SIMPOZION MIHAI EMINESCU LA SEDIUL ANCMRR-FILIALA ,,PINTEA VITEAZU” MARAMUREȘ
de admin | 19 Ianuarie 2024
Joi 18.01.2024, la sediul ANCMRR din M.A.I.-Filiala ,,Pintea Viteazu” Maamureș, în prezența a numeroși membrii, a avut loc Simpozionul dedicat poetului Mihai Eminescu, intitulat ,,Eminescu și unitatea spirituală a tuturor românilor”
Activitatea a fost deschisă de către Președintele Asociației, col.(rtr.) Ioan Ceterchi, iar moderatorul a fost Carmena Felicia Băințan-Președintele Filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor și membră a Asociației.
Au luat cuvântul: Col.(r.) Ioan Marchiș, Col.(rtr.) Gheoghe Neag, Col.(rtr.) Iacob Oniga-scriitor, Col.(rtr.) Ioan Ceterchi, Col.(rtr.) Gavril Babiciu-scriitor, Cpt.(r.) Mihai Marian-scriitor, G-ral de bgd.(rtr.) Ion David-Bratu, Col.(rtr.) Iosif Coroiu, Prof. Maria Berciu-scriitor, Lucia Pop-poetă,Radu Botiș-scriitor (UZPR) și Carmena Felicia Băințan-scriitor.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici;
A fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura românăA publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).
S-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale.
A debutat în 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în Revista Familia, ce apărea la acea vreme la Pesta, în Ungaria. Unul din aceste numere se află și în arhiva Bibliotecii Județene din Timișoara.
Supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, acesta a apărut în Revista Familia, cu poezia „De-aș avea”. Este vorba de o revistă de limbă română, și care era condusă de românul Iosif Vulcan. Este momentul în care scriitorul îşi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu.
Directorul revistei, Iosif Vulcan, a modificat numele fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul slavon, „ici”, din numele acestuia și transformându-l în „escu“, sufixul românesc. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit.
La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, apoi la 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași. Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul.
Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.
Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea acestuia, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în santoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă. Se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Deşi a lăsat în urmă o creaţie de o valoare universală, poetul diagnosticat greşit, după cum arată ultimele studii, nu a cerut prea mult, celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator și probabil intoxicației cu mercur. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel, pe care erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminscologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.
Una din aceste poezii găsite în carnețel a fost:
“Sînt ultimul romantic, al țării mele sfinte,
Vă spun la despărțire, doar câteva cuvinte;
Eu am cântat, natura, și tei, și flori albastre,
Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre,
Mă duc și las în urmă, o prea frumoasă țară,
Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!
Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,
Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți,
Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!
Să nu lăsați străinii să ia acest pământ !
Eu plec pe alt tărâm, să mă-nsoțesc cu zeii,
Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!
Luceafăr strălucind în pagini literare,
Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,
Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,
Doar flori de tei de-asupra-mi, s-or cerne…rânduri, rânduri!”
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902, iar acesta a fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.
RB/UZPR
Topic: Diverse | Comments Off on SIMPOZION MIHAI EMINESCU LA SEDIUL ANCMRR-FILIALA ,,PINTEA VITEAZU” MARAMUREȘ
LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!”
de Radu Botiş | 1 Ianuarie 2024
Topic: Diverse | Comments Off on LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!”
Crăciun fericit!
de Radu Botiş | 25 Decembrie 2023
Topic: Diverse | Comments Off on Crăciun fericit!
Dor de Crăciunul de altădată…
de Gelu DRAGOŞ | 24 Decembrie 2023
Orice om își amintește, în această perioadă de vacanțele de iarnă petrecute la țară, dacă te-ai născut acolo sau ai bunici acolo, când timpul avea parcă alt sens și spațiu minutar, iar tradițiile erau la ele acasă și aduceau, de fiecare dată, bucuria, inocența și zâmbetul pe chipul tuturor, tineri sau bătrâni.
Când spui sărbători de iarnă, de cele mai multe ori te gandești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut în cuptorul din cărămidă și neapărat la colinde, care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești. Acestea mișcă în aceste zile de decembrie pe creștini și amintesc omenirii întregi că Dumnezeu este în mijlocul nostru, un adevăr care linișteşte viața noastră. Orice Crăciun trebuie să fie pentru noi o întâlnire nouă și deosebită cu Dumnezeu Tatăl, astfel încât lumina Sa și harul său să intre până în adâncul sufletului nostru.
Pentru mine Crăciunul reprezintă salvarea noastră ca lume, ca nație, ca individ și de aceea întotdeauna aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă din an, un prilej deosebit de a împărți iubirea cu toți cei dragi, cu rude și prieteni.
Anul acesta m-am pregătit ca niciodată, cu coci, mere, portocale, nuci (detest a le da copiilor napolitane, cornuri cu ciocolată, dulciuri americănești) și începând cu ora 16,oo i-am așteptat cu emoție și drag pe toți colindătorii, care sunt tot mai puțini pe an ce trece.
Au fost în acest an 67 de vestitori ai Nașterii Pruncului Isus. M-am supărat în sinea mea că majoritatea au venit și au colindat pentru bani. Nici măcar cocul pe care l-am oferit cu drag nu i-a interesat mai mult decât banii („Banul, ochiul dracului”) așa că cred că Satan conduce lumea, numai gândindu-mă la războaiele ruso-ucrainean și Israel-Palestina, la cei din Parlament.
Pe vremea mea, (1973-19790 gazdele dădeau nuci și mere din grădina proprie și făceau în cuptor pupeze și coci, iar a doua zi știam cu precizie de la cine le-am primit și mă bucuram de toate bunătățile cel puțin o săptămână. Eram mândru că am colindat tot satul. Bunica aduna nucile și apoi la sfârșit de săptămână, îmi făcea cozonac! Dacă ieșea mai mult, duceam și la verișorii primari: Mărioara, Crina, Valentin!
Revin la Crăciunul din Lucăcești anul 2023 și un licăr de speranță am avut când Alexandru, vecinul nostru, a colindat cu multă dragoste și trăire despre ieslea sărăcăcioasă în care s-a născut Pruncul Isus și m-a făcut să-mi dea lacrimile.
Despre pruncia mea ( sau cum am putut să colind întreg satul fără să mă doară ceva, la doar 8- 10 ani) mi-am reamintit când i-am ascultat pe băieții fătului, Vlad și Răzvan Cristian care au colindat impecabil și răspunsul stelei era identic cu răspunsul stelei de pe vremea mea. M-a durut faptul că nu au avut parte de zăpada copilăriei mele. Dar Domnul se va întoarce și înspre ei…
Crăciunul este minunat prin vestea bună pe care o primim an de an din gura cetelor de colindători și prin mesajul biblic al salvării noastre ca muritori, așa că întrebarea dacă „Primiți cu colinda?” era de prisos. Am avut colindători din satul natal, rudenii ale copiilor din Lucăcești, colindători din Remeți pe Someș,din Chelința și elevii mei speciali Razmoș Răzvan, Darvai Casian și David din Tulghieș.
A fost o seară de Crăciun, care în mare parte seamănă cu societatea de azi, dar dacă ai inteligența necesară îți găsești setea de Dumnezeu în puținii copii care te colindă cu drag, cu credință și cu speranța în mântuirea dată de Pruncul Isus, fiindcă ajungem la vârsta când ne alimentăm emoțiile din amintiri, din tradițiile sănătoase care rămân adânc săpate în sufletele noastre.
Crăciun fericit!
Topic: Diverse | 3 Comentarii »
« AnteriorulUrmătorul »
