SONETUL ADEVĂRULUI
de Adrian Botez | 26 Martie 2016
să uiţi de tot – să intri în latenţă
să uiţi că eşti – ba chiar de verbu-a fi
nu e nimic de înţeles – clemenţă
doar pentru-orbi şi surzi: cavoul lui a şti
să fie vid – sau bestii întăr’tate
şi moarte-a firii – pe nemestecate
semeni nu sunt – nici limbă şi nici frate Citiţi şi restul… »
Topic: Poezii | Comments Off on SONETUL ADEVĂRULUI
Restitutio Grigore Pletosu
de Radu Botiş | 16 Martie 2016
Ierom Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Restitutio Grigore Pletosu, Editura Renaşterea / Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
Recenzie de pr. stavr. Radu Botiş
Istoria şi spiritualitatea bisericească românească îşi întregesc mereu sfera valorilor prin scoaterea la lumină a noi şi prestigioase lucrări.
Un act de restituire necesar îl împlineste preotul, teologul şi istoricul Iuliu-Marius (Maxim) Morariu, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Încă din perioada studenţiei, acesta dovedeşte printr-o serioasă muncă de cercetare că teologul şi istoricul îmbină cât se poate de armonios pasiunea dar şi priceperea bunei meniri hărăzite, devenind autorul volumelor: Istoria mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” Salva, Editura Astra, Blaj, 2013 (împreună cu prof. Ana Filip); Stări, momente și personalități ale Ortodoxiei transilvane, Editura ,,Academica Brâncuși”, Târgu Jiu, 2013 şi Habet sua fata libelli! Antologie de invitaţii la lectură, Editura Semănătorul, Tismana, 2014.
De asemenea, a elaborat şi publicat peste 100 de studii şi articole de teologie şi istorie în reviste precum: Transilvania (Sibiu), Altarul Reîntregirii (Alba-Iulia), Altarul Banatului (Timişoara), Tabor (Cluj-Napoca), Acta Musei Porrolisensis (Zalău), Der Unterwald (Sebeş), Studii şi cercetări etncoculturale (Bistriţa), Arhiva Someşană (Năsăud), Revista Română (Iaşi), Oglinda literară (Focşani), Boema (Galaţi), Cetatea culturală (Cluj-Napoca), Caiete Silvane (Zalău), Tribuna (Cluj-Napoca), Studia Universitatis ,,Babeş-Bolyai” – Series Bioethica (Cluj-Napoca), Symposium (New York), Lumină lină (New York), Confluenţe Româneşti (New York), Semănătorul (Tismana), Observatorul (Toronto), Conexiuni româneşti (Mannheim), Astra năsăudeană (Năsăud), Astra Salvensis (Salva), Astra Sabesisnsis (Sebeş) şi a participat la peste 40 de conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. Începând cu anul 2013, realizează săptămânal emisiunea ,,Oameni de ieri şi de azi” la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca.
Cartea Restitutio Grigore Pletosu, apărută la Editurile Eikion şi Renaşterea din Cluj-Napoca în anul 2014, atent structurată, aduce în faţa cititorului profilul bio-bibliografic al lui Grigore Pletosu, prezentând în detaliu viaţa şi opera acestuia pentru ca, mai apoi, în capitolul Profilul spiritual al protoiereului Grigore Pletosu reflectat în activitatea sa didactică, să descoperim profilul spiritual al dascălului creştin, în concepția patristică, în pedagogie și în literatura română dar si profilul spiritual al protoiereului reflectat în activitatea sa didactică.
În cea de-a treia parte a cărţii, vrednicul protoiereu ne este prezentat în activitatea sa pastorală bogată, autorul cărţii conturând în aceeaşi manieră specifică temeinicei cercetări ampla activitate a celui prezentat.
Parcurgând cartea, vom observa că, pe baza analizei activității didactico-pedagogice, pastorale, catehetice și a celei național-bisericești, a părintelui, se poate contura portretul spiritual al acestuia. Acest fapt reprezintă, de altfel, împlinirea cuvintelor Mântuitorului care spune: „după roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16). Profesorul și, mai apoi, părintele Grigore Pletosu, s-a achitat cu brio de sarcinile ce-i parveneau din acest statut, reușind să fie un om care a stimulat tineri valoroși în activitatea lor de creație literară și de propășire spirituală și o persoană apreciată întotdeauna în comunitățile în cadrul cărora a activat.
