PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
de Ilie Bucur | 23 Februarie 2024
România, trecut și…prezent
Motto:
„Un popor sărac dar sănătos, are tot lungul viitorului înaintea lui; dar un popor degenerat, un popor compus din stârpituri, e condamnat a pieri pentru totdeauna. O grămadă de indivizi corupți nu e un popor, precum o movilă de frunze și rădăcini uscate nu e pădure”.
Mihai Eminescu (1850-1889), poet nepereche și universal
ERA O VREME…
Era o vreme în țara asta când cineva termina liceul și intra la facultate era privit cu admirație și i se spunea cu respect, „Domnule inginer sau „Domnule profesor”, sau „Domnule avocat”. Când unul dintre ei, la cam 15-16 ani de activitate își dădea sau lua (dacă îl lua) doctoratul, tot orașul se uita la el ca la Dumnezeu…Era o vreme în țara asta, când dacă vedeai o mașină pe stradă, știai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Și mai era o categorie cu mașini, cei care lucrau în comerț sau în alimentația publică. Era o vreme în țara asta dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 și 16, te gândeai că sunt în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracul om, și merge la doctor… Era o vreme în țara asta când dacă vedeai un polițist pe stradă mergeai liniștit să îi ceri o informație, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat. Era o vreme în țara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva și trebuie operat, îți era frică să vii cu o floare la asistente sau o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, și le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu știe nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Era o vreme în țara asta când la școală, copiii mergeau în uniformă, și cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor știai că „este unul din ăia care chiulește sau nu le place școala” și te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. …Și ce bătaie lua acasă dacă afla taică-său că a chiulit…! Era o vreme în țara asta când abia așteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îți faci raport pentru locuință și să aștepți cu înfrigurare, dar temei, să ți se repartizeze una, ca să te poți însura, să te așezi și tu la casa ta, să îți întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îți ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine, fără serviciu și fără casă, că nu erai de viitor. Era o vreme în țara asta când băieții deștepți erau considerați cei care știau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate și terminau primii. La ei se uitau lumea cu admirație: „ăsta este a lui Ilie de la sculărie”. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la București. Eheeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e „dăștept”… Era o vreme în țara asta când dacă te întâlnești cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai m-ai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândrești că ai fost promovat s-au ți-au luat copilul la liceu, sau îl inviți peste o lună la ziua ta, sau la nunta copilului. Era o vreme în țara asta când mergeai liniștit pe stradă, nu îți era teamă că te oprește careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moț la bască. Era o vreme în țara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau pe stradă cântând în pas de defilare de la instrucție, acolo unde aceștia erau nevoiți să treacă prin oraș și auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: „Uite mamă, trece armata”.
ASTĂZI…
Astăzi, în țara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai mari chefuri și se adună puștoaice pentru „o linie”. Astăzi, în țara asta, nu mai porți merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de mașini staționate și șoferi grăbiți. Astăzi, în țara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată. Astăzi în țara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai plicul. Astăzi, în țara asta, când vezi copii de școală, te întrebi dacă merg la școală sau la discotecă, ținuta este aceeași, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet și laptopul, „ipodul”, „ifonul”, sau tableta. Astăzi, în țara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să își întemeieze o familie, doar bani de la babaci și își întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică fără serviciu. Astăzi, în țara asta, băieții deștepți sunt cei fără carte, care reușesc să „se învârtă” sau sunt „băieți deștepți” care obțin bani ușor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcălești sau furi mai mult, cu atât ești mai deștept. Astăzi, în țara asta, când te întâlnești cu un cunoscut pe stradă, îl ocolești ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îți ceară bani cu împrumut, sau să ne te invite la o nuntă… Astăzi, în țara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în fața blocului, le e rușine să se întâlnească și la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite la gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cei mai mulți oameni stau ascunși în casă sau pleacă „la țară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitați nepoftiți. Nimeni nu mai zâmbește, toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că au pierdut câte un galben și îl caută disperați. Te miri că nu se dau cap în cap… Astăzi, în țara asta, când lumea vede armată întoarce capul pentru că „Ăștea au tras în noi în 89 și acum au pensii nesimțite”. OARE CE VA FII MÂINE? CUM VA FII MÂINE”.
