« Interviu cu scriitoarea şi jurnalista MARIA DIANA POPESCU | Principal | Eu nu stiu drumul catre Rai »
DESTIN DE DOI
de Constantin Mîndruţă | Iunie 2, 2012
Nu mă mai lasă noaptea şi nu mă odihnesc,
Un praf de stele îmi viscoleşte ochii
Şi mă gândesc la tine să ştiu că mai iubesc
Şi precum patrafirul, îţi mângâi tivul rochii.
Că Dumnezeu mă-ncearcă să simt că mai trăiesc,
Îmi dă un dor de moarte lângă singurătate
Şi mă gândesc la tine să ştiu că mai iubesc,
Clipirile din inimi sunt tot mai depărtate.
Ne-apropiem de vară cu soarele-n priviri,
Ne agăţăm de raze trimise ca săgeţi,
Pe orişiunde mergem, vedem alte iubiri
Şi paşii devin leneşi, se vor tot mai înceţi.
Nu am iubit nici parte din tot ce-i de iubit
Şi viaţa ni se duce ca ziua către noapte,
Noi unul lângă altul am fi de trebuit,
Cum gândurile stau, mereu pe lângă fapte.
În sânge oxigenul parcă nu mai iubeşte,
Dar inima ne bate, ne bate orice-ar fi,
Să învăţăm că viaţa şi altfel se trăieşte
Şi viaţa ni se duce ca noaptea către zi.
Amarul se mai poate şi deveni dulceaţă,
Soarta se poate face de noi, de noi, de noi !
Că ne iubim străini, cât mai avem din viaţă,
Nu mai contează umbrei, dacă mai suntem doi.
13 mai 2012 ora 06.05
Topice: Poezii | Comments Off on DESTIN DE DOI
Comentarii închise.