Având în vedere toate aceste calități, putem afirma cu certitudine că personajul analizat în cercetarea de față a fost un om de mare calitate intelectuală și de înaltă ținută morală, ce a știut mereu să fie la înălțimea vremurilor și să îmbine trăirea ortodoxiei cu munca în ogorul românismului transilvănean.
O carte necesară cu privire la care Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului afirma în cuvântul care o prefaţează: ,,Prezentul volum ne pune în față – şi cred că nu greșesc – pe un foarte profund și serios cercetător al istoriei și al spiritualității bisericești. Îl preocupă Istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar nu doar ca înșiruire de date și fapte; el pătrunde în cauzalitatea fenomenelor, încercând să dea acestora o explicație. …Dacă cercetătorii de până acum s-au mulțumit să reproducă despre Părintele Grigore Pletosu informaţii stereotipe, pe care le-au preluat unii de la alții, Ierom. Marius (Maxim) Morariu merge dincolo, la izvor, la sursă: cercetează arhive, consultă membri ai familiei. Este de subliniat bogăția și acuratețea notelor de subsol, care ele însele pot alcătui încă o lucrare documentară”.
Avem iată în faţă, o lucrare de înaltă ţinută care vine să prezinte cititorilor modelul dascălului creştin-luminător de slova românească,al preotului purtător de Har, şi sfânta slujire în Biserica lui Hristos, cât şi a protoiereului ajutător fraţilor, ascultător faţă de ierarhul său şi împlinitor fidel al învăţăturilor dumnezeieşti.
Topic: Recenzii | Comments Off on Restitutio Grigore Pletosu
Pro Memoria: Părintele Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996)
de Stelian Gombos | 12 Martie 2016
Pro Memoria: Părintele Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996) – Monahul scriitor, trăitor şi cărturar, comemorat acum, la împlinirea a douăzeci de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică…
Câteva referinţe bio-bibliografice
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996), Victor pe numele de botez, basarabean de origine, născut în localitatea Babele, din judeţul Ismail, din părinţii Grigore şi Maria Lecca, tatăl fiind învăţător şi apoi preot în judeţul Bălţi, a urmat Seminarul şi Facultatea de Teologie la Chişinău, iar în anul 1940 a intrat ca frate la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic, unde după război va fi şi călugărit sub numele de Paulin. Discipol al lui Nichifor Crainic (cel mai strălucit profesor al Facultăţii de Teologie de la Chişinău în perioada interbelică), dar şi al lui Gala Galaction, a căutat să-i urmeze atât pe calea scrisului, cât şi a misionarismului ortodox (cu implicită tentă naţională). Citiţi şi restul… »
Topic: Studii | Comments Off on Pro Memoria: Părintele Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996)
EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”
de Adrian Botez | 4 Martie 2016
EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”, de THEODOR RĂPAN
Unul dintre cele mai proaspete volume sonetistice ( „Pur şi simplu – 154 Contrasonete” ), dintre tot mai des repetatele bijuterii ale lui THEODOR RĂPAN (volum ilustrat, mereu miraculos, de acelaşi DAMIAN PETRESCU, dintotdeauna! – de data aceasta, îmbinarea grafică-scris de mână redă verbului to graphein sensul originar… „comunicare urgentă-esenţializată”, „criză [expresivă] a sufletului”!), nu produce schimbări majore, în contextul viziunii poetice, „globale”, a autorului, sau al simbolisticii, de care face uz autorul, în celelalte ale sale precedente volume (dimpotrivă, gradul de ludico-histrionism benefico-vital a crescut, în prezentul volum – simţitor şi manifest!).
În schimb, se revelează, mult mai clar (şi la nivel de conţinut, şi la nivel de formă sonetistică), nostalgia după modelul terestru al Sacralităţii Sonetistice – WILLIAM SHAKESPEARE. Nu numai că este urmată, fidel, schema strofică a „BARDULUI WILL” (4-4-4-2), ci se încearcă (rezultatele sunt extrem de fluctuante, valoric!), precum în cazul Vasile Voiculescu, chiar o re-încarnare a Duhului shakespeare-ian. Cartea lui THEODOR RĂPAN stă sub semnul unui motto declarat-shakespeare-ian – Sonetul CXLVI: „Poor soul, the centre of my sinful earth…” – „Biet suflet, miez în josnica-mi plămadă…”.
