« Cuvânt viu și spirit identitar în pagini de revistă | Principal | Mai puneți biruri și pe sărăcie »
Diplomă de Recunoaștere pentru UZPR Maramureș: Parteneriat cultural româno-spaniol
de admin | Iulie 16, 2025

Andreia B.Ghib
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin Filiala Maramureș, a fost onorată cu o Diplomă de Recunoaștere acordată de Casa Română de Cultură Getafe din Spania, în semn de apreciere pentru contribuția editorială adusă revistei dedicate Zilei Naționale a României.
Diploma, semnată de Juan José Garcia, președinte al Casei Române de Cultură, și Mariana Romascan, secretar, a fost oferită în cadrul evenimentului organizat la Getafe – Madrid, ca parte a unui amplu proiect cultural care a implicat colaborarea dintre România și diaspora românească din Spania.
Distincția a fost posibilă datorită inițiativei jurnalistului și scriitorului Radu Botiș, membru UZPR Maramureș,editor fondator al revistei Mărturii Maramureşene (revistă de cultură,tradiţie şi atitudine civică,care a pus bazele unui parteneriat cu revista „Spania Literară”, editată sub egida Casei Române de Cultură Getafe-Madrid,Spania coordonată de Juan José Garcia.
„Această recunoaștere este rezultatul unei colaborări autentice între profesioniști ai scrisului care, dincolo de distanțe geografice, au pus cultura română în prim-planul dialogului internațional”, a declarat Radu Botiș.
O punte culturală între România și diaspora
Proiectul comun a avut ca obiectiv consolidarea relației dintre presa culturală din România și mediul cultural românesc din Spania, prin intermediul unei publicații dedicate Zilei Naționale. Revista a fost lansată și distribuită în cadrul unore eveniment organizate în comunitatea românească din Getafe si din tara.
Această distincție reconfirmă implicarea Filialei UZPR Maramureș pentru promovarea valorilor culturale românești și in diaspora romaneasca.

Topice: Diverse | Comments Off on Diplomă de Recunoaștere pentru UZPR Maramureș: Parteneriat cultural româno-spaniol
Comentarii închise.
