De pe internet
« AnteriorulUrmătorul »LEGILE ŞI DINAMICA PUTERII GÂNDULUI
Miercuri, 13 August 2008Gândul ‑ arhitect al destinului Dacă mintea se opreşte continuu asupra unui anumit lanţ de gânduri, ea formează treptat un culoar prin care forţa‑gând va trece automat, creând o anumită obişnuinţă mentală ce va supravieţui morţii şi, întrucât aparţine egoului, va fi purtată cu sine în următoarea încarnare, ca tendinţă mentală sau capacitate. Să ne […]
FIZICA ŞI FILOSOFIA PUTERII GÂNDULUI
Luni, 11 August 2008Gândul întrece lumina în viteză În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gândul este mai fin decât eterul (n.n. Shivanada nu vorbeşte aici despre Akasha, materia subtilă ultimă, ale cărei vibraţii produc întreaga manifestare, deci şi gândul, ci de mediul subtil prin […]
Emo – tot mai mulţi adepţi
Luni, 28 Iulie 2008Curentul emo este uneori identificat cu o anumită modă. Termenul “emo” e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmţi, breton lung întins pe o parte a feţei sau peste unul sau chiar amândoi ochi, drept, negru închis la culoare, tricouri strâmte care de obicei au inscripţionate pe ele numele unor trupe de rock, curele cu ţinte […]
Dans lent
Vineri, 4 Iulie 2008Ai privit vreodată copiii Într-o “învârtitoare”? Ai ascultat zgomotul ploii Când cade pe pământ? Ai urmărit vreodată zborul neregulat al unui fluture? Ai observat apusul soarelui? Ai face bine să încetineşti. Nu dansa aşa de repede… Timpul e scurt. Muzica nu durează mult. Îţi trece fiecare zi în zbor? Când zici “Cum te simţi?” “Ce […]
« AnteriorulUrmătorul »
