza unei bogate bibliografii de specialitate.
Înainte de a proceda la recenzarea cărţii, considerăm necesar să punctăm impresionanta personalitate a părintelui Radu Botiş, care ni se dezvăluie nu doar ca un prelat aplecat spre cele sfinte cu pasiune şi dăruire, ci şi ca un excepţional om de cultură. Citiţi şi restul… »
Topic: Recenzii | Comments Off on GÂNDURI DESPRE O CARTE DE EDUCAŢIE RELIGIOASĂ
SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!
de Adrian Botez | 17 Iulie 2013
MUNTENEGRUL BALCANILOR ŞI…”MUNTENEGRUL NORDULUI”!
Mândria de a fi român-ortodox. Nu sunt DELOC mândru că sunt european…cu o excepţie!
…Scriu aceste rânduri la 24 de ceasuri, după Ziua de Doliu Naţional (26 iunie 2013), instituită, în România, cât şi în Muntenegru[1], în urma tragicei morţi a 18 români (…să nu uităm, însă: catastrofa a lăsat acestei lumi, spre meditarea noastră, asupra celor ascunse, dar, uneori, pentru câteva clipe, revelate lumii, de Însuşi Dumnezeu – şi 29 de răniţi!), prin prăbuşirea unui autocar, de pe un viaduct, într-o râpă din Muntenegru – defileul Morača (24 iunie 2013). Scriu, impresionat de omenia unui minuscul popor ortodox, din Balcanii mult-huliţi, de-o istorie întreagă: de la simpli locuitori, până la alpinişti, medici şi autorirăţi, toţi muntenegrenii i-au tratat pe nefericiţii români, ca pe fraţii lor de sânge. Citiţi şi restul… »
Topic: Diverse | Comments Off on SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!
„O altfel de istorie a literaturii române contemporane”
de Constantin POPESCU | 15 Iulie 2013
Topic: Recenzii | Comments Off on „O altfel de istorie a literaturii române contemporane”
« AnteriorulUrmătorul »



