« Nou număr al revistei „Anghelos” | Principal
Artistul e considerat un rebel pentru că, de cele mai multe ori, artistul alege să fie liber
de admin | Iunie 10, 2026
,,Artistul e considerat un rebel pentru că, de cele mai multe ori, artistul alege să fie liber. Artistul alege să fie mai mult dar să aibă mai puțin. Artistul alege să fie viu!”
Dialog cultural cu actrița și regizoarea Codrina Pricopoaia
Cristian Mladin: Un artist este un demiurg al propriei sale cosmologii. Cu toate acestea, ,,distanța dintre mine și mine” (parafrazând titlul filmului regizat de Mona Nicoară și Dana Bunescu), poate fi considerabilă uneori. Care este motivația alegerii capitalei Franței, în detrimentul altor orașe sau capitale culturale, pentru a vă desfășura activitatea?
Codrina Pricopoaia: Fac parte dintre cei ce nu și-au dorit să plece din România. Ideea de a pleca departe de casă, de a întemeia o nouă viață ,,dincolo” nu a făcut parte din proiectele mele din tinerețe. Îmi doream aprig sa vizitez Anglia, dar nicidecum să plec ,,afară”. Întâmplarea a făcut ca din motive personale să plec pentru câteva luni la Paris (cu o geantă de voiaj și o carte care se numea ,,Anglia, Anglia” de Julian Barnes). Au trecut de atunci 22 de ani. Încetul cu încetul, mi-am adus toate cărțile…Nu am ales să plec, nu am ales să plec în Franța, dar am ales să urc într-un tren, apoi în altul, apoi în altul. Am ales să experimentez ceva ce nu făcea parte din proiectul meu inițial.
Cristian Mladin: După anul 1989, România trece de la comunism la democrație, o democrație ,,sălbatică” pe alocuri. Astfel, fenomenul artistic este interpretat în cheie diferită. Centrul de greutate financiar și decizional nu mai este exclusiv apanajul statului și se mută, parțial, (și) în mediul privat. Auzim adeseori expresia ,,nimeni nu e profet în țara lui”. Cum ați fost primită în Franța ca artist? Dar ca om?
Codrina Pricopoaia: Am norocul de a mă simți ,,underground”. În adolescență eram ,,rockeriță” (și am rămas) și făceam deja parte dintr-o comunitate care era supusă prejudecăților sociale. Am considerat întotdeauna că diferențele de religie, de etnie, de orientare sexuală nu trebuie să reprezinte un factor de marginalizare, iar această mentalitate era, în România anilor ’90, ,,underground” de asemeni. Prin urmare, ajungând în Franța, eram deja antrenată pentru a naviga printre prejudecăți fără ca ele să mă afecteze prea mult. Aș spune că m-am simțit întodeauna primită ,,cu brațele deschise”, dar poate că realitatea era puțin altfel. Am avut norocul să întâlnesc oameni extraordinari, care m-au susținut și m-au ,,adoptat”.
Cristian Mladin: Societatea este într-o continuă schimbare, iar în acest context, cultura nu face excepție. Considerați că arta trebuie să se adapteze publicului sau publicul trebuie să se adapteze artei?
Codrina Pricopoaia: Disciplinele artistice evoluează, de obicei, cu epoca lor. Fie consensual, fie propunând o schimbare. Arta, de alfel, a reprezentat întotdeauna un vector puternic de schimbare socială, politică și a mentalităților. Artistul trebuie să își amintească întotdeauna că publicul trebuie educat, cu răbdare și perseverență. Cred că putem găsi întotdeauna un limbaj comun dacă suntem autentici. Nu cred că trebuie să ne ,,adaptăm”, ci trebuie să lucrăm împreună cu publicul, să creăm un spațiu comun (cel artistic), în care putem să comunicăm.
Cristian Mladin: Teatrul este una din cele mai vechi forme ale artei. Odată cu primul interpret ce se desprinde din corul antic (care cânta și dansa), actorul se (auto)definește ca purtător de sens și mesaj. Cum apreciați producția teatrală de acum 30 de ani, să spunem, comparativ cu cea actuală? Care sunt argumentele pro și contra celor două abordări distincte, în opinia dumneavoastră?
Codrina Pricopoaia: Care sunt cele ,,doua abordări distincte”? Actorul nu poartă un mesaj solitar și actorul nu este solitar. Actorul este un ,,instrument” care acceptă să fie în slujba artei sale. E un soldat. Actorul joacă într-o piesă, iar această piesă este un univers. Produsul teatral este o operă comună, o sinergie și un dialog între toate meseriile asociate spectacolului, iar la final, între scenă și public. Avem responsabilitatea alegerilor noastre artistice, dar, uneori, actorului îi este greu să refuze. Din păcate, există multe situații în care actorii vor accepta proiecte în care nu cred sau care vehiculează mesaje opuse valorilor lor.