Neagu Djuvara (1916-2018), diplomat, filosof, istoric
P.S. Simeon Bărnuțiu(1808-1864), filosof, preot unit, profesor, om politic: „…Fraților, aduceți-vă aminte atunci când vă strigă din mormânt, străbunii noștri…rămâneți credincioși numelui și limbii voastre, apărați-vă ca frații cu puteri unite, în pace și război; vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și romanitatea noastră; luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri”.
Cu dragoste creștină,
preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul
Topic: Diverse | Comments Off on PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
… să dezbatem
de Radu Botiş | 14 Februarie 2024
Duminică 18 februarie ne vom intâlni din nou cu prilejul comemorării Zilei Brâncuși, așa cum ne-am obișnuit in ultimii ani. Vom folosi de această dată o locație privată, fără restricție de timp sau de altă natură, având posibilitatea să dezbatem interactiv și in tihnă tot ce ține de opera lui Brâncuși dar și alte probleme conexe, în general cam tot ce nu putem spune pe rețelele de socializare.
Topic: Diverse | Comments Off on … să dezbatem
Semnal editorial dinspre Cetatea literară a Clujului
de admin | 30 Ianuarie 2024
Vasile Bele
„Povara singurătății”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2024,
ISBN 978-606-062-782-1, 62 p., autor Iulian Patca
IULIAN PATCA – acrostih
(portret literar)
Irisul își așteaptă șoaptele din
Umbra altui verde-miracol.
Liniștea își scrie valsul luminii
Iar chemarea sărutului adună visele din
Alt anotimp fără să culeagă smaralde. Doar
Norii își plâng destinul limpezit…
POVARA SINGURĂTĂȚII* încă își cântă
(* numele celui mai recent volum de versuri, semant de către Iulian Patca)
Albastrul trimis în pribegia viselor
Tăcute – cerul își culege zidirea din
Crucea drumului. Toamna nu își vindecă durerea – decît în
Alt veac de lumină și gând…
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
POVARA SINGURĂTĂȚII – autor Iulian Patca
sau
SINGUR CU POVARA MEA & ALERGÂND DUPĂ SINGURĂTATE…
(poem îngemănat, autor Vasile Bele)
Mi-am așezat liniștea între două zâmbete
– așa vor crede ceilalți că mi-e bine!
Îmi vou lua refrenul dimineții
și voi începe să cânt
– POVARA SIGURĂTĂȚII – în si bemol.
Doar clipa acestui sărut
își rătăcește privirea
printre alte amintiri neculese.
Azi, ridicând privirea spre cer
voi striga spre albastru:
„SINGURĂTATE, TU, TĂCERE SLUTĂ,
ce ți-am făcut că te ții doar de mine?”…
Mi-am așezat tinerețea
CA O BĂTAIE DE CLOPOT
peste veacuri de rugăciune și mir
nu am să vorbesc DESPRE MINE
ci doar voi depăna AMINTIRI, AMINTIRI
printre alte
primăveri pline de verde-miracol
puse lângă multe veri DE NEVINDECAT
– așa voi trimite DORUL DE TINE
pe aripa unui vis
netulburat decât de vânt
ÎN LUMINĂ – vom fi o eternitate
DOAR ÎMPREUNĂ – eu cu tăcerea zorilor
tu, cu șoaptele dintre două sărutări
albastre
VEI AVEA tinerețea visată…
Am să las timpul să fie
POVARA SINGURĂTĂȚII doar pentru mine
– nimic din toate astea nu le meriți
întrebând gândul din lumina visului
„UNDE EȘTI?”, simt că îmi vei răspunde
DUPĂ SĂRBĂTORI cu un dans al fulgilor
și PRIMA SCRISOARE
care mă va găsi FĂRĂ TINE în limpezimea de lacrimă
culeasă din cântec și anotimp
O, CUM AȘ VREA să întorc gândul
și roata și să mai fim
UMĂR LA UMĂR doi tineri
mereu îndrăgostiți de viață
fără să mai adunăm tristeți…
Azi, voi scrie valsul pentru
A DOUA SCRISOARE
cu zâmbet și tristețe
printre alte și alte veacuri
vom zidi amintirile
ÎN STAREA DE DOR
și vom privi
îmbrățișați
CĂDEREA NOPȚII viitoare,
Eu, TOT SINGUR, voi alege
DUREREA ABSENȚEI pusă cunună
în liniștea gândului rătăcit
prin POVARA SINGURĂTĂȚII…
N.A. ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul „Povara singurătății“, semnat de către Iulian Patca
Topic: Diverse | Comments Off on Semnal editorial dinspre Cetatea literară a Clujului
SIMPOZION MIHAI EMINESCU LA SEDIUL ANCMRR-FILIALA ,,PINTEA VITEAZU” MARAMUREȘ