Şi, în aceeaşi linie, Eros/Amor şi Thanatos redevin FRAŢI CONFUNDABILI (din triada sacro-mistico-fraternă Thanatos-Hypnos-Eros).
Pentru prima oară, izbitor, apare această confuzie dramatică (extrem-expresivă şi autoritară!), în sonetul răpanian: Iubită-Moarte. Încă de pe Coperta a IV-a: „Cârpaci actor, mi-am încheiat tirada!/Atât de multe vrut-am să-ţi spun, Doamne,/Încât din crud hăitaş ajuns-am prada/Tâlharilor, ce vor să mă condamne…//(…)Ultimele şoapte/Ofrande sunt pe-altarul nălucirii!//Daimonul tace. Nu merg mai departe!/Amor, vicleanul, stă la pândă-n scenă,/Armura-mbrac! Desigur, altă carte/Vom scrie-n doi! Reintru în arenă!//Cortina trag! E iarăşi primăvară! Amoris laus! Plugul minţii ară!” (cf. CLIV, p. 315) .
Discontinuitate-Continuitate, Moarte-Viaţă Reluată Ciclic, Cortină Coborâtă-Cortină Ridicată/Trasă… – …Renunţare la Luptă/Capitulare-Armură Reîmbrăcată, întru Triumful unor Noi Primăveri-Revelaţii Originaro-Paradisiace!
Histrionism şi contradictorialitate şi în funcţia Eros-ului: pe de o parte, frate cu Thanatos, pe de alta, la modul răpanian, SABOTOR ŞI PROVOCATOR, ghiduş („stil Ariel”!), al lui Thanatos, ridicând, din nou, MEREU! – cortinele (primăvăratice, întru nou ciclu existenţial!) ale vieţii şi îmbiind, iarăşi, la veghea tăişului brăzdarului „plugului minţii”!
Conştient de atingerea pragului de jos al senectuţii („Rânjind, în prag, m-aşteaptă bătrâneţea!” – cf. CXXXV, p. 277), sonetistul sacerdotal (care se simte „născut şi crescut” sub zodiile VERII, iar nu sub cele hibernale!) nu capitulează, ci negociază (de pe poziţii „colegiale”, pentru că Dumnezeu şi Sonetistul-Sacerdot conlucrează, întru demiurgie!), direct cu divinitatea: „Şaizeci de veri m-au scris! Bătrân de mine,/Aşez în pragul inimii Sonetul (…)//Ce-ar fi să faci tu, Doamne, o minune:/Mai naşte-mă o dată, dar nu spune!” (cf. II, p. 11).
Re-naşterea/re-încarnarea posibil să fie dorită, mistic (după atâta în-depărtare, destabilizatoare, mefientă şi malefică – de Ithaca Originarului: „Nici maluri nu-s, Ithaca se scufundă…” – cf. CXVI, p. 239) ), de către autorul „Pur şi simplului” (care nu este chiar „pur”, şi, mai cu seamă, nu e deloc „simplu”: Sonetistul Sacedot se vrea a fi obiectul unei operaţiuni necromantice disimulate şi al unui transfer clandestin de personalitate şi Duh!) întru…„shakespeare”-ianitate …”PURĂ”!
THEODOR RĂPAN vrea, în mod manifest (bănuim că de la acest gând porneşte şi titlul „Contrasonetelor” – cele 1+5+4=10/Numărul Lui Dumnezeu şi al Creaţiei Sale!), să se situeze:
1-sub semnul Energiei Vitale Veşnic Reiterate (DIONYSIACE), indiferent sub ce formă: „Bacante, sete, lacrimi, disperare,/Îmi place Iadul! Vreau neodihnire!” (cf. XCVIII, p. 203);
2-sub semnul LEBEDEI (…da-da, simbol de transfigurare orfico-armonică desăvârşită, prin „cuplarea” la dubla valenţă cosmico-autodemiurgică: Thanatos-Eros – dar şi mult dorita puritate…): „O, lebădă, cântând ultima oară,/Din câte ai trăit, ce te-nfioară?” (cf. III, p. 13).