Cristian Mladin: Știm cu certitudine că artiștii plătesc facturi, au dureri și bucurii, mănâncă și dorm, la fel ca noi toți. De multe ori, artiștii sunt considerați rebeli care fac o notă distinctă în societatea actuală. Unii dintre ei nu mai dezbracă haina rebeliunii și o poartă tot timpul vieții. Cum arată o zi din viața dumneavoastră cotidiană ca artist și ca om?
Codrina Pricopoaia: Artistul e considerat un rebel pentru că, de cele mai multe ori, artistul alege să fie liber. Artistul alege să fie mai mult dar să aibă mai puțin, să muncească foarte mult și să câștige puțin. Artistul alege să nu funcționeze într-o logică pur capitalistă. Artistul alege să fie viu. Nu aș putea să dau exemplu de ,,o zi din viața mea” pentru că, neavând un program stabilit de o structură exterioară, programul meu se schimba în mod constant. Încerc să fiu cât se poate de prezentă în viața mea de familie, în special în viața fiicei mele și a câinilor mei, să îmi amenajez spații de ,,visat” atunci când cotidianul îmi permite acest lucru.
Cred că un actor trebuie să se antreneze fără oprire, și, pentru aceasta, trebuie să fie cât mai empatic cu cei din jur, să fie ancorat în societatea în care trăiește, să adune emoții și gânduri, să își ascută simțul critic, să se hrănească intelectual și emoțional.
Cristian Mladin: Se spune că visele sunt mesaje din adâncuri. Ce visați să deveniți atunci când erați copil? Care a fost motivația alegerii meseriei, ca adult asumat?
Codrina Pricopoaia: Am avut norocul să îmi doresc să fiu actriță de când eram mică. Un unchi al bunicii, Paul Varduca, actor și primul director al teatrului din Piatra Neamț (căsătorit cu fiica dramaturgului Mihail Sorbul, Sereda Sorbul, ea însăși actriță), a fost primul care mi-a spus (aveam 5 ani pe atunci) ,,Dacă ai nervi tari și stomac bun, vei putea să faci această meserie!”.
Cristian Mladin: Arta este o provocare invazivă pentru actanții ei, dar care are o putere taumaturgică pentru public, în primul rând, dar și pentru artist. Teatrul, prin excelență, este o provocare continuă pentru actori, pentru regizori, care ,,îmbracă” atât de multe personaje încât, uneori, cotidianul poate fi dificil de gestionat. Asemeni unor pietre prețioase ce pulsează în pământ, așteptând să fie descoperite, emoție și idee, imagine și metaforă, artiștii pot trăi o realitate distopică. Cine este Codrina Pricopoaia-omul și cine sunt personajele sale?
Codrina Pricopoaia: Arta teatrală este artă catartică prin excelență, însă cred că acest catharsis trebuie să se opereze pentru public și nu să fie o terapie pentru actor. Munca pentru un rol, precum și munca de regizor, sunt procese complexe și uneori îndelungate. Mi se pare esențial ca artistul să aibă capacitatea de a se lăsa ,,rănit” de sine însuși, de a acumula cât mai multă ,,simțire”, de a avea capacitatea să își antreneze sensibilitatea precum un virtuoz care ar repeta zilnic la pian. Personajele mele au propria lor traiectorie, drumul lor de devenire, pe care îl acompaniez și încerc să îl fac cât se poate de autentic, însă încerc să disting întotdeauna între mine și actorul care sunt.
Cristian Mladin: Deși activați preponderent în patria lui Voltaire, totuși, legăturile cu țara-mamă sunt active. Participați la diferite evenimente, festivaluri, concerte în România. Cum apreciați fenomenul cultural ca parte a societății românești în momentul de față?
Codrina Pricopoaia: Într-adevăr, conexiunea cu țara-mamă este viabilă, în ciuda distanței fizice. Consider că a fi participant la diverse spectacole și festivaluri din România, ca artist ce trăiește în afara granițelor țării, poate fi o punte deschisă permanent între ,,rădăcini” și viitor. Fenomenul cultural românesc este tributar vicisitudinilor economice și politice. Statul, ca actant oficial desemnat cu funcție de decizie, pare că nu este suficient de interesat în promovarea culturii ca fenomen național. Dacă în trecut, prin sport și prin artă, România și-a câștigat un loc important pe harta lumii, în prezent, acest fenomen nu mai este atât de bine reprezentat, accentul nu mai este pus pe aceste domenii considerate acum de importanță secundară ci se îndreaptă preponderent spre domenii economice și sociale. Dar nimic nu este definitiv pierdut, totul este reversibil.