de admin | 19 Ianuarie 2024
Joi 18.01.2024, la sediul ANCMRR din M.A.I.-Filiala ,,Pintea Viteazu” Maamureș, în prezența a numeroși membrii, a avut loc Simpozionul dedicat poetului Mihai Eminescu, intitulat ,,Eminescu și unitatea spirituală a tuturor românilor”
Activitatea a fost deschisă de către Președintele Asociației, col.(rtr.) Ioan Ceterchi, iar moderatorul a fost Carmena Felicia Băințan-Președintele Filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor și membră a Asociației.
Au luat cuvântul: Col.(r.) Ioan Marchiș, Col.(rtr.) Gheoghe Neag, Col.(rtr.) Iacob Oniga-scriitor, Col.(rtr.) Ioan Ceterchi, Col.(rtr.) Gavril Babiciu-scriitor, Cpt.(r.) Mihai Marian-scriitor, G-ral de bgd.(rtr.) Ion David-Bratu, Col.(rtr.) Iosif Coroiu, Prof. Maria Berciu-scriitor, Lucia Pop-poetă,Radu Botiș-scriitor (UZPR) și Carmena Felicia Băințan-scriitor.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici;
A fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura românăA publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).
S-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale.
A debutat în 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în Revista Familia, ce apărea la acea vreme la Pesta, în Ungaria. Unul din aceste numere se află și în arhiva Bibliotecii Județene din Timișoara.
Supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, acesta a apărut în Revista Familia, cu poezia „De-aș avea”. Este vorba de o revistă de limbă română, și care era condusă de românul Iosif Vulcan. Este momentul în care scriitorul îşi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu.
Directorul revistei, Iosif Vulcan, a modificat numele fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul slavon, „ici”, din numele acestuia și transformându-l în „escu“, sufixul românesc. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit.
La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, apoi la 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași. Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul.
Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.
Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital.
Imediat după moartea acestuia, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în santoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă. Se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Deşi a lăsat în urmă o creaţie de o valoare universală, poetul diagnosticat greşit, după cum arată ultimele studii, nu a cerut prea mult, celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator și probabil intoxicației cu mercur. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel, pe care erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminscologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.
Una din aceste poezii găsite în carnețel a fost:
“Sînt ultimul romantic, al țării mele sfinte,
Vă spun la despărțire, doar câteva cuvinte;
Eu am cântat, natura, și tei, și flori albastre,
Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre,
Mă duc și las în urmă, o prea frumoasă țară,
Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!
Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,
Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți,
Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!
Să nu lăsați străinii să ia acest pământ !
Eu plec pe alt tărâm, să mă-nsoțesc cu zeii,
Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!
Luceafăr strălucind în pagini literare,
Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,
Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,
Doar flori de tei de-asupra-mi, s-or cerne…rânduri, rânduri!”
Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902, iar acesta a fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.
RB/UZPR
Topic: Diverse | Comments Off on SIMPOZION MIHAI EMINESCU LA SEDIUL ANCMRR-FILIALA ,,PINTEA VITEAZU” MARAMUREȘ
« AnteriorulUrmătorul »