Faustiana LEBĂDĂ (sub semnul lui „RUHE” – „Tăcere”, „Pace/Împăcare”…”Mi-e sete de repaos”, al Marelui Valah – EMINESCU!) – cea întruchipată, în hinduism, de Păsările HAMSA (din cartea „SAUNDARYA LAHARI”-„VALURILE FRUMUSEŢII”!…”Tiptil, tiptil, doar Frumuseţea ştie/Să-şi apere cu dinţii avuţia…” – cf. IV, p. 15 – afirmă, mistico-maiestuos, şi THEODOR RĂPAN!) este androginică, totdeauna: cuplul Ham şi Sa pluteşte în mintea divină, hrănindu-se cu miere din lotusul înflorit al Cunoaşterii (numit, la THEODOR RĂPAN, cu numele lui SOCRATE – cf. CXXXVII,p. 281). La celţi, LEBĂDA era legată atât de cultul solar al zeilor Belanus şi Lugh, cât şi de zeiţa Bridgid – patroană a Poeziei şi Cântecului…
EROS-ul şi terţeto-cvartetul Don Quijote-Rosinanta-Dulcineea (…”del Toboso”, cum altfel?), plus nelipsitul „raison”-eur Sancho – dezvoltă, în taină, comploturi histrionice, dar de o fermitate şi temeritate pe care numai o conştiinţă autentic-demiurgică („dumnezeiască”!), prin Logos-ul Revelat, le poate avea: „Te scoală, Rosinantă (…uneori, numele celebrei mârţoage mistico-solare, CALUL PSIHOPOMP, înspre PARADISUL-EROS AGAPÉ! – apare, la THEODOR RĂPAN, ca prescurtare tandru-duioasă: „ROSI”… – „Distinsă ROSI, gloaba mea divină!” – cf. LI, p. 109), veşnic frate/Mi-e Sancho însuşi! Nu e prima oară…//De dragul tău, în stare sunt, priveşte,/Să-l mint pe Dumnezeu, dumnezeieşte!” (cf. X, p. 27).
EROS şi FRUMUSEŢEA SACRĂ A ARTEI (…Arta Clăditoare întru Hristică Auto-Jertfire – …valahii o pun sub semnul „ANEI LUI MANOLE”, din „zidul morţii spre Înviere” – cf. LVII, p. 121), adică, în cazul lui THEODOR RĂPAN – SONETUL-MÂNĂSTIRE COSMICĂ! – nuntesc androginic (fără a uita, însă, de „plata sângelui resurecţional hristic”!), întru împlinirea nemuririi şi demiurgiei: „Mă-nalţ prin tine şi prin tine sânger,/Pe cât mă-nlănţui, tot mai sus mi-e zborul (…)//Colanul tău îl port pe veci, deci, la vedere,/Slujind Sonetul, vraja ta nu piere!” (cf. XI, p. 29).
La acest complot alchimic („telpizo/vicleano-ludic”…dar, în cele din urmă, „pur”, în sensul de a fi dezvelit de grosiera materie şi înălţat, cu ultimă decizie şi avânt, deasupra oricărei mreje a borboros-ului!), al Eros-ului contra lui Thanatos, este atras cosmosul întreg – dar, cu precădere, LUNA (chiar şi prin simularea/disimularea „ignoranţei” ei, faţă de sacrele transfigurări, întru soteriologic şi resurecţie!) – LUNA cea cu dublă valenţă, funebră şi fertilizantă: „Ai milă, moarte, gânduri de mărire,/Averi nu am, lăstari îmi cresc într-una,/Păzeşte-mi turma stelelor, iubire,/Hotarul meu să nu îl afle luna!” (ibidem).
Această operaţiune alchimică (…umil-discretă, dar fulminantă, ca rezultate: „În athanor culcuş de mărăcine…” – cf. LV, p. 117), a neutralizării efectelor thanatice – va avea drept consecinţă, logică, şi escamotarea temporalităţii – a Timpului-istorie/”Cerberul Demoniac”-C(H)RONOS, prin EROS şi ARTĂ/ORFISM COSMICO-ARMONIC (re-trezitor la starea de „dimineaţă”!): „Când (…) Cronos nu dă semne să se culce,/ (…)/Atunci iau pana şi-nfloresc ghergheful,/În miezul nopţii leoarcă-s de sudoare,/Făcând daimonului, nebunul, cheful…/Lăută, să te-arunc? Nicio iertare…//N-ai vrea să-mi dai cu împrumut o viaţă?/Îndură-te! E iarăşi dimineaţă…”(cf. XII, p. 31).