Cristian Mladin: Se spune că repetiția este mama învățării. Spectacolele, evenimentele culturale sau festivalele de teatru devin ,,cărămizi” existențiale în ,,templul” oricărui artist. Ați participat în repetate rânduri la festivalul de teatru de la Avignon, unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume, ați fondat Compania ,,Azacusca” ca portavoce îndreptată spre cei ce apreciază actul artistic. Ce gânduri, proiecte, idei sau vise are pe rol Codrina Pricopoaia în următoarea perioadă?
Codrina Pricopoaia: Îmi doresc să pot găsi întotdeauna posibilitățile economice de a construi spectacole. Compania ,,Azacusca” este o companie independentă și parcursul de la idee și dorință, până la spectacol, presupune multe etape administrative, pragmatice dar necesare. Îmi doresc să ,,îmi doresc”să găsesc întotdeauna textele care îmi dau forța de a mă mobiliza și de a ,,muta munții din loc”. Proiectul la care lucrez în acest moment este un format hibrid, între teatru și muzică live(techno și rock), un proiect-întrebare care caută să găsească răspunsul și să identifice în același timp, care este, în societatea actuală, spațiul de libertate individual.
Cristian Mladin: Revenind la sistemul francez, comparativ cu cel din România, știm că remunerațiile pentru artiști sunt diferit atribuite. Ne poți descrie, în acest sens, care sunt drepturile și obligațiile unui artist în Franța?
Codrina Pricopoaia: Sistemul este destul de complex, iar artiștii sunt încadrați diferit, funcție de specificul activității lor. Practic, sunt trei categorii de artiști: artiștii de spectacol (actori, muzicieni, dansatori), artiștii-autori și artiști angajați permanent. Artiștii din prima categorie funcționează în sistemul numit ,,intermittent du spectacle” și sunt angajați temporar, pe bază de contract, fiind plătiți cu sume fixe per spectacol, ore de filmare, sau în regimul plății ,,la oră”. Ce este specific acestei categorii este faptul că pot primi îndemnizație de șomaj specială, dacă îndeplinesc anumite condiții. În schimb, artiștii-autori (scriitori, pictori, compozitori, fotografi) sunt considerați independenți, fiind remunerați prin drepturi de autor sau vânzare de opere artistice, dar și prin contracte cu terți. O altă categorie de artiști sunt cei angajați permanent în instituții publice. Ca oriunde altundeva, aceștia au salariu fix lunar, plătit din bugetul public. Desigur, nimic nu este fix, artiștii pot achiesa la mai multe proiecte și implicit pot obține venituri din surse diferite. Tocmai această flexibilitate, dar și protecția socială oferită de stat, face atractiv fenomenul artistic în Hexagon.
Cristian Mladin: În ultimii ani, în arealul românesc se manifestă tot mai pregnant fenomenul de respingere, enclavizare și elitism etalat ostentativ. Artiștii consacrați nu mai sunt interesați să găsească sau să sădească ,,semințe bune” pentru viitorul cultural. Tinerii sunt marginalizați, nu sunt încurajați destul iar freelancerii sunt obstrucționați sau criticați excesiv, pe parcursul lor formator. Toți artiștii au început de jos, dar unii din cei consacrați, uită adesea acest lucru iar invidia nejustificată sau respingerea (etalată sau sugerată) sunt fenomene negative și distructive pe termen mediu și lung. Cum se manifestă în Franța relațiile inter-umane și de grup din punct de vedere cultural?
Codrina Pricopoaia: Așa cum am precizat mai sus, fenomenul cultural se manifestă diferit. Fiecare trupă este direct interesată să găsească contracte, să (se) expună în fața publicului, dar aș sublinia faptul că există respect între cei implicați în acest fenomen. E drept că Franța are avantajul unui teritoriu și al unei populații mai numeroase, așa încât este loc pentru aproape orice proiect cultural. Ca fondator și coordonator al Companiei ,,Azacusca”, pot spune că acest rol este unul ce implică multă energie iar interesul social și economic al fiecărui membru al trupei este important. Fondată în 2018, Compania ,,Azacusca” încearcă să se integreze cât mai bine în peisajul artistic francez și să dezvolte noi proiecte artistice. Fiecare membru al ei este important, de la mașiniști la regizor, la costumiere, nimeni nu este subapreciat, efortul fiecăruia conduce la buna funcționare a activității noastre. Nu suntem doar un echipaj bine determinat, suntem o echipă care conlucrează la binele comun. Iar acest lucru ne ocupă tot timpul, astfel că nu mai există loc pentru tentații, invidii sau ego.
Topice: Interviuri | Fără Comentarii »