Disimulat sub ludică „milogeală”, este/se înalţă Sceptrul Hermetico-Apollinic!
Prin acest Sceptru (superior chiar celui jupiterian, care-i ameninţato-fragilizat, mereu, de noile cicluri cosmice! – Poetul devine Vizionarul, Profetul VÂRSTEI DE AUR, din Noul Ciclu Existenţial…
E drept, însă: în toate este ascuns preţul („Zgârcită, moartea vrea răscumpărare…”…”Parşivă pasăre mai este Moartea…” – cf. CXVII, p. 241 – respectiv cf. CXVIII, p. 242) – Preţul de Duh al Răstignirii-Poartă/UŞĂ – şi Pod către Eternitate: „Văzut-am zeii cum sărută cerul,/Leind cu aur câmpuri, munţi şi ape, Pe culmi regeşti, nu-nţeşegeam misterul, /Cu tine-n gând, cu Dumnezeu aproape…//(…)În zori aşez pe pajiştea ninsorii/Cuvântul viu! În spate Moartea-l şterge!//(…)Rămasu-mi-a iubire! Cât pot duce,/Hristosul tău uitat demult pe cruce!” (XXXIII, p. 73).
Hristos este, uneori, uitat, dar, pururi (chiar şi inconştient!), este reactualizat funcţional, întru trezirea-revelaţia fundamental-spirituală, a Veghii-Resurecţiei. Nu pentru Sinele Poetic („biet suflet”…), şi pentru Sinea Cosmico-Umană!
…Ce aduce, totuşi, nou, acest volum – aliniat (în mare parte!) dramaticei tematici răpaniene ştiute?
Chiar dacă alternează ortografierea numelui ei funcţional (când cu minusculă, când cu majusculă, în funcţie de „adâncimea” de Duh a „renghiului” spiritual, pe care-l pregăteşte/”cloceşte”, într-una, Poetul Soteriologico-„arielic” – „DUŞMANCEI”!) – se observă, pentru prima oară în cărţile sale superb-hieroglifice, o renunţare/trezire de Duh (extrem de benefică şi, totdeodată, vehementă – sincer smerită, liminar pios-mărturisitoare/PURIFICATOARE!), la „penia” eului terestru (ochii cărnii, ţinând de „bietul suflet”!), în favoarea „poros”-ului Cosmico-Divin/Sinea Spiritual-Cosmică (Ochii Duhului, prin care se obţine Orbirea Sacro-Vizionară (transfigurarea întru Marele Orb o săvârşeşte – cine altcineva? – decât Iubirea-Eros, sub chipul Ispăşirii/Eliberării Spirituale: „Ochiţi-mi ochii! Ochii cer iertare:/IUBIREA PENTRU MINE OCHI NU ARE!” (cf. CXLII, p. 291). Sensul de profunzime pare a nu fi cel aparent: „Nu se mai uită iubita/Iubirea la mine!” – ci: „Datorită Iubirii, îmi pierd vederea carnală şi preiau Viziunea Spirituală!”
…Dacă va continua să reziste, în Postul său Sacru, de Sacerdot al Sonetului (deci, Vestitor Heraldic al lui „SÓTERE” – …cel extrem de apropiat, pentru unii-puţinii!) – datorită lui THEODOR RĂPAN, s-ar putea să ne trezim, într-o bună dimineaţă, TOŢI, grămadă, în Cerul Eternei PURITĂŢI!
Şi să lăsăm iadul…”văduv” şi mult prea…”simplificat”!
Păi, n-ar fi chiar aşa de rău… – … zicem noi! Dar mai rămâne de văzut…şi de chibzuit (fiecare, cu examenul, „pur şi simplu”, al conştiinţei sale!).
Adrian Botez
Topic: Recenzii | Comments Off on EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”
« AnteriorulUrmătorul »
